Documente noi - cercetari, esee, comentariu, compunere, document
Documente categorii

Cutuma - Ce se intelege prin practica statului?, Sustinerea, cunoasterea si schimbarile care au loc in dreptul cutumiar

Cutuma


1 Consideratii generale


Cutuma este o sursa importanta a legii internationale, si este practicata numai de catre statele interesate in folosirea ei[1]

In orice societate primitiva anumite reguli de comportament arata si prescriu ce este permis si ce nu este permis. Asemenea reguli se dezvolta intr-un mod aproape subconstient intr-un grup si sunt mentinute de membrii unui grup prin presiuni sociale si cu ajutorul unor variate si mult mai tangibile implementari.

In timp ce o comunitate se dezvolta, isi va moderniza si codul de conduita prin crearea unui mecanism legal precum, curtile si organele legiuitoare. Din cauza aceasta, cutuma este descrisa ca un proces original si continua sa evolueze. A fost privita ca o expresie autentica a nevoilor si valorilor unei comunitati in orice moment.



Exista opinii contrare cu privire la valoarea unui sistem cutumiar in dreptul international. Cativa doctrinari contesta importanta cutumei in prezent ca izvor de drept, notand ca este prea greoaie si prea inceata pentru a tine pasul cu evolutia dreptului international, in timp ce altii declara ca este un proces dinamic de creare a legii si este mai importanta decat tratatele din moment ce are aplicabilitate universala. O alta opinie recunoaste ca, cutuma este fara valoare din moment ce ia nastere in urma comportamentului spontan iar acest lucru dezvaluie problemele contemporane ale societatii. Totusi, din moment ce dreptul international, azi, trebuie sa se confrunte cu cresterea masiva a ritmului desfasurarii si varietatii activitatilor statului si cu asimilarea multor diferente culturale si traditii politice, rolul cutumei este perceput ca fiind mult diminuat.

Asa cum vom arata, exista un drept cutumiar numit "imediat", care in anumite circumstante, poate dicta legi valabile fara a trebui sa treaca printr-o perioada lunga de pregatire, iar cutuma poate adesea sa imbine cu grija mecanisme complicate operand pentru identificarea si dezvoltarea progresiva a principiilor dreptului international.

Esenta unei cutume, potrivit art. 38 este ca ar trebui sa constituie "o dovada a practicii general acceptate ca lege" Dreptul cutmiar international deriva din practica consecventa a statelor insotita de opinio juris adica convingerea Statelor ca practica consecventa este impusa printr-o obligatie juridica. Sentintele tribunalelor internationale precum si lucrarile academice de specialitate au fost studiate ca fiind surse convingatoare de cutuma, pe langa dovezile directe ale conduitei statelor[2]. Este posibil sa identificam doua elemente de baza ale crearii cutumei. Acestea sunt faptele materiale care reprezinta actualul comportament al statelor si credinta subiectiva sau psihologica, ca un asemenea comportament" este insasi "legea".

Este de inteles de ce prima cerinta este mentionata, din moment ce dreptul cutumiar este fondat pe unele actiuni ale statelor si pe convergenta practicilor lor, cu alte cuvinte pe ceea ce fac statele. Factorul psihologic (opinio juris) are nevoie de cateva explicatii. Daca s-a definit cutuma ca practica statala atunci aceasta se va confrunta cu problema separarii dreptului international de principiile moralitatii si ale utilitatii sociale. Aceasta din cauza ca statele nu-si restrang comportamentul la ceea ce este legal cerut. Ele ar putea urma o linie de conduita pur si simplu din sentimentul de bunavointa si in speranta unor beneficii reciproce. Nu exista nici o lege care sa le impuna obligatia stricta de a ajuta economic dezvoltarea natiunilor. Simplul fapt ca aceste lucruri sunt facute nu inseamna ca au fost obligatorii.

Ca urmare, al doilea element al definitiei cutumei a fost elaborat. Acesta este factorul psihologic, convingerea ca statul care a actionat intr-un anume fel a avut obligatia legala de a actiona in acel fel. Este cunoscuta in terminologia legala, expresia opinio juris sive necessitatis, care a fost prima oara formulata de scriitorul francez François Géni intr-o incercare de a diferentia cutuma legala de simplul obicei social.

