Elementele, structura si manifestarile culturii

ELEMENTELE, STRUCTURA SI MANIFESTARILE CULTURII

a. Elementele culturii

Cultura nu poate fi determinata doar prin semnalarea unor aspecte (gesturi, ritualuri religioase, ustensile casnice etc.) care sunt luate ca baza pentru generalizari grabite si speculative. Cultura este o retea de elemente, cu trasaturi specifice, si interrelate in ansambluri complexe.

Primul element al culturii, cel mai mic element distinctiv al ei, il reprezinta trasaturile culturii (culture traite). Trasaturile culturii sunt unitati de comportare invatata ce se inscriu pe un mare evantai de fenomene de la limba vorbita la uneltele folosite in gospodarie, O_:<t trasatura poate fi un obiect (un carlig de pescuit de exemplu), o tehnica (modalitatile de innodate a strunei de pescuit), o credinta (existenta unor spirite malefice sau benefice in rauri sau lacuri), sau o atitudine (o convingere ca pestele este superior ca factor de hranire si continut in proteine altor animale). Asemenea trasaturi sunt cele mai elementare expresii ale culturii, caramizile cu ajutorul carora se construiesc, modelele complexe de comportare ale unor grupuri distinctive de oameni.

Al doilea element il reprezinta un complex cultural. Trasaturile culturale, individuale ce sunt interrelate functional constituie un complex cultural. Cresterea bovinelor a fost o trasatura culturala a societatii masai din Kenya si a celei din Indonezia. Trasaturile legate unele de altele permiteau masurarea bogatiei personale prin numarul de bovine aflate in proprietate, asigurarea unei diete continand lapte si sange de bovine si organizarea muncii in conformitate cu nevoile cresterii cirezilor de vite. Asamblarea acestora si a unor trasaturi asemanatoare a dat nastere unui complex cultural al societatii masai, intr-o forma analoaga, complexele religioase, complexele comportamentale ale bisnismanilor, complexele sportive si altele de acest gen pot fi recunoscute cu usurinta in societatea americana sau alte societati.

Al treilea element fl reprezinta ariile culturale. Cand sunt insemnate pe o harta, trasaturile si complexele culturale dau nastere unor arii culturale. Putem semnala existenta unor arii culturale cu elemente de specificitate, chiar in randul societatii romanesti: Oltenia, Transilvania, Moldova, Bucovina. Daca ne coboram la un nivel si mai aproiat de concret, putem semnala arii de mai redusa extensiune, cum ar fi: Zona motilor din Muntii Apuseni, sau Zona Marginimii din aproprierea Sibiului.

In sfarsit, al patrulea element fl reprezinta extensiunile mult mai mari ale culturii, care au capatat denumirea de cufturi in cel mai larg inteles al termenului.

b. Structura culturii

Fiecare trasatura a culturii (cum ar fi scrisul sau prelucrarea fierului) sau fiecare complex cultural (tehnicile agricole sau viata urbana) reprezinta numai o fractiune a sistemelor sociale totale, manifestate in culturi in cel mai larg inteles al termenului. Fiecare trasatura culturala sau complex cultural este numai o parte minora a unui intreg ce poate fi inteles numai cand intreg ansamblul este luat in considerare. Antropologul Leslie A. White¹⁸ a sugerat ca din motive analitice o cultura poate fi privita ca o structura constituita din trei parti, intim interrelate, ce pot fi privite ca subsisteme a unui sistem atotcuprinzator. Acestea sunt: ideologia, tehnologia si realitatea sociala, studiata de sociologie, intr-o clasificare similara, Julian Huxley¹⁹ a identificat trei componente ale culturii; mentifacts (faptele mentale), artifacts (creatiile materiale ale oamenilor) si sociofacts (faptele sociale), impreuna, in conformitate cu aceste interpretari, subsistemele sunt unite in culturi privite ca niste inireguri. in cadrul acestora, ele sunt integrate: fiecare reactioneaza asupra celorlate si este afectata la randul ei de ele.

Subsistemul ideologic consista din idei, credinte si elemente de cunoastere ale culturii si din caile in care acestea sunt exprimate in vorbire sau in alte forme de comunicatie. Mitologiile si teologiile, legendele, literatura, filosofia si intelepciunea populara constituie aceasta categorie. Trecute din generatie in generatie, aceste sisteme abstracte de credinta sau mentifacts-uri ne spur ce se cuvine sa credem, ce se cuvine sa evaluam si cum se cuvine sa actionam. Subsistemul tehnologic este compus din obiecte materiale irenreuna cu tehnicile de folosinta ale acestora, cu ajutorul carora oamenii simt in stare sa supravietuiasca. Asemenea obiecte sunt uneltele si ate instrumente ce ne permit sa ne obtinem cele necesare hranei, imbracamintei, locuintei, apararii, transportului si petrecerii timpului liber. Huxley a numit obiectele materiale pe care le folosim pentru a realiza nevoile noastre fundamentale drept artifacts-uri. Subsistemul faptelor sociale al culturii este suma modelelor asteptate si acceptate in relatiile interpersonale ce-si afla expresia in asociatiile economice, politice, militare, religioase, de rudenie etc. Aceste socifacts-uri definesc organizarea sociala a culturii. Ele reglementeaza cum sa actioneze individul in raport cu grupul, fie el familia, biserica sau statul. Nu exista modele 'date' de interactiune. Acestea sunt invatate si transmise de la o generatie la alta.

