|
|
|
CRIMINOLOGIA TRADITIONALA
Cand ne intrebam ce stim despre infractiune - infractor, ne gandim la o serie de factori. Este posibil sa listam o serie de factori pe care orice teorie explicativa a infractiunii trebuie sa o contina, factori care transgreseaza cultura si timpul, care sunt general valabile.
Factori:
1. Preponderenta barbatilor
Daca vrem sa prezicem cine va fi condamnat si cine nu, este ca toti barbatii vor fi, iar femeile nu.
EX.: - 43% din barbati si 14% din femei vor fi condamnati in timpul vietii, iar din acestia vor ajunge la inchisoare 86% dintre barbati si numai 4% dintre femei.
2. Infractiunea este mai degraba specifica tinerilor
EX.: - 34% din totalul candidatilor la penitenciar au pana in 30 de ani.
3. Infractorii sunt necasatoriti, locuiesc in orase mari, schimba des locuinta, locuiesc in arii cu vulnerabilitate mare
4. Infractorii au o educatie scazuta si prieteni infractori.
5. Ei sunt dezavantajati din punct de vedere economic.
6. Importanta varstei la care a avut loc prima condamnare: - cu cat aceasta a avut loc mai devreme, cu atat exista mai mult posibilitatea recidivei.
7. Exista un trend crescator al infractionalitatii dupa cel de-al doilea razboi mondial.
Concluzie: Stim destul de bine cine sunt infractorii, dar suntem descumpaniti in fata distributiei inegale a infractionalitatii.
TEORIILE CRIMINOLOGICE
Literatura de specialitate cuprinde un numar coplesitor de teorii, unele clasice, ce au rezistat in timp, altele creand adevarate scoli, au fost imbogatite continuu, altele atrag atentia printr-o "impecabila frumusete arhitecturala", dar fara a fi de mare folos practicienilor. Putem spune ca aceste teorii sunt prin excelenta eclectice si trebuie sa furnizam adevarul, cum ca cel mai important izvor apropiat criminologiei este sociologica. Aproape mai toate teoriile importante din sociologie se regasesc intr-o anumita forma in criminologie, dar nu putem spune ca nu avem influente si dinspre alte domenii, ca: drept, statistica, psihologie, psihiatrie.
In zilele de azi, dupa ce a trecut entuziasmul pionieratului, este clar pentru toti specialistii ca nu exista o "cale regala" pentru studierea sociologiei crimei. Putem coagula unele teorii, functie de inclinatia politica (liberale, conservatoare, radicale), de importanta acordata genului, de presupuse baze metafizice ale societatii (clasice, pozitiviste) sau fata de propria lor istorie.
1. Teoria tensiunilor sociale (motivationala)
Pleaca in explicarea motivatiei comiterii infractiunii, de la analiza scopului si mijloacelor de realizare, pe care fiecare dintre noi le avem. Cu totii avem aspiratii relativ asemanatoare, dar abilitati si oportunitati diferite pentru a le atinge. Atata timp cat societatea este prin natura ei injusta si inegala in distribuirea resurselor, este posibil sa se ajunga la un astfel de comportament.
Intemeietorul acestei teorii este Emile Durkheim, una din cele mai durabile teorii ce s-a format in jurul conceptului de anomie (anomia desemneaza o stare obiectiva a mediului social, caracterizat printr-o dereglare a normelor sociale, datorita unor schimbari bruste: razboaie, crize, revolutii, etc.).
In absenta unei diviziuni sociale a muncii elaborate, o societate care este caracterizata printr-o forma de solidaritate "mecanica", caracterizata printr-un mod uniform de reactionare la problemele intalnite, cei care deviaza de la comportamentul general sunt in mod uniform sanctionati.
Dincolo de ideile valoroase ale teoriei, realitatea este ca diviziunea muncii a fost impusa de o maniera fortata. Oamenii nu au fost si nu sunt de acord cu modul in care este distribuita rasplata in urma efortului si cu atat mai putin, cu autoritatea morala a statului, pe care in perioada respectiva, il vedeau lipsit de legitimitate. Emile Durkheim spunea ca este evident ca oamenii nu se nasc cu aspiratii si ambitii. Acestea se capata prin generalizarea opiniilor si a reactiilor celorlalti, din ritualurile sociale.
