Friedrich Nietzsche (1844 - 1900)

Se naste la Rochen (Saxonia) in 1844. El studiaza filologia clasica la universitatea din Bonn si devine el insusi profesor in 1869. Acesti ani sunt cei ai descoperirii lui Schopenhauer si ai prieteniei , foarte curand inselata, cu Wagner. Starea sa de sanatate nu-i va mai permite sa lucreze, el ducand, din 1879, o viata de relativa solitudine si de calatorii (va face sejururi in Alpi, in Italia, pe tarmul Mediteranei), tulburat de esecul relatiei de dragoste cu Lou Andreas - Salome. El isi continua opera, in ciuda unor crize de suferinta repetate, intrerupte uneori de o mare bucurie. El sfarseste prin a se prabusi la Torino in 1889, victima a unei crize de nebunie. Luat sub ingrijiri de catre mama sa, el se va izola in unsprezece ani de mutism si inconstienta, pana la moartea sa survenita in 1900.

Multa vreme, Nietzsche i-a incitat mai degraba pe scriitori decat pe filosofi. O intrebare a planat asupra lui un timp indelungat: a fost el cu adevarat filosof ? "Ma intreb daca sunt filosof. Are asta vreo importanta ?". Chestiunea il indurera si deseori o lua in deradere. Fusese odinioara profesor universitar de filosofie, tinand prelegeri despre Platon, Aristotel, precum si despre filosofii presocratici. Faima sa de ateu militant a exclus orice sansa de a mai obtine un post similar in anii ulteriori. Cartile sale erau mult prea originale si mult prea socantepentru institutiile clasice de invatamant filosofic ca acestea sa-l recunoasca drept unul de-al lor. Ganditor de o exemplara atitudine morala, noblete a sentimentelor si subtilitate, Nietzsche a fost intr-adevar deosebit.

Ca filosof, destinul sau a fost cumplit, desi nu tocmai atipic. De indata ce a murit, in 1900, tot felul de pseudofilosofi s-au napustit sa-i devasteze creatia intelectuala si sa-i confere intelesuri nonfilosofice.

Ca scriitor, soarta lui Nietzsche a fost mai blanda. Autorii de opere literare l-au indragit si l-au pus in valoare atat cat au putut.

Revolta lui impotriva tuturor conceptiilor absolute morale, religioase si stiintifice, dorinta-i radicala de a emancipa fiinta umana din punct de vedere spiritual, i-au incitat la lectura pe unii cititori inca de la inceputul secolului (trecut). Nietzsche a ajutat generatii succesive sa se orienteze si sa descopere solutia cea mai potrivita conflictului frecvent dintre instinct si autoconservare, care curma tineretea atat de brutal si de crud: Yeats, Lawrence si Gide, Joseph Conrad, Thomas Mann , J-P Sartre si Michel Foucault. El este in mod implicit ostil oricarei forme de dogmatism politic sau de ideologie de masa. Lui i-a lipsit intotdeauna acea idealizare a naturii umane si a abilitatii ei de a progresa puse la temelia socialismului, imperialismului si pozitivismului din secolul al XIV- lea. In schimb filosoful era cat se poate de sigur:

"Omul e ceva ce trebuie depasit "

Sunt destul de cunoscute acum conceptele de Ubermeusch (supraom, fiinta superioara) - de vointa, de putere, indemnul traieste periculos! - toate reduse ulterior la sloganuri, se cuvine sa fie recuperate si rejudecate ansamblul operelor complete ale lui Nietzsche daca vor capata semnificatii juste in viitor. Cele mai profunde adevaruri despre Nietzsche, filosoful, se gasesc incrustate in metoda si stilul sau.

A fost un scriitor extravagant si poate mai ciudat decat altii desi, totodata mai binevoitor, cel putin in viata personala. Izolarea, i-a insuflat, uneori pentru a se face eficient, un sentiment maniac de riposta. Pozitia sociala nedreapta in existenta concreta i-a exacerbat orgoliul si simtul superioritatii in asa masura incat isi recunostea afinitatea cu personajele oprimate ale prozatorului rus Dostoievski.

Tensiunea dintre sens si nonsens, dintre tablou, pictor si persoana care percepe, mentine coeziunea operei lui Nietzsche ca de roman experimental. Scrisul este instrumentul, el se pretindea a fi cantaret si dansator, filolog si carturar. El creeaza o muzica verbala, exprimata deci prin cuvinte, alina durerile, submineaza puterea de manipulare a vorbelor si gandurilor altor oameni si indeamna umanitatea, care si-a reprimat prea multa vreme imboldurile naturale, sa accepte trupul cu placere. Preocuparea sa pentru detalii incanta sufletul. Este un ilustru miniaturist, asa cum el insusi a afirmat alta data despre Wagner.

