Cahalul

CAHALUL

Talmudul este legislatia nationala a ovreilor, - dupa cum Coranul este legislatia nationala a arabilor.

Precum Coranul a creat imperiul musulmanilor, - tot asa si Talmudul a organizat intr-un Stat unic, pe jidovii raspanditi peste tot pamantul.

"Talmudul, - zice ovreiul Bernard Lazare, - a re­format natia jidoveasca, dupa imprastierea ei.

Gratie lui, indivizi, de origini diverse, formeaza un popor"[1].

Dar un asemenea Stat nu putea sa existe de fapt, caci natia ovreiasca fusese lipsita de teritoriul sau si fusese imprastiata printre alte natii, - mai mult sau mai putin dusmane, - jignite de navalirea unui popor strain si, in acelasi timp, raufacator.

In aceste conditii, Statul jidovesc trebuia sa fie ascuns si a persistat ast­fel, pana azi, sub forma de Cahal.

Statul ovreiesc sau Cahalul este format, ca toate statele:

1. - din o putere centrala, a carei autoritate suve­rana se exercita asupra tuturor iudeilor din lume;

2. - din puteri secundare, subordonate celei dintai si a caror influenta este marginita la ovreii care se gasesc intr-o singura tara;

3. - din puteri elementare, cunoscute sub numele de Cahale propriu-zise, sau Comunitati israelite, care isi au sediul langa Sinagoga si a caror actiune se intinde numai asupra evreilor care locuiesc intr-un oras sau chiar intr-o mahala.

Toate comunitatile unei aceleiasi localitati, au in­tre ele relatii foarte stranse si delegatii lor se reunesc, o data pe an, intr-un Sinod sau Congres jidovesc national.

Ele sunt legate, de asemenea, cu puterea secun­dara iudaica, a tarii. Aceasta din urma se aduna, din timp in timp, cu acelea ale altor tari, for­mand un Sinod sau Congres ovreiesc international.

Vom studia, mai intai, organizatia Cahalelor ele­mentare, - astazi bine cunoscuta, multumita indiscreti­ilor unui ovrei convertit. Pe urma, vom spune cateva cuvinte despre puterile secundare si despre puterea centrala, - care sunt aproape necunos­cute, fiind bine ascunse de jidovi.

Dar, inainte de a vorbi de alcatuirea diferitelor parti ale Statului iudaic, vom raporta ce zic doi autori ovrei asupra istoriei acestei organizatii.

Iata ce scrie Bernard Lazare despre Republicile - adica despre Cahalele sau Comunitatile - pe care jidovii le-au posedat pretutindeni si intotdeauna, chiar inainte de distrugerea Ierusalimului.

Jidanii care se asezau in tari straine, se grupau in cartiere speciale si alca­tuiau o societate deose­bita.

Pretutindeni, in Alexandria, in Antiohia, in Asia Mica, in orasele grecesti ale Ioniei, ei formara asociatii corporative in capul carora era pus un etnarh, care exercita asupra lor autoritatea civila si justitia, cu ajutorul unui sfat de batrani si al unui tribunal particular.

Sinagogile erau un centru al vietii religioase si publice. Jidanii se adunau in casele lor de rugaciune, nu numai pentru ca sa asculte citirea legii, dar si pentru ca sa vorbeasca de afacerile lor, pentru ca sa-si comunice parerile lor practice.

Toate Sinagogile erau legate unele de altele, for­mand o vasta asociatie federa­tiva, care isi intindea reteaua asupra lumii antice. Ele isi trimiteau emisari - se tineau unele pe altele in curentul evenimentelor a caror cunostinta le era de folos, - se sfa­tuiau si se ajutau reciproc

In fiecare cetate, ovreiul era sprijinit de comuni­tate; era primit frateste cand sosea ca emigrant sau colonist; era protejat si sustinut. I se dadea voie sa se stabi­leasca si beneficia de lucrul asociatiei, care ii punea la dispozitie toate resursele sale. El nu venea ca un strain, care are de gand sa intreprinda o cuce­rire grea, ci ca un om bine inarmat, avand alaturi de dansul protectori, prieteni si frati

La Roma, unde numarul lor fu considerabil, ovreii au fost tot atat de strans uniti intre dansii ca si in orasele Orientului. Cand Imperiul roman se prabusi si cand Catolicismul triumfator se raspandi, comu­nitatile jidovesti nu se schimbara. Ele erau orga­nisme foarte puternice si aveau o viata colectiva extrem de activa, care le-a permis sa reziste

De altminteri, sinagogile isi pastrasera autorita­tea. Daca jidanii erau supusi legi­lor aspre ale regate­lor si imparatiilor, ei aveau o carmuire proprie, consilii de batrani, tribunale, - la hotararile carora se supuneau, - iar Sinoadele lor interziceau unui israelit, sub pedeapsa blestemului, de a chema in judecata pe un coreligionar, ina­intea unui tribunal crestin

Comunitatea jidoveasca, Cahalul, era bine inar­mata impotriva celor ce calcau datoria solidaritatii; ea ii lovea cu afurisenia, pronuntand in contra lor Cherem-Ha-cahalul, adica blestemul comunitatii

In zilele noastre inca, in tarile unde jidanii tra­iesc sub un regim de exceptie, organizatia puternica a Cahalului subzista"[2].

