BRAZILIA - Istoric si evolutie politica, Analiza prevederilor Constitutiei din 1988, Puterile statului, Apararea statului si a institutiilor democratice

BRAZILIA

1. Istoric si evolutie politica

Teritoriul pe care se gaseste astazi Brazilia a fost ocupat inca din vechime de triburi indiene. Portughezul Pedro Alvares Cabral a descoperit acest teritoriu la 22 aprilie 1500. Ca urmare a acestei descoperiri a inceput actiunea de colonizare a Braziliei odata cu expeditia lui Alfonso de Souza (1530-1532). Initial Brazilia era impartita in 15 capitanii ereditare, care se intindeau pe o distanta de 50 de leghe de-a lungul coastelor si pe o distanta nedefinita in centrul tarii. Aceste capitanii erau conduse de curteni ai Coroanei, dispunand de largi privilegii, al caror nume era donatarios. Dintre  capitanii, cea mai infloritoare era cea de la Sao Vicente. Regele Portugaliei, Ioan al III-lea, a luat masura unificarii capitaniilor conduse de donatarios intr-o administratie centrala, condusa de un guvernator general^[1]

Ofiterii locali controlau capitaniile, iar punctele cele mai importante ale coastei au fost fortificate. In orase a fost stabilita o organizare municipala, similara cu cea portugheza. Perioada care a urmat s-a caracterizat printr-o puternica influenta a misiunilor iezuite, dar si prin incercari franceze sau olandeze de a pune in pericol suveranitatea portugheza asupra Braziliei. Expansiunea portugheza a continuat in pofida opozitiei manifestata de alte puteri coloniale, reusind sa unifice tara, sa-i dezvolte economia - axata in special pe cultivarea trestiei de zahar si extragerea aurului -, si sa generalizeze folosirea limbii portugheze, care a constituit un important factor unificator.

Colonistii, nemultumiti de administratia portugheza, s-au rasculat impotriva puterii metropolitane, militand pentru independenta tarii. Imperiul brazilian s-a proclamat independent in 1822, avand drept conducator pe Pedro I. Imperiul instaurat in 1822 a durat pana in 1889.

Prima constitutie braziliana dateaza din 1824, ea fiind modificata in 1834, pentru a asigura o mai mare descentralizare provinciilor, prin crearea unei adunari provinciale, dispunand de o putere locala considerabila. Perioada imperiului  a fost marcata de interventia pentru rasturnarea dictatorului argentinian Juan Manuel de Rosas (1852) si interventia in razboiul paraguaian (1864-1870). Economia imperiului se baza pe agricultura sclavagista, puterea politica reala fiind in mainile marilor fermieri care formau un fel de elita in aceasta perioada in Brazilia.

In 1831 Brazilia a acceptat sa interzica traficul de sclavi, dar acesta a incetat de abia in 1851. In 1871 a fost adoptata o lege care declara liberi toti copiii nascuti din sclavi. In 1884 provinciile Ceara si Amazonas si-au eliberat sclavii; o eliberare masiva a sclavilor a avut loc in 1885, dar abolirea definitiva a sclaviei, cu o compensatie pentru proprietarii de sclavi, a fost hotarata de abia la 13 mai 1888.

Desi imperiul brazilian reusise unele realizari din punct de vedere economic si incepuse chiar o modernizare a tarii, monarhia se dovedea tot mai putin apta pentru a face fata noilor schimbari, ceea ce a dus la abdicarea lui Pedro al II-lea si abolirea monarhiei in 1889.

Evolutia Braziliei dupa 1889 a fost marcata de promovarea in inaltele functii din stat a unor reprezentanti ai elitei proprietarilor de plantatii, de alternare a unor perioade de dictatura si a unor perioade democratice. In 1891 a fost promulgata noua Constitutie, ce a fost caracterizata ca fiind prezidentiala, federala, democratica si republicana. Noile state componente ale federatiei dispuneau de mai multe puteri decat fostele provincii din epoca imperiala.

Primul presedinte ales, Deodoro da Fonseca, s-a dovedit incapabil sa guverneze potrivit prevederilor noii Constitutii. Popularul vicepresedinte care i-a luat locul, Marshall Floriano Peixoto, a restabilit linistea si ordinea. Perioada care a urmat a fost marcata pe de o parte prin constituirea unor noi state, dar si prin incercari de rebeliune impotriva proprietarilor plantatiilor de cafea, care continuau sa domine economia si politica tarii. O figura importanta in viata politica a tarii a fost Getulio Vargas, guvernatorul statului Rio Grande do Sul, care a preluat puterea in urma unei rascoale in 1930. El a guvernat tara intre 1930 si 1945 si apoi intre 1951 si 1954. Desi a concentrat in mainile sale puteri foarte mari, Vargas a dus o politica sociala activa si s-a aliat cu S.U.A. in razboiul impotriva Germaniei si Italiei. Revenit la putere in 1954, de asta data prin alegeri, Vargas nu s-a dovedit la fel de abil pentru a domina fortele politice, fiind lipsit si de o majoritate ferma in cadrul Congresului. O serie de acuzatii, printre care cele privind implicarea sa in actiunile de coruptie si in asasinarea unui ziarist - adversar politic -, l-au facut pe Vargas sa demisioneze la 24 august 1954 si apoi sa se sinucida.

Dintre presedintii care au urmat lui Getulio Vargas s-au remarcat Juscelino Kubitschek de Oliveira, Janio Quadros, Juao Goulard, acesta din urma fiind rasturnat de o dictatura militara dupa ce incercase un program de reforme sprijinit de fortele de stanga. Rasturnarea lui Goulard a adus la putere un presedinte militar, Castello Branco, care la 27 octombrie 1965 a semnat un Act institutional suspendand toate partidele politice si restaurand puterile prezidentiale. A fost creat un sistem artificial de doua partide. In decembrie 1966, Castello Branco a solicitat - intr-o sesiune extraordinara a Congresului - aprobarea unei noi Constitutii, elaborata de un grup de experti guvernamentali. Noul document, proclamat la 24 ianuarie 1967, cuprindea o serie de idei expuse in programul fortelor armate si confirma extinderea puterii executive si a guvernului central.

