|
|
|
PLATFORMA VALAHA
Situata la nord de Dunare, Platforma Valaha este separata de unitatile carpatice prin falia pericarpatica in lungul careia este subsariata spre nord. Spre est se intinde pina la falia Dunarii care o separa de unitatile dobrogene, iar spre nord-est se intinde pina la prelungirea liniei tectonice Peceneaga-Camena care o separa de promotoriul nord-dobrogean (fig.5). Astfel delimitata, Platforma Valaha reprezinta jumatatea nordica a ariei consolidate dintre Carpati si Balcani, cunoscuta sub numele de Platforma Moesica. Evolutia, intrucitva aparte in anumite perioade a acestei jumatati nordice, unele particularitati structurale pe care le prezinta, precum si faptul ca se ia in consideratie numai portiunea de la nord de Dunare, justifica tratarea acesteia sub numele de Platforma Valaha ca parte integranta a Platformei Moesice.
Platforma Valaha si-a incheiat evolutia ca arie de sedimentare in Cuaternar cind a fost colmatata. In consecinta, ea prezinta o morfologie cu caractere de cimpie, corespunzind in mare parte cu ceea ce in geografia fizica se cunoaste sub numele de Cimpia Romana. In ansamblu, Platforma Valaha prezinta un relief plat, compartimentat de cursuri de ape cu vai largi.
Reteaua hidrografica, in totalitate tributara Dunarii, prezinta anumite particularitati impuse de evolutia geologica recenta (cuaternara) a regiunii. Cea mai pregnanta caracteristica a cursurilor de apa este schimbarea directiei de curgere (de la directia nord-sud trec la directia est/sud-est), fenomen cunoscut sub numele de "divagare' si care nu este strain de existenta unor falii in subsolul Cimpiei Romane.
Principalele riuri care strabat Platforma Valaha isi au obirsia in zona muntoasa.
Motrul izvoraste din Muntele Oslea si se varsa in Jiu in dreptul localitatii Gura Motrului.
Jiul isi aduna apele din zona depresionara a Petrosanilor si se varsa in Dunare la vest de localitatea Bechet, dupa ce primeste ca afluenti Gilortul si Amaradia pe stinga si Motrul pe dreapta.
Oltul, cel mai important riu din zona strabate Platforma Valaha de la nord la sud si se varsa in Dunare in apropiere de Turnu Magurele, dupa ce primeste pe dreapta Oltetul.
Calmatuiul, Vedea si Teleormanul sint printre putinele cursuri de ape ale caror izvoare nu depasesc zona subcarpatica.
Argesul, care isi aduna apele din Muntii Fagaras, prezinta mai pregnant fenomenul de divagare pe cursul inferior capatind orientarea vest-est; se varsa in Dunare in apropiere de Oltenita dupa ce primeste NeajIovul pe dreapta si Dimbovita pe stinga.
Ialomita, care izvoraste din partea sudica a Carpatilor Orientali, strabate platforma in directia vest-est si se varsa in Dunare la sud de localitatea Giurgeni.
Buzaul pe cursul sau mijlociu strabate partea nord-estica a Platformei Valahe orientindu-se spre nord-est. Fenomenul de divagare este determinat de zona de subsidenta de pe cursul inferior al Siretului.
Datorita numeroaselor foraje care s-au sapat pe toata intinderea platformei si investigatiilor geofizice, structura geologica a acestei unitati este binecunoscuta. In prelucrarea si interpretarea datelor care au condus la obtinerea imaginii structurii geologice si-au adus contributia N. Grigoras, I. Patrut, D. Paraschiv, Gr. Raileanu, E. Liteanu, T. Bandrabur, R. Mutiu si multi altii, indeosebi geologi din industria petrolului.
2.1. Stratigrafie
In structura Platformei Valahe se disting usor cele doua etaje structurale, soclul format in principal din sisturi cristaline, si cuvertura alcatuita din depozite sedimentare (fig. 6).
Soclul. Formatiunile soclului au fost deschise prin mai multe foraje in jumatatea vestica si in partea nord-estica a platformei. In cea mai mare parte, insa, este cunoscut prin investigatii geofizice sau pe cale deductiva, prin analogii cu unitati invecinate, mai ales Dobrogea de Sud. Se poate afirma cu certitudine ca Platforma Valaha are un soclu heterogen, atit in ceea ce priveste alcatuirea litologica cit si virsta consolidarii. Pina acum se cunoaste, in mod direct, ca in alcatuirea soclului intra sisturi cristaline mezometamorfice in mare parte retromorfozate, strabatute de masive de granitoide, si formatiunea sisturilor verzi - o prelungire a aceleia care apare la zi in Dobrogea centrala. Se mai presupune ca in jumatatea sudica, sau cel putin in partea sud-estica a Platformei Valahe, soclul este format din sisturi cristaline mezometamorfice de tipul celor cunoscute prin foraje de la Palazu (Dobrogea de Sud).
Sisturile cristaline mezometamorfice retromorfozate au fost intilnite prin foraje la vest de Olt in zona Diosti-Bals-Slatina (v.fig,5); sint reprezentate prin amfibolite, sisturi cloritoase-cuart'itice si cloritosisturi cu porfiro-blaste de albit. Acestea sint strabatute de corpuri intrusive alcatuite in principal din granite, granodiorite si diorite cuartifere. Se intilnesc de asemenea si gabbrouri, meladiorite si diorite. Judecind dupa situatia sisturilor cristaline din ariile carpatice, in primul rind din Carpatii Meridionali si in special din autohtonul danubian, sisturile cristaline intilnite la vest de Olt s-ar inscrie in grupa sisturilor cristaline mezometamorfice apartinind unui ciclu prebaikalian. Acestea alcatuiesc soclul pentru cea mai mare parte din jumatatea vestica a Platformei Valahe.
Formatiunea sisturilor verzi alcatuieste soclul partii nord-estice a Platformei Valahe si a fost interceptata prin mai multe foraje, cum ar fi acelea de la Bordei Verde, Tandarei etc; este de fapt prelungirea sisturilor verzi care formeaza Masivul central-dobrogean. La vest de Dunare, sisturile verzi sint mult coborite dupa falia Dunarii. Metamorfozarea slaba si consolidarea acestora a avut loc in ciclul baikalian.
Sisturile cristaline care formeaza soclul partii sud-estice a Platformei Valahe nu sint cunoscute in mod direct. Acestea ar fi de tipul celor de la Palazu din Dobrogea de Sad.
Sectoarele cu soclu de natura diferita sint separate intre ele prin falii majore (crustale).
