Aspecte generale privind dematerializarea activitatilor

ASPECTE GENERALE PRIVIND DEMATERIALIZAREA ACTIVITATILOR

Se pune in prezent tot mai des intrebarea daca serviciile au devenit cauza sau sunt doar un simptom al dematerializarii activitatilor. Atat adeptii cat si adversarii fenomenului de tertiarizare folosesc aceasta problema controversata ca pe un fel de "minge la fileu". Multii dintre specialistii in domeniu apreciaza ca dezvoltarea serviciilor este sinonima cu dematerializarea, realitate greu de contesta in actuala perioada de dezvoltare economica.

Acest aspect a fost formulat in doua variante[1] si anume:

1.     pe masura ce activitatile industriale se restrang, ca urmare a saturarii pietei cu produse industriale, se dezvolta prin compensare activitatile de servicii;

2.     sectorul de servicii s-a dezvoltat prin deturnarea resurselor alocate industriei, pe care le-a preluat, in detrimentul acesteia.

In decursul mai multor ani, specialistii care au analizat acest fenomen complex al dematerializarii activitatilor au adus in prim plan trei versiuni care incearca sa clarifice relatiile stabilite intre acest fenomen si dezvoltarea serviciilor. Ne referim aici la:

scaderea ritmului de crestere a productiei industriale se datoreaza modificarilor aparute in repartizarea populatiei active pe categorii de activitati, in sensul ca s-a acordat o importanta sporita aparatului birocratic[2] care furnizeaza servicii publice, fapt ce a determinat amplificarea ponderii serviciilor necomecializabile in sectorul serviciilor.[3]

aparitia unei relatii intre scaderea competitivitatii si dezvoltarea serviciilor care a capatat doua sensuri in functie de economia pe care o caracterizeaza[4].

in tarile in care activitatile industriale au fost substituite de servicii, restructurarea economica nu a generat stagnare, asa cum reiese din analiza dinamicii celor doua sectoare care aprecia ca serviciile sunt departe de a capata statutul de motor la cresterii economice, ci corespunde unui nou model de crestere economica bazat e societatea informationala

Pe plan international acest fenomenul dematerializarii activitatilor economice a facut subiectul mai multor dezbateri concretizate in perceptii si atitudini uneori contradictorii cu privire la importanta si aportul fiecarui sector in parte.

In ultimele decenii, s-au conturat doua tendinte cu influente puternice asupra economiei si anume:

1.     un fenomen extrem de des intalnit in tarile dezvoltate din punct de vedere economic, care se refera la deplasarea masiva a fortei de munca dinspre sectorul secundar spre cel tertiar;

2.     puternica accentuare a procesului de globalizare a pietelor, aspect ce este urmare a mai multor factori dintre care amintim: Noile tehnologii din domeniul telecomunicatiilor si informaticii, mondializarea pietelor financiare si strategiile marilor corporatii transnationale.

Ca o concretizare a dualitatii dintre industrie si servicii, apare si ideea "economiilor in curs de dezindustrializare", care in opinia adeptilor sai vor conduce la inlocuirea productiei industriale cu servicii, fapt ce ar fi urmat de: diminuarea cresterii economice, a inovatiei tehnologice, a veniturilor si deteriorarea performantei comerciale.

Pe langa aceasta teorie apare la cealalta extrema ideea economiilor postindustriale conform careia serviciile sunt considerate "produse superioare", iar economiile ce se pot baza pe servicii sunt unele foarte dezvoltate.

Raportandu-se la aceste doua aspecte prezentate anterior au fost remarcate in literatura de specialitate noi puncte de vedere conturate in concepte precum: "economie a serviciilor"[5] sau "noua economie industriala"[6], aparute ca urmare a interdependentelor existente intre sectoarele industriale si cele de servicii. Asupra acestor interdependente, se regaseste actiunea puternica a unor factori dintre care amintim: schimbarile petrecute in cadrul pietei dar si a cererii, noile aspecte referitoare la concurenta interna si internationala, dinamica politicilor comerciale dar mai presus de toate acestea se inscriu noile tehnologii din domeniul informaticii si a telecomunicatiilor.

Nu se poate vorbi de dematerializarea activitatilor fara a prezenta raportul existent intre bunuri si servicii. Este bine stiut ca serviciile in sens larg, includ si bunurile materiale si productia de bunuri materiale in sens volumetric, dar auxiliara din punct de vedere conceptual[7]. Atunci cand se achita pretul de vanzare al bunului material, trebuie constientizat faptul ca o cota parte a acestui pret este reprezentata de totalitatea serviciilor ce participa la realizarea si valorificarea bunului in forma existenta la momentul respectiv.

