Talmudul

TALMUDUL

Pe vremea lui Iisus Hristos, secta fariseilor raspan­dea, printre ovrei, oarecare invataturi explica­tive asupra Bibliei.

Pentru ca sa impiedice pierderea acestor doctrine, zise traditionale, un haham, numit Iuda Ha-Kados (sfantul) a scris, catre sfarsitul veacului al II-lea, o carte intitulata Misna.

Mai tarziu, Misna s-a marit cu diverse comentarii, care au format Ghe­mara.

Aceste comentarii, - impreuna cu Misna care le serveste de text, - con­stituie Talmudul.

Sunt doua Talmuduri: unul, numit Talmudul din Ierusalim (Talmud Jerusalmi), care a fost scris in Palestina, probabil in Tiberiada, pe la anul 380[1] dupa Hristos; si celalalt, numit Talmudul din Babilon (Talmud Babli) care a fost redactat in Babilonia si ispravit catre sfarsitul secolului VI.

Dar, Talmudul din Babilon a fost, mai tarziu, am­plificat prin comentarii, facute de hahamii din Evul Mediu.

Asa, Moise Maimonide, rabin din secolul al XII-lea, a scris un extract din Talmud si a numit lucrarea sa, Iad Hacazaca (mana tare).

Rachi, haham din Troyes si, in urma lui, mai multi rabini francezi, din veacurile al XII-lea si al XIII-lea, - au redactat niste glose talmudice, numite Tosafot (aditiuni), de unde se trage si numele de Tosafisti, sub care sunt cunoscuti.

Iosef Karo, haham spaniol, din secolul al XVI-lea, care a locuit catava vreme la Nicopol si la Constantinopol, a publicat in 1567, Sulhan-Aruk (masa pusa), in care "toate legile religioase si civile ale iudeilor sunt clasate in or­dinea subiectelor"[2]. Acest fel de Cod talmudic se adreseaza tuturor ovrei­lor.

Josef Karo, dupa ce a analizat si rezumat opiniile emise de toti predecesorii sai, ne dadu Sulhan-Aruk: care fu adoptat de totalitatea israelitilor, drept cod de religie[3].

Astazi, acest cod formeaza si o carte didactica pen­tru toate scolile ovreiesti din lumea intreaga.

Bartolocci, unul din oamenii cei mai adanc cunos­catori ai afacerilor ebraice, fixeaza, - in Bibliotheca Rabbinica, - terminarea definitiva a Talmudului, la sfarsitul secolului al XVI-lea"[4].

Pentru ca sa stim ce este Talmudul, ne-am procu­rat Talmudul din Jerusalim, care a fost tradus in frantuzeste de Moise Schwab[5].

L-am citit cu atentie si n-am gasit intr-insul decat niste interminabile dis­cutii, de cele mai multe ori copilaresti si ridicole, cu chitibusuri meschine[6], azvarlite, cum zice un autor ovrei[7], intr-o "salbatica neoranduiala".

Dar Talmudul de care se servesc jidovii, este Tal­mudul din Babilon.

Intr-adevar. "Talmudul babilonic fu primit de intregul Israel"[8].

"Talmudul din Babilon, a fost singurul adoptat de Sinagoga, pe cand Talmu­dul din Ierusalim a fost neglijat de doctorii si de copistii Evului Mediu"[9].

Or, Talmudul din Babilon, in editiile vechi, - de exemplu, in cea din Ve­netia, din 1520 si in cea din Amsterdam, din 1600, - contine numeroase pasaje care se refera la patimile de proprietate si de domina­tie.

In editiile mai recente, aceste pasaje, - care sunt pline de ura impotriva a tot ce nu e jidov, - au fost inlocuite prin cercuri sau prin linii in alb. Intr-ade­var, un Sinod ovreiesc tinut in Polonia in 1631, a prescris ca in viitor, asemenea pasaje sa nu mai fie imprimate, ci sa fie spuse prin grai in scoli[10].

Dar aceste pasaje au fost traduse, de mai multe ori, fie de hahamii con­vertiti la crestinism, fie de orientalisti sau de profesori de limba ebraica, ne-ovrei, - ca bunaoara de Wagenseii, de Danz, de Eisenmenger si mai de curand de Dr. August Rohling, profesor la Universitatea din Praga.

