|
|
|
Actul final al Conferintei pentru securitate si cooperare in Europa 1975
ezultat al unui amplu si laborios
proces de negocieri care s-a desfasurat in principal in trei faze,
Actul Final dc la Helsinki reprezinta un document de o mare complexitatce,
care marcheaza o dezvoltare a problematicii drepturilor omului la nivel
european si mondial.
"Actul Final' se compune, de fapt, din mai multe documente subsumate unei conceptii unitare, vizand principiile care guverneaza relatiile statelor europene, edificarea increderii si anumite aspecte ale securitatii si dezarmarii pe continent, cooperarea in domeniilc economiei, stiintei si tehnicii si mediului inconjurator, cooperarea in domeniul umanitar si in alte domenii.
Este de remarcat ca acest document marcheaza o recunoastere neechivoca a protectiei drepturilor omului ca un principiu fundamenlal al dreplului international. Aslfel, punclul VII din "decalogul" de la Helsinki consacra ca un principiu de sine statator "respectarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, inclusiv a libertatii de gandire, constiinta, religie sau de convingere . Printre alte obligatii inscrise in sarcina statelor participante sunt acelea de a respecta drcpturile omului, de a promova si incuraja respectarea efectiva a acestor drepturi, inclusiv dreptul persoanelor apartinand minoritatilor nationale la egalitate in fata legii si de a se bucura efectiv de toate drepturile si libertatile fundamentale ale omului. Se precizeaza ca in domeniul drepturilor omului si libertatilor fundamentale, statele participante vor actiona in conformitate cu scopurile si principiile Cartei Natiunilor Unite, cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu tratatele si conventiile internationale incheiate in acest domeniu. Trebuie subliniat si faptul ca principiul respectarii drepturilor omului este consacrat de "Declaratia privind principiile care guverneaza relatiile reciproce dintre statele participante impreuna cu alte principii dc o importanta majora ale relatiilor dintre state, precum egalilatea suverana, respectarea drepturilor inerente suveranitatii, nerecurgerea la forta sau la amenintarea cu forta, inviolabilitatea frontierelor, integritatea teritoriala a statelor, reglementarea pasnica a diferendelor, neamestecul in treburile interne s.a. Urmeaza, asa dar, a se intelege ca principiul respectarii drepturilor omului reprezinta - in conceptia statelor participante - o importanta norma de comportament international ce trebuie interpretata si aplicata intr-un deplin consens cu toate celelalte principii fundamenlale. Prin urmare, principiile suveranitatii, neamestecului etc, nu pot fi invocate ca un temei pentru nerespectarea drepturilor omului, tot asa dupa cum nerespectarea drepturilor omului nu poate sa duca in final la contestarea suveranitatii statelor si a celorlalte principii fundamentale. In legatura cu caracterul "Actului Final" s-a pornit de la aspectul "formal" si anume ca Actul Final nu a fost inregistrat ca un document al Organizatiei Natiunilor Unite, s-a emis parerea ca el ar reprezenta numai un document cu valoare politica morala, specifica comunicatelor si altor documente comune publicate la terminarea unor conferinte internationale. Un asemenea punct de vedere nu poate fi acceptat deoarece prin semnaturile depuse de sefii celor 35 de state participante, "Actul Final" are valoarea unui angajament in termenii categorici, a carui forta nu poate fi contestata. Dealtfel, in insusi textul "Actului Final", sefii statelor participante declara ca au adoptat documentul "in mod solemn", ceea ce exclude orice dubii asupra valorii juridice a "Actului Final". Reafirmarea ulterioara a Actului Final prin numeroase documente subsecvente, ca si valoarea universala a principiilor proclamate in 1975, demonstreaza paternitatea ideilor inscrise in acest document, concordanta lor deplina cu marile principii ale dreptului international contemporan.
