Am prezentat pina acum "arsenalul' mai mult sau mai putin sofisticat al speologului, precum si citeva principii de baza absolut necesare intr-o explorare. Inainte de-a arata cum vom folosi acest echipament trebuie sa spunem ca mediul subteran ridica destule probleme de deplasare, care trebuie rezolvate fara echipament special.

Fig. 95 Solicitarea pitoanelor la ancorajele in "Y', in functie de unghiul format de ramurile buclei.

Fig. 96. Realizarea triunghiului de forta la bucla de ancoraj.

Odata depasita intrarea unei pesteri, patrundem in imperiul intunericului si umezelii, pe care il vom descoperi progresiv, fara a-1 putea anticipa. Deci

Mersul in pestera are multe puncte comune cu mersul pe munte, presupunind in principal agilitate, simt de echilibru si o corecta apreciere a distantelor, intr-un anume sens putem compara mersul in pestera cu mersul pe timp de noapte la exterior, intr-un teren accidentat si foarte alunecos; o denivelare negativa creeaza senzatia caderii in gol, iar un prag banal de citiva centimetri duce la poticnire. Chiar si cei familiarizati cu turele pe munte vor avea multe de invatat. Modul cum sintem echipati este esential. Cizmele din cauciuc ofera o aderenta buna pe aproape orice fel de suprafata, cu inclinari nu prea mari. Calcind cu toata talpa si controlindu-ne atent echilibrul putem evita alunecarile nedorite. Ocolirea denivelarilor si alegerea unui traseu cit mai uniform, un ritm de deplasare alert fara a fi exagerat, pauze scurte pentru odihna si o imbracaminte adecvata sint cerinte pe care respectindu-le evitam o oboseala precoce. Sacul cu echipament (banana) se poarta de regula pe spate. In galeriile scunde vom merge cu bustul aplecat inainte sau cu genunchii foarte flexati (mersul piticului); banana se poarta pe laterala corpului sau in mina. Tavanele foarte coborite ne vor obliga sa ne deplasam pe coate si genunchi (in patru labe) sau tiris. In ambele situatii banana va fi impinsa inaintea speologului sau este remorcata de acesta cu ajutorul unei cordeline.

Aproape totdeauna tirisxul, chiar corect executat, este epuizant, incepatorii sint, fara exceptie, handicapati nu atit de lipsa de experienta, cit mai ales de panica; aceasta va declansa reactii nedorite. Iata cum. Inaintarea decurge acceptabil pina in momentul in care spatele va ajunge in contact cu tavanul (abdomenul si pieptul fiind intim lipite de podeaua galeriei). In postura de Atlas, dar fara calitatile acestuia, incepatorul simte parca intreaga greutate a muntelui care il va strivi inexorabil in clipa urmatoare. Speriat, va face miscari necontrolate, va inspira cit mai mult aer si se va bloca tot mai temeinic. Toate acestea pot fi evitate pastrindu-se calmul, ajustindu-se bine echipamentul si eliminind tot ceea ce ne mareste volumul sau se poate agata.

Marea diversitate de forme si dimensiuni a lumii subterane creeaza numeroase restrictii in calea inaintarii speologului: galerii tubulare cu sectiunea apropiata de cea a corpului uman, rectilinii sau sinuoase, galerii foarte inalte dar extrem de inguste in care inaintarea se poate face numai lateral etc. A incerca sa detaliem o metoda anume de depasire a acestora este hazardat si, din multe puncte de vedere, inutil. Fiecare speolog isi va perfectiona un stil propriu determinat de talie, gabarit si agilitate, cu conditia sa persevereze. Totusi, unele recomandari cu caracter general pot feri speologul incepator de multe necazuri.

Atunci cind inaintarea devine riscanta, indiferent din ce motiv, este bine sa ne retragem; alt coechipier, mai experimentat sau noi insine, in alta tura vom invinge dificultatile de moment.

In orice galerie pe care o parcurgem tiris, sectiunea acesteia fiind apropiata de sectiunea corpului nostru, sacul cu echipament se va purta in fata; in caz contrar, intoarcerea ne va fi blocata de o eventuala intepenire a bananei.

In galeriile descendente vom cobori cu picioarele inainte, asigurindu-ne permanent ca urcarea este oricind posibila cu ajutorul prizelor sau cheilor; in caz contrar vom desfasura in prelabil inaintea noastra o coarda sau o scara speologica, pe care le vom folosi si la coborire (daca este necesar) si la intoarcere.

