Definirea conceptului de dezvoltare rurala si a altor concepte adiacente

Definirea conceptului de dezvoltare rurala si a altor concepte adiacente

Definirea conceptului de 'dezvoltare rurala ' este strans legata de definirea unui concept cu portanta mai mare si anume conceptul de 'economie rurala'. Jean-Marc Boussard, in lucrarea sa: "Introduction a l'economie rurale' (Edition GILLAS, 1992), defineste 'Economia Rurala' ca "o ramura a stiintei economice care se intereseaza in mod special de agricultura de lumea rurala si de sectorul agroalimentar'. intelegerea acestei definitii presupune intelegerea principalilor termeni cuprinsi in ea si anume: 'stiinta economica, 'agricultura', 'rural' si "agroalimentar'. Aceasta lucrare fiind destinata unui mediu economic, se poate admite ca termenul de Stiinta economica este familiar, in mod evident si termenii de agricultura si agroalimentar sunt in general cunoscuti. De regula, atunci cand se defineste un concept ce desemneaza un sector al activitatii economice, sunt invocate adesea caracteristicile care fac ca acest sector economic sa se deosebeasca de alte sectoare economice. Ori tocmai aici, in acest domeniu al "diferentelor' sau al "deosebirilor', apar, la o examinare mai atenta, unele dificultati. Oricat ar parea de ciudat, asemenea dificultati apar si in ceea ce priveste definirea unui concept atat de larg cunoscut si uzitat cum este " agricultura ', asupra definirii caruia ar parea ca nu mai pot exista dubii. Prezentam mai jos cateva dintre aceste aspecte reliefate de Jean-Marc Boussard in lucrarea citata.

Agricultura este o activitate economica care consta in a favoriza dezvoltarea plantelor si a animalelor in scopul obtinerii substantelor utile omului, in special produse alimentare dar nu in mod exclusiv alimentare, deoarece, pe langa acestea agricultura produce si produse nealimentare de mare utilitate: fibre de in, canepa si bumbac, lana, piei, blanuri, etc., pentru a cita doar cateva dintre produsele necomestibile si deci nealimentare. O asemenea activitate necesita, in general, mult spatiu, si aceasta este considerata o particularitate distinctiva sau o originalitate majora a agriculturii fata de alte economice, in special fata de cele industriale. Trebuie insa mentionat ca si alte ramuri economice folosesc suprafete intinse, cum ar fi de exemplu silvicultura si piscicultura sau acvacultura, ceea ce face ca "originalitatea majora a agriculturii' mentionata mai sus sa fie comuna si altor ramuri. De la o regiune la alta, piscicultura si silvicultura, fiecare in parte, pot ocupa suprafete mult mai mari decat agricultura. Aceasta face ca nici asertiunea cuprinsa in multe lucrari de specialitate, potrivit careia, agricultura ar ocupa cea mai mare suprafata a spatiului geografic, nu poate fi luata in consideratie ca atare nici la nivel planetar, nici la nivel national si nici chiar la nivel regional. Asertiunea respectiva poate fi valabila numai in unele zone si nu in mod generalizat

Valoarea productiei la hectar, in agricultura, este de multe zeci de ori sau chiar de sute de ori inferioara celei pe care o obtin marea majoritate a altor activitati. Aceasta particularitate ar putea apare ca paradoxala pentru ca, toti agricultorii din lume sunt foarte mandri atunci cand pot creste productia lor pe hectar. Pe de alta parte, valoarea productiei agricole la hectar variaza in largi proportii de la o cultura la alta si in functie de tehnicile si tehnologiile folosite la acelasi gen de cultura. De exemplu, cultura tomatelor poate asigura o productie de 10-20 de ori mai mare la ha, fata de cultura graului chiar in conditiile celui mai mare randament de grau la hectar. De asemenea un hectar de mei cultivat intr-o tara dezvoltata europeana poate asigura o valoare dubla la ha fata de aceeasi cultura intr-o tara africana.

Intre altele, agricultura este puternic dependenta de conditiile naturale: calitatea solului si conditiile climaterice. Aci este locul sa remarcam o distinctie ce trebuie facuta intre "sol' si "pamant'. Solul este mediul biologic particular, mai mult sau mai putin favorabil culturii plantelor, si mai mult sau mai putin natural (el poate fi ameliorat, cu toate ca aceasta poate costa scump si cere mult timp). Pamantul este, fara indoiala, partial, un dar al naturii, 'un dar gratuit al naturii' despre care vorbea David Ricardo, si el desemnat adesea prin termenul de 'teren ', ceea ce reprezinta "spatiul', adica suprafata ocupata de agricultura sau de alte categorii de folosinta (paduri, ape, drumuri, constructii, terenuri sportive, etc.). Se poate deci spune pe buna dreptate ca dependenta de spatiu nu este o caracteristica specifica numai agriculturii. Se poate spune acelasi lucru despre toate activitatile mentionate in paranteza de mai sus si in plus si despre turism, transporturi si alte activitati. Nici chiar dependenta de factorii naturali nu este specifica numai agriculturii, ea fiind comuna si altor activitati, de exemplu: turismul, mineritul, balneologismul, hidroenergia, si toate ramurile industriale bazate pe exploatarea sau folosirea resurselor naturale.

S-a spus ca una dintre specificitatile agriculturii consta in faptul ca Qaface apel la procese biologice. Este adevarat ca agricultura este o activitate economica in care procesele de munca se imbina cu procesele biologice, dar este tot la fel de adevarat ca procesele biologice joaca un rol important si in alte activitati economice, de exemplu, in orice industrie ce lucreaza cu procese fermentative. Prin urmare se poate pune intrebarea daca folosirea proceselor biologice constituie realmente o particularitate numai a agriculturii si daca exista intr-adevar o originalitate proprie agriculturii din acest punct de vedere.

O alta veche dezbatere, privind definirea agriculturii, este aceea de a stii daca padurea este o activitate agricola, in sensul restrans al termenului, padurea este distincta de agricultura, probabil pentru ca la origine, aceasta era un reziduu, adica un ansamblu de vegetale care nu faceau obiectul nici unei ingrijiri speciale, in afara de recoltare. La ora actuala este din ce in ce mai frecventa cultivarea padurii si, pornind de la aceasta, padurea este tot mai mult considerata ca facand parte din sfera agricola, in fapt, caracteristicile prezentate mai sus pentru agricultura sunt valabile si inca in proportii mult mai mari pentru silvicultura. Productivitatea padurii este de 10 pana la 100 de ori mai scazuta decat cea obtinuta de cereale sau de cresterea bovinelor, ceea ce conduce la considerarea silviculturii ca o forma extrema de agricultura.

Prestigiosul cercetator roman in domeniul istoriei agrare, Dr. Eugen Meves, care dovedeste o scrupulozitate sisifica in definirea terminologiei, a conceptelor si a limbajului stiintific "fara de care nesiguranta incepe sa marcheze gandirea stiintifica si chiar interpretarea, ca etapa obligatorie a investigatiei ', a adus o importanta contributie la delimitarea continutului si la identificarea relatiilor dintre trei concepte larg uzitate: AGRAR - AGRICOL - RURAL. Redam mai jos reflectiile sale bazate pe o impresionanta cercetare documentara in legatura cu aceste "notiuni fundamentale, cu caracter general'.

"Cuvantul AGRAR isi are izvorul in latinescul agrarius din familia lui ager (= camp). Sensurile care se dau acestei notiuni sunt oscilatorii. Se admite ca ea exprima ceva care are legatura cu pamantul (de ex. Arul este o unitate de masura agrara), sau care priveste proprietatea pamantului, proprietatea funciara si problemele politice, juridice, economice etc., legate de aceasta proprietate, in acest sens se utilizeaza expresia, .problema agrara ' care este interpretata ca o problema a proprietatii, a modelului de posesiune a pamantului. Exista insa si alte interpretari. Astfel se poate intalni opinia dupa care problema agrara ar fi o problema a cailor de dezvoltare a agriculturii si a raporturilor de clasa la sate, sens identic cu cet din expresia 'tara agrara', definita ca tara care isi sprijina economia in special pe productia agricola. Uneori notiunea de agrar este echivalenta cu cea de rural, pe cand alti autori diferentiaza cele doua notiuni. Alteori se stabileste o egalitate intre agrar si agricol. O interpretare realista este cea care cuprinde in fenomenul agrar toate manifestarile omenesti legate de agricultura.

