|
|
|
Cauzele care inlatura caracterul contraventional al faptei si raspunderea juridica a faptuitorului
1. Consideratii generale.
2. Analiza cauzelor care inlatura caracterul contraventional al faptei.
3. Cauzele care inlatura raspunderea juridica a faptuitorului.
Scop: Cursantii sa: a) isi insuseasca cauzele care inlatura caracterul contraventional al faptei;
b) isi insuseasca cauzele care inlatura raspunderea faptuitorului.
Durata: 150 minute.
Bibliografie: Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea si functionareaJ. R.;
- O. G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor;
- Legea nr. 180/ 2002 pentru aprobarea si modificarea O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor;
- Ordinul Comandantului Jandarmeriei Romane nr.2/19.02.2004 pentru aprobarea metodologiei constatarii contraventiilor si aplicarii sanctiunilor contraventionale de catre jandarmi;
- Gl. Bg. Pop Gavrila si colectiv" Constatarea si sanctionarea contraventiilor - teorie si practica judiciara- Ed. All Beck, Bucuresti
Asig. materiala: caiete, ustensile de scris, videoproiector, prezentare Power-Point.
Caracterul contraventional al unei fapte constituie o insusire sintetica a faptei ce decurge din intrunirea trasaturilor esentiale ce caracterizeaza contraventia. Caracterul contraventional al faptei este exclus atunci cand nu sunt indeplinite conditiile prevazute de textul actului normativ pentru calificarea faptei respective drept contraventie, lipsindu-i una din trasaturile esentiale ce o caracterizeaza (vinovatia, prevederea si sanctionarea ca atare intr-un act normativ sau pericolul social.
Fara acest caracter contraventional o fapta concreta nu poate fi calificata drept contraventie, iar fara contraventie nu poate exista nici raspundere contraventionala.
In Codul Penal sunt prevazute o serie de cauze care inlatura caracterul penal al unei fapte si implicit raspunderea penala a faptuitorului.
Aceste cauze pot fi intalnite si in cazul contraventiilor. Astfel se pot ivi cazuri cand o fapta calificata drept contraventie, datorita unor cauze, imprejurari, situatii sau conditii isi pierde caracterul contraventional si nu atrage raspunderea juridica pentru faptuitor, lipsind una din trasaturile esentiale ale acesteia (vinovatia, pericolul social sau prevederea si sanctionarea faptei intr-un act normativ).
Cauzele care, potrivit legii, au efectul de a inlatura caracterul contraventional al unei fapte, constau in anumite stari de fapt, situatii, cazuri, imprejurari sau conditii, a caror existenta, in timpul comiterii faptei, fac ca realizarea eficienta a vreuneia din trasaturile esentiale sa devina imposibila.
Aceste cauze apar ca ceva exceptional, ca o deviere de la ceea ce este firesc, ca o realitate intamplatoare de natura sa modifice aprecierea legii asupra caracterului ilicit al unei fapte. Aceasta explica de ce legea admite ca in prezenta unor astfel de cauze caracterul contraventional al faptei sa fie inlaturat.
Cauzele care inlatura caracterul contraventional al faptei, pot fi denumite si cauze care exclud existenta contraventiei. Acestea nu trebuie sa fie confundate cu acele cauze care exclud raspunderea contraventionala a faptuitorului, caz in care fapta este contraventie, inlaturandu-se doar consecinta ei - raspunderea juridica a faptuitorului.
In art.11 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor in Romania se prevad expres o serie de cauze care inlatura caracterul contraventional al faptei: legitima aparare, starea de necesitate, constrangerea fizica sau morala, cazul fortuit, iresponsabilitatea , betia involuntara completa, eroarea de fapt, precum si infirmitatea daca are legatura cu fapta savarsita. Aceste cauze se constata numai de catre instanta de judecata.
Ord. Guv. Nr. 2/2001 nu defineste aceste cauze, ci le preia din Codul Penal, recurgand la definitiile existente in aceasta lege, conform principiului ca orice lege se completeaza cu dispozitiile altei legi.
In continuare vom acorda atentia cuvenita fiecarei cauze care inlatura caracterul contraventional al unei fapte.
2.1. Legitima aparare
In cadrul relatiilor sociale se pot naste anumite situatii de conflict, care, uneori, imbraca forme destul de grave. In astfel de situatii, persoana care considera ca drepturile si interesele sale sunt lezate sau puse in pericol pe nedrept, simte instinctiv pornirea de a raspunde la violenta prin diferite forme de autoaparare. In statul de drept insa, interesele ordinii juridice interzic justitia privata, impunand ca orice situatie sa se solutioneze (cand nu se ajunge la o intelegere) numai de catre organele statului abilitate in acest scop. Asadar, nimanui nu-i este permis sa-si faca singur dreptate recurgand la acte si procedee contrare ordinii de drept pentru a-si apara drepturile si interesele legitime lezate prin actiunea altei persoane.
Exista insa cazuri in care salvarea dreptului sau interesului legitim de la pericolul ce il ameninta nu este posibila decat printr-o actiune de aparare imediata a celui aflat in primejdie sau din partea altor persoane care il pot ajuta in acea situatie.
Expresia " legitima aparare" in intelesul obisnuit are semnificatia situatiei in care, fiind
tinta unei agresiuni, o persoana are dreptul sa riposteze pentru a se apara. In atare caz, riposta in aparare este legitima, corespunzand sentimentului general de dreptate si siguranta personala.
In intelesul tehnic, conform legii, poate invoca starea de legitima aparare persoana care
comite o contraventie pentru a inlatura un atac indreptat impotriva sa sau impotriva unui interes public.
Potrivit legii, nu constituie contraventie fapta savarsita de o persoana pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust indreptat impotriva sa, impotriva altei persoane sau a unui interes public.
De exemplu, potrivit prevederilor art. 2 pct.28 din Legea nr.61/1991, republicata, privind sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, constituie contraventie " tulburarea, fara drept, a linistii locuitorilor, prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigate sau larma".
Fapta unei femei care, urmarita fiind pentru a fi talharita sau violata se refugiaza in holul unui bloc, unde striga dupa ajutor si bate la usa primului apartament, trezind din somn locatarii, tulburand linistea acestora, constituie contraventie, urmand ca persoana contravenienta sa se adreseze instantei de judecata, invocand legitima aparare, deoarece fapta s-a savarsit pentru a inlatura un atac material, imediat, direct si injust indreptat impotriva sa, care-i punea in pericol integritatea corporala, onoarea si demnitatea, valori care sunt ocrotite de lege.
