|
|
|
Modelele sociale
a)Modelul nord-american
Este exemplar si deosebit totodata. Exemplar, pentru ca prefigureaza toate transformarile din celelalte societati dezvoltate, deosebit pentru ca are baze specifice : populatii de origini diferite, fie negri adusi ca sclavi (13 % din populatie in 1990), fie europeni de toate nationalitatile, veniti in valuri succesive, mai ales in intervalul care separa razboiul de secesiune de primul razboi mondial, la care se adauga populatiile reziduale (amerindienii-2%), sau cele sosite in ultimul val (est-asiatici - 5%, latino-americani-14% in 2000). Exemplaritatea sa consta si in rapiditatea cu care sunt asimilate noile tehnici si cu care societatea se conformeaza acestora.
Societatea, ca si economia americana este noua. Marile crize din sec. al XIX-lea au distrus complet societatile rurale aflate in stadiu incipient. Concentrarea urbana, mecanizarea intensiva si extinderea exploatatiilor agricole au creat o societate quasi- citadina (cu exceptia catorva mici arii "rurale" care sunt de altfel cele mai sarace (in sud).
Specificul societatii americane la inceputul acestui secol era dat de dominatia patronatului care a creat marile sisteme financiare si industriale ce vor impune mai tarziu economia americana pe plan mondial (Ford, General Motors etc.). De cealalta parte, masele de lucratori, a caror forta de munca este utilizata in scopul cresterii continui a productivitatii. Aceasta se traducea si printr-o segregatie rezidentiala, obiectul de studiu al scolii de la Chicago : cartiere muncitoresti masate in zonele centrale ale aglomeratiilor urban -industriale, in preajma centrelor directionale si cartiere burgheze, situate la periferie. Degradarea, materiala si sociala, a acestor "ghettouri" este sincrona cu tendinta de diversificare sociala si a formelor de ocupare a spatiului urban in perioada interbelica, criza din 1929 fiind in context. Este debutul formarii "clasei de mijloc", care se va retrage in locuintele individuale de la periferie, proces ce se va accelera dupa 1940 cu generalizarea automobilului.
Diversificarea productiei si orientarea acesteia spre piata ale carei necesitati vor fi dirijate prin publicitate duc la aparitia "societatii de consum", fenomen vizibil dupa 1950 si in vestul Europei, dar care aici se manifesta plenar. Aceasta duce la dezvoltarea exploziva a unor activitati auxiliare productiei (creatie, inovare, marketing, public-relations etc.) sau legate de gestiunea sistemelor de productie, care vor determina cresterea rapida a ofertei de lucru cu efecte in participarea tot mai importanta a femeilor in activitatea profesionala (in 1940 doar 20% din slujbe erau ocupate de femei, in 1975 deja 35%, pentru a depasi 45% astazi). Paralel, se dezvolta somajul tehnologic - structural sau conjunctural (datorat automatizarii) in legatura cu preocuparea maririi continui a productivitatii. Instabilitatea ocuparii fortei de munca, dupa 1960 mai ales, este legata si de cresterea nivelului de pregatire, impuse de concurenta acerba de pe piata muncii. Este perioada in care problemele categoriilor defavorizate (negri, imigranti, femei) se acutizeaza. Solutiile gasite in recalificarea continua si readaptarea periodica la conditiile tehnice au eliminat o serie de probleme mai ales prin reducerea progresiva a muncii necalificate. Problemele somajului si ale integrarii categoriilor marginalizate au ramas insa o constanta a realitatii americane, mai diferentiata decat cea din Europa. Cu toate ca somajul depaseste frecvent 10% asta nu impiedica utilizarea masiva a fortei de munca imigrate din America Latina, putin pretentioasa (adesea clandestin). Acest adevarat flagel este tot mai mult combatut prin intermediul numeroaselor maquilladora din lungul frontierei mexicane (intreprinderi cu capital american, adesea semi-clandestinate, ale caror produse sunt destinate pietei nord-americane). Nu este singurul paradox al celei mai dezvoltate tari din lume, saracia fiind prezenta la scara larga (15-20% din populatie, dupa criterii americane ce-i drept), localizata regional, fie in statele cu proportie mare de negri, fie in cartierele degradate ale marilor metropole sau in regiunile industriale traditionale ramase in afara modernizarii (sudul Marilor Lacuri, regiunea carbonifera a Pennsylvaniei).
Dincolo de aceasta America, se afla cea clasica in care goana dupa castig si inovarea continua constituie regula. Este America clasei de mijloc, tot mai mult largita (aprecieri ce merg de la 50 la 70%), care grupeaza acum si cea mai mare parte a lucratorilor calificati. Necesitatea inovarii ca motor al progresului a determinat si cunoscutul brain-drain, prezent deja in anii ' 50, devenit o constanta in deceniile urmatoare, un element fara de care nu se mai poate concepe mentinerea actualului echilibru social. Este de altfel in legatura si cu raspandirea profesiilor de 'securizare' si de incadrare psiho-sociologica, necesare pentru asigurarea unui control riguros si a protectiei impotriva dezechilibrelor, sociale (colective ori individuale), ecologice sau de alta natura - cunoscut drept tertiar superior, sau cuaternar, spre deosebire de tertiarul inferior care se confunda adesea cu sectorul secundar. Acesta formeaza "clasa de mijloc superioara", locuind in cele mai noi cartiere rezidentiale (piscina, garaj etc) si asigurand o buna parte din migratiile cotidiene pentru lucru in marile aglomeratii urbane. Totusi, tranzitia intre aceste clase, mai noi sau mai vechi (muncitori specializati, servicii de baza si servicii superioare) este greu de delimitat atat din punctul de vedere al veniturilor cat si al relatiilor sociale. Clasa politica, activa si numeroasa in S.U.A. este greu de incadrat ca si stratul foarte subtire al marilor magnati ai unor firme trans- si multinationale, izolati in resedinte luxoase.
Toate aceste mutatii s-au rasfrant si asupra cheltuielilor, dirijate predilect spre locuinte si echipamente, trasatura specifica reiesita din uniformitatea aspectelor materiale ale vietii sociale americane, cu toata diversitatea culturilor care s-au amestecat mai mult sau mai putin in ceea ce s-a vrut a fi melting-pot-ul american. Concilierea intre pluralismul cultural si uniformizarea materiala este rezultatul colaborarii intre colectivitatile diverse prin intermediul bisericii, asociatiilor si presei care aclimatizeaza rapid noul venit fara sa-l faca sa simta ruptura brutala de radacinile sale. Desi mediul de primire este dur, el autorizeaza, sprijina chiar orice speranta. Exista, evident, si colectivitati inchise care formeaza adevarate chisturi culturale (Mormonii, Mennonitii). Similare sunt comunitatile grupate in jurul unei religii comune -cazul catolicilor (irlandezi, polonezi sau italieni, solidari intre ei) ori al celor de limba si cultura anglo-saxona, protestanta (WASP), ambele grupuri foarte influente.
