|
|
|
In conformitate cu art. 7 din Tratatul CE, sarcinile incredintate Comunitatii sunt realizate de:
- un Parlament european
- un Consiliu
- o Comisie
- o Curte de justitie
- o Curte de conturi,
fiecare institutie actionand in limitele atributiunilor care ii sunt conferite prin tratat.
Initial, prin tratatele de instituire a Comunitatilor europene s-au creat organe paralele cu atributiuni asemanatoare. Ele au fost unificate prin Tratatul de fuziune, astfel ca, incepand cu 1 iulie 1967 cele trei Comunitati au dispus de institutii comune.
Parlamentul European, compus din reprezentanti ai popoarelor reunite in Comunitate, exercita puterile care ii sunt conferite prin Tratat (art. 189). Aceste dispozitii legale au o dubla semnificatie: prima - in sensul ca de vreme ce membrii Parlamentului reprezinta popoarele respective, ei nu pot sa fie mandatati de guvernele statelor lor spre a indeplini anumite instructiuni si nici nu pot sa fie tinuti de vreo obligatie de consultare; a doua - in sensul ca statele sunt reunite in Comunitate, ceea ce releva o comuniune de interese si aspiratii, potrivit obiectivelor ce le stabilesc. Mai mult, s-a afirmat ca membrii Parlamentului reprezinta nu numai propriile lor popoare, ci si alte popoare ale comunitatii, avand in vedere formarea grupurilor de partide politice.
Numarul total al reprezentantilor alesi este in prezent de 626, din care 99 revin Germaniei, cate 87 revine Frantei, Italiei si Marii Britanii, 64 Spaniei, 31 Olandei, cate 25 pentru Belgia, Grecia si Portugalia, Suediei 22, Austriei 21, cate 16 Danemarcei si Finalandei, 15 Irlandei si numai 6 pentru Luxembrug, fata de totalul de 567 la alegerile din 1994 si 518 anterior.
Parlamentul se intruneste in sesiune anuala ordinara care este prevazuta sa inceapa in a doua zi de marti a lunii martie, dar el se poate intruni si in sesiune extraordinara, la cererea unei majoritati a membrilor sai ori la cererea Consiliului sau a Comisiei. El isi alege presedintele si biroul dintre membrii sai (art. 197 CE). Daca nu este prevazut altfel in Tratat, Parlamentul va actiona pe baza unei majoritati absolute a voturilor exprimate. Regulile de procedura determina cvorumul (art. 198).
Organele de conducere ale Parlamentului sunt: Biroul, Conferinta presedintilor, Conferinta presedintilor birourilor permanente si temporare, Conferinta sefilor tuturor delegatiilor interparlamentare (chestorii au functii consultative).
Parlamentul isi indeplineste atributiile daca este realizat un cvorum de o treime din membrii sai. Dreptul de vot este personal, votul prin procura fiind interzis. Dezbaterile sunt publice, afara daca Parlamentul nu decide altfel cu o majoritate de doua treimi din voturile exprimate.
In conformitate cu art. 192 din Tratat, in masura in care acesta din urma prevede, Parlamentul European participa la procesul ce conduce la adoptarea de acte comunitare, exercitand atributiile sale in cadrul procedurilor definite la art. 251 si art. 252; el da avize conforme si avize consultative (alin. 1).
Dupa enuntarea acestor atributii, s-ar putea discuta in ce masura Parlamentul European are o competenta decizionala de natura legislativa comunitara. Textul art. 192 alin. 1 enunta un principiu, acela al participarii la procesul ce duce la adoptarea de acte comunitare prin doua modalitati:
1. exercitarea atributiilor sale in cadrul procedurilor definite la art. 251 si art. 252, si
2. emiterea de avize conforme si formularea de avize consultative.
Un drept de cooperare al Parlamentului in luarea deciziilor este instituit in virtutea art. 252 in putine cazuri (de exemplu, art. 99 par. 5, art. 103 par. 2, o buna parte dintre trimiterile la art. 252 [fostul art. 189 C introdus prin TMs], fiind inlocuite cu trimiteri la art. 251 [fostul art. 189 B introdus prin TMs], urmare a modificarilor aduse prin TA).
Un drept decizional individual este acordat numai in materie bugetara - art. 272 si art. 273 CE.
Atributiile specifice cu caracter decizional mai pot reveni Parlamentului numai in cazuri strict determinate, cum ar fi cele privind propria organizare interna si functionarea sa, aprobarea amendamentelor ce-i sunt inaintate dupa ce s-a obtinut avizul Curtii de justitie in cazul revizuirii Tratatului CECO (art. 95 alin. ultim), elaborarea de propuneri in scopul de a se permite alegerile prin vot universal direct potrivit unei proceduri uniforme in toate statele membre si luarea unor decizii privind alegerile.
Parlamentul, poate, la cererea unui sfert dintre membrii sai, sa constituie o comisie temporara de ancheta pentru a examina, sub rezerva atributiilor conferite prin Tratat altor institutii sau organisme, afirmatiile de infractiune sau de rea-administrare in aplicarea dreptului comunitar, afara daca faptele afirmate sunt in discutie in fata unui organ de jurisdictie si, de asemenea, cat timp procedura jurisdictionala nu este terminata.
Pe de alta parte, este asigurat si un drept de petitionare, potrivit art. 194 si art. 195 CE, pentru orice cetatean al Uniunii, precum si pentru orice persoana fizica sau juridica rezidenta sau avand sediul sau statutar intr-un stat membru. Acest drept este un element de noutate absoluta in dreptul comunitar, ca urmare a modificarilor aduse prin Tratatul de la Maastricht (art. 21 CE).
O pozitie importanta in valorificarea dreptului la petitionare este detinuta de mediatorul numit de Parlament si abilitat sa primeasca plangerile ce provin de la persoanele mentionate si care sunt relative la cazurile de rea-administrare in actiunea institutiilor sau organismelor comunitare, cu exceptia Curtii de justitie si Curtii de prima instanta in exercitarea functiilor lor jurisdictionale (art. 195 par. 1).
Functia de supraveghere si control este exercitata de Parlament, in special cu privire la Comisie, prin mai multe modalitati:
- membrii Comisiei pot sa participe, conform art. 197 alin. 2 la toate sedintele Parlamentului si, la cererea lor, vor fi audiati in numele Comisiei potrivit unei proceduri orale;
- in cadrul unei proceduri asemanatoare la care se adauga si o procedura scrisa, Comisia va raspunde oral sau in scris, la intrebarile ce i se pun de Parlament sau de membrii sai (art. 197 alin. 3);
- in cadrul unor discutii publice se va dezbate, conform art. 200, raportul general anual prezentat de Comisie;
- instituirea de comisii parlamentare care pregatesc deciziile ce se iau de Parlament si vor stabili contacte cu membrii Comisiei mai ales cand Parlamentul nu se afla in sedinta efectiv si
- depunerea unei motiuni de cenzura (art. 201).
In general, este utilizata expresia "dupa consultarea Parlamentului european" fara a se distinge in legatura cu natura avizului sau. Totusi, din interpretarea sistematica a dispozitiilor Tratatului, rezulta ca avizul care va fi dat in indeplinirea acestei atributiuni este consultativ, intrucat atunci cand s-a dorit sa se faca vreo distinctie in legatura cu natura avizului, textele legale au facut acest lucru. De fapt, in putine cazuri se face referire expresa la notiunea de "aviz" (art. 300 par. 3 partea I, de exemplu). Categoria avizelor conforme este prevazuta expres prin art. 11 par. 2, art. 105 par. 6, art. 107 par. 5, art. 161, art 190 par. 4, art. 300 par. 3 partea a II-a si a III-a, sau in cazul TMs - art. 49 alin. 1.
Consiliul este institutia comunitara careia, prin tratatele comunitare, i s-au incredintat importante atributii, pe care urmeaza sa le indeplineasca potrivit unei stricte proceduri. De aceea, compozitia sa, precum si instrumentele ce-i stau la indemana sunt astfel concepute incat actiunile comunitare sa fie bine definite si fundamentate.
Consiliul este format din cate un reprezentant din fiecare stat membru, la nivel ministerial, imputernicit sa angajeze guvernul acestui stat membru (art. 200 alin. 1). Prin urmare, membrii Consiliului sunt reprezentanti ai statelor, in domeniul decizional, la nivel politic si juridic, exprimand interesele nationale si nu vor actiona cu titlu independent (ca in cazul membrilor Comisiei).
Presedintia Consiliului este exercitata, pe rand, de catre fiecare stat membru pentru o durata de 6 luni, potrivit unei ordini stabilite prin Tratat (art. 203 alin. 2, introdus prin TMs.):
- pentru un prim ciclu de 6 ani: Belgia, Danemarca, Germania, Grecia, Spania, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Marea Britanie;
- pentru ciclul urmator, tot 6 ani: Danemarca, Belgia, Grecia, Germania, Franta, Spania, Italia, Irlanda, Olanda, Luxemburg, Marea Britanie, Portugalia.
Pe langa Consiliu functioneaza un Comitet al reprezentantilor permanenti ai statelor membre (Coreper), care are sarcina de a pregati lucrarile Consiliului si de a executa mandatele care le sunt incredintate de acesta (art. 207 par. 1).
Tratatele comunitare incredinteaza, in principal, Consiliului atributiile necesare realizarii obiectivelor stabilite. In acest scop, potrivit art. 202 CE, Consiliul, in conformitate cu prevederile Tratatului:
- asigura coordonarea politicilor economice generale ale statelor membre;
- are puterea de a lua decizii;
- confera Comisiei, in actele pe care le adopta, puteri pentru implementarea regulilor pe care le stabileste, putand sa impuna unele conditii in exercitarea acestor puteri.
Actele Consiliului sunt adoptate potrivit principiului stabilit la art. 205 par. 1, in sensul ca "in afara dispozitiei contrare a prezentului Tratat, Consiliul va actiona cu majoritatea membrilor sai".
In luarea deciziilor sale Consiliul actioneaza, in mod obisnuit, pe baza unor propuneri sau recomandari ale Comisiei si, dupa caz, dupa consultarea Parlamentului sau a altor institutii ori organisme - Curtea de conturi (art. 279), BCE (art. 123 par. 4), Comitetul economic si social si Comitetul regiunilor (art. 148, art. 149 par. 4, art. 156, art. 161) ori a numai unuia dintre aceste Comitete (art. 153 par. 4, art. 151 par. 5) sau chiar a Comisiei si Curtii de justitie (art. 225A alin. 1 CE).
Consiliul incheie acorduri internationale care au fost negociate de Comisie, in virtutea art. 300 CE. In materie bugetara adopta bugetul, cu contributia legislativa a Parlamentului (art. 203 CE).