Este in legitima aparare si acela care savarseste fapta pentru a respinge patrunderea fara drept a unei persoane prin violenta, viclenie, efractie sau prin alte asemenea mijloace intr-o locuinta, incapere, dependinta sau loc imprejmuit tinind de acestea.
De asemenea, "este in legitima aparare si acela care, din cauza tulburarii sau temerii, a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului sau cu imprejurarile in care s-a produs atacul"
De exemplu, fapta unui taximetrist aflat noaptea in statie si supus atacului unor persoane care vor sa-l talhareasca, luandu-i banii si autoturismul, de a claxona insistent pentru a atrage atentia cetatenilor si de a-i indeparta pe agresori, desi a tulburat linistea locuitorilor, in baza legitimei aparari, nu constituie contraventie.
Din exemplele prezentate, rezulta ca fapta considerata de lege drept contraventie, savarsita in stare de legitima aparare este comisa fara vinovatie, dar nu din cauza ca persoana care a efectuat apararea ar fi avut dreptul sa o comita, ci din cauza ca, faptuitorul a fost lipsit de posibilitatea de a-si determina si dirija in mod liber vointa, ori fara aceasta posibilitate nu exista vinovatie si nici contraventie.
Rezulta deci ca inlaturarea caracterului contraventional al faptei in cazul legitimei aparari se intemeiaza pe absenta trasaturii esentiale a vinovatiei.
Pentru a fi in prezenta legitimei aparari este necesara existenta mai multor conditii si anume:
a) Fapta de aparare sa fie precedata de un atac ;
b) Atacul sa fie material, direct, imediat si injust ;
c) Atacul sa fie periculos ;
d) Fapta comisa pentru inlaturarea atacului trebuie sa fie o contraventie prevazuta si sanctionata de un act normativ;
e) Apararea trebuie sa fie proportionala cu intensitatea atacului.
In continuare vom face referire la fiecare dintre aceste conditii.
a) Fapta de aparare sa fie precedata de un atac
Apararea in general, deci si legitima aparare, presupune o actiune agresiva, un atac, astfel incat actiunea de aparare sa fie, pe de o parte, provocata de producerea atacului, iar pe de alta parte sa constituie un mijloc de inlaturare a acestuia.
Prin atac intelegem o actiune efectuata cu intentia de a aduce o atingere sau o vatamare valorilor sociale care formeaza obiectul ocrotirii legale ( persoana, drepturile ei sau interesele publice etc.)
Exista atac atat in cazul unui comportament activ, agresiv ( de exemplu, "aruncarea asupra unei persoane, constructii sau a unui mijloc de transport cu obiecte de orice fel sau cu substante inflamabile, iritant- lacrimogene sau cu efect paralizant, corozive sau care murdaresc"), cat si in cazul unei atitudini pasive (de exemplu, "lasarea fara supraveghere a unui bolnav mintal periculos de catre persoanele care au indatorirea de a-l ingriji sau pazi, precum si neanuntarea organelor sanitare sau ale politiei in caz de scapare de sub paza sau supraveghere").
b) Atacul sa fie material, direct, imediat si injust
Atacul este material, atunci cand se realizeaza prin actiuni sau inactiuni de natura sa puna in pericol, in mod fizic, valoarea sociala impotriva careia este indreptat. Ca regula, atacul material se produce prin recurgerea la violenta fizica. Tot material este si atacul savarsit printr-o inactiune cand persoana obligata sa actioneze intr-un anumit fel se abtine, producand astfel un pericol fizic pentru valorile sociale ocrotite.
Atacul este direct cand manifestarea materiala a agresorului este indreptata catre o anume valoare sociala pe care o pune in pericol in mod nemijlocit.
Atacul este imediat ori de cate ori pericolul pe care il produce s-a ivit - pericolul
actual - sau este pe punctul de a se produce - pericol iminent. Caracterul imediat al atacului rezulta, deci, din intervalul de timp foarte scurt care separa momentul declansarii sale de momentul ivirii pericolului care ameninta persoana, drepturile sale sau interesul public.
Cand durata intervalului de timp dintre inceperea atacului si ivirea pericolului este atat de mare incat ofera posibilitarea inlaturarii acelui pericol prin alte mijloace, atacul nu mai poate fi considerat imediat, fiindca el nu da nastere unui pericol prezent, ci creeaza numai posibilitatea unui pericol ce s-ar produce in viitor; intr-un asemenea caz nu se justifica o aparare legitima.
Dupa ce atacul s-a consumat si agresiunea a luat sfarsit, orice riposta imbraca aspectul unei razbunari, devenind la randul ei o agresiune.
Atacul este injust atunci cand persoana care recurge la comportarea agresiva impotriva altei persoane, a drepturilor acesteia, ori impotriva unui interes public, nu are nici un temei juridic. Atacul este just, cand legea prevede sau permite explicit sau implicit recurgerea la comportarea sau efectuarea actului care este socotit ca fiind un atac.
Pentru ca atacul sa fie considerat injust, el trebuie sa fie efectuat de o persoana care isi poate da seama de ceea ce este just sau injust in manifestarile sale. Nu putem vorbi de legitima aparare, ci de stare de necesitate, atunci cand atacul vine din partea unui iresponsabil. Cand insa iresponsabilul este incitat de o persoana ce are discernamant, atunci acesta va fi in realitate agresorul, iar atacul va fi considerat injust.
c) Atacul sa fie periculos
Pentru ca apararea sa fie legitima, se cere ca atacul sa puna in pericol grav persoana sau
drepturile celui atacat ori interesul public.
Caracterul grav al pericolului rezulta din faptul ca el ameninta cu producerea unor consecinte ireparabile ori greu de remediat; in caz contrar apararea inceteaza de a mai fi legitima.
d) Fapta comisa pentru inlaturarea atacului trebuie sa fie o contraventie prevazuta si
sanctionata de un act normativ.
