Evolutia institutiei monarhice - Carol I de Hohenzollern

Evolutia institutiei monarhice - Carol I de Hohenzollern

In sedinta comnua din 11 februarie 1866, Locotenta Domneasca ia act de abdicarea lui Ioan Cuza si il propune in calitate de domn al Romaniei pe contele Filip de Flandra, fratele regelui Leopold al II- lea al Belgiei din familia de Orleans, pretendenta la tronul Frantei, lucru ce il determina pe Napoleon al III- lea sa refuze. In urma intrunirii Conferintei de pace de la Paris, Romaniei I se permite alegerea unui principe strain. Primind incuviintarea guvernului, Ion C. Bratianu are o discutie la Dusseldorf cu principele Carol Anton de Hohenzollern, guvernatorul Renaniei si cu cel de- al doilea fiu al sau, Carol, in varsta de 27 de ani, locotenent in regimul al II- lea de dragoni al garzii prusiene. Ion C. Bratianu ii propune tanarului ofiter sa primeasca tronul Romaniei, aceasta idée fiindu- I sugerata de omul politic francez Galhau in 1865, care il cunoscuse pe principele Carol Anton si pe fiii acestuia si reusindu- I si datorita influentei Hortensiei Cornu, prietena din copilarie a lui Napoleon al III- lea si a baronesei de Franque, prietena a familiei Hohenzollern si a sotiei ministrului de externe al Frantei[1]. Ion C. Bratianu considera raspunsul lui Carol ca pozitiv si transmite aceasta la Bucuresti in ziua de 20 martie/ 1 aprilie. O alta delegatie romana se deplaseaza in Belgia, primita de regale Leoplod al II- lea care confirma refuzul contelui de Flandra si se retrage astfel juramantul de credinta depus acestuia. Locotenenta Domneasca doreste sa puna Marile Puteri in fata faptului implinit si publica o proclamatie catre popor recomandand alegerea prin plebiscit a principelui Carol Ludovic de Hohenzollern, ca domn al Romaniei, plebiscite la care urmau sa participle toti romanii peste 25 de ani, care se bucurau de drepturi civile si politice, intrunind conditiile de alegatori pentru consiliile comunale urbane si rurale, urmau sa- si inscrie votul, pentru sau contra, intr- unul din cele doua registre separate aflate la cancelariile comunale[2] pentru a " pune frau tuturor intrigilor si uneltirilor ce au drept scop sugrumarea nationalitatii noastre" si ca" d- asta data, vointa natiunii va fi incoronata cu cea mai deplina izbanda"[3].

Situatia politica impunea prudenta deoarece opinia publica ramasese alaturi de Alexandru Ioan Cuza, care infaptuise Unirea si pentru a nu atrgae atentia in sens negative pe plan extern, cu scopul de a evita vreo interventie armata. Principele strain fusese mentionat si in ultimul punct al Adunarilor ad- hoc din 1857, avand astfel sprijinul revolutionarilor de la 1848. Succesul plebiscitului a fost asigurat si de intregul aparat de stat si de contributia preotilor. Miascarile separatiste, influentate si de Austria si Rusia au fost rapid inabusite ca si starile de rezistenta fata de plebiscit. Tot in aprilie 1866 au fost si alegeri parlamentare castigate de autorii loviturii de stat. In votul Parlamentului 109 deputati s- au pronuntat pentru principele strain, iar 6 s- au abtinut[4]. iar in sala s- atrigat "Traiasca principele Carol I!" si Adunarea l- aproclamat, la randul sau, Carol I.

Intre timp Carol, care fusese inaintat capitan in ziua de 23 martie/ 4 aprilie, a avut o discutie cu Otto von Bismarck, care l- a sfatuit " sa ia hotararea indrazneata de a pleca direct spre Romania", conchizand ca " in cazul neizbutirii intregii afaceri, principele isi vaduce totdeauna aminte de aceasta lovitura ca de o aventura picanta, deoarece el insusi nu pune in joc nimic serios"[5]. La randul sau, regale Wilhem I, seful Casei de Hohenzollern i- a recomandat sa fie prudent, afirmand" Dumnezeu sa te aiba in paza sa"[6]. .