Cuvertura. In evolutia ulterioara consolidarii, soclul valah a fost supus unor miscari de basculare care au determinat transgresiuni si regresiuni. Acestea se reflecta in existenta mai multor cicluri de sedimentare (v. fig. 6).
Prima transgresiune care a urmat procesului de consolidare a avut loc in Paleozoicul timpuriu si anume in Cambrian. Procesul de sedimentare a durat pina in Westphalian cind se incheie primul ciclu de sedimentare. A urmat o faza de exondare iar procesul de sedimentare se reia spre sfirsitul Permianului si dureaza pina la sfirsitul Triasicului. Dupa o noua faza de exondare, spatiul valah a fost din nou acoperit de ape spre sfirsitul Liasicului. Marea a dainuit pina la sfirsitul Cretacicului iar in partea centrala poate chiar pina in Eocen. Ultimul ciclu de sedimentare s-a instalat in Badenian si a durat pina in Pleistocen.
Fazele de exondare care separa cele patru cicluri de sedimentare majore par sa fie ecoul paroxismelor tectogenetice din regiunile invecinate corespunzind ultimelor faze ale orogenezei hercinice, fazei paleochimmerice si fazei laramice. In fazele de submersiune, pe soclul valah s-au acumulat depozite in grosime de mai multe mii de metri. Acestea au fost cercetate prin numeroase foraje dintre care unele le-au strabatut in intregime. Forajele au mai aratat ca grosimea cuverturii este foarte diferita de la un sector la altul, datorita faptului ca soclul nu s-a comportat ca un bloc rigid, unitar, ci a functionat ca un suport compartimentat prin falii profunde in mai multe blocuri care, in anumite perioade, s-au miscat diferentiat pe verticala. In felul acesta s-au creat zone depresionare cu o sedimentare mai activa, cum s-a intimplat cu partea centrala a platformei, unde se contureaza Depresiunea Alexandriei, si zone de ridicare unde sedimentarea a fost mult mai inceata sau, in anumite epoci, au evoluat chiar ca arii emerse, cum este ridicarea Bals-Optas.
Ciclul de sedimentare Cambrian-Westphalian. In acest interval s-au acumulat depozite variate ca litofacies insa incadrarea lor in scara cronostrati-grafica s-a facut pe baze paleontologice. S-a identificat Cambrianul, Ordovicianul, Silurianul, Devonianul si Carboniferul (fig. 6).
- Cambrianul. Prezenta Cambrianului in Platforma Valaha a fost presupusa mai de mult, insa numai in ultimul timp forajele de la Mitrofan si Robesti, din partea nord-vestica a platformei, au interceptat argilite negricioase micacee si gresii calcaroase, din care R. Mutiu a determinat o bogata fauna de trilobiti printre care Pamdoxides paradaxissimus si Peronopsis fallax, care indica Mezocambrianul. Extinderea depozitelor cambriene inca nu a fost conturata.
- Ordovicianul. Primele depozite repartizate Ordovicianului sint reprezentate printr-un pachet de gresii cuartitice cu intercalatii de argilite in grosime de citeva sute de metri. Acestea se intilnesc pe toata intinderea platformei, cu exceptia unor zone de ridicare, iar din intercalatiile pelitice se cunosc asociatii de acritarhe care ar indica Ordovicianul. Pachetul grezos-cuartitic este urmat de o formatiune pelitica de cca. 300 m grosime reprezentata prin marne si sisturi argiloase, adesea cu glauconit. Din astfel de depozite, in forajele de la Bordei Verde din estul platformei, G. Murgeanu si H. Spasov au identificat o asociatie de graptoliti cu Didymograptus extensus si D.hirundo indicind cu certitudine Ordovicianul. Atit pachetul grezos-cuartitic cit si formatiunea politica isi pastreaza caracterele litofaciale pe tot intinsul platformei.
- Silurianul. Peste depozite ordoviciene, in zonele depresionare, urmeaza depozite asemanatoare ca litofacies cu formatiunea pelitica a Ordovicianului, fiind reprezentate preponderent prin argile cu graptoliti. Acestea amintesc faciesul sisturilor cu graptoliti; au fost intilnite in numeroase foraje la Calarasi, Bordei Verde, Tandarei etc. si in vestul platformei, la Craiova/Slatina, Optasi etc; au fost in detaliu studiate de Gr. Kaileanu et al. Din nivelele inferioare ale suitei siluriene s-a identificat o asociatie palinologica indicind Llandoverianul. Din jumatatea inferioara a suitei s-a mai identificat o asociatie de graptoiiti cu Monograptus priodon, Pristiograptus praedubius, P. dubius, Cyrtograptns murchisoni etc. semnificativa pentru Wenlockian. Din nivelele superioare provine o asociatie cu Monograptus uncinatus, Bohemograptus boheniicus, Lobograplus scanicus etc. indicativa pentru Ludlovian. Se poate afirma deci ca in Platforma Valaha este prezent intreg Silurianul.
In partea vestica a Platformei Valahe se constata o ingrosare a Ludlovianului pina la 1200 m, fapt ce demonstreaza ca diverse compartimente ale soclului au suferit o subsidenta foarte activa afundindu-se sub forma de grabene, in timp ce altele se ridicau ca horsturi.
- Devonianul. Depozitele apartinind Dcvonianului, cel putin in zonele de afundare, urmeaza in continuitate de sedimentare cu cele siluriene de care primele secvente nu difera ca litofacies. Astfel, depozitele de la partea inferioara a suitei devoniene sint reprezentate preponderent prin argilite negre ce pot atinge 900 m grosime; au fost intilnite in numeroase foraje si au fost bine studiate in forajul de la Calarasi. Din ele provine o fauna cu Costispirifer arenosus, Eodevonaria arcuata, Ea fonia sinuata, Tenfaculites sp. etc, la care se adauga o asociatie palino-protistologica cu Leiotriletes simplex, Retnsotrile-tes simplex, Emphanisporites mimitus etc, alaturi de Icriodus woschmidti dintre conodonte. Continutul paleontologic atesta virsta eodevoniana a depozitelor argiloase din baza suitei devoniene.
Deasupra formatiunii argiloase eodevoniene se dezvolta un complex predominant grezos alcatuit din gresii silicioase, iar subordonat depozite grosiere (microconglomerate, prundisuri) sau pelitice (argilite). Acest complexa fost intilnit prin foraje pe tot intinsul platformei si are o grosime intre 200-300 m. In forajul de la Calarasi complexul grezos a furnizat o asociatie cu Jiiicrospirtfer mucronatus, Chonetes coronatus, Tentacnlites scalariformis T.ballulus etc. iar in partea de est a platformei s-au identificat resturi de pesti si de plante fosile care indica un mediu dulcicol. Continutul paleontologic arata apartenenta la Eifelian a complexului grezos. Cu acesta se incheie suita depozitelor detritice care a inceput inca din Cambrian.