In afara actelor cu caracter normativ, Consiliul poate sa hotarasca impunerea de amenzi intr-un cuantum determinat, in procedura prevazuta la art. 104 CE privind deficitele publice (apr. 11) sau sa adreseze recomandari statelor (de exemplu art. 99 par. 4 CE - la recomandarea Comisiei, art. 149 par. 4 CE - la propunerea Comisiei).
Comisia este organul executiv comunitar cu atributii foarte importante pentru a caror indeplinire este afectata cea mai mare parte a personalului comunitar, de unde si caracterul sau de supranational.
In prezent, ea se compune din 20 membri, resortisanti ai statelor respective, alesi potrivit art. 213 par. 1 CE, avandu-se in vedere competenta lor generala si oferirea tuturor garantiilor de independenta.
Membrii Comisiei sunt numiti pentru un mandat de cinci ani (care poate sa fie reinnoit), potrivit procedurii stabilite la art. 214 par. 2 CE, sub rezerva art. 201 CE. Astfel, Consiliul intrunit in compunerea sefilor de stat sau de guvern si statuand cu majoritate calificata, desemneaza persoana pe care el intentioneaza sa o numeasca in calitate de presedinte al Comisiei, dupa care desemnarea este aprobata de Parlament.
Potrivit reglementarii in vigoare, Comisia trebuie sa cuprinda cel putin un resortisant din fiecare stat membru, fara ca numarul membrilor avand nationalitatea unui aceluiasi stat membru sa fie mai mare de doi, aceasta pentru a asigura o pondere echitabila a nationalilor unui stat.
Comisia actioneaza colectiv in conformitate cu regulile sale de procedura (adoptate la 18 septembrie 1999) si, in indeplinirea orientarilor politice stabilite de presedintele ei (art. 219 alin. 1 CE), care decide, potrivit art. 217 CE, asupra organizarii ei interne in scopul de a asigura ca ea actioneaza neintrerupt, eficient si pe baza raspunderii colective, isi fixeaza prioritatile si isi adopta programul de activitate.
Presedintele poate sa incredinteze membrilor Comisiei domenii speciale de activitate cu privire la care ei sunt in mod concret raspunzatori pentru pregatirea lucrarilor Comisiei si punerea in aplicare a deciziilor ei. El poate sa schimbe aceste insarcinari in timpul mandatului Comisiei. Membrii Comisiei isi realizeaza sarcinile care le sunt incredintate de presedinte sub autoritatea lui (art. 217 par. 2). De asemenea, poate sa stabileasca grupe de lucru ale membrilor Comisiei si le va desemna conducatorul lor.
Regulile de procedura (art. 4) instituie trei modalitati de luare a deciziilor:
"a. in sedinte, ori
b. prin procedura scrisa conform art. 12, ori
c. prin delegare, potrivit art. 13".
Principalele atributii ale Comisiei, care ii definesc competenta au finalitatea "asigurarii si functionarii pietei comune", in conformitate cu art. 211 din Tratat. In concret, Comisia:
"- va asigura ca prevederile Tratatului si masurile luate de institutii potrivit acestuia sunt aplicate;
- va formula recomandari ori va prezenta avize asupra materiilor avute in vedere de Tratat, daca el astfel prevede ori in cazul in care Comisia considera necesar acest lucru;
- va avea puterea proprie de decizie si va participa la conturarea masurilor luat de Consiliu si Parlament in modul prevazut in Tratat;
- exercita puterile ce-i sunt conferite de Consiliu pentru implementarea regulilor stabilite de acesta".
In primul rand, Comisia are competenta decizionala si de executare. Ea poate sa adopte regulamente, sa emita directive ori sa ia decizii, asemenea atributii fiindu-i conferite direct prin Tratat, de exemplu, art. 86, sau prin delegare de catre Consiliu. Procedand astfel, Comisia va asigura executarea tratatelor comunitare si a actelor adoptate in aplicarea lor, adica legislatia primara si subsidiara.
In al doilea rand, Comisia contribuie decisiv la pregatirea si conturarea masurilor luate de Consiliu si de Parlament prin care se formuleaza politicile comunitare, prezentandu-le propuneri.
Comisia are atributii de control si de impunere ale respectarii legislatiei comunitare de catre statele membre si de catre resortisantii lor, persoane fizice si juridice, ea putand sa interzica ori sa impuna o anumita conduita, considerand-se chiar ca in aceasta privinta rolul ei de executare este suplimentat prin puteri proprii de luare a propriilor sale decizii care ar fi de natura judiciara[1].
In sfarsit, Comisia poate sa formuleze avize sau recomandari[2], ca in cazurile prevazute, spre exemplu, in art. 27C si art. 27E (ambele din TMs.) sau in art. 99 par. 2 si 4, part. 104 par. 6 si 13, art. 111 par. 2, art. 120 par. 2 si 3, art. 121 par. 2, art. 133 par. 3 (toate CE) - pentru Consiliu, si in art. 77 CE - pentru statele membre.
In primul rand si inainte de orice, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (CJCE) trebuie inteleasa ca unul dintre cele cinci organe ale Comunitatii Europene (CE)[3]. Ea reprezinta puterea judecatoreasca tipica intr-o structura, care abia corespunde categoriilor traditionale de impartire a puterilor: Consiliul si Comisia exercita, ambele, atat functii legislative, cat si executive; Parlamentul European poate fi comparat doar conditionat cu un parlament traditional. La acestea se adauga faptul ca - in calitatea sa de organ de stabilire a normelor de drept - Consiliul se recruteaza dintre reprezentanti ai executivelor nationale, precum si faptul ca statele membre pot - ca parti semnatare ale tratatelor - sa le modifice pe acestea dupa dorinta, prin conventii de drept international.
Data fiind aceasta situatie, la infiintarea Comunitatilor s-a considerat necesar sa i se atribuie CJCE o pozitie solida de putere judecatoreasca; deoarece - pe de o parte - nu s-a putut ajunge la un consens politic pentru a face ca Parlamentului sa-i revina competente legislative autentice (si, astfel, competente de control fata de executiv), dar - pe de alta parte - si pentru ca nu se dorea acordarea unui exagerat ansamblu de competente Consiliului si Comisiei, a fost conceputa o stricta competenta de control, efectuat de catre Curtea de Justitie. In pofida competentelor - intre timp largite - ale Parlamentului, aceasta constelatie a ramas, practic, aceeasi pana azi.
Dincolo de controlul interinstitutional, s-a trecut in responsabilitatea CJCE si sarcina de a realiza punerea de acord a intereselor comunitare cu acelea ale statelor membre. In fata CJCE au posibilitatea atat organele de a obliga statele membre la loialitate fata de Comunitate, cat si statele membre de a controla legalitatea modului de a actiona al organelor.
Ca urmare, CJCE joaca un rol la fel de important pentru echilibrul institutional al Comunitatii, ca si pentru raportul ei cu statele membre.
Conform art. 220 (164) al Tratatului de infiintare a CE (TCE), CJCE - ca putere judecatoreasca tipica - ii revine functia "de a asigura respectarea normelor de drept la interpretarea si aplicarea acestui tratat"[4]. CJCE controleaza atat actele juridice, cat si modul de administrare ale Comunitatii - deci verifica atat legislativul, cat si executivul - si aplaneaza litigiile dintre fiecare organ al Comunitatii si statele membre. In plus, ei ii este incredintata - in mod general - interpretarea si alcatuirea juridica a dreptului comunitar.
Pentru functiile CJCE este valabil "principiul imputernicirii individuale limitate"[5], de altfel cunoscut in dreptul comunitar. Pentru jurisdictie, aceasta inseamna ca aplicarea dreptului european ramane - principal si primar - sarcina instantelor nationale, in timp ce CJCE i se atribuie numai anumite competente, care sunt definite fiecare la art. 220 (164) si urmatoarele din TCE. Practic, ele corespund diferitelor tipuri de actiuni, care sunt tratate individual in partea a II-a.
Bineinteles ca, independent de aceasta limitare, activitatea CJCE priveste toate obiectele materiale ale dreptului comunitar[6] si - astfel, practic - toate sectoarele justitiei. In cadrul competentelor atribuite, jurisdictia CJCE este si obligatorie, adica nimeni - si mai ales - nu o poate contesta.
In ceea ce priveste posibilitatile de actiune ale CJCE, exista o "competenta de control" gradata, in functie de apropierea partilor implicate in raport cu ordinea de drept comunitara:
- CJCE are cele mai puternice competente de control in raportul organelor CE intre ele (exemplu: Parlamentul este de parere ca - in procedura de stabilire a normelor de drept - Consiliul nu a tinut seama suficient de drepturile sale de participare[7]), precum si in raportul dintre fiecare organ, exclusiv pentru totalitatea relatiilor reciproce.
- Competentele de control sunt deja ceva mai putin puternice in raportul dintre organe si statele membre: aici, CJCE verifica numai respectarea obligatiilor specifice dreptului comunitar (exemplu: Comisia acuza Austria pentru obstructionarea politicii transporturilor, din cauza taxei de trecere prin tunelul Brenner[8]; Republica Federala Germania acuza Consiliul din cauza unei directive, care contine o interzicere a reclamei pentru tigari[9]).
- In ceea ce priveste verificarea activitatii organelor, efectuata de persoane particulare din Comunitate si de alti terti, chiar si de terte state, se poate apela la CJCE numai in cazul afectarii individuale a celor implicati (exemplu: plangerea unei firme impotriva unei hotarari a Comisiei CE de stabilire a unei amenzi din cauza existentei unui cartel interzis prin dreptul comunitar). Nu exista nici o posibilitate de introducere a unei "actiuni populare", in sensul ca persoanele particulare pot face apel la CJCE, daca ele considera activitatea organelor ca fiind, in totalitate, nelegala.
- In raportul dintre statele membre si persoanele particulare exista o competenta a CJCE doar pentru interpretarea si verificarea valabilitatii dreptului comunitar, concretizata pe calea asa-zisei proceduri de luare a deciziei prealabile, asadar numai atunci cand instantele nationale apeleaza la CJCE pe propria lor raspundere. Fireste ca, in astfel de cazuri, consecintele juridice pentru statele membre pot fi extrem de ample (exemplu: cazul "Francovich"[10], in care CJCE a stabilit obligatia statelor membre de a-i despagubi pe proprii cetateni pentru cazul ca nu sunt transpuse regulamentar directivele ale caror dispozitii contin - in aceasta privinta - drepturi subiective ale persoanelor particulare).
- In raportul dintre persoane particulare exista o posibilitate de actiune a CJCE tot numai pe baza cererii - inaintate de instantele nationale - de luare a deciziei preliminare; bineinteles ca sunt mai putin frecvente cazurile in care dreptul comunitar stabileste - in raport pe orizontala - drepturi si obligatii (exemplu: interzicerea - prin clauze - a limitarii libertatii de stabilire a resedintei prin transfer la asociatii sportive private, cum s-a decis in cazul "Bosman"[11]).
