Strabon - viata, opera

STRABON, pentru noi astazi, nu este un nume, ci o pre­tioasa sinteza a tuturor stiintelor antice despre "pamintul populat'. Cu toate acestea, antichitatea il trece aproape complet sub tacere[1], iar dictionarul Suda ii consacra abia o notita impersonala de doua rinduri[2]. Dar daca contem­poranii sai l‑au ignorat, secolele urmatoare nu au pregetat sa osteneasca intr‑o anevoioasa truda de copist, transmi­tindu‑ne un mare numar de manuscrise ale vastei enci­clopedii faurite de acesta. Istovitoarea migala cu care s‑a transcris in repetate rinduri Geografia lui Strabon consti­tuie o graitoare marturie a pretuirii de care s‑a bucurat in timpurile stravechi. In prezent, asijderea, aceasta opera este socotita de specialisti "cea mai mare lucrare a vremii sale'[3].

In acelasi timp, Strabon consemneaza in opera sa sufi­ciente date despre propria‑i viata, astfel inrit si aceasta lacuna, prin eruditele conjecturi ale savantilor moderni, a fost intr‑o oarecare masura inlaturata.

l. VIATA

1.1. Limitele vietii lui Strabon. Astazi se cunoaste cu toata certitudinea ca Strabon este un grec din Asia Mica, de obirsie din orasul Amaseia Pontului, care a trait pe vremea imparatilor Augustus si Tiberius. Dar toate incer­carile de a incadra viata lui intre limite precise duc la simple supozitii fragile ce dau loc la discutii, deoarece insesi datele pe care se sprijina sint aproximative. Inde­obste, invatatii pornesc de la pasajele in care Strabon mentioneaza anumite evenimente istorice, cunoscute si din alte izvoare si datate azi, pe care le refera la propria sa viata. In felul acesta el precizeaza ca unele fapte s‑au intimplat "cu putin inaintea noastra' μικρδν πρδ ημών sau "in vremea noastra' κα&'ήμΛς οri έφ'ήμων sau, in sfirsit. "acum, in prezent'. Punctul mai subred dar inevita­bil al argumentarii moderne este din nou o presupunere ca mentiunile de mai sus au neaparat in vedere data nas­terii autorului. Iata, deci, in continuare cele mai impor­tante conjecturi moderne privitoare la nasterea lui Strabon: P. Meyer[4], sprijinindu‑se pe pasajul (XIV, 5, 10) in care Strabon mentioneaza restabilirea castei sacerdotale in orasul Olba din Cilicia, eveniment petrecut nu mult dupa distrugerea piratilor cilicieni de catre Pompeius (in anul 67 i.e.n.) si infatisat de Strabon cu mentiunea έφήμων ήδη "deja pe vremea noastra', fixeaza nasterea geografului antic in anul 68 i.e.n. G. F. Unger ii apropie si mai mult nasterea de evenimentul de mai sus, presupunind ca acesta s‑a nascut in iarna anilor 67/66 i.e.n. B. Niese, H. Tozer, E. Pais, E. Honigmann, H. Jones si G. Aujac[5] sint de parere ca mai multe evenimente converg spre anii 64/63 i.e.n. ca data a nasterii autorului nostru. Astfel Strabon infatiseaza drept intimplari petrecute in timpul sau domnia lui Ptolemeu Auletes pe tronul Egiptului (XVII, 1, 11), care se desfasoara intre anii 80 si 51 i.e.n.; diviziunea Galatiei intre trei dinasti (XII, 5, 1) care a avut loc probabil la sfirsitul anului 63 si inceputul lui 62 i.e.n.; Tarcondimotos, rege in Cilicia (XIV, 5, 18) cam in aceeasi perioada, si un nou oras in insula Kephallenia, creat in 59 i.e.n. de C. Antonius, unchiul lui Marc An­toniu (X, 2, 13).

De asemenea Strabon fixeaza cu putin inaintea sa nas­terea filozofului Antiochos (XVI, 2, 29) care a avut loc, se pare, cu putin dupa 68/67 i.e.n.; colonizarea piratilor cilicieni in orasul Dyme din Achaia (VIII, 7, 5), facuta de Pompeius dupa nimicirea piratilor Mediteranei (in 67 i.e.n.); si, in sfirsit, impartirea Paflagoniei interioare intre mai multi suverani (XII, 3,41) infaptuita tot de Pompeius in anul 64 i.e.n. Apropiindu‑se de aceasta da­tare, dar punind temei pe un alt argument, W. Aly[6] atri­buie lui Strabon virsta de 37 ani in anul 25 i.e.n. cind acesta a vizitat Egiptul calatorind pe Nil in sus, impreuna cu prietenul sau, Aelius Gallus, prefectul Egiptului (II, 5, 12); de aici, el inclina pentru anii 63-62 ca data a nasterii lui Strabon. In sfirsit Gercke[7] propune ca limite extreme ale nasterii acestuia anii 66-60 i.e.n.

Dintre toate evenimentele pe care se sprijina supozi­tiile de mai sus, si pe care Strabon le‑a consemnat cu mentiunea μικρδν πρδ ήμων, cel mai recent si mai cert datat pare sa fie diviziunea Paflagoniei intre mai multi cirmuitori, fapt petrecut in anul 64 i.e.n. Prin urmare, acest an pare sa contina ultimele referiri ale lui Strabon la faptele premergatoare lui.

Dintre intimplarile pe care geograful nostru le soco­teste contemporane cu el, cel mai vechi ar parea sa fie restabilirea castei sacerdotale in orasul Olba al Ciliciei, infaptuita dupa razboiul cu piratii, deci dupa 67 i.e.n. Pe acest fapt se sprijina argumentarea lui P. Meyer care, de aici, fixeaza in 68 nasterea autorului studiat. Credem insa ca P. Meyer a interpretat gresit pasajul in discutie, pe care pentru lamurire, il redam in rindurile ce urmeaza: "Dupa nimicirea acestora (a tilharilor), deja pe vremea noastra, aceasta regiune se chema imparatia lui Teucros ca si dominatia sacerdotala' (XIV, 5, 10). P. Meyer asociaza referirea personala a lui Strabon din acest pasaj cu nimi­cirea piratilor din 67 i.e.n., or cuvintele "pe vremea noastra', ca orice complement circumstantial, lamuresc predicatul propozitiei, in situatia de fata se chema si nu complementul precedent "dupa nimicirea piratilor', ceea ce se adevereste din insasi topica lor: in mod regulat, de­terminantul precede in greaca determinatul. In afara de aceasta, adverbul deja departeaza in timp cele doua com­plemente, aratind ca a trecut o vreme de la nimicirea piratilor pina pe vremea lui Strabon cind s‑a instaurat din nou aici dominatia preotilor. Rezulta deci ca nimicirea piratilor cilicieni din 67 i.e.n. nu a avut loc in cursul vietii lui Strabon, ci inaintea lui, iar restabilirea castei sacerdotale intimplate deja pe vremea sa a putut sa aiba loc chiar cu citiva ani mai tirziu (de 67) si, ca atare, nici nasterea lui nu poate fi fixata in 68 i.e.n. Un alt fapt vechi pe care Strabon il declara contemporan cu el, anume domnia lui Ptolemeu Auletes in Egipt, prin durata de aproape 30 de ani a acesteia (80-51 i.e.n.) nu poate servi la elucidarea chestiunii in discutie. Ramin, prin urmare, doua evenimente pe care le putem socoti printre primele petrecute, dupa Strabon, in timpul vietii sale: este vorba de impartirea Galatiei intre trei suverani (XII, 5, 1) si de instaurarea lui Tarcondimotos rege in Cilicia (XIV, 5, 8), intimplari care au avut loc in anii 63/62 i.e.n.

In concluzie, daca ultimele fapte petrecute cu putin inaintea nasterii lui Strabon nu depasesc anul 64 i.e.n. si daca primele intimplari din timpul vietii lui nu urca mai sus de anul 63 i.e.n., inseamna ca nasterea lui Strabon a avut loc in intervalul 64-63 i.e.n.

In privinta mortii lui Strabon, parerile sint la fel de impartite; conjecturile sint dificile, deoarece si datele refe­rente sint foarte sarace. Indeobste se admite azi ca Strabon a apucat si domnia imparatului Tiberius, deoarece mentio­neaza cirmuirea inteleapta a acestuia, care imita intru totul pe parintele sau Augustus (VI, 4, 2). Pentru o rigu­roasa limitare, invatatii moderni, in general, fac apel la data mortii lui Iuba al II‑lea, regele Numidiei, consem­nata in repetate rinduri de Strabon in ultima carte a ope­rei sale. In special trei pasaje aferente au suscitat discutii printre invatati: unul dintre ele se refera la Iuba I, re­gele Numidiei, care s‑a luptat cu Caesar (XVII, 3, 7), si care a murit in 46 i.e.n.; al doilea aminteste de moartea lui Iuba al II‑lea, fiul lui Iuba I, petrecuta pe vremea lui Strabon (XVII, 3, 9); al treilea consemneaza cu mentiunea "in prezent' pe fiul si succesorul lui Iuba al II‑lea (XVII, 3, 25). Daca aceste trei pasaje sint autentice[8] si mai sigur ele apartin autorului Geografiei, inseamna ca Strabon a apucat moartea regelui numid Iuba al II‑lea, care a avut loc, dupa Tozer si Jones[9], in anul 21 e.n., dupa altii, printre care J. Carcopino[10], in 23 e.n. De aci, primii fixeaza moartea lui Strabon in 21, ultimii, in 23 e.n. Luind in considerare anul 23 ca data a mortii lui Iuba, G. Aujac[11] presupune ca Strabon, chiar daca a mai trait, nu a mai avut o activitate fructuoasa dupa anul 24 sau 25 e.n. Incli‑nind si noi sa socotim anul 23 ca data a mortii lui Iuba al II‑lea, credem ca, pentru a sprijini teza, merita sa fie luate in considerare inca doua amanunte: intii, Strabon mentioneaza ca un fapt proaspat nu numai moartea lui Iuba al II‑lea, ci si pe urmasul acestuia, Ptolemeu, ceea ce inseamna ca, cel putin la inceputul domniei acestuia, geograful nostru mai era inca apt de munca; in al doilea rind, Strabon vorbeste de orasul Cyzik care "se mentine liber pina in prezent' (XII, 8, 11). Iar astazi se stie ca Cyzicul si‑a pastrat autonomia administrativa pina in anul 25 e.n. Putem presupune deci ca Strabon a trait pina prin 25 sau chiar 26 e.n., apropiindu‑se ca virsta de 90 de ani.

1.2. Locul nasterii. Patria de obirsie a lui Strabon este regatul Pontului; acesta a fost creat prin 3C2 i.e.n. pe o fisie ingusta de pamint ce se intindea de‑a lungul tarmului sud‑estic al Pontului Euxin, de catre un urmas al tirani­lor din Kios, numit Mithridates. Despre acest fundator vorbeste si Diogenes Laertios (III, 20), care il socoteste prieten al persilor si, in acelasi timp, adeptul filozofiei platonice. Pontul, asadar, inainte de a deveni, pe vremea stramosilor lui Strabon, o mare imparatie, adapostea o populatie pestrita, alcatuita din tibareni, chalybi, mosy­nici, greci, persi, paflagoni, cappadocieni si altii. Orasele lui, Amisos si Trapezuntul, erau intemeiate de greci pe malul marii, altele ca Zela, Kerasont, Comana‑Pontica, Themiskyra si, cel mai important dintre toate pentru noi, orasul Amaseia, locul de nastere al lui Strabon, aveau alte obirsii.

Asezat in inima muntilor, la poalele masivului Ophli­mos, azi Djanik, pe fluviul Iris, astazi Iekil‑Ermak, Ama­seia a fost, in vremurile ei de glorie, cetatea de scaun a suveranilor Pontului. Muntii cu paduri dese si fluviul erau neclintite paveze naturale, ce ofereau in acelasi timp incintatoare privelisti, cum precizeaza Strabon insusi: "Amaseia, orasul nostru, se gaseste intr‑un defileu larg si adinc, prin care curge la vale fluviul Iris: minunat in­zestrat de geniul omenesc si de fire, el poate servi ca oras si, in acelasi timp, ca cetate fortificata. Caci o stinca uriasa si povirnita sta aplecata peste fluviu, iar intr‑o parte a ei se afla zidul, chiar pe malul apei, acolo unde s‑a asezat orasul, in cealalta, el urca din doua laturi spre creste; doua dintre acestea sint concrescute laolalta si in­zestrate cu turnuri de toata frumusetea. In aceasta incinta se gasesc palate regesti si monumente de‑ale regilor ' (XII, 3, 39). In partea de miazanoapte a orasului se intind cimpii roditoare, pina la Halys. "Intreaga regiune este bine impadurita si cuprinde bogate pasuni pentru cai si pentru alte animale si. In intregime, este bine populata. Si Ama­seia a fost daruita regilor (ca resedinta), iar in prezent ea este sub stapinire romana' (XII, 3, 39).

Acest oras vechi mai dainuie si astazi, cu numele aproape nestramutat, Amasieh, vestit pentru femeile sale de o rara frumusete si prin numeroasele vestigii ale tim­purilor apuse.

1.3. Familia. Strabon este vlastarul unei stralucite fa­milii din Pont, a carei soarta se impleteste strins cu ne­statornicul destin al regilor pontici. Istoria acestei familii, dupa cum ne‑o face cunoscuta Strabon insusi, incepe o data cu Mithridates Euergetul, rege ahemenid, a carui domnie tine din 150 pina in 120 i.e.n. Unul dintre prie­tenii intimi ai acestuia, pe a carui nestramutata credinta si pricepere s‑a sprijinit regele, a fost Dorylaos "tacticia­nul', stramosul lui Strabon. "Caci Dorylaos - povesteste autorul - era un priceput organizator de osti, unul dintre prietenii lui Mithridates Euergetul. Acest Dorylaos, pentru ca avea experienta recrutarii de trupe mercenare, era de multe ori desemnat (in acest scop) pentru Elada si pentru Tracia, dar adesea si pentru cei care veneau din Creta, pe vremea cind romanii inca nu stapineau insula, deoarece in ea se afla o mare multime de mercenari si de osti din care, obisnuit, se completau si trupele de jaf. Pe cind Dorylaos se afla, asadar, in Creta, se intimpla sa izbuc­neasca un razboi intre cnossieni si gortynieni. Ales comandant (de catre cnossieni) si cistigind in graba razboiul, a obtinut cele mai inalte onoruri. Ceva mai tirziu, cind afla ca Mithridates Euergetul a fost ucis prin viclesug, intr‑un complot pus la cale la Sinope tocmai de prietenii lui, si ca succesiunea la tron a trecut asupra sotiei si a fiilor acestuia, luindu‑si nadejdea de la soarta treburilor din Sinope, Dorylaos se statornici la Cnossos' (X, 4,10). Dupa moartea lui Mithridates Euergetul, mostenitoarea tronului din Pont a devenit sotia sa, Laodiceea, in numele celor doi fii ai sai minori, Mithridates si Chrestos. Ajun­gind la putere, ea a indepartat din inaltele diregatorii pe toti prietenii regelui defunct. De aceea Dorylaos nu s‑a mai intors in patrie ci s‑a statornicit in Creta. "Aici - con­tinua Strabon - sotia sa macedoneana cu numele Sterope ii nascu doi fii, pe Lagetas si pe Stratarchas, dintre care pe Stratarchas si noi l‑am vizitat la capatul batrinetelor sale; ea a mai nascut si o singura fiica' (X, 4,10). Pe de alta parte, regina Laodiceea nu multa vreme s‑a putut mentine pe tronul regatului pontic, ci a fost asasinata, la rindul sau, in 116 i.e.n. Fiul ei mai virstnic si al lui Mithridates Euergetul, cu numele Mithridates Eupator Dionysios, nascut in jurul anului 132 i.e.n., desi mostenitor de drept al tatalui sau, a fost indepartat la inceput de la tron de propria sa mama. In 111 i.e.n., Eupator a patruns cu forta in Sinope, in fruntea unei ostiri, si a cucerit tronul cu arma in mina la virsta de 11 ani. El s‑a incon­jurat din nou de prietenii tatalui sau. Iata aceste fapte in relatarea lui Strabon: "Cum Euergetul avea doi fii, a mostenit domnia Mithridates supranumit Eupator, la virsta de unsprezece ani; impreuna cu acesta a fost crescut Dory­laos, fiul lui Philetairos, iar Philetairos era fratele lui Dorylaos tacticianul. Cind regele a ajuns la virsta barba­tiei, intr‑atit s‑a simtit de legat de Dorylaos (cel tinar) pentru farmecul tovarasiei acestuia, incit nu numai pe el l‑a ridicat la cele mai inalte onoruri, ci si de rudele lui s‑a ingrijit si a trimis si dupa cei din Cnossos. Acestia erau membrii familiei lui Lagetas, pentru ca tatal lor (Dorylaos tacticianul) murise, iar ei erau acum barbati in fire si venira la (Mithridates) parasind tot ce aveau in Cnossos. Iar fiica acestui Lagetas a fost mama mamei mele' (X, 4, IO). In felul acesta, familia lui Strabon s‑a intors in patria strabunilor si s‑a bucurat de inalte onoruri conferite de tinarul rege Eupator, din prietenie pentru Dorylaos, varul lui Lagetas care era strabunicul lui Stra­bon. Acest rege, cunoscut in istorie sub numele de Mithri­dates al VI‑lea, s‑a dovedit un barbat tenace si un monarh iscusit, care a urmat o politica foarte ambitioasa cu totul ostila Romei, acoperind de glorie numele sau si pe al patriei. Ascensiunea lui s‑a rasfrint si asupra familiei lui Strabon. Astfel, dupa ce cuceri Chersonesul Tauric (Cri­meea), care i‑a cerut sprijinul impotriva scitilor, si ocupa Bosforul, el si‑a extins dominatia asupra regiunilor cen­trale si apusene din Asia Mica. Pentru a crea o punte de legatura intre Chersonesul Tauric si posesiunile lui asiatice, ocupa Colchida. Aici trimise ca guvernator pe un membru al familiei lui Strabon, cu numele Moaphernes. "Cind Mithridates Eupator a dobindit o mare putere - spune acesta - Tara Colchidei a ajuns in stapinirea lui. El tri­mitea mereu aici un prieten ca prefect si guvernator al tarii. Unul dintre acestia a fost si Moaphernes, unchiul dinspre tata al mamei mele' (XI, 2, 18).

