|
|
|
Judaismul nu se agita numai de catava vreme, - adica de cand simte ca se apropie de izbanda si intrezareste realizarea visurilor sale de despuiere si de subjugare a natiilor.
El lucreaza intr-ascuns de veacuri, - si anume de la inceputul erei crestine, caci are un dusman groaznic - Crestinismul - pe care il uraste de moarte.
Ovreii au o rabdare prodigioasa si o incapatanare cu adevarat diavoleasca. Acest neam, blestemat de Dumnezeu, nu se da indarat niciodata si dinaintea nimanui; el desfide timpul si trece peste toate piedicile, cand e vorba sa-si sature ura - care astazi e tot asa de vie, ca in timpul lui Hristos.
Si intr-adevar, jidovii, care au mostenit invataturile fariseice - transmise prin Talmud - cuteaza sa sugrume religia divina, dupa cum stramosii lor, acum vreo 2.000 de ani, au avut indrazneala nemaipomenita sa-L rastigneasca pe insusi Dumnezeu.
In adevar, "rabinii combatura, de la inceput, doctrina crestina, care facea prozeliti in turma lor
"Evangheliile trebuiesc arse, - zicea hahamul Tarphon, - caci paganismul este mai putin periculos, pentru credinta jidoveasca, ca crestinismul. Si nu era singurul sa cugete astfel, caci toti hahamii intelegeau in ce primejdie pusesera judaismul sectele judeo-crestinesti"[1].
Poate chiar ca ovreii, - "daca n-ar fi avut decat Biblia, drept carte sfanta, - s-ar fi contopit in Biserica crestina nascanda Un lucru insa impiedica fuziunea si mentinu pe jidovi printre popoare, - si acest singur lucru fu elaborarea Talmudului"[2].
Am aratat mai sus ca Talmudul nu respira decat ura contra Crestinismului, - ura care s-a cristalizat in faimoasa formula: "tob sebegoim harog", - adica: "pe cel mai bun dintre crestini, ucidel". Acesta este adevaratul sau scop: exterminarea bunilor crestini, pentru ca impreuna cu dansii sa piara si crestinismul.
Talmudul declara deci razboi, un razboi fara mila, pe viata sau pe moarte.
Dar pe de o parte ovreii, slabiti si imprastiati, nu puteau duce lupta pe fata; pe de alta, crestinii ii detestau si nu se incredeau in ei, mai ales cand era vorba de vreo discutie religioasa.
In asemenea conditii, mai mult decat perplexe, o idee infernala ilumina devla lui Iuda. Trebuia sa-i faca pe crestini sa lupte, ei insisi, in contra crestinismului.
Si intr-adevar, se vazura atunci aparand, una dupa alta, nenumarate erezii care se succedara neincetat, din primele secole ale crestinismului si pana astazi.
Prin sofisme, jidovii inselara pe crestini si mai ales pe neofiti si ii transformara in ereziarci, care in urma cautara sa distruga spiritul crestinesc[3].
Astfel s-au format toate ereziile care, - de la Ebionism, pana la Protestantism, - recunosc o origine jidoveasca.
"Sar putea face istoria curentului ovreiesc in Biserica crestina, - istorie care ar merge de le Ebionismul primitiv, la Protestantism, - oprindu-se intre altii la Unitari si la Arieni"[4].
Dintre aceste erezii jidovesti, cele mai importante sunt:
1. Ebionismul[5] si Elkesaismul ivite la sfarsitul primului secol si formate de "judaisanti incapatanati", care voiau sa tina sabatul si aveau repulsie sa converteasca pe gentili, - cu alte cuvinte, erau dusmanii catolicitatii Bisericii.
Aceste erezii renascura, mai tarziu, sub numele de Nazarenism sau doctrina crestinilor circumcisi, de Anti-trinitarism, de Quarto-decimanisme etc si se stinsera in cursul veacului al IV-lea[6].
Ele reinviara, pe la sfarsitul secolului al XII-lea, in Italia de sus, constituind Pasaginismul.
