La originile utopismului romanesc: mentalitati si evenimente

La originile utopismului romanesc: mentalitati si evenimente

Cel care isi asuma conditia paradoxala de istoric al utopiei, resemnat la, dar si consolat de linearitatea inevitabila a discursului, trebuie sa ia in considerare si alte paradoxuri. Ele sint in miezul efortului metodo­logic si pot ajunge sa interzica naturilor critice orice abordare a efemerului si particularului, asa cum se intimpla atunci cind teoria inlocuieste istoria. Daca totusi, din scrupul strict intelectual, cea mai respec­tabila filozofie a istoriei trebuie sa fie supusa unui examen al faptului, atunci e necesara o luare de pozitie - implicita sau nu - in gilceava istoriografica majora a ultimelor decenii: mentalitate versus eve­niment. Pina la transarea definitiva a chestiunii -nedorita si in fond pernicioasa -, asa cum si prezentul titlu o atesta, ramine sa examinam ambele aspecte, eludind o polaritate oarecum fortata. Astfel, in prima parte voi avea preponderent in vedere modelul utopismului romanesc, inregistrind in cea de-a doua tribulatiile acestui model. Conturind, asadar, o relatie practica intre partizanii mentalitatilor si cei ai evenimentelor, posibila in lumina unei imagini a istoriei ca suma ideala constanta a doua fascicule de tendinte complementare, ca rezultanta a unor ten­siuni de actualizare-virtualizare¹.

insusi subiectul cerea o asemenea conduita, avind pe deasupra nevoie de o perspectiva proaspata, dez-inhibata, asupra unor realitati prin excelenta suscep­tibile de interpretari concurente. in acest sens, ideile si faptele care ma preocupa aici au fost, asa cum voi specifica si pe parcurs, privite din unghiuri foarte diferite, stabilizate polemic si perisabile. Situatie care poate reaminti ca istoria este dependenta de istoric si ca, la rindul lui, istoricul e greu de conceput fara anumite determinari.

Asa cum Karl Mannheim arata intr-o celebra sin­teza², utopia si ideologia reprezinta doua modalitati divergente de abordare a realitatii. Cumpana lor se defineste anevoie, prezentul fiind incapabil sa decida ce trebuie privit ca ideologie si ce trebuie privit ca utopie. Decizia apartine numai istoriei, care detine privilegiul retrospectiei si poate aplica singurul criteriu de clasificare : daca si in ce masura ideile unei epoci sint realizabile. Iata rezultatul aplicarii unicului criteriu, in formularea lui Mannheim: "Ideile care mai tirziu s-au dovedit a fi fost doar repre­zentari distorsionate ale unei ordini sociale trecute sau potentiale au fost ideologice, in vreme ce acelea realizate adecvat in ordinea sociala posterioara au fost utopii relative'³. Asadar, istoria limpezeste conflictul dintre ideologia care tinde sa manipuleze prin ocultarea/mistificarea realitatii si ideile utopice, care - simultan - transcend realitatea si modifica limitele ordinii existente.

Facind uz de distinctia lui Mannheim - fata de care am formulat rezerve cu alt prilej: ideologia ar fi doar un caz particular al utopiei (cea negativa) -, as constata in continuare ca istoria nu face o lectura obiectiva a realitatilor trecute, conservind in tocmai alcatuirea ei elemente ideologice si, respectiv, utopice. Ele continua sa se opuna inca multa vreme dupa consumarea evenimentelor de care erau legate, iar uneori discursul istoric face evidenta actiunea lor. Asa s-a intimplat si in cazul utopismului romanesc al secolului XIX, pentru care propun o interpretare din perspectiva utopica, sprijinita pe analize clasice ale utopismului international. La acest nivel va fi aflata si integrarea simpatetica a subiectului, atit de necesara   hermeneutic. Suprafetele ironice si

informale sint, ca intotdeauna, mai ales consecinta unor cautari retorice.

inainte de a trece pur si simplu la subiect, sa ne oprim o clipa asupra unui aspect fundamental al modelului fourierist activ in Principate. Georges Ribeill observa cu temei cindva ca, dincolo de "repetitii fastidioase, rataciri polemice si divagatii poetice', Fourier frapeaza prin preocuparea sa obse­danta de a rezolva in armonie tensiunile si conflictele lumii, de a construi o ordine sociala viabila si stabila in conditiile respectarii diferentelor individuale⁴. intr-adevar, cu exceptia autorilor unor texte incoe­rente, fragmentare, ambigue, ceilalti utopisti se impart cu usurinta in egalitaristi si libertari. Primii evacueaza eterogenul, particularul si singularul, niveleaza si omogenizeaza, retinind doar categoriile universale. Ceilalti, mai putin numerosi, sacrifica egalitatea pe altarul libertatii, al individualitatii libere si indeterminate, prefigurind raporturi sociale in perpetua redefinire si schimbare. Daca egalita-ristii tind spre un maximum entropic, libertarii propun dezordinea programatica. Cu alte cuvinte, primii halucineaza o "Republica a Egalilor' (Babeuf), pe cind ceilalti, o "asociatie a Unicilor' (Stirner).

intre cele doua tabere se inalta deci figura lui Fourier, apostolul impacarii, al Armoniei. inclin sa cred ca, alaturi de popularitatea europeana a fourie-rismului, si tendinta maestrului spre echilibrarea celor mai navalnice pasiuni a facut ca utopistii din Principate, urmind liniile de forta ale unui cert genius loci, sa se opreasca tocmai la acest model -preponderent, desi nu unic.

Note

1.  Gindite unitar, cele doua parti au aparut ca texte distincte. Prima, intr-o versiune franceza cu titlul "Un modčle d'utopie ŕ l'oeuvre dans les Principautés Danubiennes', a fost inclusa de Al. Zub in volumul colectiv Culture and Society. Structures, Interférences, Analogies in the Modern Romanian History, Editura Academiei R.S.R., Iasi, 1985, lansat cu prilejul celui de-al XVI-lea Congres de Stiinte Istorice, Stuttgart 1985. A doua parte a fost publicata fragmentar in doua editii ale revistei Dialog (nr. 105-106 si nr. 107-108, 1985).

2.  Ideologie und Utopie, F. Cohen, Bonn, 1929. Citez dupa editia engleza, Ideology and Utopia, translated by Edward Shils, Rouledge and Keagan Paul, 1979, foarte utila prin cuprinderea unor capitole care nu figurau in editia germana. Ele au si avantajul de a integra dihotomia evidentiata din titlu intr-un proiect mai larg de sociologie a cunoasterii.

3.  Mannheim, op. cit., editia engleza, p. 184.

4.  V. Georges Ribeill, Tensions et mutations sociales, P.U.F., Paris, 1974, subcapitolul "Stabilité et insta­bilité des constructions utopiques', pp. 106-111.