" Cuvantul AGRICOL isi are originea tot in limba latina: agricola, iar acesta provine din asocierea lui ager camp, cu colere = a cultiva, adjectivul respectiv referindu-se la ceva care tine de agricultura sau care este folosit in agricultura. Prin urmare cuvantul agricultura ar semnifica cultivarea pamantului, prin interpretare strict toponimica. Interesant este faptul,, ca unii istorici si etnografi continua sa acorde credit acestui sens restrictiv, fapt care reduce ramura economica a agriculturii numai la activitatea de cultivare a plantelor, desi dictionarele sunt corecte si precizeaza ca agricultura are doua mari diviziuni: cultura plantelor si cresterea animalelor.

"In ceea ce priveste sectorul vegetal, trebuie spus ca acesta include nu numai cultivarea propriu-zisa a plantelor, ci si exploatarea suprafetelor acoperite de pasuni si fanete. De altfel, statistica inregistreaza sub notiunea de "teren agricol' urmatoarele categorii: culturi de camp, legume, vii, livezi, pasuni si fanete.

In engleza se utilizeaza adesea expresia de 'farming' pentru a desemna procesul tehnic de productie agricola (vegetala + animala), paralel cu cel de "agriculture', caruia i se da un sens mai larg. Adevarul este ca literatura anglo- saxona nu a delimitat net in prezent cele doua notiuni, ele coexistand si contribuind astfel la adancirea confuziei existente. Astfel, citim in Dictionarul Webster ca prin "agriculture' se intelege " The art or science of cultivating the ground; the production ofcrops and livestock on a farm', iar prin "farming' s- ar desemna "Act or business of cultivating land'. Dupa cum se vede, intre sensul acceptat in literatura de specialitate de limba engleza si sensul acordat de autorii dictionarului exista o opozitie completa. De fapt, in practica, cele doua expresii isi schimba intre ele rolurile intr-un mod nestatornic, confuzia luand proportii si mai mari prin echivalarea de catre cercetatorii istorici a notiunilor 'agricultural' si " agrarian '.

"Dupa parerea noastra - scrie E. Mewes - tinand seama de existenta celor doua notiuni cu circulatie paralela, termenul "farming' cuprinde doua domenii: cultura plantelor si cresterea animalelor, in timp ce termenul de "agriculture' cuprinde toate domeniile (unelte si masini, sisteme de agricultura, solurile, landsaftul, conservarea, prelucrarea si industrializarea produselor, calitatea productiei, comercializarea produselor, transporturile, constructiile, imbunatatirile funciare, organizarea teritoriului, propaganda agricola, statistica agricola, organizarea muncii si a productiei s.a). Restul domeniilor adiacente (din grupa institutiilor, relatiilor si ideologiilor) intra in notiunea de 'agrar'. Deci, si in limba engleza problema se reduce tot la cele trei notiuni de baza luate in discutie.

Cuvantul RURAL provine din rus, care inseamna camp, ogor, loc de arat, locuinta la tara, tara, tinut, loc, proprietate la tara (vezi expresiile: 'Paterna rura bobus exercit suis ' = lucreaza ogoarele parintesti cu boii sai, sau: 'Cum in sua rura venerunt' - cand au venit in proprietatile lor de la tara). Sensul adjectivului rural este uneori ingustat: agricultura, alteori extins la intreaga viata a satului.

"Nesiguranta terminologiei folosite se face simtita chiar si in limbajul sociologilor care au studiat fenomenul agrar. Astfel, H. Stahl, in studiul "Evolutia vechilor functii urbane ale orasului Slatina, intituleaza un capitol 'Caracterul agrar-rural al vechii Slatine ' (p. 20), dar nu vorbeste decat de caracterul rural, materializat in "proportia importanta a populatiei agricole a orasului' (p. 21), sau chiar de caracterul agricol al orasului, data fiind ponderea insemnata a productiei agricole (p.20).

" O incercare de analiza a intreprins in 1941 TraianHerseni, in cursul sau de "Sociologie rurala ". El subliniaza ca "exista atatea sociologii rurale cate tari agrare au ajuns la constiinta de sine '. (p. 7). 'Obiectul sociologiei rurale, este pretutindeni de aceeasi esenta: fenomenul agrar, prin care intelegem toate manifestarile omenesti legate de agricultura '(p. 8). Dupa care urmeaza o ampla explicatie: 'sociologia rurala se ocupa cu realitatea sociala agrara. Fata de termenii de sociologie taraneasca, sau cel de sociologie agrara, s-a impus termenul de sociologie rurala ca fiind mai cuprinzator. Biserica, scoala, primaria, carciuma etc., dintr-un sat nu sunt taranesti, nici agrare. Institutiile acestea, daca nu sunt taranesti sau agrare, sunt insa institutii rurale. Cum termenul de rural cuprinde atat termenul de taranesc sau pe cel agrar, cat si celelalte relatii din cuprinsul unui sat sau legate de agricultura, stiinta realitatii sociale constituita pe temeiul agriculturii a adoptat numele de sociologie rurala. Cand spunem ca obiectul sociologiei rurale este fenomenul agrar cu toata complexitatea lui, ne gandim nu numai la agricultori si la institutiile sociale cuprinse intr-un sat ci si la activitatea satului sau a altor unitati sociale in legatura cu agricultura fara de care realitatea sociala rurala nu poate fi pe deplin lamurita' (p. 8). 'Iata ce intelegem prin sociologie rurala: stiinta formelor si evolutiei fenomenului agrar, a societatilor si civilizatiilor rurale. Problema centrala a sociologiei rurale o constituie societatea si civilizatia taraneasca '. (p.29). Provenit din aceeasi scoala sociologica, O. N e a m n t u distingea in 1970 sociologia rurala de sociologia agrara, fara a da nici o explicatie.

"Fata de cele aratate, - scrie E. Me w e s - istoricul agrar este pus in situatia de a opta in deplina cunostinta de cauza. Relatia agrar - agricol - rural sub raport istoric a fost stabilita in mod clar prin definitia data de noi istoriei agrare: Istoria agrara este stiinta care se ocupa cu evolutia, in timp si spatiu, a agriculturii si silviculturii, a institutiilor, relatiilor si ideologiilor agrare precum si a vietii rurale, din punct de vedere economic, tehnico-stiintific, social cultural si politic'

Ceea ce ramane de lamurit este interferenta notiunilor, in scopul lamuririi acestor interferente E.Mewesaga realizat urmatoarele grupe de relatii:

'L Relatia rural-urban (care reprezinta mediul social si locul geografic al existentei colectivitatilor umane) tinde spre integrare in ambele sensuri: rural in urban sau urbanizarea ruralului.

,,2.Fenomenul agrar are o baza obiectiva: pamantul, deci este suma activitatilor legate de aceeasi sursa.

"3. Fenomenul agrar nu se suprapune cu mediul rural, o parte a activitatilor din acest mediu neavand aceeasi baza.

"4. Fenomenul agrar cuprinde o parte vasariabila a mediului urban propriu-zis putand ajunge pana acolo incat sa-i determine caracterul.

'5. Agricultura (ca proces de productie vegetala si animala) este doar o parte a fenomenului agrar, dar care joaca un rol determinant.

" 6. Agricultura este indisolubil legata de mediul rural, dar nu neaparat de mediul urban.

7. Raportul agrar/agricol este raportul dintre intreg si parte.

"8. Raportul agrar/rural este raportul dintre parte si intreg.

" 9. Raportul rural-agricol este raportul dintre intreg si parte.

"10. In proiectie rurala, raportul intre cei trei termeni merge descrescand: rural-agrar-agricol' (Eugen MEWES: "Relatia agrar - agricol - rural', in "Terra nostra', vol. IV, 1981, pag: 89-93).