Tanarul Carol a trebuit sa calatoreasca incognito, cu un pasaport fals, sub numele de Karl Hettingen, cu trenul pe ruta Düsseldorf - Bonn - Freiburg - Zürich - Viena - Budapesta, datorita conflictului care exista intre tara sa si Imperiul Austriac. Drumul sau nu a fost lipsit de peripetii deoarece, la solicitarea functionarului in gara, Carol isi uitase numele fals si in sala de asteptare vazuse niste ofiteri alaturi de care luptase. Semanalmentele inscrise pe pasaport erau: " ochi albastri, par negru, nas vulturesc, mustati si barba mijind pe obraji, statura zvelta[7]". Dupa ce a pasit pe teritoriul tarii, Bratianu, venit de la Paris pentru a obtine sprijinul lui Napoleon al III- lea, l-a insotit pe Carol, imbracat in uniforma de general roman, mai departe cu trasura. Pe 10 mai 1866, Carol a intrat in Bucuresti. Vestea sosirii sale fusese transmisa prin telegraf si a fost intampinat de o multime entuziasta de oameni, dornici sa cunoasca noul conducator. La Baneasa i s-a inmanat cheia orasului. Si-a rostit in franceza juramantul: 'Jur sa pazesc legile Romaniei, sa-i apar drepturile si integritatea teritoriala'.

Adunarea Deputatilor, pentru a da satisfactie puterilor garante, care cereau domn pamantean, a dezbatut proiectul de lege prin care se acorda impamantenirea familiei princiare de Hohenzollern[8]. Noul domnitor a decis sa actioneze ca un factor moderator, sa calmeze spiritele si sa nu ingaduie rafulielile politice. El a semnat decretul de gratiere a mitropolitului Calinic Miclescu si a respins cererea de demisie din armata a ofiterilor care participasera la inlaturarea lui Alexandru Ioan Cuza, punand accent pe viitorul care avea sa il creeze, nu pe trecut si l- a ales in functia de presedinte al Consiliului de ministri pe Lascar Catargiu, seful conservatorilor, dar a inclus in guvern si liberali[9].

Urmeaza dezbateri publice vizand elaborarea unei noi constitutii si, tot in sarcina guvernului, urma preintampinarea unei interventii armate straine[10]. In ciuda disensiunilor, dezbaterile aveau sa fie de scurta durata si finalizate cu adoptarea proiectului de constitutie la 1/ 13 iulie 1866, constitutie ce va permite modernizarea tarii si distantarea de Imperiul Otoman. Articolul 82 specifica: 'Puterile conducatorului sunt ereditare, pornind direct de la Majestatea Sa, printul Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, pe linie masculina prin dreptul primului-nascut, excluzand femeile. Descendentii Majestatii Sale vor fi crescuti in spiritul religiei ortodoxe.'Pentru consolidarea prestigiului personal si al tarii, pe 9 septembrie 1878 a primit titlul de "Alteta regala". Pe 15 martie 1881, Constitutia a fost modificata pentru a specifica, printre altele, faptul ca din acel moment seful statului va fi numit rege. Ceremonia de incoronare a avut loc pe 10 mai 1881. Acest lucru a fost posibil datorita izbucnirii crizei orientale in vara anului 1875 care va alcatui cadrul international propice inscrierii Romaniei pe drumul eliberarii nationale depline, va crea conditiile unui nou pas inainte, a unui nou fapt implinit[11]. In timpul luptelor desfasurate pe teritoriul Bulgariei de azi, armata romana l-a avut pe Carol ca lider efectiv, regele fiind prezent personal pe campul de lupta. Tratatul de la Berlin din 1878 a consfintit nu numai independenta absoluta a Romaniei fata de 'Sublima Poarta,' dar si un imens prestigiu international datorat tuturora, de la rege (care a dovedit a fi un excelent strateg militar) pana la ultimul soldat. De asemenea, consolidarea unirii Moldovei cu Tara Romaneasca, eliminarea relativei 'subrezimi' si a pericolelor ce amenintau continuu maretul act al Unirii de la 5 - 24 ianuarie 1859, precum si intrarea tarii in randul natiunilor suverane, prin proclamarea Romaniei ca regat, in anul 1881, au fost toate urmari directe ale Razboiului de independenta, confirmat de sus-numitul Tratat de la Berlin. Tot in timpul domniei lui Carol I, in 1913, in urma celui de-al doilea razboi balcanic, terminat prin Tratatul de la Bucuresti, din 1913, Romania obtine partea de sud a Dobrogei, Cadrilaterul, de la Bulgaria.

