|
|
|
PREVIZIONAREA TERITORIALA
1-CONSIDERATII GENERALE ASUPRA PROBLEMELOR REPARTIZARII FACTORILOR DE PRODUCTIE PE TERITORIU
2-CRITERII DE AMPLASARE PE TERITORIU A NOILOR OBIECTIVE DE INVESTITII
3-METODE SI MODELE DE FUNDAMENTARE A PREVIZIUNII REGIONALE
1-CONSIDERATII GENERALE ASUPRA PROBLEMELOR REPARTIZARII FACTORILOR DE
PRODUCTIE PE TERITORIU
Teoria economica a repartizarii teritoriale a productiei are radacinile sale empirice in secolul XIX. Roscher, Schaffle si apoi W.Luenhardt, J.H.Thunen, Ricardo si altii referindu-se in principal la productia agricola.
Spre sfirsitul secolului, W.Roscher publica o serie de analize privind amplasarea industriei, punind in evidenta ca un factor esential specializarea muncii, adaugindu-l factorului piata remarcat de Adam Smith. Teoriile capitaliste privind localizarea industriei au fost sintetizate in mod creator in anul 1909 de Alfred Weber, care se plaseaza pe pozitiile unei abordari microeconomice si stabileste o schema metodologica de amplasare a unei intreprinderi industriale luind drept criteriu fundamental minimizarea costurilor de productie data de unii factori dintre care :
-costul transportului materiilor prime ca un factor de baza
-cheltuieli pentru forta de munca, acolo unde acestea depasesc factorul transport
-concentrarea productiei atunci cind aceasta conduce la economii mai mari (carbune + minereu = otel)
Factorii (a) si (b) sint considerati ca determinanti luind in considerare, spre deosebire de Thunen, un spatiu eterogen din punct de vedere al resurselor naturale si de munca. Conceptia lui Weber a fost completata de pe o noua pozitie, aceea de maximizare a profitului, adaugind noi factori ca piata" si "preturile".
In primele decenii ale secolului al XX-lea gindirea teoretica a facut mari progrese fara insa a depasi punctul de vedere microeconomic.
W.Christtaler adauga analiza factorilor legati de localizarea industriei in centre economice, introducind ca factor nou, minimizarea cheltuielilor de transport pina la consumatori, imaginind insa un teritoriu omogen pe care-l decupeaza in triunghiuri echilaterale. Cam pe aceeasi optica se situeaza si A.Losch care decupeaza teritoriul in cercuri prin care determina raza de desfacere a productiei, iar apoi, pentru a nu lasa teritorii goale, inlocuieste cercurile cu hexagoane. Si el considera ca cererea ar fi omogen repartizata pe teritoriu neglijind in acelasi timp cheltuielile de transport pentru livrarea catre centrele industriale a produselor agricole.
Trebuie mentionat ca si in perioada dintre cele doua razboaie mondiale, localizarea industriei depinde in cea mai mare masura de vointa investitorului si de posibilitatile lui de cunoastere a factorilor de influenta. Natural, ca factorii de amplasare isi modifica locul si importanta in functie de progresele tehnologice, de perfectionarea si dezvoltarea cailor si mijloacelor de transport, de cresterea posibilitatilor de mobilitate economica a fortei de munca, de schimbare a structurii cererii populatiei si respectiv a economiei.
Astfel, influenta transportului asupra repartizarii de industrie in ansamblu si a diferitelor ei ramuri - scria in anul 1962 economistul sovietic A.Probust - se modifica esential in diferite etape ale dezvoltarii fortelor de productie si la diferite niveluri ale dezvoltarii transportului. Odata cu progresul tehnicii si organizarii transportului se reduc si cheltuielile de transport ceea ce exercita o influenta insemnata asupra amplasarii industriei
In acest sens economistul belgian Ph.Leurquin arata ca la inceputul secolului distantele de transport jucau un rol deosebit in amplasarea industriei, iar tehnologia era destul de simpla ca sa nu conduca pe parcurs la variatii complexe, astazi problema localizarii a devenit complexa, factorul de transport jucind un rol mai putin important.