Se va evita cu orice pret udarea echipamentului, pentru a nu declansa stari de hipoterrnie sau epuizare. Nu trebuie sa uitam ca este bine sa ne intoarcem inainte de a simti oboseala. Totdeauna vom avea de parcurs spre iesire aceeasi distanta si aceleasi obstacole care au dus la instalarea oboselii.

Linistite sau tumultoase, totdeauna incastrate intre peretii galeriei, piraiele subterane spectaculoase si atractive, sint in egala masura pline de capcane ascunse. Modul in care le putem strabate este conditionat de adincimea apei, viteza si debitul curentului precum si de sensul de deplasare in raport cu sensul de curgere. Cizmele scurte sau lungi din cauciuc sint suficiente in majoritatea explorarilor acvatice, solicitind din partea speologului o atentie sporita pentru a evita zonele cu adincimi mari in care risca sa faca o baie glaciara. De regula, cele mai mari adincimi sint situate in portiunile concave ale galeriei in care "bate' curentul, dar capriciile acestuia duc la aparitia unor marmite in cele mai imprevizibile locuri.

Cind piriul sau lacul subteran au adincimi mari, trebuie sa folosim costumul de neopren care asigura o buna flotabilitate speologului, sau barcile gonflabile din cauciuc. Ambele devin insa inutilizabile impotriva unui curent puternic pe care nu-l putem invinge nici inotind nici vislind. In acest caz, pasajele cu probleme pot fi depasite numai pi in echiparea corespunzatoare a peretilor, deci prin catarare si traversare. Navigatia subterana in sensul de curgere a apei trebuie facuta cu prudenta; oricind poate fi intilnit un prag sau o cascada peste care este periculos sau chiar fatal sa sarim. Cind curentul este puternic, viteza de inaintare va fi controlata cu ajutorul unei cordeline sau corzi; acestea vor oferi posibilitatea de-a ne opri in orice moment si, in orice caz, o intoarcere sigura la punctul de pornire.

Deoarece barcile gonflabile sint fragile si foarte instabile, imbarcarea si debarcarea trebuie facute cu multa atentie. Oricum, pe parcursul navigatiei subterane camera de aer poate fi perforata sau barca se poate rasturna. In mod necesar speologul navigator trebuie sa fie un bun inotator iar echipamentul sa nu-l stinjeneasca prea mult intr-o asemenea situatie.

Este bine sa retinem faptul ca marele inconvenient al unei bai neprevazute nu este senzatia neplacuta careia ii vom fi supusi, ci riscul de-a ajunge rapid in stare de epuizare fizica, dar mai ales riscul fatal de-a face un stop cardiac (hidrocutie). Explorarea piraielor subterane trebuie facuta numai in perioadele secetoase ale anului. Chiar si atunci prognoza meteorologica trebuie cunoscuta, fara ca aceasta sa ne scuteasca insa ele eventuale surprize. O viitura subterana poate transforma un piriias inofensiv intr-un suvoi distrugator care matura totul in calea sa. Supravegherea atenta a nivelului apei si o retragere rapida in locuri sigure ne vor feri de accidente.

Cel mai redutabil obstacol pe care il putem intilni pe cursurile de apa subterana, iar uneori chiar in galeriile fosile este sifonul. In fata acestuia, competenta speologului obisnuit este depasita, singurul apt sa continuie inaintarea fiind scafandrul-speolog[1].

Fig. 07. Coborire in rapel prin metoda Dulfer.

In orice moment al explorarii deplasarea obisnuitaa a speologului poate fi oprita de un perete sau un put. Catararea ne va scoate din impas in fata unui perete, a unei cascade, a oricarui obstacol ascendent. Cum rezolvam insa coborirea unui. prag sau put. Scara speologica poate fi folosita in acest scop, dar flexibilitatea ei in pasajele aeriene (departare de perete) este obositoare mai ales pentru incepatori. Speologul trebuie sa coboare obligatoriu cu o asigurare de sus, asigurare realizata cu ajutorul unei corzi. Deci in puturile adinci scara va fi dublata de o coarda de asigurare. Rezistenta corzilor modeme este certa, deci ele pot fi folosite ca mijloc sigur si rapid de coborire prin tehnica rapelului, care presupune realizarea unei frecari reglabile pe corp sau pe un dispozitiv de coborire. Desi rapelul clasic pe corp (Dulfer) sau pe carabiniera este cazut in dizgratie in speologie datorita numeroaselor sale inconveniente, fiecare speolog trebuie sa cunoasca si sa exerseze si aceste formule primitive, pentru a putea face fata unor situatii inedite (fig. 97). Astfel, coborirea prin metoda Dulfer se poate face oblic (rapel dirijat) spre un obiectiv care trebuie atins. In lipsa centurii sezutului si a unui dispozitiv de coborire, rapelul devine posibil confectionind o bucla rezistenta din coarda sau chinga pe care o rasucim in forma de opt si o fixam in jurul coapselor, in punctul ei de intersectie montind o carabiniera prin care introducem coarda.

