IRAK - Elemente de ordin istoric, Dezvoltarea constitutionala, 1.1.3. Organizarea constitutionala pana la caderea partidului Baas, Evolutii politice si constitutionale ulterioare, dupa caderea regimului lui Saddam Hussein

IRAK

1.1.1. Elemente de ordin istoric

Pe teritoriul actual al Irakului - antica Mesopotamie - au inflorit in timpuri vechi civilizatiile summeriene, akkadiene, babyloniene si assyriene.

In anul 539 i.Chr., teritoriul actual al Irakului face parte din Persia ahemenida. In anul 331 i.Chr. teritoriile irakiene de astazi erau incluse in Imperiul lui Alexandru cel Mare, trecand apoi succesiv sub dominatia regatelor Seleucit, Part si Sassamid.

Intre anii 635-637 dupa Christos, Irakul este cucerit de arabi, care dau tarii numele sau actual. Dupa ce este intemeiat Bagdadul (762 d.Chr.), acest oras devine centrul califatului Abbasid. Dupa o perioada de dominatie mongola, cand Bagdadul este cucerit de Tamerlan, teritoriul Irakului de azi devine o provincie a Imperiului otoman (1534-1918). Ca urmare a victoriei puterilor aliate in primul razboi mondial si a infrangerii Turciei, care fusese aliata puterilor centrale, Irakul este atribuit, in 1920, Marii Britanii, de catre Liga Natiunilor, ca teritoriu sub mandat (britanic).

In 1921 Irakul devine regat, proclamandu-si independenta la 3 octombrie 1932. Suveran al Irakului devine emirul hasemit Feisal (1921-1933). Intre timp, exploatarea petrolului irakian este incredintata companiei Iraq Petroleum Company, iar tratatul anglo-irakian instituie un sistem de relatii privilegiate cu Marea Britanie^[1]

In 1941, in timpul celui de al doilea razboi mondial, Rashid Ali al Gailani, nationalist pro german, preia puterea, ceea ce face ca britanicii sa ocupe Bagdadul. In perioada 1941-1958 Irakul se gaseste in zona de influenta britanica, figura centrala a regimului fiind fostul prim ministru de orientare britanica Nuri Said. La 14 iulie 1958 se produce o lovitura de stat militara, condusa de generalul Karrim Kassem, care aboleste monarhia, proclamand Republica. La randul sau, la 8 februarie 1963, generalul Abdul Salam Aref preia puterea si apoi fratele sau, Abdul Rahman Aref. Ca urmare a unor miscari populare, cu sprijinul fortelor armate, puterea este preluata de Partidul Arab Socialist Baas (1963), care nationalizeaza Compania Iraq Petroleum si incheie un acord cu Iranul pentru a pune capat rebeliunii kurde. La 16 iulie 1979, presedinte al Irakului devine Saddam Hussein. Intre 1980-1988 Irakul este angajat intr-un lung razboi impotriva Iranului.

Un alt conflict militar izbucneste in 1990, cand trupele irakiene ocupa Kuweitul, proclamandu-l - la 28 august 1990 - ca fiind a XIX-a provincie irakiana. Refuzul Irakului de a se conforma rezolutiilor O.N.U., care ii ceruse ultimativ retragerea trupelor sale din Kuweit, declanseaza o serie de operatiuni aeriene si terestre ale fortelor aliate, grupate sub egida O.N.U., impotriva Irakului, conflictul incheindu-se prin incetarea focului si retragerea trupelor irakiene din Kuweit (28 februarie 1991).

1.1.2. Dezvoltarea constitutionala

Prima Constitutie a Irakului a fost promulgata la 21 martie 1925. Potrivit prevederilor sale, Irakul urma sa fie o monarhie ereditara, avand totodata un caracter reprezentativ.