Conform acestei gradari a apropierii partilor implicate fata de ordinea de drept comunitara, rezulta o definire diferita a respectivei functii a CJCE (simplificat - figura 3):
- In raportul dintre organele CE, CJCE joaca rolul unei Curti Constitutionale. In privinta plangerilor functionarilor, acestui rol i se adauga functia unei instante pentru litigii de serviciu, respectiv a unei instante pentru litigii de munca.
- Calitatea de Curte Constitutionala este valabila si in raportul dintre organele CE si statele membre, si anume in privinta obligatiilor reciproce specifice dreptului comunitar.
- In raportul dintre organele CE si persoane particulare sau state terte, CJCE devine activa in mod asemanator unui tribunal administrativ, respectiv unui tribunal international.
- In raportul dintre statele membre si propii lor cetateni, sau dintre acestea si cetateni straini, instantele nationale sunt preponderent chemate sa garanteze protectia juridica, pentru respectarea normelor de drept comunitar. Aici, sarcina CJCE este numai de a asigura o aplicare unitara a dreptului comunitar de catre instantele tuturor statelor membre; deci, ea este o "instanta de asigurare a unitatii juridice", la care instantele nationale pot face apel pe calea cererii de luare a deciziei preliminare. Aceasta situatie poate avea consecinte in toate domeniile justitiei.
- Acelasi lucru este valabil in raportul dintre persoanele particulare.
Conform functiilor CJCE, la art. 220 (164) si urmatoarele din TCE sunt prevazute - in diferite situatii - urmatoarele tipuri principale de actiuni (figura 4):
- In raportul dintre organele CE sunt admise actiunea in anulare si actiunea pentru neindeplinire (art. 230-232 [173-175] din TCE). In privinta litigiilor organelor CE cu proprii salariati, mai trebuie mentionata actiunea inaintata de functionari (art. 236 [179] din TCE).
- Controlul raporturilor juridice dintre statele membre si organele CE se desfasoara tot pe baza actiunii in anulare si a celei pentru neindeplinire - daca statele membre sunt reclamante - respectiv pe baza actiunii pentru incalcarea Tratatului (art. 226 [169] din TCE), daca organele sunt reclamante.
- Tot pe baza actiunii in anulare, persoanele particulare pot solicita verificarea activitatii administrative a Comunitatii, ele trebuind sa faca dovada ca sunt afectate direct; aceasta nu reuneste aproape niciodata in cazul unei actiuni pentru neindeplinire. La nevoie, exista posibilitatea unei actiuni pentru daune-interese (art. 235 [178] din TCE).
- In raportul dintre statele membre si persoane particulare exista numai posibilitatea procedurii de luare a deciziei preliminare (art. 234 [177] din TCE), cu ocazia unui proces aflat pe rolul instantei nationale; totusi, asupra inaintarii cererii respective hotaraste - pe propria lui raspundere - judecatorul national.
- Acelasi lucru este valabil in raportul dintre persoanele particulare. Ce-i drept, in ultimul timp, aici se mai adauga actiunile juridice referitoare la marci si sortimente, in care CJCE capata o autoritate speciala in raportul pe orizontala.
Aceste tipuri principale de actiuni, precum si celelalte tipuri de actiuni complementare, respectiv secundare, sunt examinate - separat - in Sectiunea a II-a.
CJCE a fost infiintata in Luxemburg - in anul 1952 - drept Curte de Justitie a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO), iar ulterior a devenit competenta ca organ comun al celorlalte doua Comunitati: Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana pentru energie nucleara (Euratom). De atunci, centrul de greutate al activitatii sale s-a aflat in domeniul CEE, respectiv CE; actiunile din domeniile CECO si Euratom sunt foarte putine la numar si, de aceea, nu sunt tratate mai departe in acest manual[12]. Din anul 1989, organul CJCE este impartit in CJCE si Curtea de Prima Instanta a Comunitatilor Europene (CpICE) (art. 225 [168a] din TCE[13]). Aceasta din urma isi desfasoara activitatea tot in Luxemburg. Asadar, in cazul denumirii "CJCE" trebuie bagat de seama daca este abordata functia de organ sau functia de curte de justitie.
Impartirea devenise necesara mai ales din cauza faptului ca CJCE s-a vazut in fata unui volum de lucru tot mai mare, pe care nu-l mai putea rezolva singura. In afara de aceasta, impartirea corespundea si cerintei opiniei publice pentru o jurisdictie europeana cu mai multe nivele: de acum inainte, impotriva sentintelor CpICE se poate face apel la CJCE.
Treptat, CpICE si-a extins competentele. In timp ce, la inceput, ea era autorizata numai pentru actiuni ale persoanelor particulare in cauze referitoare la concurenta si la CECO, precum si pentru actiunile in justitie ale functionarilor, competenta a fost extinsa - din anul 1993 - la toate actiunile intentate de persoane particulare impotriva organelor CE; este in pregatire o noua extindere la anumite cazuri, in care reclamante sunt statele membre (de exemplu in spete privind subventiile). CpICE ii revin preponderent - in prima instanta - functiile de "instanta administrativa" si de "instanta pentru litigii de serviciu" ale organului CJCE, descrise mai sus[14].
Schema posturilor la CJCE si la CpICE este relativ simplu structurata: actualmente (de cand CE are 15 state membre) exista cate 15 judecatori[15] la fiecare din cele doua instante, precum si - suplimentar - un numar de noua avocati generali[16] la CJCE. Teoretic, la CpICE, un judecator poate prelua ad hoc functia de avocat general.
In majoritatea statelor membre functia de avocat general este necunoscuta. Conform art. 222 (166) alin. 2 din TCE, avocatul general - in deplina impartialitate si independenta - trebuie sa formuleze, public, concluzii motivate la procesele supuse dezbaterii la Curtea de Justitie, pentru a-i ajuta acesteia sa-si indeplineasca misiunea. Concluziile nu sunt obligatorii, dar - din punct de vedere al rezultatului - ele corespund, frecvent, sentintelor. Din punct de vedere al motivarii, ele sunt - cel mai adesea - mult mai amanuntite si, ca urmare, foarte valoroase pentru intelegerea stiintifica a dreptului comunitar.
Numirea judecatorilor si a fiecarui avocat general este facuta de catre guvernele statelor membre pentru un mandat de cate 6 ani, fiind permis sa fie numiti si pentru un al doilea mandat[17]. Judecatorii de la CJCE si de la CpICE isi aleg din randul lor - pentru 3 ani - respectivul presedinte, care are pozitia de primus inter pares[18]. Bineinteles ca, din punct de vedere institutional, Presedintele CJCE este unul din reprezentantii de rang cel mai inalt ai CE.
In procesele aflate pe rol, judecatorii pot decide in alcatuire diferita:
- la CJCE exista posibilitatea de complet de judecata integral (15 judecatori), de complet de judecata redus (11 judecatori), de Curte din 5 judecatori si de Curte din 3 judecatori;
- la CpICE exista posibilitatea de complet de judecata integral (15 judecatori), de Curte cu 5 judecatori, de Curte cu 3 judecatori, precum si - mai recent - posibilitatea luarii deciziei de catre judecator unic[19].
In prezent, organul CJCE este o autoritate cu un total de circa 1.000 angajati, din care aproximativ 400 de juristi. Cu titlu de exemplu, fiecare judecator si avocat general de la CJCE are ca referenti - in "cabinetul" sau - 3 juristi, iar fiecare judecator la CpICE 2 juristi. De altfel, cam jumatate din totalitatea angajatilor de la CJCE, activeaza in serviciul de limbi straine[20]; alte compartimente importante sunt, inainte de toate, cele doua cancelarii - care sunt raspunzatoare pentru modul de desfasurare a tuturor preoceselor si au sub-compartimente nationale, respectiv sub-compartimente organizate in functie de limba - precum si compartimentele stiintific si de documentare, inclusiv biblioteca, care activeaza in egala masura pentru ambele instante.
Atat CJCE, cat si CpICE sunt instante care se intrunesc continuu, cu sedinte in mai multe zile ale saptamanii; deci nu au loc sesiuni speciale sau altele asemanatoare. Bineinteles ca exista - distribuite in cursul anului - circa 10 saptamani fara sedinte (asa-numitele "saptamani albe"), in care judecatorii nu trebuie sa fie prezenti permanent. La acestea se mai adauga vacanta judecatoreasca, care dureaza de la mijlocul lunii iulie pana la mijlocul lui septembrie.
In fata CJCE si CpICE este dat un numar total de 500 de sedinte/an, din toate domeniile dreptului, la o durata a unui proces de 1½ - 2 ani la CJCE si de circa 2½ ani la CpICE; de cele mai multe ori, CJCE ii revine un numar ceva mai mare, deoarece procedurile la CpICE sunt - in medie - mult mai ample, includ fazele de cercetare a probelor, etc si - ca urmare - nu pot fi incheiate atat de repede. In perioada de la infiintarea CJCE pana la sfarsitul anului 1999 au fost aduse, in fata ambelor instante, aproape 14.000 de spete juridice, din care circa 1.400 sunt actualmente in curs de solutionare (din acestea circa 60% la CJCE si restul la CpICE).
Nu exista nici o specializare a judecatorilor sau a Curtilor, pentru a asigura un efect uniform al tuturor ordinilor de drept nationale asupra tuturor proceselor. Nu are loc publicarea opiniilor divergente ale judecatorilor, aceasta mai ales pentru a sublinia independenta fiecarui judecator fata de statul de catre care a fost delegat.
In privinta stilului hotararilor de la CJCE si CpICE, aceasta se deosebeste considerabil de practica din statele membre. In timp ce, de exemplu in Franta, sentintele pronuntate de Curtile de Apel sunt, in mod obisnuit, redactate extrem de concis - avand adeseori numai cateva pagini, iar decizia formulata in ele fiind apodictica, fara ca sa fie date motivarile pentru aceasta, astfel ca sentintele date de CJCE sunt considerate ca fiind foarte amanuntite - in statele membre, care fac parte din spatiul de limba germana, impresia este mai degraba contrara. In aceste state se simte mai ales lipsa faptului ca CJCE nu se ocupa indeaproape cu conditiile de drept din literatura de specialitate, asa cum fac instantele supreme nationale din acest spatiu.
Stilul sentintelor, mai ales al CJCE, este caracterizat - pe de o parte - prin concizie, in special in expunerile considerentelor de drept. Pe de alta parte, stilul este marcat de afirmatii autorizate si aproape deloc de argumentari. Confruntarea cu teoria sau cu jurisprudenta nationala este lasata pe seama avocatului general. Ce-i drept, la CpICE sentintele sunt cu mult mai lungi, ceea ce este de pus mai curand pe seama prezentarilor - cel mai adesea ample - ale respectivelor situatii de fapt si ale sustinerilor partilor (cu privire la dreptul de atacare prin apel) si mai putin pe seama argumentatiei juridice, care si aici este mai degraba apodictica.