Cu ajutorul dispozitivelor de coborire si al centurilor, rapelul devine o simpla formalitate. Dispozitivul se prinde intr-o carabiniera (cu un sistem de siguranta) la centura sezutului si se introduce coarda simpla sau dubla in el. Cu o mina se prinde coarda deasupra dispozitivului, pentru realizarea unui echilibru mai bun al corpului, iar cu cealalta (lateral), capatul de iesire al corzii din dispozitiv; cu aceasta vom regla viteza de coborire. Coborirea trebuie sa fie lenta si fara socuri, iar viteza astfel reglata incit sa nu produca topirea corzii. Pentru marirea sigurantei in timpul coboririi si un mai bun control al vitezei, vom folosi totdeauna o carabiniera suplimentara prin care trece coarda (vezi fig. 74 b₂, b₃).

Indiferent de tipul de rapel sau de dispozitivul de coborire pe care il folosim, asigurarea de catre un coechipier sau autoasigurarea efectuata cu nodurile Prusik, Obendorf ori cu dispozitivele Shunt sau Gibbs este obligatorie.

In situatii deosebite si numai pe distante scurte coborirea pe coarda se poate efectua si cu ajutorul blocatoarelor, derulind in sens invers miscarile pe care, in mod normal, le facem pentru a urca pe coarda (vezi Coborirea cu blocatoare, p. 203).

Coborirea pe coarda este uneori posibila chiar si fara ajutor sau fara un accesoriu suplimentar (carabiniera, coboritor), in schimb urcarea pe coarda simpla sau dubla fara a folosi un dispozitiv adecvat sau fara a fi tras de un coechipier este practic imposibila. In situatii limita putem sa urcam citiva metri pe coarda prin forta bratelor dar aceasta actiune temerara presupune un consum mare de energie si este sursa a numeroase accidente. Cind coarda atirna in gol sub un perete surplombat, iar distanta pe care trebuie sa o urcam este mare, chiar si o forta iesita din comun devine insuficienta pentru a urca liber pe coarda sau a trage un coechipier. Initial alpinistii, iar apoi speologii, au inventat si diversificat numeroase metode de urcare pe coarda, toate avind la baza fie noduri, fie dispozitive special construite in acest scop.

URCAREA CU AJUTORUL NODURILOR

Desi astazi exista o mare varietate de noduri autoblocante sau de noduri combinate cu diverse accesorii (carabiniere, placute) cunoscute sub denumirea de noduri semimecanice, consideram ca este suficienta cunoasterea a trei dintre acestea: Prusik (fig. 92 a₁- a₃), Ronsdorf (fig. 92 b)si elicoidal (fig. 92 c); executate corect si asamblate intr-un sistem adecvat, aceste noduri vor asigura o urcare relativ usoara pe orice tip de coarda, indiferent de diametru sau de faptul caa este uda sau plina cu argila. Nodurile se vor efectua numai cu ajutorul cordelinelor, al caror diametru trebuie sa reprezinte ½ din diametrul corzii. Deci, atentie ! O coarda de 9 mm presupune utilizarea unei cordeline de 4 mm diametru, ori aceasta are o rezistenta insuficienta pentru a asigura o securitate deplina.

Fig. 98. Urcarea pe coarda cu trei noduri Prusik.

Pentru a putea realiza un sistem de urcare cu ajutorul nodurilor sint necesare 2 sau 3 bucati de cordelina, fiecare cu o lungime de 3-4 metri. La unul dintre capete se va face nodul de urcare dorit, iar la capatul opus, nodul pentru bucla de picior (vezi fig. 73 d₁,d₂). Fiecare cordelina gata innodata trebuie sa aiba lungimea potrivita sistemului de urcare pe care il vom folosi. Aceasta lungime se va regia in functie de inaltimea speologului, prin incercari repetate: avind buclele fixate pe labele picioarelor, nodul inferior trebuie sa fie montat pe coarda la inaltimea barbiei, iar nodul superior, la inaltimea ochilor, (fig. 98). Pentru autoasigurare se va folosi o cordelina mai scurta, montata intre coarda si centura de piept.