La 29 octombrie 1943, Constitutia Irakului este amendata. Sunt introduse puteri speciale ale regelui pentru a face fata miscarilor de opozitie. Un alt amendament la Constitutie interzice Parlamentului sa amnistieze persoanele care au comis infractiuni ce tindeau spre schimbarea formei de guvernamant. La 17 ianuarie 1953 se desfasoara alegeri pentru Camera Deputatilor, in care partidul condus de Nuri Said obtine 84 de mandate din 135. In acelasi an, la 2 mai, regele Feisal al II-lea, in varsta de 18 ani, isi asuma tronul Irakului. La 24 februarie 1955 Irakul semneaza, impreuna cu Turcia, Pactul de la Bagdad, caruia i se alatura ulterior Marea Britanie, Pakistanul si Iranul. La 14 februarie 1958, regele Feisal al Irakului si regele Hussein al Iordaniei semneaza o Proclamatie la Amman, stabilind un stat federal arab, a carui Constitutie este aprobata de Iordania la 27 martie in acelasi an, si de Irak, la 13 mai. La 14 iulie 1958 se produce abolirea regimului monarhic si proclamarea republicii. Irakul se retrage din statul federal arab si semneaza un acord mutual de aparare cu Republica Araba Unita (Egipt).

La 26 iulie 1958 este promulgata o Constitutie provizorie, in care se specifica, printre altele, ca Irakul formeaza o parte integranta a natiunii arabe, islamismul este religia statului, garantand insa libertatea religioasa a nemusulmanilor. Sunt interzise discriminarile de orice fel si este proclamata egalitatea in fata legii. Prin prevederile Constitutiei se proclama limitarea dreptului de proprietate asupra pamantului.

La 24 martie 1959 Irakul se retrage din Pactul de la Bagdad. La 8 februarie 1963, ca urmare a succesului loviturii militare organizate de Consiliul National al Comandamentului Revolutiei, este format un nou guvern, iar fostul presedinte Kassem este executat.

La 10 februarie 1964, noul presedinte al Irakului - Abdul Salam Mohammed Aref declara ca guvernul sau recunoaste drepturile nationale ale kurzilor inauntrul unui stat irakian de unitate nationala. La 3 mai 1964, generalul Aref promulga o Constitutie provizorie, in dorinta de a consolida regimul politic existent in Irak si de a armoniza prevederile constitutionale irakiene cu cele din Egipt.

Potrivit noii Constitutii, Presedintele capata puteri mai largi iar o Adunare Nationala aleasa urma sa exercite puterea legislativa in timpul perioadei de tranzitie.

La 28 mai 1964 este semnat un acord, stabilind infiintarea unui Consiliu prezidential mixt irakiano-egiptean. La 16 octombrie acelasi an Irakul si Egiptul anunta crearea unui 'Comandament politic unificat', aceasta fiind cea mai inalta autoritate in cele doua tari, avand ca sarcina sa pregateasca unificarea celor doua tari in termen de maximum doi ani.

La 13 aprilie 1966, presedintele Abdul Salam Aref isi pierde viata intr-un accident de aviatie, iar fratele sau Abdel Rahman Aref devine presedinte., urmat, dupa o perioada, de Hassan El Bakr (1968) si apoi de Saddam Hussein (16 iulie 1979).

La 21 septembrie 1968, Consiliul Comandamentului Revolutiei proclamase o noua Constitutie provizorie, in conformitate cu care Consiliul Comandamentului Revolutiei era cea mai inalta autoritate a tarii, avand dreptul de a promulga legi pana cand Adunarea Nationala va fi aleasa de popor.

Membrii Consiliului Comandamentului Revolutiei aveau calitatea de ministri ai republicii. La 16 iulie 1970, presedintele El Bakr promulga o noua Constitutie provizorie. Potrivit acesteia, Consiliul Comandamentului Revolutiei devine principala autoritate a tarii. Consiliul National, compus din reprezentantii poporului, urma sa exercite puterea legislativa.

La 15 noiembrie 1971, Presedintele El Bakr proclama Carta Actiunii Nationale, care urma sa constituie un ghid al orientarii tuturor actiunilor tarii, specificand totodata principiile care urmau sa fie aplicate in viata politica, economica si sociala. Printre altele, se avea in vedere restabilirea libertatilor democratice si instaurarea unor autoritati locale apropiate de popor.

In 1973 au fost aprobate, la 13 iulie, mai multe amendamente la Constitutia din 1970. Printre altele, s-a convenit ca Presedintele Republicii - direct sau prin Consiliul de Ministri - va avea dreptul sa pregateasca proiecte de legi si sa le supuna legislativului. De asemenea, Presedintele, in mod direct sau prin Consiliul de Ministri, avea calitatea sa pregateasca planul general si bugetul statului, sa declare starea de urgenta totala sau partiala, si sa supravegheze activitatea departamentelor publice.

La 17 iulie 1973 a fost adoptata o lege prin care componenta Consiliului National a fost fixata la 100 de membri, selectati de catre Consiliul Comandamentului Revolutiei.

