|
|
|
Dupa inlaturarea definitiva a regilor guti, Ur-Nammu (2111-2094 a. Chr.) -intemeietorul celei de-a III-a dinastii din Ur (2111-2003 a. Chr.)-, a supus Urukul si Lagashul si s-a intitulat "Rege al Sumerului si Akkadului, Rege al celor Patru Tinuturi". Ur-Nammu a incercat, dand dovada de multa abilititate, sa concilieze interesele populatiei akkadiene si a celei sumeriene, sprijinindu-se in primul rand pe cler. A procedat la o revizuire a principiilor juridice (Codul lui Ur-Nammu -cel mai vechi cod de legi cunoscut de noi) si a asigurat expansiunea comerciala a oraselor mesopotamiene in directia Golfului Persic.
Energicii suverani ai celei de-a III-a dinastii din Ur au reintemeiat un adevarat imperiu, in cadrul caruia intreaga Mesopotamie s-a aflat, timp de un secol, din nou unificata. Acest imperiu cuprindea nu numai Sumerul si Akkadul, dar si Elamul, Siria, ca si bazinul superior al Eufratului.
In aceasta perioada civilizatia sumeriana cunoaste momentul de apogeu care coincide cu ultima manifestare a puterii politice a Sumerului. In cadrul acestui imperiu sumerienii reprezentau o minoritate; ultimii suverani ai celei de-a III-a dinastii din Ur purtau nume semitice. De altfel, mostenirea "imperiala" akkadiana a fost revendicata in mod direct de fiul lui Ur-Nammu, Sulgi (2094-2046 a. Chr.) care s-a intitulat "Rege al celor Patru Tinuturi" si a dispus sa fie divinizat, asa cum facuse odinioara si Naram-Sin.
Renasterea culturala sumeriana patronata de monarhia din Ur ne apare ca o tentativa de a restaura o traditie pe cale de a se stinge. Originalitatea si importanta acestei epoci rezida intr-o noua conceptie privitoare la imperiu si in transformarile pe care le-a cunoscut economia mesopotamiana.
Astfel, daca "centralizarea" akkadiana fusese impusa manu militari, dar orasele cucerite isi pastrau autonomia administrativa, suveranii din Ur au suprimat aceasta autonomie instituind organisme ale administratiei civile strans legate de guvernamantul central; asadar o centralizare birocratica, in contextul careia acei ensi nu mai erau decat niste guvernatori numiti de suveranul din Ur. Pe linia politicii centalizatoare a regilor din Ur, acest amplu efort reformator nu privea doar administratia, ci si alte domenii precum economia, religia si dreptul.
Ur-Nammu, fondatorul dinastiei, a procedat la o revizuire a principiilor juridice; codul lui Ur-Nammu constituie cea mai veche culegere de legi despre care avem cunostinta.
Dezvoltarea economica a fost favorizata de o politica de lucrari publice de mare amploare (constructia marilor ziggurate din Ur si Uruk), de extinderea retelei canalelor de irigatii, de intensificarea comertului cu Anatolia, ca si a comertului maritim. Sub domnia lui Sulgi se pare ca a luat nastere, pentru prima oara, un tezaur de stat la Nippur, deosebit de bunurile regelui si de cele ale templelor. Catre finele mileniului II a. Chr. incepe o evolutie care, in cateva secole, avea sa modifice profund structurile economice si sociale ale Mesopotamiei: proprietatea particulara, care pana atunci avusese un rol secundar, apare pentru prima data ca un factor economic important.
Acest regim de despotism pacific si luminat nu s-a putut mentine mai mult de un secol. Insa, spre deosebire de Imperiul akkadian sau alte imperii orientale, Imperiul sumerian al celei de-a III-a dinastii din Ur s-a prabusit nu atat din cauza unei dezagregari interne, cat a repetatelor lovituri ale "barbarilor" din vecinatatea Mesopotamiei. Alte semintii semitice, numite conventional amoriti (Amurru), se infiltreaza in Mesopotamia si intemeiaza o serie de noi dinastii.
Ibbi-Sin (2027-2003 a. Chr.), ultimul suveran al dinastiei a III-a din Ur, n-a fost mai putin energic decat predecesorii sai, iar expansiunea comertului sumerian la acea data ilustreaza prosperitatea si vitalitatea Imperiului. Insa presiunea amoritilor -conjugata cu devastatoarele raiduri ale elamitilor- devenea tot mai puternica.
In ultimii ani ai mileniului II a. Chr., dinastii amorite ajung la conducerea oraselor Mari, Isin si Larsa. Urul, la randul sau, avea sa cada in 2003 a. Chr. sub loviturile elamitilor. Arhivele regale descoperite la Mari (numit astazi Tell Hariri) arunca o noua lumina asupra epocii dinastiilor amorite din prima perioada a mileniului II a. Chr. Ele aduc marturie despre numele si intamplarile a peste treizeci de state in buna parte necunoscute mai inainte.
Dupa caderea dinastiei a III-a dinUr, Mesopotamia traverseaza o epoca agitata (epoca Isin-Larsa, sec. XX-XVIII a. Chr.) care aminteste intr-o oarecare masura de perioada preimperiala: orasele-state isi redobandisera independenta si se angajasera in disputa pentru o hegemonie repusa necontenit in discutie. Unele jucasera un rol important cu multe secole inainte, de pilda Mari sau Eshnunnah (numit astazi Tell Asmar); altele isi asumau pentru prima oara un rol de prim rang, ca Isin (actualul Isan Bahriyat), Larsa ( astazi Senqarah), Sippar (astazi Abu-Habba), si nu dupa mult Babilonul, in Mesopotamia centrala, apoi Assurul pe cursul superior al Tigrului.
In afara de Larsa -unde o dinastie elamita a urmat unei prime dinastii amorite-, toate orasele se aflau sub stapanirea amoritilor, fara ca ei sa fi constituit vreodata grosul populatiei din Mesopotamia. Unii suverani amoriti au reusit sa regrupeze o parte importanta a teritoriului mesopotamian si au dat dovada de remarcabile insusiri -administrative, e.g., Samsiadad I (1815-1872) din Assur, Zimri-Lin (1782-1759) din Mari, Rim-Sin (1822-1763) din Larsa si, mai ales, Hammurabi (1792-1750) din Babilon care, dupa ce si-a inlaturat toti rivalii, a reusit sa reunifice Mesopotamia.