Consolidarea acestei societati unitare, care nu exclude diversitatea, s-a desavarsit in anii ' 60, in contextul diminuarii imigratiei. Constituirea unor grupuri tot mai numeroase de populatii asiatice, concentrate in vestul extrem, este o data noua (10 mil. in 2000) ca si afluxul de latino-americani care coloreaza societatile din New Mexico, Nevada, Texas, Arizona, Florida sau din sudul Californiei (peste 40 mil. in 2005). Sensibile la materialismul societatii nord-americane dar reticente in privinta identitatii lor culturale, ele pot da un nou curs evolutiei viitoare acolo unde sunt numeric importante. Conflictele frecvente dintre populatia de culoare si asiatici sunt un indiciu al acestei dificultati de acomodare (Los Angeles in 1994).
Societatea canadiana nu este decat o varianta a celei din S.U.A., chiar si Québec-ul traditional rural si agricol, repliat spre matricea sa lingvistica francofona. Aceasta impune insa si diferenta majora, dihotomia anglofon-francofon imprimand particularitati locale bine marcate. Chiar si numeroasa imigratie postbelica a contribuit la mentinerea acestui clivaj, partea anglofona fiind mai deschisa, mult timp, spre numeroasele comunitati provenite in special din fostul imperiu colonial britanic. Canada pare a avea, mai mult decat S.U.A., o capacitate de absorbtie mai rapida a imigrantilor printr-o oferta de locuri de munca mai generoasa, favorizata fiind de imensitatea teritoriului si a bogatiilor. O buna parte din cei imigrati insa, folosesc acest stat ca o trambulina spre S.U.A., unde oportunitatile in domeniile de varf sunt mult mai vaste. Comunitatile reziduale (amerindieni, inuiti) sunt mult mai importante in Canada (procentual) chiar daca sunt complet aculturate. Segregatia sociala si rezidentiala este mai putin marcata, dintr-o anumita perspectiva parand a fi o varianta perfectionata a modelului nord-american.
b)Modelul vest-european
Daca exista sau nu un model vest-european unitar este discutabil. In orice caz, dincolo de diferentele culturale exista coordonate comune, valabile partial si pentru tarile est-europene.
Deosebirea esentiala fata de modelul nord-american consta in mostenirea istorica, care implica o structurare mai neta a populatiei pe medii (urban - rural), sau socio-profesional, prin ponderea vizibil mai ridicata a activilor agricoli sau a celor industriali (industrii de veche traditie, mai dificile de modernizat si adaptat noilor conditii tehnologice decat in America, in contextul unei presiuni demografice mai acute). Aceasta mostenire se manifesta si prin prezenta unei memorii spatiale extrem de bogate, marcand profund individul si ancorandu-l puternic in trecut.
Nici unul din statele europene, chiar cele mai extinse, nu este unitar, din punct de vedere cultural si sub aspectul vietii materiale. Fiecare este rezultatul juxtapunerii unor regiuni cu un trecut distinct ce da nastere adesea unor disparitati mai frapante decat in America. Cei mai multi analisti sunt de acord ca socul provocat de cel de-al doilea razboi mondial, a constituit o ruptura care a generat o repunere in discutie a valorilor si fortelor sociale din intreg spatiul european. Aceasta determina, pare-se, o apropiere continua intre diversele modele sociale, mai intai la nivel national apoi si transnational, reflectat fidel in aparitia si extinderea comunitatii europene. Caracterele general comune au fost expuse in capitolul referitor la mutatiile sociale, incat o intelegere mai corecta a particularitatilor proprii societatilor mai importante se impune.
Societatea britanica, prima industrializata, identificata mult timp cu un imperiu care a si generat "criza britanica" din sec. al XX-lea (decolonizare, criza industriei), este astazi una din cele mai fragile, mai izolationiste din Europa. Acestea au fost insotite de o evolutie lenta dar profunda a societatii britanice. Urbanizata aproape complet prin industrializare, devine o societate destul de diferentiata. Competentele imperiale au consolidat establishment-ul "victorian" (coroana, Biserica anglicana, public schools si marile Universitati, pepiniere de cadre de afaceri si de stat ). Eforturile considerabile de reconversie industriala si de readaptare, in contextul postbelic al decolonizarii nu au dat rezultatele scontate incat s-a constatat o repliere spre mica industrie 'casnica', de atelier. Societatea s-a modulat astfel incat o serie de ierarhii traditionale se estompeaza. Un rol important l-a avut si presa, publicitatea, care cultiva un conformism universal, in paralel cu o interventie tot mai profunda a statului prin masuri sociale (protectia sanatatii, scolarizare garantata, politici de amenajare a teritoriului, renovare urbana etc.). Este asa-numitul stat tutelar care nu poate fi decat egalitarist. Societatea britanica devine astfel cu timpul tot mai uniforma, mai democratica (cea mai, poate !). In acest context se insereaza valurile de imigranti din Commonwealth (indo-pakistanezi, antilezi), care ocupa locurile de munca necalificate, desi somajul a constituit totdeauna o problema cronica dupa razboi. Un rol deosebit in diminuarea greutatilor reconversiei economice l-a avut punerea in valoare a resurselor petro-gazeifere din Mara Nordului, in deceniile 7-8, un adevarat balon de oxigen care a permis recuperarea decalajelor fata de celelalte state europene, economia britanica fiind una dintre cele mai dinamice din U.E. Izolationismul britanic ramane o marca profunda, fiind adesea considerata drept o piedica in consolidarea structurilor comunitare (mentinerea lirei sterline etc.).
Societatea germana, creata prin juxtapunerea succesiva a unor structuri politice extrem de faramitate, este una din cele mai dinamice. Aceasta caracteristica s-a impus atat pe plan economic, dar si prin excesele politicii naziste. Dupa razboi, Germania (cea occidentala) a avut de surmontat dificultati enorme : afluxul de Volksdeutsche din Est, reconstructia capacitatilor industriale si a infrastructurii urbane, distruse in mare parte. Un rol capital l-a avut ajutorul S.U.A. conditionat de soliditatea si disciplina unei societati bine structurate si incadrate de diverse institutii (biserica, presa, sindicate, asociatii). Succesul "miracolului german" rezida in capacitatea antreprenorilor, tehnicienilor si organizatorilor vietii economice ce s-a rasfrant imediat in toate compartimentele vietii sociale. Societatea germana devine astfel omogena, cresterea economica asigurand un nivel de viata confortabil tuturor (modelul democratiei sociale). Spre deosebire de alte state mari europene, Germania conserva o proportie ridicata de muncitori industriali, specializati, iar proportia activilor tertiari este mai redusa. Tara industriala prin excelenta, cu traditii de solidaritate la toate nivelele, ea nu exclude totusi diferentele regionale, mai ales pe plan cultural. Astfel sudul (Bavaria, Baden) este mult mai dinamic dar si mai conservator, fiind dominat catolic spre deosebire de nordul protestant, mai marcat de industrializarea precoce. Nevoia de forta de munca din anii 1945-1955 a determinat aparitia unei mase importante de "gastarbeitern", mare parte necalificati (la inceput) si dornici de a ramane. Contextul demografic specific (deficit natural din 1971) a obligat Germania sa pastreze mare parte din masa de muncitori straini, ale caror conditii de trai sunt net inferioare si care formeaza adesea chisturi culturale distincte, tot mai evidente in peisaj. In paralel, a determinat "repatrierea" populatiilor germanice ramase dincolo de "cortina de fier", mai ales odata cu caderea zidului berlinez (6-7 mil.). Acest moment, cel al reunificarii, introduce in ecuatie necunoscuta "est-germana", caracterizata prin infrastructura greoaie, energofaga si printr-o societate debusolata de cele patru decenii de comunism. Puterea economica a vestului reuseste in ultimii ani sa reconverteasca estul chiar daca pretul este enorm (intre 3-4 milioane est-germani stabiliti in vest, circa 20% din populatie, inchiderea completa a unor instalatii industriale invechite sau a unor exploatari miniere costisitoare, manifestarea unor frustrari si resentimente cu efecte asupra resurgentei neonazismului etc.). Vazuta ca fiind motorul integrarii europene, societatea germana poate sa para adesea conservatoare ("vechea" Europa din mintea lui G.W.Bush). Structura omogena a societatii germane, asa cum s-a conturat in era postbelica devine duala, eforturile de estompare a diferentelor est-vest fiind inca insuficiente.