In timpul Mezodevonianului a avut loc o modificare in mediul de sedimentare, creindu-se conditii favorabile acumularii depozitelor carbonatice. Astfel, peste complexul grezos se dezvolta in continuitate de sedimentare o formatiune carbonatica alcatuita din dolomite si calcare la care se adauga anhidrite si gipsuri, si cu totul subordonat gresii si argile. In partea inferioara a suitei carbonatice se remarca predominarea dolomitelor, carora subordonat li se asociaza calcare organogene. Din ele provine o fauna cu Spirifer laevicosta si Leptaena rhomboidalis precum si o asociatie de conodonte cu Icriodus elegantuhis, I. cornuius etc. In continuarea suitei carbonatice predomina dolomite si calcare dolomitice, adesea bituminoase, iar sub forma de intercalatii subtiri se intilnesc evaporite, totul putind atinge 1000 m grosime (la Calarasi). Continutul paleontologic al complexului dolomitic-evaporitic este foarte sarac cuprinzind microforaminifere (Thurammina echinata, Sacca-mina ingloria], conodonte (Angulodus elegantulus, Hindeodella machetis], ostracode etc.
Peste complexul dolomitic-evaporitic urmeaza un pachet de calcare criptocristaline, calcare organogene si calcarenite din care provine o asociatie de foraminifere cu Parathurammina crassa, Archaeosphaera crassa etc, care ar indica Famennianul superior cu trecere spre Carbonifer. Cu acest pachet se incheie suita devoniana. Tinind seama de continutul paleontologic se poate conchide ca ansamblul formatiunii carbonitice descrisa corespunde Mezo-si Neodevonianului (Givetian-Famennian).
- Carboniferul. In prima parte a perioadei carbonifere s-au mentinut aceleasi conditii de sedimentare ca in Mezodevonian si Neodevonian; in consecinta s-au format in continuare depozite carbonatice. In a doua parte a perioadei intervine o schimbare in mediul de sedimentare revenind conditiile care au existat in Ordovician-Eodevonian, cind s-au format depozite detritice. Drept urmare, in suita depozitelor carbonifere din Platforma Valaha se distinge o formatiune inferioara calcaroasa (continuarea aceleia din Devonian) si o formatiune detritica
Formatiunea calcaroasa este cunoscuta mai ales din forajele efectuate pe marginea nordica a platformei si in partea sud-estica (la Calarasi). Grosimea acesteia variaza de la citiva metri in sectoarele mai ridicate, unde suita este incompleta, pina la 1200 m in zonele mai coborite, cum este cazul la Calarasi unde se presupune ca este continuitate de la Devonian la Carbonifer. Formatiunea calcaroasa este reprezentata printr-o gama larga de varietati de calcare (subnodulare, organogene, calcarenite, dolomite etc.). Din ele provin exemplare de Productus (D yctiloclostus] semireticidatus (de la Peris), o asociatie de foraminifere cu Ammodiscus planus, Endothyra excentralis, Valvulinella yougi etc. si o asociatie de conodonte cu Syphonodellaisosticha, Ozarkodina delicatula etc. Continutul paleontologic indica pentru formatiunea calcaroasa in ansamblu apartenenta ei la Dinantian, insa nu peste tot este suita completa.
Formatiunea detritica are o larga raspindire (fig. 5) si a fost intilnita in zonele depresionare cum ar fi la vest de Calarasi, zona Rosiori-Alexandria, Craiova, unde se presupune ca urmeaza in continuitate de sedimentare peste formatiunea calcaroasa. In zonele ridicate de la Strehaia, Bals-Optasi, Bordei Verde etc. formatiunea detritica lipseste; fie ca a fost indepartata de eroziune, fie ca nu s-a depus. Acolo unde se intilneste, aceasta este reprezentata mai ales prin gresii, sisturi argiloase, tufite si mai rar calcare organogene. Adesea se intilnesc intercalatii subtiri de carbune. In ansamblu, formatiunea detritica prezinta o stratificatie incrucisata cu frecvente schimbari laterale de facies relevind caractere de formatiune paralica. In nivelele inferioare ale formatiunii detritice s-au identificat asociatii de foraminifere cu Ammodiscus turbulentus, Textularia augusta, Fusulinella veninoasa etc. si microspori (Leiotrileres tumidus, Granulatisporites politus etc.), care confera depozitelor respective virsta namuriana. Din nivelele superioare provine o asociatie cu Hyperammina excentrica, Glomospira articulata, dintre foraminifere, si Idiognathodus simata, I.opimus etc., dintre conodonte, indicind Westphalianul. Cu formatiunea detritica se incheie suita Carboniferului si totodata si primul ciclu de sedimentare. A urmat o faza de exondare care a durat pina spre sfirsitul Permianului.
Ciclul Permian terminal - Triasic (v. fig. 6). Dupa faza de exondare care s-a instalat in Neocarbonifer procesul de sedimentare s-a reluat spre sfirsitul Permianului si a durat pina la sfirsitul Triasicului. Depozitele acestui ciclu isi au dezvoltarea cea mai completa in Depresiunea Rosiori-Alexandria. In suita acestora, in linii mari, se pot distinge trei entitati lito-faciale; doua predominant detritice alcatuite din depozite continentale frecvent de culoare rosie, constituind suita rosie inferioara si respectiv suita rosie superioara, separate printr-o suita mixta (marina si lagunar continentala) in care sint frecvente depozitele carbonatice si evaporitele.
Suita rosie inferioara, care are o grosime variabila putind ajunge la 2.500 m, se considera ca reprezinta parte din Permian si Triasicul inferior.
- Permianul. Se atribuie Permianului un prim complex predominant pelitic cu care debuteaza cel de al doilea ciclu de sedimentare din Platfcrma Valaha si care se dispune transgresiv, fie direct peste soclu, fie peste diversi termeni ai primului ciclu de sedimentare. Pe linga argilele negricioase care predomina si care se dezvolta in zonele depresionare (Rosiori-Alexandria de pilda), in zonele de ridicare se intilnesc faciesuri mai grosiere reprezentate prin conglomerate la care se adauga gresii anhidritice-gipsifere, adesea rosietice, marnocalcare si dolomite. In anumite sectoare din nordul si vestul platformei, complexului pelitic i se asociaza si material eruptiv reprezentat prin riolite si bazalte care ocupa structuri tafrogene orientate in general est-vest. Grosimea complexului pelitic variaza de la citiva zeci de metri pina la aproape 2.000 m (la Gura Sutii, unde a fost strabatut in intregime). Virsta permiana a acestui complex nu este argumentata paleontologic dar se ia in consideratie faptul ca suporta depozite werfeniene.