Printre schimbarile importante aduse de noua Constitutie erau: alegerea indirecta a presedintelui si a vicepresedintelui pe un singur tichet; reducerea mandatului prezidential de la 5 la 4 ani; competenta tribunalelor militare de a judeca pe civilii care ar fi incalcat legile securitatii nationale; conferirea catre presedinte a puterii de a emite decrete de urgenta, fara consultarea Congresului; contestarea dreptului Congresului de a intarzia legislatia solicitata de catre executiv.

Presedintii Costa da Silva, Medici si Geisel nu s-au indepartat prea mult de la programul administratiei militare. La 13 decembrie 1968, corpurile legiuitoare au fost suspendate pe o durata nedefinita, executivul fiind autorizat sa guverneze prin decrete.

Tranzitia catre viata civila s-a facut treptat, incepand din 1978. Revenirea la un guvern civil s-a produs in ianuarie 1985, cand Colegiul electoral i-a ales pe Tancredo de Almeira Neves ca presedinte, si Jose Sarney ca vicepresedinte.

Noua Adunare constituanta si-a inceput lucrarile in februarie 1987, Constitutia actuala a Braziliei fiind promulgata la 5 octombrie 1988.

In alegerile prezidentiale, prin vot direct, a fost ales Fernando Collor de Mello, propus de Partidul National al Reconstructiei, pe o platforma care viza dezvoltarea economica si modernizarea. Collor a castigat alegerile cu 43% din votul popular, in timp ce contra-candidatul sau da Silva obtinea 38%, iar 19% din voturi reprezentau abtineri sau voturi nule.

Presedintele Collor si-a preluat functia la 15 martie 1990, in conditiile unor dificultati economice si a unei mari datorii externe. In septembrie 1992, impotriva sa s-a initiat procedura de impeachment pentru coruptie. El a demisionat la 29 decembrie 1992, in timp ce incepea procesul sau, iar Tlamar Franco devenea presedinte interimar. A urmat Fernando Henrique Cardoso, care si-a inceput mandatul la 1 ianuarie 1995, fiind ales in octombrie 1994 cu cea mai populara majoritate cunoscuta vreodata in Brazilia si care a fost reales in 1998. Actualul sef al statului este Luiz Inacio Lulada Silva (de la 1 ianuarie 2003), ales cu 61,3% din voturi.

2. Analiza prevederilor Constitutiei din 1988

Dupa cum s-a aratat, actuala Constitutie a Braziliei dateaza din 5 octombrie 1988, reflectand procesul de tranzitie a Braziliei de la dictatura militara la un regim democratic. Constitutia a suferit modificari prin Amendamentele nr.1 (1992), nr.2 (1992), nr.3 (1993), nr.4 (1993), nr.5 (1994) si nr.6 (1994)^[2]

2.1. Principiile fundamentale. Drepturile si garantiile constitutionale

Constitutia Braziliei specifica, in chiar primul sau articol, ca Republica Federativa a Braziliei, constituita ca urmare a uniunii indisolubile a statelor si municipalitatilor si a districtului federal, este un stat democratic, de drept, intemeiat pe suveranitate, dreptul de cetatenie, demnitatea persoanei umane, valorile sociale, ale muncii si liberei intreprinderi, precum si ale pluralismului politic.

In conformitate cu prevederile Constitutiei, toate puterile emana de la popor, care le exercita prin intermediul reprezentantilor sai alesi, sau in mod direct. Puterile uniunii sunt: puterea legislativa, puterea executiva si puterea judecatoreasca, care sunt independente una fata de alta si acestea colaboreaza in mod armonios.

Obiectivele fundamentale ale Republicii Federative a Braziliei sunt: edificarea unei societati libere, drepte si solidare, garantarea dezvoltarii nationale, eradicarea saraciei si crearea unor conditii de viata care sa reduca inegalitatile sociale si regionale, promovarea bunei stari pentru toti, fara diferente de origine, rasa, sex, culoare, varsta sau orice alte forme de discriminare.

Relatiile internationale ale Republicii Federative a Braziliei se intemeiaza pe principiile independentei nationale, drepturilor omului, autodeterminarii, neinterventiei, egalitatii statelor, apararii pacii, solutionarii pasnice a conflictelor, respingerii terorismului si rasismului, cooperarii cu toate popoarele pentru progresul umanitatii, acordarii dreptului de azil.

O prevedere speciala a Constitutiei dispune ca Republica Federativa a Braziliei urmareste integrarea economica, politica, sociala si culturala a popoarelor latino-americane in scopul crearii unei comunitati latino-americane de natiuni.

Titlul II al Constitutiei braziliene, care se refera la drepturile si garantiile fundamentale, cuprinde cinci capitole si anume: cap.I, consacrat drepturilor si indatoririlor individuale si colective: cap.II, consacrat drepturilor sociale; cap.III ce se refera la problemele nationalitatii; cap.IV, referitor la drepturile politice si cap.V, care defineste statutul partidelor politice.

In ceea ce priveste drepturile si indatoririle individuale si colective enumerate de Constitutia Braziliei, acestea sunt in numar de 77. Este de retinut ca in afara drepturilor consacrate pe care le intalnim in multe alte constitutii, in acest capitol intalnim si o serie de idei noi, care atesta caracterul modern al Constitutiei braziliene. Mentionam, astfel, ideea ca nimeni nu poate fi obligat sau oprit sa faca ceva decat in baza legii (art.5.II); asigurarea asistentei civile in stabilimentele individuale sau colective (art.5.VII); dreptul la respectul vietii particulare, onoarei si imaginii fiecarei persoane, care sunt inviolabile (art.5.X); principiul ca asociatiile pot fi dizolvate sau sa li se suspende activitatile numai prin hotarare judecatoreasca (art.5.XIX); dreptul fiecarei persoane de a primi de la agentiile publice sau particulare informatii care le intereseaza sau cu caracter general (art.5.XXIII); dreptul de a adresa petitii guvernului, in apararea drepturilor sau impotriva unor acte ilegale, de abuz al puterii (art.5.XXXIV lit.a); principiul ca nu vor exista tribunale exceptionale (art.5.XXXVII); recunoasterea institutiei juriului (art.5.XXXVIII); ideea ca actiunea unor grupari armate, civile sau militare, impotriva ordinii constitutionale si a statului democratic este o crima (art.5.XLIV); principiul potrivit caruia femeilor detinute li se vor crea conditii pentru a fi impreuna cu copiii lor in perioada de alaptare (art.5.L); principiul potrivit caruia nu este permisa extradarea strainilor in temeiul unor infractiuni politice sau ideologice (art.5.LII); regula potrivit careia nimeni nu poate fi arestat decat daca este surprins in flagrant delict sau in baza unui ordin scris al unei autoritati judiciare competente (art.5.LXI); principiul potrivit caruia statul trebuie sa acorde compensatii pentru erori judiciare (art.5.LXXV) etc.