La 16 iulie 1979, Presedintele Ahmed Hassan El Bakr a declarat ca se retrage din functiile sale, desemnandu-l ca succesor al sau pe Saddam Hussein, care fusese de altfel desemnat de catre Consiliul Comandamentului Revolutiei sa urmeze la conducere Presedintelui El Bakr.

In iunie 1980 s-au desfasurat alegeri pentru Adunarea Nationala, primele de la abolirea monarhiei, iar in septembrie - alegeri pentru Consiliul Legislativ Kurd.

In 1986, in luna iulie, in cadrul unei sesiuni extraordinare a Conferintei Regionale a Partidului Baas, Saddam Hussein a fost reales ca secretar regional si membru al Comandamentului regional al acestui partid.

La 16 ianuarie 1989, Presedintele Saddam Hussein a anuntat constituirea unui comitet special, avand ca sarcina sa elaboreze o noua Constitutie.

In 1989 s-au desfasurat alegerile pentru Adunarea Nationala (Majlis Watani), mandatul acesteia fiind ulterior prorogat de doua ori, in 1992 si 1995. In 1996 s-au desfasurat noi alegeri; 689 candidati si-au disputat 220 locuri in adunare (nu s-au organizat alegeri pentru ocuparea a 30 locuri de deputati in trei din cele 18 provincii ale tarii). Sedinta inaugurala a noii Adunari a avut loc la 8 aprilie 1996.

1.1.3. Organizarea constitutionala pana la caderea partidului Baas

Constitutia Irakului promulgata de Consiliul Comandamentului Revolutiei la 16 iulie 1970^[2] cuprindea 67 de articole, grupate in cinci capitole si anume: Republica Irak, bazele sociale si economice ale Republicii Irak, drepturile si indatoririle fundamentale, institutiile republicii irakiene (Consiliul Comandamentului Revolutiei, Presedintele Republicii, justitia) si prevederi grenerale.

Constitutia Republicii Irak mentiona chiar in primul sau articol ideea ca Irakul este o republica democratica a poporului suveran. Obiectivele sale de baza erau realizarea unui singur stat arab si edificarea sistemului socialist (art.1). Dintre celelalte prevederi cu caracter general amintim prevederea potrivit careia poporul este sursa autoritatii si a legitimitatii sale (art.2); indivizibilitatea suveranitatii Irakului si a teritoriului sau, 'din care nici o parte nu poate fi cedata' (art.3 lit.b), mentionarea religiei islamice ca religie de stat, apartenenta Irakului la natiunea araba, recunoasterea drepturilor nationale ale poporului kurd in cadrul statului irakian unitar, limba araba ca limba oficiala si existenta a doua limbi oficiale in regiunea kurda (araba si kurda), stabilirea capitalei statului la Bagdad, diviziunile tarii (unitati administrative) pe baza descentralizarii, descrierea steagului irakian.

In Capitolul II, consacrat fundamentelor economice si sociale, se puteau citi prevederi ca: solidaritatea sociala este primul fundament al societatii; familia este nucleul societatii; statul isi asuma responsabilitatea pentru planificarea economiei nationale; resursele nationale si mijloacele principale de productie apartin poporului; sprijinirea de catre stat a cooperativelor de productie; caracterul inviolabil al proprietatii de stat; caracterul social al proprietatii; proprietatea privata si libertatea individuala sunt garantate, dar urmeaza sa fie exercitate in asa fel incat sa nu devina incompatibile cu economia si cu planificarea sociala; interzicerea exproprierii proprietatii particulare fara compensatie; limitarea proprietatii agricole; recunoasterea dreptului de mostenire; interzicerea detinerii in proprietate de catre straini a unor proprietati imobiliare etc.

In Capitolul III erau enuntate drepturile fundamentale ale cetatenilor si indatoririle lor, printre care egalitatea in drepturi, prezumtia de nevinovatie, secretul corespondentei, libertatea de deplasare, libertatea religiei, libertatea opiniilor, lupta impotriva analfabetismului si dreptul la educatie. Printre indatoriri se mentiona apararea tarii dar si munca - fiind considerata nu numai un drept, dar si o indatorire a cetatenilor. In acelasi capitol se mai intalneau si prevederi legate de dreptul de azil si interzicerea extradarii refugiatilor politici.