Urcarea se desfasoara in mai multi timpi succesivi. Speologul se gaseste in pozitia "in picioare', paralel cu coarda; flexeaza piciorul drept, cu mina stinga pe coarda isi mentine echilibrul, iar cu dreapta impinge nodul superior cit mai sus posibil, apoi ridica sub acesta nodul de auto-asigurare; transfera greutatea corpului pe piciorul drept, mina dreapta mentine echilibrul iar stinga ridica nodul inferior, simultan cu flexarea piciorului sting.

Daca in timpul ridicarii nodului superior si al celui de asigurare coarda este mentinuta intinsa de nodul inferior pus sub sarcina, deplasarea acestuia din urma este mai dificila deoarece coarda este libera sub el. Daca speologul isi transfera intreaga greutate a corpului in nodul de autoblocare (si implicit in centuri) miinile lui devin libere; cu una mentine coarda tensionata sub nodul inferior, iar cu cealalta deplaseaza nodul. Coarda poate fi insa mentinuta suficient de bine intinsa de catre un coechipier sau cu ajutorul unei banane cu echipament pe care o legam la 0,3-0,5 m deasupra solului.

UN PAS IN SUS: URCAREA CU BLOCATOARE

Capricioase si dificil de manevrat, nodurile de urcare au fost trecute treptat in arsenalul de rezerva al speologului, care este obligat sa le cunoasca, dar care le va folosi numai atunci cind nu are o alternativa mai comoda. In paralel, s-au perfectionat blocatoarele si metodele de urcare cu ajutorul lor, metode adaptate specificului mediului subteran, urmarindu-se realizarea unui randament maxim in conditii de siguranta deplina.

Primul tip de blocator, inventat de Henri Brenot, este folosit in subteran in anul 1932. "Cariera' speologica a acestuia a fost mai mult decit modesta, scara speologica detinind suprematia pina in deceniul al saselea. Treptat, avantajele urcarii cu blocatoare sint unanim recunoscute: volum si greutate mult diminuate in raport cu echipamentul clasic, economie de efort si viteza mai mare. Scara speologica trece si ea in echipamentul de rezerva.

Din multitudinea de metode de urcare cunoscute pina in prezent am selectionat (ca fiind cele mai bune) doar trei.[2]

Metoda DED. Speologul va fi echipat cu ambele centuri, intre care se intercaleaza un blocator Croll (fig. 99). Un blocator cu miner va fi prevazut cu o pedala astfel potrivita incit fixata pe laba piciorului si bine intinsa, partea lui inferioara sa fie cu citiva centimetri deasupra celuilalt blocator. Centurile trebuie sa fie bine ajustate astfel incit puse in sarcina sa nu determine o ridicare a Croll-ului. Intre centura sezutului si blocatorul cu miner se intercaleaza o bucata de coarda de 9 mm, care va prelua intreaga greutate a speologului in situatia in care Croll-ul cedeaza. In bucla pedalei putem introduce ambele labe ale picioarelor sau una singura. In cazul in care bucla pedalei este simpla, in timpul urcarii va scapa sistematic de pe cizma, rearanjarea ei necesitind un surplus de timp si efort. Inconvenientul poate fi eliminat cu ajutorul nodului de pedala. Folosind un singur picior introdus in pedala, acesta va fi suprasolicitat, deci oboseala se va instala rapid; in schimb, cu ambele picioare in aceeasi bucla a pedalei va fi greu sa ne mentinem o pozitie convenabila atunci cind evoluam foarte aproape de peretele unui put. O rezolvare eficienta a problemei se obtine cu ajutorul a doua bucle de picior independente care se unesc aproximativ la jumatatea lungimii pedalei. In acest mod putem folosi forta ambelor picioare sau, atunci cind este necesar, doar a unuia singur, celalalt fiind disponibil pentru controlarea echilibrului si a pozitiei corpului fata de perete.

Fig. 99. Asamblarea echipamentului pentru urcarea pe coarda cu metoda DED.

Urcarea decurge in doi timpi: transferind greutatea corpului in blocatorul de piept, flexam piciorul (picioarele) si simultan ridicam blocatorul cu miner cit mai sus pe coarda, apoi ne ridicam in picioare impingind in pedala; blocatorul de la piept este ridicat automat, pe masura inaintarii bustului. Atentie insa la coarda ! Mai ales la inceputul urcarii, aceasta va fi trasa de blocator, deci ea trebuie tinuta intinsa de un coechipier ori de propria banana cu echipament; in caz contrar o vom trage sub blocator cu una din miini sau vom incerca sa o fixam intre cizme. Este necesar sa ne amintim permanent ca urcarea se obtine impingind cit mai vertical in picioare si nu tragindu-ne in brate cu ajutorul blocatorului cu miner. Risipa de energie va fi eliminata mentinind pozitia corpului cit mai paralela cu coarda, alegind un ritm moderat de urcare si avind echipamentul perfect ajustat pe corp.. Aceste recomandari sint utile si in.cazul celorlalte metode de urcare.