Capitolul II, care se refera la drepturile, sociale enumera in art.7 drepturile muncitorilor rurali si urbani, printre care protectia impotriva concedierii arbitrare, asigurarea de somaj, salariul minim la nivelul economiei nationale, plata sporita a muncii de noapte, participarea la profituri sau la rezultatele unei activitati indiferent de salariu, alocatia de familie, un program normal de ore de munca, recunoasterea contractelor colective, asigurarea de accidente, interzicerea oricarei discriminari etc.

In ce priveste drepturile asociatiilor sau uniunilor profesionale, acelasi capitol prevede ca negocierile colective de munca urmeaza a fi efectuate cu participarea uniunilor, acestea avand dreptul sa apere interesele individuale sau colective ale diferitelor categorii de muncitori, inclusiv litigiile de munca si administrative. Pe de alta parte, se prevede interzicerea concedierii unor functionari ai uniunilor, din momentul inregistrarii candidaturii lor la o functie de conducere sau de reprezentare a unei asemenea uniuni si in cazul in care ei au fost alesi; se mai interzice concedierea lor si timp de un an dupa incetarea acestei functii, cu exceptia situatiei in care ei ar comite o infractiune prevazuta prin lege. Constitutia mai prevede (art.9) ca dreptul la greva este garantat, fiind de competenta muncitorilor de a decide  exercitarea lui in scopurile mentionate.

Capitolul III, ce se refera la nationalitate, prevede dobandirea cetateniei prin nastere sau prin naturalizare. Cetatenia braziliana se dobandeste prin nastere de catre persoanele nascute pe teritoriul Braziliei, chiar din parinti straini, cu conditia insa ca ei sa nu fie in serviciul altor tari. De asemenea, dobandesc cetatenia prin nastere persoanele nascute in strainatate dintr-un tata sau o mama braziliana, cu conditia ca ambii sau unul din ei sa fie in serviciul Republicii Federative a Braziliei. Mai dobandesc cetatenia braziliana prin nastere persoanele nascute in strainatate dintr-un tata sau mama braziliana, cu conditia ca ei sa vina sa locuiasca in Brazilia si sa opteze pentru nationalitatea braziliana.

Prin naturalizare, dobandesc cetatenia braziliana aceia care sunt originari din tarile de limba portugheza, domiciliaza un an neintrerupt si au o reputatie morala buna, dar si cetatenii de orice nationalitate, rezidenti in Brazilia de peste 15 ani, care n-au suferit pedepse criminale.

O dispozitie aparte este aceea care prevede ca drepturile inerente brazilienilor vor putea fi acordate cetatenilor portughezi avand resedinta in Brazilia, pe baza de reciprocitate. Legea nu poate stabili discriminari intre cetatenii brazilieni naturalizati si cei nascuti, cu exceptia cazurilor prevazute de Constitutie.

Constitutia Braziliei mai prevede ca o serie de functii in stat sunt rezervate exclusiv celor care au cetatenia braziliana prin nastere (presedintele si vicepresedintele republicii, presedintele Camerei, presedintele Senatului, presedintele Curtii Supreme Federale, diplomatii de cariera si ofiterii fortelor armate).

Cetatenia braziliana poate fi pierduta prin anularea hotararii de naturalizare sau prin dobandirea unei alte cetatenii. Se excepteaza totusi de la pierderea cetateniei braziliene situatia in care se produce recunoasterea nationalitatii originare in virtutea dreptului strain sau cand naturalizarea a fost impusa potrivit reglementarilor straine unui cetatean brazilian rezident intr-un stat strain, ca o conditie a permanentei sale in acest teritoriu sau pentru exercitarea drepturilor civile.

Tot in cadrul prevederilor cu privire la nationalitate exista o dispozitie (art.13) care precizeaza ca limba portugheza este limba oficiala a Repubilcii Federative a Braziliei.

Capitolul IV se refera la drepturile politice si prevede ca suveranitatea poporului poate fi exercitata prin sufragiu universal si prin votul direct si secret, prin plebiscit, referendum sau initiativa populara. Participarea la alegeri este obligatorie pentru persoanele care au implinit varsta de 18 ani, dar optionala pentru cei care sunt analfabeti, cei care au depasit 70 de ani sau au varsta intre 70 si 80 de ani. Strainii nu pot fi inregistrati in listele electorale si nici obligati sa efectueze serviciul militar. Conditiile de eligibilitate prevad: nationalitatea braziliana, exercitiul deplin al drepturilor politice, inscrierea in listele electorale, domiciliul intr-o circumscriptie electorala, calitatea de membru al unui partid politic si o varsta minima. Aceasta varsta este de 35 de ani pentru presedinte, vicepresedinte si senatori, 30 de ani pentru guvernatori si viceguvernatori, 21 pentru deputati, primari si 18 ani pentru consiliile municipale.

O dispozitie interesanta este aceea care prevede ca presedintele republicii, guvernatorii de state si de districte federale si primarii, precum si aceia care le-au succedat sau i-au inlocuit in timpul ultimelor 6 luni inainte de alegeri, nu sunt eligibili in aceleasi functii. Pentru a putea participa, ei trebuie sa demisioneze din functiile lor cu cel putin 6 luni inainte de alegeri.