Carol I s- a afirmat tot mai pregnant ca arbitru al vietii de stat, cresterea prestigiului in urma Razboiului de Independenta si a proclamarii Regatului, fixandu- i definitiv un rol primordial in viata de stat. S- a apreciat ca , in raport cu puterea legislativa, puterea executiva personificata de suveran, a fost, in general, preponderenta[12]. Cel putin doua importante segmente ale vietii de stat - politica externa si aramata nationala- s- au aflat de- a lungul timpului sub directa lui conducere. Sistemul " rotativei guvernamentale", care corespundea vederilor suveranului, dar si convingerilor liderilor politici a alternat la putere cele doua partide- conservator si liberal. Suveranul avea si rolul de a dispune dizolvarea Parlamentului, dar doar in situatii limita si efectuarea unor noi alegeri, din aceasta rezultand si straduinta unor lideri politici de a se apropia de tron pentru a ajunge la putere sau presiunile exercitate pe linia agitatiei publice pentru a- i determina interventia. Carol I a dorit sa fie un monarh constitutional, chiar daca uneori si- a depasit atributiile, acest lucru fiindu- i impus de societatea romaneasca inca nematurizata, care nu putea face fata intotdeauna democratiei si modernizarii.

In plan extern, Carol I s- a ocupat de patru mari probleme: cea creata de legaturile cu Imperiul Otoman, fiind necesara independenta pe care Carol o si obtine, relatiile cu statele balcanice- Grecia care nu juca nici un rol, relatiile cu Bulgaria nu puteau sa existe, cele cu Serbia erau foarte stranse inca din timpul lui Cuza; problema legaturilor cu Austria respctiv Austro- Ungaria era complicata deoarece regele provenea din Prusia, tara dusmana Austriei si datorita romanilor din Transilvania iar cea de- a patra problema era creata de legaturile cu Rusia, unirea facandu- se contra intereselor rusesti, numai cat Rusia, cu traditii diplomatice superioare celor austriece stiuse sa faca" a mauvais jeu bonne figure"[13]. spre sfarsitul domniei sale si inceputul Primului Razboi Mondial, regele dorea sa intre in razboi de partea puterilor centrale, in timp ce opinia publica era de partea Triplei Antante. Carol a semnat un tratat secret in 1883, care lega Romania de Tripla Alianta si, desi tratatul trebuia activat doar in cazul in care Rusia imperialista ar fi atacat unul dintre membrii tratatului, Carol era convins ca cel mai onorabil ar fi fost intrarea in razboi de partea Imperiului German.

Romania intrase in cel de- al doilea razboi balcanic impotriva vointei Austro- Ungariei, dovedind ca tratatul din 1883 avea un caracter formal[14], incalcarea acestuia fiind sugerata si de primirea tarului la Constnatade catre familia domnitoare si a ministrului de externe rus la Predeal de Ion I. C. Bratianu. Dupa asasinarea lui Franz Ferdinand ce a oferit pretextul declansarii razboiului, Carol a incercat sa sustina evitarea unui razboi intre Austro- Ungaria si Serbia, dar Franz Joseph l- a anuntat dspre razboiul ce avea sa il faca impotriva Serbiei exprimandu- si speranta ca " vechea ta proetenie si legaturile noastre amicale sunt pentru mine tot atatea garantii ca tu vei avea o intelegere sincera a hotararilor ce am luat in acest caz grav"[15], prin aceasta agresiune Puterile Centrale nesocotind tratatul incheiat. A fost convocata o intrunire de urgenta a membrilor guvernului - Consiiul de Coroana, la Sinaia, unde Carol le-a comunicat acestora existenta tratatului din 1883, reinoit si si-a exprimat dorinta sa, considerand ca fiind o chestiune d demnitate ca Romania sa respecte tratatul semnat. A intampinat o opozitie crancena din partea membrilor guvernului care s- au pronuntat pentru neutralitate. Se spune ca aceasta i-ar fi provocat moartea subita pe 27 septembrie/10 octombrie 1914. Fiiind grav afectat de hotararea adoptata de Consiliul de Coroana, Carol ii marturisea lui C. Stere: " Dupa patruzeci si opt de ani ma vad aproape singur". Pe 14 august ii scria lui Wilhelm al II- lea, imparatul Germaniei:" Dupa o discutie de trei ore, in care am pus in joc toata elocventa mea si am respins in modul cel mai hotarat argumentele aduse( cu exceptia domnului Carp, care este parasit de partizanii sai), Consiuliul de Coroana s- a pronuntat totusi, cu o unanimitate la care nu ma asteptam, impotriva aplicarii tratauluiNu e nevoie sa mai dau asigurari cat de mult sufar din cauza situatiei momentane si a starii de spirit necugetate a tarii mele; dificultatile sunt greu de invins, caci eu nu pot incepe singur, fara un guvern responsabil, un razboi fata de care intreg poporul se impotriveste"[16]. Desi de aceasta data, in plan extern nu s- a tinut cont deloc de opinia suveranului, Carol contiunua sa creada in posibilitatea fauririi statului national roman prin lupta alaturi de Puterile Centrale. Intr- un acces de sinceritate, Carol i- ar fi spus lui Take Ionescu:" Daca regret ceva, este ca n- am murit inainte de inceperea acestui razboi".