Viata pentru Nietzsche era un limbaj pe care obisnuia sa-l inventeze, un grai totodata muzical si pictural. Existenta insasi reprezenta o forma inventata, cartile sale atat de aproape de viata au o sensibilitate spontana, sunt asimetrice, discontinue, strans concentrice, desi fara un centru evident. Ele reprezinta rodul unei minti impetuoase si al unei personalitati divergente. Stilul consta din instantanee mentale minutioase si adesea geniale.

Pentru Nietzsche, istoria gandirii apusene reprezenta un neintrerupt bal mascat si costumat la care luau parte dogmele si credintele societatii omenesti imbracate in arlechini. Cartea " Dincolo de bine si de rau pare un simildiamant incrustat in trupul muribund al Europei crestine. Filosofia era pentru el o ocupatie vitala, fermecatoare si disperata, in cadrul careia prefera sa intrebuinteze metafora decat sa intocmeasca note de subsol la textele lui Platon. I se parea, de pilda, nostim si semnificativ sa-l infatiseze pe solemnul Immanuel Kant, promotorul ratiunii transcedentale si al datoriei morale absolute, purtand o palarie chinezeasca.

Nietzsche a scris ca iubitor de viata si ca om inzestrat cu destula inteligenta si modestie pentru a-si da seama ca umanitatea nu reprezinta in mod necesar punctul esential si centrul esentei pe aceasta "jalnica si mica planeta numita Pamant". Orice credinte imuabile il umpleau de indoiala, intrucat nu exista decat doua senzatii de baza: placerea si durerea (fundament imprumutat si consolidat de Freud).

Exista filosofi care marcheaza in decisiv istoria gandirii: Nietzsche se aprecia ca fiind unul dintre acestia. Opera sa, afirma el, era suficient de violenta pentru a genera in istoria umanitatii o ruptura comparabila cu cea pe care a provocat-o mesajul lui Isus Cristos. Nu este deci uimitor faptul ca problematizarea actuala a "post-modernitatii", pentru a caracteriza ceea ce separa in mod ireductibil epoca noastra de epocile mai vechi, nu poate omite referintele la Nietzsche. Unitatea filosofiei lui este constituita in primul rand din condamnarea a tot ceea ce se gandise anterior sub numele de "metafizica".

FILOSOFIA CRITICA

Platon afirma deja teza potrivit careia o cautare autentica a adevarului n-ar putea avea loc decat printr-o convertire a privirii - intoarcerea brutala de la ceea ce este sensibil spre contemplarea ideilor inteligibile. Intr-un anumit fel, crestinismul va putea relua si el aceasta separare a lumilor, opunand vietii carnale, concupiscente si pacatoase transcendenta divina sau imparatia absoluta, buna a lui Dumnezeu. Potrivit lui Nietzsche, filosofia, aproape fara exceptie, se subsumeaza acestui efort de depreciere a vietii sensibile si a corpului in favoarea unor adevaruri superioare. Tocmai in acest plan are loc rasturnarea radicala propusa de Nietzsche: a aduce produsele constiintei la conditiile lor vitale "Exaltarea unor adevaruri pure si eterne este opera unor organisme lase care cauta cu febrilitate in fictiunea unei "lumi adevarate" un refugiu din fata puternicelor pasiuni ale vietii, pe care se simt incapabile sa le suporte. Mai mult, se poate arata ca valorile morale de bine si de rau, prezentate ca fiind absolute, nu sunt decat plasmuiri rauvoitoare ale unui popor de sclavi care vizeaza sa destabilizeze puterea senina a unei aristocratii cuceritoare. Aceasta vointa de "adevar" favorizeaza o viata decadenta careia ii gasim expresia laica in stiinta, ca ultim refugiu al unui spirit religios: ea presupune o credinta nelimitata in adevar. De la filosofia platonica pana la pozitivismul stiintific, trecand prin morala crestina si politica democratica, istoria occidentului se scrie ca o istorie a productiilor omului resentimentului, care ne conduce spre nihilism si spre "proclamarea mortii lui Dumnezeu".