Institutiile Republicii Irak, potrivit Constitutiei,erau:

a) Consiliul Comanda­mentului Revolutiei, institutie suprema in stat, avand competenta ca, cu o majoritate de doua treimi, sa aleaga Presedintele Republicii, vicepresedintele, sa selecteze noi membri pentru Consiliu, sa adopte decizii, sa rezolve situatiile cand anumitor membri ai conducerii li s-ar aduce acuzatii si ar fi trimisi in fata sa. Presedintele Consiliului Comandamentului Revolutiei, vicepresedintele si membrii sai se bucurau de deplina imunitate, nici o masura impotriva lor neputand fi luata fara aprobarea Consiliului.

Sedintele Consiliului erau prezidate de Presedinte sau de vicepresedinte, acestia avand dreptul sa convoace Consiliul. O treime dintre membrii acestuia puteau, de asemenea, sa convoace Consiliul in sedinta.

b) Consiliul National lua in discutie proiectele de legi propuse de Consiliul Comandamentului Revolutiei. In cazul cand acestea erau aprobate, erau transmise Presedintelui Republicii spre a fi promulgate. In cazul in care proiectul era respins sau modificat de Consiliul National, urma sa fie restituit Consiliului Comandamentului Revolutiei si daca acesta aproba modificarea, era transmis Presedintelui Republicii spre a fi promulgat. In cazul in care Consiliul Comandamentului Revolutiei ar fi insistat asupra punctului sau de vedere cu prilejul celei de a doua lecturi, proiectul era restituit Consiliului National pentru a fi revazut intr-o sedinta comuna a celor doua consilii, situatie in care hotararea adoptata cu o majoritate de doua treimi urma sa fie considerata definitiva.

c) Presedintele Republicii era seful statului si comandanul suprem al fortelor armate, exercitandu-si autoritatea direct sau prin loctiitorii sau ministrii sai. . El emitea decrete, necesare exercitarii competentelor sale. Printre atributiile Presedintelui mentionam apararea independentei tarii si integritatii teritoriale, declararea starii de urgenta, numirea vicepresedintilor, guvernatorilor, judecatorilor si altor demnitari, elaborarea proiectului bugetului de stat, pregatirea planului de stat in problemele economice si sociale, contractarea si acordarea de imprumuturi, controlul muncii ministerelor, conducerea negocierilor pentru incheierea tratatelor internationale, numirea ambasadorilor, acordarea amnistiei s.a.

Vicepresedintii Republicii si ministrii erau responsabili in fata Presedintelui Republicii. Presedintele avea dreptul sa-i trimita in fata judecatii, in conformitate cu prevederile Constitutiei, pentru erori functionale, pentru abuz de autoritate sau pentru lipsa acestei autoritati.

Puterea judecatoreasca era considerata independenta si nu era supusa altei autoritati decat legii. Prin legi urmau sa fie efectuate numirile de procurori, judecatori, inclusiv numirea si conditiile de promovare si de demitere a acestora.

In cadrul ultimului capitol al Constitutiei, intitulat prevederi generale, retinem dreptul Consiliului Comandamentului Revolutiei, ca singurul organ capabil sa modifice Constitutia, cu o majoritate de doua treimi. Retinem, de asemenea, prevederea ca in Irak legile intrau in vigoare din data publicarii si nu aveau efect retroactiv. Cu toate acestea, prevederea de mai sus nu includea dreptul penal, legile vamale si fiscale. Toate legile si hotararile Consiliului Comandamentului Revolutiei adoptate anterior promulgarii Constitutiei ramaneau in vigoare si nu puteau fi modificate sau abrogate decat in concordanta cu procedurile prevazute de lege.

1.1.4. Evolutii politice si constitutionale ulterioare, dupa caderea regimului lui Saddam Hussein

Rasturnarea regimului Saddam Hussein in Irak, ca urmare a unei actiuni militare intreprinse de S.U.A. si de alte state, a produs in mod necesar si o schimbare a regimului constitutional.

Constitutia din 1958, instaurata ca urmare a proclamarii republicii, a fost inlocuita printr-o Constitutie proclamata de Partidul Baas, la cinci ani dupa lovitura de stat din 1963.

O noua versiune a acestei Constitutii dadea puteri exceptionale Consiliului Comandamentului Revolutiei, al carui presedinte devenea automat si presedinte al republicii, nu a mai putut fi ratificata, desi fusese programat un referendum pentru ratificarea ei. Referendumul a avut totusi loc in 1995, dar numai cu un obiectiv limitat, acela de a reinnoi mandatul lui Saddam Hussein ca presedinte al republicii.

