Supunerea la munca fortata sau obligatorie . - art. 191

SUPUNEREA LA MUNCA FORTATA SAU OBLIGATORIE . - art. 191

1. Continutul juridic

Potrivit textului de incriminare, infractiunea consta in fapta de a supune o persoana, in alte cazuri decat cefe prevazute de dispozitiile legale, la prestarea unei munci contra vointei sale sau ia o munca obligatorie.

2. Conditii preexistente

Obiectul juridic consta in relatiile sociale referitoare la dreptul per­soanei de a-si alege in mod liber munca, pe care doreste sa o presteze in raport cu pregatirea si aptitudinile sale. Incriminarea faptei este urmarea obligatiilor care ii revin statului roman, prin ratificarea Conventiei nr.35 din 1930 referitoare la interzicerea muncii fortate sau obligatorii.

Obiect material.

Infractiunea nu are obiect material.

Subiect activ poate fi orice persoana.

Participatia penala este posibila sub toate formele.

3. Confinutul constitutiv

Latura obiectiva. Elementul materia! poate fi realizat prin una dintre cele doua actiuni alternative prevazute in textul de incriminare, actiuni constand in:

supunerea unei persoane ia prestarea unei munci contra vointei sale
sau,

supunerea la o munca obligatorie.

Supunerea unei persoane la prestarea unei munci contra vointei sale inseamna determinarea persoanei prin constrangere, sa presteze o munca pe care de buna-voie nu ar presta-o.

Supunerea unei persoane la o munca obligatorie inseamna a pune persoana in situatia de a presta o munca la care nu este obligata, ca si cand ar avea indatorirea de a o presta.

Pentru existenta infractiunii nu intereseaza natura muncii la care a fost supusa persoana vatamata, modul cum s-a realizat actiunea, mijloacele folosite de catre faptuitor, dupa cum nu intereseaza daca persoana este sau nu retribuita pentru munca prestata. Fapta constituie infractiune, chiar daca munca este retribuita in mod corespunzator si s-au asigurat conditii bune pentru prestarea ei. Munca trebuie sa fie prestata, insa, in alte cazuri decat cele prevazute in dispozitiile legale.

Potrivit art. 4 alin. 2 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului, nimeni nu poate fi silit sa efectueze o munca fortata sau obligatorie. In sensul prezentului articol, nu se considera munca fortata sau obligatorie:

a) orice munca impusa in mod normal unei persoane supuse detentiei in
conditiile prevazute de articolul 5 din prezenta Conventie, sau pe timpui
punerii sale in libertate conditionata;

b)  orice serviciu cu caracter militar sau, in cazul celor care refuza inde­
plinirea acestuia pe motive de constiinta, in tarile unde un asemenea refuz
este recunoscut de lege, un alt serviciu inlocuind serviciul militar obligatoriu;

c)  orice serviciu impus in situatii de criza sau calamitatilor care ameninta
viata sau bunastarea comunitatii;

d) orice munca sau serviciu ce face parte din obligatiile civice normale.

Conventia din 1930 referitoare ia interzicerea muncii fortate sau obligatorii prevede anumite cazuri in care munca nu are acest caracter. Ele sunt urmatoarele:

cand munca este prestata in virtutea legilor referitoare la serviciul militar
obligatoriu si este destinata unor lucrari cu caracter militar;

cand munca face parte din obligatiile normale ale cetatenilor unei tari
independente;

cand munca este prestata ca urmare a.unei condamnari, printr-o hota­
rare judecatoreasca, cu conditia ca individul sa nu fie pus la dispozitia unor
particulari ori societati private;

cand munca este pretinsa in caz de forta majora, razboi, catastrofa si,
in general, in orice imprejurari care pun in pericol viata sau conditiile nor­
male de existenta a intregii populatii sau a unei parti din populatii;

cand este vorba de munci marunte, exercitate in folosul colectivitatii,
considerate ca obligatii civile normale care revin membrilor colectivitatii.

Constitutia Romaniei din 1991, dupa ce interzice munca fortata prin dispozitiile art. 39 alin. 1, in dispozitiile aiineateior urmatoare prevede faptul ca nu constituie munca fortata:

a)  serviciul cu caracter militar sau activitatile desfasurate in locul acestuia
de catre cei care, potrivit legii, nu presteaza serviciul militar obligatoriu din
motive religioase;

b) munca unei persoane condamnate, prestata in conditiile normale, in
perioadele de detentie sau de libertate conditionata;

c)  prestatiile impuse in situatia creata de calamitati ori de alt pericol,
precum si cele care fac parte din obligatiile civile normale stabilite delege.

in toate aceste cazuri, munca prestata neavand caracter de munca fortata, existenta infractiunii pe care o examinam este exclusa. Daca cerinta legii referitoare la prestarea muncii in alte cazuri decat cele prevazute de dispozitiile legale este indeplinita, pentru ca fapta sa constituie infractiune, este necesar ca munca ia care este supusa persoana sa dureze un anumit interval de timp, in asa fel incat sa rezulte ca este vorba de o incalcare efectiva a libertatii acesteia sub aspectul ia care ne-am referit.

Latura subiectiva presupune vinovatia sub forma intentiei, care poate fi directa sau indirecta.

4. Forme. Sanctiuni

Tentativa nu se pedepseste.

Consumarea infractiunii are loc in momentul in care persoana vatamata este supusa muncii fortate sau obligatorii, moment in care se produce urmarea socialmente periculoasa a faptei, adica starea de lipsire de libertate sub aspectul aratat. Deoarece, prin natura ei, fapta presupune o prelungire in timp, infractiunea este continua, avand si un moment al epuizarii, momentul in care inceteaza starea de lipsire de libertate a persoanei.

Sanctiunea consta in inchisoare de la 6 luni la 3 ani.