|
|
|
Metode si tehnici de realizare a sistemelor informatice
Metodele utilizate in proiectarea sistemelor informatice reprezinta modul unitar sau maniera in care analistii de sistem, programatorii realizeaza procesul de analiza a sistemului informational - decizional existent, proiectarea si introducerea sistemului informatic. Metoda are un caracter general, in cadrul ei aplicandu-se anumite tehnici de lucru.
Tehnicile de lucru utilizate in proiectarea sistemelor informatice reprezinta felul in care se actioneaza eficient si rapid, in cadrul unei metode, pentru solutionarea diferitelor probleme ce apar in procesul de proiectare.
In activitatea de realizare a sistemelor informatice unele dintre metode si tehnici sunt specifice activitatii de analiza, proiectare sau programare,altele sunt generale si pot fi utilizate in toate etapele de realizare a sistemelor informatice.
Dintre metodele si tehnicile utilizate in realizarea sistemelor informatice enumeram:
Metoda descendenta (Top-Down);
Metoda ascendenta (Bottom-Up);
Metoda LCS/LCP (Logical Construction of System / Programs)
Tehnica concordantei intrari-iesiri
Tehnica HIPO;
Metoda descendenta (Top-Down)
Metoda consta in descompunerea unui sistem complex pe niveluri ierarhice, succesiv, pana la module elementare, simple si relativ independente care sunt controlate de module coordonatoare.
Metoda are ca cerinta de aplicare modularizarea sistemului, obiectivul principal fiind realizarea modularizarii de sus in jos, rezultand si obiectivele specifice: crearea posibilitatii de realizare in paralel a componentelor sistemului informatic si eliminarea din sistem a redundantelor. Rezultatul realizarii modularizarii este modulul.
Modulul terminal este cel care nu mai poate fi descompus. Orice modul se poate integra cu un alt modul formand noi module si poate fi integrat mediului din care provine.
Procesul de descompunere se repeta pana cand toate modulele sunt considerate terminale.
Descompunerea are la baza urmatoarele reguli:
Nivelul zero de descompunere sau punctul initial de pornire il reprezinta modul neterminal sau coordonator;
Pentru toate modulele neterminate ale unui nivel se aplica descompuneri succesive in pasi de sus in jos;
Descompunerea este terminata cand modulele ultimului nivel sunt terminale.
Aceasta metoda prezinta avantajul ca ofera in orice moment o imagine de ansamblu asupra problemei de rezolvat si nu este necesara cunoasterea apriorii a domeniului problemei, aceasta realizandu-se pe parcurs.
Prezinta dezavantajul unei analize complexe, laborioase, care antreneaza un personal numeros si conduce la prelungirea timpului de realizare a sistemului iar strecurarea unor erori sau imprecizii in definirea structurii si a relatiilor dintre componentele sistemului afectand activitatea pana in momentul respectiv.
Metoda ascendenta (Bottom-Up)
Metoda consta in agregarea modulelor de jos in sus punand in evidenta legaturile dintre ele pana se ajunge la un singur modul.
Modularea si abordarea sistemica sunt conceptele care stau la baza acestei metode, aceleasi ca la metoda de abordare descendenta.
Regulile care stau la baza metodei sunt:
Nivelul de agregare initial este nivelul la care se afla modulele terminale;
Agregarea se face succesiv de jos in sus;
Cand se obtine un nivel de agregare se realizeaza integrarea modulelor de nivel inferior in module de nivel superior;
Agregarea este terminata cand la un nivel de agregare se obtine un singur modul.
Avantajul folosirii acestei metode ar fi acela ca sistemul informatic se dezvolta treptat, in corelatie cu cerintele beneficiarului. Beneficiarul beneficiaza de rezultatele prelucrarii automate a datelor mai repede, se familiarizeaza cu noul sistem gradat. Se reduce riscul realizarii unui sistem neoperational in momentul punerii in aplicatie.
Dezavantajul acestei metode rezulta din gradul de integrare redus al modulelor datorita lipsei unei conceptii initiale de ansamblu, ceea ce face necesara reproiectarea unor componente.
Metoda LCS/LCP (Logical Construction of System / Programs)
Aceasta metoda este cunoscuta si sub denumirea de metoda Warnier sau "Legi de concepere/construire a sistemelor/programelor", aceasta metoda are la baza un ansamblu de principii de structurare a modulelor in functie de structura datelor de iesire. Ea permite specificarea conditiei de executare si a numarului de efectuari ale procedurilor care sunt structurate pana la nivelul elementar.
Tehnica concordantei intrari-iesiri este o tehnica ce se utilizeaza atat la analiza, cat si la proiectare.
Plecand de la informatiile necesare fundamentarii deciziilor se determina multimea informatiilor primare ale sistemului respectiv. Pe baza sistemului de decizii identificat se determina in continuare informatiile de iesire din sistemul informational, necesare fundamentarii acestor decizii.
Aceasta metoda de determinare a informatiilor de intrare pe baza celor de iesire este utila in cazul sistemelor complexe, cu multe informatii.
Abordarea analizei poate fi facuta si plecand de la intrari si ajungand la iesirile sistemului informational.
Metoda prezinta dezavantajul ca nu este posibila punerea in evidenta a tuturor legaturilor dintre datele primare existente in sistem.
Tehnica HIPO este conceputa pentru abordarea ierarhizata a sistemului informational urmarind descrierea fluxului INTRARI - PRELUCRARI - IESIRI.
Aceasta tehnica se concretizeaza in elaborarea unei documentatii care este alcatuita din:
HIPO general;
HIPO de detaliu;
HIPO de intretinere.
HIPO general prezinta structura functionala a sistemului si sta la baza proiectarii si a comunicarii in cadrul echipei de proiectare a sistemului.
HIPO de detaliu prezinta o descriere generala si de detaliu a structurii tuturor fisierelor/entitatilor/relatiilor folosite.
HIPO de intretinere prezinta documentatia corectata si completata dupa testarea si implementarea sistemului informatic.
Fiecare documentatie in parte trebuie sa contina:
Tabela de continut care contine structura functionala ierarhica cu legaturi intre componente. Descompunerea ierarhica trebuie sa respecte conceptia de baza a acestei tehnici (INTRARI - PRELUCRARI - IESIRI) si sa permita asocierea, pentru fiecare nivel descompus, a cel putin o diagrama generala.
Diagrama generala prezinta functiile importante ale sistemului continand reprezentarea grafica a fluxului INTRARI - PRELUCRARI - IESIRI cu detalierea acestor functii.
Diagrama de detaliu prezinta descrierea analitica a fiecarei functii majore din diagrama generala, prin descompunerea acestora pana la ultimul nivel de obtinere a tuturor informatiilor privind fluxurile INTRARI - PRELUCRARI - IESIRI si ultimele relatii de flux de pe ultimul nivel de detaliere.