Societatea italiana este cea mai complexa, desi structurile socio-profesionale sunt comparabile la nivel european. Originalitatea istorica (similara oarecum Germaniei) isi pune amprenta inca prin inegalitatile regionale cele mai marcate din Europa. Ele sunt consolidate de multa vreme, in momentul Unirii (1866) societatea piemonteza si cea lombarda erau mai apropiate de cea industriala din Anglia decat de societatile latifundiare, aristocratice din sud, unde diferentele dintre proprietari si braccianti, grupati in sate mari si mizere, erau foarte mari. Lipsita de resurse, Italia ramane si astazi o tara in care domina antrepriza familiala (cu traditie medievala) chiar cand se sprijina pe puternice sisteme bancare (85 % din forta de munca este angrenata in intreprinderi mici si mijlocii). La origine, multe din aceste mici afaceri se trag din acumularea rentei funciare, clasa aristocratica fiind cea care furnizeaza elitele economice si financiare, sprijinita de dispersia puterii de decizie in numeroasele centre regionale. Din acestea vor deriva la inceputul secolului XX cateva mari intreprinderi de importanta internationala ( Fiat, Montedison, Pirelli, Olivetti ), in nord, iar in sud numeroase mici intreprinderi clandestine, nedeclarate, care scapa inregistrarilor statistice, alcatuind asa-zisa "economie subterana" (circa 1-2 mil. de lucratori, oficial inregistrat ca someri). In plus, Italia pastreaza o clasa de agricultori destul de numeroasa, aproape 10%, inserata in familii cu activitati mixte. Desi poate parea anacronica aceasta structura asigura Italiei o suplete exceptionala in traversarea numeroaselor perioade de criza. Ingeniozitatea unor tehnicieni si disponibilitatea unei maini de lucru abile "umblata" prin lume si obisnuita cu salariile proaste, au asigurat "miracolul italian" care a transformat aceasta tara intr-o putere industriala de prim rang, prin cucerirea pietelor internationale (automobile, electromecanica, industrii alimentare, materiale de constructii, bunuri de consum etc. ). Specific nordului, acest miracol a adancit diferentele regionale, desi astfel a fost resorbita mare parte din forta de munca excedentara din sud. Aceasta situatie este la originea planurilor de dezvoltare intensiva a sudului (in maniera aproape comunista, cu intreprinderi gigantice, lovite din plin de crizele petroliere - petrochimie, siderurgie). Toate aceste evolutii au zdruncinat insa sistemul de valori clasic italian : forta structurii familiale (in sens extins), prestigiul intelectualitatii, a tehnicienilor (ingegnere) si universitarilor sau avocatilor (dottori). Trilogia stabilita in deceniile 6-7, ierarhie catolica, democratie crestina si putere industriala isi exercita tot mai greu autoritatea asupra unei societati ierarhizate, in care unele tare amintesc de lumea a treia (analfabetism, aglomerare suburbana in cartiere mizere), mai exact de America Latina. Asta explica succesul stangii in deceniile 8-9, sprijinita pe intelectualitatea nemultumita de statutul sau. Evolutiile recente modifica datele clasice ale societatii italiene. Presiunea demografica este de domeniul trecutului, chiar in sud (tara cu cel mai scazut indice de fecunditate din vestul Europei si cu cel mai rapid ritm de imbatranire din lume), criza sistemului politic antreneaza criza ultimelor bastioane ale structurilor traditionale italiene (clanurile mafiote din sud) iar societatea in ansamblu se structureaza tot mai mult pe acelasi model al reducerii diferentelor intre clasele extreme, deci al crearii unei clase de mijloc. Burghezia antreprenoriala asociaza azi o clasa tot mai vasta de muncitori specializati, intelectualitatea si cadrele din administratie, desi raman inca discrepante intre acestea si muncitorii ocazionali, micii comercianti sau agricultori. O noutate o constituie afluxul de imigranti (3-4 mil.), proveniti mai ales din estul Europei, in anumite privinte Italia copiind modelul german, cu diferenta ca integrarea acestora este mult mai avansata, gratie unei mai mari deschideri. In ansamblu, societatea italiana ramane instabila dar deja bine angrenata in structurile generale europene al caror sprijin ii asigura o functionalitate acceptabila.
Societatea franceza constituie de fapt un model mediu. Conservand o diversitate mare atat in ce priveste stratificarea sociala cat si a disparitatilor regionale, marcate de centralizarea pariziana ea cumuleaza astazi probleme diverse care apar sub diverse forme in toate celelalte tari (reconversie industriala a "tarilor negre", criza structurilor familiale traditionale sau problemele imigrantilor mai vechi sau mai noi). Regrupata dupa razboi in diferitele straturi ale clasei de mijloc, societatea franceza este mai egalitara decat cea din trecut, aici asemanandu-se oarecum cu Marea Britanie (acelasi trecut colonial, aceeasi grija pentru formarea clasei administrative si aceleasi masuri largi de protectie sociala). Totusi specificul Frantei provine din geografia sa. Tara intinsa, slab populata ramasa dominant rurala pana la 1920, suportand de timpuriu declinul natural al populatiei si imbatranirea acesteia, este ocolita de marile framantari sociale caracteristice concentrarilor industriale engleze sau germane. Transferate in zona pariziana sau in marile orase, populatiile rurale, adesea destul de instarite au contribuit de timpuriu la conturarea unei clase de mijloc, dominanta in prezent dar si la concentrarea unor mase de muncitori in zonele portuare active sau in cele din nord, afectate acum de somaj. Disparitatile regionale tin astfel de specificul economic : concentrare tertiara in Parisul hipercentralizat si intr-o serie de capitale regionale ramase in afara industrializarii (Montpellier, Grenoble, Dijon etc); concentrare secundara, siderurgie, in nord, activitati portuare in principalele debusee ) si intre acestea "la douce France" a spatiilor agricole in care structurile sociale se sudeaza in jurul exploatarii pamantului (o treime din productia agricola a UE-15), al artizanatului si micului comert. Contractia sistemului de populare francez, exprimata prin spatii vaste aproape abandonate, particularizeaza in plus aceasta societate prin relatiile specifice sat -oras. Diferentele regionale, desi clar conturate au fost estompate prin planuri ample de amenajare a teritoriului si dezvoltare regionala (DATAR). O revitalizare a specificului regional este sensibila in unele arii culturale distincte (Corsica, Breatagne, Alsace) iar imigratia africana a impus in peisajul marilor aglomeratii urbane segregatia rezidentiala care aminteste adesea de modelul nord-american. Egalitarista si extrem de sensibila la problema laicitatii, Franta actuala se confrunta cu o serie de probleme legate de costul ridicat al asistentei sociale (somaj ridicat) sau de integrarea comunitatilor de imigranti. O alta particularitate provine din obstinatia cu care incearca sa se opuna dominatiei modelului cultural-comercial anglo-saxon, mizand pe valoarea unui patrimoniu de exceptie.