Cand societatea este zguduita de schimbari rapide sau de anarhie, va aparea un alt mod de acomodare a ambitiilor personale cu disciplina sociala.
Aceeasi teorie, dar vazuta prin ochii omului anilor 1930-1940 este teoria functionalista a lui Robert Merton. El analizeaza societatea si constata existenta unei discrepante profunde intre aspiratiile oamenilor privind egalitatea oportunitatilor si realitatea inegalitatilor socio-economice. El propune o noua acceptiune de anomie si surprinde o intreaga tipologie a adaptarii deviante a celor care se simt nedreptatiti de aceasta discrepanta.
- conformistul - accepta standardele de succes existente la un moment dat, dar si mijloacele considerate
dezirabile de obtinere a acestora;
- inovatorul - accepta scopurile, standardele de succes, dar gaseste noi alternative cu privire la mijloacele de
dobandire a acestui statut (ex.: - gruparile de tip mafiot);
- ritualistul - neglijeaza scopurile, face din mijloace scopuri si se focalizeaza pe indeplinirea meticuloasa a
acestora;
evazionistul - respinge atat scopurile, cat si mijloacele din societate (ex.: - drogatii, alcoolicii).
O alta ramificatie a teoriei este teoria culturalista a lui Albert Kohen, care identifica existenta unui status al frustrarii, capatat in sistemul educational. Claselor de jos le sunt impuse valorile de succes ale clasei superioare in asa fel incat, chiar din timpul scolii apare un blocaj la nivelul unor aspiratii ce par de neatins.
Lumea nu mai este una a sanselor egale, ci una a invinsilor, dar si a invingatorilor, dar stabiliti chiar de la inceputul cursei. Urmeaza un carusel, al carui inceput se concretizeaza in departarea de un anumit grup si acceptarea de catre un altul, aflat in capatul opus al spectrului social.
Teoria mizeaza pe caracterul nonutilitarist al majoritatii infractiunilor, pe cautarea unor explicatii ce nu se opresc la intelegerea dorintei de a avea anumite bunuri ce nu pot fi dobandite prin mijloace legitime, ci la intelegerea placerii, castigate pe termen scurt, satisfacerii unor impulsuri venite in frustrarea asumata de un destin aruncat intr-o lume nedreapta.
Concluzie: Infractiunea este mai mult decat un raspuns individual la o anumita motivatie, ea este un raspuns cultural.
2. Teoria oportunitatilor diferentiale
Ideea centrala a acestei teorii consta in faptul ca tinerii aleg conduite ilegitime de ajustare, in functie de sistemul de valori, de oportunitatile pe care le intalnesc in comunitatea in care se nasc si cresc. Ceea ce i se poate reprosa lui Kohen este faptul ca a neglijat si alte forme de raspunsuri culturale: vecinatatile, ca a neglijat uneori pana si faptul sa oportunitatile ilegitime sunt limitate. Vecinatatile creeaza diverse subculturi, ce se pot imparti in 3 categorii:
- subcultura criminala
Apare acolo unde exista o stabilitate a populatiei si unde oportunitatile ilegitime sunt disponibile (frecventa crescuta a furturilor, a talharilor).
- subcultura conflictuala
Apare acolo unde nu exista stabilitate, ci o continua mobilitate, ce neaga atat scopurile, cat si sursele de acces de statut. Exista mai multe culturi si conduite aflate in competitie spre nicaieri.
- subcultura evazionista
Este privita de autor ca atinsa de un dublu esec: nu reuseste in plan social prin folosirea oportunitatilor ilegitime, dupa ce in prealabil nu a acceptat scopurile si mijloacele legitime.
Acesta pur si simplu evadeaza sau abandoneaza. Legat de aceasta teorie, in ultimul timp au aparut o serie de critici teoretice, ce vad in discrepanta dintre aspiratii si posibilitatile de realizare a lor, cheia etiologiei infractionalitatii.
