|
|
|
Nascuta in Bagdad in 1950, Zaha Hadid a studiat architectura la Architectural Association din 1972, unde i-a fost decernata Diploma Prize in 1977. A devint apoi membru al Office for Metropolitan Architecture; a inceput sa predea la AA alaturi de Rem Koolhaas si Elia Zenghelis; mai tarziu si-a infiintat propriul atelier de arhitectura la AA pana in 1987. Preocuparile sale academice au continuat pana in prezent cu perioade de vizite profesorale la Columbia si Harvard Universities si cu o serie de cursuri de Master si conferinte la diverse intruniri din intreaga lume. In 1994 il inlocuieste la catedra pe Kenzo Tange la Graduate School of Design, Harvard University. Proiectele sale au fost premiate si recunoscute in intreaga lume incepand cu anul 1983, atunci cand si-a facut intrarea cu The Peak Club, Hong Kong, care a fost urmata de castigarea premiilor intai la concursul din Kufurstendamm, Berlin (1986); pentru un Art and Media Centre in Dusseldorf (1989); si pentru Cardiff Bay Opera House in 1994. In paralel cu munca sa teoretica si academica, Hadid incepe sa practice arhitectura din 1979 realizand un proiect de design pentru un apartment in Eaton Place, Londra. Acest proiect a fost premiat cu Architectural Design Gold Medal in 1982. Munca sa continua cu un proiect de interior si de mobilier pentru Bitar, London (1985), si design-ul catorva cladiri din Japonia; inclusiv doua proiecte in Tokio (1988),o Folly in Osaka (1990). In 1990 Hadid termina un Pavilion Expozitional pentru Arte Vizuale in Gronningen, si in 1992 creaza instalatiile pentru expozitia "The Great Utopia" de la Guggenheim Museum, New York. Intre anii 1988-89 Hadid primeste insarcinarea de a proiecta pentru Vitra Fire Station in Weil am Rhein, la care s-au adaugat adaposturile din Hamburg, Bordeaux si Cologne.
Picturile si desenele lui Hadid si-au facut aparitia pe plan international incepand cu o mare expozitie la AA in 1983. Alte vernisaje au avut loc la Guggenheim Museum, New York (1978); la GA Gallery, Tokio (1985); la Museum of Modern Art ,New York (1988); The Graduate School of Design, Harvard University (1994), si The Waiting Room la Grand Central Station New York (1995). Deasemenea, lucrarile lui Zaha Hadid fac parte din colectiile permanente ale Museum of Modern Art, New York, si Deutsches Architektur Museum in Frankfurt.
ARHITECTURA LUI ZAHA HADID - O EXPRESIE A GANDIRII DISCURSIVE
" Sfidarea gravitatii", "fragmentar" si "revolutionar"sunt cateva din atributele folosite in a descrie desenele arhitecturale ale lui Zaha Hadid. Irakiana ,devenita londoneza, a generat contiunue controverse cu proiectele ei ce definesc un nivel al disputei intre arhitectura Modernista si cea Postmodernista. Hadid s-a transformat dintr-o studenta necunoscuta intr-o "noua diva a arhitecturii", conform unui titlu sugerat de "Architectural Digest US" in ianuarie 1966. Opera ei a fost acceptata ca fiind o contributie semnificativa la innoirea arhitecturii, iar stilul ei a devenit acum un model pentru alti arhitecti. Aceste caracteristici ar putea servi la incadrarea ei in definitia creativitatii lui Howard Gardner: " Individualitatea creativa este o entitate care de regula solutioneaza probleme, modeleaza produse sau da nastere unor noi interpretari intr-un anume domeniu, intr-un mod initial considerat revolutionar, dar in cele din urma fiind acceptat intr-o arie culturala distincta "(Gardner, 1993). Multe teme pe care Gardner le abordeza in "Creativ Minds " sunt relevante intr-o discutie despre cariera lui Hadid. Examinandu-i creativitatea in domeniul vizual/spatial, voi incerca sa descifrez daca modelul inteligentei multiple al lui Gardner este relevant pentru perioada si domeniul arhitecturii in cazul Zaha Hadid. Propun ca in aceasta analiza sa-i inlesnim lui Zaha Hadid libertatea de a explora teme care reflecta o minte copilareasca.