Vom imprumuta lucrarii acestui din urma savant[11] pasajele talmudice care ne intereseaza, - pentru ca sa le supunem criticii biologice.

Jidanii au cautat, intotdeauna, sa ascunda secre­tele criminale ale legislatiei lor.

De cate ori a vrut cineva sa traga valul care aco­pera marsavia Talmudului, a dez­lantuit imediat ura cea mai cumplita a jidovilor, care au tagaduit exacti­tatea tradu­cerii si au incercat, prin toate mijloacele posibile, sa se razbune impotriva traduca­torului[12].

Astfel, cand in 1700, orientalistul Eisenmenger, dupa un studiu de 20 de ani, publica traducerea unei parti din Talmud, in cartea sa Iudaismul descoperit, jidovimea scoase un raget de turbare.

Ovreii incercara mai intai sa confiste aceasta carte. Dar, neputand, ei oferira autorului 10.000 de taleri, pentru ca sa-si retraga scrierea.

Frederic I, regele Prusiei, caruia se adresara in urma hahamii, - calomniind pe Eisenmenger si acuzandu-l ca este un falsificator, - insarcina Univer­sitatile din Giessen, din Heidelberg si din Meinz, sa caute daca, intr-adevar, erau pasaje rau citate sau falsificate, in lucrarea acestui savant.

Insa traducerea lui Eisenmenger si citatele lui au fost in unanimitate declarate autentice, si hahamii, - nemaiputand sa minta in fata a trei Universitati, - au fost siliti sa le confirme in mod solemn[13].

Dar asupra nici unuia dintre traducatorii Talmu­dului, jidanimea nu s-a indarjit cu atata furie ca asupra celebrului orientalist Rohling. Toata haita presei ovreiesti s-a napustit asupra lui, numindu-l: barfitorul nevinovatilor, apostolul obscurantismului si amenintandu-l cu nimicirea morala.

Totusi Rohling nu s-a lasat intimidat si sfarseste astfel prefata editiei a 4-a a lu­crarii sale: "Pentru ca sa stie Iuda ca nu tratam cu usurinta cartile sale "sfinte", ne obligam bucuros sa-i platim suma de 1.000 de taleri, daca Societatea orientala ger­mana va judeca, citatele noastre ca inventii sau ca falsitati"[14].

O scena identica s-a petrecut cand cu publicarea unei traduceri a Sulhan-Aruk-u-lui.

In 1883, a aparut o carte: Judenspiegel im Lichte der Wahrheit (Oglinda ovreiu­lui la lumina adevaru­lui), - al carei autor s-a ascuns sub pseudonimul Dr. Justus, - si care contine o suta de legi traduse din Sulhan-Aruk.

Jidovii, infuriati, acuzara pe un redactor al "Mercu­rului Westfaliei", care fu tarat in fata tribuna­lelor, ca plastograf.

La proces, profesorul Dr. Ecker fu chemat ca ex­pert si fu silit sa examineze amanuntit cele o suta de legi din Judenspiegel.

In concluzia sa, savantul orientalist numeste aceste legi infame" si raportul sau a avut, ca urmare, achitarea acuzatului.

Inainte de a intreprinde studiul critic al prescripti­ilor talmudice, sa ne intrebam ce valoare are, pentru ovrei, Talmudul Babilonulul;

Hahamii prezinta acest Talmud ca fiind o carte sfanta, emanata din inspi­ratia divina, si mai impor­tanta chiar decat Biblia[15].

Si, intr-adevar, citim in Talmud:

"Biblia se aseamana cu apa; Misna cu vinul; iar Ghemara cu vinul care are o aroma parfumata"[16].

"Cel ce citeste Biblia, fara Misna si Ghemara, este ca si cum n-ar avea Dumnezeu[17].

"Pacatele contra Talmudului sunt mai grave ca pa­catele contra Bibliei"[18].

"Cel ce dispretuieste cuvintele hahamilor merita moarte"[19].

"Marele rabin Menachem zice ca insusi Dumnezeu consulta pe hahamii de pe Pamant, daca se intampla, in cer, vreo neintelegere asupra legilor"[20].

"Cuvintele hahamilor sunt cuvintele Dumnezeului viu"[21].