De altfel - in mod cu totul constient - CJCE nu vrea sa joace rolul unei "instante de suprarevizuire", de exemplu in spete tinand de dreptul comunitar fiscal, ci doreste sa tina seama de traditiile juridice diferite ale celor 15 state membre, ceea ce, cateodata, aduce cu sine compromisuri, care - privite dintr-o perspectiva pur nationala - par a nu se potrivi. Aceasta este, totusi, consecinta unei jurisdictii supranationale specifice, care trebuie sa judece cu aceeasi masura pentru toate statele membre.
In vederea clarificarii modului de lucru al CJCE pentru stabilirea solutiei legale, este necesara o scurta privire asupra metodelor de care se foloseste CJCE la interpretarea dreptului comunitar.
Interpretarea dreptului comunitar dupa cuprinsul textului este o metoda adecvata doar limitat. Dupa cum se stie, TCE - conform propriului sau art. 314 (248) - are caracter obligatoriu in toate versiunile lingvistice (in prezent 11), acest aspect fiind valabil, in egala masura, si pentru toate actele dreptului secundar. Daca ne gandim sub ce presiune a timpului sunt formulate, deseori, actele legislative in Consiliu si Comisie (de cele mai multe ori de catre nejuristi) si ca ele sunt, adesea, expresia compromisurilor politice, facute fara a da atentie unei coerente metodice deosebite, atunci devine clar ca textul dreptului comunitar nu poate reprezenta deloc un factor de interpretare demn de incredere. Dimpotriva, adeseori, diferentele de continut - existente intre textele de lege ale fiecarei versiuni lingvistice - sunt, la randul lor, motivul cererilor inaintate la CJCE, care trebuie sa decida, apoi, asupra continutului obligatoriu al unei dispozitii[21].
De o importanta la fel de mica este, in dreptul comunitar, interpretarea istorica. "Materialele", asa cum sunt ele cunoscute din doctrina juridica a spatiului de limba germana, nu joaca, practic, nici un rol in dreptul comunitar; dintre actele juridice, cele mai putin publicate sunt documentele de lucru. Chiar atunci cand aceasta se intampla, ele provin - cel mai adesea - de la fiecare guvern si redau doar punctul de vedere national, nu insa si consensul la care s-a ajuns in final. Nici declaratiile de intentie ale Comisiei, de ce ea aspira la un anumit act juridic, nu sunt deloc obligatorii si nu corespund, in caz de dubiu, compromisului acceptat ulterior in Consiliu.
Mecanismele folosite preponderent de catre CJCE corespund, mai degraba, unei aprecieri sistematic teleologice, care ia in considerare particularitatile dreptului comunitar. Aici sunt de observat urmatoarele elemente:
- Uniformitatea in toate statele membre, "interpretarea autonoma": in vederea asigurarii uniformitatii ordinii de drept comunitare, se apeleaza frecvent la CJCE pentru ca sa interpreteze "autonom" notiuni, deci sa le dea acestora un continut autonom, eliberat de definitiile nationale. Aceasta este o metoda, care se utilizeaza - in primul rand - in domenii foarte tehnice, cum este dreptul fiscal[22].
- Efectul util al dreptului comunitar: aceasta demonstreaza o metoda, care urmareste sa confere impunerii dreptului comunitar cea mai mare eficienta posibila, ceva in sensul ca dispozitiile procedurale nationale - precum termenele de prescriere si altele asemanatoare - nu au voie sa-i rapeasca dreptului comunitar eficienta sa[23].
- Dezvoltarea dinamica a dreptului comunitar: Este clar ca, adeseori, dreptul comunitar trebuie interpretat din puncte de vedere politice, referitoare la promovarea integrarii. Astfel, de exemplu, in prim planul interpretarii unei directive sta - adesea - intrebarea: ce obiective ale TCE urmeaza a fi urmarite prin aceasta directiva?
- Interpretarea, conforma Tratatului, a dreptului comunitar secundar: aceasta este o consecinta logica, rezultata din impartirea dreptului comunitar in drept primar si drept secundar, asadar - pe de o parte - dreptul Tratatelor constitutive, respectiv - pe de alta parte - dreptul creat de organele comunitare, si anume regulamentele si directivele.
- Principii de drept generale: Aici este vorba de un domeniu deosebit de complex, caruia CJCE ii acorda o mare atentie. Bineinteles ca CJCE ia in considerare drepturi fundamentale si principii, cum sunt principiul proportionalitatii, etc. La acestea se adauga dispozitii, precum cele ale art. 288 (215) alin. 2 din TCE, care lasa la aprecierea CJCE luarea in considerare a "principiilor de drept generale, care sunt comune ordinilor de drept ale statelor membre"[24]. Ce-i drept, acest articol contine doar o regula pentru un domeniu special, totusi ideea lui fundamentala este prezenta in multe sentinte.
- Compararea legislatiilor: Chiar si in afara acesteia, CJCE lucreaza foarte mult pe baza studiilor de drept comparat, care sunt intocmite de catre propriul compartiment stiintific. In plus, insusi colegiul judecatorilor - precum si participarea statelor membre la procese, permisa in mare masura - ofera deja garantia prezentei permanente a compararii legislatiei[25]. Chiar si principiile de drept generale - pe care, cum s-a mentionat mai sus, CJCE le aduce in dreptul comunitar - sunt stabilite, in definitiv, pe baza compararii legislatiilor. Compararea legislatiilor este interesanta pentru CJCE nu numai pentru stabilirea temeiurilor sentintelor sale, ci si pentru efectele ulterioare ale acestora in statele membre.
- Principiul subsidiaritatii (art. 5 [3b] TCE): De la Tratatul de la Maastricht, la interpretare joaca un rol important si principiul subsidiaritatii, adica principiul conform caruia o activitate va fi desfasurata la nivelul Comunitatii numai in masura in care ea nu poate fi realizata mai bine la nivelul statelor membre[26].
In final, cu privire la perfectionarea legislatiei in dreptul comunitar, CJCE este indicata cu mult mai mult decat instantele nationale, deoarece - pentru asigurarea respectarii dreptatii in dreptul comunitar - trebuie, adesea, umplute lacunele. Rezulta particularitati, avandu-se in vedere atat materia imperfecta supusa reglementarii in dreptul comunitar, cat si dinamica dezvoltarii acestuia.
In mod sigur, CJCE este unul din organele CE, care se bucura de cel mai mare respect si de cea mai inalta pretuire in statele membre. Activitatea ei, desfasurata in cei aproape 50 de ani ai existentei sale, a marcat decisiv imaginea Comunitatii ca o comunitate de drept si a intarit considerabil drepturile fiecarui individ. In opinia generala, ea este considerata ca fiind extraordinar de eficienta.
Cu toate acestea, treptat, si in cazul CJCE se simte nevoia unei reformari fundamentale: in anii scursi, competentele sale au sporit puternic; in special Tratatul de la Amsterdam a adus cu sine o largire considerabila, chiar si in domenii, care - pana atunci - erau straine dreptului comunitar, de exemplu dreptul la azil sau dreptul international al familiei (vezi II.14, cu privire la noile competente). La aceasta se mai adauga faptul ca, intre timp, si dreptul comunitar traditional a atins dimensiuni deosebite, daca ne-am gandi doar la feluritele masuri de ajustare juridica in sfera dreptului privat - la care "parintii Tratatelor" sigur nu cutezau sa viseze - sau la problemele juridice aflate in legatura cu uniunea monetara, ca sa nu mai amintim de extinderea UE in curand la 21, iar ulterior la si mai multe state membre.
Curtea de Justitie a luat ea insasi initiativa si a prezentat Consiliului - in primavara lui 1999 - un memoriu cu privire la propiul ei viitor[27]. La inceput, in acestea sunt enumerate diverse puncte, care ar urma sa conduca la o schimbare rapida, si anume:
- introducerea procedurii rapide (mai ales in privinta noilor domenii: azil si imigrare);
- o posibilitate sporita de a renunta la dezbaterea orala;
- o mai buna colaborare cu partile si cu instantele nationale, cu privire la instructiuni si informatii;
- introducerea unei proceduri simplificate de luare a deciziei preliminare in cazuri speciale, ca si
- imbunatatirea situatiei de suprasolicitare, existenta in compartimentele de traduceri (adeseori durata lunga a proceselor provine de la asteptarea traducerilor).
Mai departe sunt puse in discutie cateva puncte, pe care insasi Curtea de Justitie nu le sustine integral si neconditionat, acestea fiind:
- introducerea unui mecanism de filtrare in cazul cailor de atac, dar - poate - si in cazul procedurilor de luare a deciziilor preliminare; astfel s-ar putea ajunge la o limitare a dreptului de inaintare a cererilor (de exemplu limitare la instantele nationale supreme[28]);
- o mai ampla stramutare, la Curtile de Apel interinstitutionale sau la institutii similare, a cauzelor privind actiunile inaintate de catre functionari;
- o modificare in componenta si organizarea Curtii de Justitie (modificarea principiului "un judecator pentru fiecare stat membru", o mai pronuntata repartizare catre Curti si institutii similare), precum si
- o transferare mai ampla, catre instantele nationale descentralizate, a verificarii chestiunilor de drept comunitar.
Desigur, viziunea generala a unei "Curti de Justitie pentru Europa in noul mileniu" consta in faptul ca, treptat, CJCE evolueaza spre o Curte Constitutionala suprema pentru Europa, actualele discutii - referitoare la elaborarea unei Carte Europene a drepturilor fundamentale - mergand tot in aceasta directie. Intr-o astfel de situatie, CpICE - care ar putea fi extinsa considerabil din punct de vedere al personalului si ar putea fi impartita in Senate speciale - ar fi raspunzatoare pentru detaliile domeniilor materiale, iar instantelor statelor membre le-ar fi conferita o mai mare responsabilitate pentru aplicarea zilnica si pentru impunerea dreptului comunitar.