Celelalte state vest-europene sunt caracterizate prin variante ale acestor patru modele socio-, culturale esentiale. In peninsula Iberica sau in Grecia sunt multe asemanari cu modelul italian, in tarile scandinave, pe fondul unei oarecare originalitati sunt multe caracteristici comune cu Marea Britanie (structura politica bazata pe monarhie de ex.) sau cu Germania (democratia sociala). Tarile de Jos prezinta un amalgam de influente britanice, germane si franceze iar cele alpine se confunda pana la un anumit punct cu modelul german desi Elvetia pare sa constituie prototipul unei societati multiculturale, democratice, cu o solida traditie a solidaritatii si spiritului antreprenorial.
c)Modelul japonez
Societatea japoneza este cea mai profund transformata de urbanizare si industrializare. Impresia generala a uniformitatii sale poate fi nuantata, pe fondul alinierii rapide la modelul american de productie si consum. Aceste nuante deriva din mutatiile produse in societatea rurala japoneza dupa 1867, prin disparitia ierarhiei feudale, dand astfel cale libera oricarei initiative, baza capitalismului japonez. Familial prin origine (zaibatsu, la origine structuri familiale) aceasta forma de capitalism pastreaza acelasi aspect al raporturilor sociale chiar si in cadrul marilor intreprinderi. Individul apartine unei intreprinderi al fel ca unei familii, aceasta exercitand un paternalism extrem. Ea organizeaza practic timpul personalului, asigurandu-i maxima protectie. Aceasta se rasfrange si in coeziunea maxima a patronatului care explica succesul de piata al economiei japoneze. Viata activa si cea privata a individului se desfasoara astfel in trei cadre inegale : Statul tutelar, intreprinderea si casa. Constienta de limitele sale naturale, societatea japoneza maximizeaza eficacitatea tehnicilor avansate. Penetrarea modelelor sociale occidentale par sa-i stearga intr-o anumita masura specificul. Constrangerile spatiului si eficacitatea sistemului sunt insa prea mari pentru a putea modifica profund, in sens negativ, acest model social, invidiat adesea, mai mult sau mai putin in cunostinta de cauza.
d)Modelul est-european
La baza diferentierii acestuia a stat influenta ideologiei comuniste care a fragmentat Europa pe parcursul unei jumatati de secol. Anterior, acesta putea fi considerat o varianta a modelului vest-european, tot mai diferit de acesta spre extremitatea estica a continentului. Ideologia amintita, invocata ca justificare teoretica a restructurarii autoritare a societatilor anterioare (de regula preindustriale, sau aflate la inceputul acumularii capitaliste) a modificat profund structura sociala si mai ales comportamentul social (valorile). Chiar si societatile care erau destul de avansate in procesul de modernizare, in sens vest-european (ceha, maghiara sau poloneza) au fost durabil influentate de acest model conturat mai intai in Rusia, dupa 1917.
Modelul sovietic, transferat ca atare sau usor modificat, dupa 1945, in centrul si estul Europei a fost experimentat. Sub forme mai mult sau mai putin radicale el a fost experimentat si in unele tari decolonizate dupa 1960 (Algeria, Angola, Etiopia, Laos, Cambodgia etc.). La originea modelului sovietic se afla atat ideologia comunista dar si structurile sociale specifice spatiului rusesc, destul de expus influentelor central-asiatice si caracterizat printr-un anumit conservatorism al clasei taranesti, net majoritare pana la Revolutie. Ciclurile istorice ale statului rusesc, au suprapus initial influentele scandinave din Evul Mediu timpuriu, cu cele mongole din perioada dominatiei tatare. Reformele politice initiate de Petru cel Mare, dupa 1700, au condus la aparitia unei elite acomodate cu modul de viata occidental (mai ales odata cu Ecaterina a II-a, ea insasi de origine germana) si la dezvoltarea unei burghezii formata in buna masura din populatii alogene (mai ales evrei). Contradictiile interne ale societatii rusesti, extrem de polarizate au fost dublate de incapacitatea de a concilia influentele occidentale cu dorinta de afirmare a unui model cultural original. Revolutia a nivelat aceste contradictii, distrugand practic aristocratia si burghezia, lasand loc dominatiei maselor populare, putin atinse de influentele occidentale, conservand mentalitati arhaice, pe fondul unui mesianism din care deriva si modelul imperial rusesc.
Principiul de baza al modelului sovietic consta in transferul proprietatii si a mijloacelor de productie catre statul care devine reprezentantul unic in toate circumstantele vietii economice, culturale si politice. Caracterul cel mai distinctiv consta in inchiderea spre exterior, indeosebi spre societatile dezvoltate care erau suspectate a avea intentii distructive la adresa lor. In plus, se adauga increderea nelimitata in doctrina, care asigura stabilitatea structurilor si imuabilitatea sistemului. Obiectivul teoretic a fost totdeauna comunismul adica o societate distributiva egalitara.
Instaurate de catre proletariat, societatile marcate de acest model s-au dezvoltat diferit de cele din Occident, in directia unei industrializari extensive, planificate, ( cursa inarmarilor era una din laturi ) ce a dus la constituirea unor structuri dominate de ' clasa muncitoare ' relativ omogena, cele anterioare au fost facute ' tabula rasa ' prin deportari, executii sau emigratie. Idealul comunist s-a dovedit de neatins, evolutia societatii ducind inevitabil la o structurare in functie de activitatile dominante : societatea rurala si societatea urbana, la care se poate adauga ' nomenclatura '.
Societatea rurala, dominanta la inceput, a fost supusa mai multor restructari ( in general prin filiatia improprietarire - asociere (intovarasire ) - cooperativizare ). Separata de societatea urbana printr-o serie de prejudecati si mai ales prin nivelul de echipare net inferior, a fost supusa unui intens exod rural (fara precedent,in tarile occidentale acesta s-a derulat pe parcursul a cca 150 -200 ani, aici doar in citeva decenii - interesant, cele mai putin afectate sint statele sau regiunile ce au scapat cooperativizarii, Polonia, zonele carpatice ale Slovaciei si Romaniei etc. ), expresie a decalajelor existente. Incercarea de a le reduce prin concentrare sau hiperconcentrare ( ' agrovile ' in Bulgaria, ' centre de tip urban ' in ex URSS, sau cele sistematizate in anii ' 80 in Romania ) s-a dovedit distructiva.
