|
|
|
DESERTUL NAMIB
Cuprins:
1. Pozitie geografica
2. 2. Scurt istoric
3. Relief
4. Clima
1. Desertul prelitoral al Namibiei se intinde de-a lungul coastei de S-V a Africii , intre fluviul Orange si Cunene , pe o distanta de 1360 de km. Latimea acestei fasii variaza intre 50 si 150 km. Desertul ocupa un ses submontan inclinat , format din depozite marine proluviale si de rauri (in delta fluviului orange si a altor rauri). Datorita climei uscate , aceste depozite sunt usor erodabile. Din aceasta cauza , aroape pe toata intinderea sesului , pe litoral , sunt raspandite nisipuri miscatoare.
In cursul inferior al fluviului Orange, aceste
nisipuri patrund in interiorul continentului sub forma unei fasii inguste.
2. Numele sau in limba indigenilor inseamna 'locul ce nu exista'.
Numele Namib vine de la un zeu al furtunilor si traznetelor, zeu pe care
bastinasii il considerau foarte puternic; prezenta lui se facea mult simtita
tot anul, cunoscandu-se faptul ca in aceasta zona exista atat vantul de sud-est
care trimite curent rece catre coasta si putina umezeala, cat si numeroase
uragane
Acest desert este considerat cel mai batran desert din lume, urme a unei clime
calduroase si uscate putand fi observate inca cu peste 80 milioane ani in urma.
Suprafata acestuia este de peste 55.000 km2. Aici se afla vestitul 'Munte
de Foc', renumit prin vestigiile unor stravechi documente de viata si de
cultura bosimana. Este singura zona etnografica in care bosimanii au creat
asezari stabile, catune de colibe construite din pietre suprapuse, avand
diametrul de 3 - 4 m si interiorul captusit cu un strat gros de ierburi uscate.
3. Sub aspect geomorfologic , zona
prelitorala a Desertului Namibiei este destul de complexa. Chiar de langa tarm
porneste un ses submontan plan , ce se inalta treptat spre est , catre munti.
Acesta este format din depozite proluviale si aluviale , din care proemineaza
martori de eroziune de roci vechi. In relief sunt bine conturate conurile de
dejectie cu o lungime de pana la 40-50 km , formate din depozite proluviale
afanate , sortate grosier si cimentate. In afara acestor intinderi , in zonele
mai inalte , suprafata desertului este constituita din depozite eluviale de
piatra. In astfel de conditii , pe alocuri , se formeaza cruste de calcar , mai
rar de gips , iar pe suprafetele mai vechi cruste de silex. Sunt supuse
procesului de silicizare mai des rocile cu carbonati. Uneori crustele sunt
pluristratificate.
In Podisul sud-african , sesul submontan se inalta treptat. In acelasi
timp , creste numarul si inaltimea martorilor de eroziune.
Tipurile de desert in Namibia sunt destul de variate. In partea de nord ,
predomina deserturile de pietris si piatra ce se aseamana cu seririle si
regurile din nordul Africii. La sud domina insa deserturile de nisipuri ,
dispuse in lanturi de dune. Pentru zonele marginale ale podisurilor interioare
: Damora , Nama si Kooko sunt caracteristice deserturile de tipul hamadelor.
Acumularile de nisipuri in Desertul Namibiei se intind in lungul tarmului
oceanului , pe o distanta de aproximativ 450 de km , pe alocuri sub forma unei
fasii cu o latime pana la 150 km. Nisipurile Desertului Namibiei sunt foarte
eterogene ca origine : o parte sunt proluviale , altele aluviale , marine si
eluviale. Culoarea nisipurilor eluviale si proluviale este rosietica.
Relieful nisipurilor este de tip barcane , intr-o imbinare complexa de
acumulari mari si mici si alcatuind adesea forme complexe de barcane , in
lanturi , cu o inaltime de zeci de metri. In partea de nord a Namibiei ,
acumularile de nisipuri formeaza un urias maisv cu o lungime de aproximativ 450
km. Inaltimea lanturilor de nisip ajunge aici pana la 30-40 m. Viteza de
deplasare a acestora este mica. In partea de sud a Namibiei predomina
nisipurile cu o viteza de deplasare mai mare.
Partea de nord a Namibiei este caracterizata prin prezenta cu precadere a
formelor de relief de eroziune. Toate raurile care o strabat si care izvorasc
din munti ajung pana la ocean. In partea sudica , raurile nu ajung la mare ,
sfarsind in depresiuni fara scurgere. Aceste depresiuni (vappe) au o orientare
meridionala , uneori fiind sub nivelul marii. In perioada ploilor se umplu cu
apa salcie. Originea depresiunilor este variata eoliana , de eroziune sau de
sufoziune. In depresiunile inchise , in forma de vai , ce s-au format in
calcare , exista in mod obisnuit izvoare si bazine mici de acumulare a apei.
Aceste regiuni constituie principalele puncte de aprovizionare cu apa a
localnicilor.
Clima
Clima Desertului Namibiei face parte din tipul de clima preoceanica extraarida.
Apropierea Oceanului Atlantic cu Curentul Benguelei , rece , modereaza mult
clima zonei litorale a desertului. Temperaturile medii lunare ale aerului vara
nu depasesc 22C (Mosamedis) , crescand numai in regiunile premontane. Acestea
sunt mai coborate decat cele din Kalahari cu 5-10C. Temperaturile relativ
coborate ale aerului , in Desertul Namibiei , se explica prin racirea
straturilor joase ale atmosferei care vin in contact cu curentul rece. Pe
litoral , iarna este tot atat de blanda , la fel ca in Desertul Kalahari.