Fig. 1 - Institutia CEJ
1+1 Presedinti
14+14 Judecatori
8 Avocati Generali
Aprox. 100 "Juristi-secretari pe langa
un judecator"
Aprox. 50 Personal cercetare juridica
Aprox. 400 Traducatori
Aprox. 400 Personal administrativ
Fig. 2 - Jurisdictia CEJ
Dispute intre institutii si statele membre
Dispute intre statele membre (rar)
Dispute intre institutii (des)
Decizii preliminare
Apel impotriva deciziilor Cutii de Prima Instanta
Fig. 3 - CEJ: Decizii preliminare
Procedura extrem de importanta de
interpretare si control a prevederilor dreptului comunitar privind
diferite aspecte Numai in cazul in care
curtile nationale cer o calificare CEJ Decizia CEJ este
obligatorie pentru cazul in cauza, dar si pentru probleme
similare din toate statele membre
CEJ:
Decizii preliminare
Fig. 4 - Jurisdictia Curtii de Prima Instanta
Dispute intre persoane fizice si
institutiile comunitare, in special in domeniul dreptului
concurentei Cazuri din CE privind
marcile de comert Cazuri din CE privind
personalul Se poate face apel la CEJ
impotriva tuturor deciziilor
Jurisdictia
Curtii de Prima Instanta
Fig. 5 - Statistici ale CEJ
aprox. 5000 decizii din 1952 in prezent: aprox. 500
decizii pe an procedurile dureaza 2
ani toate statele membre sunt
vizate in aceeasi masura (proportional)
Statistici ale CEJ
Fig. 6 - Institutia CEJ - Perspective
Reforma sistemului CEJ in
Tratatul de la Nisa CEJ devine Curte
Constitutionala (Carta Drepturilor Fundamentale) CPI devine Curte
administrativa si isi extinde jurisdictia Crearea "Camerelor
specifice" (3 instante)
Institutia CEJ -
Perspective
Nu pot fi supuse controlului judecatoresc asa-numitele "acte inexistente". In aceasta categorie au fost incluse actele inexistente in fapt, cum ar fi actele care nu au intrat in vigoare sau cele care emana de la persoane care nu detin competenta necesara, precum si actele care sunt lipsite de orice temei legal, categorie in care sunt incluse acte care exista, dar sunt vadit ilegale, astfel incat nu trebuie sa fie aplicate, chiar daca nu sunt contestate in termenul prevazut[29]. Daca un act este adoptat si publicat din eroare, el poate fi declarat ca inexistent. In cazul in care este stabilita inexistenta actului, actiunea introdusa urmeaza sa fie declarata inadmisibila, intrucat nu se poate contesta ceva ce nu exista, cu consecinta suportarii cheltuielilor de catre reclamant.
In unele cazuri s-a acceptat sa se supuna procedurii Curtii de justitie acte care nu sunt avute in vedere de tratatele comunitare.
Cauze de nelegalitate
Cauzele de nelegalitate a actelor care pot fi invocate sunt urmatoarele[30]:
- necompetenta;
- incalcarea unei cerinte procedurale esentiale;
- incalcarea Tratatului;
- incalcarea oricarei reguli de drept privind aplicarea Tratatului;
- abuzul de putere.
Din ansamblul dispozitiilor legale comunitare rezulta ca pot fi utilizate modalitati de contestare a actelor institutiilor comunitare, potrivit cu imprejurarile si natura cauzelor. Acestea sunt:
- actiunea in anulare - o actiune directa privind actul respectiv, destinata anularii totale a acestuia;
- actiunea relativa la abtinerea institutiilor comunitare de a actiona, urmarind sanctionarea inactiunii acestor institutii pentru a deveni mai diligente in indeplinirea atributiilor lor;
- exceptia de nelegalitate, care este menita sa impiedice aplicarea unui act ilegal spre a fi folosit ca temei pentru actiunea viitoare;
- cererea pentru pronuntarea unei hotarari preliminare asupra validitatii unui act comunitar, care poate fi introdusa de tribunalele nationale (la cererea unei parti), cand ele urmeaza sa aplice un act comunitar a carui valabilitate este indoielnica;
- stabilirea validitatii unui act intr-o cauza privind daunele provocate de un act ilegal[31].
4.2.1.1. Actele susceptibile a fi contestate
Actele susceptibile a fi atacate, printr-o actiune in anulare, la organele comunitare de justitie, sunt prevazute limitativ in art. 230 par. 1 CE, art. 33 si 38 CECO si in art. 146 Euratom. Curtea de justitie controleaza legalitatea actelor adoptate impreuna de Parlamentul european si Consiliu, a actelor Consiliului, Comisiei si Bancii centrale europene, altele decat recomandarile si avizele si a actelor Parlamentului european destinate sa produca efecte juridice fata de terti.
In legatura cu actele Parlamentului destinate a avea efecte fata de terti, se impune precizarea ca ele pot fi supuse controlului de legalitate ca efect al modificarii art. 230 par. 1 CE prin Tratatul de la Maastricht. Trebuie, deci, sa se decida ca o actiune in anulare este admisibila contra masurilor adoptate de Parlamentul european destinate a avea efecte juridice fata de terti. Astfel, se releva contributia practicii judecatoresti la dezvoltarea dreptului comunitar.
O actiune in anulare introdusa de o persoana fizica sau juridica cu privire la refuzul Comisiei de a nu initia proceduri contra unui stat membru pentru neindeplinirea obligatiilor a fost considerata ca inadmisibila - art. 169 (226) CE.
Este in principiu fara importanta forma particulara in care actele si deciziile sunt adoptate, in masura in care ea priveste posibilitatea ca ele sa fie contestate printr-o actiune in anulare si fondul lor este acela care trebuie sa fie examinat in scopul de a determina daca ele constituie masuri in sensul art. 173 (230).
4.2.1.2. Legitimarea procesuala
Dreptul de a introduce actiuni in anulare (locus standi) apartine categoriilor de reclamanti asa cum sunt mentionate la art. 230 alin. 2-4 CE[32] si art. 146 alin. 2-4 Euratom.
In primul rand, potrivit art. 230, pot sa introduca actiuni un stat membru, Parlamentul european, Consiliul si Comisia (alin. 2) precum si Curtea de conturi si BCE, atunci cand se tinde la salvgardarea drepturilor acestora (alin. 3), toate aceste posibilitati existand numai in sistemul Tratatului CE, spre deosebire de Euratom (art. 146 alin. 3), din care rezulta ca BCE nu are indreptatirea de a introduce asemenea actiuni. In sistemul Tratatului CECO dreptul la actiune contra actelor Comisiei apartine statelor membre, Parlamentului european si Consiliului (art. 33, modificat) iar contra actelor Parlamentului si Consiliului, el revine unui stat membru sau Comisiei (art. 38).
Aceste institutii si state sunt considerate ca reclamante privilegiate, avand-se in vedere calitatea lor. Ele nu trebuie sa demonstreze vreun interes in introducerea unei actiuni in anulare, intrucat acesta este intotdeauna prezumat[33].
In privinta deciziilor si recomandarilor generale se poate constata ca nu pot fi invocate alte cauze de nelegalitate, care pot sa atraga anularea actului, decat abuzul de putere. Aceasta posibilitate constituie numai o exceptie, explicata prin faptul ca in acest caz elementul individual prevaleaza inca.
In sistemul Tratatelor CE si Euratom - art. 230 alin. 4, respectiv art. 146 alin. 4, in aceleasi conditii ca in cazul reclamantilor privilegiati, orice persoana fizica sau juridica poate sa introduca o actiune contra deciziilor al caror destinatar este, precum si contra deciziilor, care, desi luate in forma unui regulament sau a unei decizii adresate unei alte persoane, o privesc direct si individual.
Actiunile in anulare pot fi indreptate numai contra deciziilor care au un caracter individual, privind, asadar, numai persoanele fizice si juridice care sunt destinatarii lor. Regulamentele nu pot fi supuse controlului judecatoresc pe aceasta cale, de catre aceste persoane. Deciziile care, desi, imbraca forma unui regulament sau a unei decizii adresate altei persoane, il privesc direct si individual pe reclamant, pot fi, de asemenea atacate.
4.2.1.3. Declararea nulitatii actelor.
Efectele hotararilor
Organele comunitare de justitie nu au competenta intr-o actiune in anulare de a decide asupra posibilelor obligatii ale autoritatii nationale dupa aceasta anulare, chiar daca, atunci cand actiunea este fondata, ele declara actul contestat ca fiind nul.
Declararea nulitatii actului poate crea, insa, posibilitatea introducerii unei actiuni impotriva Comunitatii pentru daunele produse partii vatamate prin actul anulat, in conformitate cu art. 288 par. 2 si 3 si art. 235 CE, art. 188 par. 2 si art. 151 Euratom si art. 40 CECO.
In cazul Uniunii europene normele adoptate de institutiile comunitare, care detin competente specifice incredintate de statele membre sunt cu mai mare usurinta puse in aplicare, intrucat statele respective au inteles sa-si supuna comportamentul lor acestor norme, intr-un mod strict, potrivit art. 10 CE, de a se obliga la un anumit comportament, si, in caz contrar, sa fie constranse, dupa caz, la savarsirea unui act pozitiv sau la o abtinere, compatibila cu obiectivele stabilite. Aceasta situatie este favorizata de caracterul de omogenitate a statelor membre, care a facut ca, in actiunea lor, sa porneasca de pe pozitii sensibil egale, cu excluderea eventualelor tendinte de tutelare sau hegemonice, astfel ca, aflate in fata dreptului comunitar, sa nu poata recurge la acte discriminatorii sau care ar afecta interesul comun. In acelasi timp, structura institutionala, riguros amenajata, inlatura, intr-o masura decisiva, posibilitatile statelor membre de a evita sau de a se sustrage de la aplicarea regulilor comunitare, indiferent ca ele sunt de o generalitate extrema ori de o adresabilitate directa, restransa.
Statele membre se vor opune, ca atare, numai jurisdictiei comunitare, ea fiind exclusiva, nediscriminatorie si nelimitata in timp. Obligativitatea ei rezulta din dispozitiile specifice ale art. 292 CE: "Statele membre se angajeaza sa nu supuna un diferend relativ la interpretarea si aplicarea prezentului Tratat unui alt mod de reglementare decat cele prevazute de acesta".
Curtea de justitie are competenta (exclusiva) de a judeca statele membre in legatura cu neindeplinirea obligatiilor impuse de Tratate si de dreptul comunitar in general. Sediul materiei se afla la art. 226-228 CE, art. 141-143 Euratom (in mod identic cu art. 226-228 CE) si la art. 188 CECO. Procedurile ce se declanseaza in aceasta privinta duc la constatarea neindeplinirii unora dintre aceste obligatii de catre un stat membru si la determinarea acestuia sa satisfaca cerintele dreptului comunitar (in cauza sunt, de regula, directivele). In acest proces Comisia are sarcina supravegherii comportamentelor statelor care trebuie sa sa se concretizeze fie in actiuni, fie in inactiuni. In executarea obligatiilor sale, conform art. 211 CE, Comisia urmeaza sa garanteze ca prevederile Tratatului si masurile luate de institutiile comunitare pe baza acestuia vor fi aplicate. Aceasta presupune posibilitatea pentru Comisie de a exercita o supraveghere permanenta a componentelor statelor respective. Unul dintre mijloacele pentru a o infaptui, consta in strangerea oricaror informatii si realizarea oricaror verificari pentru realizarea sarcinilor ce-i sunt incredintate[34].