Membrii fortelor armate pot fi inregistrati si desemnati drept candidati daca au mai putin de 10 ani de serviciu, caz in care vor trebui sa se retraga din activitatile militare, iar daca au mai mult de 10 ani de serviciu vor fi eliberati din sarcinile lor militare de catre superiori; daca vor fi alesi - vor fi automat  trecuti in retragere.

Capitolul V, care se refera la partidele politice, cuprinde dispozitii privitoare la conditiile in care aceste partide pot fi constituite, respectandu-se suveranitatea nationala, regimul democratic si pluralismul. Se mai prevede, printre altele, ca partidele politice trebuie sa aiba caracter national, ca ele trebuie sa se abtina de a primi asistenta financiara de la entitati straine, un guvern sau un subordonat al acestora; ca ele trebuie sa dea socoteala de cheltuieli Curtilor electorale si sa actioneze in cadrul Congresului national in conformitate cu legea. Partidelor politice li se asigura autonomia de a stabili structura lor interna, organizarea si operatiunile pe care le desfasoara, urmand ca printr-o lege sa fie stabilite regulile referitoare la loialitatea de partid si disciplina.

Dupa verificarea conditiilor legale, partidele vor fi inregistrate la Curtea Suprema Electorala. Partidele politice sunt indreptatite sa gestioneze fondurile partidelor si sa aiba acces liber la radio si televiziune, in conditiile prevazute de lege. Partidele politice nu au dreptul de a infiinta organizatii paramilitare.

2.2. Organizarea statului

Titlul III din Constitutia Braziliei este consacrat organizarii statului. Constitutia precizeaza ca organizarea politica si administrativa a Republicii Federative a Braziliei cuprinde: uniunea, statele, districtul federal, municipalitatile, fiecare dintre acestea fiind autonoma in masura in care Constitutia dispune.

Uniunea dispune de proprietatile care ii apartin in prezent si care ii sunt atribuite, precum si de teritoriile neocupate, in scopul apararii frontierelor, de caile de comunicatii, lacuri, rauri, resursele naturale si platoul continental, precum si de zona economica exclusiva, de marea teritoriala, resursele hidraulice, minerale etc.

Uniunea are dreptul sa intretina relatii cu statele straine si sa participe in organizatiile internationale, sa declare razboiul si pacea, sa asigure apararea nationala, sa declare starea de asediu, sa emita moneda, sa elaboreze si sa aduca la indeplinire planuri pentru amenajarea teritoriului, in scopul dezvoltarii economice si sociale, sa intretina serviciile postale si aerine. Printre alte atributii ce sunt in competenta exclusiva a Uniunii, Constitutia prevede dreptul acesteia  de a permite unor forte straine, in situatii prevazute in legea speciala, sa tranziteze teritoriul national sau sa ramana pe acesta, in mod temporar (art.21.IV). Se mai prevede, totodata, printre atributiile Uniunii, dreptul de a-si organiza si mentine serviciile oficiale de statistica, geografie, geologie si cartografie, in scop national, de a promova apararea permanenta impotriva unor dezastre, in special impotriva secetei si inundatiilor, de a stabili un serviciu national pentru gospodarirea resurselor hidrice, de a stabili directive pentru dezvoltarea urbana, de a infaptui servicii de politie maritima, aeriana si de frontiera.

O atributie importanta prevazuta de art.21.XXIII este aceea privind controlul si folosirea energiei nucleare in scopuri pasnice.

Uniunea dispune de puterea exclusiva de a legifera intr-o serie de domenii cum ar fi legislatia civila, comerciala, penala, electorala, agrara, maritima, aeronautica, dreptul spatial si dreptul muncii. In afara acestor ramuri, in care puterea de a legifera apartine Uniunii, ea este competenta si intr-o serie de alte materii, cum ar fi comertul efectuat intre state, regimul traficului si transporturilor, regimul populatiei indiene, al nationalitatii, emigrarii, imigrarii, securitatii sociale, apararii teritoriului.

Exista anumite domenii in care atat Uniunea cat si statele federale au dreptul de a emite legi, cum ar fi domeniul fiscal, al producerii si consumului, regimul vanatorii, pescuitului, apararii naturii, protejarea mostenirii istorice, culturale si artistice, educatia, procedura judiciara, protectia copiilor, a persoanelor handicapate.

In asemenea situatii, competenta Uniunii este limitata la stabilirea unor reguli generale care nu exclud competente suplimentare din partea statelor. In cazul in care nu exista o lege federala sau reguli generale, statele isi vor putea exercita deplina lor competenta legislativa.

O prevedere importanta este si aceea care dispune ca aparitia unei legi generale suspenda aplicatiunea legilor statelor, in masura in care acestea sunt contrare.

Statele federate sunt guvernate de constitutiile si legile lor. Urmand exemplul Constitutiei americane, Constitutia Braziliei inscrie in mod expres principiul ca toate puterile care nu sunt prohibite statelor de a fi exercitate, apartin acestora. In proprietatea statelor se gasesc zone de pamant, ape, rauri, teritorii neocupate - in masura in care nu sunt incluse in proprietatea Uniunii.

Numarul deputatilor statelor in Adunarile legislative va reprezenta de 3 ori mai mult decat numarul acestora in Camera Deputatilor si cand numarul de 36 va fi atins, va fi sporit cu atatia membri cu cat numarul deputatilor federali excede cifra 12. Termenul pe care sunt alesi deputatii statelor este de 4 ani. Adunarile legislative au dreptul sa adopte reglementari interne de politie si administrative, precum si ale secretariatelor lor. De asemenea, prin lege va fi asigurata initiativa populara in procesul legislativ in cadrul statului.

Guvernatorii si viceguvernatorii statelor sunt alesi pe 4 ani, iar alegerile pentru acestia se desfasoara cu 90 de zile inainte de sfarsitul mandatului predecesorilor lor.

Municipalitatile sunt reglementate printr-o lege organica. Alegerile pentru municipalitati se desfasoara in conformitate cu prevederile Constitutiei Braziliei si ale constitutiilor statelor respective.

Primarii, viceprimarii si consilierii sunt alesi pe un interval de 4 ani, prin alegeri directe, care se tin simultan in intreaga tara. Investitura primarului si a viceprimarului au loc in ziua de 1 ianuarie a anului urmator anului alegerilor. Numarul consilierilor se stabileste in proportie cu numarul populatiei. Membrii consiliilor sunt inviolabili pentru opiniile exprimate si pentru votul pe care l-au exprimat. Primarii pot fi judecati numai de Curtea de justitie.