Cind in Italia a izbucnit razboiul cu socii, Roma fu din nou tulburata de actiunile lui Mithridates Eupator in Orient, ale carui ambitii s‑au lovit de interesele romanilor in Asia. Trei razboaie, care ocupa aproape intreaga juma­tate a primului secol i.e.n., a purtat Roma impotriva acestui rege nesupus din Orient. Primul razboi, care a durat din 89 pina in 84 i.e.n., a conferit sortii de izbinda lui Mithridates. Acesta si‑a faurit o mare imparatie. Dar, amestecindu‑se si in revoltele din Elada impotriva stapinirii romane, cu care prilej s‑a ciocnit cu legiu­nile conduse de invincibilul general Sulla, ostirea lui Mithridates din Europa a suferit lovituri la Cheroneea si Orchomenos, in 86 i.e.n. In Asia s‑au mai mentinut in buna parte posesiunile cistigate, ba s‑au mai adaugat si unele noi. Cel de al doilea razboi (83-81 i.e.n.) fu cistigat tot de Mithridates. Dar al treilea razboi (74-63 i.e.n.) a pricinuit un dezastru ireversibil temerarului rege pontic. In 72 i.e.n., comandantul roman Licinius Lucullus patrunse in statele lui Mithridates, unde cistiga asupra acestuia o victorie decisiva. In 71 i.e.n., regele Pontului se refugie la socrul sau, Tigranes, in Armenia. Toate incercarile lui de‑a se intoarce in Pont ii fura zadarnicite pentru moment. In acest timp, Lucullus, prin intrigi si mari fagaduinte, unelti sa‑si atraga pe inaltii demnitari din Pont, printre care pe puternicul pontifice din Comana, care nu era altul decit insusi Dorylaos, prietenul indragit al lui Mithri­dates, pentru care regele a rechemat din Creta si a con­ferit o situatie stralucita familiei lui Strabon. Iata cum prezinta autorul insusi evenimentele: "Am vorbit mai inainte de Dorylaos tacticianul, care a fost stramosul ma­mei mele, precum si de un alt Dorylaos, care a fost fiul fratelui aceluia, cu numele Philetairos; am aratat ca ulti­mul Dorylaos, printre alte onoruri inalte pe care le‑a obtinut de la Eupator, a primit si demnitatea de mare pontif la Comana. El a fost surprins inchinind domnia romanilor' (XII, 3,33). Tradator s‑a dovedit si bunicul lui Strabon, numit probabil Ainiates, cum restabileste tex­tul E. Pais[12]: δ πάππος ημών 6 προς πατρός Αίνιάτης "bunicul nostru dinspre tata Ainiates', in loc de lectiunea dificila transmisa 6 προς αύτ^ς "dinspre ea'. "Citiva prie­teni - zice Strabon - au apucat sa‑l paraseasca (pe Mithridates) mai inainte, cum a facut bunicul meu dinspre tata Ainiates, care vazind ca sortii regelui in timpul raz­boiului cu Lucullus cad rau si totodata instrainat de el din minie pentru ca se intimplase sa‑i ucida de curind varul (sau nepotul?) cu numele Tibios[13] si pe fiul acestuia, Theophilos, a pornit sa‑i razbune atit pe acestia cit si pe el insusi si, luind de la Lucullus zaloage de credinta, ii preda acestuia 15 fortarete' (XII, 3, 33). Credincios pina la capat regelui in restriste i‑a ramas numai Moaphernes din rudele lui Strabon. "Mai tirziu - specifica autorul - Moaphernes, unchiul dinspre tata al mamei mele, a atins o inalta treapta, deja spre sfirsitul domniei (lui Mithrida­tes Eupator), si din nou a indurat nenorocirile impreuna cu regele, atit el insusi, cit si prietenii lui, afara doar de citiva care au apucat sa‑l paraseasca mai inainte' (XII, 3,33). Fratele acestui Moaphernes a fost sotul fiicei lui Lagetas, adica al bunicii dinspre mama a lui Strabon.

Luptele politice din Roma, in urma carora i s‑a luat lui Lucullus comanda razboiului impotriva lui Mithridates, au usurat intru citva situatia regelui pontic. In rastimpul de aproximativ un an, pina ca romanii sa reia ostilitatile impotriva lui, Mithridates, reintorcindu‑se in Pont, avu ragazul necesar sa‑i pedepseasca pe prietenii sai necredin­ciosi si in primul rind pe Dorylaos. Cu un accent de tris­tete, Strabon vorbeste despre declinul acestuia si totodata al familiei sale: "Cita vreme, asadar, Dorylaos s‑a bucu­rat de o soarta fericita, si acestia (adica rudele) s‑au im­partasit din fericirea lui; dar din momentul in care acesta a cazut in dizgratie, pentru ca a fost surprins ca unel­teste sa inchine regatul romanilor cu conditia sa fie pus el pe tron, s‑au prabusit impreuna cu el si sortii acestora si au decazut mult. S‑au rarit apoi si legaturile lor cu cei din Cnossos, dar si aceia au trecut prin foarte multe incercari' (X, 4, 10).

In anul 66 i.e.n., razboiul din Orient a fost incredintat lui Pompeius. Acesta a cistigat citeva victorii nedecisive asupra lui Mithridates. Dar prelungirea razboiului a creat multe nemultumiri printre supusii acestuia din urma.

Revolta guvernatorului Phanagoriei si mai cu seama rascoala propriului sau fiu, Pharnakes, l‑au impins pe Mithridates la o extrema disperare; in palatul sau din Panticapaion, el porunci sclavului sau celt sa‑l strapunga cu sabia. Evenimentul s‑a petrecut in 63 i.e.n. "Cind Mithridates a fost rasturnat - adauga Strabon - intreaga lui imparatie s‑a distrus si s‑a destramat iar in mai multe parti' (XI, 2, 18). Soarta putinilor lui prieteni care i‑au ramas credinciosi pina la capat, cum a fost si Moapher‑nes, a fost jalnica. Dar, in afara de fiul sau Pharnakes, caruia Pompeius i‑a acordat regatul Bosforului, declarin­du‑l "rege prieten si aliat', nici tradatorii nu s‑au bucu­rat de o soarta mai buna. Pompeius le‑a refuzat pretul tradarii fagaduit de Lucullus. "Acestora - zice Strabon - li s‑au facut promisiuni mari in schimb, dar sosind Pom­peius, care a preluat conducerea razboiului, a tratat ca dusmani pe toti aceia care l‑au slujit cu ceva pe acela (pe Mithridates), din cauza dusmaniei ce i‑o nutrea; apoi, dupa ce a incheiat razboiul si s‑a intors in patrie, a obtinut de la senat sa nu ratifice onorurile pe care le‑a promis Lucul­lus unora din Pont, pentru ca este nedrept ca, dupa ce unul a dus la bun sfirsit razboiul, pretul razboiului sa fie la cheremul altuia, la fel si impartirea rasplatilor (XII, 3,33).

Asa s‑a stins, prin urmare, epoca de glorie a familiei lui Strabon. Despre membrii ei de pe vremea sa nu pome­neste nimic. Se poate presupune insa, fara gres, ca aceasta familie a pierdut din stralucirea ei politica, dar nu si din bunastarea materiala sau, cel putin, nu mult din ea. Alt­fel nu s‑ar putea explica studiile vaste pe care le‑a facut Strabon, calatoriile numeroase si intinse pe care le‑a in­treprins, ragazul insusi de‑a scrie. Cel putin despre Stra­bon se crede ca a fost in strinse raporturi[14] cu Phytho­doris, regina vaduva a Pontului, despre care el are numai cuvinte de lauda (XII, 3, 29; XIV, 1, 42)[15]

1.4. Formatia intelectuala. Ca urmas al unei familii de rang aproape princiar care a trait in societatea oamenilor ridicati la cele mai inalte onoruri, Strabon, fara indoiala, a absolvit "studiile ciclului elementar si ale etapei numite obisnuit educatia liberala si filozofica' (1,1, 22). Aceasta reiese din propriile sale marturisiri despre profesorii pe care i‑a audiat. El pomeneste patru din ei, probabil pe cei mai ilustri; acestia sint: Aristodemos, Tyrannion, Xenarchos si Boethos. Printre primii cu care a studiat pare sa fi fost Aristodemos, deoarece Strabon precizeaza ca a urmat cursurile acestuia in frageda tinerete: "Au existat barbati ilustri la Nysa ca Menecrates, elevul lui Aristarchos, ca si Aristodemos, fiul lui Menecrates, pe care noi l‑am audiat la Nysa, inca foarte tineri, pe cind el era la adinci batrinete' (XIV, 1, 48). Iar dupa ce enumera citeva nume ilustre de gramaticieni din Nysa, Strabon adauga "Profesorul nostru a predat si retorica si a avut doua scoli, si in Rodos si in patria sa, astfel ca in tinerete el a predat retorica, iar la batrinete, gramatica. Dar la Roma, unde s‑a ocupat de educatia fiilor lui Pompeius Magnus, se rezumase la scoala de gramatica' (XIV, 1, 48). Strabon si‑a completat apoi cunostintele urmind cursurile ilustrului gramatician si filozof peripatetic Tyrannion. Acesta era un compatriot al lui Strabon, fiind de obirsie din orasul Amisos al Pontului sau poate dintr‑o alta ase­zare de pe cimpia acestei localitati. "Aici s‑au nascut - spune Strabon - oameni de stiinta vrednici de pomenit in materie de educatie ca Demetrios, fiul lui Rhathe­nos, si Dionysodoros care poarta acelasi nume ca geome­trul din Melos, iar ca gramatician, Tyrannion, pe care noi l‑am audiat' (XII, 3, 16). In timpul campaniilor lui Lucul­lus impotriva lui Mithridates Eupator, Tyrannion a cazut prizonier si a fost dus la Roma, cam in jurul anului 70 i.e.n., deci inaintea nasterii lui Strabon. La Roma, el a ajuns educatorul fiilor lui Cicero, care l‑a socotit o auto­ritate in materie de geografie (ad Atticum, 2, 6, 1). El a pre­dat la Roma teme de filozofie peripatetica, pe care Strabon le‑a audiat probabil cu prilejul primului sau popas in capi­tala imperiului, ceea ce se presupune a fi fost in jurul anului 45 i.e.n.[16]. Probabil tot la Roma a urmat Strabon cursurile filozofului peripatetician Xenarchos din Seleucia, care "a trait la Alexandria, apoi la Atena si, in sfirsit, la Roma, alegindu‑si cariera de educator. Bucurindu‑se si de prietenia lui Arius (Didymos) si mai tirziu de a impa­ratului Augustus, el a trait in cinste pina la batrinete' (XIV, 5,4). Poate ca la scoala lui Xenarchos a cunoscut Strabon pe Boethos din Sidon "cu care' - declara acesta - "am parcurs filozofia aristotelica' (XVI, 2, 24).

Formatia intelectuala a lui Strabon in mod firesc nu se reduce la etapele de studii parcurse, oricit de ilustri profesori a audiat. El s‑a cultivat personal, pe cale livresca, si prin calatorii, a acumulat cunostinte vaste in toate domeniile stiintelor exacte si mai cu seama in geografie, astronomie si istorie. Si‑a format gustul artistic, prin literatura si arta. A invatat, din experienta stramosilor si din istoria patriei sale, nevoia omului de‑a se intari cu preceptele unui ideal filozofic ca pavaza impotriva vicisi­tudinilor vietii. A inteles si a propovaduit obligatia aces­tuia de a‑si insusi armele cunoasterii impotriva inspaimin­tatoarelor fantome ale nestiintei pentru a nu ajunge in postura homericului Odysseus care, pierzind orientarea, a exclamat:

"Iubitii mei tovarasi, noi nu mai stim, iata,

Intunericul noptii de unde se‑arata,

Nici ale‑aurorei prea sfinte izvoare,

Nici unde apune luminatorul soare,

Cind telegarii sai pe sub pamint coboara,

Si nici de unde vine cind se intoarce iara'[17]

In contrast cu omul care rataceste in bezna nestiintei, Strabon ne uimeste prin vasta lui cultura. Savantii, filo­zofii, istoricii, poetii si artistii enumerati de el pe tot par­cursul operei sale au avut, la vremea lor, un renume rasu­nator. Printre acestia se numara Homer si Anaximandros din Milet, Hecataios, Democrit, Eudoxos, Dicaiarchos, Ephoros, Eratosthenes, Polybios si Poseidonios (I, 1, 1). Totusi acestia ca si Hipparchos, Pytheas, Theopompos, Apollodoros, Artemidoros, Timaios, Hellanicos, Demetrios din Skepsis si mai multi altii pe care ii citeaza in opera sa, sint cunostinte livresti aprofundate, dovada spiritul critic si cintarirea la care‑i supune Strabon cind face apel la informatiile lor.

In afara de acestia, descriind asezarile omenesti, Stra­bon nu uita niciodata sa mentioneze celebritatile locale, mai cu seama pe tarim cultural. Astfel vorbind de Stra­tonicea, Strabon mentioneaza pe retorul Menippos, "supra­numit si Catocas, pe care Cicero il lauda mai presus de ceilalti retori asiatici pe care i‑a audiat' (XIV, 2, 25). In legatura cu orasul Soloi din Cilicia, pomeneste de urma­torii barbati celebri: "Chrysipp, filozoful stoic, al carui tata a imigrat aici din Tars, Philemon, poetul comic si Aratos, care a descris fenomenele ceresti' (XIV, 5,8). Sau "Din orasul Apameia (de pe Oronte) este Poseidonios stoicul, barbatul cel mai invatat dintre filozofii din vremea noastra' (XVI, 2, 10), a carui activitate s‑a desfasu­rat insa la Rodos (XIV, 2, 13). Din Tars isi au obirsia filo­zofii stoici Antipatros, Archedemos si Nestor, ca si doi barbati cu numele Athenodoros; unul dintre ei, supranumit Cordylion, a fost prieten cu Marcus Cato, celalalt, Cana­nites, a fost profesorul lui Caesar; tot din aceasta locali­tate provine filozoful academic Nestor, contemporan cu Strabon, care a fost profesorul lui Marcellus, fiul Octa­viei, sora lui Augustus (XIV, 5,14). Din Ascalon este filo­zoful Antiochos care s‑a nascut putin inainte de Strabon (XVI, 2,29), iar din Gadara provin Philodemos epicu­reanul, Meleagros si Menippos, autorul de satire, ca si Theodoros, retorul din timpul lui Strabon (XVI, 2,29).

Pe masura vastelor cunostinte din domeniul stiintelor exacte este si formatia literara si mai cu seama artistica a lui Strabon. El mentioneaza si citeaza fragmente din poetii lirici, din tragici si comici, dar mai presus decit toti, in mintea si in inima lui se afla marele rapsod Homer. Acesta 'nu numai ca i‑a intrecut pe toti, pe cei vechi si pe urmasi, in maestria poeziei' (I, 1, 2), dar el merita chiar titlul de "parinte al geografiei' (1,1,2).

Pe de alta parte, lui Strabon nu‑i scapa niciodata prile­jul sa citeze, in descrierile regionale, marii artisti ai greci­lor si capodoperele create de acestia, pe care in mare parte le‑a vazut cu proprii sai ochi, le‑a admirat frumusetea si le‑a cintarit valoarea. Astfel, de pilda, el pomeneste pe Coiotas din Kyllene, care a creat "o admirabila statuie de lemn si fildes a zeului Asclepios' (VIII, 3, 4). Este vorba de Colotas, contemporanul si colaboratorul marelui sculp­tor Phidias. Din Istoriile lui Polybios, declara Strabon, a aflat de tablourile lui Aristeides, unul, infatisind pe Dio­nysos, altul, pe Heracles muncit de chinurile pricinuite de tunica Deianeirei. Ultima lucrare n‑a vazut‑o, in schimb a admirat pe Dionysos, "o opera de arta de toata frumu­setea, expusa in templul Cererei din Roma' (VIII, 6, 23). Printre numeroasele monumente de arta care au impodobit odinioara orasul Olympia din Pelopones, "cea mai mareata din toate a fost statuia lui Zeus pe care Phidias atenianul, fiul lui Charmides, a faurit‑o din fildes de dimensiuni atit de uriase incit, cu toata inaltimea excesiva a templului, pare ca maestrul a scapat din vedere proportiile; intr‑adevar, desi statuia infatiseaza pe Zeus sezind, ea aproape ca atinge cu crestetul capului tavanul, incit lasa impresia ca, daca s‑ar ridica in picioare, ar sparge acoperisul tem­plului' (VIII, 3, 30). La aceasta descriere sugestiva care tradeaza vizionarea directa a operei de catre Strabon, explicatia ce urmeaza in legatura cu modelul ei denota ca autorul nostru stie totdeauna sa aleaga amanuntele cele mai semnificative: "Intrebat de Panainos dupa ce mo­del are de gind sa creeze chipul lui Zeus, Phidias i‑a raspuns ca dupa acela descris de Homer in urmatoarele versuri:

"Zise si semn de‑nvoire facu din sprincenele‑ι negre;

Pletele‑i dumnezeiesti din crestetul cel fara moarte

S‑au revarsat pe obraz, si‑a vuit de cutremur Olympul'[18]

In templul Afroditei Alpheionia din celebra regiune a concursurilor sportive ale Olympiei se aflau - ne infor­meaza Strabon - picturi de‑ale artistilor Cleanthes si Are­gon din Corinth (VIII, 3,12); orasul Thespiai din Beotia era vestit prin statuia lui Eros al lui Praxiteles, la care lumea facea un adevarat pelerinaj (IX, 2, 25). In suburbia orasului Cos sau Astypalaia de odinioara din insula Cos, se afla un templu al lui Asclepios impodobit cu nume­roase ofrande. Printre acestea se distingea "Antigonos' al lui Apelles. Tot aici s‑a aflat si un alt tablou al ace­luiasi pictor, anume "Afrodita (Venus) Anadyomene', care insa, pe vremea lui Strabon, se gasea la Roma, unde el a vazut‑o, consacrata de Augustus parintelui sau Caesar (XIV, 2,19).

