Omorul - art. 174

OMORUL - art. 174

1. Continutul juridic

Infractiunea consta in uciderea unei persoane.

2. Conditii preexistente

Obiectu! juridic consta In relatiile sociale referitoare la dreptul la viata, valoare fundamentala, protejata in mod egal, indiferent de titular. Dreptul la viata este protejat indiferent de varsta victimei, starea de sanatate etc, din momentul nasterii si pana in momentul mortii naturale. Legislatia noastra penala nu permite eutanasia.

Potrivit art. 2 alin. 1 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului, dreptul la viata al oricarei persoane este proteguit de lege, iar potrivit art. 22 alin. 1 din Constitutie, dreptul la viata este garantat.

Obiectul material este reprezentat de corpul victimei, persoana in viata, indiferent de starea sanatatii acesteia.

Subiect activ poate fi orice persoana. Daca, in raport cu victima infrac­tiunii, faptuitorul are o anumita calitate, cum ar fi, de exemplu, calitatea de ruda apropiata, in acceptiunea prevederilor art. 149 Cp., fapta se va incadra sub aspectu! unui omor calificat, art. 175 lit. c) Cp.

Participatia penala este posibila sub toate formele. in practica judiciara, s-a considerat ca pentru existenta coauioratului este lipsita de relevanta imprejurarea ca cei doi inculpati au folosit instrumente vulnerante deosebite, de vreme ce, sub aspectul laturii obiective, cat si al laturii subiective, acestia au actionat intr-un mod identic.

3. Continutul constitutiv

Latura obiectiva. Elementul material al laturii obiective se poate realiza atat printr-o actiune, cat si print-o inactiune.

Actiunile sunt cele mai frecvente modalitati de savarsire a omorului, putand consta, de exemplu, in: fapta conducatorului de autovehicul caruia i se cere cu insistenta de catre victima sa opreasca autovehiculul pentru ca, altfel, va sari din mers, de a nu da curs acestei cereri, ci dimpotriva, de a mari viteza in momentul deschiderii portierei de catre victima, pentru a cobori, ceea ce a dus la lovirea si apoi decesul victimei; lovirea repetata a victimei cu pumnii si picioarele in zone vitale, cum este aceea a capului, cu intensitate deosebita, producandu-i victimei leziuni grave care i-au cauzat moartea; aruncarea, in. timpul zilei, de pe terasa unui bloc cu-opt etaje, in zona unei piete intens circulate, a doua caramizi, dintre care una a lovit victima in cap, cu consecinta mortii acesteia.

Actiunea poate fi indreptata fie impotriva corpului victimei, fie impotriva psihicului acesteia. Astfel, se considera ca fapta constituie infractiunea de omor; si atunci cand faptuitorul ii provoaca victimei o emotie puternica, desi cunoastea imprejurarea ca aceasta sufera de cord si ca o astfel de emotie ii va provoca moartea.

Inactiunea poate constitui modalitate a elementului material, atunci cand faptuitorul nu isi indeplineste obligatia de a actiona pentru impiedicarea mortii victimei, cum ar fi, de exemplu, daca medicul nu-i acorda asistenta unui bolnav aflat in ingrijirea sa.

Fapta constituie infractiune, chiar si atunci cand faptuitorul pune victima intr-o situatie periculoasa si nu face nimic pentru a impiedica producerea mortii acesteia. De exemplu, in practica judiciara s-a considerat ca infrac­tiunea exista atunci cand, calatorind cu victima in cabina unui autocamion si incercand sa aiba cu ea un raport sexuai prin constrangere, inculpatul a determinat-o sa sara din autocamion, iar atunci cand aceasta a ramas agatata de portiera, nu a intreprins nimic pentru a o ajuta sau opri auto­camionul, ceea ce a dus ia accidentarea ei mortala.

Urmarea imediata consta in moartea victimei, care poate surveni imediat sau mai tarziu.