Municipalitatile au dreptul de a emite legi in probleme de interes local si a aduce completari legislatiei federale sau a statelor in domeniile in care este cazul. Ele pot institui si colecta impozite in cadrul jurisdictiei lor, sa creeze , sa organizeze sau sa desfiinteze districte in conformitate cu legislatia statului, sa infaptuiasca programe de educatie, programe tehnice si financiare de cooperare, de dezvoltare urbana si a teritoriului, sa promoveze protejarea mostenirii istorice si culturale locale. Municipalitatile sunt controlate de Camera municipala si de Curtea de Conturi.

Districtul federal, care nu poate fi impartit in municipalitati, va fi guvernat de o lege organica, prevederile Constitutiei privind puterile legislative si alegerea guvernatorilor aplicandu-se in mod corespunzator.

Teritoriile pot fi impartite in municipalitati. In municipalitatile care au peste 100.000 de locuitori vor exista  instante judiciare de prima si de a doua instanta, membri ai acuzarii publice si aparatori publici federali.

Uniunea nu va interveni in problemele statelor sau ale districtelor federale decat in cazuri cu totul speciale, cum ar fi mentinerea integritatii nationale, respingerea unei invazii straine, pentru a pune capat unei grave incalcari a ordinii publice, pentru a garanta liberul exercitiu al puterilor unitatilor federatiei, pentru a asigura politica financiara a federatiei sau aplicarea legilor ori respectarea unor principii constitutionale ca, de pilda, forma republicana, sistemul reprezentativ si democratic, drepturile persoanelor.

Constitutia cuprinde prevederi detaliate legate de administratia publica, de principiile pe care aceasta trebuie sa se intemeize, precum si de drepturile functionarilor publici, stabilind in mod concret o serie de prevederi legate de drepturile acestora. Sunt inscrise si o serie de prevederi legate de membrii fortelor armate si functionarii serviciilor militare.

3. Puterile statului

3.1. Puterea legislativa

Constitutia Braziliei consacra principiul separatiei puterilor.

Puterea legislativa apartine Congresului national, care se compune din Camera Deputatilor si Senatul federal, fiecare alese pe o durata de 4 ani.

Camera deputatilor se compune din reprezentanti  ai poporului, alesi printr-un sistem proportional in fiecare stat, teritoriu si district federal. Fiecare teritoriu alege 4 deputati.

Senatul federal este compus din reprezentantii statelor si ai districtului federal, alesi prin majoritatea de voturi, fiecare stat si district federal alegand 3 senatori pentru o perioada de 8 ani. O treime si respectiv doua treimi din reprezentantii statelor si ai districtului federal urmeaza sa fie reinoiti la fiecare 4 ani in mod alternativ. Fiecare senator este ales impreuna cu 2 supleanti. Cu exceptia unor cazuri speciale, hotararile fiecarei Camere si ale comitetelor lor vor fi luate cu majoritati simple, cand majoritatea absoluta a membrilor este prezenta.

In ce priveste puterile Congresului, acesta adopta legile din competenta uniunii. Este de competenta exclusiva a Congresului national ratificarea tratatelor internationale din care rezulta sarcini cu privire la proprietatea nationala; autorizarea presedintelui republicii de a declara razboi ori de a permite trupelor straine sa treaca pe teritoriul national; autorizarea presedintelui si a vicepresedintelui de a lipsi din tara mai mult de 15 zile, de a opri actele normative ale puterii executive care depasesc autoritatea lor si limitele delegarii legislative. De asemenea, sunt de competenta exclusiva a Congresului national: asigurarea apararii competentei legislative in fata amestecului altor puteri, luarea in considerare a actelor de concesiune sau reinoirea lor pentru statiile de radio si televiziune; autorizarea presedintelui de a aproba organizarea unui referendum, precum si de a autoriza exploatarea resurselor hidrice sau prospectarea surselor minerale in teritoriile indiene.

Este de competenta exclusiva a Camerei Deputatilor de a autoriza, cu majoritate de doua treimi, procedura legala impotriva presedintelui, vicepresedintelui sau ministrului de stat.

Senatul, in schimb, are in competenta sa dreptul de a efectua procedura judiciara si judecarea presedintelui si a vicepresedintelui, pentru crime si malversatiuni, precum si a ministrilor de stat pentru crime de aceeasi natura. De asemenea, tot Senatul are dreptul exclusiv de a desfasura proceduri si judecata magistratilor Curtii Supreme Federale, Procurorului General al Republicii, Avocatului General al Uniunii pentru crime sau malversatiuni.

Deputatii si senatorii se bucura de inviolabilitatea opiniilor lor si a votului exprimat. Ei nu pot fi arestati decat in caz de flagrant delict. Deputatii si senatorii vor fi judecati de Curtea Suprema Federala. Imunitatile deputatilor si senatorilor se mentin pe durata starii de asediu; ei nu pot fi suspendati decat prin votul a doua treimi din membrii Camerei din care fac parte, in situatia unor acte comise in afara sediului Congresului.

Regimul deputatilor si senatorilor este amplu tratat in Constitutia braziliana. Se prevede, de pilda, ca dupa asumarea mandatului ei nu pot sa fie proprietari, administratori sau directori ai unor companii care se bucura de beneficii din contracte incheiate cu statul.

Sesiunile Congresului national au loc in capitala federala, intre 15 februarie - 30 iunie si 1 august - 15 decembrie.

In cadrul Congresului national si al ambelor Camere functioneaza comisii permanente si temporare, in compunerea carora sunt reprezentate in mod proportional grupurile parlamentare. Comisiile dezbat legile, desfasoara audiente publice, solicita informatii ministrilor, primesc petitii, solicita marturii din partea unor autoritati sau cetateni si examineaza infaptuirea programelor de dezvoltare.

Procesul legislativ se refera la procedura amendamentelor la Constitutie, legile suplimentare, legile ordinare, legile delegate, masurile provizorii, decretele legislative si rezolutiile.