Toate aceste nestemate ale creatiei elene sint cu atit mai pretioase in ochii lui Strabon cu cit ele ramin patri­moniul nepieritor al Eladei, gloria ei vesnica ce nu poate apune[19]

1.5. Conceptia filozofica. Dupa Strabon, asa cum am semnalat, este imperios necesar ca omul sa‑si faureasca un ideal de viata care sa‑i slujeasca drept scut impotriva nestatorniciei lucrurilor omenesti. De aceea curiozitatea invatatilor moderni de a sti care este conceptia filozofica a lui Strabon insusi apare pe deplin indreptatita. Numai ca rezultatele la care au ajuns investigatiile acestora sint cu totul contradictorii, deoarece si informatiile de care dispun sint derutante. Dupa unii invatati[20], Strabon a fost in chip vadit stoic, dupa altii[21], influenta stoicismului asupra lui a fost nula.

Daca punem temei pe propriile sale marturisiri, Strabon a imbratisat intr‑adevar filozofia stoica. El declara "al nostru' (1,2, 34) pe Zenon, intemeietorul stoicismului, si "ai nostri' (II, 3, 8) pe filozofii stoici. Pentru nici un alt reprezentant al vreunui curent filozofic Strabon nu a in­trebuintat un astfel de limbaj. Mai mult decit atit, ata­samentul sau fata de stoicism reiese din prieteniile sale cu stoicii, ca de pilda cu filozoful Athenodoros din Petra Arabiei Fericite, care era un discipol de‑al lui Poseidonios si pe care il declara fatis "prietenul nostru' (XI, 4, 21). Aceasta decurge apoi mai cu seama din indignarea sa pentru indiferenta lui Eratosthenes fata de Zenon din Kition, seful fundator al scolii stoice (I, 2, 2).

In schimb, Strabon, face permanent apel la informatiile stoicilor. Astfel, de la Poseidonios, care a fost seful scolii stoice si, totodata, un savant cu largi orizonturi, Strabon imprumuta foarte mult. Dar el nu declara nicaieri ca a audiat direct pe acest filozof, desi in general presupunerile converg azi spre aceasta mare personalitate a vremii, ca fiind cea mai indicata pentru a‑l fi initiat pe scriitorul din Amaseia in tainele doctrinei stoice. Athenaios (XIV, p. 657) afirma ca Strabon l‑a cunoscut personal pe Posei­donios. Dar realitatea nu este atit de sigura. In 51 i.e.n. Poseidonios avea 84 de ani, in vreme ce Strabon abia 12 sau 13. Dar cum datele cronologice de care dispunem sint in genere foarte relative, nu este exclus ca batrinul filozof sa se fi bucurat de o viata lunga si Strabon sa fi atins totusi o virsta precoce inainte de moartea lui. Fapt cert este ca Strabon il declara drept cel mai invatat om din timpul sau (XVI, 2, 10). Prin urmare, chiar admitind ca nu l‑a audiat personal, si probabil aceasta este realitatea, Strabon si‑a insusit doctrina propovaduita de Poseidonios. Altfel nu l‑ar fi putut aprecia cu atita convingere.

Stoic este Strabon si in fondul multor teme pe care le trateaza. Asa este, de pilda, in teoria sferelor suprapuse, pe care o cunoastem azi prin Diogenes Laertios (VII, 1, 155), si pe care Strabon o formuleaza aproape identic: "Toate converg spre un singur punct, spre centrul univer­sului, in jurul caruia s‑au format sfere (concentrice); cea mai densa si mai centrala sfera este pamintul, a doua sfera mai putin densa si cea care urmeaza la rind este apa. Ambele sint sfere, una este solida, cealalta scobita pe dina­untru, avind pamintul in centru' (XVII, 1, 36). Geogra­ful din Amaseia isi da seama ca aceasta teorie poate fi admisa in principiu, practic insa este imposibila, deoarece oamenii nu pot trai sub apa. De aceea, potrivit cunostin­telor de geologie si geografie fizica ale vremii, el arata ca modificarile scoartei pamintului, care au creat masivi si depresiuni, au provocat retragerea apelor din unele parti, in care s‑au dezvoltat apoi plantele, animalele si omul (XII, 1, 36).

Tot stoic se dovedeste Strabon in problemele mari ale fizicii: "Adevarurile demonstrate de fizica sint - spune el - urmatoarele: forma sferica a universului si a ceru­lui; inclinarea corpurilor grele spre centrul lor de greutate; pamintul in forma de glob, avind acelasi centru cu cerul, sta pe loc, atit el cit si axul prelungit prin el si prin mijlocul cerului, cita vreme cerul se mvirteste in jurul lui si al axului de la rasarit la apus: o data cu cerul se invirtesc si stelele fixe care au aceeasi viteza ca bolta cereasca; stelele fixe sint purtate in cercuri paralele' (II, 5, 2). Zonele pamintului sint redate, de asemenea, conform fizicii stoice: "Trebuie sa presupunem ca cerul este im­partit in cinci zone si tot in cinci zone este divizat si pamintul, iar zonele inferioare corespund zonelor supe­rioare' (II, 5, 3).

Strabon are in vedere morala stoica, atunci cind pre­vede o anumita armonie a organizarii vietii sociale, care se datoreste atit oamenilor, cit si divinitatii (XVI, 2, 38). Idealul stoic, in privinta organizarii sociale, este redat de formula "o singura turma si un singur pastor' sau de expresia κοσμοπολίτης "cetatean al lumii'. Plutarh vorbeste limpede de acest ideal: "Forma de guvernamint pe care Zenon, fundatorul si primul autor al scolii filozofilor stoici, a imaginat‑o se rezuma aproape in intregime la ideea ca noi oamenii, in general, sa nu traim impartiti in orase, popoare si neamuri, separati prin legi, drepturi si obiceiuri aparte, ci sa socotim pe toti oamenii drept con­cetatenii nostri, si sa nu existe decit un singur regim de viata, dupa cum nu exista decit o lume, nici mai mult nici mai putin decit daca ar fi aceeasi turma pascind in grija aceluiasi pastor pe pasuni comune' (Despre norocul sau virtutea lui Alexandru, I, 6). In aceeasi ordine de idei, Strabon arata ca marile imperii ca cel al romanilor "au pus in legatura unele cu altele multe semintii izolate inainte si au invatat pe cele mai salbatice sa duca o viata civilizata' (II, 5, 26). Ideea superioritatii orinduirii colec­tive o apara si cuvintele prin care Strabon condamna racilele organizarilor sociale bazate pe proprietatea privata: "Nedreptatile se savirsesc mai cu seama in legatura cu invoielile si cu dobindirea averilor' (VII, 3,4); filozofii insisi, cind fac apropierea intre dreptate si intelepciune, pun pe primul plan viata lipsita si frugala cum a fost viata in comun a scitilor (VII, 3,4).

Exista prin urmare, suficiente teze stoice in opera lui Strabon, incit sa fie indreptatita presupunerea aderarii acestuia la filozofia stoica.

Dar, inainte de a trage o concluzie, se impune inerent intrebarea, oare Strabon a fost in intregime stoic? Socotim ca propriile lui marturisiri in legatura cu profesorii pe care i‑a audiat nu pot fi trecute cu vederea. Tyrannion si Xenarchos au predat lectii de filozofie peripatetica, Boethos din Sidon, filozofia aristotelica. Este cu neputinta sa admitem, chiar in principiu, ca ideile acestor somitati ale vremii nu au lasat nici o urma in formarea ideologica a lui Strabon. Peripateticienii sint continuatori ai lui Aris­totel si, ca atare, ei sustin, la fel ca acesta, teoria celor patru cauze aristotelice: materia, forma, cauza eficienta si cauza finala. Un anumit pasaj din Strabon ar parea ca neaga categoric necesitatea cercetarii cauzelor datorita zadarniciei lor propovaduita de stoici. Redam acest pasaj: "Problemele care tin mai degraba de fizica trebuiesc exa­minate in alte lucrari sau nici macar sa nu ne preocupe, deoarece Poseidonios duce multe discutii despre cauze, imitindu‑l pe Aristotel, fata de care ai nostri (= stoici) isi declina orice competenta, datorita obscuritatii cauzelor' (II, 3, 8). Daca Strabon a respectat aceasta declaratie in­seamna ca el nu a pastrat nimic din filozofia aristotelica si peripatetica pe care a studiat‑o in tinerete. Dar opera sa intreaga dovedeste contrariul. Descriind diverse feno­mene ale naturii, Strabon se intrece pe sine in consecventa cu care consemneaza un sir intreg de pareri care incearca sa explice cauzele acelui fenomen, sa adere la una sau alta dintre ele sau sa‑si exprime propria parere.

Asa stau lucrurile, de pilda, cu explicarea marilor inte­rioare si a aluviunilor (I, 3, 5; I, 3,6; I, 3, 9); cu revarsa­rile fluviilor (XVI, 1,25; XVII, 1, 5) cu fluxul si refluxul (1,3,11; 111,5,8-9); cu puturile din Gadeira (111,5,7), cu cutremurele care provoaca atitea dezastre (VI, 1,6; IX, 2, 16; VIII, 7,2); cu eruptiile vulcanice (VI, 2,8; VI, 2,11); tot astfel cu pietrele rotunde din cimpia ce se intinde intre Massalia si gurile Ronului (IV, 1,7) si cu multe alte fenomene. De asemenea, si teoretic, el declara obligatia omului de stiinta de a descoperi latura folosi­toare si vrednica de crezare a lucrurilor (I, 1, 19); ba chiar de a cerceta cauzele: "Ar fi ridicol daca cineva, in dorinta de‑a descrie mai bine lumea populata, va in­drazni sa atinga lucrurile ceresti si sa le foloseasca in demonstratiile sale, dar nu se va preocupa de intreg pamin­tul a carui parte este lumea locuita, neinteresindu‑se sa afle cit este de mare intinderea si volumul pamintului, nici unde este situat el in univers, luat in intregime; de asemenea, nici daca se afla oameni pe unul singur din tarimurile lui, pe al nostru, sau pe mai multe si pe cite anume; si iarasi cit este de mare partea nepopulata a pamintului, care este infatisarea ei si care cauza' (1,1,15).

Iata deci suficiente motive care ne indreptatesc sa‑l socotim pe Strabon si un adept al "cercetarii cauzelor', deci inclinat sa imbratiseze si teze ale altor doctrine decit cea stoica. Strabon a fost un om de stiinta si nu filozof propriu‑zis. De aceea pe el nu l‑a obligat nimic sa se margineasca la canonul unei singure scoli filozofice si sa nu aleaga si alte precepte care nu se contraziceau, care completau de fapt pe celelalte. Stoic in explicarea orinduirii lumii, in fizica si morala, el nu este mai putin peripatetician prin explicarea cauzelor. De altfel insusi Poseidonios care s‑a aflat pina pe vremea lui Strabon in fruntea scolii stoice a facut aceasta concesie aristotelis­mului: "Poseidonios duce multe discutii despre cauze, imitindu‑l pe Aristotel' (II, 3, 8). Se poate conchide, asa­dar, ca Strabon, a fost un eclect.

1.6. Calatoriile. Strabon informeaza pe cititorii sai, nu fara un oarecare sentiment de mindrie, despre intinderea, dupa sine aproape incomparabila, a calatoriilor pe care le‑a intreprins in cursul vietii sale. Inca de la a doua introducere a Geografiei el ne avertizeaza ca multe infor­matii din opera sa au fost culese cu prilejul vastelor cala­torii pe care le‑a facut.

"Vom infatisa faptele - zice - in parte din infor­matiile culese in timpul calatoriilor noastre pe uscat si pe mare' (11,5,11). Apoi schiteaza punctele extreme ale teritoriului pe care l‑a strabatut: "Noi am cutreierat lumea - spune el - spre asfintit, incepind din Armenia pina prin partile Marii Tyrrheniene din preajma Sardiniei, spre miazazi, de la Pontul Euxin pina la hotarele Etio­piei' (11,5,11). Apoi, in continuare, comparindu‑se cu altii, zice: "Dintre ceilalti autori de geografie nu s‑ar putea gasi nici unul care sa fi parcurs cu mult mai multe teritorii decit noi. Caci cei care ne‑au intrecut in drume­tiile lor in partile Apusului, aceia n‑au atins acelasi nu­mar de locuri din rasarit, altii, dimpotriva, au ramas in urma cu vizitarea regiunilor apusene; la fel stau lucru­rile cu tinuturile dinspre miazazi si dinspre miazanoapte' (11,5,11). Acest cadru trasat de Strabon este binevenit, dar cu totul insuficient, deoarece nu mai apare nicaieri o expunere oricit de sumara a locurilor pe care le‑a vizi­tat, a timpului in care le‑a efectuat, a duratei lor. Dar cum, si de data aceasta, Strabon mentioneaza sporadic prezenta sa in anumite locuri, concomitent cu unele eve­nimente azi cunoscute si datate, se pot aduna la un loc toate aceste marturisiri risipite pentru a se inchega o idee mai vie si mai conturata despre drumetiile lui[22]

Se poate presupune azi, fara pricina de indoiala, ca Strabon, din frageda copilarie, a vizitat orasele cele mai insemnate ale Pontului, ca Amisos, Pharnakia, Trapezunt, sau pe cele care au jucat un anumit rol in viata familiei sale sau a regelui prieten Mithridates Eupator, cum au fost orasele Comana, Zelis, Phanagoreia; de ase­menea, curiozitatea sa istorica, daca nu si alte relatii, tre­buie sa‑i fi indreptat de timpuriu pasii spre capitala im­periului pontic, spre colonia greaca Sinope, de pe lito­ralul paflagonian. Prima calatorie mai lunga, intreprinsa inca in frageda tinerete, in jurul anului 51 i.e.n., a fost in Caria, tara "barbara' cu adinei penetratii elene, de pe tarmul sud‑vestic al Asiei Mici; aici el a venit cu un scop precis, pentru a studia cu primul sau dascal, cu Aristodemos din Nysa, dupa cum marturiseste personal (XIV, 1,48). Nu incape indoiala ca tot de tinar a vizitat punctele cele mai renumite ale intregii Asii Mici si in special litoralul mediteranean, unde inflorise odinioara cultura elena. Aluziile insa lipsesc cu desavirsire si orice incercare fara un punct cit de slab de sprijin este riscanta. De aceea ne rezumam, in continuare, la propriile lui afir­matii.

Ca om de cultura ce dispunea si de mijloace materiale, Strabon, cu siguranta de tinar, a fost atras de capitala imperiului, in care se strinsera un numar considerabil de invatati, poeti, literati si de artisti cu precadere latini si greci. Am vazut ca doi dintre dascalii sai au trait o buna parte a vietii lor la Roma, unde, poate, Strabon le‑a audiat lectiile. Nu se cunoaste astazi numarul calato­riilor lui Strabon la Roma, nici data si nici durata lor. Se presupune ca el a vizitat cel putin de trei ori orasul lui Romulus si ca de fiecare data a zabovit mai mult. Cele mai vechi evenimente de care leaga Strabon pre­zenta sa la Roma sint intilnirea cu Publius Servilius Isau­ricus si executarea lui Selurus, "Fiul Etnei'. Vorbind de regiunea Isaurica a Lycaoniei cucerita de generalul roman care primeste cognomenul tinutului, Strabon marturiseste ca si el l‑a vazut personal (XII, 6, 2). Invatatii mo­derni presupun ca singurul loc unde l‑a putut cunoaste Strabon pe Isauricus a fost Roma. Tinind apoi seama de faptul ca acest barbat a murit in 44 i.e.n., Strabon tre­buie sa fi fost prima oara la Roma inaintea acestei date. Probabil tot cu prilejul primei sale calatorii la Roma a vazut sfirsitul tragic al unui bandit de pe Etna, relatata de el dupa cum urmeaza: "De curind, in zilele noastre, a fost adus la Roma un anumit Selurus, zis Fiul Etnei, care condusese o oaste intreaga de hoti si facuse vreme indelungata dese incursiuni de jaf in imprejurimile Etnei. Pe acesta l‑am vazut noi insine sfisiat de fiare in piata, in urma unei lupte de gladiatori. El a fost pus pe un podium inalt ca si cum ar fi Etna, dar, cind acesta s‑a dislocat subit si s‑a prabusit, el a cazut peste custile fiare­lor aflate dedesubt, care erau anume potrivite sa se sparga usor' (VI, 2,6). Dupa E. Honigmann[23], evenimentul s‑a petrecut in 35 i.e.n., cu ocazia primei sale sederi la Roma si la un an dupa fuga lui Sextus Pompeius din Sicilia. Strabon a mai vizitat probabil capitala imperiului si dupa anul 31 i.e.n., cind templul Cererei de aici a suferit un incendiu, in care a ars si tabloul lui Aristeides reprezentind pe Dionysos (vezi VIII, 6,23). Dar tot asa de bine se poate presupune ca el a vazut tabloul cu prilejul primei sale sederi la Roma si despre incendiu sa fi auzit doar. De asemenea, se presupune ca a mai trecut prin capitala imperiului si in anul 29 i.e.n., facind o escala la Corinth (X, 5,3) si apoi la Roma, dar despre ultima localitate personal nu vorbeste.