Iata cum se exprima, asupra aceluiasi subiect un alt ovrei, convertit la crestinism, Brafmann, - care a scris o carte foarte documentata asupra Cahalului si asupra Judaismului in Rusia[3].

Brafmann expune mai intai istoria existentei jido­vilor si a organizatiei lor sociale, din timpuri foarte departate. El demonstreaza ca aceasta orga­nizatie s-a perpetuat sub nume diferite, - si mai ales sub acela de, Cahal (Heder Hacahal), - in sanul societatii antice, grecesti si romane.

Dupa caderea Ierusalimului sub Titus, guverna­mantul ovreiesc - sau Sinedrion - se ascunse sub numele de Scoala insa, organizatia se pastra, asa cum era, chiar si sub fondatorul imperiului mahome­dan, care, venit din Arabia, se stabili in principalele centre ale vietii ovreilor imprastiati, adica in Babilo­nia si in pamanturile persilor

In acest timp, organizatia statului jidovesc lua forma urmatoare: Poporul era reprezentat politiceste, in persoana unui print suveran «Roclh-Galuta», care rezida in Bagdad Acest sef suprem era ajutat de un fel de parlament administrativ, care corespundea Sinodului de azi si ale carui hotarari erau fara de apel. Mai mult, in fiecare provincie si in fiecare oras, exista un Cahal, condus de rabini si un «Bet-Din» sau tribunal local"[4].

"De atunci, ovreii au pastrat pretutindeni, in tim­pul Evului Mediu, aceeasi organizatie".

"Cand au fost goniti din Spania, din Franta, din Germania jidovii au cautat refu­giu in Turcia si in Polonia[5] si au venit acolo cu Cahalele lor, constituite ca sub do­minatia arabilor".

Dar, o astfel de afirmatie a natiei jidovesti, aduse mai tarziu serioase dificultati. Si, intr-adevar, dieta poloneza din 1788 isi propuse sa desfiinteze Cahalele, - dar in­cercarea sa nu izbuti.

Cu trecerea unei parti a Poloniei sub dominatia Rusiei, oamenii de stat ai aces­tei imparatii se ingrijo­rara si ei de Cahalul iudeilor.

Iata ce scrie in aceasta privinta Derjavin, - care a fost insarcinat de guvernul rusesc sa studieze chestiu­nea si sa fie reprezentantul sau in comisia stabilita pentru a rezolva problema ovreiasca:

"Ovreii poseda Cahale. care exista din vechime si guverneaza, in mod arbitrar, poporul, reguland si confirmand toate afacerile, atat religioase cat si civile. Aceste Cahale sunt foarte bogate si au o putere mare asupra natiei jidovesti"[6].

Dar Rusia, - ca si celelalte tari locuite de ovrei, din Persia pana in Polonia, - inga­duise mai intai Cahalele, ca fiind o institutie de care sa se poata servi ca sa stranga impozitele israelitilor pentru guvern. Ea incerca, in urma, sa-l suprime definitiv in 1844, cand intelese pericolul ce rezulta, pentru dansa, din exis­tenta acestui Stat jidovesc, in propriul sau Stat.

Iata de altfel, textul legii care desfiinta Cahalele din Rusia:

Lege, Art 14. - "Nici o lege, dupa care ovreii sa poata sa se guverneze in parti­cular, nu trebuie sa existe; - si de aceea, toate Cahalele si ce depinde de Cahale, sunt definitiv suprimate".

"Dar aceasta lege strasnica a fost si ea nimicita de preocuparile guvernului ru­sesc de a incasa impozi­tele, - astfel ca, in acest moment, ovreii au dreptul, mai mult ca niciodata, sa strige: Cahalul a murit! Traiasca Cahalul!"[7]

Prin urmare, putem sa incheiem cu Brafmann:

"Cahalul este guvernul national, bine organizat, al societatii ovreiesti".

"Cahalul exista si astazi, in fiecare comunitate ovreiasca"[8].

Cahalul exista si la noi in Romania, unde este nu­mit Administratia Co­munitatii ovreiesti.

Altadata, el era cunoscut sub numele chiar de Ca-hal. Astfel, in anumite documente oficiale ale Moldovei, pe la inceputul ultimului veac, se gaseste cuvantul Cahal, care indica, fie comunitatile ovreiesti fie pe reprezentantii lor. Asa de exemplu, in o anafora din 1850, citim: "Ovreii au, ca garantie, Ca­halul natiei lor"[9].

Acum, ca stim principalele peripetii prin care a trecut, in cursul secole­lor, - fara ca sa se schimbe, - organizatia poporului lui Israel, sa ne ocupam de constitutia Statului jidovesc si indeosebi de aceea a Cahalului elemen­tar, - constitutie care, pana la Brafmann, a ramas misterioasa.