O tema majora a desenelor lui Hadid exprima faptul ca o cladire poate pluti si, asadar, sfida gravitatea. Aceasta atitudine este reprezentativa pentru schitele unui copil inainte ca cineva sa-i insufle conceptul gravitatii. Ideea de a sfida gravitatea nu provine din dorinta de a zbura, ci din refuzul de a respecta niste legi si conventii si de a crea un spatiu nou; in consecinta, inseamna a raspunde la intrebarea unui copil intr-o maniera adulta. Hadid se incadreaza in caracterul copilaros al geniilor si din alte puncte de vedere, spun unii critici. Ea are tendinta de a adopta o atitudine aroganta fata de clienti si public in general, noul ei stil de a desena neajutandu-i deloc pe privitori sa-i interpreteze ideile.
Un alt aspect care a departajat-o pe Zaha Hadid de studentii "din prima linie" de la AA este mostenirea culturala orientala, non-vestica. Hadid afirma: "Cred ca faptul ca eram o straina in Londra in anii '70, a fost o experienta interesanta pentru ca era imediatdupa revolutia din 1968 si oamenii erau mult mai deschisi in gandire. Nu asociau oricarei idei posibilitatea de a face bani. Aceasta notiune de dislocare fiind dislocata, a constituit o experienta eliberanta. Dar, cu timpul, pentru ca eram femeie, si de alta nationalitate, am inceput sa generez multe contoverse printre oamenii de acolo. Cu cat deveneau mai suspiciosi in privinta mea, cu atat ma izolam mai mult." (Hadid, 1995) Aceasta atitudine tipic britanica fata de cei considerati excentrici a continuat sa afecteze cariera lui Hadid. Castigarea selectiei la competitia pentru "Cardiff Opera Bay Centre" a fost reevaluta dupe contestarea vehementa a ideei ei de constructie. Suportul britanic pentru creatiile sale ajungea pana la momentul productiei si aici se oprea pentru ca industria sau finantele isi retrageau sprijinul. Totusi suportul a venit din directii neasteptate. "Oameni la care nu ma asteptam, in special cei tineri, veneau si imi spuneau - Daca aceasta constructie nu se poate naste, atunci ce se poate naste ?- Am avut de asemenea reactii pozitive din strainatate.". Respingerea proiectelor lui Hadid scoate la iveala un aspect interesant al definitiei creativitatii lui Gardner, care a specificat ca opera de arta trebuie sa apartina unei anumite culturi. Dar cine defineste acceptarea unei idei in cadrul unei culturi si care este definitia limitelor unei culturi? Oare defineste cultura britanica - ce difera de cultura germana ,spre exemplu, care este mult mai toleranta - opinia profesionala asupra arhitecturii lui Hadid ? Mario Botta comenta referindu-se la Hadid: "Ea unifica modrnitatea arhitecturii hipertehnologice intr-un mod spectaculos, care reprezinta numitorul comun al ultimelor evenimente de pe arhipelagul asiatic." Excentricitatea lui Hadid conduce la o caracteristica ce o detaseaza de ceilalti arhitecti, chiar ea afirmand: "Pentru ca sunt de provenienta non-europeana, am un sistem de gindire diferit, ordinea mea interioara este alta. Deconstructivismul si teoriile structuraliste se bazeaza pe asa numitele idei rationale ale unei singure solutii. Eu nu apartin acestei traditii, ci a uneia care are alte prioritati. Acestea sunt: emotiile, intuitia; dar intuitiv nu inseamna instinctiv. Intuitia este mariajul intre ratiune si experienta. "
Dupa ce a primit premiul AA in 1977, Hadid a inceput sa lucreze cu unul dintre mentorii ei, Rem Koolhaas, la OMA (Office of Modern Architecture). Aceasta colaborare a devenit in scurt timp mult prea restrictiva pentru Hadid; cu toate acestea ea si Koolhaas au ramas prieteni apropiati. El putea sa-i inteleaga munca si ideile pe care incerca sa le exprime, iar ea, evident, i-a respectat opiniile. Afirmarea decisiva a lui Zaha Hadid a fost in 1983 cand a castigat locul intai la competitia "A Peak Project". Proiectul ei a fost la inceput eliminat, dar a doua evaluare l-a ridicat din teancul de schite respinse. Proiectul consta in desenarea unui club sportiv multifunctional in Hong Kong, iar schita reprezenta un zgarie-nori orizontal care se intindea pe diagonala, de-a lungul pantei. Proiectul nu a fost pus niciodata in aplicare din motive logistice, odata cu revenirea Hong Kong-ului in proprietatea Chinei. Acest eveniment a proiectat imginea lui Hadid ca a unui arhitect proiectant ale carui proiecte nu au fost niciodata construite.