Semnalarea frumusetilor Romei, a cimpului lui Marte cu numeroasele statui ce le cuprinde, a Capitoliului si a Palatinului, a teatrelor, a basilicilor si a porticurilor, si incintarea (V, 3,8) ce o simte in fata acestor minuni ale artei si ale firii denota faptul ca geograful nostru le‑a vazut personal. Dar azi nu se mai stie cu ce prilej. Un singur amanunt, si anume mentionarea porticului Liviei care a fost amenajat si dedicat in anul 7 i.e.n. ofera un oarecare punct de sprijin. Strabon s‑a aflat, atunci sau in anii imediat urmatori, din nou la Roma. Tot in acest an si probabil tot la Roma a vazut Strabon daru­rile trimise din India de Porus imparatului Augustus. "Darurile aduse - precizeaza el - i le‑au inminat opt sclavi goi, doar cu cingatori si unsi cu miresme. Printre ele se afla si Hermas, un om cu bratele trunchiate din copilarie, pe care si noi l‑am vazut' (IV, 1,73). Acest om simboliza probabil supunerea.

Cu prilejul acestei vizite sau a altora, azi nu stim, dar, dupa propria sa marturisire, tot la Roma, a vazut Stra­bon britanni si corsicani (IV, 5, 2; V, 2, 7).

Ultima sa calatorie in capitala imperiului si ultimul sau popas despre care avem stiri pare sa fie[24] dupa moar­tea lui Augustus. In aceeasi descriere a Romei, ca martor ocular, se pot citi si urmatoarele: "Aici au fost asezate si mormintele celor mai ilustri barbati si femei. Cel mai vestit dintre ele este asa‑numitul Mausoleu, un tumul urias ce se afla pe malul fluviului (Tibru), pe un piedestal inalt de marmura alba, adumbrit pina in virful sau de arbori verzi; deasupra lui se inalta o statuie de bronz a lui Caesar Augustus, iar sub tumul se afla urnele, atit a acestui imparat, cit si ale rudelor si ale membrilor familiei sale' (V, 3, 8). Imparatul Augustus a murit in anul 14 e.n., deci ultima vizita a lui Strabon in capitala imperiului a avut loc probabil dupa acest an.

Numeroasele calatorii ale geografului din Amaseia in Italia nu s‑au rezumat cu siguranta la vizitarea doar a capitalei. Prezenta sa si in alte localitati ne‑o semna­leaza ei insusi, marturisind ca a vizitat coasta Italiei intre Poplonium si Pisa, de unde a zarit insulele Corsica, Sardinia si Aithalia (V, 2, 6; V, 2, 8).

O alta serie de fapte procura informatii despre calato­riile lui Strabon in Egipt. In doua locuri, cel putin, el mentioneaza trecerea si popasul sau la Alexandria din Egipt. Cu acest prilej, el a vizitat inundatiile din preajma Pelusionului si a muntelui Casios (I, 3,17); de asemenea vorbeste de straja puternica din portul acestui oras "care si astazi mai exista si despre care ne‑am incredintat noi insine in lunga noastra sedere la Alexandria' (II, 3,5). El marturiseste ca a urcat cu corabia pe Nil in sus, im­preuna cu guvernatorul Egiptului Aelius Gallus, prietenul sau, pina la Syene si la hotarele Etiopiei (11,5,12). Pe drum, oamenii din partea locului ii desemnau distantele in schoine, dar, de la un loc la altul, schoina avea alt echivalent in stadii (XI, 11, 5; XVII, 1, 24). La capatul aces­tei calatorii, ei au trecut si in insula Philai pe care o incinge fluviul, nu fara o oarecare teama, se pare, de crocodili (XVII, 1,50). Tot in Egipt declara Strabon ca a vazut un sarpe urias, adus acolo din India (XV, 1,45). Se presupune ca Strabon a vizitat in mai multe reprize Egiptul. Plimbarea pe Nil cu Aelius Gallus a avut loc, dupa Schroeter, Chapot si altii[25], in 25-24 i.e.n. El mai era in Egipt, se pare, in 20 i.e.n., cind Augustus s‑a dus la Samos (XV, 1,45; XV, 1,73)[26]. Probabil in cursul cala­toriei sale de la Roma spre Egipt a putut vedea de pe mare orasul Cyrene situat pe coasta Libyei (XVII, 3, 20)[27]. In Egipt fie ca a ramas fara intrerupere pina in 13 i.e.n., fie ca atunci l‑a vizitat din nou, fapt este ca mentioneaza Caesareum construit la aceasta data si consacrat in 10 i.e.n.[28]. Strabon a trecut si prin insulele grecesti; astfel el marturiseste ca a vizitat in Creta pe unchiul sau stra­bun, pe Stratarchas (X, 4,10). Cu siguranta, Strabon a vizitat Atena si alte localitati memorabile ale vechilor eleni. Informatiile insa lipsesc si astfel sintem siliti sa ne multumim cu imaginea ce ne‑o ofera datele, oricit de mutilata ar fi ea.

2 OPERA

2.1. Numarul lucrarilor si soarta lor. Strabon a compus doua lucrari, una de istorie, a doua de geografie. Dar inca din vechime numele lui a fost asociat in mintea oamenilor cu geografia. Eustathios in Comentariile sale asupra lui Homer il desemneaza prin simplul cuvint: Geograful. Cu toate acestea, inainte de a compune o lucrare de geografie, Strabon a fost istoriograf. El a elaborat un vast tratat de istorie, intitulat 'Ιστορικά Υπομνήματα Comentarii istorice, in 47 de carti, azi pierdute. Dispunem totusi de citeva informatii asupra acestei lucrari din aluziile pe care le face autorul insusi in a doua opera a sa si dintr‑un numar cu totul neinsemnat de fragmente care se gasesc la C. Müller, Fragmenta Historicorum Graecorum, III, pp. 490-494[29]

Dupa una dintre aceste referiri ale lui Strabon, cunoas­tem azi ca opera sa istorica nara evenimentele din conti­nuarea Istoriilor lui Polybios. Astfel, in cursul operei sale geografice, vorbind despre parti, Strabon adauga: "Pentru ca am infatisat multe informatii despre rinduielile partilor in cartea a sasea a Comentariilor Istorice sau in a doua carte a datelor care il continua pe Polybios, vom trece peste ele aici ca sa nu parem ca ne repetam' (XI, 9, 3). Acest pasaj, pe linga faptul ca mentioneaza opera sa de istorie, mai furnizeaza citeva amanunte pretioase. Astfel el preci­zeaza ca primele patru carti ale Comentariilor istorice alcatuiau, dupa obiceiul istoriografiei grecesti, un soi de prefata, desemnata cu termenul Prolegomenai sau Prelimi­narii: adevaratele fapte τά μετά Πολόβιον "de dupa Poly­bios' erau consemnate abia din cartea a VI‑a de la ince­putul operei, ceea ce echivala in fapt cu cartea a II‑a a Istoriei propriu‑zise, a V‑a carte fiind prima care conti­nua "Istoriile' lui Polybios. A doua referire a autorului ne informeaza despre stadiul lucrarii, despre planul si sco­pul ei ca si despre felul in care a conceput‑o. "De aceea noi, dupa ce am compus Comentarii Istorice, folositoare, credem, filozofiei etice si politice, am luat hotarirea sa le completam cu tratatul de fata; caci si acesta dispune de acelasi plan si are in vedere pe aceiasi barbati, mai cu seama pe cei suspusi: ba mai mult, asa cum in prima noastra lucrare sint pomenite numai faptele oamenilor si vietile ilustre, in vreme ce lucrarile marunte si fara insemnatate sint lasate la o parte, tot astfel si in cea de fata trebuie sa trecem cu vederea intimplarile marunte' (I,1,23). Din afirmatiile de mai sus aflam, asadar, ca opera lui de istorie a fost terminata, ca ea a avut acelasi scop si acelasi plan cu cea de a doua lucrare a sa, pastrata, dupa care azi putem sa ne‑o imaginam si pe cea dintii. In sfirsit, din putinele fragmente care au supravietuit pierderii, se poate deduce ca Strabon, spre deosebire de Poseidonios, ale carui Istorii erau tot o continuare a lui Polybios, insista mai mult asupra perioadei razboaielor lui Lucullus si Pompeius in Asia, asupra isteriei Pontului, asupra Armeniei si a Siriei, teme care‑l interesau cu sigu­ranta pe un grec din Pont, dar care probabil lipseau la Poseidonios. De asemenea, dupa cite ne lasa sa intreve­dem Iosephus Flavius, care face imprumuturi din opera de istorie a lui Strabon, se poate presupune ca acesta a dat numeroase informatii interesante asupra evreilor, a consemnat fuga lor in Egipt si in Cyrenaica si a mentionat raporturile lor cu Roma[30]

Pe baza acestor puncte de sprijin, invatatii moderni fac diverse supozitii. In primul rind se crede ca cele patru carti de Preliminarii trec in revista pe scurt etapele prin­cipale ale istoriei universale pina in secolul al II‑lea i.e.n. S‑a mai presupus ca aceste carti introductive au relatat ispravile lui Alexandru cel Mare, datorita urmatorului pasaj: "Toti citi au scris despre India au fost, ca in multe alte privinte, niste mincinosi, dar mai presus decit altii, un astfel de om a fost Deimachos, al doilea loc dupa el il ocupa Megasthenes, Onesicritos si Nearchos, precum si altii asemenea lor, care sint niste buimaci. Noua ne‑a fost dat sa bagam de seama ceva mai bine acest lucru, cind am compus comentariul ispravilor lui Alexandru' (fr. 2, M ller III). Dar eroarea unei astfel de interpre­tari a fost dovedita de Schwarz[31], care a demonstrat ca fragmentul de mai sus este o notita referitoare la expedi­tiile lui Alexandru mentionate de Strabon in tratatul sau de Geografie (II, 1, 9 § 70), pentru a arata regiunile pe care le‑au facut cunoscute cuceririle acestuia. Mai sigur, sustine A. Croiset[32], Strabon in Prolegomene a rezumat cuceririle romane de la origine pina la mijlocul secolului al II‑lea i.e.n. Dupa primele patru carti introductive, deci din cartea a V‑a, deoarece este vorba de Istorii de dupa Polybios, Strabon a consemnat evenimentele din istoria Romei si universala, de la distrugerea Carthaginei petrecuta in 146 i.e.n., fapt cu care se incheie opera lui Polybios, pina in 31 i.e.n., cind ia fiinta imperiul. In sfir‑sit, se presupune ca aceasta lucrare a lui Strabon a fost elaborata in prima parte a domniei lui Augustus, cam in acelasi timp cind Dionysios din Halicarnas a compus Istoria Romei.

A doua opera a geografului din Amaseia, aceea care l‑a consacrat ca om de stiinta (φιλόσοφος), este un vast tratat de geografie, mentionat de antici sub doua titluri: primul este Γεωγραφικά subinteles 'Γπομνήματα Comentarii geografice titlu ce figureaza in citarile facute dupa Lexicul lui Pam­phil si in toate manuscrisele ce deriva din arhetipul bizan­tin; al doilea este Γεωγράφου μεν α Υπομνήματα Comentarii de geografie, atestat in celelalte citari antice ca si in scholiile din secolul al V‑lea e.n. la Apollonios din Rodos[33]. De­oarece in limba romana, ca si in alte limbi moderne, sub­stantivizarea unui adjectiv la forma de neutru plural apare nefireasca, traducerea foloseste titlul "Geografia' care reda in esenta sensul originar. Aceasta opera este alcatuita din 17 carti ce se pastreaza, se pare, in intre­gime, afara doar de sfirsitul cartii a Vil‑a care nu ne‑a parvenit[34]

Pentru ca toate observatiile noastre asupra vietii si ac­tivitatii lui Strabon se intemeiaza pe opera lui pastrata, ne rezumam in locul de fata la aceste scurte consemnari. Ur­meaza, in continuare, un examen critic al Geografiei si, in primul rind, cuprinsul acestei lucrari.

2.2. Continutul Geografiei. Primele doua carti ale Geo­grafiei, mai lungi decit oricare alta carte din rest, for­meaza, ca in cazul primei lucrari, acele Preliminarii care pun pe cititor in tema, oferindu‑i notiuni de geografie generala, si schiteaza sumar istoria geografiei, prezentind un examen critic al inaintasilor. Ele cuprind in fapt doua introduceri: prima, rezervata problemelor generale de geo­grafie si criticii precursorilor, epuizeaza intreg spatiul cartii I si al primelor patru capitole ale cartii a II‑a; a doua introducere, de la capitolul V al cartii a II‑a pina la sfir­situl ei, reda sumar propriile pareri ale autorului in proble­mele de geografie.

Dupa aceasta ampla prefata, Strabon trece la Geografia regionala, descriind pe parti intreaga "lume populata' (ή οικουμένη subinteles yη). El ii face ocolul potrivit, se pare, planului faurit de Eratosthenes, urmind conturul Mediteranei, de la apus, prin nord, spre rasarit, apoi inapoi prin sud, de la rasarit spre apus. Potrivit acestui plan, prima regiune pe care o descrie este Iberia; aceasta cuprinde intreaga carte a III‑a. Celtica sau Gallia, Britan­nia cu insula Ierne (Irlanda) si Thule, si, in sfirsit, regiu­nea Alpilor alcatuiesc continutul cartii a IV‑a. Italia, Si­cilia si celelalte insule inconjuratoare ocupa spatiul carti­lor a V‑a si a VI‑a. Regiunile nordice dintre Rin, Tanais (Don), lacul Maeotis (Marea Azov), tinuturile din vestul Marii Pontice si din nordul Dunarii, adica teritoriul actual al patriei noastre, apoi sudul Dunarii si intreg nordul Peninsulei Balcanice, cuprinzind Epirul, Thracia si Mace­donia, formeaza cuprinsul cartii a VIl‑a. Geografia Eladei si a insulelor ce‑i apartin ocupa trei carti, a VIII‑a, a IX‑a si a X‑a, in urmatoarea ordine: Peloponesul, Grecia nordica si centrala, apoi insulele adiacente. Cu acestea, Strabon incheie descrierea Europei. Continua apoi cu Asia, pornind de la Tanais (Don) spre rasarit. El descrie astfel regiunile situate la nord de Taurus si prezinta sumar popu­latiile "barbare' asezate in intervalul dintre acesti munti si Golful Persic, la rasarit de Tigru, cu insistenta mai mare asupra Parthiei, Mediei si Armeniei, regiuni care alcatuiesc continutul cartii a ΧΙ‑a. O larga dezvoltare acorda apoi Asiei Mici a carei descriere ocupa spatiul cartilor a XII‑a, a XIII‑a si a XIV‑a. India si Persia sint prezentate in cartea a XV‑a. Tinutul cuprins intre Medite­rana, Marea Erythree si Persia constituie continutul cartii a XVI‑a. Cu Egiptul, infatisat in prima parte a cartii a XVII‑a, se incheie descrierea Asiei, al carei hotar de apus il forma, in conceptia celor vechi, Nilul. Restul cartii a XVII‑a descrie sumar Libya, ultimul "continent' cunoscut pe vremea lui Strabon.

In felul acesta, planul Geografiei apare limpede si logic intocmit pentru conditiile acelor vremuri. Cum Mediterana era socotita centrul "insulei terestre', descrierea pe re­giuni urmeaza treptat conturul acesteia. Europa, in pri­mul rind, si apoi Asia, mai ales cea Mica, fiind regiunile cel mai bine cunoscute pe atunci, capata in lucrarea lui Strabon cea mai larga dezvoltare. Egiptul, desi cutreierat de autor, incepind de la Delta Nilului spre izvoare, pina la fruntariile Etiopiei, este foarte sumar infatisat, fiind expediat in spatiul unei jumatati de carte. Putin loc si insemnatate i se acorda si Iudeii, Mesopotamiei si Orien­tului in general, desi acestea constituie leaganul civilizatiei omenirii. Dar reprosurile ce s‑ar putea aduce in aceasta privinta azi nu se potrivesc cu vremurile de atunci. Pe linga mijloacele de informare rudimentare de care dispu­nea pe vremea aceea un geograf, el nu putea sa vada lucrurile cum le vedem noi astazi. Insesi stiintele care aveau contingenta cu geografia nu depaseau limitele epocii. Meritul incontestabil al lui Strabon consta in faptul ca, in ciuda acestor conditii, el nu a inventat fapte si date, ca, si acolo unde este scurt, el da indicatii precise si exacte si, in general, ofera aproape cele mai bune infor­matii pe care le‑a putut procura cineva pe atunci. Aceasta se datoreste faptului ca Strabon a compus constient un tratat de stiinta, dupa cum declara in repetate rinduri (vezi I, 2, 23). El a alcatuit o geografie generala si regio­nala (I, 1, 15), elaborata dupa toate regulile stiintei. In primul rind, a luat in considerare toate conditiile de loc si de clima (I, 1, 13), fauna si flora (I, 1, 15), bogatiile solului si ale subsolului; produsele folositoare si daunatoare (1,1,15). In al doilea rind, el face apel si se sprijina pe cuceririle celorlalte stiinte, pe astronomie, geometrie, fizica si matematica (I, 1, 12; I, 1, 13). Ordinea enumerarii aces­tora apartine lui Strabon. De aceea ar putea sa apara cu­rios faptul ca astronomia, stiinta a cerului, e considerata de Strabon de prima necesitate in descrierea pamintului si numai in al doilea loc geometria, stiinta aplicata la sol. Explicatia este insa cu totul fireasca. Oamenii, inainte de a‑si fauri o idee despre forma globului pamintesc pe care nu puteau s‑o perceapa cu simturile, au descoperit bolta sferica a cerului pe care o taia in doua pe la mijloc dru­mul soarelui, conceput de la rasarit la apus. Pornind de la aceasta linie imaginara, ei au impartit emisferele create de ea in zone, au descoperit polii si astfel au dedus ca exista o corespondenta perfecta intre cer si pamint, pe care l‑au divizat similar in zone (vezi I, 1, 14 si II, 5, 3).