Un mare numar de legi cutumiare au fost dezvoltate de practica statelor si sunt parte a dreptului international,ex:"Legile si cutumele de razboi"au fost numite traditional-au fost subiectul eforturilor de codificare de la Haga(inclusiv Conventiile din1899 si 1907)si se bazau,in parte pe Declaratia de la St. Petesburg din 1868 ca si rezultatele Conferintei de la Bruxelles din 1874[3].


2 Faptul material


Actuala practica a statelor constituie un factor initial de care trebuie tinut cont. Sunt un numar de probleme de luat in considerare privitoare la natura practicii particulare a statelor, incluzand durata sa, consistenta, repetabilitatea si generalitatea.

In dreptul international nu exista un element rigid al timpului, si va depinde de circumstantele fiecarui caz si de natura obiceiului in cauza. In anumite domenii, precum cel aerian si legea spatiului, legile s-au dezvoltat repede, in altele, procesul este mult mai lent. Durata deci, nu este cea mai importanta componenta a practicii statului. Esenta cutumei trebuie cautata in alta parte.

Regulile de baza cu privire la continuitate si repetitie au fost regasite in cazul Azilului, rezolvat de Curtea Internationala de Justitie (ICJ) in 1950[4].

Curtea Internationala de Justitie a sustinut ca un anumit grad de uniformitate a practicii statelor este esential pentru ca o cutuma sa apara.[5]

Pragul care trebuie sa fie trecut inainte sa fie creata o cutuma legal obligatorie va depinde de natura regulii sustinute si de opozitia pe care o intampina. Asta are legatura cu problema ambiguitatii, cand nu este posibil sa faci referire la cutuma sustinuta cu un anumit grad de claritate ca si in cazul Azilului unde au iesit in evidenta o varietate de dovezi conflictuale si contradictorii.

Pe de alta parte, o cerere nefondata a unui stat, nu poate fi acceptata pentru ca ar rezulta o creare unilaterala a legii si-ar compromite serios sistemul impartial al dreptului international. Daca o propunere intalneste o mare opozitie, ar trebui sa fie de nedorit sa se ignore acest lucru si sa se vorbeasca de o regula nou-creata. Un alt factor relevant este forta juridica a unei legi anterioare care este presupusa a fi rasturnata. De exemplu, legea cutumiara legata de suveranitatea unui stat asupra spatiului aerian, s-a dezvoltat foarte repede in anii dinaintea si din timpul Primului Razboi Mondial.

Este discutabil ca actele singure pot crea o cutuma, aceasta teorie fiind criticata in special din cauza dificultatilor de a dovedi regulile cutumiare ca existand, printr-o alta modalitate decat printr-o serie de utilizari. Nu in ultimul rand, concluzia este ca, contextul international joaca rolul unei parti vitale din procesul de creare a unei cutume. Intr-o societate confruntata in mod constant cu noi situatii datorita dinamicii progresului, exista o nevoie clara de marire a vitezei metodei de raspuns la asemenea schimbari intr-un sistem de formare prompta a regulilor. In noi domenii ale dreptului, cutumele pot fi repede create de practicile statelor, in virtutea noutatii situatiilor implicate, lipsa regulilor contrare fiind rezolvata si necesitatea covarsitoare este de a se pastra o modalitate de reglementare in relatiile internationale.

Motivele pentru care un anumit stat actioneaza intr-un anume fel, sunt variate dar sunt apropiate de modurile in care ii sunt intelese interesele. Acest lucru, in schimb, depinde de puterea si rolul statului si de suportul sau international. Ca urmare, cutuma ar trebui, pana la un punct, sa oglindeasca perceptiile majoritatii statelor, din moment ce se bazeaza pe obiceiuri care sunt practicate de state pentru a le exprima puterea, sperantele si temerile. Dar este de neignorat faptul ca statele, unele dintre ele, sunt mai influente si mai puternice decat altele si ca actiunile lor ar trebui sa fie privite ca avand o importanta mai mare. Acest lucru este reflectat in dreptul international in sensul ca, cutuma poate fi creata de cateva state care sunt in stransa legatura cu problema in cauza, indiferent ca acest lucru se datoreaza bogatiei lor si puterii lor sau din cauza legaturii lor speciale cu subiectul in cauza, de exemplu natiunile cu iesire la mare si legea marilor. Legea nu poate fi separata de politici sau de putere si acesta este un exemplu al acestei supozitii[6].

