|
|
|
Uzul si abuzul de drept
Uzul de drept este exercitarea dreptului cu buna credinta, fara a incalca nejustificat drepturile si libertatile celorlalti. Dupa cum am aratat dreptul se imparte in: dreptul subiectiv si dreptul obiectiv. Astfel, in cazul dreptului subiectiv, exercitarea acestuia este facultativa pentru subiectul activ, respectiv autorul dreptului, deci, exercitarea dreptului este la libera apreciere a acestuia.
Spre exemplu, in cazul dreptului de creanta particularul creditor il poate ierta pe debitor de efectuarea platii. Pe de alta parte, cand dreptul de creanta este un drept obiectiv, cum ar fi in cazul functionarului public creditor, acesta nu poate renunta la exercitarea acestui drept, el fiind obligat sa-i pretinda debitorului achitarea datoriei, deoarece in acest caz se apara un interes public. Deci, pe taramul dreptului public, uzul de drept este obligatoriu pentru functionarul public si autoritatea publica, dat fiind satisfacerea interesului public vizat prin dreptul respectiv. Functionarul public trebuie ca in ceea ce face potrivit functiei sale, sa satisfaca interesul public, el nu are dreptul de a renunta la acesta.
Exercitarea dreptului atat obiectiv cat si subiectiv trebuie sa se faca cu buna credinta, adica in mod onest, loial, fara dol sau frauda. In domeniul uzului de drept, principiul bunei credinte presupune in esenta:
-scopul exercitarii dreptului trebuie sa fie asigurarea binelui autorului dreptului, in conditiile si limitele legii, de protejare a drepturilor si libertatilor celorlalti ;
-scopul exercitarii dreptului sa nu vizeze incalcarea pe nedrept a drepturilor si libertatilor celorlalti; atunci cand prin exercitarea unui drept, se lezeaza patrimoniul altuia, aceasta lezare trebuie sa fie legitima si legala. Spre exemplu, proprietarul unui teren, ii cere celui care intamplator ii foloseste terenul cu sau fara nici un drept, sa nu-si mai parcheze autoturismul pe acesta. O astfel de cerere este legitima, chiar daca proprietarul autoturismului va suferi unele daune ca urmare a faptului ca va fi nevoit sa foloseasca o parcare cu plata. Este un abuz de drept atunci cand spre exemplu, primaria proprietar al trotuarului sau spatiului verde, demoleaza un boutique de pe acesta, fara a-l soma pe proprietarul boutiq-ului si fara a-i da posibilitatea in timp si spatiu, ca acesta sa-si demonteze boutiq-ul si sa-si transporte marfa cu minim de pierderi. Diferenta dintre pagubele cauzate prin demolare, in astfel de conditii, de primarie si pierderile minime pe care le-ar fi suportat proprietarul boutiq-ului daca el si-ar fi demontat si transportat marfa in conditii obisnuite, constituie prejudiciul cauzat prin abuz de drept.
-autorul dreptului sa fie constient ca prin modul de exercitare a dreptului sau nu cauzeaza pagube, nejustificate celorlalti; numai asa el crede ca prin exercitarea dreptului sau nu face vreun rau cuiva, ci bine lui sau altora deci, buna credinta, nu rea credinta.
Buna credinta se raporteaza de regula in functie de un nivel mediu de cultura, pregatire in domeniu, suficient pentru a constientiza urmarile exercitarii dreptului respectiv.
Vizarea numai a unor urmari, prin exercitarea dreptului, adica numai a acelora care ii satisfac necesitatile autorului dreptului si neglijarea, acceptarea ori urmarirea constienta a celorlalte urmari, daunatoare pentru ceilalti, poate fi considerata 'rea credinta'. Spre exemplu, in exercitarea dreptului la informare, unii ziaristi, generalizeaza un fapt concret, lezand pe nedrept interesele celorlalti. Astfel, prin titluri de articol ca: romanii i-au speriat cu furturile pe germani, jaful prin privatizare, romanul M.I. criminal in serie a omorat in Grecia un politist si alti civili, pe langa faptul ca s-a dezinformat, s-a lezat interesele majoritatii romanilor care fiind in Germania nu au furat, precum si ale unei categorii de functionari ai Fondului Proprietatii de Stat, care au realizat privatizari corecte; in cazul lui M.I. s-a omis faptul ca acesta, era dintr-un parinte fost cetatean roman, celalalt parinte fiind grec, iar el (M.I.) s-a nascut, a crescut si a fost educat in Grecia, deci sub nici o forma nu era un produs al societatii romanesti. Oare acesti ziaristi nu puteau si nu trebuiau sa prevada consecintele negative atat in interior cat si in exterior ale acestei maniere de exercitare a dreptului la informare? Este adevarat ca o astfel de stire de senzatie, exacerbata, a dus la marirea tirajului, dar cu ce pret pentru cetateanul roman sau pentru tara? Ce efect asa-zis colateral a avut, in exterior, avand in vedere ca aceste ziare sunt in sistemul Internet? O astfel de situatie ar putea fi analizata sub aspectul abuzului de drept la informare.
