Declinul europei in ecuatia mondiala de putere

DECLINUL EUROPEI IN ECUATIA MONDIALA DE PUTERE.

Razboiul mondial (1914-1919) a costat foarte scump pe beligeranti in special statele europene care au suferit pierderi umane, materiale si financiare neinchipuit de mari la declansarea conflictului. Prin urmare prima mare conflagratie a secolului XX a 'produs' peste opt milioane de morti si aproximativ 6 milioane de invalizi si a condus la un deficit al natalitatii, barbati adulti aflandu-se pe front. Rata natalitatii in principalele tari europene - asa cum se poate observa in schema alaturata - a scazut dramatic ceea ce va afecta in principal sectorul economic prin miscarea volumului fortei de munca. (11 ; 488)

Pierderile materiale au fost si ele considerabile. Distrugerile au afectat toate statele insa cu precadere ele au avut o influenta deosebita asupra celor pe teritoriul carora s-au desfasurat operatiunile de razboi. Pe aceste teatre de operatiuni militare totul trebuia reconstruit: poduri, sosele, uzine, terenuri devenite necultivabile. Geograful francez Albert Demangean analizand efectul produs de desfasurarea operatiunilor militare asupra nordului Frantei, ajunge la concluzia ca 'o zona a mortii lunga de 500 Km, larga de 10 pana la 25 Km care urmareste linia frontului si care a fost transformata in desert'. (5 ; 105) Franta si Marea Britanie au pierdut 30% respectiv 20% din flota lor comerciala. Restul navelor utilizate in conditii de razboi trebuiau supuse renovarii astfel ca transporturile pe apa au fost grav diminuate in primii ani postbelici.

Marea zona de infrangeri si convulsii cuprinsa intre Germania in vest si Rusia in est a fost martora unei prabusiri spectaculoase a sistemului monetar, comparabila, poate, numai cu cea care a avut loc in tarile post comuniste dupa 1989. Europa in razboiul mondial a trebuit sa cumpere tot ceea ce-i lipsea pentru a putea duce lupta: carbune, otel, petrol, arme, etc. In 1916, S.U.A. i-a livrat in fiecare luna arme si munitie in valoare de 300 de milioane franci. Europa care, in perioada antebelica, vindea lumii produsele sale industriale a trebuit sa recurga la importuri costisitoare. In timpul razboiului dependenta Germaniei de pietele extraeuropene pentru a-si asigura necesarul de consum a fost de 58%, a Frantei de 60%  iar Marea Britanie a fost de peste 80%. (5 ; 107) Europenii au fost nevoiti pentru a-si finanta aprovizionarea cu material de razboi, sa renunte la o parte din rezervele lor de aur pentru ca productia de export a disparut ca urmare a trecerii la economia de razboi. Dar si acest mijloc de finantare s-a dovedit insuficient asa ca majoritatea statelor europene au recurs la imprumuturi. In ceea ce priveste datoria publica interna a crescut considerabil in principalele tari europene beligerante. In Franta de la 33,5 miliarde franci-aur in anul 1914 la 219 in anul 1919. In aceeasi perioada in Anglia datoria publica a crescut de la 17,6 la 196,6 miliarde iar in Germania de la 6 la 169 miliarde. (5 ; 106)

Si datoria publica externa a avut salturi spectaculoase. Aceleasi State europene au imprumutat mai ales din S.U.A. Datoria externa a Frantei s-a ridicat, in anul 1919, la 33 miliarde franci-aur, cea a Marii Britanii la 32 miliarde, a Italiei la 20 miliarde franci-aur.

Un alt element cu consecinte negative asupra sistemului financiar european a fost inflatia generata de cheltuielile de finantare ale razboiului, de dezechilibre grave intre cererea ridicata de produse industriale si de consum si productia insuficienta. In Franta, de exemplu, preturile in timpul razboiului in raport cu perioada antebelica au crescut de patru ori. Inflatia a afectat moneda nationala in aceste tari care au suferit deprecieri serioase in raport cu dolarul iar unele nu mai sunt convertibile in aur. In raport cu dolarul in anul 1919, francul francez s-a depreciat cu 50% din valoarea sa, lira sterlina cu 10% iar marca germana cu aproape 90%.

