|
|
|
De la tratatul de pace de la Versailles, pana la al doilea razboi mondial
Primul punct al constitutiei adoptate in 1923: "Regatul roman este un stat national unitar si indivizibil." [In 1920, 30% a populatiei a fost neroman!] Punctul 3. prescrie, ca "este interzisa colonizarea unor popoare straine pe teritoriul Romaniei." Legea invatamantului public din 1924 a declarat (punctul 5): "Invatamantul primar este unitar in toata tara." Conform punctului 7: "In scolile de stat invatamantul primar are loc in limba romana."
In deceniul al treilea al secolului al XX-lea dezvoltarea economiei romane a luat avant: prin introducerea unei tehnologii noi, moderne, productia industriei s-a ridicat cu 56%.
In perioada 1929 - 1933 intreaga lume a trecut printr-o criza economica. In Romania in 1932 a scazut valoarea productiei, atat in marea industrie, cat si in agricultura. Numarul somerilor se cifra la mai multe sute de mii. Guvernele ridicau imprumuturi si credite din strainatate; bugetul a cunoscut in 1932 un deficit de zece miliarde lei. Venitul national a scazut in perioada 1928 - 1932 de la 293 miliarde lei la 171 miliarde lei (IR Compendiu 1974, 387).
La inceputul anilor 1930 au inceput greve tot mai intense in industria extractoare de titei si printre lucratorii de la caile ferate; cel mai important centru al acestora din urma au fost atelierele feroviare Grivita din Bucuresti. Greva minerilor din 1929 de la Lupeni impotriva micsorarii salariilor si a concendierilor a fost inabusita cu ajutorul armatei, in urma careia s-au inregistrat 30 de victime (Erdély rövid története [Scurta istorie a Ardealului], 581).
Politica externa a Romaniei: impreuna cu Cehoslovacia si Iugoslavia, create de tratatul de la Versailles, Romania a fost una dintre tarile Micii Antante; aceasta cooperare a fost intarita si largita in 1930.
Politica interna: Romania a fost un regat constitutional, cu sistemul pluralismului partidelor politice, dar din cauza inapoierii economice si sociale, spiritul constitutional s-a manifestat doar limitat (Erdély rövid története [Scurta istorie a Ardealului], 580). In anii ´20 se afla la guvern Partidul Liberal National. Ardelenii au sprijinit Partidul National al lui Iuliu Maniu, care s-a unit in 1926 cu Partidul Taranist, dand astfel nastere la cel de-al doilea partid, ca marime, al tarii, Partidul National-Taranesc.Sprijinindu-se pe taranime, a promis o guvernare echitabila, dar nu s-a putut tine de promisiuni dupa ce a ajuns la putere (1928). Maniu, ardelean prin nastere, a dat dovada de o anumita intelegere fata de maghiari, dar in atmosfera general sovina nici aceasta atitudine n-a putut avea priza. Din Partidul Taranist d-a desprins fractiunea filo-fascista numita "Frontul Roman" (IR Compendiu 1974, 402). Puterea gruparilor fasciste s-a manifestat prin infiintarea "Ligii Apararii Nationale Crestine" in anul 1935, sub conducerea lui A.C. Cuza si a lui Corneliu Codreanu. Din aceasta s-a desprins, in 1927, Codreanu, care a infiintat "Legiunea Arhangelului Mihai", care dupa trei ani, a luat numele de Garda de Fier. Alaturi de ideologia fascista, printre ideile Garzii de Fier a figurat si misticismul religios (IR Compendiu, 1974, 402). La alegerile din 1937 Garda de Fier a obtinut 16% a voturilor, procentaj, prin care a devenit cel de-al treilea partid, ca marime, al tarii.