Este de mentionat ca pina la sfirsitul celui de al doilea razboi mondial se considera ca in general repartizarea inegala a factorilor de productie pe teritoriu reprezenta rezultatul unui lung proces de dezvoltare a societatii fiind determinata de repartizarea geografica a unor resurse naturale,ca existenta unor zacaminte de combustibil,minereuri feroase si nemetalifere sau alte bogatii ale solului si subsolului. Chiar si cele mai adinci disproportii regionale, privite la nivelul economiei mondiale sau al unor continente si tari isi gaseau o anumita justificare, fiind considerate ca o situatie normala. Actiunile de stat in vederea ridicarii economice a unor zone ramase in urma au fost sporadice, experienta facuta in Statele Unite pentru a combate somajul prin amenajarea Vaii Tenasse dupa criza economica din anii 1929-1933 de altfel singura actiune mai de amploare dintre cele doua razboaie mondiale fiind apoi data uitarii.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial aproape ca nu exista tara care intr-un fel sau altul, indiferent de notiunile folosite, sa nu duca o anumita politica de repartizare teritoriala a factorilor de productie.
Ca urmare, in perioada postbelica asistam pe plan mondial la o largire considerabila a preocuparilor teoretice si practice pentru problemele repartizarii teritoriale a fortelor de productie si respectiv amplasarea noilor obiective de investitii industriale, agricole, turistice, precum si perfectionarea metodelor ce pot utiliza pentru orientarea si informarea investitorilor si pentru formarea unui sistem de criterii riguros stiintifice care sa corespunda politicii de repartizare teritoriala a factorilor de productie.
Este de subliniat ca, lucrarile teoretice si masurile practice tintesc in ultima analiza repartizarea unor probleme economice si sociale actuale, legate fie de necesitatea limitarii somajului si prevenirii unor fenomene sociale violente, fie pentru armonizarea structurilor teritoriale. Sint meritorii in acest sens si actiunile ONU in problema ridicarii regiunilor inapoiate si respectiv a sintetizarii experientei obtinute pe plan mondial in domeniul repartizarii teritoriale a factorilor de productie.
Preocuparea pentru realizarea unei structuri teritoriale cit mai eficiente din punct de vedere economic si social poate fi ilustrata prin citeva exemple. Astfel, sub aspect teoretic si practic, analizind factorii care au influentat deciziile de amplasare intr-o perioada de 5 ani a 5000 de obiective de investitii industriale noi si dezvoltari in SUA, economistii americani Betin si Egan au pus in evidenta pe de o parte rolul crescind al factorului forta de munca si descresterea factorului transport. Acelasi aspect il ridica si lucrarile economistului englez W.F.Luttrell care a analizat factorii de amplasare a unitatilor unui numar de aproape 100 de firme din Anglia.
Un studiu elaborat de societatea pentru favorizarea dezvoltarii si descentralizarii industriale din Franta (SOFDI) care a analizat amplasarea unui numar de 200 unitati industriale realizate in perioada 1950-1970 a stabilit urmatoarele ierarhizari a criteriilor de amplasare dupa frecventa luarii lor in considerare :
-forta de munca, 173 cazuri (numarul personalului necesar in 126 cazuri, iar calificarea acestuia in 47 de cazuri)
-factorii industriali si comerciali (apropierea de conducere, aprovizionare, piata) in 149 de cazuri
-factorii de piata externa in 38 de cazuri
-elemente fizice industriale (natura solului, relief, cost) in 105 cazuri
-avantaje in domeniul echipamentelor colective (dotari tehnico-edilitare facute de municipalitati) in 97 de cazuri
-avantaje financiare oferite de colectivitate (primarii, prefecturi sau ajutor de stat) in 118 cazuri
-influente directe si personale (vointa investitorului) in 118 cazuri
Acest sudiu pune in evidenta faptul ca cel mai frecvent criteriu luat in considerare la stabilirea deciziilor de amplasare in Franta il constituie forta de munca privita atit din punct de vedere cantitativ, cit si din punct de vedere calitativ (specializare, calificare).
O alta arie de abordare a problemei o constituie studierea efectelor sociale ale amplasarii obiectivelor din diferite ramuri ale industriei in care scop in unele tari au fost infiintate institute specializate de cercetari economice si sociale.