O geografie generala, ca cea elaborata de Strabon, cu­prinde geografia fizica si geografia matematica, pe ale caror principii pune temei (II, 5, 1), pentru ca "Geograful nu‑si potriveste descrierea dupa parerea unui localnic, nici dupa opinia unui astfel de om de stat care nu s‑a preocu­pat niciodata de stiintele numite in mod propriu mate­matice. Geograful este asemenea aceluia care are pu­tinta sa se convinga ca pamintul, in intregimea lui, este asa cum il prezinta matematicienii, ca la fel sint si cele­lalte urmari ce decurg dintr‑o astfel de presupunere' (II, 5, 1). De asemenea si cititorii unui astfel de tratat trebuie sa aiba "intelegere matematica' (II, 5, 1). Geografia ma­tematica ocupa in opera lui Strabon locul pietrei de teme­lie. Ea confera lucrarii intregi marile notiuni preliminare care servesc la determinarea formei pamintului, la fixarea diferitelor puncte geografice pe glob, la evaluarea distan­telor, la determinarea climatelor. Geografia fizica descrie continentele si marile, infatiseaza relieful solului, muntii si apele, vulcanii si vinturile, arata produsele si bogatiile ca si neajunsurile fiecarui loc. In felul acesta ea contureaza conditiile in care se desfasoara viata umana. In cadrul astfel trasat, Strabon distribuie neamurile omenesti, a ca­ror infratire cu mediul de viata este pentru prima oara scoasa in lumina in tratatul sau de Geografie. Aproape fara exceptie, el schiteaza, pe scurt, drumul parcurs de fiecare popor si semintie, de la origini pina pe vremea sa. In felul acesta, Geografia lui Strabon capata un adinc caracter istoric, pe care prea bine il definesc urmatoarele cuvinte ale lui Croiset[35] "Ea este o geografie filozofica si umana, care ia ca punct de plecare universul si pamintul, dar care ajunge la om, ca la termenul sau firesc'.

O diversitate atit de mare de fapte, ca cea pe care o cuprinde Geografia lui Strabon, este totdeauna o primejdie pentru unitatea operei. Autorul insusi a simtit‑o si a bi­ruit‑o cu greu. De aceea el atrage atentia sa nu‑i fie jude­cata opera dupa imperfectiunile ei de amanunt, ci dupa ansamblul ei izbutit, care este o lucrare grandioasa, un adevarat Colos (I, 1, 23).

3. Scopul lucrarii (probleme politice). Intentiile cu care Strabon a scris tratatul sau de Geografie, scopul pe care l‑a urmarit si persoanele carora s‑a adresat cu precadere par, la un prim contact cu textul, chestiuni foarte limpezi. Autorul insusi declara in diferite parti ale Preliminariilor ca Geografia este o lucrare politica ce are in vedere fo­losul conducatorilor (I, 1, 14). La fel ca opera sa de istorie, ea are acelasi plan si se adreseaza acelorasi bar­bati, mai cu seama "celor suspusi' (I, 1, 23); ba mai mult, partea cea mai insemnata a eticii si a filozofiei politice priveste tot conduita conducatorilor (I, 1, 18). Dar, in vreme ce filozofia politica este o calauza teoretica a acestora, geografia satisface nevoile lor practice (I, 1, 18), deoarece Geografia, "inriureste faptele conducatorilor, de­scriind continentele si marile, atit pe cele interioare cit si pe cele exterioare intregii lumi populate' (I, 1, 16). Si cum Strabon traieste in perioada de expansiune a imperiului roman, se poate presupune ca el a urmarit sa fie de folos sefilor statului roman, pentru ca "cei mai de seama conducatori - zice el - sint aceia care pot sa stapineasca pamintul si marea, aducind neamuri si cetati sub o singura obladuire si sub una si aceeasi cirma' (I, 1, 16). Aluzia la Imperiul roman si la conducatorii lui pare incontestabila. Mai mult decit atit, el isi exprima fatis admiratia sa fata de inteleapta cirmuire a imparatilor Augustus si Tiberius, considerind pe deplin justificat si necesar actul de trans­formare a republicii in monarhie. "Si astfel, declara Strabon, caracterul exceptional al regimului politic si al con­ducatorilor sai a impiedicat Italia, sfisiata in atitea rin­duri de razboaie civile de cind se afla sub romani, cit si Roma insasi, sa mai alunece spre dezordine si pieire. Dar este foarte greu sa se cirmuiasca o imparatie atit de in­tinsa altfel decit daca s‑ar incredinta grijii unei singure persoane ca unui parinte. Intr‑adevar, niciodata nu le‑a fost dat romanilor si aliatilor lor sa se bucure de binefa­cerile unei paci atit de indelungate si de un belsug de bu­nuri ca cel creat de Caesar Augustus, de cind si‑a insusit puterea absoluta. Aceasta bunastare in prezent o asigura in continuare fiul si urmasul sau, Tiberius, care ia pe tatal sau drept norma de cirmuire si de masuri, dupa cum el insusi este o pilda pentru fiii sai, Germanicus si Drusus, care ii sint colaboratori' (VI, 4,2). Toate aceste cuvinte concorda perfect cu propaganda imperiala a timpului; insusi termenul de "parinte' face aluzie la titlul de pater patriae care i‑a fost conferit lui Augustus in anul 19 i.e.n. In mai multe alte pasaje, ca in XII, 3, 14; XII, 8, 16, Strabon aduce laude imparatului Augustus, marinimiei si intelepciunii lui, incit pare incontestabila concluzia ca Strabon, prin tratatul sau de Geografie, a oferit sefilor statului roman un ghid care sa le serveasca in actiunile lor de cucerire si administrare a lumii cunoscute. Cu toate acestea, Strabon nu afirma nicaieri ca el scrie anume pen­tru romani, sau pentru a servi tendintelor expansioniste ale conducatorilor acestora. Dovada, in primul rind, divergenta opiniilor aferente. De exemplu B. Niese[36] sustine ca Strabon a scris Geografia in interesul romanilor si ca a compus‑o la Roma, la indemnul prietenilor sai de vita latina. W. Aly[37] afirma ca Strabon a scris chiar la cere­rea imparatului Augustus, iar F. Sbordone[38] considera ca personalitatea lui Tiberius i‑a insuflat autorului Geografiei orientarea proromana pe care a dat‑o operei sale. Habler[39] imbratiseaza aceasta opinie, cu o singura restrictie: opera lui Strabon nu ofera date convingatoare care sa permita localizarea redactarii ei la Roma din indemnul unor per­sonalitati marcante ale imperiului. G. Aujac[40] sustine ca, dupa propria sa marturisire, Strabon scrie pentru persoa­nele suspuse; cine se afla pe atunci in aceasta situatie mai degraba decit imparatul Augustus, decit cirmuitorii pro­vinciilor cum a fost Aelius Gallus, guvernatorul Egiptului si prietenul lui Strabon (II, 5, 12) sau guvernatorul Afri‑cei Cn. Piso, (II, 5, 33) ?. Pe de alta parte, imperiul ro­man, in plina expansiune, era cel mai interesat in cunoas­terea lumii, pentru ca "mult mai usor pot cuceri un teren aceia care cunosc intinderea lui, situatia exacta a locului si toate deosebirile de clima si de sol pe care le prezinta' (I, 1, 16). In afara de aceasta: - continua Aujac - mo­mentul era deosebit de favorabil alcatuirii unei opere de sinteza care sa explice si sa justifice cresterea prestigioasa a puterii romane. Polybios cu un secol mai inainte a in­cercat, in "Istoria sa universala', sa lamureasca "miracolul roman'. Se stie azi ca Augustus insusi, dupa exemplul lui Alexandru cel Mare, a cerut ginerelui sau M. Vipsanius Agrippa sa se ocupe de intocmirea unei harti a pamintului populat, care a fost terminata dupa moartea acestuia, in 12 i.e.n., si autorul ei a fost identificat de invatatii mo­derni[41] cu Chorographul citat de Strabon in cartile a V‑a si a VI‑a. Mai moderat in felul sau, M. Dubois sustine[42] ca Strabon a scris deopotriva pentru greci ca si pentru romani, pentru orice om care are suficienta cultura pen­tru a‑i intelege opera si destula autoritate pentru a o uti­liza. O parere cu totul potrivnica celor de mai sus expri­ma E. Pais[43]. Potrivit acestui om de stiinta, Strabon a compus Geografia in orasul sau natal, la invitatia reginei Pontului Pythodoris; el a scris‑o pentru compatriotii sai din Asia Mica; dovada este faptul ca nu a folosit izvoare latine si a considerat lipsiti de originalitate scriitori latini (III, 4, 19).

Oricare ar fi realitatea, fapt cert este ca Strabon a fost in primul rind un om de stiinta; ca atare, el a cautat sa infatiseze adevarul, sa fie obiectiv. De aceea, fara sa fie necesar sa i se atribuie vreun sentiment deosebit fata de romani, fara sa fie banuit ca justifica expansiunea acestora si departe de‑a fi indreptatita supozitia ca el s‑ar fi erijat in aparatorul politicii romane, sau ca s‑ar fi conformat propagandei imperiale, ca om de stiinta, Strabon nu si‑a ingaduit sa nu consemneze rolul civilizator pe care l‑au jucat in istorie romanii, ca salvatori ai bunurilor materiale si culturale create de pace si de civilizatie. In acele vre­muri, cind pe oamenii pasnici, dedicati muncii, ii pasteau mii de primejdii din partea populatiilor primitive inveci­nate, incit pe mare ei nu puteau calatori de raul tilharilor, pe uscat nu‑si puteau cultiva ogoarele sau paste vitele, de frica raidurilor salbaticilor, puterea romana, nu numai ca a fost necesara, dar a fost o mintuire a umanitatii (vezi II, 5, 12). Dar de la recunoasterea acestui adevar pina la a servi anumite interese expansioniste, distanta este ca de la cer la pamint. De altfel, la data la care scrie Strabon Geografia, dupa cum declara el insusi, imperiul roman atinsese aproape limitele lui maxime, "Romanii superiori tuturor cuceritorilor a caror amintire a pastrat‑o istoria poseda ceea ce lumea locuita are mai bun si mai vestit' (XVII, 3, 24).

In afara de aceasta, autorul Geografiei nu urmareste numai folosul conducatorilor, cum reiese din unele pasaje, ci al tuturor celor dornici de cunostinte: "Cu un cuvint, o lucrare de acest fel - zice Strabon - trebuie sa fie la indemina oricui, atit a omului de stat cit si a unui simplu particular, la fel ca opera noastra de istorie scrisa ante­rior' (I, 1, 22); prin urmare Strabon nu are in vedere ne­aparat pe guvernatori si pe comandanti. De altfel si ex­presia "om de stat' are alta acceptie la Strabon decit in uzajul curent, dupa cum reiese din urmatoarele rinduri: "Iar aici numim om de stat, prin opozitie cu cel lipsit de invatatura, pe acela care si‑a insusit studiile ciclului ele­mentar si ale etapei numite obisnuit educatie liberala si filozofica (I, 1, 22).

Problema prezinta si un alt aspect. Imparatiile mari au largit orizontul cunoasterii tarilor si a popoarelor. De aceea s‑ar putea banui ca Strabon, ca adept al filozofiei stoice, care propovaduia ideea despre o turma si un pastor (I, 1, 16), sa fi vazut in statul roman tocmai realizarea acestui ideal politic. Textul Geografiei nu permite insa o astfel de concluzie. El subliniaza doar ideea ca marile im­paratii au furnizat cunostinte noi despre lumea populata. Dar acest aport nu l‑a adus numai statul roman, ci si imperiul lui Alexandru cel Mare, ca si imparatia partilor si a lui Mithridates Eupator (I, 2, 1). Prin urmare, nici macar in privinta noilor cunostinte geografice pe care le‑au procurat cuceririle teritoriale, nu prezinta interes nu­mai imperiului roman ci toate celelalte imparatii.

Nu incape deci indoiala, ca scopul Geografiei este folo­sul pe care un astfel de tratat il poate aduce oricarui om, fie el o autoritate in stat, fie un simplu particular. Geografia ofera tuturor cunostinte despre mediul inconjurator, largeste orizontul, calauzeste pe teren. In felul acesta, Strabon, la fel ca Polybios in domeniul istoriei, a creat o geografie pragmatica; el nu cauta un anumit fel de uti­litate, ci folosul multilateral, larg si cuprinzator pentru ca "folosul, spune el, este masura suprema a unui astfel de studiu' (I, 1, 16).

2.4. Izvoarele. Trei surse de informatie stau la temelia Geografiei, dupa cum marturiseste autorul insusi in rin­durile ce urmeaza: "Vom infatisa mai intii ceea ce am vazut in timpul calatoriilor noastre pe uscat si pe mare, apoi vom arata pentru care parti am acordat incredere relatarilor orale si scrise' (II, 5, 11). Este vorba deci de surse oculare, orale si livresti.

Ca martor ocular, Strabon a cules informatii numeroase din intreg bazinul mediteranean, in general, din partea rasariteana a acestuia, in special; spre apus, asemenea investigatii directe nu depasesc insulele Corsica si Sardinia.

Se presupune astfel ca Strabon a cunoscut bine si a descris pe baza informatiilor personale Pontul, patria sa de obirsie (XII, 3, 29-40), orasul Amaseia, locul sau na­tal (XII, 3, 39), intreaga Asie Mica, a carei descriere amanuntita (cartile XII-XIV) tradeaza multe marturii oculare. Pe informatii directe se sprijina si descrierea Egiptului, cu insistenta asupra Alexandriei (II, 3, 5), a Pelusionului, a muntelui Casios (I, 3, 17) si a inundatiilor Nilului (I, 3, 17). Din calatoriile sale pe Nil in sus, auto­rul Geografiei a cules date despre cursul fluviului, din Delta pina la fruntariile Etiopiei, si despre imprejurimi (II, 5, 12; XI, 11, 5; XV, 1, 45; XVII, 1, 24; 1, 50). De asemenea, el si‑a imbogatit informatiile adunate personal cutreierind diverse insule ale bazinului rasaritean al Medi­teranei (X, 4, 10; X, 5, 3). De pe o corabie, el a vazut orasul Cyrene situat pe coasta nordica a Libyei (XVII, 3, 20). A cunoscut personal litoralul sudic al Pontului Euxin (II, 5, 11) si negresit a vizitat Elada cu centrele mai ves­tite ale acesteia ca Atena si Sparta. O astfel de presupunere apare si mai indreptatita in legatura cu Corinthul, dupa cum reiese din propria sa marturisire (X, 5, 3). Inspre asfintit, limita surselor sale oculare a fost Italia. El a vazut in repetate rinduri Roma, i‑a cutreierat cartierele, i‑a vizi­tat templele si teatrele, i‑a admirat operele de arta si fru­musetile naturale, a asistat la renumitele ei spectacole (IV, 1, 73; V, 2, 7; V, 3, 8; V, 2, 6; VIII, 6, 23; X, 5, 3; XII, 6, 2). A descris ca martor ocular coasta apuseana a Italiei, cel putin pe intervalul dintre Poplonium si Pisa (V, 2, 8), de unde a vazut in zare Corsica si Sardinia (V, 2, 6). Se presupune, in sfirsit, ca a vizitat orasele gre­cesti din sudul Italiei si mai cu seama statiunile climaterice din preajma orasului Neapolis care erau pe atunci punctul de atractie pentru straini (V, 4, 7)[44]

Cu toate ca Strabon se lauda cu intinderea investigatiilor sale personale ca martor ocular (II, 5, 11), el recunoaste ca majoritatea datelor de care a beneficiat in elaborarea Geografiei se sprijina pe surse orale: "Cea mai mare parte a informatiilor au fost culese - zice - atit de inaintasii nostri cit si de noi insine din auzite' (II, 5, 11). Sursele orale se intemeiaza, in ultima instanta, pe martu­riile oculare ale altora si, in conditiile de atunci, ele sint mult mai avantajoase deoarece, implicind un numar mai mare de informatori, furnizeaza stiri mai bogate si mai departate. O viata de om nu ajunge pentru a putea vedea totul. De aceea sint necesari acesti intermediari. "Caci si conducatorii infaptuiesc toate ispravile numai ei, cu toate ca nu sint de fata personal peste tot si cele mai multe actiuni ei le pun la cale prin mijlocirea altora, increzin‑du‑se in solii lor si impartind poruncile potrivit cu infor­matia primita pe calea auzului. Iar cel care crede ca nu­mai cei care vad stiu scot din calcul criteriul auzului care, pentru stiinta, este mult superior ochiului' (II, 5, 11).