Dupa parerea lui Leslie A. White, formulata in studiul The Concept of Cu/ture, publicat in 'American Anthropologist', cultura consista din lucruri reale si din evenimente observabile, direct sau indirect in lumea externa si structurate intr-un anumit fel. El spune ca toate acestea au o existenta in spatiu si timp: 1. in organismele umane (concepte, credinte, emotii, atitudini); 2. in procesele de interactiune sociala dintre fiintele umane; 3. in obiecte materiale (topoare, uzine, cai ferate, vase de lut). Pentru a exprima punctul lui de vedere el s-a folosit de o schema ce infatiseaza structura culturii si pe care o prezentam mai jos:

O   Persoane . Obiecte

- Linii de intretinere sau interrelatii

c. Manifestarile culturii

Cultura se manifesta in mai multe forme bipolare. Prima este legata de distinctia intre cultura ideala si cea reala. Cultura ideala consta in ceea ce oamenii spun ca ar trebui sa faca si din ceea ce ei spera ca fac. Ea se refera la comportarea sociala prescrisa. Cultura reala se refera la comportarea lor efectiva asa cum este determinata de antropologul cultural

A doua forma apare in legatura cu procesul de socializare si inculturatie. Antropologii, din acest punct de vedere, deseori fac distinctie intre cultura explicita si cultura implicita. Cultura explicita consta din obiceiuri si practici de care cea mai mare parte a populatiei este constienta si pe care ei o pot discuta liber. Ca exemple pot fi luate obiceiurile, cum ar fi cele legate de practicile religioase sau eticheta ce trebuie respectate de oameni. Ele sunt transmise prin instructie deliberata. Dar alaturi de invatarea publica, exista una mai subtila. Aceasta este invatarea ce are loc prin mijloacele imitatiei inconstiente, prin transmiterea unor sugestii de-abia schitate, de la un individ la urmatorul, sau prin schimbari exprimate in mituri, arta, literatura sau ritualuri. Fiecare individ poate fi gandit ca un receptor a unui flux constant de semnale impalpabile, venite din aceste surse variate, toate combinandu-se pentru a forma atitudini, valori si conceptii asupra lumii inconjuratoare. Regularitatile ce se nasc din acest fel de invatare tind sa ramana implicite, semnificand faptul ca ele rareori ajung la nivelul constiintei constiente. Comportarea sexuala ofera exemple de acest fel. Cercetarile au semnalat existenta unor modele ale comportarii sexuale ce se afirma intr-o societate particulara chiar daca s-a invatat foarte putin in acest sens. Asa se intampla si cu alte aspecte ale culturii pe care noi le insusim prin expunerea la actiunea unor elemente cu o influenta atat de subtila incat ele opereaza ca un fel de agenti ascunsi (asa ceva se petrece in mod obisniut in reclame sau in mesajele subliminale din televiziune). Existenta unei culturi implicite explica, intre altele, de ce indivizii sunt mult mai supusi culturii lor decat ei isi inchipuie ca sunt.

A treia forma de manifestare a culturii apare in relatia dintre antropolog si cei pe care el ii studiaza. Studiind diferite culturi, antropologii au semnalat doua tipuri de abordari, fiecare dintre ele infatisand forme diferite ale culturii. Este vorba despre abordarile emica (orientata spre actor, agent) si etica (orientata spre observator). O strategie emica investigheza cultura din perspectiva felului in care gandesc nativii: Cum percep ei si categorizeaza lumea?, Care sunt regulile de comportare si gandire pe care le impartasesc impreuna unii cu altii?, Ce anume are semnificatie pentru ei?, Cum isi imagineaza si cum isi explica ei lucrurile? in studiile lui, antropologul cultural cauta sa afle 'punctul de vedere al nativului' si se bazeaza pe purtatorii culturii - actorii sau agentii dintr-o cultura - pentru a determina daca ceea ce ei fac, spun sau gandesc este semnificativ sau nu. Abordarea etica (orientata spre observator) schimba accentul cercetarii dinspre categoriile, expresiile, explicatiile si interpretarile nativilor spre cele ale antropologului. Antropologul acorda mai mare greutate celor pe care el le noteaza si considera importante. Fiind un cercetator calificat, antropologul trebuie sa incerce sa ajunga la un punct de vedere obiectiv si comprehensiv, referitor la studiul altor culturi decat cea proprie. Marvin Harris^⁰ nu se refera la abordari sau strageii de tip emic sau etic, el vorbeste despre fenomene emice si etice. Astfel, fenomenele emice sunt acelea care sunt identificate si studiate independent de judecatile culturale ale nativilor. Desigur antropologul este si el un om care a fost crescut inir-o anumita cultura si care poate sa-l distraga de la o obiectivitate deplina, in practica de cercetare, cei mai multi antropologi combina strategia de cercetare de tip emic cu strategia de cercetare de tip etic. in vederea descrierii si interpretarii culturii, antropologii trebuie sa recunoasca distorsiunile ce vin dinspre propria cultura si, in acelasi timp, pe cele proprii oamenilor care sunt studiati.

Manifestarile culturii: ideala/reala, explicita/implicita si emica/etica se pot combina intre ele, complicand in acest fel domeniul de cercetare al antropologiei culturale. Iata cateva scheme ce vor sa ilustreze aceasta judecata. Prima ilustreaza raportul dintre emic si etic. Cea de-a doua dezvaluie corelatiile posibile dintre culturile ideala/ reala, pe de o parte, si explicita/implicita pe de cealalta parte.