|
|
|
Mutatiile social-economice din perioada moderna si contemporana
Asa cum s-a subliniat in repetate randuri, orice societate se supune unor transformari periodice, compatibile cu evolutiile tehnice si economice specifice dar si cu gradul de rezistenta a structurilor consolidate dintre care cele mai persistente sunt cele legate de mentalitati si comportamente, cu alte cuvinte cele sociale. O trecere in revista a principalelor mutatii survenite in evolutia societatilor moderne, plecand de la caracteristici de ansamblu si cazuri particulare, se impune pentru a intelege mai profund particularitatile cazului romanesc, ambiguu, oscilant si prin urmare greu de definit.
Mutatiile din societatile industriale
Societatile proletare. Societatile industriale de la inceputul acestui secol (cele europene dar si cele nord-americane sau cea japoneza) au fost, dincolo de orice teoretizari, societati de tranzitie. Toate asociau populatiile rurale, numeric importante si apartinand unor structuri preindustriale, cu cele industriale, concentrate si constituind in epoca " noua societate" dornica de afirmare. Primul razboi a fost, inca, unul al taranilor, cum va fi si al doilea, cel putin in estul continentului european. Ambele se inscriu in faza supranumita a sfarsitului taranilor (R Aron, G Gurvitch, 1952), ce coincide cu exodul rural masiv, cu erodarea fundamentelor civilizatiei taranesti traditionale de catre cele doua razboaie si transferul valorilor economice si sociale spre marile concentrari urban-industriale. Treptat aceasta clasa social cu radacini departe in neolitic, isi pierde importanta numerica si semnificatia dar si puterea de decizie. Este perioada uniformizarii sociale a celei mai mari parti a populatiei in complexul denumit generic mase. Societatii dispersate a exploatatiilor agricole i se substituie concentrarea fortelor de munca corespunzator cu o concentrare a capitalului si puterii de decizie prin constituirea unor antreprize industriale si financiare de mari dimensiuni. Natura si structura puterii se transmite astfel de la cei ce concentrau averi funciare la cei care detineau autoritatea economica. Aceasta a fost posibila si pentru ca tehnicile primului secol industrial (XIX), au fost concentrationiste atat in ce priveste acumularea fortei de munca dar si a capitalului (K Marx, Capitalul). Tipice sunt marile aglomerari de populatie muncitoreasca din bazinele huilifere, apoi cele din jurul marilor metropole unde se asociau comoditati legate de apropierea centrelor de comanda dar si de bunele conditii materiale de productie (acum se formeaza suburbiile muncitoresti, banlieue, suburbs, tipice la Londra, Paris sau St Petersburg dar si la New York sau in jurul Marilor Lacuri). In aceste zone se vor elabora de fapt noile strategii ale conflictelor sociale, de altfel succesul revolutiei rusesti este atribuit hiperconcentrarii proletariatului in capitala imperiala. Aici se constituie grupurile de presiune (sindicatele) extrem de active in perioadele de criza si usor de mobilizat politic (Germania nazista sau Rusia sovietica sunt poate cele mai bune exemple).
Aceasta concentrare a plasat intr-o pozitie cu totul secundara lumea satelor, conservatoare dar puternic slabita mai ales prin introducerea tehnicilor cu caracter industrial in munca pamantului. Astfel satele pierd putin cate putin atat specificul muncii agricole dar si specificul comportamentului familial si social. Adesea asimilata clasei muncitoresti, mai ales de fortele de stanga, ea ramane totusi net diferita prin conditiile de munca, relatiile umane si viata materiala scapand comportamentului de masa. Deprecierea veniturilor agricole si schimbarea raporturilor intre pamant si exploatant intretin exodul rural, provocat deja in sec XIX si continuat pana spre 1950 (in vestul Europei). Rolul de rezervor de forta de munca dispare spre 1930-1950, reinnoirea generatiilor nu mai devine posibila, iar procesul de imbatranire demografica este insotit de cresterea varstei medii a celor ce lucreaza pamantul incat transmiterea liniara a proprietatii nu mai devine posibila. Totul se petrece ca si cum toata capacitatea de reinnoire a societatii taranesti se transfera la orase. Disproportiile aparute in gradul de ocupare a teritoriului (densitate) sunt de altfel la originea politicilor de amenajare si revitalizare a spatiilor rurale din vestul Europei (cele din Franta, Germania sau M. Britanie ). Noile tehnici si conditii de productie de dupa razboi repun in cauza insa toate structurile tehnosociale anterioare.