FILOSOFIA AFIRMATIEI

Voind sa ii restituie statutul, dincolo de dispretul nefundat al metafizicii, Nietzsche ne descopera aceasta lume a sensibilului si a corpului ca fiind lumea "vointei de putere". Strabatut in intregime de vointa de putere, universul este caracterizat prin raporturi de forte intotdeauna instabile, precare si reversibile, de forme intotdeauna schimbatoare, care apar si dispar fara incetare, lume dionisiaca a durerii si a beatitudinii: cum ar putea oare aceasta lume sa suporte ceva precum "fiinta", atata timp cat ea este in perpetua devenire? In acelasi timp insa, cum sa nu cadem prada disperarii in aceasta lume deschisa perpetuei distrugeri si recreari, cum poate oare o vointa sa mai sustina o afirmatie daca aceasta se prabuseste, imediat ce este facuta, in vartejul devenirii? Pentru a raspunde la aceasta intrebare Nietzsche invoca fetele artistului, cea a "vesnicei reintoarceri" (anuntate de catre Zarathustra) si cea a supraomului. Prin actul de a crea forme, artistul se inscrie in miscarea insasi a vointei de putere: in aceasta lume in care totul nu este decat aparenta, el repeta aparenta pentru ea insasi. Fictiunile meatfizicianului, erau mistificatoare: ele voiau sa ne faca sa uitam vointa de putere, propunand in schimb o "fiinta adevarata transcendenta, in timp ce fictiunile artistului ne releva tocmai vointa de putere "vesnica reintoarcere" (afirmand ca tot ceea ce este obiect al unei vointe autentice se va repeta la infinit), se opune unei vanitati totale, creeaza pentru vointa de putere spatiul in care ea se va putea desfasura in inocenta totala a afirmarii sale.

Cronologie comparativa

1819 - Arthur Schopenhauer "Lumea ca vointa si reprezentare";

1839 - Ludwig Fenerback "Despre filozofie si crestinism";

1841 - Soren Kierkegoard "Esenta crestinismului" si "Conceptul ironiei";

1844 - Arthur Schopenhauer "Lumea ca vointa.." A II-a editie;

1844 - nasterea lui Nietzsche;

1845 - 1846 - Karl Marx "Ideologia germana";

1847 - Karl Marx "Mizeria filosofiei";

1848 - Karl Marx si Engels "Manifestului Partidului Comunist";

1849 - moartea tatalui lui Nietzsche, Carl;

1859 - Charles Darwin "Originea speciilor";

1865 - Nietzsche, student la Bonn;

1865 - 1866 - Nietzsche, student la Leipzig;

1867 - Marx "Capitalul" vol I;

1867 - 1868 - serviciul militar sfarseste printr-un accident de calatorie;

1869 - Edward von Hartmann "Filosofia inconstientului";

1869 - Nietzsche -profesor de filozofie clasica la Basel;

1869 - 1876 - se bucura de prietenia stransa a sotilor Wagner;

1870 - serveste ca sanitar in razboiul franco-prusac;

1871 - prima perioada importanta de boala;

1872 - "Nasterea tragediei";

1873 - 1876 - "Consideratii inoportune";

1876 - 1878 - ruperea legaturilor cu Wagner;

1877 - "Omenesc, prea omenesc";

1879 - marcat de sanatatea-i subreda, demisioneaza de la Universitatea din

Basel;

1880 - prima dintre cele 3 ierni (1880 - 1883 ) - in Genova fixeaza tiparul unei

vieti itinerante, cu anotimpurile reci petrecute mai tarziu la Nisa si verile

in Alpii elvetieni;

1880 - "Calatorul si umbra sa";

1881 - "Zori de zi";

1882 - "Stiinta vesela";

1882 - Nietzsche o cunoaste pe Lou Andreas-Salome si cultiva insistent o

prietenie patimasa;

1883 - Friedrich Engels - "Socialismul utopic si stiintific";

1883 - moartea lui Wagner;

1883 - 1884 - instrainat de mama si sora sa, inclusiv din cauza intrigilor

acestora,

Nietzsche sufera un esec in dragostea pentru Lou;

1883 - 1885 -"Asa grait-a Zarathustra";

1885 - Elisabeth Nietzsche se casatoreste cu Bernard Forster;

1886 - "Dincolo de bine si de rau";

1887 - "Genealogia moralei";

1887 - Elisabeth si Forster emigreaza in Paraguay;

1888 - Nietzsche se muta de la Nisa la Torino (aprilie);

1888 - "Cazul Wagner";

"Amurgul idolilor";

"Ian Antichristul";

Engels, Ludwig Fenerback si sfarsitul filosofiei clasice germane;

1889 - "Ecce Homo";

"Nietzsche contra Wagner";

1890 - Sigmund Freud "Interpretarea viselor";

1900 - moartea lui Nietzsche;

1919 - Engels "Principiile comunismului";

1930 - Sigmund Freud "Angoasa in civilizatie".