Legitima aparare in materie contraventionala nu poate fi invocata si nu produce efecte
juridice decat atunci cand fapta comisa este o contraventie prevazuta si sanctionata de lege (exemplu, situatia cand o persoana, la o ora tarzie din noapte, alarmeaza vecinii prin strigate, intrucat un infractor incearca sa patrunda in locuinta sa prin fortarea usii. Prin strigatele produse a tulburat linistea celorlati locatari, fapta ce constituie contraventie, insa ea a fost comisa in stare de legitima aparare).
e) Apararea sa fie proportionala cu intensitatea atacului
Pentru ca apararea, efectuata impotriva unui atac, sa fie considerata legitima, este necesar
sa existe un raport de aproximativa proportionalitate intre fapta savarsita in aparare, pe de o parte, si atacul care a determinat nevoia de aparare, pe de alta parte.
Proportionalitatea nu inseamna similitudine si cu atat mai putin identitate de fapte; legea
cere doar ca reactia de aparare sa fie proportionala cu pericolul creat, adica sa existe o oarecare echivalenta, omeneste acceptabila.
O regula care sa stabileasca precis unde se termina si unde incepe disproportia dintre atac
si aparare nu exista. Pentru determinarea ei se iau in considerare imprejurarile de fapt, mijloacele folosite, forta fizica a contravenientului fata de cea a agresorului si alte aspecte concrete.
Este considerata in legitima aparare si persoana care din cauza tulburarii sau temerii a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului in imprejurarile in care s-a produs atacul.
Apararea disproportionata fata de agresor, depasirea deci a limitelor fixate prin lege pentru aparare, este o imprejurare care inlatura dreptul faptuitorului de a beneficia de aceasta cauza daca ar fi respectat conditia proportionalitatii.
Excesul de aparare este totusi asimilat cu apararea legitima atunci cand se constata ca depasirea limitei s-a datorat tulburarii sau temerii de care a fost cuprins cel care a comis contraventia pentru a inlatura atacul.
Depasirea limitei legitimei aparari se poate produce cu intentie sau din culpa. Se produce cu intentie ori de cate ori cel atacat in mod deliberat, intreprinde actiuni exagerate in aparare, iar din culpa cand faptuitorul nu-si da seama ca apararea nu este proportionala cu pericolul, fie crezand ca acesta este mai mare decat cel real, fie considerand ca reactia sa se incadreaza in limitele proportionalitatii, desi putea si trebuia sa-si dea seama de acest lucru.
2.2. Starea de necesitate
Se afla in stare de necesitate persoana care comite o contraventie pentru a salva de la un pericol iminent, si care nu putea fi inlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia, un bun material al sau ori al altuia, precum si un interes public. In aceasta situatie pericolul inevitabil si iminent face ca titularul valorilor amenintate, sub presiunea constrangerii, sa savarseasca o fapta necesara, indispensabila pentru salvarea acestor valori.
In momentul aparitiei pericolului, faptuitorul este obligat, pentru a apara valoarea sociala amenintata, sa sacrifice o alta valoare sociala de mai mica importanta. Spre exemplu, un conducator auto depaseste viteza legala in timp ce transporta un bolnav grav la cel mai apropiat spital pentru a i se acorda ajutor medical de urgenta, viata fiindu-i in pericol. Depasirea vitezei legale constituie contraventie la normele privind circulatia rutiera, dar conducatorul auto nu va fi sanctionat fiind in stare de necesitate.Conducatorul auto va fi asadar sanctionat pentru comiterea acestei fapte, urmand a se adresa instantei de judecata si a invoca existenta starii de necesitate.
Existenta pericolului inevitabil si iminent constrange pe contravenient sa comita o fapta ilicita, dar necesara salvarii valorii amenintate.
Pentru a exista starea de necesitate trebuie indeplinite cumulativ mai multe conditii:
a) fapta contraventionala sa fie savarsita ca urmare a unui pericol neprevazut (cutremur,
inundatii, incendii, defectiune tehnica la o masina sau instalatie etc., ori este generat de aparitia neasteptata a unor fiinte periculoase - bolnavi psihici, animale salbatice) ;
b) pericolul sa fie iminent, adica pe cale de a se produce. Starea de necesitate incepe sa existe din
momentul in care pericolul este pe cale de a se dezlantui, in sensul ca producerea consecintelor vatamatoare este imediat realizabila. Conditia pericolului iminent sau actual scoate in evidenta faptul ca un pericol indepartat, trecut sau viitor nu implica o stare de necesitate;
c) pericolul sa fie real si nu imaginar, adica producerea lui sa nu fie pusa sub semnul
incertitudinii;
d) pericolul sa fie inevitabil, cu alte cuvinte sa nu poata fi inlaturat decat prin comiterea
contraventiei respective;
e) fapta sa fie savarsita numai in scopul de a salva viata, integritatea corporala sau sanatatea
faptuitorului, a altei persoane, un bun material al sau, al altuia ori un interes public. Necesitatea actiunii de salvare trebuie apreciata in raport cu iminenta si inevitabilitatea pericolului. De pilda, nu poate fi considerata a fi savarsita in stare de necesitate fapta unei persoane aflata sub influenta bauturilor alcoolice care conduce pe drumul public un autovehicul pentru a transporta un membru al familiei care necesita ajutor medical, atata timp cat existau alte posibilitati pentru a-l transporta in timp util (salvarea, taxi, alt autovehicul condus de o persoana care nu a consumat bauturi alcoolice etc.);
f) prin contraventia comisa sa nu se produca, in mod constient urmari mai grave decat daca nu se
intervenea. Asadar, se impune ca actiunea de inlaturare a pericolului sa se mentina in limitele necesitatii, sa nu fie o actiune exagerata in raport cu realitatea pericolului. Nu este in stare de necesitate cel care in momentul savarsirii contraventiei si-a dat seama ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat daca nu ar fi intervenit.
2.3.Constrangerea fizica
Nu constituie contraventie fapta prevazuta ca atare de un act normativ daca este savarsita din
cauza constrangerii fizice exercitate asupra faptuitorului de catre o alta persoana.
Exista constrangere fizica ori de cate ori o persoana a savarsit o fapta prevazuta drept contraventie, actionand in mod mecanic sau ramanand inactiva, sub imperiul unei energii straine, care a silit-o in mod fizic sa comita actiunea sau inactiunea constitutiva a unei contraventii
Motivul pentru care este inlaturat caracterul contraentional al unei fapte consta in lipsa trasaturii esentiale a contraventiei - vinovatia- corelata cu lipsa libertatii de vointa si actiune a faptuitorului, conditie indispensabila subiectului oricarei contraventii.