In afara stradaniei de a da un continut cat mai exact termenilor si conceptelor cu care operam, este demn de retinut, din argumentatia prezentata mai sus, punctul de vedere al autorului citat privind raportul dintre rural ca un ansamblu sau un intreg, cum spune acesta, si sectorul agricol care nu este decat o parte a mediului sau a spatiului rural. Aceasta distinctie pe care E.

Mewes a lacut-o in 1981, cand toata lumea confunda ruralul cu agricultura si respectiv dezvoltarea rurala cu dezvoltarea agricola, merita sa fie retinuta si apreciata.

Mai recent, Prof Dr. Paun Ion Otiman precizeaza in acelasi sens continutul conceptelor analizate de Dr. Eugen Mewes, astfel: "Prima si cea mai des intalnita impreciziune terminologica se refera la "spatiul rural' si "spatiul agrar'; "activitate rurala si "activitate agrara' sau mai simplu "rural - agrar'. De la inceput trebuie precizat ca cele doua notiuni, desi relativ apropriate, nu pot fi confundate sau considerate sinonime. Sfera notiunii de spatiu rural, activitate rurala, de rural in general, este mai larga, cuprinzand in interiorul sau si notiunile de spatiu agrar sau activitate agrara sau, simplu, agrar. Chiar daca cea mai importanta componenta a ruralului este agrarul, iar cel mai extins spatiu al ruralului este cel agrar, si chiar daca cele mai importante si mat multe activitati rurale sunt cele agrare, cu toate acestea cele doua notiuni nu se suprapun, nu se confunda.

,Analizand in evolutie corelatia rural-agrar se constata o anumita modificare a acesteia, in societatile preponderent agricole, ponderea cea mai ridicata a activitatilor in spatiul rural o detin activitatile agrare. Cu timpul, spatiul rural s-a diversificat atat structural cat si functional, in sensul ca au aparut mai multe structuri si activitati neagrare, in prezent se vorbeste tot mai mult de neoruralism si de spatii de activitate neorurale. Dupa opinia noastra, - scrie P.I.Otiman - nu credem ca este vorba de un neorural, ci mai degraba de o anumita evolutie dictata de diversificarea activitatilor, prin aparitia si extinderea activitatilor neagrare pe seama reducerii ponderii populatiei ocupata in agricultura ca rezultat al unui proces de dezvoltare agrara, prin cresterea _k productivitatii muncii in agricultura propriu-zisa. Or, dupa parerea noastra, in conceptie noua, moderna, implantarea unui numar sporit de activitati neagricolt'i*

In spatiul rural trebuie facuta cu atentie, fara a afecta caracteristicile fundamentale ale acestuia. Mutatiile majore in rural, prin implantarea unor activitati preponderent nerurale ar duce, de fapt, nu la neoruralizare ci la urbanizare. Industrializarea, prin amplasarea de mari unitati industrializate, conduce implicit la deruralizarea spatiilor si trecerea la spatii urban- industrializate'.(pag: 3 1-32).

Retinem deocamdata precizarea continutului notiunii de rural din citatul de mai sus si acest strigat contra dezruralizarii ruralului asupra caruia vom reveni mai tarziu.

'Agroalimentarul' AGROALIMENTARUL desemneaza un ansamblu de activitati economice care inglobeaza agricultura, dar care acopera un camp mai vast, pentru ca el priveste de asemenea prelucrarea si comercializarea produselor agricole, respectiv spatiul economic cuprins intre momentul in care acestea ies din agricultura propriu zisa si cel in care ajung la consumatorul final.

Altfel spus, agroalimentarul cuprinde agricultura si activitatile din avalul sau pana la consumatorul final, reunind intr-un singur concept activitati agricole, industriale, de transport, de depozitare, de conservare, de comercializare si servicii. Alta data, partea neagricola a 'agroalimentarului' constituia ceva complet secundar, pentru ca micul agricultor isi vindea surplusul de produse direct consumatorului final, pe piata vecina, si in felul acesta, circuitul economic era redus si direct:

Producatorul agricol - consumatorul final. Insa, odata cu dezvoltarea urbanismului, lucrurile s-au schimbat. Doar a avea lapte nu inseamna nimic. El trebuie conservat, prelucrat si vandut, in tot acest ansamblu de activitati, agricultura ocupa un loc, adica o pondere din ce in ce mai redusa si incaseaza o parte din ce in ce mai mica din pretul produsului vandut consumatorului final. Costul alimentatiei depinde din ce in ce mai putin de costurile productiei agricole propriu-zise. Costul laptelui "la ugerul vacii' este aproape neglijabil in totalul costului laptelui vandut consumatorului final. Costul alimentatiei depinde din ce in ce mai putin de productia agricola propriu-zisa.

Activitatile «post-recolta» cresc considerabil costurile alimentare pe masura ce produsele agricole fac obiectul unei prelucrari tot mai sofisticate, al unui comert tot mai rafinat, parcurgand in mod succesiv filiere agroalimentare tot mai complexe si mai dezvoltate.

In afara sectoarelor de activitate din avalul agriculturii, mentionate mai sus, agroalimentarul inglobeaza de asemenea, si un ansamblu complex de activitati economice din amontele agriculturii care privesc furnizarea de bunuri si servicii intermediare necesare agricultorilor, si anume: fabricarea si distribuirea ingrasamintelor chimice, pesticidelor, materialelor, energiei, combustibililor, tractoarelor, masinilor si utilajelor agricole si de industrializare a produselor agricole, etc. Este vorba de industrii care pun in joc tehnici de varf (chimie fina, «zgeniul biologic»: ingineria genetica sau manipularea genetica, etc.) si care se afla la originea unor castiguri formidabile de productivitate observate in agricultura propriu-zisa de cateva decenii. Aceste activitati sunt desemnate uneori sub denumirea de 'agrofurnituri'.

In fine, tot din agroalimentar fac parte de asemenea si activitatile agricole si industriale care nu produc produse alimentare cum ar fi: productia de alcool din sfecla de zahar sau trestie de zahar destinat arderii sau productia de textile ca lana si produse din lana, bumbac si produse din bumbac, in, matase din viermi de matase, etc. intru-cat aceste produse nu sunt comestibile, unii economisti au simtit nevoia unei nuantari terminologice mai cuprinzatoare si care sa defineasca mai corect diferitele ansambluri economice inglobate sau agregate, in acest sens, in literatura de specialitate se foloseste un concept mai larg, si anume cel de sistem AGROINDUSTRIAL, care cuprinde toate activitatile economice din amantele agriculturii care asigura acesteia 'zagrofurniturile ', agricultura propriu-zisa si toate activitatile economice din avalul agriculturii care conserva, prelucreaza, transporta, stocheaza si comercializeaza produsele agricole alimentare si nealimentare. (Eugen Buciuman: .Integrarea agriculturii', Editura Ceres, Bucuresti, 1975). in aceste conditii, conceptul de agroalimentar se foloseste exclusiv pentru desemnarea ansamblului de activitati economice care au ca obiectiv producerea produselor alimentare.

Astfel, locul agriculturii in cadrul sistemului agroalimentar sau agroindustrial este cat se poate de clar: agricultura este miezul sau samburele unui agroalimentar sau agroindustrial mai inglobam. Toate activitatile economice sectoriale integrate in aceste ansambluri economice raman in interiorul unui nomenclator de activitati economice de tip clasic mentionate in capul balantelor de schimburi intersectoriale.