Se poate astfel concluziona, ca pentru ca o cutuma sa fie acceptata si recunoscuta, trebuie sa aiba acordul marilor puteri in acel domeniu. O reglementare privitoare la intinderea marii teritoriale este putin probabil sa fie tratata ca o lege, daca marile natiuni maritime (cu iesire la mare) nu sunt de acord, indiferent cate state implicate ar necesita-o. Alte tari, pot sa propuna idei si sa faca presiuni, dar fara acordul acestor tari importante, nu poate fi creata o regula de drept cutumiar. Acest lucru decurge din natura sistemului international unde toti pot participa, dar punctele de vedere ale marilor puteri au cea mai mare greutate.



In concluzie, durata si generalitatea practicii au un loc secundar fata de relativa importanta a grabei statelor de a formula o regula cutumiara noua, in orice domeniu. Universalitatea, nu este o cerinta, dar o corelatie cu puterea este necesara. Un anumit grad de continuitate trebuie mentinut, dar acest lucru depinde din nou, de contextul actiunilor statelor si de natura obiceiurilor lor.

O inactiune poate decurge din obligatia legala de a nu actiona sau din incapacitatea sau lipsa de dorinta, in anumite circumstante, de a actiona. Intr-adevar, s-a sustinut ca obiceiul continuu de a nu actiona, in anumite situatii, poate conduce la formarea unei legi.

Cand nu se da curs unei actiuni inseamna ca acest fapt are legatura, sau este influentat de o lipsa de cunoastere a unor circumstante relevante si nu poate fi interpretat acest fapt in sensul unui acord.


3 Ce se intelege prin practica statului?


Cateva din elementele unor actiuni ale statului au fost cercetate si se incearca plasarea lor intr-un context relevant. Practica statului acopera toate tipurile de comportament initiate de un stat sau se limiteaza doar la actiuni actuale, include acele lucruri precum discursurile, documentele neoficiale, si declaratiile guvernamentale sau este limitata la ceea ce fac statele in fapt?

Modul in care statele se comporta in practica formeaza baza dreptului cutumiar dar evidenta a ceea ce un stat poate face, poate fi obtinuta din diferite surse. Un stat nu este o entitate vie, dar consta intr-un numar de departamente guvernamentale si in sute de oficiali, iar activitatea unui stat poate fi raspandita, cuprinzand o serie intreaga de organe nationale. Asa sunt ofiterii legali, institutiile legislative, curti, agentii diplomatice si lideri politici. Fiecare dintre acestia presupune o activitate care are legatura cu domeniul international, si trebuie examinata, de aceea, toate aceste surse materiale pentru a descoperi dovezi a ceea ce face un stat.

O modalitate evidenta de a afla cum tarile se comporta, este de a citi ziarele, de a consulta documente istorice, de a asculta ceea ce au de spus autoritatile guvernamentale si de a cerceta multele publicatii oficiale. Exista, de asemenea, memoriile a fostilor lideri, manuale oficiale a problemelor legale, schimburi diplomatice si opiniile consultantilor juridici nationali. Toate aceste metode sunt valoroase in cautarea determinarii practicii statului.

Se mai pot adauga, rezolutiile Adunarii Generale, comentariile guvernelor facute pe marginea proiectelor concepute de Comisia de Drept International, deciziile institutiilor juridice internationale, deciziile curtilor nationale, tratatele si practica generala a organizatiilor internationale.

Organizatiile internationale, de fapt, pot fi folositoare pentru crearea dreptului cutumiar. De exemplu, Recomandarea Curtii Internationale de Justitie prin care declara ca Natiunile Unite au personalitate internationala, s-a bazat partial pe actualul comportament al Natiunilor Unite. Comisia de Drept International a aratat ca "arhivele practicii cumulative a organizatiilor internationale pot fi considerate ca dovezi ale existentei dreptului cutumiar international cu referire la relatiile dintre state si organizatii".