Maimonide vorbeste despre Talmud in chipul ur­mator:

"Tot ce contine Ghemara din Babilon este obliga­tor pentru orice ovrei, caci cuprinsul Ghemarei a fost, in intregime, aprobat de tot Israelul"[22].

Acelasi haham adauga:

"Cei ce calca invataturile Scribilor, trebuie sa fie mai aspru pedepsiti ca cei ce violeaza legea lui Moise. Calcatorul legii lui Moise poate fi iertat, insa violato­rul preceptelor hahamilor, trebuie sa fie pedepsit cu moartea

Primul venit dintre credinciosi trebuie sa omoare pe ovreiul care tagaduieste traditia Rabinilor Nici martori, nici dojeni prealabile, nici judecatori nu sunt trebuinciosi. Cine indeplineste aceasta executie are meritul unei fapte bune"[23].

Iata, de altfel, ce zic despre Talmud ovreii de azi:

"Cu cat Crestinismul, intinzandu-se, deschise lar­gul sau san, natiilor pagane, - cu atat Judaismul trebui sa se inchida in el insusi, sa se stranga cu o grija geloasa si sa inmulteasca practicele si observa­rile din fiecare zi, din fiecare ceas.

Astfel se sapa mai adanc prapastia care despar­tea Judaismul de Crestinism si de pagani Atunci se vazu acest fenomen straniu si unic in istorie, adica un popor, ri­sipit in cele patru colturi ale lumii, dar totusi ramanand unul, - o natie fara patrie, dar fiind puru­rea vie. O carte savarsi aceasta minune, - Talmu­dul"[24].

Judaismul isi are expresia in Talmud de care nu este departat ca inspiratie sau imputinat ca un ecou, - fiind exact locasul unde s-a incarnat, unde a luat forma, pentru a intra, din abstractie, in domeniul lucrurilor reale.

Studiul Judaismului este acel al Talmudului, - pre­cum studiul Talmudului este acel al Judaismului.

A vrea sa explici pe unul, fara sa explici pe cela­lalt, este o tentativa himerica. Sunt doua lucruri nedespartite, sau mai bine zis, un singur si acelasi lucru"[25].

"Talmudul fu primit, inca de la aparitia sa, ca ex­presia adevarata si sincera a legii traditionale. Numeroase scoli, in care Talmudul fu obiectul studiu­lui celui mai res­pectuos, se ivira deodata in Orient si in Occident. Opera, rasarita pe malul Eufra­tului, fu intr-o clipa in mainile ovreilor care locuiau pe malu­rile Rinului, ale Dunarei si ale Vistulei"[26].

"Studiul zilnic al Talmudului, la ovrei, incepea de la zece ani, pentru a se sfarsi cu viata"[27].

"Cei ce se magulesc, ca prin ajutorul Bibliei sa cu­noasca religia noastra, sunt intr-o desavarsita gre­seala Cartile talmudice sunt acelea care reguleaza viata reli­gioasa a ovreiului, de la prima aspiratie, pana la ultimul suspin"[28].

Iata acum ce zice, despre Talmud, un alt jidov, - haham convertit la cres­tinism:

"Talmudul este codul complet, civil si religios, al Sinagogei El este codul care reguleaza, pana in momentul de fata, purtarea ovreilor si pentru care ei profeseaza un respect religios, ce merge pana la fanatism".[29]

Prin urmare, Talmudul are o valoare enorma pen­tru ovrei. El este, - dupa propria lor marturisire, - creatorul Judaismului de astazi, el este co­dul ce reguleaza, pana in momentul de fata, conduita poporului lui Israel.

Se intelege deci usor, ce insemnatate prezinta, din punctul nostru de ve­dere, aceasta a doua legislatie, ovreiasca.

Prin urmare, vom cauta ce prescrie Talmudul in ceea ce priveste pati­mile de proprietate si de domina­tie.

I. - Patima de proprietate

Talmudul harazeste numai jidovilor intreg pa­mantul, cu toate bunurile din lume.

"Dumnezeu a masurat pamantul si a dat ovreilor pe goimi (adica pe cei ce nu sunt ovrei) cu toate avuturile lor"[30].

"Dumnezeu a dat iudeilor putere asupra averii si a vietii tuturor popoarelor.[31]

Jsrael este ca stapana casei, careia barbatul ii aduce bani. Intr-adevar, fara sa indure greutatea muncii, el trebuie sa primeasca bani de la toate popoarele din lume"[32].