Societatea urbana este aici o societate industriala, definitia oficiala de oras fiind cea de centru industrial. Restructurarea oraselor a fost facuta pornind de la doua componente : platformele industriale, gigantice cel mai adesea si vastele zone de locuinte colective, blocuri. Urbanizarea aceasta de tip extensiv este pare-se la originea unor procese precum diminuarea vitalitatii demografice ( legata si de ocuparea aproape completa a fortei de munca feminine ), dezagregarea structurilor familiale traditionale in paralel cu pastrarea unor comportamente si mentalitati rurale care dau o nota distincta chiar si astazi dupa 7 ani de ' decomunizare '.
Etica societatilor comuniste se baza pe fidelitatea neconditionata acordata statului, care asigura educatia, formarea civica si politica, cea profesionala, individul fiind astfel obligat sa se supuna imperativelor. Aceasta dependenta a impus o mobilitate accentuata a populatiei, adesea gindita in scopul omogenizarii culturale ( acolo unde existau diferente marcante, cazul URSS in primul rind ). Transformate intr-un adevarat ' ghetto idelologic si cultural ' aceste societati s-au dovedit extrem de vulnerabile in contextul mondializarii economiei si al instaurarii ' erei informationale '. Structurile instapinite isi pun inca amprenta asupra societatilor ' in tranzitie ', fie ca e vorba de transformarea nomenclaturii in ' noii imbogatiti ' sau de accentuarea diferentelor intre sat si oras ( indulcite oarecum de disparitia sau reformarea structurilor cooperatiste ).
Exista desigur diferente de la stat la stat. Fata de modelul prezentat, valabil pentru ex-URSS mai ales, exista abateri importante. Polonia a pastrat de ex. un larg sector privat in agricultura, ce a atenuat diferentele sat-oras permitind acumularea unor mici ' capitaluri ' dar si perpetuarea unor traditii de solidaritate, care transportate la orase au avut un cuvint greu de spus in ' devierea ' de la normele comuniste in anii ' 80. La polul opus, fosta RDG a aplicat fidel modelul sovietic in toate sferele vietii social-economice, de la formele de proprietate la temuta STASI. Celelalte state au prezentat unele particularitati legate de locul si rolul lor in CAER, Bulgaria de ex. si-a asumat rolul de producator agricol ( motiv pentru care cooperativizarea a fost aici completa, excluzind proprietatea de stat ), Cehoslovacia pe cel de tara industriala cu traditie, mai urbanizata, cu o intensa viata asociativa in mediul rural ( care a si permis de altfel cooperativizarea fara prea mari probleme, iar recent rebransarea la economia de piata, de data aceasta cu dificultati legate de decapitalizare ), Ungaria a avut totdeauna intentii reformiste, atenuind efectele instaurarii modelului socialist iar Romania, cel putin dupa 1965, s-a detasat prin apropierea de experientele altor modele comuniste - cel chinez in primul rind, de inspiratie maoista ( revolutie culturala, dezvoltare multilaterala, autarhie ) dar si cel iugoslav, bazat pe autogestionare. Un caz particular il prezinta si Albania, complet izolata si care prin particularitati se apropia mai degraba de modelul chinez, iar prin modul de structurare a societatii amintea de lumea a treia.
Societatile tarilor in curs de dezvoltare
Socul psihologic si politic al decolonizarii a creat iluzia unei mutatii radicale in formele de viata sociala si economica ale unei mari parti din omenire. Diviziunea internationala a fortelor de productie, interesele marilor state dezvoltate si 'explozia demografica ' au naruit insa aceste sperante.
Anterior aceste societati puteau fi divizate in doua categorii : cele ' administrate ', imperiile coloniale ce asigurau o serie de materii prime agricole sau miniere, indispensabile tarilor dezvoltate, si cele ' dominate ', statele independente politic dar care economic depindeau de evolutiile din societatile dezvoltate. In aceasta categorie se includ atit statele Americii latine marcate de trecutul colonial din epoca preindustriala dar si China sau societatile 'islamice '.
Toate sint confruntate astazi cu presiunea demografica fara precedent si cu alegerea dificila intre ' mimetismul tehnologic' al societatilor occidentale dezvoltate sau constituirea unor modele proprii, conforme specificului lor cultural si resurselor disponibile. Mutatia cea mai importanta este indusa insa de cresterea rapida a efectivelor ce au generat o dezvoltare urbana excesiva ( fara o retea solida, dirijata spre macrocefalie si gigantism ). Aceasta determina aparitia si adincirea unor decalaje : intre clasele politico-administrative si masele traditionaliste, intre paturile ' urbanizate, occidentalizate ' si masele rurale, cu atit mai acute cu cit se suprapun unor diferente culturale.
Se admite de regula ca experienta coloniala a blocat evolutia spontana a societatilor administrate dar in realitate acest blocaj interfereaza cu aparitia unor structuri sociale suprapuse datorate cresterii demografice ce a generat constituirea unui sub-proletariat slab integrat in corpul urban ( slums, favelhas, bidonvilles etc ) si introducerii diferentiate a instructiei in favoarea unei elite modelate dupa schemele formative europene. Aceasta din urma a fost utilizata initial in administratie, ulterior fiind pepiniera miscarilor de independenta.
Dincolo de aceste trasaturi generale exista o serie de diferente extrem de marcate, data fiind diversitatea ' lumii a treia ' ( unii autori deosebesc in ultimul timp cinci astfel de lumi, America Latina, lumea musulmana, Africa Neagra, India - China iar ultima ar cuprinde dragonii si tigrii sud-est asiatici ). In fiecare din acestea diversitatea este descurajanta. Toti sint de acord ca ele se afla ' in tranzitie '. Problema este ' tranzitie spre ce ' ? Spre societatile postindustriale deja dominante in Occident ? Spre forme noi, mai 'spiritualizate', despuiate de materialismul extrem al acestora ?. Dualismul tuturor societatilor din ' lumea a treia ' nu ingaduie extragerea unui raspuns clar. Cele care au reusit sa se desprinda in plutonul ' fruntas ' sint deocamdata cele care au pedalat pe acomodarea eficienta la interesele si necesitatile locale a valorilor societatilor occidentale (democratie parlamentara, economie de piata liberala, drepturile omului etc., cazul Coreii de Sud sau al Taiwanului devenite mari puteri economice ).
Societatile latin- americane.
Asociaza unor sincretisme culturale diverse, suprapunerea si interferenta unor forme de organizare rezultate din sisteme economice diferite. Sincretism, datorat amestecului cultural al unor civilizatii puse in contact de vicisitudinile istoriei - precolumbiene, iberice, negro-africane. Suprapunere sau interferenta, datorata coexistentei unor structuri preindustriale cu cel modelate prin transferul modurilor de productie elaborate in tarile industriale.
Structurile anterioare colonizarii europene au suferit transformari brutale care au mers de la lichidarea completa la refularea lor in zone inospitaliere sau la anexarea, prin integrare la cele aduse de colonisti. Astfel in Antile acestea dispar complet, in platourile andine se pastreaza aproape intacte, pentru ca in Mexic, metisajul si sincretismul sa domine.