In Desertul Namibiei , precipitatiile cad in cantitate foarte mica , de la 15
mm (Swacopmund) pana la 43 mm (Mosamedis). Cantitatea maxima cade in perioada
de iarna (din luna mai pana in septembrie) , care nu coincide cu perioada
maximului precipitatiilor din Desertul Kalahari.
Cantitatea limitata de precipitatii din Desertul Namibiei este corelata cu
cantitatea neinsemnata de umezeala adusa din Oceanul Atlantic. Iarna , aici
domina vanturile vestice : aerul care vine dinspre ocean, trecand peste apele
reci ale Atlanticului (curentul rece al Benguelei) , se raceste si intrand pe
continent , trece peste sesul depresionar litoral , fara sa atinga nivelul de
condensare. Din acest motiv aici , aproape ca nu cad precipitatii. Vara , insa
, pe sesul litoral patrunde un aer uscat , adus de pe continent de vanturile ce
bat din sud-vest.
Cu toate acestea , umiditatea relativa a aerului in Desertul Namibiei , in
comparatie cu cea din Desertul Kalahari este cu mult mai ridicata. In medie
ajunge pana la 70-80% fata de 15-30% in deserturile din interiorul
continentului african. Este desertul cu aerul in permanenta umed , cu ceturi
frecvente (pana la 27 zile pe luna) si cu roua abundenta. O parte din aceasta
umezeala se condenseaza pe suprafata nisipului umectandu-l. Datorita acestui
fapt vegetatia deserturilor litoarale este destul de bogata , cu toata
cantitatea redusa de precipitatii atmosferice. W.Kppen (1934) le-a denumit
deserturi cu aer umed. Influenta ceturilor se intinde doar peste o zona
litorala ingusta care nu depaseste 5 km in latime.
Pe masura ce distanta de malul marii creste , suma anuala a precipitatiilor se
ridica la 50-75 mm. Evapoararea in Desertul Namibiei este destul de mare ,
750-1000 mm (Swakopmund , 740 mm).
In Desertul Namibiei raurile sunt foarte rare , aceasta din cauza ca apele
rezultate din ploi , scurzandu-se de la inaltimi , se pierd repede in nisipuri.
Flora si fauna
Vegetatia deserturilor tropicale din Africa de Sud face parte din punct de
vedere fitogeografic din Provincia Capului , dar alaturi de aceasta cuprinde si
multe elemente din flora nord africana , mai cu seama in deserturile de nisip
si in cele cu solonceacuri.
Vegetatia solonceacurilor din deserturile Africii de Sud nu prezinta diferente
esentiale , fata de deserturile analoge ale Africii de Nord. Este alcatuita din
plante halofile anuale Atrilex , Suaeda , Salicornia etc.
Invelisul vegetal al desertului preoceanic al Namibiei este foarte sarat. In
functie de conditiile lito-geomorfologice, vegetatia se modifica destul de
evident atat din punctul de vedere al componentei specifice , cat si din punct
de vedere ecologic. Insemnate teritorii ale deserturilor pietroase si
nisipurile rosii sunt aproape total lipsite de vegetatie. Invelisul vegetal
este foarte saracacios. H. Walter (1964) delimiteaza in Namibia urmatoarele
grupari de plante :
Vegetatia zonei litorale a sesului maritim plan ;
Vegetatia zonelor din interiorului sesului maritim care este mai xeromorfa si se compune din grupari saracacioase de plante ;
Vegetatia din habitatele stancoase fiind reprezentata de specii de plante
caracterstice , solitare, cu tulpini suculente de forma sferica si cateva
specii cu frunze suculente precum Aloe ;
Vegetatia din albiile secate innsipate si a canalelor de
scurgere a apei este mult mai bogata , intrucat aici conditiile de umiditate
sunt mai bune. Aici se intalnesc specii psamofile precum pepenele salbatec. Pe
solurile mai bine dezvoltate apar arbusti mari iar in habitatele cu solul
saraturat domina arbustii halofili.
Caracteristic pentru desertul Namib este welwitschia mirabilis, o planta rara
si ciudata, a carei radacina se infige vertical pana la 25 m pentru a obtine
apa din straturile impermeabile adanci. Tulpina subterana este groasa de circa
130 cm, iar la suprafata solului prezinta un crater de frunze stelate de 1 - 3
m lungime, care se tarasc pe jos ca niste panglici desirate. Ciclul de
inflorire al ei este de 20 de ani. Tinand seama ca planta infloreste de 6 - 8
ori inainte de a se usca, s-a socotit ca viata ei poate dura aproximativ doua
sute de ani. Lumea vegetala din Deserul Namib cuprinde si arborele tolba
(Aloe), Europhobia, Accacia si altele.
Welwitschia mirabilis
Exista un numar mare de insecte perfect adaptate la conditiile dure ale
desertului: insecte de tipul 'gandacul care sta in cap', si pe care
'diminetile cu ceata' il prind la suprafata, incercand sa-si faca un
stoc de apa pe care sa-l foloseasca in tot restul zilei. Multe alte vietati
si-au gasit un loc de supravietuire chiar si in acest mediu foarte ostil.
Pe langa 'palierul de jos' al vietuitoarelor tipice desertului, in
Desertul Namib pot fi intalnite o multime de mamifere de la elefantul african
pana la girafa sau antilopa oryx (simbolul Namibiei), zebra de munte sau leul
cu adaptari care trec in lumea fantasticului.