"Cand va veni Mesia, ovreii se vor imbogati enorm, pentru ca toate tezaurele popoarelor vor trece in mainile lor"[33].

In consecinta, Talmudul da jidovilor dreptul de a fura pe goimi.

"Este permis sa despoi pe un goi"[34]

Dupa Maimonide, preceptul biblic "sa nu furi" in­seamna "sa nu furi pe nici un om, adica pe nici un ovrei"[35] - goimii nefiind oameni.

De altfel, cand un jidan fura pe un goi, el nu face decat sa-si reia avu­tul sau.

Dupa Talmud, "proprietatea unui ne-ovrei e ca un lucru parasit, ca un desert, ca nisipul marii: adevaratul proprietar legitim este ovreiul, care o ia cel dintai"[36].

Dupa rabinul Solomon Iarchi, sau Rachi, "averile goimilor sunt ca niste lucruri fara stapan, si apartin primului jidan care le ocupa"[37]

De asemenea, Talmudul interzice ovreiului sa dea inapoi goiului un lu­cru, pe care acesta l-a pierdut.

"Este oprit sa dai goiului un lucru pe care dansul la pierdut. Cel ce da unui goi obiectul pierdut, nu va gasi iertare inaintea lui Dumnezeu"[38].

"Tot ovreiul, care a gasit vreun lucru, trebuie sa-l restituie stapanului. Aceasta prescriptie se aplica numai in cazul cand e vorba de un iudeu care a pierdut ceva. Daca lucrul este al unui Akum[39], ovreiul care l-a gasit nu este obligat sa i-l mai dea; ba, ce e mai mult, este un pacat mare sa restitui ceva unui Akum.

Se face o exceptie cand se restituie obiectul pier­dut, pentru ca neovreii sa zica: Ovreii sunt oameni de treaba"[40].

Dar, pentru ca e vorba sa iti reiei avutul, toate mijloacele sunt bune; - astfel, Talmudul, in afara de furt si de tainuirea lucrurilor gasite, mai recomanda jidanilor camataria, frauda si chiar juramantul fals.

1. - Camataria

"Este oprit sa imprumuti pe goimi, fara ca­mata".[41]

"Dumnezeu a poruncit sa practici camataria fata de un goi si sa nu-i imprumuti bani, decat numai daca consimte sa plateasca dobanda; - astfel ca, in loc sa-l ajuti, sai faci paguba[42], chiar cand iti este trebuin­cios. insa, fata de un Israelit, asemenea procedare nu este permisa"[43].

"Este permis sa imprumuti, cu camata, pe un Akum pentru ca este o fapta placuta lui Dumnezeu sa iei dobanda nedreapta de la un Akum"[44].

2. - Frauda

"Este permis sa inselati pe un goi si sa luati ca­mata de la dansul; dar daca vindeti ceva aproapelui vostru (jidovului) sau daca cumparati ceva de la ei (de la jidovi) va este oprit sa-i inselati"[45].

Dupa Talmud, ovreiul poate sa insele pe un goi, pentru ca, daca este scris "sa nu faci paguba aproape­lui tau", - nu este scris "sa nu faci paguba unui goi"[46].

"Este sever oprit iudeului sa insele pe aproapele sau (adica pe un alt iudeu) Cel ce a inselat trebuie sa dea indarat. Dar aceasta prescriptie nu priveste decat afa­cerile dintre jidovi. Intr-adevar, este permis unui ovrei sa insele pe un Akum si, in acest caz, ii este oprit sa-i restituie ce a furat pentru ca este spus in Sfanta Scriptura: Nu insela pe fratele tau, - iar ne-ovreii nu sunt fratii nostri, ci sunt mai rau decat cainii"[47].

"Cand un evreu tine in gheare pe un Akum, alti evrei pot si ei sa imprumute cu bani pe acest Akum si sa-l insele, pana ca ne-evreul sa-si piarda toata ave­rea. Intr-ade­var banii unui Akum sunt bani fara posesor si oricine se poate face stapan pe ei.[48]

"Daca un jidov are vreo afacere de bani cu un Akum si vine un alt jidov de insala si el pe acelasi Akun fie prin masuri false, fie prin socoteli frauduroase, - atunci cei doi jidovi trebuie sa-si imparta profitul ce le-a dat Dumnezeu"[49].