4.1.2.1. Supravegherea exercitata de Comisie
Potrivit Tratatului CECO (art. 88 alin. 1), Comisia va constata neindeplinirea obligatiei printr-o decizie motivata, acordand statului membru un termen pentru indeplinirea acesteia. Decizia este executorie, fara posibilitatea de suspendare, chiar daca statul incriminat urmeaza dreptul de a introduce actiune la Curtea de justitie contra deciziei Comisiei, in termenul de doua luni de la notificare, prevazut la art. 88 alin. 1. Decizia care trebuie sa fie astfel executata echivaleaza cu o injonctiune fata de statul membru[35].
Curtea are competenta nelimitata in solutionarea actiunilor introduse de statul membru (art. 88 alin. 2 CECO) ceea ce inseamna ca nu exista vreo prezumtie de validitate a deciziei. Ea are optiunea de a se pronunta asupra validitatii, putand sa inlocuiasca decizia Comisiei prin propira sa decizie, dupa ce, evident, a analizat toate argumentele partilor si a luat in considerare toate faptele relevante. Actiunile respective ale statelor nu au trasaturile unor actiuni in anulare.
4.1.2.2. Conditiile necesare de admisibilitate a actiunii
Comisiei (faza procedurala administrativa)
a. Existenta unei neindepliniri (sau incalcari) de catre statele membre a obligatiilor lor.
Fara indoiala, neindeplinirea unor obligatii nu se poate produce decat daca sunt in discutie obligatii preexistente. Ele sunt de o anumita natura si intindere, putand fi atat obligatii de diligenta, cat si obligatii de rezultat. Dar textele legale reglementeaza in realitate un ansamblu de comportamente, care, uneori, pot fi negative sau de abtinere, si, pe de alta parte, unele dintre obligatii sunt strict sau suficient determinate in unele dintre textele Tratatelor comunitare, in timp ce altele nu pot fi precis determinate decat apelandu-se la legislatia subsidiara.
b. Discutii formale.
Conform art. 226 alin. 1, Comisia trebuie sa dea posibilitatea statului membru, considerat in culpa, sa-si prezinte observatiile sale intr-o procedura formala, invitandu-l, in acest sens, printr-o scrisoare care trebuie sa infatiseze problemele in litigiu si toate elementele necesare statului pentru a-si pregati apararea, inclusiv pentru eventualitatea in care el nu-si insuseste in final, punctul de vedere al Comisiei si se va continua, prin urmare, procedura.
c. Avizul motivat.
Faza procedurala administrativa ia sfarsit printr-un aviz motivat, atunci cand Comisia considera, cu titlu definitiv, ca statul respectiv nu si-a indeplinit obligatiile conform Tratatului. Comisia va evalua actiunea statului, concretizata in adoptarea uneia sau mai multor reglementari prin care s-au respectat obligatiile comunitare, sau inactiunea sa, constand in neadoptarea unor dispozitii legale.
4.1.2.3. Faza jurisdictionala
Aceasta noua faza incepe prin sesizarea Curtii de justitie de catre Comisie, care va avea, astfel, legitimarea procesuala activa, care nu poate fi extinsa si la persoanele fizice si juridice.
In sesizare trebuie sa fie precizate in mod necesar obiectul litigiului, concluziile si expunerea sumara a motivelor invocate, care trebuie sa fie identice cu cele evocate in faza anterioara. Obiectul unei actiuni conform art. 169 (226) - a accentuat Curtea - este delimitat prin procedura precontencioasa prevazuta de acest articol, iar posibilitatea pentru statul in cauza de a avea prilejul sa prezinte observatiile sale constituie o garantie fundamentala conform Tratatului si o cerinta esentiala pentru conducerea corespunzatoare a procedurii si, in consecinta, o actiune intemeiata pe art. 169 (226) nu poate fi fondata pe alte motive decat cele stabilite in avizul motivat.
Existenta unor cai legale susceptibile de a angaja jurisdictiile nationale nu poate, in nici o privinta, sa prejudicieze exercitarea acestei actiuni, fiecare dintre actiunile introduse urmarind scopuri si avand efecte diferite.
In aceasta faza pot sa survina situatii in care statul membru intelege sa dea curs masurilor pe care Comisia le-a avansat in avizul motivat, ca fiind posibile de luat pentru indeplinirea obligatiilor de catre acest stat.
Cu toate acestea, in jurisprudenta a fost acceptata si ideea existentei unui interes material, nu numai a unui interes "in drept", astfel incat sa fie stabilita existenta unei eventuale responsabilitati a statului respectiv aflat in culpa, atat fata de Comunitate, cat si fata de alte state membre sau fata de persoane.
In jurisprudenta Curtii s-a statuat ca, in absenta unor reglementari comunitare, obligatia statului de a repara prejudiciul cauzat persoanelor urmeaza sa fie adusa la indeplinire in cadrul national al responsabilitatii, cu observatia ca, atat conditiile de fond, cat si cele de forma, stabilite prin diverse legislatii nationale in materie, nu trebuie sa fie mai putin favorabile decat cele ce privesc reclamatii asemanatoare de natura interna si nu trebuie sa fie organizate de asa maniera incat sa se faca excesiv de dificila sau practic imposibila obtinerea reparatiunii.
4.1.2.4. Neindeplinirea obligatiilor de
catre statele membre
Statele membre pot sa justifice conduita lor evocand diverse cauze, atunci cand se desfasoara o procedura jurisdictionala in materia de fata.
Au fost invocate, spre exemplu[36]:
"- declararea unei rezerve atunci cand au acceptat un act al Consiliului, dar s-a argumentat ca rezerva este inadmisibila, ea fiind posibila doar in tratatele multilaterale;
- autonomia statelor, in cazul in care statele raman suverane in anumite domenii; s-a retinut ca, in exercitarea drepturilor lor suverane, ele nu pot sa ia unilateral masuri interzise de Tratat;
- absenta interesului, cand nu s-a cauzat nici un prejudiciu celorlalte state, dar s-a precizat ca in cazul respectiv (art. 141 Euratom) nu este implicata o conditie prealabila a producerii unui prejudiciu inaintea declansarii procedurii respective;
- absenta culpei; s-a respins aceasta justificare pentru motivul ca art. 226 priveste doar calificarea dreptului si nu doar vinovatia sau moralitatea, aplicarea acestuia nefiind dependenta de o dovedire a unei inertii sau opozitii din partea statului membru respectiv;
- circumstante exceptionale prevazute in Tratat (fostul art. 226 CE, abrogat prin Tratatul de la Amsterdam);
- nevaliditatea unei reguli nerespectate; nu s-a admis exceptia de nelegalitate cand se contesta validitatea dreptului intr-o procedura conform art. 226, precum in cazul deciziilor individuale care ar fi putut sa fie contestate in termenul perevazut pentru contestatia in anulare;
- existenta unor mijloace locale de solutionare; s-a statuat ca existenta sau inexistenta unor cai de solutionare de catre tribunalele locale (mai ales in cazul regiunilor comunitare cu efect direct) nu poate sa aiba vreo influenta asupra exercitarii posibilitatilor de solutionare prevazute la art. 226, deoarece cele doua cai au obiective diferite si efecte distincte, ele fiind independente una fata de cealalta;
- fapta altuia: nu poate fi invocata cand cel in cauza nu si-a indeplinit propriile obligatii; dar, cand datorita neglijentei altuia, s-a creat o stare de incertitudine si neclaritate privind obligatiile de indeplinit, ea va putea fi calificata ca susceptibila de a justifica propria actiune sau inactiune;
- efectul direct al directivelor: nu exonereaza statele membre de obligatia de implementare a lor prin adoptarea de masuri nationale in termenul cuvenit pentru a se satisface scopul directivelor;
- organizarea constitutionala sau administrativa a fiecarui stat: s-a statuat ca un stat este raspunzator pentru neexecutare conform art. 169 (226), indiferent de problema identificarii agentiei nationale care este real raspunzatoare pentru acea neexecutare, chiar daca agentia respectiva este dependenta potrivit dreptului intern[37];
- prevederi, imprejurari sau practici existente in sistemul juridic al unui stat membru care sunt modificabile dupa dorinta de catre autoritati si carora li se da o publicitate corespunzatoare;
- faptul ca statele membre sunt in curs de transpunere sau implementare a reglementarilor comunitare sau ca legislatia este in stadiu de proiect, de discutii sau de adoptare, chiar foarte avansat, ori daca s-au stabilit comitete de redactare a actelor legislative ori s-au dat prin lege imputernicirile necesare pentru a fi luate masuri de implementare sau aceste masuri trebuie sa parcurga procedura parlamentara obisnuita ori ca ea este in progres, nu este luat in considerare;
- dificultatile transpunerii reglementarilor comunitare sau complexitatea subiectului ori intampinarea unor probleme procedurale sau legale nu pot fi retinute;
- s-a respins argumentul ca intarzierea in transpunerea directivei nu stanjeneste comertul intracomunitar, precum si cererea pentru oprirea procedurilor pana la adoptarea reglementarilor de implementare;
- obiectiile sindicatelor privitoare la o directiva determinata nu pot constitui o aparare valabila pentru netranspunerea ei".
4.1.2.5. Executarea hotararii Curtii de justitie
Daca un stat membru a adoptat acte in legatura cu care Comisia a solicitat interventia Curtii, conform art. 226, Curtea nu va putea sa anuleze actele respective, intrucat aceasta ar constitui o ingerinta in activitatea jurisdictionala interna, incompatibila cu dispozitiile Tratatelor.
Ea poate numai sa constate o neindeplinire a obligatiilor de catre statul respectiv, cu consecinta ca aceasta trebuie sa ia masurile pe care le comporta, conform art. 228 alin. 1 CE, executarea hotararii Curtii, spre a se inlatura aceasta abatere (hotararea Curtii avand un caracter declarativ).
Textul legal nu prevede un termen in care hotararea Curtii trebuie sa fie executata. Totusi, in practica s-a stabilit ca, avandu-se in vedere interesul in imediata si uniforma aplicare a dreptului comunitar, este de domeniul evidentei ca procesul de aducere la indeplinire a unei hotarari trebuie sa fie initiat de indata si terminat cat mai curand posibil.
Atunci cand Curtea admite ca statul membru in cauza nu s-a conformat hotararii sale, ea poate sa-i aplice sanctiunea platii unei sume forfetare sau a unei sume cu caracter cominatoriu (art. 228 par. 2 partea a treia). Asadar, Curtea nu este obligata sa aplice sanctiunile ce i-au fost infatisate de Comisie sau in cuantumul propus de aceasta.
4.2.1.1. Legitimare procesuala
In general nu exista restrictii privind posibilitatea oricarei persoane fizice sau juridice de a introduce actiuni in daune de natura celor prevazute la art. 215 (288) alin. 2 si 3.