Structurile coloniale din acest spatiu erau relativ simple : societatea de baza a comunitatilor taranesti - peones, indiferent de origine (amerindiana, metisa, neagra, mulatra, creola ) si societatea de afaceri si administratie ( a latifundiilor- haciendas, fazendas si minelor ). Sistemul latifundiilor este de origine iberica, pus in practica odata cu avansul reconquistei. Societate elitista in care puterea economica si cea politica apartine stapinilor de pamint duce la stabilirea unei osmoze intre stapinirea solului si autoritate. La acest nivel se vor regla toate conflictele sociale sau cele intre metropola si colonii. Luptele pentru independenta, crincene adesea, au adus beneficii in primul rind latifundiarilor, secundar ducind la eliberarea sclavilor. Ierarhia sociala ramine insa in America Latina neatinsa, spre deosebire de America de Nord ( partea sudica indeosebi ) unde structurile de tip colonial vor fi puternic zdruncinate in timpul razboiului de secesiune. Acum apare si se dezvolta disparitatea intre cele doua Americi, ce va conduce la ' tutela ' nord -americana, simbolizata de doctrina Monroe. Deschisa economiei de schimb, America Latina dobindeste de timpuriu statutul de ' furnizor', fie de produse miniere fie de produse de plantatie, ce fac din latifondo sursa principala a comertului.
Secolul 20 aduce, punctual, dezvoltarea industriei ce duce la concentrari muncitoresti si la extinderea activitatilor formative, dupa modelul european sau nord-american, capabila sa asigure incadrarea tehnica si administrativa. Se naste astfel destul de timpuriu clasa de mijloc, care aici se va posta in pozitia de aparator al claselor oprimate, sursa continua de instabilitate, motiv suficient pentru instaurarea unor dictaturi ( extrem de stabile acolo unde fragilitatea este extrema, Paraguay de ex. ).
Societatile rurale au suferit de asemeni transformari majore, ca urmare a succesivelor reforme agrare. Ierarhizarea anterioara ( latifundiari -peoni ) dispare complet in acest context iar explozia fenomenului urban ii reduce importanta. Societatea urbana este astazi dominanta in tarile latin-americane, distingindu-se prin extrema segregatie rezidentiala si diferentele enorme de bunastare sociala. Clasa superioara, restrinsa, dar foarte solidara, unita prin legaturi de rudenie, prietenie formeaza un soi de oligarhie ce controleaza aproape integral societatea, beneficiind de cea mai mare parte a venitului national si afisind un nivel cultural comparabil cu cel al tarilor dezvoltate. Esalonul urmator, clasa de mijloc, aparuta ca urmare a necesitatilor de incadrare administraitva si a extinderii serviciilor, este eterogena asociind functionarii, intelecutalitatea ( inclusiv studentimea, simplul statut de student schimba statutul social, importanta lor fiind foarte mare, de ex. numai Universitatea Nationala din Mexico are 250 000 studenti ), comerciantii, cadrele din constructii ( foarte importante aici unde orasele se dezvolta expolziv ), artistii etc.. Extrem de stratificata aceasta clasa nu este complet rupta de majoritate, paturile de artizani si muncitorii specializati asigurind legatura cu masele slab integrate sau neintegrate de la periferia marilor metropole. Aceasta structura complexa constituie unul din paradoxurile acestei societati, fiind atit efectul dezvoltarii conforme modelului euro-american cit si efectul subdezvoltarii, datorat conservarii unor structuri arhaice sau anacronice. Nevoile de consum si servicii ale claselor mai bine situate sint creatoare de locuri de munca ce atrag masiv masele rurale mai ales cele putin legate de pamint ( Brazilia NE, Columbia, Venezuela ), ce duc la abandonul complet al unor regiuni extinse. Aceste discrepante duc la criza societatii latin-americane in ansamblu, din anii ' 70 dar si la mutatiile din ultimul deceniu. Acestea sint posibile in noul context demografic ( cele mai multe state de aici sint in ultima faza a tranzitiei demografice ) si economic ( crearea Mercosur, Alena ), susceptibile a asigura un nou dinamism. Problema principala o constituie insa sub-proletariatul neintegrat, ce populeaza inca periferiile insalubre ale oraselor ( adesea formeaza ina la 1/3 din populatie, sau chiar mai mult la Lima, Bogota sau Rio de Janeiro ). Aici isi gasesc de altfel locul miscarile de tip comunist sau anarhist, iar eforturile intelectualitatii de persuasiune ideologica se lovesc de zidurile analfabetismului, promiscuitatii si intolerantei. 'Miracolul ' sud-american, prevazut cindva intirzie sa se manifeste plenar, cei mai multi analisti fiind totusi de acord ca acestea sint cele mai apropiate de integrarea in modelele sociale euro-americane ( euro- atlantice sau cum vreti ).
Societatile Africii tropicale.
Decolonizarea Africii a fost mai spectaculoasa decit cea a tarilor asiatice ( India de ex. ). Aceasta pentru ca 'impartirea Africii ' si-a pus o amprenta mult mai vizibila asupra comunitatilor africane, aflate in cea mai mare parte intr-un stadiu tribal de agregare sociala. De asemeni aceasta impartire a determinat si actualele frontiere care vor fi pentru mult timp de-acum incolo o realitate geopolitica si geoeconomica ineluctabila. Din aceasta deriva trasatura dominanta a societatilor africane actuale, anume, coexistenta in interiorul acelorasi frontiere a unor comunitati diverse, separate adesea prin trasaturi culturale si civilizationale extrem de marcate. Consecinta consta in divizarea unitatilor etnoculturale in fractiuni atribuite mai multor state. Incercarile de unificare anterioare nu creasera ansambluri statale stabile si coerente ( cu exceptia Etiopiei ). Epoca postcoloniala se remarca astfel prin aparitia si dezvoltarea unor ' nationalisme ', mai ales acolo unde exista o etnie ( etnii ) dominante, cu o baza demografica viguroasa ( yoruba, peul, ibo, bambara, mossi, ashanti etc ). Extrema farimitare lingvistica determina totusi pastrarea limbilor coloniale ( franceza si engleza in principal ) ca limbi de comunicare interetnica. Aceasta diversitate opune o piedica destul de serioasa in calea modernizarii ( scolarizare, mass-media etc. ), ducind inevitabil la ' inchiderea ' unor comunitati intregi in cadrul strimt al propriului model cultural, arhaic si inadaptabil cerintelor actuale.
Acesta nu constituie singurul handicap al societatilor africane. Dominanta structurilor fractionate, bazate pe familie ( in sens larg ), extrem de diverse, functie de etnie sau conditie sociala. In general toate comunitatile cuprind paturi marginalizate ( artizanii mai ales ) iar grupele de virsta constituie un criteriu serios de structurare sociala. Modurile de expresie culturala ( muzica, dans, arte plastice ) sint specifice fiecarui grup in parte, iar animismul, dominant, impune o la fel de mare diversitate de credinte si practici rituale. Cu exceptia marginilor islamizate nu exista astfel o baza' ideologica ' comuna capabila sa asigure un minim de coeziune sociala. Totul pare sa concureze aici la farimitarea infinita a societatii in grupuri tot mai mici si autarhice.