Urbanul si ruralul. Relatiile agriculturii cu lumea rurala sunt mai putin clare si merita o discutie mai larga. Pana nu demult, geografului ii era usor sa distinga doua tipuri de spatii, si anume: SPATIUL URBAN, care de regula se marca printr-un punct sau printr-un cerculet pe harta tarii la scara mare, si SPATIUL RURAL, adica restul spatiului national Spatiul rural era consacrat esentialmente pentru agricultura si alte sectoare primare furnizoare de materii prime naturale, iar spatiul urban era rezervat pentru sectoarele secundare (industriile de prelucrare), servicii si alte activitati economice. De asemenea centrele urbane concentreaza activitatile culturale de tip urban cele mai importante. Aceasta situatie era complet logica atata timp cat agricultura era considerata ca singura activitate economica care necesita mult spatiu (padurile si apele fiind incluse prin traditie in sectorul agricol), in timp ce alte activitati ocupau o suprafata neglijabila. Desigur ca existau si unele exceptii locale sau regionale, in literatura de specialitate se mentioneaza ca, de exemplu: cresterea vacilor de lapte in centrul unor orase pentru aprovizionarea cu lapte proaspat a consumatorilor si a laptariilor urbane, si invers, fabricarea arcurilor de ceas de catre taranii din Muntii Jura (Franta). Dar acestea nu reprezentau fenomene foarte importante din punct de vedere macroeconomic. Aceasta dihotomie urban-rural nu se mai pune astazi in tarile dezvoltate. Exista, fara indoiala, zone cu o slaba densitate a populatiei, unde cea mai mare parte a spatiului este ocupata cu activitati agricole, silvice, etc., si zone cu o puternica densitate demografica, lipsite de orice activitate agricola (dar nu lipsite de zone recreative «biologice» ca de exemplu: gradinile publice).

Activitatea economica din zonele rurale este departe de a fi in totdeauna in principal agricola, in tarile dezvoltate exista numeroase industrii si chiar societati de servicii care prefera sa se instaleze in zonele rurale. Acest fenomen se constata si in tarile in curs de dezvoltare. Pe de alta parte, odata cu dezvoltarea mijloacelor si cailor de transport, numeroase persoane lucreaza 'in oras' si locuiesc «la tara», in case proprii care ocupa suprafete deloc neglijabile in unele tari. De exemplu, in nordul Bostonului (SUA) exista o localitate rurala, Bosford, al carui teritoriu este, in prezent, vanat de familii care lucreaza in Boston si care doresc sa-si construiasca locuinte in aceasta localitate. Consiliul comunal a hotarat insa avizarea construirii pe teritoriul comunei numai cu conditia ca suprafata construita a unei locuinte sa nu fie sub 400 mp, iar suprafata minima a unui lot de casa sa nu fie sub 3 acri. Acest lucru are desigur o serie de implicatii asupra categoriilor sociale care se stabilesc in zona, a preturilor caselor si a pamantului, a calitatii sociale a zonei, etc.

Problemele zonelor rurale depasesc deci, de departe pe cele ale sectorului agricol sau chiar agr o alimentar, in acelasi timp, din cauza slabei densitati a populatiei, aceste probleme raman adesea asemanatoare, in principiu, celor ale agriculturii stricto sensus. De exemplu, furnizarea serviciilor publice este mai costisitoare pe locuitor, daca ne gandim la costul pe care il reprezinta pentru colectivitate aducerea unui ziar cotidian proprietarului unui sit asezat la 2 km de strada sau de drumul principal, in raport cu livrarea aceluiasi ziar in cutia postala a unui locuitor al oricarei metropole. Chiar si relatiile interprofesionale sunt mai dificile in mediul rural decat in mediul urban.

O ultima dificultate, dar nu cea mai mica, provine de la faptul ca definirea zonelor " rurale ' sau "urbane ' este facuta atat de incurcat incat este foarte greu de inteles. Se utilizeaza, de exemplu, definitii potrivit carora o comuna este urbana daca are peste 1200 de locuitori aglomerati intr-un perimetru delimitat (intr-o zona centrala sau localitatea in care se afla sediul administrativ comunal). Este cat se poate de clar ca o asemenea definitie este complet arbitrara si ca o lejera schimbare a pragului de 1200 locuitori duce la bascularea a mii de kmp., si a milioane de locuitori dintr-o parte in alta, fara ca nimic sa se fi schimbat in calitatea reala a localitatilor respective. Ba mai mult, acest gen de definitii pot conduce la deformarea completa a fenomenului. De exemplu, sa remarcat ca descentralizarea unei mici industrii dintr-o mare metropola spre un centru rural, respectiv o comuna rurala mai rasarita, care este fara indoiala o miscare de «ruralizare» a acestei industrii, a facut ca mica localitate sa treaca de la statutul de "sat' sau "comuna rurala' la cel de "zona urbana ", ceea ce are ca efect umflarea statistica a importantei zonei urbane fara ca localitatile si spatiile geografice ale acestor localitati sa fi cunoscut modificari calitative de urbanizare corespunzatoare continutului acestui concept. Trebuie deci gasite alte maniere de a defini "ruralul' si "urbanul', in acest domeniu inca nu exista solutii satisfacatoare.

Economia rurala si economia agrara. Din prezentarea de mai sus rezulta destul de clar ca economia rurala este o sfera mult mai larga decat economia agrara si ea o include si pe aceasta. Cu toate acestea, multi economisti agrari si- au intitulat tratatele de economie agrara drept lucrari de economie rurala, ceea ce denota faptul ca intre cele doua ramuri ale stiintelor economice puneau semnul egalitatii, ca, in viziunea lor, mediul rural era redus la agricultura, si ca prin urmare, dezvoltarea rurala era identificata cu dezvoltarea agricola, in acest sens, Robert Badouin, profesor la Universitatea din Montpellier (Franta), in cursul sau de "Economie Rurala' aparut in 1971, arata ca "Literatura de limba franceza, fie ca emana de la economisti specializati in chestiunile agricole sau de la agronomi versati in investigatia economica, a preferat intotdeauna denumirea de economie rurala celei de economie agricola aceasta expresie din urma fiind utilizata in mod mai curent de catre autorii straini, mai ales de catre cei anglo- saxoni' "Denumirea retinuta pare mai evocatoare decat cea de economie agricola ," care i se pare autorului ca are mai degraba o "rezonanta tehnica' in timp ce economia rurala isi propune sa studieze "aspecte ale vietii agricole ". " Ceea ce importa pentru economist, - spune R Badouin - nu este arta de a cultiva vegetale si de a creste animale, ci formele de organizare si mecanismele economice pe care le suscita, tinand cont de evolutiile tehnicilor agronomice si biologice, articulatia intre activitatea agricola si alte fenomene economi-ce'. (s.n.). "Dar acest fascicol de legaturi care unesc agricultura cu ansamblul economiei pot fi intelese la diferite niveluri: sectorul agricol considerat ca un univers dotat cu caracteristici particulare, exploatatia agricola reprezentata ca un centru de punere in opera a calculului economic, agricultorul considerat ca un subiect economic cu comportament original', (s.n.) (Robert Badouinn "Economie Rurale', Librairie Armand Colin, 1971, pag. 5 si urm.).

Rezulta din cele de mai sus ca Economia Rurala ar trebui sa se ocupe de agricultura privita in contextul legaturilor sale cu ansamblul economiei. Aceasta idee a fost exprimata si de catre alti doi economisti francezi, cu zece ani inaintea autorului citat, astfel, J. Milhau si R. Montagne, in manualul lor de "Economie Rurala', isi definesc preocuparile lor ca fiind " vointa sistematica de a explica cititorilor ca activitatea agricola nu poate fi abordata ca un simplu capitol al economiei generale ". (J. Milhau et R. Montagne, "Economie Rurale ", Paris, RU.F. coli. 'Themis', 1964, pag I, citat dupa R. Badouin, op. cit.).