Partea contra careia se introduce actiunea - legitimarea procesuala pasiva - a fost considerata a fi Comunitatea asa cum este ea reprezentata de catre institutia acuzata a fi comis actul culpabil, si nu comunitatea ca un intreg, aceasta in pofida faptului ca numai Comunitatea, nu si institutiile sale, are capacitate juridica.
4.2.1.2. Actiunea in raspundere si
conditiile raspunderii Comunitatilor
Pentru a exista raspunderea Comunitatilor, Curtea de justitie a stabilit ca, avand in vedere principiile evocate, trebuie sa fie intrunite si dovedite de catre partea interesata urmatoarele elemente:
- existenta unui act culpabil al Comunitatii;
- producerea unei daune;
- o legatura cauzala intre aceste elemente.
a. Existenta unui act culpabil
Acest element poate privi[38]:
- abuzul de putere dispretuit in mod manifest si grav, mergand pana la arbitrar;
- neexecutarea obligatiilor de catre Comunitati;
- organizarea necorespunzatoare a administratiei Comunitatilor si lipsa de supraveghere a organismelor, lipsa diligentei manifeste;
- informare gresita;
- rezilierea ilegala a contractelor de angajare a personalului Comunitatilor si insuficienta protectie a membrilor acestuia;
- incalcarea unor reguli interne;
- incalcarea unor norme superioare de drept;
- nerespectarea obligatiei de confidentialitate.
Actiunea in despagubire nu urmareste anularea unei anumite masuri comunitare, ci numai repararea daunelor cauzate prin actiunea sau inactiunea comunitara, constand, deci, intr-un act sau o omisiune culpabila. Ea are efecte numai inter paters si fara a duce la desfiintarea actului cu efect retroactiv.
In cazul principiului raspunderii comunitare pentru un act legal, recunoscut in dreptul comunitar, s-a admis ca o atare raspundere poate sa existe numai daca dauna pretinsa, fiind socotita a constitui o "vatamare care subzista inca" afecteaza o sfera determinata de operatori economici intr-un mod disproportionat in comparatie cu altii (prejudiciu special) si depaseste limitele riscurilor economice inerente in activitatea din sectorul in cauza (prejudiciu neobisnuit), fara ca masura legislativa care a dat nastere daunei pretinse sa fie justificata printr-un interes general.
Daunele cauzate de institutiile nationale nu sunt, in principiu, susceptibile de a pune in cauza responsabilitatea institutiilor comunitare, organele comunitare de jurisdictie fiind competente sa solutioneze, conform art. 235 si 288 CE, art. 151 si 153 Euratom si art. 40 alin. 1 si 2 CECO, cauzele privind repararea daunelor provocate de institutiile comunitare sau de agentii acestora, actionand in exercitiul functiunilor sale.
Cu toate acestea, respingerea unei actiuni in raspunderea necontractuala contra Comunitatii nu se opune introducerii unei actiuni contra autoritatilor nationale actionand chiar in cadru comunitar, dar fondata pe o cauza diferita.
b. Procedura unei daune
Intr-o actiune in raspundere delictuala reclamantul trebuie sa afirme realitatea unui prejudiciu, reprezentand cuantumul si cauzele care l-au provocat, in caz contrar fiind posibila declararea inadmisibilitatii actiunii.
Prejudiciul trebuie sa fie direct, cert si special. Caracterul sau direct rezulta din chiar modul de redactare a art. 228 CE si art. 40 CECO. Curtea de justitie a definit, la randul ei, ce inseamna "prejudiciu indirect": dauna cauzata printr-o tergiversare a examinarii unei cereri de cartel de catre Inalta Autoritate, cerere pe care daca ar fi respins-o mai devreme, i-ar fi permis solicitantului sa stabileasca mai usor relatiile comerciale[39].
Un prejudiciu este cert atunci cand are o existenta neindoielnica si intinderea sa poate fi stabilita.
Caracterul special al prejudiciului rezulta din prevederile art. 34 alin. 1 CECO (daca un prejudiciu direct si special este suferit de o intreprindere sau de un grup de intreprinderi).
Printr-o actiune in daune se poate pretinde, de asemenea, si repararea daunelor morale. Uneori s-au acordat numai simbolic daune morale spre a se oferi partii o satisfactie corespunzatoare. In alte situatii, Curtea a considerat ca prin hotararea sa a reparat orice prejudicire care ar fi putut fi provocata pozitiei profesionale a reclamantului si nu a acordat nici o dauna[40].
Prejudiciul care urmeaza a fi luat in considerare pentru acordarea despagubirii cuprinde atat pierderea efectiva - damnum emergens - cat si beneficiul nerealizat - lucrum cessans.
c. Legatura cauzala intre actul comunitar culpabil si dauna
Intre actul culpabil si prejudiciile suferite trebuie sa existe o legatura cauzala care sa faca posibila acordarea despagubirilor. Necesitatea ei este impusa chiar de reglementarile legale: art. 40 CECO, priveste prejudiciile cauzate de orice act sau omisiune din partea Comunitatii, iar art. 228 alin. 2 CE, orice prejudiciu cauzat de institutiile Comunitatii sau de agentii ei. Acest element nu suscita, de regula, aspecte controversate. Caracterul indepartat si speculativ al legaturii cauzale este factorul care limiteaza sansele reclamantului de a reusi in pretentii.
In categoria functionarilor publici comunitari care pot sa introduca actiuni la organele comunitare de jurisdictie sunt inclusi atat oficialii Comunitatilor, cat si alti functionari.
Functionarii publici comunitari pot sa faca sesizarea organelor jurisdictionale competente, cu avizarea autoritatii de numire, prin intermediul superiorilor directi, aceasta in scopul reglementarii amiabile a litigiilor.
Actiunea in cauza are natura unei actiuni in anulare, cu toate consecintele privind aplicarea regulilor controlului judecatoresc in asemenea cazuri. Curtea sesizata are competenta nelimitata numai in litigiile cu caracter financiar, putand sa modifice cuantumul sumelor stabilite in deciziile contestate.
Functionarii pot, de asemenea, sa actioneze contra oricarui act care ii afecteaza, chiar daca el a fost adresat altor persoane, de exemplu cele care au fost numite sau promovate. Esential, insa, este ca acei functionari sa actioneze in propriul interes concret[41].
Comisia are dreptul de a impune sanctiuni pecuniare pentru incalcarea dreptului comunitar, adoptand in acest scop decizii care pot fi contestate in justitia comunitara.
Potrivit Tratatului CECO, acest drept de a impune sanctiuni pecuniare revine Comisiei prin chiar dispozitiile sale specifice prevazute in anumite texte (de exemplu art. 47 alin. 3, art. 64 alin. 5, art. 68 alin. 6).
In sistemul Tratatului CE acest drept este acordat Comisiei de catre Consiliu prin regulamentele adoptate in diverse materii, dar in special in materie de concurenta.
In conformitate cu aceste reglementari, Curtea de justitie are competenta nelimitata in cazul actiunilor privind sanctiunile pecuniare, ea putand sa anuleze, sa mareasca sau sa micsoreze sanctiunile aplicate, fapt care evidentiaza deosebirea sa esentiala de actiunea in anulare. Ea nu se margineste doar la a cerceta daca faptele sunt corecte sau cum au fost ele apreciate, ci poate sa exprime un nou punct de vedere care il poate inlocui pe cel al Comisiei[42], asigurandu-se astfel si un rol preventiv al sanctiunilor pecuniare in procesul aplicarii dreptului comunitar.
In exercitarea competentei sale nelimitate, Curtea este indrituita sa evalueze pentru sine insasi imprejurarile cauzei si natura incalcarii in discutie, in scopul de a determina cuantumul amenzii, astfel incat acesta poate fi stabilit la un nivel mai mic decat cel fixat de Comisie, daca unele fapte nu sunt dovedite.
Curtea de justitie are competenta, conform art. 238 Ce, art. 153 Euratom si art. 42 CECO, de a solutiona acele litigii care ii sunt incredintate spre rezolvare ca urmare a unei clauze de arbitraj (compromisorie) cuprinsa intr-un contract incheiat de sau pe socoteala Comunitatilor, indiferent ca acest contract este carmuit de dreptul public sau privat.
Curtea de justitie este competenta sa solutioneze, de asemenea, orice litigiu intre statele membre care priveste obiectul Tratatului, daca litigiul ii este astfel supus potrivit unui acord special intre parti (art. 239). Dispozitia este aplicabila in cazurile care exced prevederile art. 227.
Regulile de baza privind procedura in fata Curtii de prima instanta sunt carmuite de Titlul III din Statutul Curtii de justitie, in masura in care poate fi necesar, sunt stabilite in Regulile sale de procedura dispozitii suplimentare si mai detaliate (art. 53 din Statut). Aceste Reguli pot sa deroge de la cel de-al patrulea paragraf din art. 40 (despre limitarea unei cereri de interventie) si de la art. 41 (luarea unei decizii in absenta) in scopul de a se tine seama de trasaturile specifice ale litigiului in domeniul proprietatii intelectuale.
Regulile de procedura ale Curtii de prima instanta (Tribunalul) sunt aproape identice in forma si continut cu cele ale Curtii de justitie.
In cazul in care Curtea de prima instanta considera ca nu are competenta de a supune dezbaterii si a hotari asupra unei actiuni in privinta careia este competenta Curtea de justitie, ea va indrepta acea actiune la aceasta Curte. In mod asemanator, cand Curtea de justitie apreciaza ca o actiune este de competenta Curtii de prima instanta, ea va trimite acea actiune Curtii de prima instanta, dupa care aceasta Curte nu va putea sa-si decline competenta.
In legatura cu formele speciale de procedura, Curtea de prima instanta poate sa rezolve numai cazurile privind suspendarea actiunii unei masuri adoptate de o institutie ori a executarii si alte masuri provizorii, chestiunile prealabile, interventia, luarea unei hotarari in absenta si anularea ei, proceduri exceptionale de reexaminare - procedura tertului (terta opozitie), revizuirea si interpretarea deciziilor, aceasta din urma procedura fiind, deci, clasificata, in situatia de fata, ca o procedura exceptionala de reexaminare, in comparatie cu situatia prezentata in ce priveste Curtea de justitie.
In conformitate cu dispozitiile art. 225 par. 1 CE, deciziile pronuntate de Curtea de prima instanta in cazurile avute in vedere in art. 230, 232, 235, 236 si 238, precum si in cazul altor categorii de actiuni care pot fi prevazute in statutul Curtii de justitie, pot sa faca obiectul unui recurs la Curtea de justitie, limitat la probleme de drept, potrivit conditiilor si in limitele stabilite in Statut. Dreptul de recurs fiind limitat, asadar, numai la chestiunile de drept, se poate afirma ca, per a contrario, Curtea nu are a se pronunta asupra problemelor de fapt.