Existenta unei relatii de complementaritate intre bunuri si servicii este certa, si ramane adevarata si in conditiile noilor tendinte de detasare a sectorului tertiar fata de domeniul industrial. Asa cum un serviciu turistic de cazare are nevoie pentru a fi prestat de un bun material reprezentat de hotel, asa si un bun material are nevoie de un suport tehnologic si de servicii de intretinere. Dependenta multor bunuri de servicii rezida si numai in simpla informare si pregatite a pietei potentiale fapt realizat de banalele si totodata extrem de importante servicii de comunicatii.

De aceasta legatura indestructibila in anumite cazuri depind si tranzactiile internationale dar de multe ori cunoasterea faptului ca serviciile si bunurile interactioneaza este suficient, managerii cu experienta fiind pusi in situatia de a jongla cu o unealta strategica de stimulare a cererii si a cresterii profitului.

Se poate afirma ca intre sectorul serviciilor si sectorul industriei apar o serie de elemente comune date fiind noile forme de manifestare a acestora, complet diferite de cele traditionale. Astfel, ponderea din ce in ce mai mare de servicii in valoarea unui bun material devine pentru managementul oricarei unitati o posibilitate strategica de sporire a competitivitatii unitatii respective.

In conformitate cu cele spuse anterior, trebuie precizat ca serviciile nu sunt in opozitie cu industria ci devin tot mai integrate punandu-se accent pe eliminarea antagonismului industrie-servicii si inlocuirea acestuia cu noua abordare de combinare si imbinare a acestor activitati.

In prezent se vorbeste din ce in ce mai mult de aceasta economie de servicii specifica tarilor dezvoltate, care nu devine o forma de economie antagonista celei industriale, ci mai degraba o forma superioara de dezvoltare care face trecerea de la "hardware la software, dinspre bunurile materiale spre performanta dinspre produse catre sisteme ce furnizeaza solutii si pachete de bunuri si servicii, dinspre succes economic evaluat prin nivelul productiei, spre succes economic masurat in grade de satisfactie ale clientului"[8].

Noile forme de organizare, noile stiluri de conducere si noile mentalitati aparute se datoreaza noii economii a serviciilor, conturata in urma dematerializarii activitatilor, ce pune pe prim plan fluxurile orizontale in defavoarea functiilor verticale, ce favorizeaza auto-organizarea vis-à-vis de ordinul-comanda, optand mai curand pentru matrice fluctuante si mai putin pentru structuri formale. Cercetarile au demonstrat ca economiile cu planificare centralizata prin neadaptarea la aceasta noua forma de economie nu au reusit sa reziste[9].

Printr-o implicare din ce in ce mai mare a serviciilor in absolut toate activitatile existente intr-o economie se poate percepe un avant considerabil in ceea ce priveste progresul general, fapt demonstrat de economiile tarilor dezvoltate din punct de vedere economic[10]. Un exemplu concludent in acest sens este faptul ca in SUA, numarul persoanelor ocupate in invatamant este mai mare decat cel din agricultura. Intre functiile cele mai importante ale serviciilor in productia de bogatie materiale si spirituala se inscriu serviciile de educatie si cercetare [11].

Implicarea serviciilor de cercetare si invatamant in pregatirea productiei este o mica parte din contributia serviciilor la cresterea economica, deoarece la acestea se adauga serviciile necesare pentru aprovizionarea cu materii prime si materiale, cele ce ajuta la derularea productiei propriu-zise, serviciile de intretinere si stocaj, serviciile de distributie, serviciile legate de utilizarea produselor, intretinere, refacere sau potentare a valorii de intrebuintare precum si serviciile de reciclare si gestionare a deseurilor, etc.

Din moment ce fiecarui stadiu al productiei ii revine in medie 20% din costurile de productie, restul de 80% este revendicat de functiile serviciilor, fapt ce demonstreaza inca odata rolul extrem de mare pe care il au acestea in cresterea economica.

In perioada actuala, serviciile se bucura de o atentie deosebita fiind prezentate ca o forta economica a societatii, un factor de antrenare a cresterii economice, un factor de productie in "voga" si extrem de important.

Cu toate acestea trebuie mentionat ca nu toate serviciile contribuie in aceeasi masura la dezvoltarea sectorului tertiar si implicit la cresterea economica, ci ele sunt extrem de eterogene si caracterizate de anumite trasaturi care fac posibila impartirea lor in doua mari categorii si anume:

servicii intensive in munca in realizarea carora predomina munca manuala medie si putin calificata;

servicii intensive in inteligenta pentru a caror realizare este necesara forta de munca inalt calificata si in numar redus.