Formele de organizare difera totusi in functie de nivelul tehnic si influentele externe. Populatiile arhaice ( bushmeni, pigmei ) traiesc in grupuri familiale elementare, pastorii din Africa de E in comunitati patriliniare iar cele din savanele ce bordeaza la sud Sahara sint mai evoluate, bazate pe o ierarhie stricta : aristocratia ce administeaza toate sferele vietii sociale, agricultorii ce exploateaza terenurile, artizanii ierarhizatii la rindul lor conform specificului activitatii prestate. Se adauga pastorii, acolo unde acestia traiesc in 'simbioza' cu populatiile agricole ( cazul peulilor ), care impun raporturi diverse, de la dominatie la colaborare.
Colonizarea nu a reusit sa schimbe acest tablou, chiar prin crestinarea unor segmente importante de populatie. Schimbarile s-au produs mai ales pe plan economic : introducerea monedei, conscriptia urbanizarea si dezenclavarea prin racordarea unor arii marginale la fluxurile mondiale. Acestea s-au manifestat punctual, in orasele create si constituie de fapt creuzetul societatilor africane actuale. Individul se integreaza aici intr-un sistem diferit de relatii umane si raporturi sociale, este constrins de o disciplina riguroasa si o incadrare administrativa si juridica straina de modul de viata traditional. 'Initiat ' in viata fostilor colonizatori individul se integreaza unui grup social tot mai rupt de masele rurale, ceea ce confera societatilor africane un caracter disjunct. Orasul se forteaza sa impuna propriul arhetip social, bazat pe o mai mare deschidere spre exterior. Decolonizarea s-a efectuat in doua moduri fie prin transferul amiabil al puterii politice catre elitele locale ' europenizate' fie prin miscari de eliberare ce implica si un transfer ideologic, adesea de factura comunista. Exista astfel doua tipuri majore : societati ' civile ' ( Senegal, Ghana, Kenya etc.) si 'militare ' ( Nigeria, Guineea, Somalia ). Ambele sint insa la fel de instabile si fragile, dependente de fostele metropole sau de societatile multinationale ( neocolonialism ) si de sfidarile la care sint supuse fara exceptie ( explozie demografica, subdezvoltare etc. ).
Societatile asiatice traditionale.
Mostenitoare ale unor civilizatii stravechi si implicit a unor structuri sociale aparent imuabile, societatile asiatice traditionale au cunoscut mutatii profunde dupa 1950. Cele doua modele esentiale ( indian si chinez, lasindu-l de o parte pe cel musulman ) sint sensibil diferite. Societatea indiana a cunoscut o lunga perioada coloniala si este supusa blocajului ce separa clasa restrinsa a industriasilor si administratorilor de masa rurala de peste 700 miln locuitori rurali. Cea chineza si-a pastrat independenta, cu riscul izolarii, si a fost puternic zguduita de ocupatia japoneza si instaurarea comunismului ce a eliminat practic societatea traditionala extrem de ierarhizata si birocratica inlocuind-o cu una comunitara, de masa, tot mai dependenta de modul de viata european ( à l'asiatique e adevarat ).
Societatea indiana, se remarca prin maxima farimitare, geografica ( state, provincii, sate sau regiuni tribale ), etno-culturala ( 1600 limbi si dialecte ), structurala ( binecunoscutele caste - varna, brahmana, vaisya, shudra, harijani fiecare subdivizate la rindul lor ). Peste acestea totusi se suprapune hinduismul care este mai mult decit o religie, adaptabil oricarui strat social si oricaror diferente lingvistice sau rasiale fara a le reduce, dimpotriva intarind specificul local. Castele se suprapun adesea cu grupurile socio-profesionale ceea ce perpetueaza diferentele intre grupuri ( similar oarecum cu ceea ce se petrece in Africa). Vazute ca frine in calea modernizarii acestea au fost supuse unor transformari majore, pastrindu-si insa solidaritatea de grup sau erijindu-se in ierarhie sociala ( cazul parsilor, un grup redus de cca 80 mii indivizi, zoroastrieni refugiati din Iran in sec. VI, astazi alcatuind o casta de intreprinzatori si bancheri ce domina cea mai dezvoltata regiune a Indiei - Bombay ; similare sint si grupurile marwarilor -comercianti din Rajasthan ce controleaza afacerile in domeniu pe un spatiu ce depaseste frontierele spre Asia de SE sau cele alcatuite de marii proprietari funciari din cimpia Indogangetica, adesea de religeie musulmana si de intendentii lor, zamindarii a caror autoritate a faost intarita in perioda coloniala, astazi alcatuind clasa politico-administrativa dominanta in N - Uttar Pradesh, Bihar ). Acestia din urma de altfel apropie relatiile sociale din mediul rural de cele din Orientul Mijlociu, bazate pe combinatia dintre mica proprietate subzistentiala, taraneasca si cea latifundiara. Explozia demografica a impus o serie de reforme agrare, ca si incurajarea asociativitatii, mai bine inserate in NV ( Punjab, Haryana aici revolutia verde fiind o reusita ) unde solidaritatea comunitara e intarita de dependenta de agricultura irigata. Cu toate acestea mase imense de locuitori rurali ingroasa multimile mizerabile din slumsurile urbane, ca urmare a imposibilitatiii asigurarii subzistentei de pe micile loturi primite, cultivate cu mijloace primitive.
Societatea indiana este astfel foarte contrastanta. Mase imense traiesc la limitele subzistentei, amintind cele mai napastuite regiuni africane iar la polul opus o opulenta oligarhie financiar -industriala, secundar comerciala, occidentalizata este inserata complet la circuitele realitatilor postindustriale. O clasa de mijloc tot mai extinsa s-a conturat prin progresul alfabetizarii si reconsiderarea rolului femeii, aceasta mai ales in sudul dravidian, ceva mai ferit de influentele lumii musulmane si in unele zone cu pondere importanta in viata economica ( Bombay-Gujarat, Calcutta, Damodar, Delhi etc ). Problemele principale constau astazi in consolidarea unor disparitati regionale, mai putin evidente in trecut, ce constituie deja sursa unor separatisme - cel sikh din Punjab de ex.. Aceste disparitati nu sint numai de ordin economic ci si cultural, unele state mai ' avansate ' ating un grad de alfabetizare de 80-90 % ( Kerala, Goa , in SV ), mult superior mediei care nu depaseste 50 %, aceasta reflectindu-se si in gradul de ocupare a fortei de munca feminine, in diminuarea indicatorilor demografici ( tot in SV acestia sint foarte apropiati de cei inregistraiti in cele mai avansate tari ale lumii a treia ).