Mutatiile tehnologice si sociale produse dupa 1950
Transformarea conditiilor de productie se manifesta asupra structurilor socio-profesionale direct sau indirect. Direct, prin modificarea naturii si repartitiei muncii si activitatilor iar indirect, prin influenta exercitata de activitatile formative si cresterea consumului care implica un nou climat psiho-social. Doua procese contradictorii se dezvolta : diversificarea rapida a productiei care genereaza multiplicarea produselor si mecanizarea intensiva. Desi aceasta retine inca efective importante de muncitori se produce o diferentiere intre cei calificati si cei necalificati (utilizati mai ales in constructii, industrii grele, manipulare etc., care presteaza o munca "iresponsabila" (G.Friedmann, 1963). Aceasta duce in ultima instanta la afirmarea altor procese care aveau sa transforme complet relatiile sociale in ultimele patru decenii :
-avansul 'gulerelor albe', datorat factorilor pedagogici, dar si psihologici, ai muncii. Eforturile imense pentru scolarizarea tineretului la un nivel cat mai inalt de formare pentru a le facilita accesul la studiile specializate s-au inserat in ansamblul evolutiilor tehnologice care necesita o continua munca de creatie, noi exigente de gestiune si marketing ca si o ierarhizare calitativa si functionala complexa. S-a ajuns astfel la aparitia unor distorsiuni legate de nevoile reale de productie, somajul tehhologic (refuzul de a presta o munca inferioara calificarii), cronic in anii 1970-1980 si nu numai). Nesincronizarea si inadecvarea sistemelor formative cu exigentele tehnicii au determinat recurgerea la muncitorii imigranti in paralel cu dificultatile intrarii tinerilor in activitatea profesionala. Calitatea "meseriei" s-a schimbat enorm iar clasificarile elaborate inainte de razboi (primar - producator de bunuri brute, secundar - activitati de transformare si tertiar - activitati de gestiune, comert si servicii) devin tot mai greu de utilizat. Desigur, la scara planetara ea permite distingerea locului pe care-l ocupa o tara pe scara dezvoltarii dar in tarile dezvoltate nu mai permit analiza fina a structurilor si a diversitatii conditiilor de lucru. Totul sta sub semnul inlocuirii omului de catre propriile unelte. Automatizarea acestora conduc la o oarecare uniformizare a conditiilor de munca. Lucrul la pupitru devine comun fie la uzina, la centrala electrica sau la banca ori la agentia de voiaj. Singur obiectul operatiei difera. Distinctia intre munca de birou si cea de uzina se estompeaza incat singura ratiune a diferentierii secundar - tertiar consta in destinatia sociala a intreprinderii. In plus, activitatile de laborator (cercetare, inventica) devin functiuni esentiale indiferent de statutul unitatilor.
-cresterea ponderii claselor de mijloc, care inglobeaza muncitorii calificati (professionnels in fr.) functionarii si angajatii serviciilor comune ("cadrele inferioare" si "cadrele superioare") precum si o parte din personalul care presteaza profesii liberale, la care se alatura patronatul, comerciantii si artizanii. Aceasta a permis, printre altele, largi posibilitati de utilizare a fortei de munca feminine, cu efect multiplicator pe plan social (cresterea venitului familiilor, modificarea locului si rolului femeii in familie si societate).
-constituirea unui proletariat de imigranti, originari din tari mai putin industrializate (initial din sudul Europei, ulterior din Turcia si Maghreb in Europa de Vest, sau din America Latina in S.U.A.).
-constituirea unei puteri multinationale (transnationale), la varful ierarhiei, adesea greu de diferentiat. Identificata drept "clasa conducatoare", este destul de imprecisa : personal de conducere a marilor afaceri, responsabili din inalta administratie de stat dar si o parte din cei care presteaza profesiuni liberale, artisti etc. (mai ales daca ne luam dupa venituri). Ceea ce asigura autoritatea si rangul social este de fapt puterea legata de exercitiul activitatilor de decizie si comandament, cel mai dificil de detectat si domiciliat de altfel intr-atat de amestecate sunt "clasele politice" si cele "economice". Tot mai mult este vorba de puteri multinationale ale caror centre de decizie sunt implantate dupa bunul plac al planurilor de dezvoltare a intreprinderilor, cartelurilor sau in functie de oportunitatile de moment. Confuzia intre detinatori si gestionari ai puterii este astfel foarte mare. Pentru a defini aceasta noua structura a societatii din tarile industrializate au fost avansati doi termeni frecvent utilizati : societate postindustriala (J. Galbraith, 1979) si societate de consum. Cel din urma evoca bine relatia intre diversificarea si cresterea cererii de produse si servicii, altadata apanajul unei clase restranse.
- constituirea unor societati tot mai asistate : protectia si asistarea tuturor circumstantelor existentei a devenit comuna. Anterior, raporturile sociale erau simple : furnizarea unui timp si a unei forte de munca in schimbul unei remuneratii consumate pentru necesitatile vitale. Societatea moderna asigura ansamblului populatiei o serie de nevoi, progresiv multiplicate si calificate ca nevoi sociale, independent de remuneratia directa a muncii. Gestionate de colectivitatile locale (publice sau private) acestea au contribuit la proliferarea serviciilor sociale adesea subordonate unor agenti economici.