Amendamentele la Constitutie pot fi efectuate la propunerea unei treimi din membrii Camerei Deputatilor sau ai Senatului, a presedintelui republicii, sau a mai mult de jumatate din adunarile legislative ale unitatilor federatiei. Constitutia nu poate fi amendata in timpul unei interventii federale, a unei stari de aparare sau de asediu. Propunerea se discuta si se voteaza in fiecare Camera, in doua lecturi, trebuind sa intruneasca 3/5 din votul membrilor respectivi. Amendamentul la Constitutie este promulgat de corpul director al Camerei Deputatilor si al Senatului federal. Cu toate acestea, nu vor putea fi luate in considerare amendamente care privesc forma federativa a statului, votul direct, secret, universal si periodic, separatia puterilor statului, drepturile si garantiile individuale.

Initiativa elaborarii sau modificarii legilor, indiferent de categoria acestora, apartine membrilor sau comisiilor celor doua Camere, presedintelui republicii, Curtii Supreme Federale, Curtilor Superioare, Procurorului General al Republicii, dar si cetatenilor - in anumite situatii.

Presedintele Republicii poate opune dreptul sau de veto, daca considera ca o lege - total sau partial - este neconstitutionala sau contrara interesului public. Neexercitarea acestui drept in termen de 15 zile este considerata ca o sanctionare tacita a legii. In cazul exercitarii unui veto prezidential, legea se reexamineaza in sedinta comuna a Congresului, in termen de 30 de zile, iar veto-ul poate fi respins prin majoritatea absoluta a deputatilor si senatorilor, prin vot secret.

3.2. Puterea executiva

Puterea executiva este exercitata de presedintele Republicii, asistat de ministri de stat.

Presedintele are, printre altele, puterea exclusiva de a numi si demite pe ministrii de stat, de a declansa procedura legislativa in anumite cazuri, de a sanctiona, promulga si ordona publicarea legilor, de a exercita dreptul de veto cu privire la anumite legi, total sau in parte, de a intretine relatiile cu statele straine ,  de a acredita reprezentantii diplomatici, de a incheia tratate internationale, de a exercita prerogativa de comandant suprem al fortelor armate, de a numi inalti demnitari ai statului etc.

In Constitutie sunt prevazute expres ce anumite acte ale presedintelui pot constitui fapte criminale. Daca acuzatiile impotriva presedintelui sunt acceptate de catre o majoritate de doua treimi a membrilor Camerei Deputatilor, el va fi supus judecatii Curtii Supreme Federale pentru ofense criminale comune, sau in fata Senatului, pentru fapte criminale. In asemenea situatii el va putea fi suspendat din functie de catre instantele mentionate. Daca dupa o perioada de 180 de zile judecata nu s-a incheiat, suspendarea presedintelui ia sfarsit fara a prejudicia asupra mersului normal al judecatii.

Ministrii de stat sunt alesi dintre cetatenii care au implinit varsta de 21 de ani si sunt in posesia drepturilor politice. Ei exercita coordonarea unor agentii federale, au dreptul sa emita instructiuni in aplicarea legilor si supun presedintelui rapoarte anuale  cu privire la administrarea ministerului pe care il conduc.

Constitutia Braziliei prevede existenta unui Consiliu al Republicii, ca un inalt for consultativ al presedintelui, din care fac parte vicepresedintele, presedintii Camerelor, liderii majoritatii si minoritatii in fiecare Camera, ministrul justitiei si 6 cetateni brazilieni in varsta de peste 35 de ani, care au fost numiti de presedinte, doi alesi de Senatul federal si doi alesi de Camera Deputatilor pe termen de 3 ani. Consiliul Republicii isi exprima opinia cu privire la interventia federala, starea de aparare si starea de asediu, precum si cu privire la problemele ce tin de stabilitatea institutiilor democratice.

Un alt organism consultativ este Consiliul National de Aparare, competent in problemele suveranitatii nationale si apararii, din componenta caruia fac parte vicepresedintele, presedintii Camerelor, ministrul justitiei, ministrii militari, ministrul pentru relatiile externe si ministrul planificarii. In competenta Consiliului National al Apararii revine exprimarea unor pareri cu privire la declararea de razboi si incheierea pacii, decretarea starii de aparare, de asediu sau interventie federala, elaborarea de propuneri cu privire la zonele de securitate si studierea initiativelor pentru garantarea independentei.

3.3. Puterea judecatoreasca

In Brazilia, puterea judecatoreasca cuprinde Curtea Suprema Federala, Curtea Superioara de Justitie, Curtile federale regionale si judecatorii federali, curtile si judecatorii de munca, curtile si judecatorii electorali, curtile si judecatorii militari, curtile si judecatorii statelor, districtului federal si ai teritoriilor.

Art.95 din Constitutia Braziliei garanteaza inamovibilitatea judecatorilor, prevazand totodata drepturile si indatoririle lor.

Curtea Suprema Federala a Braziliei se compune din 11 judecatori alesi dintre cetatenii cu o pregatire juridica deosebita si o reputatie fara pata, in varsta intre 35 si 65 de ani. Curtea Suprema Federala este competenta in special in probleme de constitutionalitate, si desfasoara procedurile impotriva unor inalti demnitari. Printre alte atributii ea are de solutionat litigiile intre state straine sau organizatii internationale si Uniune, disputele si conflictele intre Uniune si state, sau intre Uniune si districtul federal, cererile de extradare ale unor state straine.

Curtea Superioara de Justitie se compune din cel putin 33 de judecatori. Membrii sai sunt numiti de presedintele Republicii dintre juristi, avand varsta intre 33 si 65 de ani. In competenta sa revin desfasurarea unor proceduri si a procesului in prima instanta pentru infractiunile comise de guvernatorii statelor sau ai districtului federal, judecatorii curtilor de justitie ale statelor sau ai districtului federal. De asemenea, ea are si o serie de competente in cazul unui apel ordinar sau al unui apel extraordinar sau al unui apel special. Astfel, un apel special poate fi declarat in fata Curtii Superioare de Justitie daca o decizie data de instanta de apel este contrara unui tratat sau dreptului federal, ori il lipseste pe acesta de efectivitate.