Raportul de cauzalitate dintre fapta autorului si moartea victimei, trebuie sa existe. Acest raport exista chiar daca la producerea rezultatului social­mente periculos, contribuie si alti factori preexistenti, o boala de care sufe­rea victima, concomitenti, loviturile aplicate victimei si de catre o alta per­soana, ori posteriori, constand, de exemplu, in internarea cu intarziere a victimei la spital. Raportul de cauzalitate este intrerupt, daca ulterior savar­sirii faptei, intervine o cauza care, prin ea insasi si independent de activi­tatea faptuitorului, produce moartea victimei, cum ar fi, de exemplu, atunci cand victima infractiunii este internata in spital pentru vatamare corporala, dar, dintr-o eroare, administrandu-i-se un tratament gresit, aceasta moare.

Latura subiectiva presupune vinovatia faptuitorului sub forma intentiei, care poate fi directa sau indirecta. Sub acest aspect, pentru existenta infractiunii, nu intereseaza mobilul ori scopul savarsirii faptei, care, insa, vor fi luate in considerare la individualizarea judiciara a pedepsei.

Cu toate acestea, un anumit mobil sau scop, constituie, prin vointa legiuitorului, o circumstanta de agravare, fapta constituind un omor calificat. Astfel, potrivit art. 175 lit.  b),C.p., omorul este calificat atunci cand se savarseste din interes material, iar potrivit lit. g), omorul este de asemenea calificat atunci cand se savarseste pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmarire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse.

Eroarea asupra persoanei victimei nu influenteaza vinovatia faptuitorului si nu inlatura raspunderea sa penala.

Lovitura deviata, aberatio ictus, exista in situatia in care faptuitorul isi indreapta actiunea asupra unei persoane, pe care vrea sa o ucida, insa, datorita unei manipulari gresite a instrumentului folosit ori datorita altor cauze accidentale, rezultatul se produce asupra altei persoane. Si in acest caz, fapta constituie o infractiune de omor, deoarece, chiar daca faptuitorul a avut in vedere o alta persoana, el a prevazut si a dorit sa ucida un om, ceea ce este suficient pentru existenta infractiunii.

In practica judiciara se pune, in mod frecvent, problema deosebirilor dintre infractiunea de omor si lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte, infractiune prevazuta de art. 183 Cp., la care moartea victimei ii este imputabila faptuitorului pe baza de praeterintentie.

In principal, elementele de diferentiere dintre cele doua infractiuni se refera la: zona de pe corp unde sunt aplicate lovituriie, in sensul ca este o zona vitala sau nu; obiectul, instrumentul folosit la savarsirea infractiunii, in sensul ca are sau nu are aptitudinea de a produce acest rezultat; numarul si intensitatea loviturilor aplicate victimei; atitudinea faptuitorului dupa savarsirea faptei; eventualele relatii preexistente dintre faptuitor si victima etc.

4. Forme. Sanctiuni

Tentativa se pedepseste. In practica judiciara se pune, in mod frecvent, problema delimitarii tentativei de omor de vatamatea corporala grava, art. 182 Cp., prin care se pune in pericol viata victimei. Cele doua infractiuni se deosebesc sub aspectul laturii subiective, in sensul ca, in timp ce la tentativa de omor starea de pericol pentru viata victimei ii este imputabila faptuitorului pe baza de intentie, la vatamarea corporala grava, aceasta stare de pericol li este imputabila pe baza de praeterintentie. Pentru delimi­tarea celor doua infractiuni, se impune sa fie avute in vedere toate impre­jurarile in care a fost savarsita fapta, cum sunt: obiectul vulnerant folosite, intensitatea si efectele loviturilor, zona corpului vizata, ca si urmarile produse, imprejurari semnificative cu privire la pozitia subiectiva a faptuito­rului.

Consumarea infractiunii are loc in momentul in care se produce rezul­tatul socialmente periculos, moartea victimei.

Sanctiunea consta in inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.