2. O a doua categorie de erezii, cu care Biserica a avut mult de luptat este reprezentata de gnosa jidoveasca si mai ales de Nicolaitism, - despre care Sfantul Evanghelist Ioan zice ca face parte din "Sinagoga Satanei"[7] - si de alte sisteme asemenea, care si ele s-au edificat pe baze judaice[8].
3. Din veacul al IV-lea pana in al VII-lea, istoria ovreilor este legata de istoria Arianismului, de izbanzile si de infrangerile lui"[9]. Aceasta erezie, care ataca Sfanta Treime, reusi aproape sa desparta in doua crestinismul si, ajutata de mai multi imparati, ii ameninta chiar existenta.
Biserica nu a suferit niciodata, - de la inceput si pana in epoca actuala sau francmasonica, - ca in timpul persecutiilor ariene[10].
Printre ereziile de origine jidoveasca, - dar mai putin importante ca cea precedenta, - sa citam pe acelea ale Unitarilor (monofizism si monotelism), care durara, din veacul al V-lea, pana in veacul al VIII-lea[11], si pe aceea a Iconoclastilor, care tulburara pacea Bisericii, de la inceputul secolului al VIII-lea si pana la jumatatea secolului al IX-lea[12].
4. Manicheismul, sau gnosa persana, care fu un fel de amestec al Elkesaismului jidovesc cu doctrina lui Zoroastru[13], lua nastere inca din secolul al II-lea, in Persia si se intinse din ce in ce, de la rasarit inspre apus.
In veacul al XII-lea, aceasta erezie reaparu in Bulgaria, iar partizanii ei, Bogomili, se raspandira in Europa si se stabilira, mai cu seama, in sudul Frantei, unde formara Catari, - care, in secolul urmator, se numira Albigeni.
Aceasta secta afirma ca doctrina ovreilor era de preferat aceleia a crestinilor.
In contra Albigenilor, care provocara dezordini foarte grave, Biserica, pentru ca sa-i extirpe, fu obligata sa predice o adevarata cruciada[14].
5. Cand Manicheismul fu invins, cu Albigenii, doctrinele jidovesti gasira adapost la Cavalerii Templului, - care mai inainte fusesera servitori devotati ai credintei crestine.
Din actele procesului, - publicate de Michelet in Documents inédits de l'histoire de France, - reiese ca, in momentul supresiei ordinului, batjocorirea Crucii facea parte din ceremoniile initierii. Acesti Cavaleri ai lui Crist scuipau de trei ori pe Crucifix, renegandu-l[15].
Sarutul rusinos completa aceste ceremonii de initiere[16].
Afacerea Templierilor se explica foarte bine, cand ne dam seama de modul de procedare al ovreilor. De altfel, acest mod de a lucra variaza putin.
Jidovii corup o asociatie puternica, ce le serveste drept masina de razboi, ca sa atace cu vigoare organizatia sociala care ii incomodeaza.
Indata ce au patruns acolo, ei procedeaza ca intr-o societate financiara, in care sfortarile tuturor nu au alt scop decat a servi cauza sau interesele lui Israel, - fara ca, de cele mai multe ori, indivizii sa stie ce fac.
Cavalerii Templului se gasira in multe imprejurari in raport cu jidovii, pentru afaceri de bani, - caci, intr-adevar, prin Templieri se indeplineau toate operatiile financiare ale Cruciadelor"[17].
Dar, marele vis al jidovilor, - adica o revolutie universala[18], organizata de catre Ordinul Templierilor, - disparu in flacarile rugului lui Jacques de Molay[19], superiorul lor.
6. Ajungem in sfarsit la erezia lui Luther[20] si a tovarasilor lui.
"In momentul Reformei crestinii erau mai putin credinciosi Averoismul (filosofie araba) preparase aceasta decadenta a credintei, - si se stie partea ce avura ovreii la raspandirea Averoismului, asa ca lucrau astfel pentru ei.
Cei mai multi din averoisti erau increduli sau cel putin atacau religia crestina.
In ani, care anuntau Reforma, jidovul deveni educator sii invata pe savanti limba ebraica; el ii initie in misterele cabalei, dupa ce le-a deschis portile filosofiei arabe.