Aceste bulversari financiare vor duce la inversari ale pozitiilor antebelice in ecuatia de putere financiara. Europa candva bancherul lumii, a fost obligata dupa razboi sa se imprumute din exterior . S.U.A. si-a rambursat datoria externa antebelica catre Europa si mai mult, detinand acum jumatate din stocurile mondiale de aur, au devenit principalul ei creditor. Peste foarte putin timp S.U.A. a inlocuit Europa in rolul de bancher mondial, imprumutand noile state care aveau nevoie de capital in dezvoltarea economica si care in trecut apelau la bancile europene.

Razboiul din 1914-1919 a rupt legaturile comerciale firesti, dintre statele europene in raport cu perioada antebelica. Dintre cele ce se gaseau in tabere opuse, in mod total; dintre cele ce s-au gasit aceleasi tabere, in mod relativ, din cauza dificultatii transporturilor sau chiar a imposibilitatii lor. Iata de exemplu, furniturile de razboi venite din Franta si Anglia pentru Romania treceau prin marile nordice, spatiul Rusiei Tariste si apoi in tara. Multe garnituri de tren din Rusia pentru Romania n-au mai ajuns niciodata la destinatie

Asa stand lucrurile statele industriale din Europa care isi procurau inainte de razboi produsele alimentare si unele materii prime din estul si sud-estul continentului au fost silite sa si le procure din S.U.A., America Latina, Canada. Ca sa poata raspunde cererilor, neobisnuit de mari din Europa, aceste tari si-au oprit considerabil productia. Cand razboiul s-a terminat insa si relatiile comerciale au putut redeveni normale, statele europene n-au mai avut aceeasi cerere pentru lumea de peste Ocean pentru ca au inceput sa-si normalizeze si ele economia. De aici s-a produs un grav dezechilibru al pietei europene ca urmare a scaderilor dramatice de preturi pentru toate produsele fie ele agricole fie industriale. Acestea au afectat curentul normal financiar prin falimentele din industrie si agricultura.

Ceea ce a agravat si mai mult situtia economiei europene in raport cu cele extraeuropene. S.U.A si Japonia a fost si faptul ca dupa razboi Europa industriala nu a mai putut conta la fel de mult pe piata de desfacere a coloniilor. Germania si-a pierdut coloniile si odata cu acestea si posibilitatea de a le alimenta cu produsele sale industriale. Si pentru Anglia s-a restrans, in buna masura, piata in colonii. Nu pentru ca si-a pierdut din domeniile coloniale ci pentru ca o parte din colonii si diminioane incep sa-si infiripe industria, mai ales cea usoara si pentru ca Japonia deveni un foarte serios concurent in Asia. Tot mai multa lume din Europa constientizeaza faptul ca lumea extraeuropeana n-avea sa accepte la infinit situatia de inferioritate economica ce le-a fost impusa in secolele anterioare. Economistul si statisticianul german A. Reithinger scria in 1937 ca ' inevitabilul s-a produs acum, si, pe cand tarile de peste mari se industrializeaza vechiul sistem al schimbului de produse brute extra-europene cu produse manufacturate europene, este perimat' (12 ; 7)

Un alt element care a influentat evolutia ulterioara a Europei in evolutia de putere a fost rezolvarea 'problemei reparatiilor' la Conferinta de Pace de la Paris (1919-1920). Invinsilor, in special Germaniei i-au fost impuse sume drept plata pentru daunele provocate puterilor victorioase foarte mari, disproportionate in raport cu puterea sa reala economica: aproximativ 83 miliarde marci-aur. Acest lucru n-a afectat doar evolutia economiei germane ci insasi a continentului european. John Maynard Keyhes participant ca expert economic in delegatia britanica la Conferinta de Pace a sesizat acest aspect. Intrucat vocea sa n-a influentat Conferinta a dezvoltat ideea intr-o lucrare aparenta in 1920: Consecintele economice ale pacii in care explica de ce nu este posibila refacerea economiei europene fara o refacere a economiei germane (1 ; 123).

Declinul economic al Europei in raport cu lumea industriala europeana a fost promt sanctionat de S.U.A si Japonia. In ceea ce priveste S.U.A. au fost printre marile beneficiare. De acum inainte, foarte putine domenii industriale vor scapa concurentei americane. Oamenii de afaceri americani au pus la punct un program de cucerire a pietelor externe asociind industria, comertul si bancile. S.U.A si-au dezvoltat flota comerciala pentru a efectua transporturile pe care flota britanica nu le mai putea asigura. Ajunsa in doi ani pe locul doi in lume ea deveni un factor de expansiune comerciala amenintand serios rolul de 'angrosist'pe care-l 'juca' inca Marea Britanie. Curand New Yorkul va lua locul Londrei pe piata financiara a lumii.