Legile interne ale statelor, pot, in anumite circumstante, forma, baza regulilor cutumiare[7]. Cererile (pretentiile), in mod distinct fata de actiunile fizice, nu pot constitui practica statului. Acest lucru se bazeaza pe preceptul ca "pana ce un stat nu actioneaza, pretentiile au o mica valoare ca o predictie fata de ceea ce vor face statele. Dar s-a demonstrat ca acesta este un punct de vedere minoritar. Cererile si conventiile statelor in variate contexte au constituit evidente ale practicii statului si este logic sa fie asa, desi importanta acestor cereri (pretentii), poate varia in functie de circumstante. Aceasta abordare este in mod sigur cea corecta din moment ce procedura cererilor si a plangerilor este o metoda recunoscuta prin care statele comunica unele altora perceptiile lor asupra statutului unor reguli si norme internationale. In acest sens, ele opereaza ca si actiunile fizice.


4 Opinio juris


Odata ce s-a stabilit existenta unei anumite practici, este necesar sa luam in considerare modul in care un stat isi priveste propriul comportament. Trebuie privit ca pe un act moral, politic sau legal sau ca pe o declaratie? Opinio juris sau credinta ca activitatea unui stat este legal obligatorie, este factorul care transforma practica in cutuma si o interpreteaza ca fiind o parte a dreptului international deci statele se vor comporta intr-un anume fel pentru ca vor avea convingerea ca este obligatoriu sa actioneze in acel fel.

Curtea Internationala de Justitie a exprimat acest punct de vedere cand a decis asupra cazului Lotus[8]. Respingind aceste argumente a declarat ca in cazul unei asemenea absente din practica a instituirii procedurilor penale, nu pot duce la formarea unei cutume. A sustinut ca "numai daca o asemenea abtinere a fost bazata pe constiinta statelor de a avea datoria de a se abtine, est posibil sa vorbim despre o cutuma internationala"[9]. Deci elementul esential al obligatiei a fost abtinerea, iar practica a ramas practica si nimic mai mult[10].

Curtea a notat ca: "pentru a fi create cateva reguli cutumiare noi, nu numai ca actiunile avute in vedere trebuie sa duca la infiintarea unei practici statale statuare, dar trebuie de asemenea, sa fie insotite de "opinio juris sive necessitatis". Statele, actionand in acest fel, sau celelalte State fiind in postura de a reactiona la aceste masuri, trebuie sa se comporte in asa fel incat conduita lor sa fie dovada increderii ca aceasta practica este redata obligatoriu prin cerinta existentei unei reguli de drept. Nevoia pentru o asemenea incredere si existenta unui element subiectiv se afla implicit in chiar notiunea de opinio juris sive necessitatis".

De aceea este clar ca, Curtea a adoptat si mentinut un inalt standard cu privire la dovada publica a existentei unui element subiectiv in formarea dreptului cutumiar.

De aceea, problema trebuie tratata in termenii (limitele) unui proces in cadrul caruia statele se comporta intr-un anume fel, avand convingerea ca acest comportament este legal sau va contribui la crearea unei legi. Acest lucru depinde de cum vor reactiona celelalte state si de acceptarea sau respingerea acestui proces de legiferare. Urmeaza ca definitiile rigide ale legalitatii sa fie modificate pentru a se vedea daca se poate sau nu ajunge la recunoasterea legitimitatii activitatii statului. Daca un stat proclama o limita de 12 mile, marii sale teritoriale avand convingerea ca desi limita de 3 mile a fost acceptata ca o lege, circumstantele sunt de asa natura incat limita de 12 mile ar putea fi tratata ca o viitoare lege, este dovedit ca daca alte state procedeaza la fel, o noua regula de drept cutumiar va fi infiintata. Daca celelalte state resping propunerea, atunci legea propusa nu se mai aplica iar legea veche ramane in vigoare fiind reafirmata de catre practica statelor si de acceptarea generala. Problema in acest tip de abordare este ca, uneori este greu sa stabilesti exact cand o regula o inlocuieste pe alta dar aceasta este o dificultate izvorata din natura cutumei. Schimbarea este rareori treptata, ci mai degraba sporadica.

Totusi, statele trebuie sa cunoasca faptul ca daca un stat actioneaza intr-un anume fel, este pentru ca, priveste aceasta modalitate ca fiind in limitele dreptului international si nu ca pe un gest pur politic sau moral. Trebuie sa existe un aspect legal in acest comportament, si actiunea statului va confirma acest lucru astfel ca sa poata distinge comunitatea internationala actiunile (practicile) legale, de cele ilegale. Acest lucru este esential pentru dezvoltarea si prezentarea cadrului legal al statelor.