3. Teoria controlului social
Ca si precedentele, teoriile controlului social fac parte din marea clasa a teoriilor sociologice, dar care face transferarea punctului de plecare, de la intrebarea: "De ce fac ei ceea ce fac?" la intrebarea: "De ce noi nu facem ceea ce fac ei?". Exista 4 teorii ale controlului social:
a) Teoria atasamentului social
Contureaza ideea ca delincventa apare atunci cand relatiile de atasament ale individului fata de societate sunt slabite sau intrerupte, lucru ce duce la reducerea conformitatii. In general, indivizii aleg aceasta cale pentru a nu distruge relatiile lor cu familia, cu prietenii, scoala, locul de munca, etc.
Aceasta teorie afirma ca unii dintre noi sunt mai morali decat altii, in sensul ca inchid granita societatii conventionale in diferite stadii. Jaloanele acestor stadii sunt in numar de 4:
- atasamentul fata de altii, in particular - fata de parinti, profesori, prieteni.
Cand exista un puternic atasament exista si un puternic control, in asa fel incat, cand el scade, poate apare o dezvoltare dizarmonica a personalitatii.
- angajamentul - lucru ce presupune gradul in care individul arata interes fata de sistemul social si economic.
Daca individul are mult de pierdut in termeni de statut, loc de munca, etc., atunci probabilitatea de a deveni delincvent este mult mai scazuta (ex.: - adultii sunt mult mai angajati decat copiii).
- implicarea
Se refera la investirea timpului in activitatile sociale dezirabile, in acte conventionale, fapt prin care se diminueaza timpul si energia pentru scopuri ilegitime.
- convingerile - credinta in validarea regulilor, in valorile si normele conventionale.
Daca unul din acesti piloni este fragil este posibil sa nu ne simtim "liberi" si sa comitem infractiuni.
b) Teoria circumstantelor
Este o teorie ce combina elemente ale teoriilor ce au ca centru de greutate motivatia, cu cele bazate pe punerea controlului in centrul ecuatiei, identificand structurile de gandirea si de comunicare specifice delincventilor, punand in evidenta faptul ca intre viata conventionala si cea ilegala exista o interactiune repetata, ele evitandu-se sau flirtand una cu alta.
Fara a nega posibilitatea liberului arbitru, sunt pusi in lumina acei factori externi conjuncturali, ce au o importanta si o semnificatie deosebita. Analizandu-se societatea americana cosmopolita, multiculturala, pluralista, observam ca societatea conventionala incearca sa controleze exprimarea acelor valori si sa le plaseze pe cele specifice unei anumite culturi intr-un anumit spatiu si timp.
Sub imperiul moralitatii, societatea poate cataloga indezirabile mai multe valori. Conform acestei teorii, pot fi identificate 5 categorii de tehnici de neutralizare a responsabilitatii:
- negarea responsabilitatii - conduita specifica celor ce nu dispun de capacitati afective;
- negarea pagubelor - furtul este privit ca un imprumut;
- negarea victimei - "Si ea poate a furat pe cineva!";
- condamnarea condamnatului - "Si tu ai fi procedat la fel!";
- apelul la o etica superioara - infractiunea era necesara: "Nu puteam sa fug, trebuia sa ma apar!".
Critica acestei teorii este legata de faptul ca s-a demonstrat ca in realitate, infractorii nu au tendinta de a calcula costurile si beneficiile actiunilor, de faptul ca se spune prea putin despre mecanismul care face ca anumiti oameni sa comita infractiuni si altii, nu, iar in final, nu este abordata o explicatie a recidivei.
c) Teoria abtinerii
Indivizii au o serie de cenzuri sociale, care-i ajuta sa treaca peste "presiunea" de a comite infractiuni. Din categoria acestor presiuni sociale, putem enumera:
presiuni externe: - saracie, marginalizare, apartenenta la o subcultura devianta;
presiuni interne: - trasaturi de personalitate, complexe de inferioritate, conflicte interne.
Obstacolele in calea acestor presiuni sunt:
interne: - trasaturile de personalitate;
externe: - o familie suportiva, o situatie materiala buna.