Astfel, in Canada, Serviciul de Cercetare si Dezvoltare a Natiunii Canadiene a realizat un studiu privind efectele colective a crearii a 100 locuri de munca in industria de prelucrare. Dupa 15 ani de la punerea in functiune a obiectivului respectiv, amplasat intr-un centru aglomerat s-a ajuns la urmatoarele efecte pentru colectivitatea locala :
-un spor de 479 locuitori
-113 casatorii
-123 copii de virsta scolara
-4 magazine de desfacere a marfurilor cu amanuntul
-49 locuri de munca in afara manufacturii respective
-136 inmatriculari noi de autoturisme
-356 mii dolari spor la vinzarea de marfuri cu amanuntul
Aceste exemple pun in evidenta faptul ca in conceptia economistilor se afirma tot mai mult ideea realista ca interesele individuale ale intreprinzatorilor nu coincid intotdeauna si nu in totalitate cu cele sociale, pentru evitarea unor puternice framintari de ordin social, statele fiind nevoite sa adopte o serie de masuri privind stimularea interesului particular pentru dezvoltarea regiunilor si zonelor ramase in urma.
In prezent majoritatea economistilor considera ca mecanismul pietei ca regulator al dezvoltarii regionale s-a dovedit a fi cu totul neeficienta.
2-CRITERII DE AMPLASARE PE TERITORIU A NOILOR OBIECTIVE DE INVESTITII
Aparute inca din perioada depresiunii economice din 1927-1939, criteriile abordarii pe pozitii macroeconomice a problemei amplasarii economice au in vedere o serie de conditii contemporane, intre care diferentierea din ce in ce mai pronuntata intre regiuni in ce priveste dezvoltarea industriei, adincirea specializarii productiei si serviciilor, respectiv accentuarea interdependentei dintre diferitele intreprinderi, necesitatea evitarii poluarii mediului inconjurator, scaderea importantei transporturilor ca urmare a modernizarii acestora
Intr-o lucrare pregatita de ONU, in anul 1967, Criteriiole amplasarii intreprinderilor industriale", cit si in sinteza concluziilor seminarului organizat de ONU la Minsk in anul 1968 se atesta atit actualitatea acuta a problemei pentru toate tarile cit si dezvoltarea deosebita a preocuparilor si studiilor ce se elaboreaza in acest domeniu in diferite tari ale lumii.
Au fost elaborate o serie de scheme asupra factorilor de amplasare, intre care se retin ca prezenti in toate studiile metodologice si modelele matematice urmatorii :
1-indicatori tehnico-economici ai intreprinderii proiectante
2-baza de aprovizionare cu materii prime, energie, combustibili, apa potabila si industriala, legaturi de transport
3-piata de desfacere a produselor finite, costul si mijloace de transport
4-modul de asigurare a fortei de munca si conditiile de viata
5-apropierea de alte intreprinderi cu care poate elabora in productie sau in rezolvarea impreuna a unor probleme legate de asigurarea utilitatilor
6-modul de evacuare a deseurilor solide sau a apelor uzate si in unele cazuri modul de rezolvare a problemelor legate de poluare
Dupa D.Smith, decizia de amplasare trebuie sa ia in considerare cel putin :
1-dimensionarea optima a unitatilor inclusiv productia sipretul la care acesta trebuie sa ajunga la consumator
2-tehnologia de fabricatie si factorii de productie cu selectarea celor care influenteaza amplasamentul
3-alegerea amplasamentului, care nu poate fi decisa izolat de primele doua
Amplasarea in teritoriu a noilor obiective de investitii are loc in functie de cerintele pietei, de satisfacere a principiilor de rationalitate, eficienta. Pornind de la premisa necesitatii valorificarii resurselor umane si materiale existente in fiecare zona a tarii, repartizarea constienta pe teritoriu a acestor obiective se va face potrivit unor strategii, politici adecvate, cu respectarea anumitor criterii atit economice, cit si sociale.