5 Sustinerea, cunoasterea si schimbarile care au loc in dreptul cutumiar


Dreptul cutumiar este infiintat deci, in virtutea unui tipar al unei pretentii, al lipsei dezacordului din partea statelor special interesate de problema in cauza si cunoasterea acestei probleme de catre celelalte state. Impreuna cu notiuni legate de recunoastere si acceptare, asemenea conduite, sau abtinerea de la aceste conduite, formeaza o parte a complexului cadru in care sunt create si considerate aplicabile, principiile legale in state.

In general, daca statele accepta comportamentul altor state fara a protesta impotriva lui, se prezuma ca un asemenea comportament este acceptat ca fiind legitim.

Unii doctrinari au sustinut de asemenea, ca acceptarea este rezultatul unui acord in privinta regulii cutumiare si ca absenta protestului presupune acordul. Cu alte cuvinte, cand un stat sau mai multe state iau parte la actiuni pe care le declara a fi legale, tacerea celorlalte state poate fi privita ca o expresie a lui opinio juris sau ca o unire cu o noua lege. Asta inseamna ca protestele in sine, sunt necesare pentru a distruge legitimitatea procesului.

In cazul Lotus, Curtea a sustinut ca "numai daca o asemenea abtinere s-a bazat pe constiinta faptului ca statele au obligatia sa se abtina, ar fi posibil sa vorbim despre o cutuma internationala". Deci nu se poate deduce o regula care interzice o anumita actiune din cauza ca statele nu permit acea activitate. Dar problema inactiunii unui stat care se comporta intr-un anume fel, este una diferita. S-ar parea ca daca o regula noua este creata in noi domenii ale dreptului international, de exemplu, legea spatiului, aprobarea din partea celorlalte state trebuie privita ca o reafirmare a acelei reguli indiferent ca se naste dintr-un acord sau din lipsa de interes care depinde intotdeauna de circumstantele particulare a fiecarui caz in parte. Acceptarea unei noi reguli care deriva dintr-o cutuma creata este mai dificila. Cu alte cuvinte, un stat care se opune infiintarii unei cutume de la inceputurile sale, nu va fi legata de aceasta, dar problema ca un stat sau mai multe sa incerce sa fie in dezacord cu unele cutume recunoscute prin adoptarea unui comportament contrar, impreuna cu acceptarea sau inactiunea celorlalte state, ramane nerezolvata.

Statele nu protesteaza intotdeauna din mai multe motive. Un stat n-ar dori sa ofenseze in mod nejustificat sau ar dori sa-si reafirme legaturile politice si consideratiile politice si diplomatice pot fi relevante. Mai poate fi si motivul ca protestul impotriva fiecarei actiuni a unui stat care nu este de acord cu respectiva actiune, ar fi o masura excesiva. De aceea, nu este corect sa pretinzi ca fiecare stat sa reactioneze fata de fiecare actiune a unui alt stat. Daca se accepta ca lipsa protestului valideaza o derogare la o cutuma infiintata in fiecare caz, atunci marcheaza existenta unor relatii speciale intre state diferite care depind de o acceptare sau un protest. In multe cazuri protestul ar putea fi pur formal sau o parte a unei manevre diplomatice creata pentru a exercita o presiune intr-un domeniu total diferit si aceasta fara intentia de a altera relatiile legale dintre state.