Daca punem in balanta cele doua tipuri de factori, putem trage concluzia ca o persoana poate deveni delincvent daca factorii predispozanti sunt mai puternici decat obstacolele.
d) Teoria alegerii rationale si a activitatii rutiniere
Aceasta teorie s-a nascut prin valorificarea unor teorii clasice. Conform acestei teorii, rata criminalitatii raspunde la 3 tipuri de factori:
in ce masura este posibila descurajarea potentialului infractor, printr-un control mai riguros al accesului in zonele vulnerabile;
perfectionarea modalitatilor de supraveghere a politiei a spatiului public prin extinderea supravegherii electronice si multiplicarea masurilor de protectie;
reducerea posibilitatilor de "rasplata" a infractorilor prin utilizarea de carti de credit, iluminat public si supravegherea reciproca a proprietatilor.
4. Teoria culturala a deviantei
Aceasta teorie se refera la analiza comportamentului deviant din perspectiva raportarii indivizilor la cultura din care provin. Intelesurile si motivele actiunii nu sunt stabilite si consolidate de fiecare in solitudine, ci sunt construite in hatisuri de relationari impuse de viata sociala. Probabil ca se va remarca in subsidiar ca diferentierea dintre tipuri de explicatii este un demers pur teoretic, care are rolul sa ne descurce in hatisul de paradigme pe care-l intalnim de fiecare data cand ne apropiem de acest domeniu.
Cand vom studia teoria etichetarii, vom descoperi cat de relativa este granita acestei etichetari si clasificari. Procesul prin care apar conflictele culturale este pus in evidenta de faptul ca normele cultural dominante, la un moment dat in societate, devin in mod automat norme juridice, iar normele altor culturi sunt marginalizate. Aceasta excludere se poate transforma sau poate determina un protest fata de cultura dominanta, prin refugierea in propriul spatiu, guvernat de norme sau valori aparte si nu de putine ori, rezultatul este acela al aparitiei unei subculturi delincvente.
In cadrul acestei teorii, teoria asociatiilor diferentiale are ca ipoteza faptul ca personalitatea individului depinde de cultura din care provine. Riscul ca unii indivizi sa devina infractori este amplificat in cazul in care au mai multe contacte cu cei care sunt infractori, decat cu cei care nu sunt. Putem spune ca aceasta teorie este o continuare a teoriei imitatiei, bazata pe invatarea comportamentului delincvent in procesul prin care se produce asocierea cu indivizi care apreciaza favorabil comportamentul infractional, dar si izolarea de ceilalti. Acest fenomen este cunoscut si sub numele de dezorganizare sociala. Teoria asociatiilor diferentiate poate fi sintetizata astfel:
a) contextul invatarii comportamentului infractional este grupul;
b) comportamentul delincvent invatat include tehnici de comitere a infractiunii, dar si atitudini si rationalizari ale actelor sociale;
c) o persoana devine delincventa daca primeste un exces de definitii favorabile incalcarii legii in detrimentul celor respectarii lor;
d) asociatiile diferentiale pot varia in functie de frecventa, durata, prioritate si intensitate;
e) procesul de invatare a comportamentului infractional este similar celui de invatare a comportamentului social;
f) comportamentul delincvent, ca si cel social, se bazeaza pe valori si atitudini specifice.
Ceea ce nu ne spune aceasta teorie este unde incepe acest cerc vicios, cum s-a constituit acel grup contagios pentru indivizi dintr-un spectru social dezirabil. De asemenea, nu se ofera raspunsul la o intrebare pe cat de simpla, pe atat de importanta: "De ce numai anumiti indivizi, care sunt in situatia descrisa sfarsesc prin a imita comportamentul grupului, adera la acesta, iar altii, nu?". Critica acestei teorii ridica de asemenea problema patologiei subculturilor. Sunt ele in intregime patologice? Delincventa se poate explica numai prin apartenenta la o subcultura, fie ea si unanim recunoscuta ca delincventa?
5. Teoria ecologica
Uneori sunt recunoscute sub numele de criminologia mediului si reprezinta studiul infractionalitatii si al victimizarii in functie de locul in care fenomenele au loc, de felul in acre indivizii, grupurile capata spatialitate, precum si in ce fel sunt ei influentati de spatiu.