R Badouin isi propunea ca obiect al tratatului sau de Economie Rurala mai putin punerea in evidenta a specificitatilor sectorului agricol si mai mult " cercetarea repercusiunilor la nivelul relatiilor care unesc agricultura cu ansamblul economiei ". El trateaza sectorul agricol " considerat nu in mod izolat, ci in raporturile pe care acesta le intretine cu o economie din care el insusi reprezinta un element constitutiv un ansamblu din care sectorul agricol este Parte integranta'.(s.n.). "A proceda la analiza economica a sectorului agricol - scrie R. Badouin - inseamna a preciza comportamentul agricultorilor in prezenta fenomenelor de productie si de piata, a repera legaturile care ii fac sa comunice cu alte sectoare, a se interoga asupra rolului ce-i revine (sectorului agricol - n.n) in cursul procesului de dezvoltare, a prezenta atitudinea lumii agricole ca un ansamblu de producatori si ca un ansamblu de consumatori, a cerceta modurile de ocupare a spatiului rural, a retine unele aspecte privind legaturile ce exista intre societatea agricola si societatea globala, a examina reactiile mediului agricol in cadrul raporturilor sale cu alte categorii sociale si cu autoritatea publica, a studia cum se exercita influentele intre orase si sate, a detalia raportul dintre agricultor si subiectele economice cu care se afla in contact', R. Badouin considera ca " aceasta constelatie de relatii, de comportamente, de mecanisme' apreciate din punctul de vedere al agriculturii, considerata la cele trei niveluri (sector economic, exploatatie si agricultor) formeaza obiectul Economiei Rurale ca ramura a stiintelor economice si pe care le trateaza in lucrarea sa mentionata mai sus. Studiul raporturilor care leaga sectorul agricol de ansamblul economiei este ordonat de catre autor in trei grupe mari de probleme, si anume:

In primul grup, sunt examinate, 'formele pe care le imbraca organizarea economiei in agricultura. A cultiva vegetale, a creste animale se poate face in multiple forme de organizare sociala. Daca agricultura este o activitate care confera tuturor celor care o practica un anumit numar de reflexe comune si de reactii identice, factori de permanenta si de universalitate, ea da nastere unor sisteme economice numeroase si variate. Ea este sediul unei mari diversitati Cercetarea sistemelor de economie rurala adaptata este astazi comuna tuturor fractiunilor globului: cum sa se armonizeze agricultura la o economie dezvoltata,, cum sa reuseasca mutatiile de sisteme care sa permita sa iasa la suprafata o economie agricola capabila sa raspunda cu succes exigentelor de acces la dezvoltare ".

Al doilea grup de probleme se refera la "raporturile dintre sectorul agricol si ansamblul economiei in cursul dezvoltarii. Aceste raporturi au aspecte cantitative. Un anumit numar de variabile agricole sufera modificari apreciabile: populatia, productia, productivitatea, comertul, etc. Aceste relatii imbraca de asemenea un caracter functional. Rolul cuvenit sectorului agricol in demarajul dezvoltarii, apoi m continuarea sa, variaza in functie de strategiile adoptate si de conditiile istorice. In sfarsit aceste raporturi au incidente structurale privind locul agriculturii in economie si articularea sa cu celelalte componente ".

Al treilea grup, de probleme este consacrat agriculturii si functionarii economiei. "Aceste relatii dintre agricultura, pe de o parte, si economie si procesul de prelucrare ce se opereaza, pe de alta parte, au nevoie de mediatori. Mecanismele economice regleaza aceste legaturi sau le comanda. Adaptarea productiilor agricole la nevoile economiei se face prin intermediul pietelor. Agricultura resimte efectele fluctuatiilor economice concurand la formarea conjuncturii. Transferurile de factori de productie se supun unei retele de legaturi care, uneori, este posibil de formalizat. Fortele economice provoaca o schimbare in localizarea culturilor. Agricultura participa la mecanismele economice '.

Este vorba deci de o concepere larga a economiei rurale' spune R. Badouin. Aceasta abordare este opusa ideii lui P. Fromont care recomanda ca economia rurala "sa se restranga in limitele exploatatiei agricole'. (P. Fromont: prefata la lucrarea lui J. Valarche: "Economie Rurale' Paris, Riviere, 1959, pag. 12; citat dupa R. Badouin, op. cit.). "Preeminenta acordata studiului sectorului agricol nu antreneaza excluderea exploatatiei agricole Organizarea economica a sectorului agricol se bazeaza pe celulele elementare care reprezinta unitatile de productie. Fizionomia sectorului agricol nu poate fi independenta de cea a unitatilor care o compun. Cresterea economica obliga adesea unitatea de productie agricola sa-si modifice continutul sau si structurile sale. La nivelul exploatatiei este locul unde mecanismele economice suscita un important numar de reactii'. Cu toate acestea, exploatatia agricola ca atare nu face obiectul de studiu al Economiei Rurale, care nu trateaza gestiunea exploatatiilor agricole si contributia pe care o pot aduce acestora tehnicile economice. Cu aceasta se ocupa gestiunea si managementul ca ramuri ale stiintelor economice.

"Dar comportamentul agricultorului la nivelul exploatatiei este din ce in ce mai mult comandat de catre fenomenele economice exterioare acestei exploatatii. Deciziile agricultorilor se inscriu in mod cert in cadrul exploatatilor agricole, dar sunt determinate de catre mecanisme si structuri ale caror amploare depasesc unitatea de productie. Daca aceasta ramane locul calculului economic, ea nu mai constituie in acest sens o localizare exclusiva. Familia si satul au de asemenea locul lor in cadrul acesteia la care se adauga comportamentul vecinilor, directivele cooperativei si orientarile politicii agricole " "Exploatatia nu se confunda nici cu campul, nici cu parcela. Dar chiar si in domeniul productiei, deciziile sunt influentate de sectorul de servicii si de catre organismul distribuitor de credit agricol. Soarta exploatatiei depinde atat de contigente familiale si de strategii exterioare agriculturii cat si de randamentul sau economic. Ea este un element dintr-un patrimoniu care poate sa cuprinda multe altele. Astfel, pare a fi oportuna situarea interesului esential al economiei rurale in studiul raporturilor care se stabilesc intre agricultura si ansamblul economiei pentru ca acestea sunt cele care comanda comportamentelor agricultorilor, inclusiv cele care se manifesta cu o forta particulara in interiorul exploatatiei. Combinarea comportamentelor agricultorilor, confruntarea cu alte comportamente determina continutul mecanismelor economice si modul lor de functionare. Reactia agricultorilor in fata fascicolului de conditii si restrictii ale economiei compun obiectul central al economiei rurale ". (s.n.). (R. Babouin: op. cit pag.: 5-10).

Rezulta clar din cele de mai sus ca R. Badouin abordeaza economia rurala de pe pozitiile agriculturii si o circumscrie la legaturile acesteia cu restul lumii economice. Declarand ca: "Situarea analizei la nivelul sectorului agricol faciliteaza studiul comportamentului agriculturii in prezenta mecanismelor economice ," pentru R. Badouin exista doar doua ansambluri: ansamblul sectorului agricol si ansamblul economiei si relatiile dintre aceste doua entitati. Aceasta abordare a economiei rurale isi are explicatia sa istorica:

In primul rand, studiul economiei rurale a fost abordat prima data in special de catre economistii agrari sau de catre agronomi versati in investigatia economica si ca atare, acestia ridicandu-se de la nivelul sectorului in care se simt infipti profesional la nivelul ansamblului rural raman totusi legati de sectorul agricol. Ei au dificultati in a se echidistanta fata de agricultura si celelalte sectoare ale economiei rurale si a le trata in totalitatea si complexitatea relatiilor intersectoriale.

In al doilea rand, cea de a doua jumatate a secolului al XX-lea a facut pasi importanti in analiza macroeconomica a relatiilor intersectoriale. Balanta legaturilor dintre ramuri ca tablou al schimburilor input-output, care a adus lui Wassily Leontieff un Premiu Nobel pentru economie, a constituit expresia cea mai vie a rezultatelor obtinute de analiza economica in acest domeniu. Prin urmare, relatiile sectorului agricol cu ansamblul economiei si integrarea agriculturii in acest ansamblu a constituit tema dominanta a cercetarilor considerate de economie rurala in anii '60 si '70. Modul in care Badouin defineste obiectul economiei rurale este edificator in aceasta privinta si trebuie recunoscut ca aceasta definire a obiectului economiei rurale axata pe relatiile sectorului agricol cu ansamblul economiei si pe reactiile si comportamentul agricultorilor la comandamentele puse in fata lor de evolutia conjuncturilor economice a constituit un pas inainte in particularizarea economiei rurale ca stiinta cu obiect propriu diferit de cel al economiei agrare. P. Fromont a exprimat-o si dupa al doilea razboi mondial, asa cum s-a aratat mai sus, insa inainte de razboi, in prima jumatate a secolului al XX-lea, economistii puneau in mod unanim semnul egalitatii intre economia rurala si economia agrara. Un exemplu ilustrativ in aceasta privinta il constituie si modul in care economistii romani dintre cele doua razboaie mondiale au definit obiectul economiei rurale. Astfel, Dr. N.O. Popovici-Lupa, in Manualul sau de economie rurala, editat in 1929-1930, scria cat se poate de clar:

"Economia rurala, prin natura ei, este stiinta de sinteza a cunostintelor de agricultura.