Ca urmare a actiunii militare intreprinse de S.U.A. si aliatii sai, noile forte politice care au preluat puterea in Irak au decis constituirea unui Consiliu interimar de guvernare si adoptarea unei Constitutii provizorii. La 30 iunie 2004 Statele Unite au transferat autoritatii provizorii a Irakului suveranitatea nationala a tarii, conducerea tarii fiind delegata primului ministru interimar Iyad Allawi. Constitutia provizorie, denumita "legea fundamentala", a fost aprobata de autoritatea provizorie, urmand sa fie aplicata pana la adoptarea noii Constitutii, desfasurarea unui referendum asupra acesteia si organizarea de alegeri nationale libere.

Constitutia provizorie a Irakului reprezinta un text singular pentru Orientul Mijlociu, deoarece ea s-a inspirat in acelasi timp din federalismul canadian, legislatia egipteana, sistemul parlamentar britanic si Carta Drepturilor americane.

Constitutia provizorie irakiana mentioneaza in preambulul sau ca scopul acestei constitutii este acela de a "restabili libertatea poporului irakian, uzurpata de fostul regim dictatorial".

Constitutia proclama islamul ca fiind religia oficiala a statului si una dintre sursele legislatiei. S-a prevazut ca Irakul va avea un presedinte unic si doi vicepresedinti, pentru ca toate cele trei mari comunitati sa fie reprezentate.

Constitutia provizorie a garantat statutul autonom al Kurdistanului, dispunand ca araba si kurda sunt cele doua limbi oficiale ale Irakului, celelalte minoritati (chaldo-asiriana si turcomana) avand dreptul de a utiliza limbile lor in institutiile de invatamant. S-a prevazut, in acelasi timp, ca femeile trebuie sa reprezinte cel putin 25% dintre membrii Adunarii Nationale Tranzitorii. A fost constituit un comitet de redactare a viitoarei constitutii, compus din 71 de membri, dintre care 17 trebuiau sa fie suniti.

In legatura cu Constitutia au existat puncte de vedere diferite intre diversele componente ale populatiei. Kurzii si siitii erau de acord pentru intemeierea unui stat federal, in timp ce kurzii insistau asupra autonomiei Kurdistanului, avand propriile sale frontiere, un control independent asupra veniturilor si propriile forte armate. La randul lor, siitii cereau o autonomie pentru regiunile din Sudul Irakului, unde erau majoritari. Sunitii (minoritari) se opuneau ideii federalizarii Irakului, estimand ca o asemenea federalizare le-ar fi lasat numai regiuni sarace in petrol si de aceea s-au pronuntat pentru un stat puternic centralizat, exercitand un control direct asupra rezervelor de petrol din Nord si din Sud.

Comitetul de redactare a prezentat in final un text constitutional care exprima acordul dintre siiti si kurzi, dar totodata si rezervele sunitilor in legatura cu viitoarea organizare politica.

Proiectul Constitutiei prevedea un sistem federal, lasand posibilitatea a 18 provincii ale tarii sa se uneasca pentru a forma regiuni federale. El lasa deschisa problema crearii unei regiuni siite autonome in Sud, dupa imaginea Kurdistanului autonom din Nord.

Noua Constitutie a fost supusa unui referendum national in octombrie 2005, iar la 15 decembrie 2005 au avut loc alegeri nationale.^[3]

Este de retinut ca textul noii Constitutii a reprezentat un compromis intre siiti si suniti. El a consacrat ideea ca regimul irakian este un regim republican federal democratic si pluralist. Constitutia a prevazut ca Irakul este un stat multinational, multiconfesional si multicultural care face parte din lumea musulmana si din natiunea araba.

Constitutia a consacrat ideea statului federal compus dintr-o capitala, regiuni, guvernorate descentralizate si colectivitiati teritoriale. A fost recunoscuta regiunea Kurdistan si totodata dreptul uneia sau mai multor provincii de a se constitui in regiuni. Guvernoratele au capatat dreptul de a exercita puterea legislativa, executiva si judiciara, cu exceptia competentelor recunoscute autoritatilor federale.

Puterea legislativa regionala se compune dintr-o adunare unica, aleasa de locuitorii regiunii prin vot universal, direct si secret. Puterea executiva se exercita de un presedinte al regiunii.