In felul acesta Strabon consemneaza din loc in loc sursa orala de care a beneficiat, fie ca este vorba de un grup anonim ca navigatori, turisti, un batrin pescar, fie de per­sonalitati politice a caror autoritate constituie o garantie a veridicitatii informatiilor.

Astfel, vorbind despre forma insulei terestre, el preci­zeaza: "Aceste cunostinte le‑a capatat din informatiile navigatorilor care au trecut pe linga amindoua coastele, atit rasaritene, cit si apusene ale acesteia. Ei marturisesc ca mult mai spre miazazi de India se afla insula Tapro‑bana, care este populata si situata in fata insulei egipte­nilor si a regiunii Cinnamomophora' (II, 5, 14). Este vorba de insula Ceylon. Pentru descrierea vulcanului Etna, Stra­bon s‑a sprijinit pe informatia unor calatori: "Niste tu­risti, zice, care au facut de curind ascensiunea Etnei, ne‑au povestit' (VI, 2, 8). Diferite expeditii militare si curse comerciale i‑au furnizat lui Strabon informatii despre Ara­bia, Golful Arabic si despre Indii (II, 5, 12). Aceasta ex­peditie, care a avut loc in anul 24 i.e.n., a pornit din porunca lui Augustus si a avut insarcinarea sa culeaga informatii despre tinuturile din jurul Golfului Arabic (XVI, 4, 22). Despre orasul Petra al Arabiei Fericite i‑a furnizat stiri lui Strabon "Athenodoros, filozoful si tovarasul nos­tru, care a ramas mai mult timp la Petra' (XVI, 4, 21). Informatii despre Libya i‑a procurat guvernatorul roman al acestei provincii numit M. Cnaeus Piso care a asemuit aspectul acestei tari cu blana de pantera, prin perindarea unor teritorii uscate cu oazele verzi (II, 5, 33)[45]

A treia si cea mai ampla serie de informatii i‑au pro­curat‑o lui Strabon sursele scrise. Cele mai vechi infor­matii despre pamintul populat le‑au furnizat Homer si filozofii materialisti ionieni. Acesti autori vechi, pe care Strabon ii enumera inca din primele rinduri ale Geografiei, sint poeti si filozofi cu renume, ca Homer, Anaximandros si Hecataios din Milet, Democrit, Eudoxos, Dicaiarchos, Ephoros si multi altii (I, 1, 1). Cu exceptia lui Homer, fata de care Strabon manifesta un atasament neconditionat, toti ceilalti au fost utilizati de Strabon prin intermediul unor invatati mai apropiati de virsta sa; de altfel si con­ceptiile despre pamint ale celor vechi erau in mare masura depasite pe vremea lui Strabon. Astfel, se stie azi ca Epho­ros, de pilda, a fost utilizat de autorul Geografiei prin intermediul lui Polybios sau al lui Poseidonios[46]

Temeiul informatiilor sale scrise consta din autorii mai recenti ca Hipparchos, Eratosthenes, Poseidonios si Polybios (I, 1, 1) pe ale caror lucrari le apreciaza cu deosebire (I, 2, 1).

Eratosthenes, autorul primului tratat stiintific de Geo­grafie, compus din 3 carti, i‑a furnizat lui Strabon cea mai mare parte a informatiilor din Preliminarii. Astfel, de pilda, prin opera acestuia, Strabon a aflat despre aportul filozofilor ionieni la cunoasterea pamintului populat: Ana­ximadros este fauritorul unei harti a uscatului, Hecataios din Milet, autorul unui tratat de geografie (I, 1, 11). Re­ferindu‑se la prima carte a lucrarii lui Eratosthenes, Stra­bon dezvolta teme despre Homer si valoarea educativa a poeziei (I, 1, 2-14; 19, 22). Lui Eratosthenes ii datoreaza Strabon datele privind descrierea Indiei (cartea a XV‑a) si prin mijlocirea lui a cunoscut continutul lucrarilor ela­borate de istoriografii Indiei ca Deimachos, Megasthenes, Nearchos, Onesicritos si Aristobulos (II,1, 9). Tot prin intermediul acestuia a obtinut Strabon stiri despre desco­peririle geografice ale lui Pytheas (II, 1, 18; 5, 8; 5, 43 etc.) si ale lui Eudoxos din Cnidos (IX, 1, 2). Contributia autorilor despre porturi, ca Timosthenes, la cunoasterea fenomenelor geografice a aflat‑o Strabon tot prin Eratos­thenes (I, 2, 21).

Poseidonios, autorul lucrarilor Istorii, Despre Ocean (II, 2, 1) si Istoria lui Pompeius, pe care, dupa toate probabilitatile, le‑a citit Strabon, i‑a furnizat acestuia majo­ritatea datelor folosite in descrierea Iberiei (cartea a III‑a) si a Galliei (cartea a IV‑a), i‑a servit ca sursa de infor­matii pentru Pontul Euxin si razboaiele cu Mithridates (I,2,1), ca si pentru descrierea Egiptului (XVII, 1, 11). De la Poseidonios imprumuta Strabon aprecierile sale din Preliminarii asupra savantilor Aristotel si Parmenides, pri­vind diviziunea pamintului in zone (II, 2, 1-II, 3, 2), asupra fizicienilor Thrasyalkes din Thasos (I,2,21) si Straton (I, 3,4-6) in legatura cu fenomenele vinturilor (I, 20, 21) si ale marilor (I, 3, 4-6; 12). De asemenea, multe dintre observatiile critice ale lui Strabon privitoare la istoriografii Ephoros (I, 2, 28), Metrodoros din Skepsis (XIII, 1, 55; XVI, 4, 16) si Theophanes Mitylenianul (XI, 5, 1; XIII, 2, 3) sint imprumutate de la Poseidonios. Critica pe care Strabon i‑o face lui Polybios in legatura cu delimitarea continentelor (II, 3, 78) sau cu unele feno­mene geologice (II, 3, 6), cu ecuatorul (II, 3, 3) si cu regiunile cu umbra circulara, cu umbra dubla si cu umbra simpla (II, 5, 43) i‑o datoreaza lui Poseidonios.

Hipparchos este amplu citat si combatut de Strabon in Preliminarii mai ales in legatura cu Comentariile facute de acesta la Geografia lui Eratosthenes. Astfel geograful nostru cintareste criticile lui Hipparchos privitoare la iz­voarele utilizate de Eratosthenes (II, 1, 4-8), in legatura cu masuratorile diverselor distante (II, 1, 10-13, 18) si a diferitelor puncte latitudinale (II, 1, 20-21); reda cri­ticile lui Hipparchos referitoare la sfragidele lui Eratos­thenes (II, 1, 22-29) si, in general, de la el imprumuta numeroasele date de geografie matematica (II, 1, 34-41). In sfirsit, Hipparchos este izvorul lui Strabon privind fenomenele astronomice (II, 5, 34) si la el trimite pe cititor pentru alte amanunte in problemele de astronomie (11,5,43).

Polybios i‑a servit lui Strabon ca sursa de informatie in descrierea Europei occidentale, mai ales a Italiei (cartile V si VI). De la acest istoriograf imprumuta Strabon critica facuta lui Pytheas (II, 4, 1-2) si lui Eratosthenes (II, 4, 4-5). Lui Polybios ii datoreaza interpretarea ale­gorica a peregrinarilor lui Odysseus (I, 2, 15), informatia despre vinatoarea pestilor‑sabii de linga Skyllaion (1,2, 16) si despre fenomenele insulei Meninx (I, 2, 17). De asemenea, Polybios este, se pare, izvorul Iui Strabon in discutarea temei literare privind partile componente ale poeziei (istorie, organizare de material si mit I, 2, 17). In sfirsit, Polylbios este autorul care i‑a inspirat lui Strabon ideea unei geografii universale, si acel "suflu generalizator' despre care vorbeste M. Dubois[47]

Apollodoros, autorul unui comentariu asupra Catalogu­lui corabiilor, i‑a furnizat lui Strabon cea mai mare parte din informatiile ce i‑au servit la descrierea Greciei (car­tile VIII-X); de la el transpune Strabon disputa dintre Pergam si Alexandria, dintre Aristarohos si Crates in lega­tura cu stiinta lui Homer (I, 2, 24-27).

De la Artemidoros din Ephes, autorul unui Periplu in 11 carti, Strabon a imprumutat, direct sau prin interme­diul lui Poseidonios, numeroase date despre Italia (V-VI), Asia Mica (XII-XIV) si Egipt (cartea a XVII‑a). Co­mentariile gramaticianului Aristonicos, contemporan cu Strabon, i‑au oferit acestuia diversele interpretari ale cala­toriilor lui Menelaos pe care Strabon le rezuma in Preli­minarii (I, 2, 31).

Alti autori pe care Strabon ii citeaza si despre care nu exista certitudine daca i‑a utilizat direct sau poate numai prin intermediul celor de mai sus sint istoriografii raz­boaielor cu partii, in special Apollodoros din Artemita (II, 5, 12), scriitorii care au descris porturile, ca Timosthenes (I, 2, 21) si cei care au relatat razboaiele purtate de romani cu Mithridates Eupator, printre care primul loc il detine Theophanes din Mitylene, insotitorul lui Pompeius in aceste expeditii (XI, 5, 1). De asemenea, Stra­bon citeaza, in repetate rinduri, pe Demetrios din Skepsis, incepind cu Preliminariile (I, 1, 38), si‑l utilizeaza mai amplu in descrierea Troadei (XIII, 1). Athenodoros din Tars (XIV, 5, 14; XVI, 4, 21), contemporan cu Strabon, i‑a servit acestuia informatii prin lucrarea sa Despre Ocean in care rezuma opera cu acelasi titlu a lui Poseidonios. In privinta distantelor, masurate in mile romane, Strabon utilizeaza datele furnizate de Chorograf pe care savantii moderni il identifica cu M. Vipsanius Agrippa[48]. Acestea sint cele mai importante izvoare livresti pe care le‑a folo­sit Strabon in redactarea Geografiei. Celorlalti autori pe care ii mentioneaza, fiind mai putin cunoscuti, le‑am re­zervat loc in notele de la finele cartilor in care au fost situati de autor.

2.5. Data si locul compozitiei. Aceeasi incertitudine care acopera diversele evenimente din viata lui Strabon pluteste si in jurul datei si al locului in care a compus Geografia. Autorul nu ofera in acest caz decit doua informatii pe temeiul carora se pot face unele presupuneri. Este vorba, in primul rind, de ordinea in care a redactat cele doua opere ale sale. Dupa cum reiese din propriile sale cuvinte, Geografia este a doua lucrare pe care a elaborat‑o: "De aceea noi, dupa ce am compus Comentariile istorice , am luat hotarirea sa le completam cu tratatul de fata' (I, 1, 23) - se refera la Geografie. In al doilea rind, cea de a doua opera a sa nu constituie o reluare a celei dintii: "Pentru ca am infatisat multe informatii despre rinduielile partilor in cartea a sasea a Comentariilor istorice, vom trece peste ele aici, ca sa nu parem ca ne repetam' (XI, 9, 3). De asemenea, datele geografice ale operei a doua nu alcatuiesc doar note marginale, menite sa schiteze scena desfasurarii evenimentelor istorice, in felul lui Polybios si Ephoros (VIII, 1, 1), nici nu reproduc itinerariul cala­toriilor autorului, oricit de intinse au fost acestea (II, 5, 11). Geografia lui Strabon este o opera stiintifica, a carei elaborare a necesitat truda unor indelungate investigatii. Pentru redactarea ei, Strabon a facut lecturi intinse, studii aprofundate, documentari detaliate. El a avut la dispozitie si a putut beneficia - dupa cum am vazut - in special de patru tratate de geografie, care au atins un inalt nivel stiintific pe vremea aceea: Geografia in trei carti a lui Eratosthenes, Comentariile savante ale lui Hipparchos la opera lui Eratosthenes, Oceanul lui Poseidonios si rezuma­tul ultimei lucrari prezentat sub acelasi titlu de Atheno­doros. Cum aprofundarea acestor lucrari ca si a altora de mai mic rasunet au pretins, pe de o parte, un volum urias de munca, pe de alta parte, o maturitate de gindire, se presupune, in general, ca Strabon a compus opera sa la o virsta matura si intr‑unul din centrele culturale ale epo­cii. In care centru si in ce perioada anume, azi nu se stie. In lipsa de dovezi, supozitiile s‑au inmultit si diversitatea lor este pe masura numarului lor mare. Infatisam pe cele mai cunoscute.

M. Dubois[49] este de parere ca Strabon si‑a compus opera la Alexandria, in acel vestit centru cultural al elenismului, unde autorul Geografiei marturiseste ca a stat multa vreme (II, 3, 5). Cum putinele puncte de sprijin care atesta pre­zenta lui Strabon la Alexandria (I, 3, 17; II, 3. 5) limiteaza posibilitatea unui popas aici intre anii 24-13 i.e.n., ar insemna ca in aceasta perioada a elaborat Strabon Geogra­fia. W. Aly[50] se apropie intrucitva de opinia lui Dubois; el presupune ca Strabon si‑a redactat lucrarea atit la Ale­xandria, cit si la Roma, unde a avut la dispozitie vestite biblioteci, lucrind la ea de prin 15 i.e.n. pina la sfirsitul vietii. Acest savant crede ca Strabon n‑a redactat cartile Geografiei in ordinea in care ne‑au parvenit, ca in special primele doua carti introductive au fost scrise ca o sinteza dupa descrierile regionale. De asemenea Aly este de parere ca Geografia lui Strabon a fost publicata dupa moartea autorului, care nu a apucat sa integreze intr‑un tot armo­nios corectarile si adaugirile pe care le‑a facut dupa prima redactare.

B. Niese[51], sprijinindu‑se pe numeroasele referinte pe care Strabon le face la evenimentele primelor decenii ale erei noastre, sustine ca acesta si‑a compus opera intre anii 17 si 23 e.n., deci pe la 80-86 de ani. Aceasta virsta inaintata ar explica si impresia de neglijenta pe care o lasa opera, ca si lipsa unei revizuiri si puneri la punct finale. B. Niese crede ca Strabon si‑a scris tratatul de geografie la Roma, din indemnul unor prieteni romani.

F. Sbordone[52] sustine ca Strabon si‑a redactat opera in jurul anilor 18-19 e.n., date spre care converg foarte multe evenimente mentionate de autor, in cartile III- XVII. Revizuirea unei prime redactari ar fi facut‑o cu prilejul unei noi calatorii la Roma, unde a putut sa‑si puna la zi datele prin informatiile recente pe care le‑a gasit. Adaosurile si notele marginale relevate de manuscrise do­vedesc din plin ca Geografia nu a fost publicata inainte de moartea autorului, pentru ca lipseste revizia finala care ar fi integrat in text aceste aditii.

E. Pais[53] este de parere ca Strabon a redactat Geografia in jurul anului 7 i.e.n., apoi a revizuit‑o in 18 e.n. El isi sprijina teza pe faptul ca autorul Geografiei mentioneaza rar evenimentele petrecute intre anii 6 i.e.n. si 14 e.n. Strabon a putut avea virsta de 55 de ani la data primei redactari si a lucrat la ea in orasul sau natal, in Amaseia din Pont, unde si‑ar fi petrecut restul vietii. In ultimii sai ani, el si‑a revazut opera, a introdus noile evenimente petrecute si a operat corecturile inerente, fara sa aiba ragazul necesar sa le prelucreze si sa le integreze armonios in corpul lucrarii; de aici impresia de incoerenta ce se de­gajeaza din intreaga opera.

E. Honigmann[54] adopta argumentele si afirmatiile lui E. Pais, cu exceptia locului in care a fost elaborata Geo­grafia. De vreme ce Strabon a scris pentru puternicii zilei (I, 1, 23), si a ajuns in tovarasia guvernatorului roman al Egiptului, Aelius Gallus (II, 5, 12; XI, 11, 5), inseamna ca autorul Geografiei s‑a bucurat de pretuirea oamenilor influenti din Roma si se poate presupune ca, pina in cele din urma, el a imbratisat cariera didactica, la fel ca pro­fesorul sau Xenarchos (XIV, 5, 4). Aceasta este de altfel si opinia lui Pais, dar, in vreme ce acesta din urma ii fixeaza la Amaseia cariera de profesor, Honigmann i‑o presupune la Neapolis, deoarece in imprejurimile acestui oras se adunau numerosi vilegiaturisti romani si greci (V, 4, 7) si aici presupune ca si‑a petrecut si Strabon ultimii ani ai vietii.