Viata economica
Conducatorul vietii economice in Romania Mare a fost Partidul National Liberal, interesele lui materiale fiind servite de conducerea Bancii Nationale, de o sumedenie de intreprinderi si fabrici. Vintila Bratianu a fost cel care a formulat cuvantul de ordine economic al partidului: "Prin noi insine" (deci sloganul autarhiei economice), care dorea sa desfiinteze, pe de o parte, dependenta de capitalul strain, pe de alta parte insemna, ca statul trebuie sa ia parte activa in conducerea economica a tarii si sa-si foloseasca puterea, pentru a oferi avantaje materiale elementului romanesc. Dupa o afirmatie a sa: "Noi ducem o politica de asezare a economiei si a finantelor pe baze nationale."
Una din consecintele acestei politici a fost, ca in privinta gradului de dezvoltare economiei s-au creat uriase diferente intre diferitele parti ale tarii, diferente, care si altfel erau considerabile intre regiunile Romaniei Mari.
In Vechiul Regat a fost nevoie de reforma agrara, de eliminarea inegalitatilor sociale (IR Compendiu 1974, 375). Insa reforma agrara efectuata la inceputul anilor ´20 a napastuit in primul rand taranimea maghiara din Ardeal. In Vechiul Regat legea a permis exproprierea a cel mult doua milioane de hectare pamant; in Ardeal nu exista asemenea limita. Date exacte nu s-au publicat nici pana astazi privind repartitia pe nationalitati a proprietarilor expropriati si a celor care au primit pamant. Doar dupa 1940 au putut autoritatile maghiare sa stranga asemenea date, referitor la Ardealul de Nord. In total, 288.609 de tarani nevoiasi au primit pamant, dintre care 78.1% au fost romani, si numai 14.8% maghiari. In acelasi timp, procentajul maghiarilor a fost de 31.2%, iar a romanilor de 58.7% (Bíró 1989, 320). Abia 27% a proletarilor agricoli maghiari a primit pamant.
Composesoratul cunoscut sub numele de Bunuri Private din Ciuc guvernul maghiar i-a redat pe veci si in deplina posesiune natiunii secuiesti. Dupa cum am vazut mai sus, dupa 1867 guvernele maghiare nu s-au atins de composesorate din Nasaud si Caransebes. Legea agrara romanesca a dispus exproprierea composesoratelor, dar au constituit exceptii composesoratele nasaudene si caransebesene. Proprietatile Bunurilor Private din Ciuc au fost insa expropriate. Conducerea Bunurilor Private a protestat la guvern, mai apoi la Liga Natiunilor, care a recunoscut in 1932 ca protestul este justificat si nedreptatea felului in care a procedat guvernul roman este evident. Dupa un proces lung, in 1936, statul roman a luat secuilor acest drept. Prin aceasta au fost deposedati proprietarii de drept a 36.100 de hectare pamant, descendentii fostilor graniceri secui, aproape 100.000 de oameni. (Majoritatea pamantului a fost impartit intre comune romanesti, bisericii ortodoxe si miilor de persoane particulare. Acestia apoi, in vederea unui folos cat mai mare, au taiat padurile.) Dupa calculele lui Bíró, impreuna cu acestia, in total cca 150.000 de proprietari maghiari mici si mijlocii au suferit un grav prejudiciu material, paguba, sau n-au fost luati in considerare la efectuarea reformei agrare romanesti.
Bisericile maghiare au fost jecmanite de reforma agrara. Pamantul constituia in primul rand baza materiala a bisericilor; majoritatea (85%) pamanturilor lor, care se ridica la 149.000 de iugare a fost expropriata de statul roman. Masura n-a afectat biserica ortodoxa, ─ din contra, a primit din pamanturile unguresti expropriate.
In 1938 a fost creata in partea de nord-vest a tarii o zona militara de paza granicereasca. In aceasta zona, conform legii, se putea expropria imobil fara nici o plata sau rascumparare si fiindca aici majoritatea locuitorilor erau unguri, si aceasta masura ii lovea pe maghiari. Pe locurile confiscate au fost adusi apoi romani. Faptul a fost declarat in mod fatis, ca politica oficiala a statului (V. Jinga, "Migratiunile demografice si problema colonizarilor in Romania," in Analele Academiei de Inalte Studii Comerciale si Industriale din Cluj 1 [1939-1940]), citat de Bíró 1989, 324).