Referitor la viata de familie, Carol se comporta tot ca in guvernare, Elisabeta afirmand chiar " si in somn el poarta coroana pe cap"[17]. Cand a fost ales principe al Romaniei, Carol nu era casatorit si, conform constitutiei romane, aprobata de el insusi, nu avea voie sa se casatoreasca cu o femeie de origine romana. In 1869, principele a initiat o calatorie in Europa si mai ales in Germania, pentru a isi gasi o mireasa. In final, a intalnit si luat de sotie pe Elisabeta de Neuwied (3 noiembrie 1869). Mariajul lor a fost unul dintre cele mai putin potrivite, el fiind un barbat rece si calculat, iar ea o visatoare notorie. Au avut doar un copil, principesa Maria, nascuta pe 27 august 1871 si decedata pe 28 martie 1874. Aceasta a dus la o instrainare a celor doi membri ai cuplului regal, Elisabeta nereusind sa-si revina complet din trauma pierderii unicului copil. Spre sfarsitul vietii lor, Carol si Elisabeta au reusit sa gaseasca o modalitate de a se intelege reciproc si au fost descrisi ca fiind buni prieteni. Lipsa de urmasi a cuplului regal al Romaniei a facut ca Printul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele lui Carol, sa devina urmatorul succesor la tronul Romaniei. In octombrie 1880, Leopold renunta la tronul tarii in favoarea lui Wilhelm, fiul sau cel mai mare. Acesta, la randul sau, in 1888 renunta la tronul Romaniei in favoarea fratelui sau mai tanar, Ferdinand, care va deveni principe de Romania, mostenitor al tronului si mai apoi rege al Romaniei in ziua de 10 octombrie 1914, la moartea unchiului sau, Carol I, domnind pana la moartea sa, survenita la 27 iulie 1927.

Viata impusa de rege la curte era rigida, acesta fiind preocupat sa asigure prestigiul monarhiei. S- a aflat in situatia tragica pentru un om de a fi mereu izolat, de a nu avea nici un prieten, de a nu putea depasi anumite conventii protocolare. Moartea fetitei, lipsa unui alt copil, deosebirile de temperament intre el si sotie, au contribuit la accentuarea insingurarii in care traia[18]. Persoana lui Carol I inspira respect, dar nu si dragoste umana, el manifestandu- si rigiditatea, spiritul de ordine ce parea unora a fi disciplina militara se manifesta in viata de zi cu zi, ca si in momentele solemne[19].

Ca dovada a devotamentului regelui fata de tara si popor, ramane  testamentul[20] scris si iscalit cu propria sa mana in februarie 1899, in care Carol scria: " Ma gandesc inainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a batut neincetat si care a avut deplina incredere in mine. Viata mea este asa strans legata de aceasta de Dumnezeu binecuvantata tara, ce doresc sa- i las, si dupa moartea mea, dovezi vadite de adanca simpatie si de viul interes pe care l- am avut pentru dansa. Zi si nopate m- am gandit la fericirea Romaniei, care a ajuns acum sa ocupe o pozitie vrednica intre statele europene