Societatea chineza este sensibil diferita. In ansamblu este ordonata cu toate seismele politice mentionate. Societatea rurala traditionala, fondata pe familie si pe relatiile de tip feudal ce opuneau masele comunitare, proprietarilor de teren si comerciantilor a constituit baza 'revolutiei ' Marsului Lung , favorizata si de unitatea remarcabila a civilizatiei chineze, cu exceptia marginilor muntoase sau desertice din jumatatea vestica unde s-a impus cu forta. Tema de baza a revolutiei a constituit-o mobilizarea ' capitalului fortei de munca ' prin inregimentarea egalitara in programele de dezvoltare tehnico-materiala ( de la 'marele salt inainte ' la 'revolutia culturala ' maoista ). Cele citeva decenii de ' revolutie ' continua au avut darul sa distruga din temelii structurile anterioare creind noi comportamente colective ce fac din societatea chineza una din cele mai unitare din lume. A ramas nealterat insa spiritul societatii chineze, bazat pe solidaritate, tenacitate si respectarea ordinii legilor naturale si umane. Justificate moral de catre Confucius aceste baze au fost dublate de Mao cu disciplina politica a unei societati egalitare, unde ierarhia este ecxlusiv cu caracter tehnocratic si politic. Solidaritatea s-a dovedit mai putin eficace in cooperativizarea agriculturii, insa a gasit un cadru extrem de favorabil in ' comunele populare', unitati de activitate complexa in care fiecare individ isi gaseste locul in functie de posibilitatile si gusturile lui ( teoretic ). Activitatile agricole, industriale si de servicii sint strins legate printr-un sistem de schimb si compensatii reciproce.
O coordonata noua a societatii chineze o constituie orasul, asociat dezvoltarii industriale, ce a creat noi straturi sociale ( proletariatul industrial, intelectualitatea ). Aceasta mai ales in contextul liberalizarii economice de dupa 1980, manifestata pe litoralul sud-estic in mod deosebit. Se coaguleaza aici embrionar noul model chinez de societate, ale carui fundamente confucianiste ramin aproape nealterate alaturi de asumarea unor libertati si responsabilitati individuale capabile sa conduca China spre statutul de ' cea mai mare putere economica si politica '. Aceasta coordonata introduce insa, ca si in India, clivajul intre regiunile costiere tot mai prospere si cele interioare, in care structurile constituite in anii ' 50 devin tot mai ineficiente. De modul in care chinezii vor reusi eliminarea acestui diferential economic ( si tot mai mult cultural ) depinde succesul noului model mentionat mai sus. Deloc neglijabile vor fi consecintele politicii denataliste, care se vor exprima prin imbatrinirea accentuata a populatiei in deceniile urmatoare.
Islamul, este nu numai o religie ci si un model social, dinamic si extrem de stabil, adaptindu-se la conditii sociale diverse, asimilindu-le sau asimilindu-se acestora. Constituind azi cea mai numeroasa comunitate confesionala ( aproape 1,3 mld persoane ) nu ese lipsita totusi de diferentieri, de la cele legate de rit ( siit, sunit, ismaelit etc ) sau de contextul cultural in care se integreaza ( islamul Africii Negre, al Insulindei sau cel chinez ori vest-european ). Baza islamului, Coranul impune comunitatii acelasi ritm si mod de viata, avind in centru moscheea si madrasa. Societate esential urbana, Islamul se remarca astazi prin vigoarea cu care opune rezistenta modelelor sociale ' occidentale '. Imaginea cea mai fidela a societatilor islamice se regaseste in aria de origine, Orientul Mijlociu.
Bazata pe solidaritate, mai ales atunci cind intervin influente externe, dar strict ierarhizata, fara a crea structuri rigide precum cele din India, societatea de tip islamic cunoaste dupa 1920, succesive ajustari, mai ales acolo unde contactul cu Europa este mai intens ( Turcia, Tunisia, Egipt ). ' Dar ' ul Islam'-ul de altadata este astfel tot mai mult patruns de curentele de idei si modurile de viata din ' Dar ' al Gharb '. Dualismul nascut astfel intre fortele traditionaliste si curentele tehnocratice constituie problema principala, fie ca e vorba de societatea turca ( cu 70 de ani de experienta laica, insuficienti pentru a inlatura ascensiunea unor forte islamiste ) sau de cea saudita in care Islamul constituie unicul cadru juridic al vietii sociale ( dar unde curente reformiste se fac tot mai simtite, pe linia emanciparii femeii a abolirii unor privilegii si a adoptarii unei constitutii mai conforme punerii in valoare a petrodolarilor ). Evenimente precum instaurarea regimului ayatollahilor in Iran, sau mai recent razboiul civil latent din Algeria sint simptome ale acestui dualism.
La nivelul clasei mijlocii ( tehnocrati, intelectualitate ) se manifesta o dorinta acuta de apropiere fata de modelele europene, sau americane, urmare a evolutiei mentalitatilor sau mai degraba unui proces de reconsiderare a propriului rol si loc in dinamica societaiti globale. De altfel nu diferentele au opus Islamul si lumea crestina, ambele izvorind din acelasi arhetip social constituit in jurul Marii Mediterane din antichitatea timpurie, ci neincrederea si afisarea unei false superioritati de o parte si de alta. O posibila convergenta spre un nou model euromediteranean nu este exclusa, date fiind relatiile tot mai strinse din aceasta arie. La celalalt pol al lumii islamice, in Asia de SE, convergenta spre un model unitar, bazat de altfel pe un subasment rasial si cultural comun este vizibila. Pericolul 'integrismului ' este mai degraba un refuz al societatilor occidentale de a trece de ' partea cealalta a oglinzii ', de a intelege sensurile si simbolurile unor societati aflate prea multa vreme in defensiva, derutate de decalajul economic crescind. Problemele puse de explozia demografica, acut resimtita in aceste tari confruntate cu 'foamea de pamint agricol' constituie un factor suplimentar de risc, capabil sa puna in discutie tendintele expuse, sa le dirijeze spre autarhie si xenofobie, contrare de altfel principiilor de baza ale Islamului (toleranta, djihad -cu sensul literal de avint, elan ). Acumularea unor riscuri in imediata vecinatate a Europei nu poate lasa acest continent indiferent. Recentele tulburari din Algeria cunosc o extindere si un impact la fel de marcat in Franta de ex.. Conditionarile reciproce nu ar trebui sa mearga insa pe linia impunerii unilaterale a unor norme considerate a fi universale (democratie, drepturi si libertati individuale etc. ). Unele din angoasele ce macina structurile societatilor occidentale si-ar putea gasi solutia si in experienta milenara a unor modele sociale ce si-au dovedit eficienta macar o data in decursul istoriei. Deruta in care se afla multe societati ' in tranzitie' ( vazute din vest, toate societatile sint in tranzitie, spre modelele lor sociale si economice evident ) se subscrie aceluiasi context, al impunerii unor evaluari si masuri specifice unui cadru uman particular. In aceasta ordine de idei rivna cu care guvernanti de ieri sau de azi incearca sa aplice (macar verbal) la realitatile romanesti etaloane occidentale este mai mult decit absurda. Dincolo de eficienta unor mecanisme economice sau sociale se afla fundamente specifice care nu pot fi substituite experientei particulare romanesti. Aceasta merita evaluata pentru a extrage acele elemente compatibile cu necesitatea ancorarii in societatea celui de-al treilea val altfel exista riscul scufundarii complete in neantul istoriei.