Pentru a fi in prezenta acestei cauze care inlatura caracterul contraventional al unei fapte, trebuie indeplinite urmatoarele conditii
- fapta comisa sa fie prevazuta si sanctionata drept contraventie intr-un act normativ ;
- contraventia sa fie savarsita datorita unei actiuni exterioare de constrangere fizica exercitata asupra faptuitorului prin care este paralizata capacitatea contravenientului de a-si dirija liber vointa si actiunile sale. Deci, faptuitorul devine un instrument care este pus in miscare sau oprit sa actioneze, de un factor exterior caruia el nu-i poate rezista in nici un fel. Daca se stabileste ca persoana fata de care s-a exercitat constrangerea avea posibilitatea sa opuna rezistenta ori sa se sustraga acestei constrangeri nu se poate retine existenta acestei cauze de inlaturare a caracterului contraventional ;
- constrangerea fizica exercitata trebuie sa fie de natura a paraliza libertatea de vointa si de actiune a faptuitorului care nu poate intreprinde alte masuri decit comiterea contraventiei respective.
Pentru a exista constrangere fizica nu este suficient ca persoana constransa sa fi savarsit o fapta contraventionala, ci mai trebuie ca acea persoana sa nu se fi putut opune, fara pericol pentru ea, fortei straine care a silit-o sa actioneze sau sa ramana inactiva si sa incalce astfel norma juridica. Daca persoana constransa are posibilitatea sa anihileze- cu mijloace proprii ce pot fi folosite fara pericol- presiunea exercitata asupra energiei sale fizice, caracterul contraventional al faptei savarsite in aceste conditii nu este inlaturat si acea persoana va raspunde contraventional pentru contraventia savarsita, deoarece nu i s-a rapit posibilitatea de a-si determina si dirija in mod liber vointa.
Pentru a stabili existenta in fapt a constrangerii fizice trebuie sa ne raportam intotdeauna la posibilitatea concreta pe care a avut-o cel constrans de a inlatura efectele constrangerii, aceasta posibilitate urmand sa fie evaluata in raport cu intensitatea energiei straine, cat si cu circumstantele cauzei, cu puterea si cu mijloacele de opunere de care dispunea cel constrans.
2.4.Constrangerea morala
Constrangerea morala (psihica) exista atunci cand persoana comite o contraventie prevazuta si sanctionata de un act normativ, datorita unei amenintari cu un pericol grav pentru persoana sa ori a altuia, pericol ce nu putea fi inlaturat in alt mod. Ca si constrangerea fizica, cea morala este o cauza care rapeste persoanei constranse posibilitatea de a-si putea determina si dirija liber vointa, fapt ce exclude existenta vinovatiei si, pe cale de consecinta, inlatura caracterul contraventional al faptei.
Pentru existenta constrangerii morale trebuie indeplinite urmatoarele conditii
a) sa se exercite asupra psihicului faptuitorului o actiune de constrangere de catre o alta
persoana prin amenintare . Exista constrangere morala atunci cand o persoana aflata sub presiunea unei temeri puternice, provocata de amenintarea venita din partea unei persoane care o constrange sa actioneze in sensul dorit de cel care ameninta;
b) amenintarea sa fie grava . Persoana expusa unui pericol poate fi faptuitorul sau alta persoana,
indiferent daca intre ele exista vreo legatura (de rudenie, de prietenie sau de interese). De asemenea, este necesar ca intre raul cu care se ameninta si cel care ar rezulta din savarsirea contraventiei sa existe o anumita proportie. In acelasi timp, se considera ca pericolul cu care se ameninta trebuie sa fie grav, adica sa se refere la un rau ireparabil sau greu de remediat, fiindca numai de un astfel de rau va justifica existenta constrangerii. Aceasta constrangere va avea efecte, pe linia inlaturarii caracterului contraventional al faptei, numai in masura in care pericolul pe care il vizeaza amenintarea este actual sau iminent(pe cale sa se produca) si daca are un caracter injust;
c) pericolul grav sa nu poata fi inlaturat in alt mod decat prin savarsirea unei contraventii
prevazuta si sanctionata de un act normativ, situatia impusa de cel care ameninta. Cu alte cuvinte, cel constrans nu are o alta posibilitate, decat cel mult, sa suporte producerea raului cu care este amenintat, ceea ce nu reprezinta o solutie de salvare.
2.5.Cazul fortuit
Alta cauza care inlatura caracterul contraventional al unei fapte este cazul fortuit.
Este vorba de situatie in care o persoana savarseste o contraventie datorita unei intamplari sau
unei imprejurari ce nu putea fi prevazuta sau inlaturata. Aceasta cauza consta deci, in interventia unui eveniment sau a unei intamplari imprevizibile care determina producerea rezultatului socialmente periculos.
Cazul fortuit se refera la situatia, starea, imprejurarea in care actiunea sau inactiunea unei
persoane a produs un rezultat pe care acea persoana nu l-a conceput si nici nu a urmarit ca el sa se produca, rezultat ce se datoreaza unei energii a carei interventie nu putea fi prevazuta.
Spre exemplu: constituie contraventie la legea privind circulatia rutiera " nesemnalizarea
schimbarii directiei de deplasare a unui autovehicul". Se poate intampla insa, ca totusi, conducatorul auto sa fi semnalizat schimbarea directiei de mers, acest lucru fiind indicat de aprinderea becului de la bord, dar becul de la lampa de semnalizare sa nu se aprinda (s-a ars, nu mai face contact din cauza trepidatiilor, s-a desurubat etc.). Aceasta situatie nu poate fi prevazuta si nici inlaturata de conducatorul auto aflat in miscare.
Suntem in prezenta acestei cauze atunci cand peste o fapta a omului, social utila, se suprapune
o intamplare, o imprejurare imprevizibila care deviaza rezultatul firesc al faptei initiale a persoanei, comitandu-se o contraventie.
Surse ale imprejurarilor fortuite pot fi si fenomene ale naturii (furtuni, traznete, alunecare de
teren, cutremur de pamant etc) ori o stare de boala (lesin, epilepsie, atac de cord etc.).