Fig. 100. Dispunerea corecta a echipamentului pentru urcarea pe coarda cu metoda Jumar.

Metoda Jumar. Echipamentul necesar pentru urcarea pe coarda cu aceasta metoda consta din doua blocatoare cu miner (sau de alt tip), doua pedale, centura de piept si o carabiniera. Cu pedalele intinse si trecute prin carabiniera centurii, blocatorul inferior trebuie sa fie la nivelul barbiei, iar cel superior imediat deasupra (fig. 100). Urcarea se realizeaza transferind greutatea corpului de pe un picior pe altul, prin pasire pe verticala in lungul corzii; ridicam piciorul drept, iar cu mina dreapta inaltam blocatorul superior cit mai sus, apoi trecind greutatea corpului in pedala acestuia, ridicam piciorul sting si cu mina stinga impingem blocatorul inferior pina sub primul. Urcarea este rapida, pozitia corecta a corpului determinind un consum redus de energie ,dar nimic nu este perfect. Cordelina din care sint confectionate pedalele se uzeaza rapid, bratele sint solicitate foarte mult, ele lucrind deasupra capului, iar iesirea ambelor picioare din pedale (situatie putin probabila insa) poate conduce la caderea in gol. Pentru obtinerea unei asigurari suplimentare trebuie folosita si centura sezutului; de la aceasta la blocatorul inferior se va realiza o legatura cu o cordelina rezistenta (sau cu lonja lunga).

O plimbare pe coarda[3]. Foarte eficienta si confortabila in verticale libere, lungi si nefractionate, metoda devine complicata si obositoare in puturile inguste, pe corzi innodate sau fractionate, deoarece blocatoarele se monteaza si se demonteaza cu dificultate. Modul de echipare a speologului este prezentat in figura 101. La glezna si umar pot fi folosite numai blocatoare Gibbs, tipul blocatorului de la genunchi fiind indiferent. Miinile ramin libere, putind fi folosite pentru un echilibru mai bun al corpului sau, in apropierea peretilor, pentru alegerea celei mai bune pozitii la urcare. Exista si o varianta a metodei, varianta in care blocatorul de la umar este inlocuit cu un blocator Croll (sau cu miner) montat intre cele doua centuri, deci la piept[4] .

Fig. 101. Echipamentul optim pentru urcarea cu metoda plimbare pe coarda.

Atunci cind corzile sint incarcate cu argila, majoritatea blocatoarelor cu clichet si arc au tendinta sa alunece sub sarcina, mai ales cind ele nu mai sint la prima tinerete. Situatia poate deveni primejdioasa, deci trebuie luate unele masuri preventive: protejarea corzii, verificarea starii "dintilor' clichetului si curatirea acestora sau eliminarea blocatoarelor uzate. Daca totusi ajungem in situatia in care blocatorul aluneca, vom exercita manual o presiune suplimentara asupra clichetului, vom curaati pe cit posibil coarda aflata deasupra blocatorului sau vom efectua doua infasurari ale pedalei peste coarda si carabiniera de sub blocator (fig. 102). Cea mai rapida si sigura metoda este insa introducerea pe coarda a unui blocator suplimentar, deci curat si cu aderenta buna si curatirea pe rind a blocatoarelor pe care le-am folosit.

Fig. 102. Obtinerea unei frecari suplimentare, prin infasurarea pe coarda a buclei de pedala.

Transportarea echipamentului personal sau colectiv in timpul urcarii se poate face legind banana de centura sezutului prin intermediul unei cordeline a carei lungime o reglam in functie de specificul putului. In nici un caz banana nu trebuie legata direct de un blocator, nici chiar de cel intercalat intre cele doua centuri; o pozitie de legare pe laterala centurii ne scuteste de complicatii inutile. Atunci cind bagajele sint numeroase, voluminoase sau grele, este mai prudent saa le tragem cu coarda. Cu ajutorul unei cordeline care se leaga de bagaje, acestea pot fi dirijate de jos, evitindu-se astfel eventualele situatii de blocare sub un obstacol.