Guvernoratele care nu se integreaza in regiuni primesc si ele competente administrative si financiare foarte mari, pentru a se autoadministra potrivit principiului descentralizarii. Consiliul de guvernorat nu este subordonat niciunui minister sau unei institutii.

La nivel central, puterea executiva federala se compune din presedintele Republicii si din Consiliul de Ministri. Presedintele este ales de catre Adunarea Reprezentantilor (puterea legislativa) pentru un mandat de patru ani, cu o majoritate de doua treimi.

Presedintele republicii desemneaza pe liderul blocului majoritar in Adunarea Reprezentantilor, pentru a alcatui Consiliul de Ministri.

De retinut sunt largile prerogative ale Presedintelui Consiliului de Ministri, care trebuie sa fie titularul unei diplome universitare si in varsta de cel putin 35 de ani. Presedintele Consiliului de Ministri este responsabil direct fata de executiv in legatura cu politica generala a statului si comandantul fortelor armate. El are dreptul sa demita ministrii in acord cu Adunarea Reprezentantilor. Constitutia mai prevede ca este interzisa promulgarea unor legi "care ar contrazice principiile democratice.

In legatura cu repartizarea bogatiilor Constitutia prevede ca petrolul si gazele sunt proprietatea poporului irakian, guvernul federal gestionandu-le in colaborare cu regiunile si guvernoratele, veniturile fiind repartizate in mod echitabil in functie de densitatea demografica asupra ansamblului teritoriului.

La 15 decembrie 2005 irakienii au ales un nou Parlament, compus din 275 membri. S-au prezentat la alegeri 655 de candidati, 307 partide si 19 coalitii de partide. In pofida diverselor conflicte si atentate, rata participarii a fost aproape de 80%, ceea ce a reprezentat peste 15 milioane de alegatori.

La 10 februarie 2006, rezultatele finale ale alegerilor au fost publicate, atribuindu-se Aliantei Irakiene Unificata un numar de 128 de locuri din cele 275 cate cuprinde Consiliul Reprezentantilor.

In afara de Alianta Irakiana Unificata, alte partide care au obtinut rezultate importante in alegeri au fost Blocul Kurd - 43 de mandate, Frontul Tawafoq irakian si lista lui Iyad Allawi.

Actualul presedinte al Irakului este Jalal Talabani, investit la 6 aprilie 2005, iar prim ministru Nuri al-Maliki, de la 20 mai 2006.

Noul organ legislativ al tarii - Consiliul Reprezentantilor (Mejlis Watami) - cuprinde 275 de membri alesi pe liste inchise, prin sistemul reprezentarii proportionale, la 15 decembrie 2005.

Fostul presedinte irakian Saddam Hussein, capturat de fortele americane la 13 decembrie 2003 langa Tikrit (orasul sau natal), a fost inculpat in mod oficial la 1 iulie 2004 pentru crime de razboi, crime contra umanitatii si acte de genocid.

La 19 octombrie 2005 s-a deschis primul proces, in care Saddam Hussein impreuna cu alti fosti demnitari irakieni au fost inculpati in fata unui Inalt Tribunal Penal Irakian, pentru uciderea a 148 locuitori siiti din satul Dujail. La 21 august a inceput cel de al doilea proces privind campania "Anfal" din 1987-1988, in cursul careia au fost ucisi mii de kurzi, prin utilizarea gazelor de lupta impotriva populatiei din Halabja.

La 5 noiembrie, Inaltul Tribunal Penal Irakian l-a condamnat pe Saddam Hussein la moarte prin spanzuratoare, sentinta fiind executata la 30 decembrie, dupa ce la 26 decembrie Curtea de Apel a Inaltului Tribunal Penal Irakian confirmase aceasta hotarare.

Desi vinovatia lui Saddam Hussein a fost stabilita, condamnarea sa la moarte prin spanzuratoare a suscitat serioase rezerve, in special in tarile care au abolit pedeapsa cu moartea, mai ales ca avocatii apararii si organizatiile pentru protectia drepturilor omului au semnalat unele neregularitati care s-au produs pe parcursul judecarii procesului.

De mentionat ca, potrivit art.70 din noua Constitutie irakiana si art.27 din Statutul Inaltului Tribunal Penal Irakian, nici presedintele Republicii si nici o alta autoritate nu poate sa gratieze sau sa comute pedeapsa unui condamnat pentru crime internationale.