|
|
|
Consemnarea declaratiilor martorilor
Principalul mijloc procesul-penal de consemnare a datelor obtinute prin audiera martorilor, este declaratia scrisa. Din multitudinea faptelor si imprejurarile relatate de martor, in continutul declaratiei se consemneazadoar acele date care contribuie la dovedirea existentei sau inexistentei infractiunii, la circumstantierea conditiilor de timp, loc si modalitati de savarsire, precum si la dovedirea vinovatiei sau nevinovatiei invinuitului, inculpatului. N u prezinta inters pentru cauza parerile sau concluziile martorului si nu se consemneaza in continutul declaratiei.
Declaratiile martorilor pot fi consemnate chiar de organul judiciar, caz in care se foloseste un formulr tipizat, iar daca martorul doreste sa-si scrie singur declaratia, i se pun la dispozitie coli de hartie si un formular tipizat, pe care-l va folosi ca ghid pentru rubricile obligatorii.
In prima parte a declaratiei se consemneaza datele personale ale persoanei audiate, calitatea de martor, cauza in care va fi audiata, iar pentru situtiile cand aceasta este sosie sau ruda apropiata cu una dintre parti, mentioneaza despre faptul ca i s-a adus la cunostinta ca nu are obligatia sa depuna ca martor, dar ca doreste sa faca declaratii in acesta calitate. Din continutul declaratiei trebuie sa rezulte, de asemenea, daca martorul se afla in relatii de dusmanie sau amicitie cu partile din proces. Dupa consemnarea acestor date, in declaratie se mentioneaza juramantul martorului si faptul ca in cazul in care nu declara tot ce stie sau nu spune adevarul se face vinovat de savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa.
In cazul martorilor de buna credinta, in declaratie se mentioneaza datele cu valoare de proba, rezultate din relatarile pe care le-au facut, in timp ce in declaratiile martorilor de rea credinta se consemneaza atat intrebarile organului judiciar, cat si raspunsurile pe care le-a dat cel audiat. In acest fel se inlatura posibilitatea martorului de rea credinta de a ridica eventuale obiectiuni cu privire la faptul ca nu a fost intrebat in legatura cu faptele si imprejurarile pe care le-a omis sau pe care le-a denaturat.
Din practica judiciara s-a desprins teza potrivit careia declaratiile martorilor trebuie sa reflecte personalitatea acestora, gradul de instructie si de cultura, expresiile specifice, termenii uzuali folositi. De aici rezulta obligatia organului de urmarire penala de a nu "prelucra" declaratiile decat in masura in care este necesara eliminarea unor expresii indecente, triviale.
Declaratiile se consemneaza fara adaugiri sau stersaturi, iar in eventualitatea in care ele apar, trebuie certificate de catre martori si cel ce conduce audierea.[1] Pentru evitarea oricaror obiectii sau suspiciuni, spatiile ramase libere se bareaza. Declaratia se citeste martorului, iar daca solicita, i se da sa o citeasca, apoi este intrebat daca are obiectii sau completari de facut, dupa care este semnata pe fiecare pagina de martor, persoanele care au participat la audiere, in diferite calitati, si de organul de cercetare penala. Cand nu poate sau refuza sa semneze, se va face mentiune despre aceasta in declaratia scrisa.[2] In legatura cu imposibilitatea martorului de a semna, se vor arata si motivele pentru care martorul se afla intr-o asemenea situatie.
Refuzul de a semna declaratia este determinat de neconcordanta dintre ceea ce a declarat martorul si ceea ce a scris organul judiciar. In astfel de situatii, declaratia va fi completata conform cu aprecierile martorului, i se va reciti, solicitadu-i-se sa o semneze.
Declaratiile martorilor pot fi, de asemenea, inregistate prin intermediul unui mijloc tehnic: banda magnetica sau videomagnetica, suport electronic etc.