Alteori, imprejurarea respectiva poate fi provocata de comportarea unor animale. De exemplu, aparitia brusca a unui animal pe o artera de circulatie poate obliga pe conducatorul auto sa intre cu autovehiculul pe sensul opus pentru a evita coliziunea cu acesta, comitand astfel o fapta contraventionala.
Caracterul contraventional al faptei respective este inlaturat tocmai pentru ca faptuitorul a fost
in imposibilitatea sa prevada interventia fortei exterioare a acelei imprejurari, care s-a suprapus peste activitatea sa si rezultatul ce a survenit acestei suprapuneri. Deci se presupune ca a lipsit factorul intelectiv. Pe de alta parte, fapta nu poate fi considerata contraventie - daca intamplarea nu poate fi inlaturata- ceea ce inseamna ca desi exista factorul intelectiv, lipseste cel volitiv.
Lipsind unul din acesti factori ai vinovatiei se inlatura caracterul ilicit al faptei.
Pentru existenta cazului fortuit este necesar sa fie indeplinite urmatoarele conditii:
a) rezultatul actiunii sau inactiunii ilicite a contravenientului sa fie consecinta unei imprejurari
straine de constiinta si vointa acestuia. Intre interventia neasteptata a fortei straine si rezultatul neprevazut al actiunii sau inactiunii faptuitorului trebuie sa existe un raport de cauzalitate, in sensul ca cea dintai a contribuit la producerea acestui rezultat. Nu este insa necesar ca intre actiunea energiei straine si actiunea sau inactiunea faptuitorului sa existe vreo legatura cauzala, acestea pot lua fiinta independent, dar sa intre la un moment dat in concurs si astfel sa determine producerea rezultatului;
b) imprejurarea care a determinat savarsirea contraventiei sa fie de asa natura incat aparitia ei
sa nu poata fi prevazuta. De pilda, datorita uzurii premature a unor piese, care nu putea fi constatata nici cu prilejul plecarii in cursa, nici cu ocazia verificarii tehnice anuale, mecanismul de directie al unui autovehicul s-a blocat si s-a produs un accident de circulatie ce a avut numai pagube materiale. Tot astfel, un accident de circulatie produs ca urmare a exploziei unei anvelope datorita unei fisuri preexistente - defect de fabricatie - care nu putea fi sesizata.
In ipoteza cazului fortuit, imposibilitatea de prevedere are caracter obiectiv, in sensul ca, in
conditii de fapt similare, nici o persoana, oricat de perspicace ar fi, nu va putea sa prevada imprejurarea care, declansand energia straina se va inscrie in antecedenta cauzala a rezultatului; in situatia lipsei de vinovatie neprevederea rezultatului are caracter subiectiv, in sensul ca rezultatul pe care faptuitorul n-a putut sa-l prevada, pentru o alta persoana, mai bine inzestrata psihic, era previzibil. Imposibilitatea de prevedere a imprejurarii fortuite ce a dus la producerea rezultatului avand caracter obiectiv, cazul fortuit constituie, asadar, o cauza de inlaturare a acaracterului contraventional al faptei;
c) fapta contraventionala comisa ca urmare a unei intamplari ce nu putea fi prevazuta sa
fie stabilita si sanctionata de un act normativ. Daca, in raport cu rezultatul produs, fapta savarsita nu cade sub incidenta actelor normative care prevad si sanctioneaza contraventii, problema existentei cazului fortuit nu se poate pune, caci, in lipsa caracterului contraventional al faptei, aplicarea
art.
2.6.Iresponsabilitatea
Legiuitorul apara persoanele iresponsabile din punct de vedere psihic deoarece ele nu au
reprezentarea faptelor comise si nici a consecintelor acetora.
Astfel, nu constituie contraventie fapta prevazuta prin lege, daca faptuitorul, in momentul savarsirii faptei, fie din cauza alienatiei mintale, fie din alte cauze, nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale, ori nu putea fi stapan pe ele.
Prin iresponsabilitate se intelege starea de incapacitate psihica a unei persoane care intelectiv nu-si poate a seama de sensul, de valoarea sau urmarile actiunilor sau inactiunilor pe care le comite, iar volitiv nu-si poate determina si dirija in mod normal vointa in raport cu propriile sale fapte.
Iresponsabilitatea inlatura caracterul contraventional al faptei savarsite deoarece, in absenta oricaruia din factorii sus - mentionati - intelectiv si volitiv - nu exista vinovatie iar vinovatia constituie una din trasaturile esentiale ale contraventiei.
Dar nu numai atat, o persoana lipsita de insusirile psihice fundamentale , necesare pentru a intelege semnificatia sociala a manifestarilor sale ilicite, nu-si va modela si nu va putea fi indreptata prin aplicarea si executarea unei pedepse.
Lipsa capacitatii psihice (iresponsabilitatea) se poate datora "alienatiei mintale" sau "altor cauze".
Prin "alienatie mintala" se intelege orice stare de alterare a facultatilor mintale, provenind dintr-o cauza patologica, o anormalitate fiziologica, o leziune organica sau orice cauza morbida. In aceasta categorie retinem diverse anomalii care fac imposibila dezvoltarea facultatilor psihice (idiotenie, infantilism, debilitate mintala, cretinism etc.) sau maladii ale sistemului nervos sau psihic (nebunie, oligofrenie, schizofrenie paranoida, nevroze, psihoze etc.).
In categoria "altor cauze" pot fi incluse unele fenomene fiziologice (somn natural, somn hipnotic, lesin etc.) sau diferite tulburari psihice provocate prin diferite intoxicatii (stari de inconstienta provocate prin alcool, stupefiante, narcotice, alimente alterate, preparate farmaceutice nocive etc.).
Starea de incapacitate psihica poate fi permanenta, incurabila sau trecatoare, dar nu sunt excluse nici situatiile in care perioada de iresponsabilitate alterneaza cu perioade de luciditate. Oricum, indiferent de durata existentei ei, iresponsabilitatea nu poate fi decat totala; daca lipsa de capacitate psihica este numai partiala, aptitudinile de intelegere si de manifestare constienta a vointei fiind, intr-o anumita masura pastrate, se poate vorbi de o responsabilitate atenuata - de care este indicat a se tine seama - dar nu de iresponsabilitate.