- Triasicul. In Platforma Valaha, Triasicul, ca si Permianul, este dezvoltat dupa tipul german. Revine acestui sistem cea mai mare parte din ansamblul depozitelor apartinind celui de al doilea ciclu de sedimentare, adica suita rosie inferioara (mai putin complexul pelitic atribuit Permianului) reprezentind Eotriasicul (Buntsandsteinul), suita mixta calcaroasa corespunzind Mezotriasicului (Muschelkalkul) si suita rosie superioara care revine Neotriasicului (Keuperul).
Triasicul inferior este reprezentat printr-un complex predominant grezos-silicios cu intercalatii subtiri de sisturi argiloase de culoare rosie, urmat de un complex politic de culoare rosie cu anhidrite. Ansamblul acestora poate atinge 800 in grosime si are dezvoltarea completa in Depresiunea Rosiori-Alexandria. De la diferite nivele, din aceste depozite se cunosc asociatii palinologice cu Punctatisporites triassicus. Vermcosisporites morulae etc. si foraminifere cu Meandrospira iulie, care ar indica virsta eotriasica.
Triasicul mediu include suita carbonatica-anhidritica reprezentata prin calcare, marnocalcare, calcare dolomitice, dolomite, argile si anhidrite. Spre baza suitei predomina calcare si dolomite in timp ce spre partea superioara sint frecvente anhidrite si sarea. Grosimea acestora poate atinge l 000-1 200 m si s-au intilnit pe tot intinsul platformei la vest de o linie orientata pe directia Calarasi-Bucuresti (fig. 8); dezvoltarea completa se intilneste in Depresiunea Rosiori-Alexandria. Virsta mezotriasica a acestora este dovedita de o bogata asociatie macro si microfaunistica la care se adauga asociatii microfloristice si de conodonte. Astfel, din regiunea Giurgiu se cunosc exemplare de Cniratula sp. si Worthenia sp., iar din alte zone se mai cunosc Tetractinella trigonella, Terebratula praepunctata etc. si dintre conodonte Gondolella naviculla, G. mombergensis etc.
Triasicul superior are o mai mare extindere decit Triasicul mediu, (fig. 9) si este reprezentat prin suita rosie superioara constituita dintr-o alternanta ele gresii, nisipuri, marne si marnocalcare, la care subordonat se adauga dolomite si intercalatii de gipsuri si anhidrite; s-au identificat de asemenea roci efuzive bazice si piroclastite care ocupa zone orientate de regula nord-sud. Grosimea suitei rosii superioare variaza intre 900 si l 200 m. In general in zonele depresionare, cum este Depresiunea Rosiori-Alexandria, predomina faciesuri argiloase si marnoase, iar in zonele ridicate, mai ales in partea estica a Platformei Valahe, sint preponderente depozite grezoase, cuartoase care au caracter transgresiv.
Din nivele inferioare ale suitei rosii superioare provine o asociatie microfaunistica cu Ammodiscus sp., InvoluUna sp., Pscudoglandulinasp. etc. si o asociatie de spori cu Todisporites minor, Retusotriletes mesozoicus etc. indicativa pentru Neotriasicul timpuriu. Din nivele superioare se cunosc asociatii de characee si ostracode, care pledeaza pentru Triasicul terminal. Cu Triasicul superior se incheie al doilea ciclu de sedimentare. Ciclul de sedimentare Dogger-Cretacic (v. fig. 6). In timpul fazei de exondare de la sfirsitul Triasicului corespunzatoare diastrofismului paleokimmeric si care, in mare, acopera intervalul Liasic, s-a realizat o mai mare stabilitate a spatiului valah iar eroziunea a dus la o nivelare a reliefului. In consecinta, in continuare Platforma Valaha isi pierde caracterul de platforma instabila si se va comporta ca un bloc mai rigid. Cu alte cuvinte nu a mai avut loc miscarea diferentiala pe verticala a diverselor compartimente, ci doar miscari de basculare. In asemenea conditii, in suita depozitelor ce au luat nastere in ciclurile urmatoare nu se mai constata acele variatii brusce de facies. In schimb vor avea loc inaintari si retrageri ale diverselor formatiuni fata de o zona central-vestica, sau treceri laterale de la faciesuri pelagice la faciesuri recifale si in anumite epoci chiar la faciesuri lagunare. Al treilea ciclu de sedimentare incepe odata cu Mezojurasicul, poate chiar din Liasicul termial si dureaza pina la sfirsitul Cretacicului; ultimele vestigii apartin Eocenului.