Dat fiind faptul ca in ultimele doua - trei decenii, serviciilor au capatat un rol si un loc bine determinat, fiind mult mai elaborate si diferit prestate fata de perioadele anterioare, cele mai moderne si dinamice servicii fiind hotaratoare pentru intreaga activitate economica indiferent de domeniul avut in vedere. Ne referim aici la serviciile financiar-bancare, de intretinere, cercetare-dezvoltare, consultanta, publicitate, asigurari, de consultanta dar si servicii asa zise primare, care sunt intr-o pondere din ce in ce mai mare in toate categoriile de tari.

Ponderea serviciilor in produsul intern brut dar si ponderea populatiei ocupate in sectorul tertiar sunt doar doi indicatori extrem de expresivi pentru demonstrarea importantei acestui sector in toate economiile tarilor care se confrunta cu noua tendinta denumita "economia de servicii" adica acea "situatie in care resursele sunt utilizate in functie de servicii, in cadrul carora cele vizand depozitarea, transmiterea si prelucrarea informatiilor reprezinta o parte crescanda a intregului"[12].

Astfel de indicatori ne pot deschide drumul spre intelegerea proportiei pe care si-o revendica serviciile in cadrul dezvoltarii economice, fapt ce reflecta masura in care cresterea economica se poate baza pe factorii intensivi legati de nivelul pregatirii profesionale, de noile cuceriri ale tehnicii si stiintei. Totodata, se poate remarca, gradul de eficientizare a activitatilor cuprinse in sectorul tertiar, fapt relevat de nivelul scazut al cheltuielilor materiale dar si de rezultatele obtinute prin folosirea unei cantitati insemnate de munca vie, inteligenta si creativitate.

Daca serviciile detin peste 2/3 din PIB, amploarea fara precedent a serviciilor in economiile tarilor dezvoltate a pus in inferioritate forte multe domenii ale industriei. Pe langa functia economica a serviciilor, data in principiu de ponderea lor in PIB, si deci in cresterea progresului economic, nu trebuie omise nici functiile sociala si cea de protectie a mediului, functii ce amplifica rolul major al acestor activitatii in economie. Deci, ceea ce domina viata economica in perioada actuala este acel fenomen calitativ-structural ce se transpune in cresterea accentuata a sectorului tertiar si in mod aparte a serviciilor moderne. Serviciile au cunoscut o amploare fara precedent, iar multe ramuri ale industriei se confrunta cu o concurenta din ce in ce mai acerba.

In tarile mai slab dezvoltate, ponderile prezentate mai sus sunt mai reduse, insa se inregistreaza o crestere ce se bazeaza pe dezvoltarea serviciilor primare, acele servicii ce presupun un consum de munca vie mare.

Schimbarile petrecute in economie se datoreaza in cea mai mare masura rolului jucat de catre informatica, microelectronica si telecomunicatii, domenii care au adus modificari in insusi modul de organizare si functionare a economiei atat la nivel micro dar si mezo si, de ce nu, macroeconomic.

In zilele noastre complexitate produselor si activitatilor existente in viata economica aduce in prim plan aportul tehnologic si stiintific, informatia fiind considerata in cele mai multe cazuri hotaratoare din punct de vedere calitativ dar si cantitativ. Astfel, s-a acceptat tot mai des ideea ca informatia reprezinta "principala materie prima" cu care lucreaza economia moderna.

Tendinta spre care se tinde in marea majoritate a tarilor este spre ceea ce poarta denumirea de economie a serviciilor, a informatiei si comunicatiilor. Asa cum in cazul revolutiei industriale, munca fizica a fost preluata de catre masini, in cazul revolutiei de tip informational din activitatea omului vor fi eliminate efortul si caracteristicile rutinale si fizico-executorii. Revolutia informationala prezinta unele avantaje[13] sintetizate prin: asigurarea fundamentarii si simultaneitatii unor miscari si decizii economice, functionare corespunzatoare a mecanismului economic, contracararea riscului si a incertitudinii, si altele.

Data fiind interventia in forta a serviciilor in toate domeniile de activitate, nu se poate vorbi doar de o simpla modificare cantitativa in structurile de consum, ci mai presus de acest aspect se observa modificarea insasi a naturii celei mai mari parti a activitatii si un salt calitativ general al vietii economice si sociale. Dematerializarea activitatilor este un fenomen inevitabil, iar contributia serviciilor la cresterea economica si la dezvoltarea economica sunt aspecte certe, demonstrate de altfel de ponderile tot mai mari pe care le detin serviciile in indicatorii macroeconomici.