Deci, abuzul de drept inseamna exercitarea cu rea-credinta a dreptului, adica fie in alte scopuri decat cele avute in vedere prin norma juridica prin care se recunoaste si reglementeaza dreptului respectiv, precum si prin acceptarea unro urmari socialmente periculoase.
Spre exemplu, reclamatiile repetate si neintemeiate, constituie un abuz de dreptul la petitie, sau de dreptul de acces liber la justitie, prin care este sicanat atat cel reclamat, cat si autoritatile judiciare.
In cazul dreptului la informare, pot aparea ca abuz de drept fapte ca: publicarea repetata a unor articole cu date care astfel nu mai sunt informatii, ci sunt de natura a diminua electoratul subiectului articolului, sau de a-l influenta in deciziile ce urmeaza sa le ia; or, prezentarea unor zvonuri ca fapte adevarate, fara a face un minim de verificari si fara a arata ca sunt zvonuri; campaniile de presa organizate, pornind de la pozitii prestabilite si interese particulare, de asemenea, constituie un abuz de drept, fapt pentru care sunt si interzise1) ; imixtiunile presei in treburile celorlalte puteri, prin substituire pretinzand sa se ia masuri de genul, 'Dejeu afara' (Dejeu-fostul ministru de interne) si altele, sunt folosirii abuzive a dreptului de informare.
Abuzul de drept procesual, este o exercitare cu rea credinta a unui drept prevazut de lege a fi utilizat in procesul civil sau penal adica, contrar scopului in vederea caruia a fost recunoscut de lege. Un astfel de abuz de drept procesual se sanctioneaza in principiu, cu obligarea la despagubiri a celui vinovat de savarsirea lui; in cazurile anume prevazute de lege cel care a savarsit abuzul de drept este sanctionat si cu plata unei amenzi civile sau chiar penale. In cadrul abuzului de drept procesual atrag sanctiunea amenzii civile urmatoarele acte facute cu rea credinta de catre una din partile in proces: introducerea unei contestatii in scopul de a intarzia punerea in executare a unei hotarari judecatoresti; cererea de stramutare a pricinii; cererea de recuzare, cererea de suspendare ; etc. toate facute, in mod nejustificat, urmarindu-se in fapt, tergiversarea judecatii sau a executarii sentintei civile, sicanarea, razbunarea etc.
Fenomenul desemnat prin abuzul de drept nu consta in existenta abuziva a dreptului, dreptul in sine neputand a fi abuziv, ci in exercitarea sau neexercitarea lui abuziva, in deturnarea dreptului de la finalitatea sociala pentru care el a fost constituit si garantat, cauzandu-se astfel un prejudiciu material sau moral ori putandu-se cauza un astfel de prejudiciu.
Sunt numeroase imprejurari in care conduita abuziva consta in neindeplinirea unei obligatii, sau chiar a unui drept in modul de exercitare sau neexercitarea unor competente, functii, puteri ori chiar a unui simplu interes protejat de lege.
Spre exemplu: efectuarea de catre Garda Financiara a doua sau mai multe controale economice pe an la un agent economic, fara a avea la baza date, sesizari, ca acesta incalca legea, constituie un abuz de drept; neexercitarea dreptului de a sanctiona o contraventie, constatata legal de agentul de circulatie; oprirea fara motiv de catre agentul de politie, a conducatorului auto aflat in traficul de circulatie; neeliberarea unei autorizatii solicitate in pofida faptului ca sunt indeplinite conditiile legale, pentru autorizare, etc.
Normele juridice, dupa obiect, subiect si metodele de reglementare sunt sistematizate in ramuri ale dreptului. O prima impartire asa cum am aratat, o constituie dreptul public si dreptul privat.