- Jurasicul. Cu exceptia unei secvente detritice cu care debuteaza cel de al treilea ciclu de sedimentare si care revine in mare parte Doggerului, in rest, Jurasicul este format aproape exclusiv din depozite carbonatice. Doggerul include primele depozite cu care incepe transgresiunea celui de al treilea ciclu de sedimentare, reprezentate printr-o alternanta de pachete de depozite grezoase, adesea gipsifere, cu pachete de depozite predominant pelitice. In cuprinsul acestora nu se poate face o orizontare detaliata cu valabilitate regionala. Grosimea lor maxima este de 600 m la nord-est de Craiova, unde se inregistreaza o subsidenta mai activa, si scade spre est si spre vest. Din jumatatea inferioara a suitei detritice provine o asociatie faunistica cu Ludwigia murchisonae, L. concava, Sonninia sowerbyi, Leio-ceras opelinum, L. compsum, care este semnificativa pentru Aalenian-Ba-jocian, iar pe baza asociatiilor de spori se presupune ca ar include si partea terminala a Liasicului. Din jumatatea superioara a suitei detritice provine o fauna cu Variamussium pumillum, Bositra buchi, Ptychophyllocerasflabe-latum, Macrocephalites macrocephalus, Sigaloceras calloviensis, Belemnites hastatus etc., reprezentind Bajocianul superior-Callovianul inferior. Suita Doggerului se incheie cu un orizont de dolomite si gresii calcaroase din care, in forajul de la Bailesti, R. Mutiu a identificat exemplare de Lunuloceras compressum caracteristic pentru Callovianul superior. Depozitele apartinind Doggerului au fost interceptate pe o zona ce se intinde de la vest de orasul Craiova spre est pina la o linie ce ar uni orasele Bucuresti si Calarasi (fig. 10); insa succesiunea completa se cunoaste numai in partea centrala. Malmul corespunde unei expansiuni treptate a apelor marii, acestea acoperind spre sfirsitul epocii aproape in intregime spatiul valah. In acest timp s-au format cu precadere depozite carbonatice. Suita Neojurasicului incepe prin depozite de facies pelagic reprezentate prin calcare, calcare pseudoolitice si marnocalcare de culoare brun-rosietica. Acestea urmeaza in continuitate de sedimentare peste depozite mezojurasice si din ele provine o fauna amonitica cu Sublumiloceras bonarelli si Lissoceras erator, care le confera virsta oxfordiana. In continuitate de sedimentare, in zona centrala, urmeaza calcare nodulare rosii cu Taramelliceras gibbosum, Haploceras elimatu 'M, Aulacosphinctes infundibulum, Lamellaptychus beyrichi-~, care indica Kimmeridgianul. Incepind inca de la sfirsitul Kimmeridgianului, dar mai ales spre sfirsitul Tithonicului, se remarca o ridicare a Platformei Valahe mai accentuata in partea estica, si care, in procesul de sedimentare, se reflecta in dezvoltarea unor faciesuri caracteristice. Astfel, de la faciesul pelagic din partea centrala a platformei, spre est si spre vest, se trece la faciesuri recifale care amintesc calcarele de Stramberg. Acestea pot atinge 200 m grosime si formeaza adevarate bariere recifale. Din calcarele recifale se cunosc exemplare de Berriasclla lorioli, Punctataptychus punctatus etc. si o microasociatie cu Clypeina si Macroporella, care indica Tithonicul superior. Calcarele recifale, in parte dolomitizate, ocupa suprafete intinse in partea central-estica a platformei, precum si in partea vestica. In extremitatea estica a platformei, in zona actualului curs inferior al Ialomitei, se trece de la faciesul recifal la un facies lagunar-continental reprezentat prin dolomite, anhidrite, argile si calcare vargate amintind faciesul purbekian al Tithonicului.
- Cretaciul. Conditiile de sedimentare existente in Jurasicul terminal se mentin si la inceputul primei epoci a Cretaciului. In consecinta, in partea centrala se dezvolta in continuare depozite pelagice cu trecere la faciesuri ncritice recifale si care se dispun in continuitate de sedimentare cu acelea ale Jurasicului. In estul platformei se dezvolta faciesul wealdean inclus la partea superioara a suitei lagunar-continentale care se continua din Jurasicul superior.
Neocomianul are dezvoltarea cea mai completa in partea centrala a platformei, unde depozitele sint dezvoltate in facies pelagic cu tintinide. Lateral, dupa opinia lui I. Costea, se trece la un facies calcaros neritic, cu trohline si miliolide si mai departe, spre est si spre vest, se dezvolta un facies calcaros interclastic (fig. 11).
Pe baze paleontologice, au fost identificate primele trei etaje ale sistemului. In partea centrala a platformei forajele au traversat o suita de calcare miolitice si marnocalcare in care, din nivelele inferioare, pe linga asociatii de tintinide, se mai cunoaste o asociatie de fauna cu Ptycliophylloceras ptychoicum, Neocosmoceras sayni, Spiticeras spitense, Beniasella s p., indicind Berriasianul. Din nivelele urmatoare ale suitei, pe o grosime de 100 m s-au identificat exemplare de Neolissoceras grassianum, Neocomites neocomiensis, Lamellaptychus mortilleti etc. indicative pentru Valaginian. De la partea superioara a suitei s-a descris o fauna cu Olcostephanus asteria-nus, Crioceratites nolani etc. care atesta virsta hauteriviana a depozitelor respective.
Barremianul marcheaza un inceput de retragere a apelor incit extremitatile de vest si de est ale platformei au devenit arii emerse. Procesul de sedimentare a fost continuu in partea centrala, intre Dimbovita si Jiu, unde s-au format calcare micritice cu Barremites difficile, Crioceras emerici etc.
Aptianul corespunde retragerii maxime a apelor caci numai in regiunea Rosiori se cunosc gresii calcaroase cu orbitoline. In restul platformei, Aptianul, acolo unde exista, este reprezentat prin depozite continentale. Se poate spune deci ca de fapt Aptianul delimiteaza un prim subciclu de sedimentare.
Albianul corespunde unei noi expansiuni marine (fig. 12) avind mai peste tot un caracter transgresiv, inaintarea apelor s-a facut de la est spre vest; drept urmare, suita completa se cunoaste in partea estica a platformei. Aceasta incepe cu nisipuri si gresii glauconitice cu Leymeriella tardejurcata. Din nivelele superioare, reprezentate prin gresii si marne, de la Islaz de pilda provine o fauna cu Anahoplites planus si Hoplites dentatus indicind Albianul mediu. De la partea superioara a suitei, reprezentata prin depozite marnoase, care in regiunea Craiovei au o pozitie transgresiva, se cunoaste o fauna cu Puzosia majoriana, Mariella milliaris, Hysieroceras varicosum,Parahibolites tourtiae, Auccllina gryphacoides etc. semnificativa pentru Albianul superior (Vraconian).
Cenomanianul urmeaza in continuitate de sedimentare peste Albian si are o larga raspindire. Suita debuteaza prin marne compacte, negricioase, cu Rotalipora monsalvensis (la Cetate). In partea centrala se remarca oarecare modificari litofaciale dar ramin preponderente mamocalcarele care contin o fauna cu Mantelliceras mantelli, Schloenbachia varians, Neohibolites ultimus, Rotalipora appenninica etc.
Turonianul urmeaza in continuitate de sedimentare; include calcare si. marnocalcare grezoase cu Mammites nodosoides, Inoceramus labiatits, Glo-botruncana crenata etc. in partea estica, si marne cenusii cu aceeasi fauna in zona dunareana.
Senonianul incheie suita Cretacicului si este reprezentat printr-un facies marnos cu Globotruncana lapparenti, G.fornicata, G. arca etc. in partea vestica, si printr-un facies calcaros-grezos cu silexuri continind Pycnodonta brogniarti in partea estica. In unele sectoare, o mare parte din depozitele senoniene au fost indepartate de eroziune, in timp ce in zonele afundate s-a identificat suita completa care poate atinge 450 m grosime.