In sfirsit, G. Aujac[55] revine asupra ideii ca opera lui Strabon n‑a beneficiat de o revizie finala care sa‑i asigure unitatea partilor componente si sa incadreze in intreg adi‑tiile ulterioare. Totodata ea semnaleaza faptul ca tratatul de geografie a lui Strabon a trecut neobservat de scriitorii epocii lui Augustus sau de cei imediat urmatori. Plinius cel Batrin, care mentioneaza un mare numar de autori, il ignoreaza complet. Aceasta inseamna ca Geografia nu a fost terminata in 7 i.e.n., deoarece, altfel, autorul ei ar fi fost de buna seama tentat sa citeasca din ea prietenilor sai romani, cu prilejul vizitei sale la Roma din jurul acestui an si astfel numele lui nu ar fi trecut neobservat de contemporani. De asemenea, Aujac neaga posibilitatea re­dactarii Geografiei la Neapolis, din lipsa oricarui indiciu care sa justifice supozitia unei sederi indelungate a auto­rului in aceasta localitate. Dimpotriva, ea inclina sa creada, la fel ca Pais, ca Strabon si‑a scris opera in patria sa, unde s‑a stabilit definitiv dupa lungile sale calatorii, si i se pare verosimila parerea lui Aly, Sbordone si ale altora care sustin ca Geografia a fost publicata dupa moartea autorului[56]

2.6. Originalitatea si valoarea. Geografia lui Strabon este un tratat "de competenta filozofului' (I, 1, 23) a carei originalitate, dupa propriile sale marturisiri, consta intr‑o mai mica masura in descrierea unor regiuni noi des­coperite, cit mai cu seama intr‑o viziune noua in care ea a fost conceputa. Aceste idei le exprima autorul insusi in rindurile ce urmeaza: "In cazul ca noi sintem pe cale sa prezentam aceleasi fapte pe care le‑au infatisat multi altii inaintea noastra, sarcina ce ne‑am asumat‑o inca nu este de dispretuit, daca se dovedeste ca noi nu am mers intru totul pe urmele lor. Socotim apoi ca, daca unii autori au infatisat corect un aspect al subiectului, iar altii un alt aspect, neaparat au mai ramas parti netratate inca. Iar daca in lucrarea noastra am putea aduce unele contributii cit de marunte, acest mic adaos ar constitui o justificare indestulatoare a ostenelii ce‑o depunem' (I, 1, 23).

Aceste idei rezuma esenta trasaturilor originale ale Geo­grafiei. Intr‑adevar, in privinta continutului, Geografia descrie in linii mari aceleasi regiuni ale pamintului pe care le‑au infatisat si alti geografi inaintea sa. Avantajul de‑a trai in epoca unor mari descoperiri geografice l‑au avut inaintasii lui Strabon, fie cei din vremea lui Alexandru cel Mare, fie unii mai apropiati, aproape contemporani cu el. "Multe cunostinte - zice Strabon - le‑a oferit contemporanilor imparatia romanilor si a partilor, asa cum le‑a furnizat expeditia lui Alexandru urmasilor ei Ale­xandru ne‑a descoperit o mare parte din Asia si toate re­giunile de miazanoapte ale Europei pina la Istru. Romanii au dezvaluit toate tinuturile apusene ale Europei pina la Albis, fluviu care imparte Germania in doua, precum si regiunile de dincolo de Istru pina la Tyras. Meleagurile de dincolo de aceste ape, pina la hotarele meotilor si pina la tarmul marii care se termina in Colchida, le‑a facut cunoscute Mithridates, denumit Eupator, si generalii sai' (I, 2, 1). Dar chiar in privinta regiunilor necunoscute, im­paratia partilor a procurat si unele date mai recente care n‑au apucat sa fie utilizate de contemporanii lui Strabon si deci i‑a ramas si autorului Geografiei putinta de‑a descrie regiuni noi. "Partii, precizeaza acesta, ne‑au in­multit cunostintele despre tinuturile Hyrcaniei si ale Bactrianei, cit si despre scitii asezati mai sus de acele locuri, mai putin cunoscute de premergatori, astfel ca avem ce spune in plus fata de inaintasii nostri' (I, 2, 1).

Dar daca aportul lui Strabon in descrierea unor regiuni necunoscute de predecesori este totusi neinsemnat, condi­tiile noi de viata in care a trait i‑au creat o viziune noua asupra lumii populate. Spectacolul Romei care absorbea treptat toate popoarele lumii cunoscute i‑au inspirat ideea unei geografii universale originale. Aceasta lucrare se deose­beste de simplele peripluri cum au compus de pilda Nearchos, amiralul lui Alexandru cel Mare, si Artemidoros din Ephes, ca si de unilaterala descriere de porturi ca cea rea­lizata de Timosthenes, amiralul lui Ptolemeu Philadelphul, inainte de toate, printr‑o fundamentare stiintifica ce lip­seste cu desavirsire acestui gen de lucrari. Strabon insusi subliniaza aceasta distinctie: "Autorii care s‑au ocupat de porturi si de asa‑zisele peripluri - zice - fac o tratare incompleta a problemelor, deoarece nu introduc in descrie­rile lor elemente de matematica si de astronomie, care tre­buie sa fie luate in considerare in astfel de lucrari' (Ι, 1, 21). Pe de alta parte, Geografia lui Strabon se dis­tinge si de tratatele stiintifice ale vremii. Eratosthenes a compus o geografie matematica si s‑a interesat cu precadere de ipotezele geologice si de masuratorile diverselor distante. Hipparchos, autorul unui tratat de astronomie, in Comen­tariul ce‑l face Geografiei lui Eratosthenes, in mod firesc este preocupat de aspectul astronomic si matematic al fap­telor geografice. Geografia lui Ptolemeu de mai tirziu se reduce la o simpla nomenclatura de locuri si de popoare. Deci fata de aceste tratate valoroase, dar unilaterale, Geo­grafia lui Strabon este mai cuprinzatoare si mai variata. Descrierea regionala se intemeiaza aici pe principiile elabo­rate de geografia matematica, de geometrie, fizica si astro­nomie (vezi II, 5), ceea ce ii asigura o solida temelie stiin­tifica. Ea se intereseaza de conditiile de viata in toata amploarea lor, pe care mediul inconjurator le ofera oame­nilor, fie ca este vorba de componentele fizice si climaterice, fie de factorii economici, fie de cei sociali. Strabon subli­niaza mereu infratirea dintre om si mediul de viata, intre popoare si locuri. El explica mereu caracterul salbatec sau nesociabil al unor neamuri si popoare fie prin conditiile climaterice aspre, prin saracia solului, fie prin izolarea lor fata de centrele de cultura sau prin situarea lor la periferia "insulei terestre'. Iata, de pilda, urmatoarele rinduri: "Partea Europei care este situata sub o clima uniforma si temperata are o natura care inlesneste aceste (actiuni civi­lizatoare), doarece intr‑o tara cu conditii (materiale) feri­cite, totul respira numai pace, in vreme ce intr‑una cu conditii triste totul ia infatisare razboinica si barbateasca' (II, 5, 26). Strabon se preocupa de toate aspectele vietii: il intereseaza bogatiile solului, fauna si flora care ofera omului mijloacele necesare de trai; el consemneaza trecu­tul istoric al neamurilor, ca si situatia lor politica si so­ciala prezenta; inregistreaza ocupatiile lor de capetenie, rinduielile de stat, credintele si datinele impamintenite, gra­dul de cultura si de civilizatie atins, realizarile pe diverse tarimuri prin care s‑au ilustrat. Istoria fiecarui popor care a trait pe atunci in marginile lumii cunoscute isi gaseste consemnate in opera lui Strabon datele esentiale ale exis­tentei sale. De aceea, pentru poporul nostru, valoarea ope­rei lui Strabon este inestimabila: ea reprezinta unul din cele mai pretioase izvoare antice de cunoastere a Daciei preromane. Astfel, de la Strabon aflam ca partea de sud‑est a Germaniei era populata de suebi. "Apoi lipit direct de ea se afla pamintul getilor, care este la inceput ingust, apoi se largeste intinzindu‑se la miazazi, de‑a lungul Istrului, iar in partea potrivnica, pe linga lantul de munti ai Pa­durii Hercynia, ocupind si el o portiune din acei munti; dupa aceea, se lateste intr‑o cimpie spre miazanoapte pina la tyregeti' (VII, 3, 1). Pe acest vast teritoriu locuiau, pe vremea lui Strabon, inca din timpuri imemoriale, neamul getilor, pe care elenii ii considerau thraci (VII, 3, 2). Din timpuri stravechi ei purtau doua nume: "geti cei ase­zati spre Pont si spre Aurora, daci, cei din partea potriv­nica, adica dinspre Germania si spre izvoarele Istrului' (VII, 3, 12). Grecii, in mod firesc, ii cunosteau mai bine pe geti (VII, 3, 13), "care ocupau ambele maluri ale Istru­lui' (VII, 3, 2). "Dacii si getii vorbeau aceeasi limba' (VII, 3, 13) si constituiau o forta numerica si militara pe aceste meleaguri; ba chiar si de romani erau de temut, de­oarece treceau neinfricat Istrul si pradau Thracia pina in Macedonia si in Illyria (VII, 3, 11). Drept pedeapsa, impa­ratul Augustus a trimis impotriva lor pe Sextus Aelius Catus, consulul din 4 e.n., care, facind o expeditie in nordul Dunarii, a transplantat in sudui fluviului, in Mysia, 50.000 de geti nord‑dunareni (VII, 3, 10), ceea ce este un graitor indiciu al densitatii populatiei gete. In fruntea acestui po­por s‑au aflat monarhi intelepti ca Dromichaites si Boire‑bista. Primul, "facind prizonier pe Lysimachos, (urmasul lui Alexandru cel Mare), care il atacase cu oaste', i‑a dat ingimfatului diadoh o lectie graitoare pentru lacomia si ne­sabuinta lui, dupa care l‑a lasat sa plece (VII, 3, 8). Al doi­lea, "Boirebista, getul, luind in miini cirma neamului sau, a ridicat poporul coplesit de nevoi din pricina nesfirsitelor razboaie si atit de mult l‑a indreptat prin anumite deprin­deri, viata cumpatata si ascultare de porunci, incit doar in putini ani a faurit o mare imparatie si a adus sub stapinirea getilor pe cei mai multi vecini' (VII, 3, 11). Temeinicia acestor consemnari ale lui Strabon este dovedita, printre altele, de o inscriptie (nr. 762, Dittemberger Sylloge, 3) ce dateaza din anul 48 i.e.n. si apartine lui Acornion, preot al lui Dionysos din Dionysopolis "care a trait pe linga Boirebista in cea dintii si cea mai mare apropiere de el' si care spune urmatoarele: "In timpul din urma, regele Boirebista a ajuns cel dintii si cel mai mare dintre regii din Thracia si stapinitor al tuturor tinuturilor de dincolo si de dincoace de Dunare'. (Date mai amanuntite privind geografia Daciei, istoria, obiceiurile, religia si alte ama­nunte vor fi tratate in notita introductiva la cartea a VIl‑a in care le consemneaza Strabon).

Curiozitatea multilaterala a lui Strabon a creat din Geo­grafia sa o mina inepuizabila de informatii, ce nu pot fi gasite nicaieri in alta parte. Aceste bogatii de date si aceas­ta neasemuita varietate de fapte confera operei sale carac­ter de geografie universala. In aceste caracteristici rezida, in esenta, originalitatea Geografiei, ca si valoarea ei.

Tinuta riguros stiintifica a operei lui Strabon este asi­gurata, in afara temeiului stiintelor pe care ea este cladita, si de conceptia realista ce emana din intreaga sa opera si mai cu seama din interpretarea miturilor. In general, anti­chitatea a avut o viziune mitica a realitatii. Doar putine spirite luminate au reusit sa depaseasca acest stadiu. Este adevarat ca numarul lor a crescut in epoca lui Augustus, totusi limitele epocii si traditia conservatoare au ingradit orizonturile mai largi. In afara de aceasta, in toate epocile, in special geografii, avind prilejul sa descrie tari si nea­muri necunoscute, cu practici de viata nemaivazute si ne­maiauzite, sint tentati sa exagereze extraordinarul si mira­culosul pentru placerea de‑a impresiona pe cititor. Confu­zia dintre plasmuire si realitate prindea cu atit mai mult in timpurile stravechi, cind si societatea careia i se adresau acele relatari geografice era coplesita de superstitii. Strabon insa, care declara categoric ca nu indrageste mitul (X, 3, 23), incearca in toate prilejurile ce se ivesc sa dea o deslusire rationala miturilor locale, sa califice drept po­vesti sau nascociri unele creatii ale mitologiei.

Astfel, de pilda, in legatura cu parerea care circula odi­nioara in Elada, ca, la templul din Dodona, preotesele pro­fetitoare erau niste porumbite, Strabon da urmatoarea explicatie: cuvintul care in limba elena desemneaza porum­beii, anume pelioi sau peliai, in limba thesprotilor si a molosilor din preajma acestui templu insemna de fapt "batrini, batrine' (VII, fr. 2). Creatiile infricosatoare ale imaginatiei mitice, cum sint Lamia, Gorgona, Cosmarul si Scheletul, sint calificate de Strabon drept "povesti goale' (I, 2, 8). De asemenea, relatarile unor calatorii extraordi­nare, chipurile reale, dar incarcate de contradictii si de neverosimil, sint categorisite de Strabon fara ezitare min­ciuni (vezi de pilda, povestirea lui Eudoxos, XI, 7, 5). Explicatia pe care Strabon o da obirsiei si raspindirii mi­turilor nu mai necesita azi nici o amendare. "Miturile le‑au adoptat nu numai poetii ci si sefii de state, inca binisor inaintea poetilor, tot astfel si legiuitorii, datorita folosului pe care‑l aduc, tinind seama de firea animalului logic. Caci omul este insetat de cunostinte, iar calea spre ele este dragostea de povesti. Negresit, pornind de la mituri, copiii incep sa asculte si apoi sa lege tot mai bine cuvintele. Aceasta preferinta se datoreste faptului ca mitul este o poveste a unei lumi noi, un basm care nu vorbeste despre fapte care s‑au petrecut vreodata, ci, dimpotriva, care n‑au fost niciodata. Iar noul si necunoscutul sint fara indo­iala, placute. La inceput trebuie sa atragem copiii prin astfel de momeli iar apoi, cind ei mai inainteaza in virsta, sa‑i indrumam spre cunoasterea lucrurilor care exista aievea, deoarece si puterea lor de intelegere se intareste si nu mai are nevoie de inselaciuni' (I, 2, 8). Dar daca Strabon nu crede in zei, acordind valoare istorica poemelor homerice, acel izvor al miturilor eroice, se pare ca el a crezut in existenta reala a anumitor eroi. Aceasta este cel putin parerea lui D. Bassi[57]. Dar acest amanunt nu infirma intru nimic valoarea stiintifica a operei sale. Strabon nu a crezut in eroi supranaturali cu ispravi miraculoase, ci a presupus ca poezia si in primul rind epopeele homerice nu au plas­muit totul, ci au pornit de la un simbure de adevar, de la eroi a caror existenta reala a transmis‑o de‑a lungul generatiilor traditia istorica (I, 2, 7).

Dar daca fondul Geografiei are o neasemuita valoare pe care nimeni nu o poate contesta, forma in care a fost organizat materialul lucrarii si a fost redactat a suscitat multe critici.

In primul rind, Strabon, intr‑un fel pionier in domeniul geografiei universale, nu a reusit sa integreze bine proble­mele de geografie matematica in descrierea regionala[58]. El a consemnat, in primele doua carti, aproape toate proble­mele de fizica, matematica si astronomie geografica si, in descrierea regionala, numai rar face apel la ele, socotindu‑le subintelese. El nu a izbutit deci sa creeze acel gen de geo­grafie spre care s‑au indreptat aspiratiile lui si anume "care uneste intr‑un singur tot armonios fenomenele pamintesti cu cele ceresti, devenite intr‑un fel domenii foarte apropiate si nu atit de departate cum este cerul de pamint' (I, 1, 15).

Examinata in detaliu, compozitia Geografiei releva multe incoerente, contradictii, aglomerari de fapte disparate pro­venite din surse diverse, fara o prelucrare si inchegare intr‑un sistem unitar. Adaosuri si inserari initiale sau ulterioare de fragmente ce apar rau integrate in text lasa impresia de neglijenta stilistica sau de incapacitate genera­lizatoare. Aceasta stare de lucruri a observat‑o Strabon insusi si a simtit nevoia, mai ales in legatura cu distantele, sa se scuze: "De altfel, intre toti autorii exista dezacorduri, mai cu seama in legatura cu distantele, asa cum am atras atentia in repetate rinduri. Noi, acolo unde am avut pu­tinta sa judecam singuri, am prezentat rezultatul propriilor noastre cercetari, unde nu am putut, am crezut de cuviinta, sa infatisam parerile altora' (VI, 3, 10).

Negresit Geografia lui Strabon prezinta multe imper­fectiuni de detaliu, dar, privita in ansamblu, ea apare ca o opera monumentala, in care partile se organizeaza totusi in sistem, iar ideile disparate se subordoneaza ideii centrale. Unitatea operei sale, marturiseste autorul insusi, reiese numai din considerarea ansamblului: "Dar asa cum in faurirea unor lucrari gigantice nu cautam precizia in detaliu, ci ne interesam mai mult de ansamblu, anume daca intregul este reusit, tot astfel trebuie sa procedam in aceste probleme, pentru ca si lucrarea de fata este un fel de colos care da la iveala lucrurile mari si intregul' (I, 1, 23).

Intr‑adevar, in afara numeroaselor scaderi de amanunt, opera lui Strabon apare suficient de coerenta si de unitara in totalitatea ei. Organizarea si prelucrarea rationala a materialului, alegerea judicioasa a surselor si a imprumutu­rilor dezvaluie o abila perspicacitate, o exigenta inalta, masura si metoda, ca si mult bun simt. In sfirsit, prin ampla vedere generala asupra lumii cunoscute si prin sin­teza tuturor cunostintelor si a problemelor geografice din vremea aceea pe care le insumeaza, valoarea Geografiei este inegalabila.

2.7. Limba si stilul. Geografia lui Strabon releva, alaturi de alte opere literare ale epocii, aspectul limbii κοινή din vremea lui Augustus, cu pregnante tendinte aticizante. Nor­mele gramaticale ale limbii grecesti de la inceputul epocii imperiale, consemnate de gramatica lui W. Crönert[59], sint in vigoare, in esenta, si in limba lui Strabon. Dar cum scriitorii vremii aveau libertatea de alegere intre doua orientari simtite pe atunci in dezvoltarea limbii grecesti, una spre limba vie, populara, alta spre limba literara atica a epocii clasice, ale carei norme apusesera de aproape cinci secole, fiecare scriitor al vremii releva fenomene de limba dintre cele mai curioase si mai aparte. Strabon, in aceasta privinta, este edificator.

