Miscarea naturala a populatiei dobrogei in secolul xx

MISCAREA NATURALA A POPULATIEI DOBROGEI IN SECOLUL XX

Populatia reprezinta totalitatea indivizilor care traiesc pe un anumit teritoriu sau areal geografic, considerati in ansamblu, indiferent de caracteristicile sau particularitatile acestora legate de rasa, etnie, gen sau varsta.

Numarul total al populatiei unei tari sau regiuni constituie rezultatul a doua componente: miscarea naturala si miscarea migratorie.

Modificarile care apar in numarul populatiei totale reprezinta rezultatul a patru elemente: pe de o parte, nasterile si imigrantii, care duc la cresterea numarului populatiei, iar pe de alta parte, decesele si emigrantii, care duc la scaderea numarului populatiei.

Miscarea naturala reprezinta totalitatea modificarilor ce apar in numarul si structura populatiei, ca urmare a nasterilor si deceselor, casatoriilor si divorturilor.

Natalitatea si mortalitatea sunt componentele principale ale evolutiei demografice, dinamica naturala a populatiei rezultand din diferenta dintre numarul de nasteri si de decese.

1.  Natalitatea

Natalitatea arata frecventa sau intensitatea nasterilor in interiorul unei populatii. Aceasta se masoara prin rata natalitatii, indicator calculat prin raportarea numarului total de nascuti vii la populatia medie (reprezinta populatia inregistrata la 1 iulie a fiecarui an).

Ca element preponderent in determinarea cresterii si dinamicii demografice, natalitatea este influentata de un complx de factori: fecunditatea, structura populatiei pe varste si sexe, migratiile, politicile demografice, traditiile, apartenenta religioasa, nivelul de cultura si educatie, emanciparea si gradul de ocupatie a femeii.

Un indice deosebit de expresiv in diferentierea natalitatii dintre populatii este fecunditatea (fertilitatea), care reprezinta numarul mediu de nascuti vii, raportat la o femeie in perioada de procreatie (intre 15 si 50 ani).

Fecunditatea este accentuata intre 15 si 24 de ani, diminuandu-se odata cu avansarea in varsta, si depinde de intensitatea, stabilitatea si caracterul precoce sau tardiv al casatoriilor, de frecventa avorturilor si gradul de utilizare a mijloacelor de contraceptie.

Analiza fenomenelor demografice din Dobrogea in perioada 1930-1966 arata o scadere a mortalitatii mai ales in ultimele doua decenii, dar in acelasi timp si un regres al natalitatii.

Media anuala a indicelui natalitatii pentru anii 1931-1935 este de 39,6‰ pentru judetul Constanta si de 43,2‰ pentru judetul Tulcea. Dupa aceasta data indicele natalitatii este in continua scadere.

Evolutia indicelui natalitatii populatiei Dobrogei in perioada dintre ultimele doua recensaminte (1956-1966) arata scaderea lui continua in acesti 11 ani, de la 32,9‰ in anul 1956 la 22‰ in 1960 si la 14,8‰ in 1966. Cu toata scaderea acestui indice in perioada analizata, natalitatea in Dobrogea se inscrie cu un indice superior mediei pe tara. Descresterea coeficientului natalitatii mai ales in ultimele doua decenii se datoreste scaderii aproape in acelasi ritm a numarului de casatorii, cat si gresitei intelegeri si folosirii a dreptului de intrerupere a sarcinii acordat de legile din acea vreme.

In urma sistemului de masuri medico-sanitare si de sprijinire materiala a familiilor cu mai multi copii, sistem imbunatatit dupa 1966, natalitatea a crescut mult in anii 1967 si 1968 in comparatie cu perioada anterioara, fara sa atinga insa coeficientii anilor 1931-1935.

Indicele natalitatii pe intreaga provincie prezinta diferentieri teritoriale. In primul rand se individualizeaza judetul Tulcea cu un coeficient mai mare al natalitatii in comparatie cu judetul Constanta. Aceasta situatie se datoreste atat cauzelor subiective, cat si celor obiective. Intre cele din urma o influenta mai mare asupra mentinerii unui indice superior al natalitatii o are stabilirea populatiei in localitatile natale. Indicele mai scazut in jumatatea sudica a Dobrogei, si mai ales in Valea Carasu si in zona litorala, se datoreste mobilitatii populatiei, fenomen care adesea duce la scaderea numarului casatoriilor, la dezechilibre numerice intre sexe. Sub aspectul evolutiei indicelui natalitatii, teritoriul Dobrogei se inscrie in tipul teritoriilor cu natalitate in scadere, dar cu tendinte de crestere in ultimii doi ani.