CRITERII ECONOMICE :
1-amplasarea unitatilor producatoare in apropierea surselor de materii prime sau a centrelor de consum implica minimizarea cheltuielilor pentru transportul materiilor prime si a produselor finite: industrii de prelucrare a minereurilor, a lemnului, subramuri ale industriei chimice, ale industriei alimentare si usoare
2-unitatile producatoare trebuiesc amplasate in apropierea resurselor de energie electrica si termica ca si de combustibili, avind in vedere ca pentru o serie de ramuri industriale, cum ar fi industriile metalo-chimice, de prelucrare a metalelor neferoase, mari consumatoare de energie electrica, ca si pentru unele obiective mari consumatoare de energie electrica si termica sint avantajoase amplasamentele in apropierea surselor de energie, a centrelor de termoficare. Alte ramuri, mari consumatoare de combustibili, ca industria energiei electrice si termice, industria cimentului si a altor materiale de constructii, metalurgia feroasa si neferoasa este necesar sa fie amplasate in apropierea resurselor de combustibili
3-asigurarea necesarului de apa potabila si industriala in anumite cantitati, de o anumita calitate si in debite constante, constituie pentru intreprinderile de ingrasaminte chimice si clorosodice, celuloza si hirtie, filaturi si tesatorii, unitati ale industriei alimentare, un alt criteriu economic in amplasarea factorilor de productie pe teritoriu cu efecte benefice, ca si cele mai sus enumerate asupra costurilor de productie si a investitiilor
4-alaturi de minimizarea distantelor de transport, un criteriu esential in amplasarea pe teritoriu a noilor obiective de investitii il constituie forta de munca
5-repartizarea pe teritoriul tarii a productiei agricole; repartizarea rationala a ramurilor agricole implica o zonare stiintifica a productiei agricole, care sa permita folosirea conditiilor naturale, a investitiilor si a fortei de munca cu eficienta ridicata
6-concentrarea productiei, cooperarea intreprinderilor are in vedere constituirea de platforme industriale care presupun valorificarea in faze succesive de prelucrare a materiilor prime prin cooperarea in productie sau numai folosirea in comun a unor utilitati si activitati similare, cum ar fi : alimentarea cu apa si canalizare, energia electrica si termica, caile si mijloacele de transport, ca si instalatiile de incarcare-descarcare, cladirile administrative, unitati de cercetare-proiectare si pregatire a cadrelor, locuinte, camine, spitale
7-relieful, necesarul de teren pentru constructii si calitatea acestuia, conditiile de fundatie si canalizare
8-protectia mediului inconjurator
CRITERIILE SOCIALE :
1-in strinsa imbinare cu cele economice, urmaresc sa asigure ridicarea treptata a judetelor si a localitatilor mai putin dezvoltate, realizarea unui echilibru regional privind veniturile populatiei, restringerea in anumite limite a somajului pe regiuni, cresterea nivelului de trai
2-imbunatatirea gradului de ocupare a populatiei, realizindu-se astfel un echilibru atit in ceea ce priveste veniturile pe locuitor, cit si in ceea ce priveste consumul pe locuitor la principalele bunuri si servicii in toate zonele tarii
3-cresterea gradului de urbanizare, imbunatatirea conditiilor de locuit si sporirea dotarilor edilitar-gospodaresti
3-METODE SI MODELE DE FUNDAMENTARE A PREVIZIUNII REGIONALE
Imbunatatirea repartizarii teritoriale a factorilor de productie prin apropierea unitatilor economice de sursele de materii prime, combustibili, energie, apa, forta de munca si de centrele de consum determina : reducerea distantei medii de transport, reducerea relativa a necesitatilor de transport si sporirea consumului chiar in zonele producatoare, ceea ce influenteaza asupra economiei de munca sociala in transporturi, efecte benefice asupra costurilor de productie si a investitiilor.
Pornind de la aceste citeva considerente minime rezulta ca printr-o repartizare optima a obiectivelor in plan teritorial se urmareste reducerea cheltuielilor de investitii, a costurilor de exploatare, precum si reducerea cheltuielilor de transport, atit a celor legate de aprovizionarea noului obiectiv cu materii prime, materiale, combustibili, energie, cit si a celor de distribuire a produselor finite catre beneficiar.
Proiectia viitoare privind posibilitatile de realizare a productiei necesare pune in evidenta urmatoarele :
1-unitatile de productie existente pot acoperi acest necesar
2-este necesara o extindere de capacitate
3-toate rezervele interne fiind mobilizate, este necesara o capacitate noua de productie