Asimetria dintre dezvoltarea S.U.A si restul lumii a produs in primii ani postbelici si un dezechilibru in economia internationala. Sistemul economic mondial n-a functionat optim, pentru ca, spre deosebire de Marea Britanie care fusese centrul lui inainte de 1914, S.U.A nu aveau prea mare nevoie de restul lumii si, in consecinta, din nou spre deosebire de Anglia care a avut grija de stabilitatea lirei sterline pentru ca pe ea se baza sistemul mondial de plati, S.U.A nu s-au preocupat pentru ca dolarul sa fie stabilizator mondial. A actionat asa din ratiuni practice. S.U.A nu aveau nevoie de restul lumii pentru ca n-aveau capital si forta de munca.

Cea de-a doua mare putere care va profita de declinul Europei in ecuatia de putere a fost Japonia. Din client al continentului in perioada antebelica ea a devenit un serios concurent la pietele pe care le aveau in lumea extraeuropeana trusturile si companiile europene. Japonia gratie dezvoltarii flotei sale, a dus o politica de expansiune comerciala in sud-estul Asiei, in China, si in zona Pacificului, in detrimentul europenilor. Exporturile sale au crescut de la 700 milioane de yeni in 1913 la peste doua miliarde in 1918. Avand o excedentara si o crestere insemnata a rezervelor de aur. Japonia a devenit dupa primul razboi mondial o tara creditoare care a plasat capitaluri pe piata europeana.

Aceste fenomene negative din istoria imediat postbelica a continentului european au fost sesizate in epoca de elitele politice, si spirituale. Unii au perceput aceasta avolutie ca o alunecare a Europei, mai ales a partii ei apusene, pe panta prabusirii, a crizei totale. Filozoful Oswald Spengler a incercat sa arate in lucrarea 'Declinul Occidentului' ca intreaga Europa se afla in pragul falimentului. (13 ; 22-23) Mihai Ralea, care si-a facut studiile in Franta chiar in acei ani, arata ca Europa parea, cel putin in partea sa occidentala, dupa diagnozele lui Spengler ori Keyserling, 'in situatia unui muribund ce are nevoie de transfuzie de sange' (13 ; 23)

Asadar nascand speranta intr-o lume mai buna si 'fortand' realinieri drastice in relatiile dintre state, primul razboi mondial poate fi apreciat, prin consecintele sale ca 'un semn de punctuatie pus istoriei', ca 'o piatra de hotar in istoria omenirii'(13 ; 28), care a pus umanitatii, ca 'o piatra de hotar in istoria omenirii', care a pus umanitatii, a Europei in primul rand, probleme majore spre rezolvare, chiar daca climatul postversaillesian a fost complex, pe alocuri chiar dramatic.

BIBLIOGRAFIE

1.Habsbawm Eric, Secolul extremelor, traducere Anca Irina Ionescu, Bucuresti, 1994.

2.Carrére d'Encausse Hélene, Imperiul Spulberat. Revolta natiunilor in urss, in romaneste de Alina Ungureanu, Bucuresti, 1993.

3.Seisanu Romulus, Principiul nationalitatilor. Originile, evolutia si elementele constitutive ale nationalitatii, Bucuresti, 1996.

4.Fontaine André, Istoria razboiului rece, De la Revolutia din Octombrie la razboiul din Coreea. 1917-1950. vol I, Bucuresti, 1992.

5.Milza Pierre, Serge Berstein, Istoria secolului XX. Sfarsitul <<Lumii Europene>>. (1900-1945). vol.I, Bucuresti, 1998.

6.Iacobescu Mihai, Romania si Societatea Natiunilor, Bucuresti, 1988.

7.  Ciachir Nicolae, Istoria popoareloe din sud-estul Europei in epoca moderna, Bucuresti, 1987.

8.Broné Pierre, Histoire de l'Internationale Comuniste 1919-1943. Paris, 1997.

9.Duroselle J.R., De Wilson a Roosevelt, Paris, 1960.

10.   Preda Dumitru, Alexandrescu Vasile, Prodan Costica, In apararea Romaniei Mari. Compania armatei romane din 1918-1919, Bucuresti, 1994.

11.   Reinhard Marcel R., Armengand André, Dupaquier Jacques, Histoire générale de la population mondiale, Paris, 1968.

12.Reithinger, A, Le visage economique de l'Europe, 1937.

13.Saizu I., Tacu Al., Europa economica interbelica, Iasi, 1997.