Autorul Geografiei apare unul dintre cei mai exigenti scriitori fata de normele aticei clasice[60]. Limba in care isi compune opera pastreaza tipurile nominale si verbale abe­rante, parasite de κοινή, foloseste dualul iesit pe vremea aceea din uz, atesta declinarea a II‑a atica, tip flexionar izolat chiar in atica clasica, intrebuinteaza abuziv optati­vul, mod parasit de limba vorbita, prezinta numeroase forme contrase de comparativ, care erau relativ rar intil­nite chiar in perioada clasica. Toate aceste caracteristici ale limbii lui Strabon alcatuiesc un esantion de atica pura. Dar un examen mai atent al textului Geografiei descopera multe artificii menite sa creeze o impresie de fatada atica, in dosul careia se ascund numeroase forme debile si scapari fata de normele clasice. Iata citeva fapte. Dualul, care se intilneste des in textul Geografiei, este reprezentat de fapt numai de doua nume, de δμφω "ambii' si de δόο "doi'. Primul urmeaza fara abateri flexiunea atica, al doilea insa comporta trei forme, contrar regulii atice.

Masculinele de declinarea I, este vorba in special de nume proprii de barbati, au la Strabon desinenta de genitiv‑singular - α ca in limba vorbita a epocii, dovada numeroasele ei atestari in inscriptiile atice[61]. Numele con­trase de declinarea I si a II‑a prezinta modificari la Stra­bon fata de normele atice. Cum limba κοινή a vremii sale a parasit categoria contraselor, Strabon, care, urmareste sa reinvie formele vechi atice, le atesta, dar cu foarte multe scapari. Numele de declinarea a II‑a atica de tipul νεώς readuse in κοινή la temele cu o scurt, apar frecvent la Stra­bon, dar la un numar foarte redus de nume.

O larga dezvoltare a luat in κοινή si categoria, izolata in atica, a comparativelor contrase. Frecventa lor in textul Geografiei inseamna inca o concesie facuta limbii curente. Limba κοινή a parasit pronumele demonstrativ 8δε "acesta'. Strabon il foloseste frecvent, uneori corect (VI, 2, 4), alte­ori ii substituie pe οΰτος, acolo unde regula clasica nu per­mitea (VI, 4, 1). Verbele atematice, mai ales cele create cu sufixul - νυ - tind in κοινή sa treaca la formele te­matice. Strabon inregistreaza frecvent aceasta tendinta a limbii curente, contrar paradigmelor atice. Tendinta de regularizare prin folosirea aceleiasi teme la verbele suple­tive, simtita la Strabon, este o alta scapare fata de nor­mele atice.

Optativul, parasit de κοινή este amplu utilizat de Stra­bon, dar inconsistenta lui la aceasta data reiese din folosirea lui acolo unde e (ex. III, 5, 6) si nu e (I, 2, 28) necesar[62], din cresterea abuziva a constructiilor cu acest mod si, in sfirsit, din frazele mixte, in care optativul intra in core­latie cu alte moduri.

In concluzie, limba lui Strabon, cu pregnante trasaturi atioizante, nu este straina de inovatiile limbii κοινή. Hipe­raticismele, hibrizii morfologici, scaparile fata de normele clasice, coexistenta unor forme vechi si noi ale aceleiasi categorii, restringerea circulatiei unui tip morfologic atic, tendinta de substituire a supletivelor printr‑o singura tema, sprijinirea unor constructii abandonate de κοινή literara prin cele in vigoare in limba vorbita sint suficiente elemente care pun pecetea epocii lui Augustus asupra limbii geogra­fului nostru.

Cit priveste stilul lui Strabon, se impun trei categorii de observatii. In primul rind, se constata ca, in pasajele imprumutate de la diversi autori, el urmeaza stilul acestora. De unde, el apare erudit cind reda continutul ideilor lui Apollodoros, sobru, cind il citeaza pe Artemidoros, prolix, cind il reproduce pe Poseidonios. A doua categorie de ob­servatii priveste stilul propriei sale scrierii. Acesta, la rin­dul sau, se diferentiaza mult de la Preliminarii la descrie­rea regionala, de aceea ultimului caz ii rezervam a treia serie de observatii. Primele doua carti ale operei sale care alcatuiesc acele Prolegomene sau Preliminarii menite sa sintetizeze problemele generale de geografie, au o compo­zitie greoaie si prolixa.

Aceasta se datoreste, in primul rind, dorintei autorului de a cuprinde intr‑o singura fraza un continut de idei mai mare decit poate ea acoperi in mod firesc. Tendinta de a realiza in fiecare fraza o sinteza, dictata de vastitatea problemelor si de spatiul relativ restrins ce li s‑a rezervat in planul sau, lasa impresia de inghesuire, de concizie dusa pina la obscuritate. In special in critica pe care o face inaintasilor sai, Strabon construieste fraze ample si con­fuze, in care greselile de anacolut sint frecvente; facind adesea critica unui autor prin critica ce i‑o adreseaza acestuia un alt autor si implicind astfel un lant intreg de critici ale criticii criticilor, Strabon uita adesea sa averti­zeze pe cititor asupra schimbarii subiectului, incurcindu‑se el insusi intr‑o invalmaseala de idei si de propozitii gresit integrate in fraza. De aceea, Fr. Lasserre, la traducerea recenta a Preliminariilor Geografiei[63] face urmatoarele aprecieri foarte judicioase asupra stilului lui Strabon in general, pe care le reproducem cu rezerva ca poate ar fi mai potrivit sa le restringem la Prolegomene. Specialistul francez spune: "Aprecierea pe care antichitatea i‑a facut‑o istoricului Asinius Pollio, mai virstnic decit Strabon cu vreo 12 ani, se potriveste si pentru acesta: cit priveste podoabele de stil, tristis ac ieiunus[64] dar inclinat sa caute un artificiu firesc in neologisme si intr‑o ordine a cuvin­telor cu zdruncinaturi salebrosa et exiliens et ubi minime exspectes relictura compositio[65]

A treia categorie de observatii privesc stilul lui Strabon din cartile III-XVII rezervate descrierii regionale. Fara sa fi abandonat complet frazele lungi si greoaie, stilul din aceste carti face totusi un adevarat salt spre calitate. Ex­primarea se limpezeste si capata mai multa naturalete, ele­ganta si cursivitate. Incolor si monoton in ansamblu, el dovedeste totusi vigoare si o oarecare personalitate. Re­tinut si rece in linii mari, stilul lui Strabon este sobru si demn, si lipsit de prost gust.

Sporul de neologisme si de expresii abstracte, create mai cu seama prin frecvente substantivizari cu ajutorul artico­lului τό, prin care se introduc chiar propozitii intregi, ca si tinuta sobra generala sint caracteristicile principale ale stilului stiintific pe care Strabon a izbutit sa‑l creeze. adecvindu‑l temelor de stiinta pe care le abordeaza.

2.8. Manuscrise si editii. Soarta textului Geografiei a cunoscut multe fluctuatii pina sa apara in forma sa inte­grala si pina sa se impuna publicului ca o lucrare unitara.

Elaborata, se pare, in primul sfert al veacului I e.n., aceasta opera a lui Strabon a avut la inceput o circulatie restrinsa, probabil numai in cercul citorva eruditi. Fapt cert este ca pina la sfirsitul secolului al IV‑lea e.n., ea nu este citata decit de cel mult cinci ori[66]. Astfel, Athenaios, scriitor savant din secolul al III‑lea e.n., reproduce[67] pa­sajul III, 4, 3 al Geografiei dupa Lexicul lui Pamphil[68]

Acelasi Athenaios mai citeaza[69] pasajele III, 4, 10-11 si VII fr. 10 ale Geografiei, dupa un alt lexic sau poate dupa un manuscris de prima mina. Alte doua locuri si anume X, 2, 8 si VIII, 6, 22 apar citate in lexicul lui Harpocra­tion[70] la articolul Leucas si Lechaion. Dar in legatura cu acestea exista banuiala ca ar fi interpolari ale unui cititor bizantin. In sfirsit, pasajul X, 3, 6 al Geografiei este re­produs de Porphyrios[71], in comentariul sau asupra Iliadei, p. 232, Schrader.

In epocile urmatoare, Geografia este din nou uitata. Iosephus Flavius care imprumuta pasaje din "Comentariile istorice' ale lui Strabon, nu‑i mentioneaza niciodata Geo­grafia. De asemenea Marinos din Tyr care a fost izvorul principal al lui Ptolemeu ca si Ptolemeu insusi nu‑l po­meneste in Geografia sa, dupa cum nici vreun alt geograf grec sau latin al vremii.

In secolul al V‑lea e.n. apar noi marturii. Doua dintre ele par a fi interpolari din lexicul lui Harpocration; este vorba de doua scholii la Argonautica lui Apollonios din Rodos, una citeaza, la II 942 a Argonauticei, pasajul XII, 3, 10 din Geografie, a doua, la patru rinduri mai jos (II, 946), mentioneaza pasajul XII, 3, 9, din Strabon. Mai exista apoi o mentiune a numelui lui Strabon, fara vreo referire la text, la Marcianus din Heracleea, Epitome, 1, 3, ca si o aluzie la orasul Cbrysopolis, mentionat de Strabon in XII, 4, 2, pe care o face Socrates, Istoria eclesiastica, VII, 25. Ultima poate fi insa o referire indirecta la Comen­tariile istorice.

Pina in secolul al V‑lea e.n., Geografia este citata cu doua titluri, Geographica in lexicul lui Pamphil, din sec. I e.n., ca si in manuscrisele bizantine pastrate, si Geogra­phumena la Athenaios si in notitele interpolate ale lui Apollonios si Harpocration, ceea ce poate implica doua traditii manuscrise paralele. Se crede ca acestea au fuzionat la sfirsitul secolului al V‑lea[72], cind se inregistreaza un interes crescut pentru Strabon. Astfel Sthephanos Bizan­tinul, care scrie in jurul anului 530, citeaza frecvent pe Strabon, probabil chiar dintr‑o sursa directa. Priscianus Lydus, cam in aceeasi perioada (532), extrage citeva pasaje din Geografie, introducindu‑le in Solutiones ad Chosroem[73] In secolul al VI‑lea, Hesychios scrie o scurta notita asupra biografiei lui Strabon, mentionind numai tratatul de geo­grafie, iar Procopius, care citeaza numele geografului nos­tru in lucrarea sa intitulata Razboaiele domniei lui Iusti­nian, VIII, 3,6, ii datoreaza multe imprumuturi foarte discret integrate in opera sa. Pe la sfirsitul aceluiasi secol, Evagrios, in a sa Istorie eclesiastica, I, 20, face o trimitere la Strabon XVI, 2,4, la pasajul referitor la intemeierea Antiochiei. In secolul al X‑lea, dictionarul Suda ii rezerva doua rinduri, citate anterior, iar Tzetzes, Chiliades, VII, 716, face o aluzie la enotokoitii lui Strabon, XV, 1, 57.

G. Kramer a facut primul inventar si prima clasificare a manuscriselor Geografiei, inregistrate definitiv in Intro­ducerea pe care a elaborat‑o la a sa Strabonis Geogra­phica, Berlin, 1844, p. V-XCIV. Fata de aceasta lucrare, E. Roelling a realizat unele completari la cartile I-IX, in lucrarea sa De codicibus Strabonianis qui libros I-IX continent, Diss. Halenses, VII, 1886. Dupa descoperirea si publicarea asa‑numitului palimpsest II, W. Aly a efec­tuat doua amendari a textului Geografiei, ultima, in lucra­rea sa, De Strabonis codice rescripto, pp. 239-261.

F. Sbordone a stabilit stemma cartilor I-IX in Rendiconti dell'Accademia di Napoli, 1951, XXIV-XXV, pp. 293- 335, si cea a cartilor X-XVII in "Bolletino del Comitato per la preparazione dell'Edizione Nazionale dei Classici Greci e Latini', N. S., IX, 11-32 si a repetat concluziile finale in prefata la editia magistrala a primelor doua carti, Strabonis Geographica, Roma, 1963, IX-LVII. Fr. Las­serre, caruia ii datoram intreaga informatie pentru acest paragraf, a adaugat citeva note privitoare la marturiile primare neglijate si a propus o stemma provizorie pentru cartile X-XVII intr‑un articol despre traditia indirecta a lui Strabon in evul mediu, in L'Antiquité Classique, p. 28, 1959, pp. 36-75.

Geografia lui Strabon, pina in secolul al XIII‑lea, a circulat in chip fragmentar in numeroase manuscrise a ca­ror geneza si complicata afiliatie au constituit obiectul unor erudite lucrari de specialitate. La sfirsitul secolului al XIII‑lea, Maximus Planudes a reusit sa dea un text complet al Geografiei lui Strabon, care a constituit punctul de plecare pentru lucrarile diversilor umanisti si ale pri­milor editori[74]

Umanistul bizantin Georges Gemistos Plethon, care a facut o analiza critica a extraselor Geografiei si o Dior­thosa a ei, a introdus primul pe Strabon in Europa occi­dentala la sfirsitul evului mediu. Acest fapt a fost in detrimentul creditului acordat pina atunci lui Ptolemeu. Pe linga cresterea renumelui autorului ei, Geografia a avut un mare rasunet in istoria teoriilor geografice ale Renas­terii. Ca o consecinta directa a acestui fapt, trebuie sa fie si expeditia lui Cristofor Columb, sustine M. V. Anastos[75]

Editiile cele mai importante ale Geografiei sint: I. Casaubon, Strabonis rerum geographicarum libri XVII, Paris, 1587-1620; G. Kramer, Strabonis Geographica, 3 vol., Berlin 1844-1852, C. M ller, Strabonis Geographica, Paris, ed. F. Didot, in 2 volume, deci cu traducere latina, cu un bogat aparat critic si cu un indice amanuntit de nume si lucruri. Aug. Meineke, Strabonis Geographica, Lipsiae 1852, editia Teubner, in 3 volume, H. L. Jones, The geography of Strabo, with English translation (I‑VIII) Londra, 1917-1932. F. Sbordone, Strabonis Geographica, cartile I-II, Roma, 1963. In anii din urma, editura "Les Belles Lettres' a initiat editarea si tradu­cerea, insotita de aparat critic si de note, a Geografiei, sub conducerea prof. Fr. Lasserre. Pina in prezent au aparut urmatoarele volume: G. Aujac - Fr. Lasserre, Strabon Géographie, vol. I, partea 1 (cartea 1), Paris, 1969; G. Aujac, Strabon Géographie, vol. I, partea 2 (car­tea a II‑a), Paris, 1969; Fr. Lasserre, Strabon Géographie, vol. II (cartile III si IV), Paris, 1966; Fr. Lasserre, Stra­bon Geographie, vol. III (cartile V si VI), Paris, 1967. Citam, de asemenea, o importanta lucrare de punere la punct a textului lui Strabon: W. Aly, Strabon von Ama­seia. Untersuchungen ber Text, Aufbau und Quellen d. Geographica, M nchen, 1960.

Noi am urmat, in general, editia Teubner, semnalind in note locurile unde aceasta se disociaza de editia Didot sau acelea in care am preferat, pentru un anumit motiv martu­risit, ultima editie. La cartea a VI‑a, in citeva locuri, putine la numar, am urmat conjecturile la text propuse de editia "Belles Lettres'[76]

Prezenta lucrare constituie prima talmacire in limba romana a Geografiei lui Strabon. Rostul ei este sa umple un gol de multa vreme simtit in cultura romaneasca si sa ofere un pretios instrument de lucru specialistilor in diver­sele ramuri ale stiintelor antichitatii greco‑latine. Ea in­cearca sa redea cit mai fidel cu putinta sensul exact al originalului si sa respecte stilul autorului, chiar pina la pastrarea topicii frazelor, cind aceasta nu contravine structurii gramaticale a limbii romane. Numai in cazul unor pasaje defectuos construite, ne‑am permis sa imbuna­tatim compozitia frazei, fara sa sacrificam continutul ei. Considerind ca unei traduceri nu‑i este ingaduit sa pre­lucreze originalul, nu ne‑am permis sa‑l infrumusetam pe Strabon prin figuri de stil straine de text si de autor. Dat fiind ca scrierea lui Strabon se pastreaza in limitele stilului stiintific incolor si impersonal, si traducerea este silita sa respecte caracterul acestui stil. El este mai greoi in primele doua carti, dupa cum este de altfel si continu­tul acestora, dar se limpezeste si capata cursivitate de la cartea a III‑a inainte. Traducerea este insotita de comen­tariu. Acesta consta din notite introductive la inceputul cartilor, in care se prezinta pe scurt planul si izvoarele fiecarei carti si se aduc unele deslusiri privitoare la pro­blemele specifice ridicate de portiunea respectiva a operei. Comentariul mai cuprinde apoi un numar considerabil de note explicative, prezentate la finele volumului. Compo­zitia lor este foarte variata, potrivit diverselor si multi­plelor informatii furnizate de Strabon; ele ating domeniul cosmogoniei, geografiei, geologiei, geofizicii, istoriei, astro­nomiei, literaturii, artelor, pe scurt toate ramurile stiintei antice ca si numeroase antichitati (realia). Aceste note se adreseaza partial publicului larg, de aceea abordeaza si unele terne de larga circulatie, partial insa ele pot interesa numai pe specialisti, deoarece ating probleme mult mai specifice. Fiecare volum mai are la sfirsitul sau un indice de nume proprii, ca si harti pentru fiecare regiune descrisa de Strabon in acel volum.