In spiritul acestei masuri au fost infiintate de-a lungul granitei maghiaro-romane, dupa Jinga, 111 asezari romanesti, unde au fost aduse 4.973 de familii romanesti, dand in medie fiecarei familii 13.9 de iugare de pamant.
Maghiarii au avut parte de discriminarii negative si cu ocazia indeplinirii legii din 1934, de reglementarea datoriilor.
Taranul maghiar nedreptatit de legi a ajuns de multe ori intr-o situatie dezavantajoasa chiar in contra legilor, fapt recunoscut si de autoritati. Dar cand era vorba de remedierea confiscarilor ilegale de pamanturi, taranii romani localnici au impiedicat adesea cu forta executarea acestei dispozitii, batandu-i, uneori omorandu-i pe cei care se ocupau de executare! Se intampla (de ex. in comuna Harau), ca o astfel de samavolnicie a fost confirmata si de ministrul agriculturii. ("Efectuarea deciziei a fost tehnic imposibila", pentru ca o ceata de romani inarmati i-a batut pe taranii care se ocupau de masurarea pamanturilor, unul dintre ei fiind chiar omorat; Bíró 1989, 324-325). ─ Venitul Oasei Secuilor de 15.000 de iugare a "Stravachei Comunitati de Bunuri Mures" a fost rapit ─ in contra legii ─de la cele 127 de comune, proprietare ale acestor bunuri, in asa fel, ca administrarea averii a fost incredintata magistraturii judetului Mures. Membrii acesteia au fost in mare parte romani numiti, care au folosit mai apoi veniturile in scopurile lor (Bíró 1989, 326).
Cetatenii apartinand nationalitatilor au fost tratati dezavantajos pana si la strangerea impozitelor. Secuimea s-a saracit, de ex. in judetul Odorhei (azi parte a judetului Harghita), numarul bovinelor a scazut in zece ani (pana in 1935) cu 23%, in judetul Trei Scaune (azi Covasna) a scazut cu 30%, in vreme ce Romania ocupa locul al 5-lea pe lume privind cresterea animalelor. Prin aceasta au vrut sa intensifice plecarea secuilor in Vechiul Regat. ─ In ciuda saraciei, notarii si invatatorii romani mutati in Secuime, care formau majoritatea consiliilor locale, i-au silit pe tarani sa ridice biserici ortodoxe si scoli de stat.
Este evident, deci, ca pe teritoriile anexate Romaniei, maghiarii au avut parte de o cu totul alta soarta, decum au avut romanii in Ungaria.
Dar si romanii ardeleni au suferit de pe urma puterii venite din Regat. Erau diferente in traditiile economice si de administratie, in normele etice ale vietii publice; s-a introdus bataia cu bastonul, care il umilea pe om ─ si in Ungaria n-a fost aplicata. Din Regat veneau functionari in numar mare, ceea ce, desigur, n-a fost o imprejurare favorabila pentru localnici. Biserica greco-catolica, cu 1,400.000 de membri in 1930 (biserica ortodoxa avea in acelasi timp 1,900.000 de credinciosi) a ajuns intr-o situatie dezavantajoasa, institutiile sale fiind desfiintate (Erdély rövid története [Scurta istorie a Ardealului], 584).
Folosirea limbii materne
Recensamantul din 1930 din Romania a aratat, procentual, ca in tara sunt 7.9% maghiari, 4.1% germani, 4% evrei. In acelasi timp in Ardeal totalul populatiei a fost de 5 milioane 548.363, procentul maghiarilor fiind de 24.4%, a germanilor de 9.8%, iar evreilor de 3.2%.