El ii inzestra, contra catolicismului, cu redutabila exegeza pe care hahamii, in timp de veacuri, o cultivasera si o fortificasera, - acea exegeza (sofistica) de care va sti sa se serveasca protestantismul si, mai tarziu, rationalismul"[21].
"Rivalul lui Maimonide, rabi Solomon (fiul lui Isaac din Troyes, cunoscut sub numele de Rachi), precum si Tosafistii (savanti talmudisti) facura pe Nicolae din Lyra, care facu pe Luther", (Renan). Intr-adevar, franciscanul Nicolae din Lyra, de origine israelita, imprumuta de la acesti ovrei multe din argumentele sale contra Bisericii, - si aceste argumente fura transmise lui Luther"[22].
Reforma si-a luat radacinile in izvoarele ebraice, - zice ovreiul Bernard Lazare.
Spiritul jidovesc triumfa cu protestantismul.
Reforma fu, prin anumite parti, o intoarcere la vechiul Ebionism din veacurile evanghelice.
O mare parte din sectele protestante fura pe jumatate ovreiesti, doctrine anti-trinitare fura, mai tarziu, predicate de protestanti, - intre altii de Michel Servet si de cei doi Socini din Siena"[23].
In sfarsit, sa mai citam inca doi ovrei, care vorbesc si ei de erezia lui Luther.
"Orice catolic, care devine protestant face un pas catre judaism", zice A. Weil[24].
"Un protestant, - adauga Heine, - este un catolic care paraseste idolatria trinitara, pentru a merge catre monoteismul jidovesc"[25].
[1] Beraard Lazare, L'Antisemitisme, p. 47.
[2] Idem, I. cit., p. 7.
[3] In Evul Mediu, in anumite societati oculte de vrajitorie, de magiei de - satanism, fundate de jidovi cabalisti, acestia perverteau pe crestini, - ale caror pasiuni le excitau, - si-i convingeau ca sunt indraciti, despartiti pentru totdeauna de Biserica si blestemati de dansa. (Copin-Albancelli, Le drame maçonnique. II, p. 381-384).
[4] Bernard Lazare, I. cit, p. 50-51.
[5] Cuvantul Ebionim inseamna sarac.
[6] B. Lazare, I. cit., p. 50.
[7] Apocalipsul, II si III.
[8] B. Lazare, I. cit, p. 51-52.
[9] Idem, I. cit, p.87. Principalii scriitori crestini si Parintii Bisericii, mai toti, au combatut pe Jidovi.
Asa, de pilda:
Tertulian (De adversus judaeos),
Sf. Grigore din Nysa (Testirnonia adversus judaeos ex vetere Testamente),
Sf. Augustin (Oratio adversus Judaeos),
Sf. Ambrozie, Sf. Ieronim.
Sf. Ioan Gura de aur (Adversusjudaeos) etc. (B. Lazare, I. cit, p. 69-70).
[10] Hergenroether, Histoire de l'Egiise, T. II, p. 22. (Delhomme et Briguet, Edit). Oroarea lasata de aceasta doctrina, in sufletele crestinilor, a fost atat de adanc intiparita, ca a persistat, la noi, pana la inceputul veacului al XIX-lea. Astfel, blestemele si afuriseniile, - continute, de exemplu, in actele de donatie, pentru a inspaimanta pe urmasii care ar fi voit sa-si aproprieze mosiile inchinate manastirilor, - sunt facute pe numele lui Iuda si al lui Arie.
[11] Idem, I. cit.. D, p. 227-345.
[12] Idem, I. cit., III. p. 55
[13] Idem, I. cit., I. p 396.
[14] Hergenroether, I. cit, IV, p. 229.
Pierre le Vénérable, staretul din Cluny, scrie despre Albigeni:
"Am vazut, - prin o crima nemaipomenita la crestini, - profanand bisericile, rasturnand altarele, arzand crucile biciuind pe preoti, intemnitand pe calugari si silindu-i sa-si ia femei, prin amenintari si chinuri" (Drumont, I. cit, I., p. 158).