In afara instantelor mentionate mai sus, in sistemul brazilian exista curti federale regionale si judecatori federali.

Jurisdictia muncii este asigurata de Curtea Superioara de munca, compusa din 27 de judecatori, de curtile regionale de munca precum si de consiliile de conciliere si judecata.

Jurisdictia electorala cuprinde Curtea Superioara Electorala, curtile electorale regionale, judecatorii electorali si consiliile electorale. Aceste organisme isi desfasoara activitatea in cadrul competentelor lor speciale.

In afara de instantele mentionate in cele ce preced, exista instantele militare, curtile si judecatorii statelor.

Constitutia Braziliei se refera in mod special la acuzarea publica, ca institutie permanenta, necesara pentru indeplinirea functiei jurisdictionale a statului si apararea ordinii juridice si a regimului democratic. Se arata ca acuzarea publica se desfasoara la nivel federal, la nivelul jurisdictiei muncii, instantelor militare, precum si la nivelul statelor, districtelor sau teritoriilor.

Constitutia detaliaza drepturile si obligatiile celor care fac parte din acuzarea publica. Printre altele, ei nu pot sa participe in activitatea unor companii comerciale si nici sa exercite functii salariate, cu exceptia activitatilor din invatamant. De asemenea, ei nu pot sa se angajeze in activitati politice, decat in cazul exceptiilor prevazute de lege.

Acuzarea publica are, printre altele, dreptul exclusiv de a initia procesele criminale, de a efectua investigatiile pentru a proteja proprietatea publica si sociala, de a declansa actiuni de neconstitutionalitate, de a apara juridic drepturile si interesele populatiei indiene, de a exercita controlul asupra activitatilor de politie.

Constitutia mai prevede si institutia Avocatului general al uniunii, care este responsabil de activitatile de consultanta juridica si asistenta acordata puterii executive. El reprezinta Uniunea - direct sau prin agentii subordonati - in probleme judiciare sau extrajudiciare. El este numit de presedintele Republicii.

O alta institutie garantata de Constitutia braziliana este Apararea juridica publica. Constitutia Braziliei prevede in mod expres, in art.133, ca 'aceasta este indispensabila administrarii justitiei si este inviolabila pentru actele sau manifestarile in exercitiul profesiunii sale inauntrul limitelor legii. Modalitatile de organizare a Apararii publice juridice urmeaza a fi stabilite printr-o lege speciala'.

4. Apararea statului si a institutiilor democratice

In Titlul V al Constitutiei braziliene sunt precizate conditiile in care se declara starea de aparare, starea de asediu, sunt enuntate o serie de prevederi legate de fortele armate si de securitatea publica.

In ce priveste starea de aparare, aceasta este instituita prin decret al presedintelui republicii in scopul de a apara sau de a restabili in zone publice ordinea si pacea sociala, amenintata prin instabilitate institutionala sau afectata de calamitati naturale. Decretul trebuie sa determine perioada starii de aparare, specificand zonele la care se refera, masurile coercitive privind restrangerea unor drepturi, precum dreptul de asociere, secretul corespondentei, secretul comunicatiilor telegrafice si telefonice.

Starea de aparare nu poate depasi 30 de zile si poate fi extinsa inca odata numai in cazul in care ratiunile care au determinat decretarea ei persista.

Starea de asediu se declara in situatii deosebite, respectiv in cazurile in care s-a produs o serioasa disfunctionalitate cu efecte largi, la scara intregii natiuni, masurile luate in starea de aparare dovedindu-se ineficiente. Decretul cu privire la starea de asediu trebuie sa specifice perioada starii, garantiile constitutionale care urmeaza sa fie suspendate, presedintele desemnand executorul acestor masuri si zonele la care se refera. Starea de asediu nu poate fi decretata pe mai mult de 30 de zile, ea neputand fi extinsa, urmand a se declara perioada de razboi sau de agresiune armata. Daca autorizarea de a decreta starea de asediu se cere in timpul vacantei parlamentare, presedintele Senatului federal trebuie sa convoace intr-o sesiune extraordinara Congresul national, in termen de 5 zile, pentru a examina acest act, Congresul ramanand in sesiune pana la adoptarea masurilor coercitive. In aceasta perioada pot fi luate o serie de masuri printre care obligarea unor persoane sa ramana in locuri specifice, detinerea intr-o cladire pentru persoanele acuzate, efectuarea unor restrictii cu privire la inviolabilitatea corespondentei si secretul comunicatiilor, suspendarea libertatii de intrunire, efectuarea de perchezitii, interventia companiilor publice de utilitate si rechizitia proprietatii.

In ce priveste fortele armate, Constitutia Braziliei contine  numai o serie de prevederi generale precizand ca ele isi desfasoara activitatea sub comanda presedintelui Republicii. De remarcat sunt prevederile potrivit carora principiul habeas corpus nu se aplica pedepselor disciplinare, ca si posibilitatea efectuarii unui serviciu alternativ serviciului militar pentru persoane care, din motive de constiinta religioasa sau filozofica sau din convingeri politice, doresc sa nu participe la activitatile militare. Femeile si clericii sunt scutiti de obligatiile militare, obligatorii in timp de pace, dar pot primi alte indatoriri - prin lege.

In ce priveste securitatea publica, se prevede ca aceasta se exercita prin politia federala, politia rutiera, politia feroviara, politia civila, politiile militare si brigazile militare de pompieri.

5. Problemele financiare. Ordinea economica si financiara

Titlul VI al Constitutiei Braziliei se ocupa de problemele financiare si de buget, stabilind totodata delimitarile intre competenta financiara a Uniunii si competenta statului, a districtului federal si a municipalitatilor. Se fac unele precizari in legatura cu taxele care sunt de competenta Uniunii, printre care importul de produse straine, exportul catre alte tari al produselor nationale sau nationalizate. In competenta Uniunii intra si taxele pe produsele industrializate, creditele, schimburile externe, tranzactiile de asigurari, proprietatea rurala, marile averi, potrivit termenilor unor legi speciale. In Constitutie sunt prevazute si anumite criterii dupa care se determina taxele federale.