Hadid a sapat in trecut pentru a-si dezvolta o noua abordare a arhitecturii, studiind picturile suprematistilor rusi care inflorisera in anii ce au precedat revolutia bolsevica. Pe langa aceasta, a studiat si textele teoretice referitoare la deconstructivism ale filosofului francez Jaques Derrida. Rusii suprematisti concepeau spatii enigmatice cu forme abstracte, dinamizate de notiunea fortei, ca si cum conceptele energiei materiei hiperspatiului ar disloca vechile cuburi statice euclidiene pe ale caror concepte spatiale, arhitectura se bazase mult timp pana atunci. Hadid a impins acest concept mai departe prin crearea a trei forme dimensionale. "Ideea cheie, ce avea in vedere posibilitatea punerii in aplicare a tuturor proiectelor ce urmau, inclusiv cel din Cardiff, era "fragmentarea", sfaramarea formelor conventionale moderne in "bucatele" excentrice, apoi reasamblarea lor in noi feluri". Problema pusa, care a condus la acest nou limbaj vizual este " ce s-ar intampla daca am darama formele geometrice pure ale modernismului clasic ce au devenit din ce in ce mai constante? Ce am putea invata? " Aceste intrebari au fost adresate proiectului "Vitra Fire Station" al lui Hadid din Weil am Rhein, Germania. Proiectul a fost construit in 1991-1993, la 10 ani dupa lansarea lui Hadid cu " A Peak Project", sustinand asadar ipoteza lui Gardner a ciclului de 10 ani in creativitate. Cladirea pare ca fiind "in procesul de a se sfarama si de a zbura in toate directiile. Mai mult ca o sculptura locuibila, proiectul imbina un tip de emotie viscerala care nu este necunoscuta structurilor dramatice largi .dar de neimaginat pana atunci in constructii atat de mici." Acest stil fragmentar se adreseaza nevoilor habitantilor cladirii, mai mult decat formele modernismului clasic au reusit vreodata. Acesta permite ca o multime de caracteristici diferite sa fie croite dupa nevoile clientului. O cladire poate contine o vedere puternica, sentimente luminoase si aerate, spatii izolate fonic si trasee clare, in sinteza intersectarii imaginilor statice cu activitatile, "esenta unui oras plin de viata". Un singur element al lui Gardner pe care nu l-am regasit in creatia lui Zaha Hadid, a fost evidentierea "negocierii faustiene". Intr-un interviu pentru "Global Architecture", ea explica faptul ca nu este ca ceilalti arhitecti care sunt recunoscuti prin a fi obsedati de meseria lor. "Daca devi prea ocupat, exista lucruri in viata asupra importantei carora tu trebuie sa decizi. Prietenii mei ar spune ca in ciuda faptului ca sunt agitata cu proiectele, totusi incerc sa-mi fac timp sa ma intalnesc cu ei. Aceasta este problema arhitectilor, sunt mult prea seriosi in ceea ce ii priveste, nu se pot simti bine, purtandu-se frivol sau fiind doar simple fiinte umane."