In cercetarile demografice si sociologice moderne se acorda o atentie tot mai mare fenomenului de fertilitate feminina, intrucat se presupune ca acesta are un rol important in evolutia coeficientului de crestere, de stagnare sau de descrestere a natalitatii. Analiza fenomenului de fertilitate feminina la populatia Dobrogei arata urmatoarele in ultimii ani: judetul Tulcea se situeaza la toate grupele de varsta (cu exceptia celei intre 45-49 ani) peste coeficientul mediei pe tara al fertilitatii feminine; spre deosebire de acesta, judetul Constanta se situeaza la toate grupele de varsta (cu exceptia celei intre 15-19 ani) sub coeficientul mediei pe tara al fertilitatii feminine.

Natalitatea a fost extrem de mare in mediul rural pana la al doilea razboi mondial (se ridica uneori la 40-45‰). La recensamantul din 1977 a fost de circa 22‰ la sate si 18‰ la orase. In 1992, ea a fost de 11,3‰ in judetul Constanta si 11,6‰ in judetul Tulcea (deci mai mica decat media pe tara de 11,9‰); valorile pe medii sunt apropiate (in judetul Constanta 10.3‰ urban si 11,3‰ rural, in judetul Tulcea 13,8‰, respectiv 11,9‰). Ulterior, valorile natalitatii au scazut (in 1996 au fost 0,5‰, in judetul Constanta si 9,9‰ in judetul Tulcea), fiind sub media pe tara (10,4‰). Se disting areale cu valori mai mari, decat media, in comunele din sud-vestul provinciei (Podisul Oltinei), in partea de est a Podisului Babadag si in orasele Tulcea, Babadag, Harsova; apoi areale cu valori apropiate mediei in orasle Constanta, Eforie, Medgidia, Mangalia.

In concluzie, natalitatea populatei Dobrogei, a suferit i ultimele decenii scaeri, de la 32,9‰ in anul 1956, la 14,8 ‰ in anul 1985, dar si cresteri, in anul 1992 fiind de 22,9 ‰, pentru ca apoi sa scada in anul 1996 la 20,4‰. (tabelul nr. 6) (fig. nr. 14).

Tabelul nr.6

Fig. nr. 14. Evolutia natalitatii intre anii 1956 – 1996

2.  Mortalitatea

Mortalitatea reflecta totalitatea deceselor care se produc in cadrul unei populatii. Aceasta se exprima prin rata mortalitatii, indicator demografic care reprezinta un raport intre numarul total de decedati si populatia medie.

Mortalitatea este mai accentuata in primii ani de la nastere (0–4 ani), scazand ca intensitate spre anii adulti si crescand din nou, odata cu varsta.

Civilizatia avansata si in special dezvoltarea infrastructurii sanitare, au determinat o diminuare puternica a mortalitatii.

Mentinerea sanatatii este strans legata de o buna igiena si de utilizarea mijloacelor terapeutice. Gradul de instruire a diverselor categorii de populatie determina adoptarea unui anumit mod de viata (dieta, limitarea consumului de alcool, renuntarea la tutun), precum si a unui comportament fata de maladii; exercitarea anumitor meserii comporta riscuri ce ridica nivelul mortalitatii in randul celor care le practica.

Un indice demografic mai complex, exprimand durata anilor de viata a unei generatii de noi nascuti este speranta de viata la nastere, numita si durata medie a vietii, calculata cu ajutorul tabelelor de mortalitate.

Mortalitatea infantila este exprimata prin raportul dintre numarul deceselor anuale inregistrate la copii, cu varsta mai mica de 1 an si efectivul mediu al populatiei (1.000 locuitori). Acest indicator demografic este deosebit de sensibil la starea sanitara si nivelul dezvoltarii economico-sociale, ale populatiei.

In anii 1931-1935 media anuala a mortalitatii populatiei a fost de 21,2‰ pentru judetul Constanta si de 20,6‰ pentru judetul Tulcea. In anii urmatori (cu exceptia perioadei de dupa cel de-al doilea razboi mondial) indicele mortalitatii este in continua descrestere. Scaderea considerabila a acestuia (10,2‰ in 1956 si 7,3‰ in 1966) isi are explicatia in amplul sistem de masuri medicale, sociale, economice, dezvoltat sistematic dupa anul 1960. Poate fi amintita reteaua de spitale de la Constanta, Tulcea si Medgidia. Numarul institutiilor pentru servicii medicale in Dobrogea se completeaza cu serviciile medicale a celor 6 sanatorii din localitatile balneare Agigea, Eforie-Nord, Eforie-Sud, Techirghiol si Mangalia si cu alte spitale din multe alte localitati.