Economia rurala se ocupa cu agricultura in sensul ei restrans; totusi nu trece cu vederea carierele, silvicultura, gradinaria, viticultura, piscicultura, sericicultura si cresterea albinelor, cand acestea formeaza ramuri secundare ale un ei exploatatii.

Scopul economiei rurale este astfel de a dezlega trei probleme, deosebite una de alta:

1.    De a expune principiile dupa cari se intocmeste si conduce o exploatatie rurala:economia rurala propriu-zisa.

2.    De a aplica prin calcul aceste principii la determinarea valorilor agricole: estimatii sau taxatiunile agricole.

3.    De a arata cum se coordoneaza si verifica rezultatele exploatatiei: contabilitatea agricola.

Cand perceptele economiei rurale se aplica la totalitatea agriculturii natiunii sau natiunilor, avem stiinta ce poarta numele de politica agrara sau agricola, care se ocupa atat cu principiile de cari trebuie sa se calauzeasca statul in repartitia proprietatii rurale si in incurajarea agriculturii, prin legi si diferite asezaminte, cat si teoria impozitelor aplicate in agricultura.

Prin urmare, economia rurala priveste lucrurile din punctul de vedere al gospodariei particulare, iar politica agrara le considera din cel al economiei nationale.

O gospodarie particulara este insa numai o veriga in reteaua economiei nationale, care la randul ei - prin dezvoltarea raporturilor economice, in special in ce priveste agricultura, prin concurenta mondiala - devine o veriga a economiei mondiale. De aceea pentru tratarea si dezlegarea problemelor agricole, trebuie sa se tina seama de imprejurarile si conditiile economiei nationale si mondiale ". (Dr. N.O.Popovici-Lupa: "Manual de economie rurala pentru clasa a VH-a normala ', Bucuresti, Editura Libraria «UNIVERSALA» Alcalay & Co., 1929-1930, pag: 3-8).

Pentru economistii romani din prima jumatate a secolului al XX-lea exista un motiv foarte important de identificare a obiectului economiei rurale cu obiectul economiei agrare si de identificare a dezvoltarii rurale cu dezvoltarea agrara: la timpul respectiv peste 80% din populatia tarii era ocupata in agricultura, deci populatia Romaniei era prin excelenta o populatie rural-agrara, iar agricultura reprezenta o pondere importanta in produsul intern brut, in valoarea exporturilor, etc. Totusi, trebuie remarcat in citatul de mai sus sesizarea legaturilor dintre exploatatia agricola si ansamblul economiei nationale si mondiale, legaturi pe care tableaza economistii rurali occidentali din deceniile 7 si 8 ale secolului al XX-lea.

3.3. Dezvoltarea rurala in preocuparile diferitelor organizatii internationale

Dezvoltarea rurala in preocuparile FAO. Dezvoltarea rurala a preocupat organizatiile internationale inca de prin anii 70. FAO, ca organizatie a Natiunilor Unite care se ocupa cu agricultura si alimentatia a intreprins mai multe actiuni menite sa gaseasca solutii pentru dezvoltarea rurala in concordanta cu exigentele dezvoltarii economico-sociale. in cadrul acestei organizatii internationale a fost dezvoltat acum aproape trei decenii conceptul de dezvoltare rurala integrata. Conferinta FAO din 1969 a aprobat accentul pus pe abordarea integrata in stabilirea si dezvoltarea institutiilor rurale. Conferintele regionale care au precedat aceasta conferinta generala, tinute in 1968, au insistat ca Organizatia sa se preocupe mai mult de aceasta problema. Multi delegati, printre care si delegatia Romaniei, au cerut discutarea in detaliu a principiilor dezvoltarii rurale integrate, metodele utilizate si si rezultatele obtinute. Pentru a raspunde acestor dorinte, si gratie sustinerii financiare din partea Oficiului suedez pentru dezvoltare internationala (SIDA), FAO a organizat in 1971 un important colocviu la Roma care a abordat problemele institutionale ale dezvoltarii rurale integrate. Aceasta abordare a fost o cerinta expresa in primul rand a tarilor in curs de dezvoltare si ca atare colocviul din 1971 a avut caracterul unei consultatii internationale data acestor tari. Colocviul respectiv, care remarca faptul ca abordarea integrata a dezvoltarii agricole suscita deja un interes deosebit de vreo zece ani, a definit continutul acestui concept sub aspectul ajustarilor structural-institutionale pe care le implica. Astfel, in Raportul FAO/SIDA asupra acestui colocviu se arata ca: "Prin dezvoltare rurala integrata se intelege tot ansamblul de masuri - guvernamentale si ne guvernamentale - care au ca scop difuzarea tehnicilor modeme m randul populatiilor rurale si laciitiaiea aixutt&m wx^vura, tec ^teit ^ei interesati; aceste tehnici vizeaza cresterea productiei, a productivitatii si a veniturilor; ridicarea nivelului de viata din punct de vedere economic si social; utilizarea, dezvoltarea si protejarea mediului inconjurator, in scopul ca acesta sa ofere locuri de viata si de munca agreabile si permanente; antrenarea ruralilor la a participa din plin si activ impreuna cu citadinii la viata sociala, politica si economica a tarii ". ("Rapport du colloque FAOISIDA sur l'etablisement d'institutions agricoles en vue du developpement rural integre ". FAO, Rome, 1971, pag:4 si unn.).

Dezvoltarea agricola integrata cuprinde elementele dezvoltarii rurale integrate care sunt asociate productiei, productivitatii si veniturilor agricole, precum si alte elemente care aduc acesteia un suport direct sau favorizeaza de o alta maniera bunastarea agricultorilor. Colocviul mentionat si definirea conceptului de dezvoltare rurala integrata cu acest prilej au plecat de la constatarea ca, pentru cea mai mare parte dintre tarile in curs de dezvoltare, expansiunea agricola era factorul cheie al dezvoltarii rurale, in sensul ca aceasta furnizeaza principalele asezaminte economice si demografice. Din aceasta cauza, institutiile agricole sunt atat de importante in intregul proces de dezvoltare rurala. Dezbaterile din cadrul colocviului au examinat rolul starului si al organizatiilor profesionale private, necesitatea unei coordonari verticale si orizontale a diferitelor elemente ale programului dezvoltarii agricole si a subliniat necesitatea unei integrari a diferitelor elemente in subsisteme strategice, cum ar fi facilitatile de aprovizionare, de credit, de comercializare, de inmagazinare si de prelucrare a produselor, precum si rambursarea imprumuturilor, in unele cazuri, in aproape toate cazurile unde se anvizajaza o dezvoltare agricola si rurala trebuie sa existe un anumit numar de mecanisme si institutiile corespunzatoare care sa puna in miscare aceste mecanisme, astfel:

un mecanism de comunicare si de difuzare care sa favorizeze penetrarea si propagarea ideilor privind mijloacele de ameliorare a agriculturii si a vietii intregii comunitati rurale;

un mecanism care sa permita mobilizarea si investirea capitalurilor disponibile in sanul comunitatii rurale, sa le orienteze spre investitii productive in agricultura si in agroindustriile din centrele rurale si sa faciliteze miscarea capitalurilor intre comunitatea rurala si alte parti ale tarii, dupa cea mai buna utilizare;

un mecanism care sa faciliteze accesul comunitatii rurale la utilizarea monedei si la facilitatile de comercializare care permit transferul de energii umane si materiale, precum si schimbul de bunuri si de servicii in interiorul comunitatii rurale si intre aceasta si lumea exterioara;

un mecanism pentru mobilizarea resurselor umane ale comunitatii rurale, furnizarea structurilor necesare constituirii de grupuri si utilizarea de animatori locali, dotarea populatiei cu mijloacele necesare pentru a se exprima in afacerile locale si nationale si incurajarea participarii sale active la dezvoltare;

un mecanism pentru planificarea si reglementarea utilizarii resurselor in comunitatea rurala, a carei actiune ar trebui sa fie conjugata cu cea a organismelor de planificare si de reglementare la nivelul districtelor, a provinciilor si a guvernului central;

un mecanism care sa asigure pentru marea masa a ruralilor o parte echitabila din proprietatea si utilizarea mijloacelor de productie si garantarea locurilor de munca pentru cei care nu poseda pamant.