Paroxismul laramic, care s-a manifestat in ariile labile invecinate, a determinat si o ridicare generala a domeniului valah. Totusi, zone restrinse au mai ramas acoperite de ape in Paleocen-Eocen. Dovada sint unele depozite marnoase si calcaroase cu numuliti si foraminifere (Globigerina bulloides, Globigerinoides sp.) din regiunea Craiova sau din regiunea dintre Urziceni si Slobozia. In continuare, in Oligocen si in Eomiocen, Platforma Valaha a evoluat ca arie de denudatie impreuna cu celelalte unitati ale vorlandului, in timp ce marea era limitata la avanfosa carpatica.
Ciclul de sedimentare Badenian-Pleistocen (v. fig. 6). Ca si in celelalte unitati ale vorlandului, procesul de sedimentare s-a reluat in Badenian. Apele au inaintat dinspre avanfosa carpatica si intr-o prima etapa au acoperit partea nordica si vestica a Platformei Valahe. Partea sud-estica a fost acoperita de apele ce au inaintat dinspre Bazinul Vama, realizindu-se pentru prima data legatura intre Paratethysul central si Paratethysul oriental (Bazinul Ponto-Caspic). In continuare in Neogen, Platforma Valaha a evoluat ca arie de sedimentare in cadrul Bazinului Dacic avind ca principala sursa de alimentare Orogenul carpatic in curs de ridicare, situatie ce a imprimat depozitelor caractere de molasa. Acestea insa au o grosime relativ mica in comparatie cu acelea din avanfosa, sedimentarea fiind controlata de comportamentul fundamentului consolidat al platformei. Grosimea lor creste progresiv spre avanfosa.
- Badenianul. Depozitele apartinind Badenianului se intilnesc in jumatatea nordica a pltaformei. Acestea debuteaza prin conglomerate dupa care se dezvolta depozite predominant marnoase cu intercalatii subordonate de argile, nisipuri si gresii glauconitice, iar local evaporite. In aceste depozite se gaseste o bogata fauna de moluste continind printre altele: Turritella titrris, Cardium multicostatum, Corbula gibba etc. si foraminifere printre care: Bulimina antiqua, B. elegans, Globigerina bulloides etc. Se considera ca depozitele badeniane din Platforma Valaha sint corelabile cu stratele cu radiolari si cu formatiunea marnelor cu Spirialis (Spiratella), reprezentind Badenianul superior.
- Sarmatianul. Expansiunea marii inceputa in Badenian a atins cota maxima in Eosarmatian, cind a acoperit aproape intreaga Platforma Valaha. Spre est, aria valaha era delimitata de o faleza avind la origine falia functionala a Dunarii dupa care unitatile dobrogene erau ridicate. Sarmatianul, in ansamblu, include depozite predominant psamitice insa foarte heterogene. Suita incepe printr-o secventa grezoasa-nisipoasa care, in zonele de margine, trece la faciesuri recifale cu Serpuia. Aceasta secventa este urmata de depozite predominant pelitice.
In partea centrala a platformei, unde depozitele sint foarte groase, s-au identificat toate subdiviziunile Sarmatianului. Astfel, in zona dunareana la Islaz si Celaru, din nivelele inferioare grezoase-argiloase provine a fauna cu Ervilia dissita, E. podolica, Cardium lithopodolicum etc. care atesta Sarmatianul inferior (Buglovian, Volhinian). Deasupra acestuia urmeaza depozite marnoase-nisipoase cu intercalatii de calcare lumaselice si calcare oolitice din care provine o fauna cu Cryptomactra pesanseris, Mac-trafabreana, Tapes gregarius etc. indicind Basarabianul inferior. Basarabianul superior si Kersonianul includ depozite nisipoase si argiloase cu intercalatii de carbuni si contin o fauna cu Mactra bulgarica, M, orbiculata etc. Sarmatianul superior ocupa o arie mai restrinsa, remarcindu-se caracterul regresiv al marii.
Pliocenul. Dupa regresiunea din Neosarmatian o noua transgresiune incepe cu Pliocenul, apele inaintind dinspre avanfosa carpatica. Expansiunea maxima a lacului pliocen s-a produs spre sfirsitul epocii, cind apele au depasit actualul curs al Dunarii, iar spre est au atins marginea spatiului dobrogean.
- Meotianul, cu caracter transgresiv, a fost interceptat prin foraje in jumatatea nordica a platformei. Spre nord se intinde peste promontoriul nord-dobrogean si Depresiunea Birladului facind legatura cu bazinul euxinic, iar spre sud-vest se prelungeste in Depresiunea Lom de la sud de Dunare. Grosimea depozitelor meotiene variaza de la citiva metri la l 000 m. In aria de raspindire a acestora se delimiteaza doua sectoare in care grosimea lor este mare: unul in extremitatea estica, sugerind afundarea soclului de sisturi verzi dintre prelungirea faliilor Palazu si Peceneaga-Camena; al doilea in regiunea de la vest de Craiova, unde se contureaza o afundare ca un culoar. In ansamblu, Meotianul din Platforma Valaha este dezvoltat in faciesul normal cu Dosinia, reprezentat printr-o alternanta de nisipuri, argile si marne, insa in care este preponderent materialul psamitic. Se remarca si unele schimbari laterale de facies incit o orizontare de detaliu pentru intreaga platforma nu este posibila. In linii mari, in baza suitei meotiene se distinge orizontul inferior cu congerii mici; acestuia ii urmeaza orizontul mediu cu Dosinia maeotica, Modiolus incrassatus miner, Ervilia minuta etc.; ultimul, contine Congeria novorossica. Din depozitele meotiene se cunoaste si o asociatie microfaunistica cu Ammonia beccarii precum si asociatia de ostracade cu Cypridcis.
Pontianul are caracter transgresiv, incit in regiunea dunareana si pe marginea vestica a Dobrogei de sud ajunge sa se dispuna direct peste depozite sarmatiene. Spre nord-est si spre sud-vest, in Pontian se mentine legatura cu bazinul euxinic si respectiv cu Depresiunea Lom. Ca litofacies, Pontianul se caracterizeaza printr-o uniformitate remarcabila cu predominarea depozitelor pelitice reprezentate prin marne si argile, in timp ce nisipurile sint subordonate avind o frecventa mai mare in Pontianul superior. Grosimea depozitelor pontiene este redusa, ingrosari mai accentuate se cunosc in partea nordica a platformei, adica in zona de afundare spre Orogenul carpatic, precum si la cele doua extremitati (in fata falezei estice si in culoarul de la vest de Craiova). Depozite pontiene apar si la zi pe valea Dunarii intre localitatile Calafat si Cetate, si in malul drept al Jiului la Zavalu. In aflorimente (acestea fiind foarte limitate), Pontianul este reprezentat prin marne nisipoase, micacee, din care se cunoaste o fauna cu Valenciennius annulatus, Phyllocardium planuni rumanum, Prosodacna orientalis, Stylodacna heberti etc. In zone in care Pontianul are o grosime mare, de pilda in culoarul de la vest de Craiova, s-a realizat o stratigrafie mai detaliata separindu-se trei entitati litostratigrafice: orizontul inferior, constituit din marne nisipoase cu V alenciennius annulatus reprezentind Pontianul inferior sau Odesianul; orizontul mediu, predominant nisipos, cu Congeria rhomboidea considerat drept Pontianul mediu corelabil cu Portaferianul; orizontul superior, alcatuit din nisipuri si marne cu Phvllocardium sp., Prosodacna orientalis, P. rumana etc. reprezentind Pontianul superior sau Bosforianul.