Cand o noua regula care intra in contradictie cu o lege anterioara este sustinuta de un numar mare de state, dezacordul catorva state n-o va anula, iar abtinerea de la reactie a celorlalte state aproape ca va reafirma aceasta noua regula. Protestul constant din partea unui anumit stat, cand este confirmat de acceptul celorlalte state ar putea crea o exceptie recunoscuta de la regula, dar va depinde de o mare extindere in fapt a situatiei si de opiniile comunitatii internationale. Comportamentul potrivnic unei cutume contine prin sine, germenii unei noi reguli si daca este sprijinit de celelalte natiuni, legea anterioara va disparea si va fi inlocuita sau alternativ, ar putea exista o perioada in care cele doua cutume co-exista pana ce una din ele este general acceptata, asa cum s-a intamplat pentru multi ani cu privire la limitele marii teritoriale. Rezulta din cele de mai sus, ca regulile cutumiare sunt obligatorii pentru toate statele, exceptie facand statele care n-au fost de acord cu acea cutuma de la inceput. Acest lucru, ridica problema ca noile state si cutume, conform logicii abordarii traditionale, sa fie legate de toate cutumele existente la data dobandirii independentei acelor state. Opinia contrara, bazata pe aprobarea teoriei dreptului, ar permite acestor state sa aleaga la care cutume sa adere in acel moment indiferent de atitudinea celorlalte state. Totusi, din moment ce un asemenea punct de vedere s-ar dovedi a fi a fi faramitat, clauza este adesea realizata prin intrarea in relatii fara rezerve cu celelalte state, acceptul noilor state fiind important pentru dreptul international in general.


5 Cutuma regionala si cea locala


Este posibil ca unele reguli sa fie obligatorii doar pentru un grup de state, precum cele din America Latina sau doar pentru doua state. O asemenea abordare este o parte din nevoia de "a respecta traditiile legale regionale"[11].

S-a stabilit ca o asemenea cutuma nu putea fi dovedita din cauza nesigurei si contradictoriei sale existente.

In asemenea cazuri, dovada standard ceruta, in special cu privire la obligatia acceptata de partea care este impotriva mentinerii cutumei locale, este superioara decat in cazurile de sustinere a unei cutume obisnuite sau generale.

In cazul Dreptului de Traversare a Teritoriului Indian, Portugalia a sustinut ca exista un drept de trecere pe teritoriul indian iar acest lucru a fost acceptat de Curtea Internationala de Justitie in ciuda obiectiei Indiei ca nici o cutuma locala n-ar trebui sa fie infiintata doar pentru doua state. Curtea a declarat ca este suficient ca a existat in trecut o practica uniforma si constanta care sa permita libera trecere si ca "practica a fost acceptata ca lege de catre parti si unui asemenea drept ii revine obligatia corelativa"[12].

Asemenea cutume locale totusi, depind de o anumita activitate a unui stat care sa fie acceptata de celalalt stat (sau state) ca pe o expresie a unui drept sau obligatii legale. In timp ce in cazul unei cutume generale procesul de aprobare este in desfasurare in asa fel incat o majoritate sau o minoritate substantiala de state interesate este suficienta pentru crearea unei noi cutume, o cutuma locala are nevoie de acceptarea tuturor partilor a regulii respective. Aceasta din cauza ca, cutumele locale sunt exceptii de la natura generala a dreptului cutumiar care implica o abordare mai flexibila a crearii legilor de catre toate statele si constituie o reamintire a fostei teorii a consimtamantului in care statele sunt legate doar de ceea ce accepta ele. Exceptia poate confirma regula, dar ele au nevoie de o dovada mai puternica decat regula prin care s-au infiintat.


Explicatiile anterioare ne asigura posibilitate sa concluzionam ca actele si faptele care pot fi considerate elemente ale unei norme cutumiare sunt:

actele interne ale statului(actele ministerlor;notele diplomatice,declaratii de politica externa,corespondenta diplomatica);

clauzele unor tratate invocate ca norme cutumiare de catre alte state decit cele care sunt parti intratat;

practica generala a organizatiilor internationale(ex:regula potrivit careia abtinerea de la vot a unui mebru al Consiliului de Securitate al O.N.U. nu constituie un obstacol in adoptarea unei rezolutii,s-a impus ca o cutuma internationala).


Putem spune ca ;Cutuma se deosebeste de alte practici;cum ar fi:obiceiul sau curtoazia internationala.Practicile mentionate nu au caracter abligatoriu,fiind lipsite de recunoastere juridica si nu atrag raspunderea internationala a statelor in cazul nerespectarii lor. Unele uzante s-au transformat in timp in reguli cutumiare(ex:imunitatile si privilegiile diplomatice) de asemenea unele reguli cutumiare au devenit simple uzante diplomatice(reguli de ceremonial aplicate diplomatilor).






[1] Htt://lawofwar.org/pinciples.htm

[2] Art. 38 al Statutului CIJ

[3] Htt://lawofwar.org/pinciples.htm.Aceasta lege de la Haga si in special normele respectind legile si cutumele de razboi pe uscat,au fixat drepturile si obligatiile beligerantilor in conducerea operatiunilor.