Dupa razboiul Albigenilor, Conciliul din Latran (1215) lua hotararea sa oblige pe ovrei sa poarte, pe piept, o bucata mica de stofa galbena, - pentru ca poporul, care e usor de inselat, sa poata sa-i recunoasca si sa se prezerve astfel de insinuatiile lor perfide impotriva religiei crestine.
[15] Formula de renegare era: Ma lepad de Isus, - ma lepad de Isus, - ma lepad de Isus".
[16] Osculatus fuit recipientem in ore et postea in fine spinae dorsi.
"Societatile, care se leapada de Hristos, simt trebuinta de a simboliza aceasta injosire, printr-un semn vizibil.
Sarutul rusinos se mai intalneste la unii francmasoni, numiti Mopsi. Postulantul, - ai carui ochi sunt legati in timpul ceremoniei initierii, - este intrebat ce prefera: "Sa sarute posteriorul Marelui Maestru sau pe acel al Diavolului?" Cum, de obicei, recipiendarul refuza sa opteze fata de o alegere atat de putin atragatoare, supra-veghetorul lojei ii aplica, cu forta, pe buze, posteriorul unui catel impaiat, avand coada ridicata, pe care-l ia de pe masa Venerabilu-lui si care reprezinta pe dracul. Este logic ca, cel ce dispretuieste pe Dumnezeu, sa adore curul unui caine.
Ca varianta a sarutului rusinos, in unele loji se practica proba caprei lui Solomon. Venerabilul, adresandu-se cu gravitate recipiendarului, ii zice: "Domnule, noi posedam capra care a servit drept doica regelui Solomon; aceasta capra, prin o intamplare minunata si providentiala, este inca vie Veti ingenunchea si veti avea onoarea de a suge din tatele ei sfinte". Profanul, fiind fara banuiala, se pune in pozitia voita si "se pomeneste, pe gura, cu posteriorul zbarcit al unui tap puturos". (Drumont La France juive, l. p. 176).
[17] Drumont, I. cit, I, p. 172-173.
[18] Aceasta revolutie fusese pregatita de multa vreme de ovrei, - care, in plus, se bizuiau pe ajutorul regelui Maurilor din Granada si pe al sultanului din Tunis (vezi Archives nationales, carton J, 429, No. 18) precum si pe rascoala leprosilor, foarte numerosi in acea epoca. Acestia din urma, - atatati, indarjiti si inselati de Israel "cu fagaduieli mincinoase de regate, de comitate si de alte bunuri materiale" (vezi Guillaume de Nangis, 1321, p. 78; - vezi si Mkhelet), ar fi servit sa otraveasca puturile si fantanile, cu otravuri preparate de jidani, si cu modul asta ar fi aruncat pretu-tindeni ingrijorarea, tulburarea, nebunia, indispensabile marilor rasturnari sociale.
De altfel, ovreii ar fi lasat pe acesti nenorociti leprosi sa cada in mainile unei represii nemiloase, indata ce ei ar fi tras, din aceasta revolutie, tot profitul ce doreau sa aiba (Drumont, I. cit, I, p. 180).
Acest plan a fost reluat, punct cu punct, in al XVIII-lea secol, in timpul marii revolutii franceze.
[19] Drumont, I. cit, I, p. 177.
Manualul Francmasonilor declara ca, "daca Templierii au disparut din ordinea civila, ei au lasat urma in Francmasonerie Marele capitol mason din Stockholm pretinde chiar ca poseda testamentul autograf al lui Jacques de Molay, care a stabilit continuarea miste-relor Templierilor, sub aparenta confreriei mistice a Francmasonilor" (Drumont, Leit, I. p. 178). De aici provin si Bunii Templieri de la noi.
[20] "Husitii, - care au precedat cu putin Protestantismul, - au fost sustinuti de jidovi". (Bernard Lazare, I. cit, p. 125).
[21] B. Lazare, I. cit, p. 137-139.
[22] Drumont, I. cit, I, p. 152; - vezi si B. Lazare, I. cit. p. 166-167.
[23] B. Lazare, I. cit, p. 141.
[24] Drumont, I. cit, I, p. 194.
[25] Idem, I. cit, II. p. 370.
