Speologie - explorarea galeriilor orizontale si in panta

Explorarea acestor galerii, de cele mai multe ori, nu pune probleme deosebite, mai ales din punctul de vedere al echiparii.

In parcurgerea acestora, indeminarea se cistiga prin practica, neexistind niste 'retete' anume. Ideea de baza este aceea de a realiza parcursul in conditii de siguranta maxima si cu consum minim de energie. O problema deosebita o pune transportul echipamentului, in general si al bananei in special, datorita unor anumite particularitati ale galeriei: strimta si inalta, strimta si joasa, meandrata, activa etc.

In continuare vom schita doar citeva idei, care pot servi ca baza de pornire in cistigarea de experienta privind parcurgerea golurilor subterane. Inaintind printr-o galerie larga si inalta, banana va fi transportata in spate sau pe umar. Astfel, vom avea miinile libere, putind escalada eventualele saritori sau obstacole de pe parcurs.

Daca inaltimea galeriei ne obliga sa mergem aplecati sau in 'pasul piticului', vom duce banana de miner. La fel vom proceda si la mersul tiris, banana fiind transportata lateral. Daca latimea galeriei nu permite acest lucru, vom lega banana prin intermediul lonjei acesteia la ham sau centura, tragind-o dupa noi. Acest lucru este posibil doar daca galeria este dreapta. In cazul ca aceasta este meandrata, banana va fi impinsa in fata.

La inaintarea prin galeriile strimte si meandrate, avansarea se face prin contributia intregului corp, avind grija sa nu fortam atunci cind ne intepenim sau ne agatam. Miscarile nu vor fi bruste, incercind pe cit posibil sa ne unduim dupa forma galeriei.

Cind galeria este tot strimta dar inalta si permite inainterea cu corpul lateral, vom merge cu pasi adaugati, privirea spre inainte, banana fiind transportata de miner si sprijinita de piciorul din fata, inaintind o data cu acesta. Daca vom avea nevoie de ambele miini, atunci banana va putea fi legata direct de ham, dar pe partea piciorului din spate.

La inaintarea in ramonaj sau sprait, banana se transporta legata in lonja, atirnind sub noi, fara a incomoda. Lucrurile se complica la galeriile active, cu adincimi mari ale apei. In primul rind se iau masuri de etansare, ferind pe cit posibil corpul si echipamentul de contactul cu apa. Pentru protejarea materialelor transportate, vom pune in banana un sac de naylon, iar acestea vor fi aranjate in sac, legind sacul la gura pentru etanseitate.

Inaintarea prin apa se face cu atentie pe linga unul din peretii galeriei, una din miini va avea permanent contact cu peretele. In acest fel vom avea un control mai bun al miscarii, eventualele dezechilibrari putind fi usor contracarate. De asemenea, sub apa se pot ascunde numeroase capcane (septe, bolovani, gropi adinci), care pot fi evitate doar printr-un mers atent.

Daca parcursul subteran este cel al unui riu cu debit mare, cu parcursul foarte accidentat, este de preferat amenajarea pe unul din peretii galeriei a unei balustrade din cablu de otel daca echiparea este permanenta, sau din coarda. Montarea unei astfel de balustrade nu este un lucru usor, de aceea este indicat ca montarea ei sa fie facuta de speologi experimentati. Totodata se va tine seama la amenajarea ei de debitele maxime ale riului.

Daca riul are un curs presarat cu putine obstacole iar apa este suficient de adinca, putem utiliza barca pneumatica. Tot barca pneumatica o putem folosi si la traversarea lacurilor adinci. Cind galeriile aclive prezinta pericol de sifonare (apa ocupind complet volumul galeriei pe anumite portiuni), vom evita explorarea acestora, atunci cind exista pericolul unei viituri. Pentru orice eventualitate, vor fi amenajate puncte de siguranta, prevazute cu rezerve de hrana, carbid, baterii etc.

Este bine de stiut, ca in cazul unei viituri, aceasta poate fi usor anticipata datorita curentului de aer care o precede, intr-o astfel de situatie, trebuie luate urgent masuri de prevenire a accidentelor, cautind sa ne adapostim din calea ei. Aceasta se poate face urcind cit se poate mai sus, pe o inaltime sau pe peretii galeriei, cautindu-ne o pozitie cit mai confortabila si asteptind ca apele sa scada sau interventia unei echipe de salvare. De aceea este intotdeauna bine ca la exterior sa fie cineva care sa stie in ce pestera am intrat si ora limita la care ne-am propus sa iesim.

O alta situatie cu care ne putem confrunta sint sifoanele, probabil cel mai redutabil 'inamic' al speologilor. Explorarea acestora se va face de catre speologii scufundatori experimentati, deoarece implica un coeficient de risc foarte mare. De aceea cei care practica scufundarea in pestera, pe linga faptul ca trebuie sa aiba un echipament foarte bun, trebuie sa fie foarte antrenati, sa posede o conditie fizica si psihica excelenta si sa cunoasca foarte bine tehnica de scufundare. Nu vom insista, deoarece explorarea sifoanelor este o problema extrem de complicata si delicata si a fost deja tratata in cartea 'Pesteri scufundate' de Cristian Lascu si Serban Sirbu.

In concluzie, pentru a putea inainta rapid in galerile orizontale si in panta este nevoie de un echipament corespunzator, de cunoasterea modului de transportare a echipamentului, amenajarea portiunilor dificile, un bun antrenament si o conditie fizica corespunzatoare.