Prin Tratatul de la Nisa a fost inclus in Tratatul CE un nou articol (225 A) al carui par. 3 prevede ca deciziile camerelor jurisdictionale pot sa faca obiectul unui recurs limitat la problemele de drept sau, cand decizia de constituire a camerei prevede acest lucru, al unui drept de apel purtand si asupra problemelor de fapt, la Curtea de prima instanta.
Recursul poate fi introdus contra deciziilor finale (prin care s-a solutionat, deci, litigiul) ale Curtii de prima instanta si deciziilor acesteia care sanctioneaza litigiile pe fond numai partial ori un incident de procedura privind o exceptie de necompetenta sau de inadmisibilitate[43].
Asa cum s-a aratat, recursul va fi limitat numai la chestiuni de drept. Ca urmare, vor putea fi invocate numai motive de nelegalitate:
1. necompetenta curtii de prima instanta;
2. nerespectarea procedurii in fata ei, prejudiciind interesele recurentului;
3. incalcarea dreptului comunitar de catre aceasta Curte.
Recursul se va intemeia luandu-se in considerare numai motive legate de marimea cheltuielilor de judecata sau relative la partea obligata sa plateasca.
Obiectul actiunii la Curtea de prima instanta nu poate fi schimbat in recurs.
Procedura in recurs consta, potrivit art. 59 din Statutul Curtii de justitie, intr-o faza scrisa si intr-o faza orala, aceasta din urma putand sa fie eliminata de catre Curte dupa depunerea actelor procedurale conform art. 115 par. 1 si art. 117 par. 1 si 2 din Regulile de procedura ale Curtii de justitie; ea include si un raport al judecatorului-raportor si dupa ascultarea avocatului general, daca nici una din parti nu supune o cerere care precizeaza motivele pentru care ea doreste sa fie ascultata.
Daca recursul este intemeiat, Curtea va casa decizia Curtii de prima instanta si, daca stadiul procedurii permite, poate sa procedeze ea insasi la judecata, pronuntand decizia finala in materie, ori poate trimite cauza Curtii de prima instanta pentru a decide, dar aceasta Curte va fi tinuta de decizia Curtii de justitie privind chestiunile de drept[44].
[1] J. Tillotson, op. cit, pag. 98; W. Cairns, op. cit. pag. 23; I.P. Filipescu, A. Fuerea, op. cit., pag. 72.
[2] J. Boulouis, op. cit., pag. 280; J. Tillotson, op. cit., pag. 97-98; W. Cairns, op. cit., pag. 23-24.
[3] Conform art. 7 (4) al TCE, acestea sunt: Parlamentul European, Consiliul, Comisia, Curtea de Justitie, Curtea de Conturi.
[4] Reglementarile corespunzatoare se gasesc la art. 131 al TCECO (Tratatul de infiintare a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului) si la art. 136 al TCEEC (Tratatul de infiintare a Comunitatii Europene pentru Energie Nucleara).
[5] Vezi si art. 240 (183) al TCE.
[6] Totusi, in dreptul Tratatului UE (TUE), CJCE ii sunt atribuite doar putine competente; vezi art. 46 (L) al TUE.
[7] CJCE, sentinta din 8.07.1999, Parlament/Consiliu, C-189/97, inca nepublicata in culegere.
[8] CJCE, proces in curs de solutionare, Comisia/Republica Austria, C-205/98, Monitorul Oficial al CE/1998, C 234, pag. 20.
[9] CJCE, proces in curs de solutionare, Germania/Consiliu si Parlament, C-376/98, Monitorul Oficial CE/1998, C- 378, pag. 12.
[10] CJCE, sentinta din 19.11.1991, Francovich si Bonifaci/Italia, C-6/90 si C-9/90, Culegerea de sentinte ale Curtii de Justitie si ale Curtii de prima instanta (CS)/1991, pag. I-5357.
[11] CJCE, sentinta din 15.12.1995, Uniunea Regala belgiana a societatilor de fotbal-asociatie s.a./Bosman s.a., C-415/93, CS/1995, pag. I-4921.
[12] Desigur, tipurile de actiuni se aseamana forte mult; desfasurarea actiunii este identica, in mare masura, cu aceea din spetele CEE. Ca urmare, pe baza respectivelor texte din Tratat, utilizatorul ar trebui sa fie capabil sa se orienteze rapid.
[13] Vezi, pentru aceasta, Hotararea Consiliului din 24 oct. 1988, referitoare la infiintarea unei Curti de prima Instanta a Comunitatilor Europene, publicata in Monitorul Oficial al CE/1988, L 319, pag. 1, modificata si publicata in M. Of. al CE/1993, L 144, pag. 21 si in M. Of. al CE/1994, L66, pag. 24.
[14] De aceea, are o anumita indreptatire cererea CpICE - exprimata in luarea sa de pozitie la Conferinta sefilor de guvern, din 1996 - de a fi "rebotezat" in "Tribunalul Administrativ European".
[15] Art. 221 (165) alin. 1 si 225 (168a) din TCE.
[16] Dintre acestia, fiecare dintre "statele membre mari" - Germania, Franta, Italia, Spania si Regatul Unit - trimit cate o personalitate; restul pozitiilor este repartizat in ordine alfabetica - incepand cu Belgia, stabilita pentru 1998 - celorlalte state membre (vezi Declaratia comuna cu privire la art. 31 al Hotararii pentru armonizarea documentelor referitoare la aderarea de noi state membre la Uniunea Europeana, M. Of. al CE/1995, L 1, pag. 221).
[17] Art. 223 (167) din TCE.
[18] Art. 223 (167) din TCE. In prezent, Presedintele CJCE este prof. dr. Gil Carlos Rodriguez Iglesias (S); Presedintele CpICE este dr. Bo Vesterdorf (D).
[19] In aceasta privinta, vezi III.2.5; in practica, sedinta in plen nu joaca nici un rol la CpICE. Pentru luarea deciziei de catre judecator unic, vezi Hotararea Consiliului din 16.04.1999, in M. Of. al CE/1999, L 114, pag. 52. Prima sentinta a CpICE, care a fost data de un judecator unic, a fost sentinta din 28.10.1999, in cazul Cotrim/CEDEFOP, T-180/98, nepublicata inca in culegerea de sentinte.
[20] De asemenea, in compartimentele de limbi straine este un numar de juristi, deoarece toate traducerile scrise ale documentelor procedurale, sentintelor, etc. sunt facute de catre juristi.
[21] Vezi, de exemplu, sentinta din 7.07.1988, in cazul Maksel/BALM, 55/87, CS 1988, pag. 3845; CJCE, sentinta din 28.03.1985, Comisia/Regatul Unit, 100/84, CS 1985, pag. 1169.
[22] Vezi, de exemplu, CJCE, sentinta din 17.11.1993, in cazul Comisia/Franta, C-68/92, CS 1993, pag. I-5881.
[23] Vezi, de exemplu, CJCE, sentinta din 14.12.1995, in cazul Peterbroeck, Van Campenhout & Cie/Statul belgian, C-312/93, CS 1995, pag. I-4599.
[24] Foarte instructiva pentru aceasta este, de exemplu, CJCE, sentinta din 3.02.1994, in cazul Grifoni/EAG, C-308/87, CS 1994, pag. I-341.
[25] Vezi, pentru aceasta, Jann/Hakenberg, "Recurgerea la fiecare drept national in activitatea CJCE" in Rodriguez Iglesias s.a. (editor) "Contributii la omagierea lui Fernand Schockweiler"; Baden-Baden, 1999, pag. 255.
[26] Vezi, in aceasta privinta, articolul fundamental al lui Schima "Principiul subsidiaritatii in dreptul comunitar european", aparut in publicatia "Studii de drept austriece", vol. 22, Viena 1994, ca si articolul aceluiasi autor "Evaluarea principiului subsidiaritatii de catre CJCE" aparut in ÖJZ, 1997, pag. 761.
[27] Vezi rezumatul memoriului in "Revista europeana pentru drept comercial", 1999, pag. 420.
[28] Vezi, in aceasta privinta, Lenz, Carl Otto "Spoiala sau comunitate de drept - restrangerea, la instantele supreme, a dreptului de inaintare a cererii conform art. 177 din TCEE?", in publicatia "Neue Juristische Wochenschrift" 1993, pag. 2664.
[29] A se vedea M.C. Bergerés, La theorie de l'inexistence en droit communautaire, in RTDE nr. 3/1989, pag. 393 si nr. 4/1989, pag. 647.
[30] J. Bolouis, Droit institutionel de L'Union Européenne, 5e édition, Montchretien, Paris, 1995, pag. 336-338 si Brindusa Stefanescu, Curtea de justitie a Comunitatilor Europene, Editura Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1979, pag. 60-62.
[31] A se vedea si P.J. Kapteyn, P. ver Loren van Themaat, op. cit., pag. 221.
[32] A se vedea si Brandusa Stefanescu, op. cit., pag. 54-59; G. Bebr, Direct and indirect control Community Acts in practice: the relation between articles 173 and 177 of the EEC Treaty, in MLR, vol. 82, nr. 5-6/1984, pag. 1229-1232.
[33] J. Boulouis, op. cit., pag. 333, D. Simon, op. cit., pag. 338-339, W. Cairns, op. cit., pag. 110-113 si J. Tillotson, op. cit., pag. 424-430.
[34] A se vedea si D. Simon, Op. cit.., pag. 415
[35] A se vedea J. Boulouis, op. cit., pag. 361-371.
[36] A se vedea H.G. Schermers, D. Waelbroeck, Judicial protection in the European Communities, 5-th ed., Kluwer Law and Taxation Publishers, Deventer-Boston, 1992, pag. 297-305; J. Boulouis, op. cit., pag. 366-367; G. Nafilan, La position des États membres et les recours en manquements des articles 169 CEE et 141 CEEA, in RTDE nr. II/1977, pag. 225-241; V. Marcu, op. cit., pag. 190; D. Simon, op. cit., pag. 422-426.
[37] P.J. Kapteyn, P. ver Loren van Themaat, op. cit., pag. 280; D. Simon, op. cit., pag. 275-276.
[38] H.G. Schermers, D. Waelbroeck, op. cit., pag. 330-334; J.F. Couzinet, Le renvoi en apreciation de validité devant la Cour de justice des Communautés européennes, in RTDE nr. 4/1976, pag. 785-815; D. Simon, op. cit., pag. 404-405; W. Cairns, op cit., pag. 121.
[39] A se vedea D. Simon, op. cit., pag. 409.
[40] A se vedea P.J. Kapteyn, P. ver Loren van Themaat, op. cit., pag. 359-361.
[41] A se vedea P.J. Kapteyn, P. ver Loren van Themaat, op. cit., pag. 245-246.
[42] A se vedea P.J. Kapteyn, P. ver Loren van Themaat, op. cit., pag. 574.
[43] Statutul Curtii de justitie, art. 57 alin. 1.
[44] Statutul Curtii de justitie, art. 61.