-continuarea concentrarii punctuale a fortelor sociale in zonele urbane. Se produce astfel o ierarhizare a serviciilor si functiilor, de la aglomeratiile metropolitane (cu servicii si functii complete) la micile centre locale. Diferita de societatea rurala traditionala, apare ca o mutatie profunda prin dominarea raporturilor impersonale. Societatea rurala era articulata de notabilitati, cea urbana se sprijina pe jocul unor institutii reprezentate de purtatori de cuvant anonimi si interschimbabili, izolati de indivizii concreti care necesita protectia statului sau a colectivitatilor locale. De aici deriva de altfel sursa fragilitatii societatii urbane manifestata prin inadaptare, marginalizare, nesubordonare civica. Acest fenomen este bine surprins de evolutia urbanismului. Daca societatea proletara a generat extinderea suburbiilor, extinderea clasei mijlocii a suscitat extinderea locuintelor individuale care a condus la o decantare a habitatului in functie de veniturile familiilor, apartenenta sociala deci spre o diferentiere crescanda, diferita de imperativele omogenizarii conditiilor de viata. Spatiul urban devine astfel un spatiu social diversificat cu cartiere sarace (de imigranti adesea) sau de lux (botezate adesea "rezidentiale"). Este reflexul unei societati dezradacinate, deteritorializate (prin traiul in comun la bloc), ce aspira sa recucereasca un spatiu perceptibil, nu unul din care deriva (asemeni societatii rurale) ci unul care este produsul sau, pe care-l anexeaza in vederea regasirii artificiale a radacinilor (spatii de recreere, vilegiatura, turism, resedinte secundare). Spatiul rural revine astfel in atentie, in scopuri economice de fapt (l'emprise urbaine din literatura de specialitate francofona ).
-societatea industriala (postindustriala), a devenit tot mai mult o societate de circulatie care impune o mobilitate aproape generalizata, creand o viziune mai putin comuna asupra spatiului, in celule teritoriale si axe legate de spatiul de munca si cel relational, tipic in orasele americane unde "middle class" locuieste la periferia metropolelor, in cartiere foarte extinse, desfasurandu-si activitatile in down-town. Scarile la care sunt practicate aceste migratii au o frecventa si o destinatie variabila, de la cele intamplatoare la cele saptamanale sau cotidiene, ori de la cele pentru lucru la cele comerciale, turistice sau de loisir. Este de fapt o maniera actuala de a relua in stapanire spatiul.
-socieatatile post-moderne sunt societati tot mai imbatranite. Toate evolutiile conduc in aceste societati la reducerea dimensiunilor familiei, fara a putea evalua importanta fiecarui factor (angajarea femeilor, conditiile de locuire, costurile recreerii, promovarea sociala a familiei sau a descendentei, somajul etc.). Nici o societate post-industriala nu a scapat acestei scaderi continui a fecunditatii si, se pare, nu va scapa tendintei de declin general al populatiei (vizibila dupa 1971 in Germania si extinsa, in mod surprinzator, in centrul si estul Europei dupa 1980). Chiar si America primitoare de cohorte noi de tineret fertil si in care efemerul baby boom postbelic inca isi mai arata consecintele, cunoaste aceeasi tendinta.
Efectele acestui proces, abia sesizabile, sunt : reducerea pietei interne, agravarea sarcinilor sociale si scleroza creativitatii, contracarate cu relativ succes prin politicile discriminatorii de emigrare (brain drain).
Viitorul societatii post-industriale. Criza sau ajustare ?
Societatile industriale s-au sprijinit pe o economie angajata in pariul cresterii continui, dublata de competitia pacifica intre economia "capitalista" si cea "socialista", in scopul crearii unei logistici tot mai performante. Aceasta crestere se impunea in contextul ridicarii gradului de ocupare a forti de munca (mai ales feminine). Orice modificare a acestei politici de crestere repune in cauza fragilul echilibru asigurat de cresterea veniturilor familiale. Primele victime sunt cele care nu pot urma cursul evolutiei tehnice, eliminati in procesul de crestere a productivitatii (cazul negrilor, portoricanilor in S.U.A., al imigrantilor in Europa de Vest etc.). Blocajul cresterii la inceputul anilor ' 70 a pus in cauza nu numai promovarea sociala ci si mentinerea ratei de consum, legat de aparitia noilor state industriale (micii dragoni, apoi tigrii sud-est asiatici) si concentrarea unor averi fabuloase in statele petrolifere. Reducerea dependentei de sursele clasice de energie in anii ' 80 si informatizarea tot mai avansata a societatii au deschis insa cale libera cresterii economice in aceste state chiar daca pretul consta in adancirea decalajelor. Societatea post-industriala a devenit astfel o realitate indiferent cum este denumita (societate informationala, mondializata, etc.) fara sa elimine stratificarile produse in perioada scursa dupa 1950 si care par sa constituie prototipul societatilor viitorului, complet rupte de multimilenara traditie a societatilor rurale in care orasul era un simplu efect al necesitatilor de schimb. Diferentele se manifesta tot mai acut si intre statele industrializate, de la cele care se adapteaza rapid noilor conditii (cazul Coreei de Sud, al Taiwanului sau al Chinei costiere) la cele aflate intr-o incerta tranzitie (Europa Centrala) sau intr-o implozie economica (Europa de Est).