Pentru ca starea mintala a unei persoane sa conduca la inlaturarea caracterului contraventional al unei fapte este necesar ca incapacitatea psihica sa fie invocata in fata instantei de judecata si sa fie constatata de un organ medical de specialitate.
Impotriva faptuitorului, in astfel de situatii se poate lua o masura de siguranta cu caracter medical (obligarea la tratament medical sau internarea intr-o institutie medicala de specialitate).
Pentru ca iresponsabilitatea sa inlature caracterul contraventional al faptei se cer indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) sa existe o stare de incapacitate psihica, fie sub aspect intelectiv, fie sub aspect volitiv, fie sub ambele aspecte. Aceasta inseamna ca faptuitorul fie nu si-a dat seama de actiunile sau inactiunile sale, de caracterul antisocial al acestora si de nocivitatea urmarilor lor, fie a fost lipsit, din punct de vedere psihic, de posibilitatea de a-si manifesta in mod liber si constient vointa, de a fi stapan pe actiunile sau inactiunile sale;
b) starea de incapacitate psihica sa existe in momentul savarsirii faptei
c) starea de incapacitate psihica sa fie datorata "alienatiei mintale" sau "altor cauze". In ambele cazuri este vorba de cauze anormale de incapacitate psihica. Precizarea este necesara pentru a distinge cazurile de iresponsabilitate propriu-zisa, vizata prin prevederile art.48 Cod penal, de unele situatii - minoritatea si eroarea de fapt - in care neputinta de a intelege caracterul faptelor savarsite si de a fi stapan pe ele se datoreaza unor stari oarecum normale, cum ar fi lipsa de maturitate psihica, la o anumita varsta sau o deformare relativa, nepatologica a factorului intelectiv.
2.7.Betia involuntara (accidentala) completa
Constituie o cauza de inlaturare a caracterului contraventional al faptei, daca faptuitorul , in momentul savarsirii contraventiei, se gasea, datorita unei imprejurari independente de vointa sa, in stare de betie involuntara produsa de alcool sau alte substante. De exemplu, o persoana lucreaza intr-un mediu cu vapori de alcool si fara sa-si dea seama inhaleaza astfel de vapori si ajunge in stare de betie completa dupa care comite o fapta contraventionala prevazuta de lege.
Betia este o stare psihofizica anormala in care se gaseste o persoana, datorita efectelor pe care le au asupra organismului sau si asupra facultatilor sale mintale, anumite substante excitante sau narcotice consumate de acea persoana ori introduse in corpul sau.
Prin actiunea lor asupra organismului si asupra facultatilor psihice ale persoanei care le consuma, aceste substante provoaca devieri specifice de la starea biopsiho- fizica normala a persoanei. Astfel de devieri conduc la diminuarea, uneori pana la anihilare, a capacitatii psiho- fizice a persoanei de a-si da seama sau de a fi stapana pe actiunile sau inactiunile pe care le savarseste in aceasta stare.
Betia este clasificata dupa mai multe criterii.
Astfel, in raport cu gradul sau de intensitate, betia poate fi completa sau incompleta
Betia este completa atunci cand procesul de intoxicare cu alcool sau cu alte substante este atat de avansat incat a dus la " cvasiparalizarea energiei fizice si la totala intunecare a facultatilor psihice ale persoanei", aceasta nemaifiind stapana pe miscarile sale fizice si neavand capacitatea de a intelege si voi.
Betia este incompleta atunci cand intoxicarea cu alcool sau alte substante a produs o stare de excitabilitate si impulsivitate pe care persoana in cauza nu o prezinta in mod normal, dublata de o slabire a capacitatii de autocontrol si de autodirijare a conduitei sale. Betia incompleta incepe cu o faza de excitare usoara care nu are caracterul unei tulburari psihice de natura sa afecteze capacitatea de a intelege si de a voi si, de aceea, nu intereseaza din punct de vedere al incidentei actelor normative care prevad si sanctioneaza contraventii. De asemenea, betia completa sfarseste cu o faza letargica care, nici ea nu prezinta interes, deoarece in aceasta faza nu se pot concepe manifestari active din partea celui cazut in letargie.
In raport de pozitia persoanei fata de provocarea starii de betie, betia poate fi accidentala (fortuita) sau voluntara.
Betia este accidentala (involuntara) atunci cand s-a produs datorita unei intamplari, fara voia persoanei care a ajuns in aceasta stare ( de exemplu, un bolnav caruia i s-a administrat la intervale scurte de timp un medicament care continea un ebriant, a ajuns in stare de betie; o persoana a consumat o bautura in care i se pusese, in gluma, fara ca ea sa stie, o substanta stupefianta si a ajuns in stare de ebrietate; un muncitor venit de curand intr-o fabrica de spirt, a inspirat, fara sa-si dea seama, vapori de alcool si s-a imbatat).
Betia este voluntara atunci cand cel care a consumat bauturi sau substante ebriante a cunoscut efectul acestora si a voit sa consume cantitatea respectiva, indiferent daca a voit sau nu sa se imbete; deci ceea ce trebuie sa fie voluntar este cauza, iar nu efectul - starea de betie - care poate fi datorat si unei simple culpe.
Singura care inlatura caracterul contraventional al faptei este betia involuntara (accidentala) completa - care se poate produce prin inhalarea unor vapori de alcool, eter, terebentina, neofalina ori alte substante din mediul in care persoana lucreaza ori se afla intamplator.
Pentru ca betia sa inlature caracterul contraventional al faptei savarsite, este necesara indeplinirea urmatoarele conditii:
- faptuitorul sa se fi gasit, in momentul savarsirii faptei, in stare de betie, datorita alcoolului sau altor substante;
- starea de betie sa fie accidentala;
- starea de betie sa fie completa;
- fapta savarsita sa fie dintre cele prevazute in norme juridice care prevad si sanctioneaza contraventii.
2.8.Eroarea de fapt
Eroarea de fapt presupune necunoasterea sau cunoasterea gresita de catre faptuitor, in momentul comiterii contraventiei, a existentei unei stari de fapt, situatii sau imprejurari de care depinde caracterul contraventional al unei fapte. Daca persoana in cauza ar fi cunoscut in mod corect realitatea nu ar fi savarsit contraventia.