- Dacianul, in cea mai mare parte din Platforma Valaha, urmeaza in continuitate de sedimentare cu Pontianul si are aceeasi raspindire ca si a acestuia din urma, cu exceptia unor zone dinspre sud, unde depozitele daciene se dispun direct peste depozite cretacice. Depozitele daciene sint reprezentate in cea mai mare parte prin nisipuri, iar spre partea superioara a suitei predomina depozite pelitice. In jumatatea nordica a platformei, Dacianul include si intercalatii de carbuni. Depozite daciene apar la zi pe arii foarte restrinse in regiunea Strehaia si pe malul drept al Jiului intre localitatile Comosteni si Zavalu. In acest din urma punct, Dacianul este reprezentat prin nisipuri galbui-ruginii cu intercalatii de gresii in placi si concretiuni calcaroase, care se dispun peste Pontialul fosilifer. Din nisipurile daciene provine o fauna cu Prosodacna haueri, P. rumana, Unio ntmanus, Viviparus bifarcinatus etc. In restul Platformei Valahe, depozite daciene au fost intilnite prin foraje si s-au dovedit a fi foarte fosilifere mai ales in sectoarele sudice. In jumatatea nordica sint mai frecvente variatiile litofaciale, iar fosilele sint mai rare; s-au intilnit fragmente de unionizi netezi din grupul ,,Sturdzae' in asociatie cu vivipare de tip bifarcinatus. - Romanianul, care incheie suita pliocena, reprezinta o revenire la litofaciesul pelitic dupa episodul psamitic din Dacian; este reprezentat mai ales prin marne si argile nisipoase. In zona dunareana apar si intercalatii de calcare lacustre cu Helix si Planorbis. In regiunea Vaii Jiului, Romanianul este reprezentat prin depozite marnoase si argile nisipoase cu unionizi sculptati printre care Unio lenticularis. Catre sfirsitul Pliocenului, lacul s-a restrins foarte mult evoluind spre colmatare care se va desavirsi in Pleistocen.
2.2. Tectonica
Aranjamentul tectonic al Platformei Valahe (v. fig. 5) este predominant ruptural, specific unitatilor de platforma, Insa, spre deosebire de celelalte unitati din aceasta categorie (de Platforma Moldoveneasca de pilda) Platforma Valaha este mult mai fragmentata. In sistem de falii orientat est-vest si altul cu directie aproximativ nord-sud compartimenteaza Platforma Valaha in blocuri care, in diferite epoci, s-au miscat diferentiat pe verticala dind structuri de tip horst si structuri de tip graben (fig. 13). Faliile sint de virsta diferita; unele dateaza din timpul consolidarii soclului, iar altele s-au format ulterior, cele mai recente avind virsta neogena.
Densitatea faliilor, virsta diferita a acestora, reactivarea lor in diverse epoci, precum si structurile de horst si graben, releva ca Platforma Valaha, desi este o unitate consolidata, a evoluat ca platforma instabila, in comparatie cu celelalte unitati de platforma din vorlandul carpatic. Prezenta vulcanitelor in cuvertura pune si mai mult in evidenta aceasta particularitate a Platformei Valahe.
Cele mai vechi falii si, in acelasi timp, cele mai profunde, sint acelea care pun in contact sectoarele cu soclul de origine diferita.
Falia Peceneaga-Camena spre nord-est delimiteaza Platforma Valaha de promontoriul nord-dobrogean; este o falie crustala cu vergenta nord-estica-avind o saritura in jur de 10 km si prinde sub planul de incalecare structurile hercinice ale Dobrogei de Nord, precum si depozite triasice si chiar neojurasice. Virsta ei este mult mai veche, contemporana cu cutarea sisturilor verzi, insa a fost reactivata in epoci ulterioare; este o falie inca activa si in jurul ei blocul ridicat executa o miscare dextra, pe orizontala.
Falia Fierbinti la sud-vest de precedenta si paralela cu ea are aceeasi amploare si semnificatie; a fost pusa in evidenta pe directia localitatilor Fierbinti-Calarasi. Aceasta este o falie transversala si delimiteaza soclul constituit din sisturi cristaline mezometamorfice cu masive magmatice, mai coborit, de soclul constituit din sisturi verzi (spre nord) si probabil soclul mezometamorfic de tip Palazu (spre sud). In lungul acestei falii s-a produs si o deplasare orizontala a celor doua blocuri, cu tendinta de rotire a blocului nord-estic. Cert este ca structurile din cele doua blocuri au orientari intrucitva diferite: nord-vest/sud-est in aria cu soclu de sisturi verzi, si est-vest in aria cu soclu din sisturi cristaline.
Intre falia Peceneaga-Camena si falia Fierbinti se continua prelungirea faliei Palazu (Ovidiu-Capidava) din Dobrogea. Aceasta fara indoiala ca este o falie crustala si are, in Platforma Valaha, aceeasi semnificatie ca si in Dobrogea, adica separa sectorul cu soclu din sisturi verzi la nord de soclul Dobrogei ele Sud constituit din sisturi cristaline de tip Palazu. La vest de Dunare, acesta din urma nu a fost atins prin foraje insa, judecind dupa comportamentul din punct de vedere geofizic, se poate afirma ca sisturile cristaline de tip Palazu se continua la vest de Dunare unde se limiteaza numai la jumatatea sudica a Platformei Valahe. In aceasta interpretare, continuarea faliei Palazu la vest de Dunare ar capata orientarea est-vest si ar intercepta falia Fierbinti intre localitatile Calareti si Belciugatele. De la aceasta interceptie spre sud, falia Fierbinti separa compartimentul cu soclul de tip Palazu, de sectorul cu soclul din mezometamorfite cu masive magmatice. S-a exprimat opinia ca sisturile cristaline de tip Palazu ar inainta mai mult spre nord-vest, fapt ce nu s-a putut controla si prin foraje. In afara de faliile mentionate, care sint falii crustale, se intilnesc falii de amploare mai modesta, mai tinere, care delimiteaza compartimente mai ridicate separate prin arii depresionare. Asemenea falii sint mai frecvente in jumatatea vestica a Platformei Valahe si au orientari diferite. Astfel, in partea vestica a ariei valahe, doua falii aproape paralele, una la vest de Drobeta-Turnu Severin si alta la est de localitatea Dirvari, delimiteaza ridicarea Strehaia-Vidin. In cuprinsul acesteia din urma, depozitele paleozoice au fost interceptate la izobata l 000 m, iar in zona axiala a ridicarii se gasesc depozite ordoviciene.