O trasatura pe care Hadid a desprins-o din arhitectura traditionala este stilul ei de a-si reprezenta ideile arhitecturale. Picturile ei sunt frecvent gresit interpretate de catre oamenii care cred ca lucrarile trebuiesc luate ad-literam. Ele nu reprezinta o interpretare, ci o conceptie a volumului sau a spatiului. Deasemenea Hadid foloseste culoarea ca pe o metoda de a pune in evidenta scheme de iluminare, dar oamenii din nou presupun ca acelea vor fi culorile aplicate pe suprafetele peretilor si podelei. Picturile seamana cu niste colaje inramate pe perspective multiple, amestecate. Destul de interesant, un articol ii asociaza lucrarile cu activitatea lui Enstein, unul dintre subiectele lui Gardner:"Zaha a devenit faimoasa prin tablourile ei magistrale, in care infatiseaza cladiri si orase in urzeala si setea timpului si spatiului einsteinian." Lucrarile ei au revolutionat arta arhitecturii pentru ca a eclipsat rivalitatea intre Modernism si Postmodernism, creand o noua fizica vizuala. Schita "A Peak Project" a marcat o alternanta in sentimente de la certitudini ale trecutului si pietatilor morale ale Modernismului industrial, la aventura complexitatii aflata intre ordine si haos. Pasional dar si dozat in abstractizari, proiectul a fost de asemenea de o inteligenta aroganta. Gardner mai pune in discutie rolul expertilor in domeniu, definind creativitatea. "Poate pare a fi prea devreme in a o declara pe Zaha Hadid un geniu in arhitectura, dar totusi lucrarile ei au facut fata unui scurt test al timpului. Acesta este un examen dificil in epoca noastra, a franturilor sonore si a capriciilor." Creatia ei de limbaj fizic vizual s-a intercalat cu asocieri sinestezice ciudate. In timp ce proiectele ei castigau la diferite competitii, multi birocrati au incercat sa stea in calea punerilor in aplicare. Printul de Wales, fiind un critic al ei vehement si membru al unui cerc privat, comenta adesea asupra acestui "tip de aroganta absurda arhitecturala, pe care publicul a invatat cu greu sa il deprecieze", referindu-se la proiectul "Cardiff Opera Bay Center". Pe de alta parte, lucrarile ei raman populare si respectate de multi profesionisti si academicieni. Insetati de alternative ale gentiletei sentimentale ale istoriei, arhitectii sunt atrasi de dezinvoltura provocatoarei viziuni futuriste si de doza de optimism degajat de Zaha.
Zaha Hadid intra in canoanele modelului de creativitate al lui Howard Gardner din multe puncte de vedere. Ea a experimentat izolarea, s-a afirmat timp de aproximativ 10 ani, a obtinut sprijin moral si intelectual in tot acest timp, a fost acceptata ca fiind revolutionara in domeniul sau si dispune de calitati de nepretuit. Cu toate acestea, nu cred ca se incadreaza in profilul care concluzioneaza "Creating Minds". Eu unul nu am detectat la Zaha "negocierea faustiana" sau manifestari semnificative de copil. Gardner se rezuma la faptul ca o creativitate debordanta contine o "maiestrie detaliata, adesea precoce a domeniului in practica" si "o forma a perceperii, o varietate a intuitiei care este in mod prosper asociata cu constiinta umana intr-un moment imediat apropiat al vietii". Totusi el mentioneaza si ca aceasta pare a fi o caracteristica definitorie a modului modern de a gandi.
Eu as incheia prin a afirma ca aceasta metoda este valabila pentru oamenii pe care Gardner i-a studiat, infatisandu-ne un model, o matrita de la care sa pornim in a evalua creativitatea; dar poate ca acesta nu este cel mai bun mod de a o cunoaste pe Zaha Hadid.
Bibliografie:
Gardner, Howard. (1993). Creating Minds New York: Harper Collins Publishing
Hadid, Zaha M. (1995). [Interview with Yoshio Futagawa]. Global Architecture 03, 12-20
Popham, Peter. (1996) A Model Architect: Zaha Hadid's Radical Plan for the Cardiff Opera House has Brought her International Fame. Why, then, has it been Rejected? The Independent (London). 2/11/96
Dietsch, Deborah. (1987). Beyond Modernism. Architectural Record 6,120
