|
|
|
CONCEPTUL DE DREPT
1.ETIMOLOGIA TERMENULUI "DREPT"
Etimologia cuvantului "drept" porneste din limba latina, de la latinescul directum, raspandit apoi in diverse limbi (droit in franceza, diritto in italiana).
Termenul "drept" poate fi inteles in doua sensuri, care reprezinta realitati distincte, si anume sensul juridic si sensul obiectiv.
Sensul juridic al termenului poate fi privit sub doua aspecte si anume sub aspectul dreptului obiectiv si al dreptului subiectiv.
2. ORIGINEA SI APARITIA DREPTULUI
Pentru studiul dreptului trebuie avuta in vedere si viziunea istorica, legata de descifrarea originilor dreptului.
Ca institutie ce deriva de la societate si isi gaseste suportul in relatiile reciproce dintre oameni, dreptul este indiscutabil legat de evolutia generala a societatii, de particularitatile societatii in diferitele trepte de dezvoltare istorica.
De-a lungul timpului, filozofii antici au dat o serie de definitii dreptului, care prezinta interes a fi cunoscute, intrucat dreptul, in oricare din intelesurile care ii sunt date, reprezinta o realitate atat de prezenta si de activa in viata oamenilor, incat in mod firesc, a constituit obiect de preocupare, de studiu si de reflectie pentru ganditorii antici.
Raportand dreptul la realitatile si cerintele vietii sociale, ganditorii antichitatii au constatat ca dreptul are, in primul rand, un rol social intrucat reglementeaza relatii sociale, potrivit unor reguli care fac posibila convietuirea sociala, intrucat sta la baza ordinii juridice in lipsa careia linistea sociala nu poate fi conceputa.
Dreptul, conceput ca totalitate a normelor juridice impuse in societate, face obiectul stiintei dreptului.
Stiinta reprezinta un sistem de cunostinte despre natura, societate si gandire, format in mod istoric si care se dezvolta pe baza practicii sociale.
Stiinta dreptului are mai multe subdiviziuni. Unele dintre acestea studiaza diferite grupuri de norme juridice care au un obiect comun (stiinta dreptului civil, a dreptului penal, administrativ etc). Altele se refera la organizarea diferitelor organe de stat (drept constitutional, drept administrativ). In normele de drept isi gasesc expresie si elemente ale activitatii statale: elaborarea dreptului, aplicarea normelor de drept, interpretarea lor.
Constatand dificultatea elaborarii unei definitii complete si universal acceptate a dreptului, urmare a diversitatii elementelor ce caracterizeaza acest fenomen si imposibilitatii cuprinderii lor intr-o singura definitie, juristul belgian Edmond Picard introduce termenul generic de 'constante' (permanente) ale dreptului, prin care surprinde ceea ce exprima elementul de esenta a acestuia, indiferent de evolutia si schimbarile fenomenale care-l afecteaza. Acest termen a fost preluat de mai toti juristii si teoreticienii domeniului ( inclusiv de catre Mircea Djuvara in perioada interbelica).