Delincventa apare ca un fenomen de respingere, specific unor cartiere. Asa-zisa scoala criminologica de la Chicago introduce termenul de "zona criminologica specifica". S-au realizat studii prin care s-a cautat sa se surprinda distributia spatiala a infractiunilor si sa se explice de asemenea, distributia spatiala a infractorilor. Apare un nou tip de sociologie: sociologia urbana, care promoveaza conceptul de ecologie sociala. Acest concept consta in conceperea unor studii ale spatiului si relatiilor temporale ale oamenilor, afectate de selectia, distributia si acomodarea cu influentele mediului. Se construiesc chiar harti urbane reprezentative ce cuprind 5 zone: - cea din centru este zona de afaceri, apoi zona de tranzitie, a locuintelor muncitoresti, a locuintelor clasei de mijloc, suburbiile cu navetistii. Zona a doua, cea de tranzitie este zona cu cea mai mare mobilitate demografica, cu un control social scazut, cu mari diferente sociale, ea urmand a fi zona cea mai vulnerabila din punct de vedere al delincventei.
Ulterior conceperii acestei teorii, au aparut si o serie de critici si rezerve asupra acuratetii ei. Totusi, teoria a avut meritul deosebit ca, incercand sa explice caracterul delincvent preponderent al unor zone, a atras atentia asupra conditiilor de viata, hrana si educatie din anumite cartiere, incriminand astfel o parte din factorii reali, ce genereaza crimele, precum si necesitatea luarii unor masuri de redresare sociala a acelei zone. Tot aceasta teorie a deschis calea unor cercetari mai complexe, privind raportul dintre anumiti factori sociali: urbanizarea, industrializarea, criminalitatea, dar mai presus de toate, a inspirat un program special de lunga durata de prevenire a criminalitatii.
6. Teoria etichetarii
Nici o alta teorie criminologica nu a avut succes precum teoria etichetarii. Poate ca este de discutat in ce masura este o teorie, chiar daca legatura ei cu practica este una directa. Teoria etichetarii pleaca de la premisa ca oamenii nu raspund pasiv la realitatea sociala, asa cum este ea in mod obiectiv, ci realizeaza propria lor reprezentare in functie de ideile lor despre lume. Oamenii se vad pe ei insisi raportandu-se la celalalt, proiecteaza simbolic actele lor si ale altora, anticipeaza raspunsul celorlalti in functie de experienta anterioara. Howard Becker, un reprezentant de seama al interactionismului simbolic, specifica urmatoarele: " Devianta nu este o calitate a persoanei care comite actul respectiv, ci o consecinta aplicarii de catre altii a regulilor de numire a ceea ce este infractiunea".
Comportamentul deviant este comportamentul etichetat astfel.
Se face o diferenta intre devianta primara si cea secundara, specificand ca, spre deosebire de prima, cea de-a doua este o reorganizare a experientei individului, ca urmare a faptului ca a fost identificat si etichetat ca infractor. Cand o persoana incepe sa angajeze un comportament deviant sau un rol bazat pe intelesul defensiv, pe ajustarea problemelor legate de reactia sa fata de etichetarea sociala, avem o devianta secundara. Odata stigmatul atribuit individului, acestuia ii va fi aproape imposibil sa se elibereze de aceasta eticheta si-si va suma acest rol deviant. Drumul catre asumarea etichetei poate fi prezentat astfel:
- de incapacitate de anulare a etichetei si de debut in cariera infractionala;
Acest comportament deviant este privit de sustinatorii teorie ca fiind creat tocmai de agentii controlului social, ce rezulta din interesele grupului dominant.
Concluzie: Controlul social duce la devianta. De aceea, intr-o societate moderna, controlul trebuie sa inceapa cu studiul deviantei.
Trebuie sa intelegem comportamentul deviant ca fiind acel comportament pe care oamenii il numesc asa. Devianta este o calitate a actului din momentul in care actorii sociali o definesc asa. Am putea crea chiar termenul de antreprenori morali pentru desemnarea agentilor implicati in procesul de etichetare. Dintre trasaturile teoriei etichetarii amintim cateva:
O intrebare pe care trebuie sa ne-o punem este daca nu cumva trebuie sa ne deplasam interesul de la etichetarea deviantei la etichetarea institutiilor (politie, mass-media, etc.).