Deja in 1921 s-a inceput interzicerea dreptului de folosire a limbii materne in locurile publice si in fata autoritatilor. In birouri au aparut tablite cu inscriptia: "Vorbiti numai romaneste!" In noua constitutie votata in 1923 n-a existat nici o dispozitie privitoare la folosirea limbii. Conform articolului 126: "Limba oficiala a statului roman este romana." Folosirea limbii maghiare in oficii si birouri a devenit dupa aceasta din ce in ce mai grea si in 1938 a fost considerata deja o fapta pasibila de pedeapsa (Bíró 1989, 360). Reinnoirea legii, in 1925, privitoare la unificarea administratiei a insemnat refuzarea folosirii limbii minoritatilor. Impotriva acesteia au protestat si Iuliu Maniu si sasii, reamintind legea maghiara a minoritatilor din 1868 (vezi mai sus, p. 52 - 54) ─ dar fara niciun rezultat.
Situatia bisericilor unguresti
Statistica oficiala romaneasca a consemnat in 1930 710.706 reformati (calvini), 645.544 catolici, 69.257 unitarieni si 30.000 de credinciosi evanghelici maghiari.
Intrucat Vaticanul era ferm convins, ca credinciosii bisericii ortodoxe vor trece la religia romano-catolica, in 1927, indeplinind dorinta guvernului roman, a incheiat un concordat, prin care a subordonat episcopiile catolice din Ardeal si teritoriile limitrofe, episcopiei romano-catolice romane de la Bucuresti. Episcopii greco-catolici si romano-catolici s-au constituit intr-un consistoriu episcopal, in care romanii erau in majoritate. Astfel, asupra averii bisericii catolice dispuneau de acum incolo romanii ─ inainte de schimbarea imperiului, biserica greco-orientala a fost independenta si sub aspectul bunurilor materiale (Bíró 1989, 374-376).
(Despre efectul reformei agrare vezi mai sus, p. 68).
Invatamantul scolar ─in scolile de stat cu limba de predare exclusiv romaneasca, in scolile confesionale bilingve ─ a avut ca scop romanizarea nationalitatilor neromane. (Legile lui C. Anghelescu 1924-25; 75% a copiilor maghiari au fost siliti sa frecventeze scoala romaneasca, etc.) Impotriva unor dispozitii deosebit de nedrepte a protestat in parlament pana si Nicolae Iorga! (Bíró 1989, 426). Un profesor de liceu roman, care si-a dat seama de dificultatile create de noua situatie si reglementarea scolara interna, a luat atitudine pe coloanele Adevarului impotriva proiectului de lege, constatand printre altele: "in aceasta sunt cuprinse dispozitii pe care scolile romanesti din Ardeal n-au cunoscut sub vechea dominatie [maghiara "aplicarea unor reguli inseamna tortura sufleteasca pentru copii minoritari" (Bíró 1989, 426). ─ In 1920 in Romania functionau inca 1.184 de scoli maghiare confesionale. Dintre acestea au fost inchise pana in 1940 aproximativ 600 (Bíró 1989, 416).
In Monarhia Austro-Ungara exista o larga autonomie locala (comunala si judeteana); cetatenii puteau deci sa ia parte la conducerea oraselor si judetelor. Aceasta a fost desfiintata de guvernul de la Bucuresti deja in primul an. Desigur, romanii ardeleni au simtit lipsa ei, si mai multe ziare romanesti cereau cu insistenta si sistematic restabilirea autonomiei locale. Organul Lupta a atras atentia, in 1923, asupra dificultatilor pe care le pricinuieste centralizarea venita de la Bucuresti ─din capitala trebuind sa se ceara aprobare pana si pentru deciziile de cea mai mica insemnatate. Din punctul de vedere al maghiarilor s-a mai adaugat la dezavantajele centralizarii faptul ca si comunele maghiare, precum si orasele cu majoritate ungureasca au fost conduse de consilii numite (nu alese; comisii interimare), in care abia ajungea cate un maghiar. In ciuda denumirii lor (interimar = provizoriu), aceste consilii au ramas definitive, neschimbandu-si componenta nationala.