O alta falie, cu aproximativ aceeasi orientare, se urmareste mai la est de Craiova. Aceasta delimiteaza spre vest ridicarea Bals-Optas compartimentata la rindul ei prin falii secundare; forajele au interceptat soclul cristalin. Aceasta se curbeaza spre sud si sugereaza a se prelungi in directia localitatii Corabia, unde de asemenea este pusa in evidenta de o zona de ridicare.
Intre ridicarea Strehaia-Vidin si ridicarea Bals-Optas se gaseste Depresiunea Craiova-Lom. Forajele, care au atins adincimea de 4 000 m, au ramas si depozite triasice.
La SSE de ridicarea Bals-Optas se contureaza cea mai importanta arie de afundare, desemnata drept Depresiunea Rosiori-Alexandria. Forajele de pe intinsul ei nu au depasit depozitele triasice si se estimeaza ca depozitele carbonifere s-ar intilni la adincimea de 5 200 m. Aceasta depresiune a functionat ca atare din Eopaleozoic pina in Eocretacic, insa in decursul perioadelor geologice si-a modificat continuu orientarea.
La est, Depresiunea Rosiori-Alexandria este delimitata de o falie ce urmareste aproximativ directia Bucuresti-Giurgiu care o separa de un compartiment ridicat reprezentind prelungirea a ceea ce, la sud de Dunare, se cunoaste sub numele de ridicarea Nord-Bulgara. Aceasta se afunda in directia nord-vest.
La est de falia Fierbinti, structurile au evident orientarea NV-SE. In imediata vecinatate a faliei se delimiteaza o arie depresionara. Mai departe spre est, intreg sectorul de la nord-est de falia Fierbinti se prezinta mai ridicat in zona dunareana si coboara spre nord-vest catre Orogenul carpatic. Structura de detaliu a acestui sector este mai complicata. Astfel, la nord de Valea Ialomitei, de la Slobozia spre nord, se remarca un compartiment mai coborit, Amara, flancat de doua blocuri ridicate: blocul Bordei Verde-Insuratei si respectiv blocul Bradeanu.
Platforma Valaha este separata de unitatile dobrogene prin falia Dunarii, orientata nord-sud urmarind cursul Dunarii. Aceasta este o falie de virsta neogena. In Sarmatian, marginea vestica a ariei dobrogene functiona ca faleza. Falia a fost activa si in Pliocen.
Jumatatea nordica a Platformei Valahe mai este afectata de un sistem de falii cu orientare est-vest. Acestea au determinat o compartimentare a platformei in trepte ce coboara spre Orogenul carpatic.
Treapta cea mai ridicata formeaza culminatia Bals-Optas, care spre sud coboara catre Depresiunea Rosiori-Alexandria de care este separata prin falia Cartojani.
Limita nordica a Platformei Valahe este data de falia pericarpatica. Aceasta pune in evidenta incalecarea dintre formatiunile Depresiunii Getice si acelea ale Platformei Valahe. Cele mai noi depozite ale platformei prinse sub planul de incalecare apartin Volhinianului, iar cele mai vechi depozite care acopera urma planului de sariaj apartin Basarabianului; de aici rezulta virsta eosarmatiana a incalecarii pericarpatice, inscriindu-se in tectogeneza moldavica; situatia a fost evidentiata prin forajele de la Spineni si Mitrofani (v. fig. 13).
De altfel, toate faliile in lungul carora platforma coboara spre Grabenul carpatic sint falii de virsta neogena, sau mai vechi insa reactive in Neogen.
Fracturarea avansata a platformei a determinat si o anumita dispozitie a cuverturii, aceasta mulind oarecum o morfologie de blocuri incit sugereaza structuri de tipul cutelor in forma de cufar tipice tectonicii de tip germanic.
Virsta diferita a faliilor sugereaza fragmentarea progresiva a platformei si caracterul ei de platforma instabila. Acest comportament al Platformei Valahe este o consecinta a pozitiei ei, fiind situata intre ariile labile carpatice si balcanice, care au fost afectate de mai multe paroxisme tectogenetice.
BIBLIOGRAFIE
Airinei St. (1983): An. Inst. geol. geof. LX, Bucuresti.
Bandrabur Th, (1971): St. tehn. econ. J, 9., Bucuresti.
Barbu C., Danet T. (1970): Rev. Petrol si Gaza, XX, 7, Bucuresti.
Beju D. (1972-1973): Rev. Petrol si Gaze, XXIII, 12; XXIV, l. Bucuresti.
Iordan Magdalena (1972): D. S. linst. Geol. LVIII, 3, Bucuresti.
Iordan Magdalena (1984): An. Inst. geol. geof. LXIV, Bucuresti.
Liteanu K.: Bul. st. Acad. Horn. scot. geol. VII, 3, Bucuresti. Murgeam. G. Spasov H. (1968): Bul. geol. Inst. Pai., Sofia. Mutihac V. (1972): St. cerc. geol. Acad. Rom. 17, l, Bucuresti. Mutiu R. (1967): Lucr. Congr. VIII, Asoc. Carpato. Bale., Beograd. Mutiu R. (1984): An. Inst. geol. geof. LYIY, lincuresti. Paraschiv D. (1975): St. tehn. ccon. A, 10, Bucuresti. Paraschiv D. (1983): An. Inst. geol. geof. T.X, Bucuresti.
Raileanu Gr., Iordan Magdalena, Sandulescu Eugenia (1967): D.S. Corn. Geol. LUI. l, Bucuresti.
Schovert Ecaterina, Bandrabur Th. (1963): St. tehn. ecou. E, 6, Bucuresti. Vinogradov C., Popescu M. (1984): An. Inst. geol. geof. LXIV, Bucuresti. Vinogradov C. (1988): Kev. Roum. geol. geophiz. geogr. T 32, Bucuresti.