Colocviul s-a incheiat cu o serie de recomandari privind structurile institutiilor rurale ce trebuiesc create in tarile in curs de dezvoltare pentru a asigura dezvoltarea rurala integrata.

In anii care au urmat, conferintele regionale din cele 5 regiuni ale FAO si numerosi consultatii regional de experti privind dezvoltarea rurala integrata care s-au tinut la Colombo, Djakarta, Nairobi, Bogota si Lome, in anii!975-1976, au realizat o ampla si profunda dezbatere internationala asupra acestui concept. Concluziile acestor dezbateri s-au finalizat printr-un important simpozion interregional organizat de FAO in colaborare cu Oficiul central suedez de ajutor pentru dezvoltarea internationala (SIDA) si Fundatia germana pentru dezvoltare internationala (DSE), si care a avut loc la Berlin in 19-23 septembrie 1977. Acest simpozion a sintetizat dezbaterile conceptuale, metodologice si de politica economica in domeniul dezvoltarii rurale integrate. Vom reveni asupra acestui concept intr-un capitol separat data fiind importanta lui pentru o mare parte dintre tarile planetei. O buna parte din concluziile simpozionului au fost prezentate la timpul respectiv si in literatura de specialitate, in special in revista "Tribuna economica', iar autorii care i-au acordat importanta cuvenita au fost mult regretatul Dumitru si Ionita Olteanu.

Amenajarea si dezvoltarea zonelor rurale in preocuparile Comisiei economice OMJ pentru Europa. Paralel cu preocuparile tarilor in curs de dezvoltare, grupate in jurul FAO, pentru definirea conceptelor, strategiilor si programelor de dezvoltare rurala adaptate conditiilor lor, tarile dezvoltate din Europa si America de Nord, reunite in cadrul Comisiei Economice ONU ggntru Europa (CEE/ONU) au inceput si ele sa-si caute, prin consultatii internationale colective, solutii apropriate pentru dezvoltarea ruralului lor. in acest context, CEE/ ONU a organizat un seminar asupra problemelor amenajarii si dezvoltarii zonelor rurale, care a avut loc la Plovdiv in Bulgaria, in 3-8 iunie 1974, si la care au participat delegatii din 18 tari europene si din America de Nord. Subiectul precis al seminarului a fost identificarea "relatiilor dintre politica guvernamentala din domeniul dezvoltarii si amenajarii regionale globale, pe de o parte, si principalele sarcini ale amenajarii si dezvoltarii zonelor rurale, pe de alta parte', in concluziile generale ale seminarului s-a subliniat ca: "Zonele rurale reprezinta cea mai mare parte a teritoriului tarilor CEE/ONU si joaca un rol important in dezvoltarea lor sociala. Din aceasta cauza dezvoltarea acestor zone trebuie sa fie planificata rational si compatibila cu obiectivele globale ale natiunii. Zonele rurale nu ar trebui considerate ca entitati omogene - ele difera intre ele prin dotarea lor cu resurse naturale, traditiile lor culturale si etnice, nivelul lor de dezvoltare economica, sociala si tehnica, in numeroase tari, dezvoltarea echilibrata la nivel regional si ameliorarea nivelelor de viata ale satelor au fost principalele obiective urmarite. Progresele tehnice au creat interdependente din ce in ce mai mari intre agricultura si industrie, si intre orase si sate'.

Dezvoltarea rurala in preocuparile Bancii Mondiale» Banca Mondiala, implicata in finantarea mondiala a tuturor sectoarelor economice, nu putea sa ramana straina de preocuparile de definire a dezvoltarii rurale, ca un concept al politicilor economice, si prin urmare nu putea sa nu-si defineasca politica sa financiara fata de acest domeniu. Astfel, in raportul sau anual pa 1974, Banca Mondiala scria ca: "Dezvoltarea rurala este o strategie de crestere care se adreseaza unei anume categorii de populatie, respectiv celei de rurali saraci. Ea implica extinderea binefacerilor dezvoltarii celor al caror viitor este legat de cautarea mijloacelor de existenta la tara adica este vorba de micii agricultori, de micii arendasi si de cei care nu au pamant'. (BIRD: "Rural Development and Bank Policies', A Progress Report, Washington, D.C., 1974, p.¹). De remarcat ca, desi la epoca respectiva, termenul de " dezvoltare rurala integrata ' era in voga, Banca Mondiala nu adauga calificativul de "integrata' la termenul de "dezvoltare rurala', probabil pentru ca ea interpreta acest calificativ ca sinonim cu "coordonarea' la nivelul organizatiei, ceea ce reprezinta un principiu elementar al dispozitivului administrativ pentru a realiza un program specific.

Esenta definitiei prezentata mai sus are in vedere, ca prim obiectiv, remedierea saraciei de la tara, deoarece, " considerata ca grup, populatia rurala saraca este, printre toate grupurile comunitatii, cel care tinde sa fie cel mai defavorizat; el are un acces mai putin facil decat celelalte grupuri la servicii cum ar fi sanatatea si educatia. Acest grup accede foarte greu la mijloacele moderne de dezvoltare agricola, in afara de cazul in care sunt elaborate programe special pentru corectarea tendintelor existente, saracia se mareste si se agraveaza, chiar daca exista crestere economica'.

O strategie de dezvoltare rurala trebuie sa se bazeze pe trei puncte' - se spune intr-o lucrare speciala a Bancii Mondiale: "Developpement Rural. Politique sectorielle', Banque Mondiale, 1975. "In primul rand, ritmul de acces al indivizilor din agricultura cu o productivitate scazuta si activitatile conexe ale intreprinderilor mai rentabile a fost lent si va ramane lent, tinand cont de dimensiunea relativa a sectorului modern din cea mai mare parte a tarilor in curs de dezvoltare, in al doilea rand, in tarile in curs de dezvoltare, masa populatiei rurale cunoaste grade diverse de saracie; situatia sa nu poate decat sa se inrautateasca daca populatia creste in ritmuri fara precedent, in timp ce continua sa se impuna restrictii din cauza resurselor disponibile, a tehnologiei si chiar a institutiilor si organizatiilor.

In al treilea rand, zonele rurale au mana de lucru, terenuri si un anumit volum de capitaluri, care, daca sunt mobilizate, ar putea sa diminueze saracia si sa amelioreze calitatea vietii. Aceasta implica o dezvoltare mai puternica a resurselor existente, adica a constructiei unei infrastructuri cum ar fi sosele si retele de irigatii, adoptarea unei noi tehnologii de productie si crearea unor noi tipuri de institutii si organizatii.

"Dezvoltarea rurala fiind destinata reducerii saraciei, ea trebuie conceputa in mod clar pentru a creste productia si a ridica productivitatea. Dezvoltarea rurala are in vedere ca ameliorarea stocurilor alimentare si a nutritiei, precum si a serviciilor de baza cum ar fi sanatatea si educatia, pot nu numai sa determine progresul bunastarii fizice si a calitatii vietii a nevoiasilor rurali, ci pot de asemenea, in mod indirect, sa intensifice productivitatea lor si aptitudinile lor de a contribui la economia nationala. Dezvoltarea rurala trebuie sa se preocupe de modernizarea si de monetizarea societatii rurale si de trecerea sa de la izolarea traditionala la integrarea in economia nationala.

"Obiectivele dezvoltarii rurale depasesc deci orice sector particular. Ele inglobeaza ameliorarea productivitatii, cresterea gradului de ocupare a fortei de munca, si in consecinta, o crestere a veniturilor grupurilor beneficiare, precum si nivelul minim acceptabil in materie de alimentatie, de locuinta, de instruire si de sanatate. Un asemenea program national ar trebui sa fie compus dintr-un amestec de activitati care sa comporte proiecte pentru cresterea randamentelor agricole, sa creeze noi locuri de munca, sa amelioreze sanatatea si educatia, sa multiplice comunicatiile si sa ridice nivelul calitatii locuintelor. Un asemenea program ar putea sa fie format din proiecte privind un sector determinat sau din proiecte plurisectoriale, ale caror elemente ar trebui puse in aplicare concomitent sau succesiv. Elementele si esalonarea proiectelor sau a elementelor acestora trebuie sa fie concepute de asemenea maniera incat sa suprime constrangerile si sa sustina fortele care, in zona beneficiara, sunt favorabile dezvoltarii.