Mortalitatea a fost mare in perioada interbelica - 22‰, in 1992 era de circa 9,8‰ (pe judete – 8,5‰ in Constanta si 11,1‰ in Tulcea), si din anul 1996 de 12‰. Durata medie a vietii a crescut de la 42 ani (1932) la peste 70 ani in prezent. Pe medii, in 1996, natalitatea era mai mare in cel rural (13,9‰ in Constanta si 14,7‰ in Tulcea). (tabelul nr. 7) (fig. nr. 15).

Tabelul nr.7

Fig. nr. 15. Evolutia mortalitatii intre anii 1956 – 1996

3. Sporul natural

Diferentele care exista intre nivelul natalitatii si cel al mortalitatii unei populatii sunt redate de sporul natural sau rata cresterii naturale. Acesta se obtine prin diferenta dintre rata natalitatii si rata mortalitatii.

Sporul natural poate fi pozitiv, cand numarul nascutilor este mai mare decat numarul decedatilor, insa poate fi si negativ, daca nivelul natalitatii este mai redus decat nivelul mortalitatii, in acest caz preferandu-se termenul de deficit natural ori cel de declin demografic sau „0”, cand valorile ratei natalitatii sunt egale cu cele ale ratei mortalitatii.

Sporul natural reprezinta in anii 1931-1935 pentru cele doua judete o medie de peste 8.800 locuitori pe an, adica 20 ‰. In anul 1956 acesta inscrie 10.823 locuitori sau 22,8‰. Cei mai scazuti indici se inregistreaza in anul 1965, cu 4.096 locuitori sau 8,0‰, si respectiv 3.847 locuitori sau 7,5‰ in anul 1966.

Masurile pe linie de stat care au fost adoptate dupa 1966 au dus la o midificare substantiala a sporului natural, care a inceput sa inregistreze din nou cresteri.

Folosind tipurile de dezvoltare demografica stabilite de geografa franceza J.Beaujeau-Garnier, miscarea naturala a populatiei Dobrogei se inscrie in urmatoarele tipuri:

a) in anii 1930-1936, in tipul teritoriilor cu coeficienti mari de natalitate (media anilor 1930-1936 era de 41,4‰) dar si cu o mortalitate ridicata (20,4‰). Sporul natural inscria valori absolute de peste 8.800 locuitori/an, sau 20,5‰;

b) in anii 1948-1955 Dobrogea evolueaza catre tipul in care natalitatea se mentie ridicata, iar mortalitatea inregistreaza tendinte de scadere;

c) in anii 1956-1966, in tipul in care atat natalitatea cat si mortalitatea sufera o sensibila scadere. Sporul natural cunoaste valori absolute intre 10.823 locuitori/an in 1956 si 3.847 locuitori/an in 1966;

d) din anul 1967 Dobrogea se inscrie in tipul in care coeficientii natalitatii cresc.

Sporul natural la nivelul anului 1991 depasea media pe tara (1‰) in judetul Constanta (2,8‰) si era inferioara in judetul Tulcea (0,5‰). In 1996, valorile sunt si mai mici (-0,6‰, Constanta si -1,6‰ Tulcea). Pe medii insa situatia difera: in cel urban in Constanta -0,5‰ si in Tulcea 0,9‰; in cel rural -0,9‰ si respectiv -4‰.

4.  Cauzele evolutiei sincopate a sporului natural

Evolutia demografica a provinciei Dobrogene nu a cunoscut un proces constant valoric pe durata secolului XX, ea fiind marcata de o serie de sincope, care ilustreaza fie perioade de scadere a numarului de locuitori, provocate in doua randuri de cele doua Razboaie Mondiale, iar intre 1992 si 2002, de modificarea severa a comportamentului demografic si instalarea unui spor natural negativ, fie perioade de crestere accelerata, chiar agresiva a populatiei, datorate colonizarilor si improprietaririlor agricole din prima jumatate a secolului; colectivizarii si industriei fortate din perioada comunista (1950-1990).