[4] Curtea a declarat ca "regula cutumiara trebuie sa fie "in conformitate cu un obicei uniform si constant, practicat de statele in cauza"

[5] in cazul Pescuitului Anglo-Norvegian. Regatul Unit, in argumentele sale impotriva metodei norvegiene de masurare a latimii marii teritoriale a facut referire la o regula a unui cutume acceptate potrivit careia, poate fi trasata o linie dreapta de-a lungul golfurilor la mai putin de 10 mile de la o proeminenta la alta, care poate fi privita ca o linie de baza pentru masurarea marii teritoriale. Curtea a respins aceste argumente aratand ca practica actuala a statelor nu justifica infiintarea unei asemenea cutume. Cu alte cuvinte, nu exista o suficienta uniformitate de comportament.

[6] Influenta Regatului Unit, de exemplu, la dezvoltarea legii marilor si asupra respectarii legii in secolul 19, cand a avut puterea cea mai mare, a fost predominanta. Un numar de propuneri, mai tarziu acceptate ca parte a dreptului cutumiar, au aparut in acest fel. Printre multele exemple de genul asta, am putea evidentia pe cel al procedurilor navigatiei. In mod asemanator, impactul Uniunii Sovietice (acum Rusia) si a Statelor Unite asupra legii spatiului (aerian), a fost covarsitor.

[7] In cazul Scotia, rezolvat de Curtea Suprema a Statelor Unite in 1971, o nava britanica, scufundase un vas american pe marile agitate. Curtea a decis ca procedurile de navigatie britanice, infiintate printr-un act al Parlamentului au format baza unei importante cutume internationale, din moment ce celelalte state au legiferat in termeni aproape identici. Ca urmare, vasul american, care nu a avut in functiune luminile corespunzatoare, poarta vina.

[8] Problema cu care s-a confruntat a fost ciocnirea pe marile unde se aplica dreptul international, intre Lotus, un vapor francez, cu Boz-Kourt, un vapor turc. Cativa oameni de pe ultimul vas au fost inecati iar Turcia a sustinut ca acest fapt s-a datorat neglijentei ofiterului francez de supraveghere. Cand Lotus a ajuns la Istambul, ofiterul francez a fost arestat cu acuzatia de omucidere si s-a pus problema daca Turcia are jurisdictia de a-l judeca. Printre variatele argumente aduse, Franta a sustinut ca exista o regula de drept cutumiar care arata ca statul acuzat,Franta avea jurisdictie exclusiva in asemenea cazuri si ca potrivit acestei reguli, statul national al victimei, Turcia avea interdictia de a-l judeca. Pentru a justifica acest lucru, Franta a facut referire la absenta unor acuztii penale anterioare de catre alte state, in situatii similare si din acest fapt se deduce implicit acordul practicii care a devenit o cutuma legala.

[9] O abordare asemanatoare a intervenit in cazul Tarmului Continental al Marii Nordului. In procesul general de delimitare a tarmului continental al Marii Nordului in urmarirea exploatarii petrolului si gazelor, limitele trebuie trasate divizand intreaga zona in sfere nationale. Totusi, Germania de Vest n-a fost de acord, nici Olanda sau Danemarca asupra liniilor frontaliere si problema a aparut in fata Curtii Internationale de Justitie.

[10] Art. 6 al Conventiei de la Geneva referitor la Tarmul Continental in 1958 a aratat ca acolo unde nu se poate ajunge la un acord si in afara cazului in care circumstante speciale justifica o abordare diferita, linia frontaliera va fi determinata in conformitate cu principiul echidistantei de la punctele cele mai apropiate ale liniilor de baza de la care latimea marii teritoriale a fiecarui stat este masurata.

[11] In cazul Azilului, Curtea Internationala de Justitie a discutat cererea Columbiei pentru o cutuma regionala sau locala, specifica Statelor Latino-Americane, care ar fi validat pozitia sa fata de dreptul la azil. Curtea a declarat ca "partea care se bazeaza pe o asemenea cutuma trebuie sa dovedeasca, ca aceasta cutuma a fost creata intr-o forma care a devenit obligatorie si pentru cealalta parte"