De exemplu, constituie contraventie fapta conducatorului auto care opreste autovehiculul pe o artera de circulatie pe care este instalat indicatorul " oprirea interzisa". Nu este insa contravenient daca nu a putut observa acest indicator, datorita faptului ca acesta era acoperit vederii de un vehicul cu gabarit depasit stationat chiar in dreptul acelui indicator sau de crengile unui copac.
Asadar, eroarea de fapt se caracterizeaza prin faptul ca faptuitorul, desi are capacitatea fizica si psihica, in momentul comiterii contraventiei, isi reprezinta gresit realitatea obiectiva deoarece nu cunoaste anumite stari de fapt, situatii sau imprejurari existente in momentul respectiv, ori le cunoaste gresit, deformat, astfel incat, in ambele cazuri exista o discordanta intre aceasta realitate obiectiva si imaginea pe care si-o face acea persoana despre realitate.
Aceasta contradictie intre realitatea obiectiva si reprezentarea sa subiectiva il pune pe contravenient in imposibilitatea de a-si da seama de caracterul ilicit al faptei comise si in consecinta de a-si putea dirija vointa si actiunea in mod constient.
De subliniat este faptul ca " eroarea de drept", adica necunoasterea sau cunoasterea gresita a legii, nu inlatura caracterul contraventional al faptei. Este aplicarea dictonului latin " Nemo censetur ignorare legem", adica nimeni nu se poate apara invocand necunoasterea legii.
Exista in practica situatii cand, desi faptuitorul se afla in eroare de fapt, acest lucru nu inlatura caracterul contraventional al faptei. Una din aceste situatii este intalnita in cazul contraventiilor indreptate impotriva persoanei; eroarea faptuitorului cu privire la identitatea victimei, asa numita
" error in personam", nu inlatura caracterul ilicit deoarece normele legale nu apara viata, sanatatea sau alte atribute ale unei anumite persoane, ci ale oricarei fiinte umane.
De exemplu, aruncarea asupra unei persoane cu obiecte de orice fel, substante iritant -lacrimogene sau care murdaresc, constituie contraventie prevazuta de Legea nr.61/ 1991 republicata. Intr-un asemenea caz, faptuitorul nu se poate apara de raspundere motivand ca a confundat persoana, el prin actiunea sa ilicita vizand de fapt alta persoana.
Pentru ca eroarea de fapt sa produca efecte este necesara indeplinirea urmatoarelor conditii:
a) fapta savarsita sa constituie contraventie;
b) faptuitorul sa nu fi cunoscut existenta unei stari, situatii sau imprejurari de care depinde
caracterul contraventional al faptei sau, cu alte cuvinte, care reprezinta un alement constitutiv al contraventiei;
c) eroarea asupra existentei unei stari, situatii sau imprejurari ce reprezinta un element
constitutiv al contraventiei sa fi existat in momentul savarsirii faptei.
2.9.Infirmitatea
Infirmitatea reprezinta o cauza necunoscuta in legislatia penala, deci, ea nu exonereaza de
raspundere persoana infirma care comite o infractiune.
In materie de contraventie, insa, infirmitatea opereaza inlaturand caracterul ilicit al faptei daca
fapta comisa este in legatura cu aceasta infirmitate. De exemplu, traversarea strazii de catre un pieton printr-un loc nemarcat sau unde nu exista indicator, constituie contraventie la normele privind circulatia rutiera. Daca fapta este comisa de o persoana lipsita de vedere, ea nu poate fi sanctionata deoarece nu putea sa-si dea seama de fapta comisa datorita infirmitatii pe care o are.
Asadar, persoana sanctionata se poate adresa instantei de judecata pentru invocarea cauzei care inlatura caracterul contraventional al faptei.
Potrivit art. 11 alin 5 din Ordonanta Guvernului nr.2 din 12 iulie 2001, cauzele care inlatura caracterul contraventional al faptei se constata numai de catre instanta de judecata.
2.10. Minoritatea
Conform prevederilor art.11 alin (2), (3), (4) din O.G. nr.2/2002 minorul sub 14 ani nu raspunde contraventional.
Sub aceasta varsta minorii nu raspund contraventional. Ratiunea unei astfel de reglementari isi gaseste motivatia in faptul ca minorul nu are capacitatea de a intelege suficient caracterul faptelor sale si nici nu are experienta necesara de a intelege si cunoaste normele de convietuire sociala si actele normative ce le reglementeaza. Cu alte cuvinte, pana la varsta de 14 ani se prezuma absolut ca minorul nu are discernamant, adica nu are dezvoltarea psiho-fizica necesara pentru a-si da seama de implicatia sociala a faptelor sale si nu poate fi stapan pe ele.
Pentru contraventiile savarsite de minorii care au implinit 14 ani minimul si maximul amenzii stabilite pentru fapta savarsita se reduc la jumatate.
Ordonanta Guv. nr. 2/2001 prevede in art. 11 alin. 4 ca minorul care nu a implinit varsta de 16 ani nu poate fi sanctionat cu obligarea la prestarea unei activitati in folosul comunitatii..
Minoritatea faptuitorului (sub 14 ani) constituie o cauza care inlatura caracterul contraventional al unei fapte.
3. CAUZELE CARE INLATURA RASPUNDEREA JURIDICA A FAPTUITORULUI
Orice persoana care a savarsit o fapta ce constituie contraventie trebuie sa fie trasa la raspundere conform prevederilor cuprinse in legile si actele normative care prevad si sanctioneaza contraventii.
Exista unele situatii exceptionale, cand tragerea la raspunderea juridica a faptuitorului si aplicarea unei sanctiuni nu se poate face. Astfel, pot apare situatii cand aplicarea sau executarea sanctiunii contraventionale sa nu poata fi efectuata sau sa nu mai fie necesara pierzandu-si caracterul educativ. In alte cazuri se poate intampla ca tragerea contravenientului la raspundere juridica sa fie impiedicata de aparitia unui act de clementa al legiuitorului (amnistie sau gratiere) ori de trecerea unui timp indelungat de la comiterea faptei.
De aceste imprejurari legiuitorul tine seama si le prevede in actele normative editate, dandu-le caracterul unor cauze care inlatura raspunderea juridica a faptuitorului.