"Natura si continutul tuturor programelor si proiectelor de dezvoltare rurala vor reflecta circumstantele politice, sociale si economice ale tarii sau ale zonei interesate. Acolo unde dimensiunea si nevoile de dezvoltare rurala nu sunt acceptate de catre conducatorii guvernamentali, sau atunci cand penuria de resurse este extreme (in particular oferta de forta de munca calificata) proiectele initiale pot fi de natura experimentala, sau de o aplicare restransa. Cand nevoi particulare au un caracter presant, ca in cazurile de foamete sau de boala, poate sunt mai convenabile proiecte intensive cu o vocatie mai restransa ' (pag: 3-4).

Iata deci, definitia Bancii Mondiale privind dezvoltarea rurala si justificarea sa care creaza impresia ca este vorba de o opera de binefacere si ca ea nu conduce in mod explicit la interactiunea consideratiilor de bunastare si de eficacitate si la complementaritatea acestora. Ea nu ia pozitie in ceea ce priveste aceasta experienta care demonstreaza in toata lumea imposibilitatea institutionalizarii impartirii echitabile cu grupurile marginale ale populatiei rurale a produselor cresterii fara a le asigura in paralel o participare la puterea politica.

Dezvoltarea rurala in preocuparile OCDE La sfarsitul anilor '80, un grup de experti al OCDE care au analizat noile tendinte privind formularea politicilor rurale in tarile membre ale acestei organizatii, constata ca structurile economice si sociale ale regiunilor rurale din zona OCDE s-au transformat considerabil fata de situatia de la sfarsitul anilor '60, modificandu-se de asemenea compozitia demografica a mediului rural. "Economia rurala s-a integrat in economia nationala si internationala, ea nu mai este sinonima cu agricultura si, din multe privinte, ea s-a diversificat. Aceste procese de diversificare si internationalizare au antrenat o noua interdependenta.

Ca efect, tarile membre trateaza din ce in ce mai mult economia rurala ca un sistem global. Se admite tot mai mult ca pentru rezolvarea problemelor sale si pentru a intari contributia sa la performanta economiei nationale trebuie, inainte de toate sa fie considerata sub unghiul caracteristicilor sale si al capacitatii proprii. Aceasta constituie o dezvoltare importanta deoarece analisti si decidentii au avut tendinta, foarte multa vreme, sa trateze economia rurala ca o variabila de importanta secundara in economia nationala, care la randul ei, nu a fost definita, o perioada lunga de timp, decat in termeni de dezvoltare urbana.

Traditionalmente, in multe tari, teritoriile rurale au fost considerate drept contextul fizic si social largit pentru agricultura sa ca zone unde trebuiau create locuri de munca pentru a indigui fluxul migrator spre orase. Astazi, decidentii au constientizat faptul ca, in cea maz mare parte a tarilor, numai 1O-30% din populatia rurala este folosita in agricultura si ca, in mediul rural, capacitatile intreprinderilor au contribuit intr-o masura mai mare la cresterea si diversificarea economiei rurale decat programele de industrializare la scara mare.

Toate acestea au condus decidentii, dintr-un mare numar de tari ale OCDE sa-si regandeasca abordarile. Concepte ca "economia rurala', "gestiunea resurselor rurale ' si "politica rurala ' se utilizeaza in mod curent in Statele unite, in Uniunea Europeana si in majoritatea tarilor din OCDE'. (OCDE: "Formulation de la politique rurale. Nouvelles tendences.' 1987, pag: 11 si urm.).

Studiul citat, asa dupa cum arata si titlul sau, are ca obiectiv principal formularea politicilor de dezvoltare rurala in tarile OCDE si in acest context el acorda o importanta deosebita crearii cadrului institutional in care sunt elaborate politicile. "Luarea deciziei pentru economia rurala a devenit unul dintre aceste domenii care guvernele s-au confruntat cu o dubla sfidare: de a dezvolta si de a adapta cadrul institutional pentru formularea lor. Pe de alta parte, problemele de luare a deciziilor in domeniul rural pun de asemenea in competitie capacitatile statului si institutiile sale publice de a se adapta la schimbarile economice si sociale si de a-si redefini propriile lor roluri in procesul politic ". Dar, schimbarile structurale necesare dezvoltarii rurale vor fi tratate intr-un alt capitol. Deocamdata sa revenim la continutul conceptului de 'rural' si de "dezvoltare rurala

Tarile OCDE au utilizat diferite criterii pentru a defini zonele rurale. Politicile denumite 'rurale' pot acoperi o mare varietate de obiective a caror combinatii pot varia de la o tara la alta. Criteriul cel mai des folosit pentru a defini zonele rurale este, numarul de locuitori pe o unitate teritoriala ". El prezinta avantajul de a fi numeric si aplicabil ansamblului teritoriului national, insa are dezavantajul de a exclude informatiile socio-economice si de a nu conduce la o tipologie care ar permite sa se identifice enorma diversitate a zonelor rurale. La nivel international, informatiile sunt cvasi imposibile. De exemplu, in Statele Unite numerose politici sunt considerate ca "rurale' atunci cand ele se raporteaza la actiuni pentru zone nemetropolitane. Ori, acestea din urma sunt definite ca: "comune cu mai putin de 50000 de locuitori, in Finlanda, sunt considerate comune "rurale' localitatile care au mai putin de 500 de locuitori.

In numeroase tari clasificarea localitatilor in rurale si urbane s-a facut numai dupa criterii economice, dar indicatorii utilizati si diferitele tipuri de zone rurale considerate variaza de la o tara Ia alta, iar indicatorii utilizati nu sunt comparabili la nivel international. De exemplu: in Elvetia se utilizeaza urmatoarele tipuri de zone rurale: coroane rezidentiale, coroane de locuri de munca, centre medii tertiare, centre medii industriale, mici centre industriale, periferie industriala, mici centre tertiare, centre medii industriale, mici centre industriale, periferie industriala, centre turistice, periferie agroturistica, periferie agricola, periferie agroindustriala, in Statele Unite, districtele rurale au fost clasificate ca depinzand de agricultura, de industrie sau ca zone cu venituri scazute sau pentru primirea pensionarilor.

Nici o tara din OCDE nu a lucrat pe baza unei politici de ansamblu pentru dezvoltarea economiei rurale, in unele tari, politica rurala se raporteaza in principal la zonele cu o slaba densitate a populatiei, in alte tari, asemenea politici au fost formulate cu scopul de a ajuta categorii precise de zone defavorizate. Pe de alta parte, in toate tarile OCDE exista o legatura traditionala intre politicile agricole si programele ce se raporteaza Ia dezvoltarea rurala.

Perceptia ruralului este adesea mai importanta decat definitiile formulate. Multi oameni asociaza zonele rurale cu ideea de mari spatii libere, indepartate de centrele de decizie, creuzete ale traditiei si prudente in fata schimbarii, frumoase si de asemenea sarace. Le place multora sa utilizeze asemenea imagini chiar daca ele nu mai corespund realitatilor actuale. Pe de alta parte ele pot fi utilizate pentru a promova un anumit tip de turism sau pur si simplu sa constituie un mijloc care sa permita obtinerea cutarui sau cutarui ajutor public necesar pentru a depasi unele dezavantaje relative.

In final, expertii OCDE au dat conceptului de 'rural' o acceptiune "strict geografica, acesta desemnand mai degraba teritorii. Decat comune si orase, cu o slaba densitate a populatiei si cu o activitate economica diversa si dispersata, relativ independenta de influenta directa a zonelor metropolitane'. (Ibidem, pag: 14). Luate in aceste sens, zonele rurale acopera in tarile OCDE trei sferturi din teritoriul acestora si sunt locuite de mai mult de jumatate din populatie.