Cu referire la finantele publice, Constitutia cuprinde o serie de dispozitii cu privire la elaborarea bugetului, urmarirea executarii acestuia, precum si cu privire la adoptarea de amendamente pentru corectarea bugetului. Se mai prevede ca prin legi speciale vor fi reglementate finantele publice, datoria interna si externa, garantarea de credite, supervizarea institutiilor financiare si efectuarea tranzactiilor financiare de catre agentii ale Uniunii, ale districtului federal sau ale municipalitatilor.

Titlul VII al Constitutiei Braziliei cuprinde o serie de prevederi legate de principiile generale ale activitatii economice. Art.170 din Constitutia braziliana prevede ca ordinea economica, intemeiata pe aprecierea valorii muncii umane si a liberei intreprinderi, are ca scop sa asigure fiecaruia o viata demna, in conformitate cu cerintele justitiei sociale, respectandu-se  printre altele principiile suveranitatii nationale, proprietatii private, functiei sociale a proprietatii, libera competitie, protectia consumatorului, protectia mediului, reducerea diferentelor regionale si sociale, realizarea unei depline folosiri a fortei de munca, un tratament preferential pentru micile intreprinderi braziliene cu capital national. Constitutia prevede ca o serie de activitati constituie monopolul Uniunii, printre care producerea si exploatarea de petrol si gaze naturale, hidrocarburi, importuri si exporturi de produse rezultand din activitatile mentionate, transportul peste ocean de petrol, prospectarea, imbogatirea, reprocesarea si industrializarea minereurilor extrase din minele de aur, sau din cele care asigura substante nucleare. Constitutia braziliana mai cuprinde o serie de prevederi legate de politica dezvoltarii urbane si de principiile acesteia, precum si in legatura cu politica agrara si reforma agrara. Retin atentia prevederile art.185, care interzice exproprierea proprietatii agrare mici si mijlocii si a proprietatii productive. In Constitutia braziliana se intalnesc si prevederi legate de sistemul financiar national, prevazandu-se ca acesta este astfel structurat incat sa asigure dezvoltarea echilibrata a tarii si sa serveasca intereselor colective.

Constitutia mai prevede, totodata, conditiile pentru participarea capitalului strain in special in problemele ce tin de interesul national sau pe baza unor intelegeri internationale. In cadrul sistemului financiar national intra si crearea unor fonduri de asigurari, stabilirea unor criterii restrictive pentru transferul economiilor din venituri sub rata altor regiuni cu mai mare dezvoltare, precum si operatiunile de credit cooperatist si cerintele de a obtine pentru aceasta conditii operationale si structurile caracteristice ale institutiilor financiare.

6. Ordinea sociala

In acest capitol sunt cuprinse o serie de prevederi generale si de detaliu in legatura cu ordinea sociala. Art.194 alin.I precizeaza ca bunastarea sociala cuprinde un complex integral de actiuni initiate de guvern si de catre societate, cu scopul de a asigura dreptul la sanatate, securitate sociala si asistenta. Buna starea sociala se asigura pe principii de universalitate, uniformitate, participare echitabila, diversitatea bazei financiare, caracterul democratic si descentralizat al conducerii administrative etc.

In ceea ce priveste sanatatea se prevede existenta unor sisteme publice integrate, finantate cu fonduri de la buget. Asistenta de sanatate este deschisa si intreprinderilor particulare. Sistemul unificat de sanatate controleaza producerea medicamentelor in interesul sanatatii si efectueaza actiuni preventive, ocupandu-se totodata de pregatirea personalului de specialitate.

Cu privire la securitatea sociala, planurile pentru securitate sociala urmeaza sa asigure compensatii in caz de boala, deces, accidente de munca, ajutor pentru persoanele cu venituri mici, protectia maternitatii, protectia muncitorilor aflati in situatie de somaj, precum si pensii pentru decesul unor persoane asigurate.

In Constitutia Braziliei sunt inscrise si o serie de prevederi de asistenta sociala pentru persoanele aflate in nevoie, aceasta activitate avand ca scop protejarea familiei, a maternitatii, a copiilor si a persoanelor in varsta. Actiunile guvernului in domeniul asistentei sociale urmeaza a fi transpuse in viata cu fonduri din bugetul pentru bunastarea sociala.

Constitutia braziliana mai cuprinde o prevedere generala legata de educatie, prevazandu-se conditii egale, stimularea ridicarii standardelor de calitate si promovarea unei administratii democratice. Sunt inscrise prevederi referitoare la drepturile culturale si accesul la sursele de cultura nationala, sprijinirea activitatilor sportive, promovarea stiintei si tehnologiei, a comunicatiilor sociale, precum si a unor dispozitii legate de protectia mediului.

Prevederi speciale ale Constitutiei se refera la protectia familiei, copiilor, adolescentilor si persoanelor in varsta. Retine atentia si mentionarea in mod special in art.231 a drepturilor populatiei indiene, ale carei obiceiuri, limba si traditii trebuie respectate, precum si a dreptului asupra terenurilor ocupate in mod traditional, pentru posesia lor permanenta, asupra careia ea urmeaza sa beneficieze de uzufructul asupra bogatiilor solului, raurilor si lacurilor.

Resursele hidrice, inclusiv potentialul energetic sau resursele minerale in teritoriile indiene pot fi prospectate numai cu autorizarea Congresului National. Terenurile la care se refera art.231 al Constitutiei Braziliei sunt inalienabile si nu sunt supuse unor sarcini care sa le greveze. Stramutarea unor grupuri indiene din terenurile lor este oprita, o asemenea transmutare putandu-se efectua numai cu aprobarea Congresului National, in cazul unor catastrofe sau unor epidemii care reprezinta un risc pentru populatia lor sau in interesul suveranitatii tarii. Actele de ocupatie sau posesiune asupra terenurilor indiene sunt nule si neavenite, cu exceptia celor efectuate in interesul Uniunii, in conformitate cu prevederile unor legi suplimentare. Art.232 din Constitutia Braziliei precizeaza ca indienii, comunitatile si organizatiile lor se gasesc sub protectia legii pentru a-si apara drepturile si interesele, acuzatorul public intervenind pentru aparare in actiuni de acest fel.