In dreptul contraventional Ord. Guv. nr. 2/2001 stabileste o singura cauza care inlatura raspunderea juridica a faptuitorului si anume prescriptia.
Prescriptia constituie un caz legal de neangajare a responsabilitatii faptuitorului pentru contraventia savarsita. Este statornicita deci neaplicarea unei sanctiuni contraventionale dupa implinirea termenului de prescriptie.
Aceste cauze (situatii) sunt determinate de depasirea anumitor termene procedurale (termene de prescriptie) prevazute de art. 13 si 14 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, acestea operand ca o sanctiune pentru organele competente in aceasta materie, prin prescrierea (stergerea dreptului acestora de a mai putea trage la raspundere pe faptuitor (de a aplica o sanctiune), respectiv de a-l obliga la executarea sanctiunii (plata amenzii).
Legat de aceasta cauza, actul normativ care reglementeaza regimul juridic al contraventiilor in Romania prevede anumite termene in cadrul carora trebuie aplicate si executate sanctiunile contraventionale.
Nerespectarea acestor termene procedurale atrage unele consecinte juridice, in sensul ca intervine prescriptia care inlatura raspunderea juridica pentru fapta savarsita. Legat de aceasta chestiune se intalnesc doua situatii: prescriptia aplicarii sanctiunilor contraventionale si prescriptia executarii sanctiunilor contraventionale.
3.1. Prescriptia aplicarii sanctiunii contraventionale
Potrivit prevederilor art. 13 alin. 1 din Ord. Guv. nr. 2/2001 aplicarea sanctiunii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei.
Din textul de lege rezulta ca, daca agentul constatator nu a aplicat amenda prevazuta de actul normativ incalcat, in termen de 6 luni de la data comiterii contraventiei, el nu o mai poate aplica contravenientului intrucat a intervenit prescriptia.
Actul normativ respectiv prevede in continuare aceluiasi articol ca:
in cazul contraventiilor continue termenul prevazut la alin. 1 din art. 13
(6 luni de la comiterea faptei) curge de la data constatarii faptei. Contraventia este continua in situatia in care incalcarea obligatiei legale dureaza in timp;
cand fapta a fost urmarita initial ca infractiune si ulterior s-a stabilit ca ea constituie contraventie, prescriptia aplicarii sanctiunii nu curge pe tot timpul cat cauza s-a aflat in fata organului de urmarire penala sau instantei de judecata, daca sesizarea s-a facut inauntrul termenului prevazut la alin. 1 sau 2 din Ord. Guv. nr. 2/2001( 6 luni de la data savarsirii faptei).
Prescriptia opereaza totusi daca sanctiunea nu a fost aplicata in termen de 1 an de la data savarsirii, respectiv constatarii contraventiei, daca prin lege nu se dispune altfel.
Conditia impusa de acest act normativ isi gaseste explicatia in imprejurarea ca fapta nu-si schimba natura, indiferent din ce cauza a fost urmarita initial ca infractiune.
Prin legi speciale pot fi prevazute si alte termene de prescriptie pentru aplicarea sanctiunilor contraventionale.
In cazul contraventiilor la normele privind impozitele, taxele, primele de asigurare si disciplina financiara, aplicarea sanctiunii se prescrie la un an de la data savarsirii faptei.Prin legi speciale pot institui si alte termene de aplicare a sanctiunii contraventionale (2,3 si 5 ani).
Momentul inceperii curgerii termenului de prescriptie este usor de stabilit in cazul contraventiilor care se consuma printr-un simplu act al persoanei ce o savarseste. Din acel moment incepe sa curga termenul de prescriptie.
Daca in acest termen de 6 luni contravenientului nu i se aplica sanctiunea contraventionala pentru fapta comisa, aceasta se prescrie si deci nu mai poate fi tras la raspundere juridica.
In cazul contraventiilor care au ca element fundamental al laturii obiective incalcarea unei obligatii cu termen, implinirea termenului marcheaza momentul din care incepe sa curga prescriptia.
Termenul general de 6 luni se socoteste incepand din ziua comiterii contrtaventiei si se implineste peste 6 luni, cu o zi inainte de ziua corespunzatoare datei la care a inceput, cu exceptia situatiei cand contraventia a fost savarsita pe ziua de intai a lunii, in care caz, termenul de prescriptie expirand in ultima zi a celei de-a sasea luna.
De exemplu, daca contraventia a fost savarsita pe 2 ianuarie, termenul de 6 luni se implineste pe 1 iulie, iar daca a fost savarsita pe 1 ianuarie, termenul de prescriptie se implineste pe 30 iunie.
Daca in luna de expirare nu este zi corespunzatoare datei inceperii terrmenului de prescriptie, acesta se socoteste ca fiind ultima zi a lunii respective.
De exemplu, daca contraventia a fost savarsita pe 31 august, termenul de 6 luni se implineste, dupa caz, pe 28 (sau 29) februarie.
In cazul contraventiilor continue, momentul din care incepe sa calculeze termenul de prescriptie este cel la care inceteaza incalcarea obligatiei legale respective, cu alte cuvinte data epuizarii faptei contraventionale.
3.2. Prescriptia executarii sanctiunii contraventionale
Spre deosebire de prescriptia aplicarii sanctiunii contraventionale care duce la imposibilitatea sanctionarii contravenientului, desi contraventia a fost comisa, in cazul prescriptiei executarii sanctiunii, sanctiunea a fost aplicata, dar, pentru ca a trecut un anumit termen, ea nu mai poate fi executata.
Potrivit prevederilor art. 14 din O.G. nr.2/12.07.2001 executarea sanctiunii contraventionale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contraventiei sau, dupa caz, instiintarea de plata a amenzii nu au fost comunicate contravenientului in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii.
Executarea sanctiunii se prescrie, de asemenea, in termen de 5 ani de la data aplicarii ei.
Termenele de prescriptie se aplica numai in ceea ce priveste sanctiunile contraventionale. Ele nu au efect asupra urmaririi despagubirilor si a confiscarii lucrurilor (bunurilor) supuse acestor sanctiuni complementare. Asadar, prescriptia inlatura aplicarea sanctiunii, dar efectele contraventiei se mentin.
Prin legi speciale pot fi prevazute si alte termene de prescriptie pentru executarea sanctiunilor contraventionale.