Prin urmare putem identifica umatoarele categorii de cauze (Vasile Nicoara-Teza de doctorat, 2004):

a) cauze naturale – dominatia „zonei critice” pentru locuit a marii suprafete deltaice si lacustre, a masivelor de origine muntoasa si a celor forestiere, care restrang la circa 40% din suprafata judetului spatiul favorabil locuirii.

b) cauze economice – dezvoltarea exponentiala a activitatii portului Constanta, in detrimentul navigatiei mai dificile si mai scumpe prin porturile si bratele dunarene; potentialul turistic deosebit al litoralului constantean, devenind prima zona turistica a tarii; amplasarea unor mari obiective industriale (santiere navale, combinate chimice, centrale electrice, uzine ale industriei usoare si alimentare) sau de transport (marele complex portuar Constanta, canalul Dunare-Marea Neagra si subramura sa Poarta Alba-Midia Navodari, podurile transdanubiene), cu precadere in judetul Constanta; suprafata arabila mult mai extinsa si amenajarea unei parti insemnate pentru irigatii, in judetul Constanta.

c) cauze demografice – un aflux permanent de populatie tanara, forta de munca necesara industriei, turismului, santierelor de constructii, care a mentinut in acelasi timp si o natalitate ridicata, in judetul Constanta, spre deosebire de judetul Tulcea, care a inregistrat flux migratoriu ridicat si tendinte de imbatranire a populatiei.

5.  Consecintele evolutiei sincopate a sporului natural

Consecintele acestei evolutii se regasesc sub diferite forme in toate aspectele vietii social-economice a Dobrogei, astfel:

a) Valul demografic rural al improprietaririlor si colonizarii a multiplicat numarul satelor si a crescut marimea demografica a celor existente. Aceasta consolidare a proprietatii rural-agrare a facut apoi obiectul unei fortate colectivizari, care a generat, prin excese politice, prin distrugerea proprietatilor rurale private si prin excedent de forta de munca, un flux migratoriu major (pentru unele localitati chiar exod rural) spre orase.

b) Mutatiile politice care au insotit regiunile totalitare din perioada 1938, 1989, au provocat, pe de o parte emigrarea, chiar exodul (pentru populatia germana si evreiasca) unor minoritati etnice, persecutarea politica a altora (evreii si tiganii de catre regimul fascist, tatarii de catre regimul comunist de sorginte sovietica), iar pe de alta parte, aportul in zona de populatie prin infiintarea lagarelor de munca, a deportarilor fortate (la Canal si in Delta).

c) Modificarea structurii economice din a doua jumatate a secolului XX prin cresterea ponderii industriei constructiilor, transportului si turismului fata de agricultura, prin ritmul accelerat al acestora, care in Dobrogea a inregistrat cele mai mari investitii, comparativ cu restul tarii, au determinat fluxuri de populatie din toate regiunile tarii spre marile santiere (indeosebi grupe de varsta tanara, cu o pondere mare a sexului masculin) dinspre regiunile slab dezvoltate ale tarii, ca de exemplu Moldova, Oltenia.

d) Aceste evolutii economice si demografice au provocat o depopulare a satelor si o imbatranire demografica a acestora, si a mentinut o buna perioada de timp un comportament demografic activ (cu niveluri mai ridicate decat in alte regiuni ale tarii – Banat, Crisana, Muntenia Centrala).

Progresele sociale, culturale si economice, ridicarea nivelului de trai si de instruire si modificarea conceptiei de viata si a modelului familial, sub influenta modelului occidental, au contribuit la schimbarea comportamentului demografic, dintr-unul echilibrat, stagnal si chiar unuia dezechilibrat, cu deficit natural demografic.

e) Aceste fluxuri de dirijare spre urban a unei mari parti a populatiei Dobrogei, cu precadere spre zona litorala a judetului Constanta (cu potential economic atractiv), incepute in anii 1960, i-a urmat alte valuri, care fac ca si in prezent sa continue depopularea zonelor rurale si superconcentrarea populatiei in spatii urbane bine echipate edilitar si cu servicii mai bune.

In concluzie decalajul dintre urban si rural nu este unul numai de marime demografica ci si unul de nivel cultural, social, economic si functional, care in loc sa se atenueze, continua sa creasca, provocand dezechilibre teritoriale si pe sectoare de activitate.

O caracteristica de data relativ recenta, din ultimii zece ani, care va antrena consecinte pe termen mediu, este emigrarea unei insemnate parti din forta de munca tanara spre state dezvoltate. Acest fenomen, coroborat cu cel al sporului natural negativ, va provoca in urmatorii 20–30 de ani un deficit de forta de munca si un dezechilibru intre grupele de varsta tanara si activa si grupa de varsta a treia, intre populatia activa-productiva si cea a pensionarilor.