"Daca vreun ovrei are, in tara sa, un proces cu un goi, veti face astfel ca ovreiul sa castige, - si veti zice ne-ovreiului: Asa vrea legea noastra.

Daca ovreiul se gaseste intr-o tara straina si daca legile ii vor fi favorabile, veti judeca, bineinteles, in folosul fratelui vostru si veti zice goiului: Asa vrea legea voastra.

Dar, daca ovreii nu sunt stapani pe tara si daca legile sunt priincioase goiului, trebuie sa recurgi la intrigi (la coruperea judecatorilor) pentru ca ovreiul sa poata castiga procesul"[50]

3. - Juramantul fals

Talmudul sfatuieste pe jidani sa jure, cand sunt fortati, - dar cu o restric­tie mintala, care anuleaza acest juramant.

"Rabi Akiba a jurat, dar s-a gandit, in sufletul sau, ca acest juramant nu era va­labil"[51]

Daca un rege cere unui ovrei sa marturiseasca, - cu juramant, - ca un alt ovrei a dezonorat o goia, - crima, ce merita pedeapsa cu moartea, acest jura­mant, fiind silit, trebuie sa fie nimicit in gand"[52].

Totusi e indispensabil ca juramantul sa fie anulat fara ca goiul sa bage de seama, - caci altfel religia talmudica ar fi desconsiderata.[53]

De altfel, jidovii, pot fi usor dezlegati, chiar de ju­ramintele cele mai sfinte.

"De cate ori luati trei oameni si ii constituiti in Tri­bunal asupra lui Israel, ei au aceeasi autoritate ca tribunalul lui Moise"[54].

Asadar, - adauga Drach, rabin convertit - "trei ovrei oarecare, - pe care un alt ovrei ii ridica la rangul de judecatori - au deplina putere in ochii Sinagogei, ca sa-l dezlege de juraminte si sa-i anuleze fagaduielile si angajamentele, atat pentru tre­cut, cat si pentru viitor Acest tribunal declara, fara alta forma de proces, orice promisiune si orice juramant, ca nule, de nul efect si neavenite"[55].

Dar, ce e mai mult, la sarbatoarea Reconcilierii (Iom Kipur), jidanii de azi recita, in mod solemn, la Sinagoga, rugaciunea Kol Nidre, al carei con­tinut, iata-l:

"Toate promisiunile si toate juramintele ce le vom face, si le vom jura si ne vom lega si vom impo­vara cu ele sufletul nostru, - din aceasta zi a impacarii si pana la cea urmatoare, care va veni spre binele nostru, - le regretam pe toate, ele sa fie dezlegate, iertate, desfiintate, anulate, nimicite, fara putere si fara valoare. Fagadu­intele noastre sa nu fie fagadu­inte si juramintele noastre sa nu fie juraminte"[56].

II Patima de dominatie

a) - in familie, Talmudul da ovreiului o putere absoluta asupra ovreicei.

"Omul poate sa uzeze de femeia sa, asa cum ii place, - ca de o bucata de carne ce o cumpara de la macelar"[57].

El poate sa o trateze ca in Sodoma[58]; si daca ea se plange, hahamii ii raspund: "nu putem sa-ti venim in ajutor, caci legea te-a dat prada barbatului tau"[59].

Talmudul merge pana la a tolera poligamia.

"Regele nu se poate insura cu mai mult de optspre­zece femei. R. Iuda zice ca el poate lua mai multe, - numai sa nu ia femei capabile de a-l co­rupe"[60].

Adulterul, cu o femeie ce nu e jidoafca, nu este so­cotit si nu poate fi pe­depsit[61] caci, la goi[62], nu exista maritis.

"Casatoriile ne-ovreilor nu aduc dupa ele nici o obligatie. Viata lor e legata ca aceea a cailor.

De asemenea, copiii n-au nici o legatura de fami­lie cu parintii lor, - si cand pa­rintii si copiii trec la judaism, fiul poate sa se insoare cu mama sa"[63].

Dar, ce e mai mult, - dupa hahami "e permis jida­nului sa abuzeze si sa dezonoreze o femeie necredin­cioasa"[64].

Pe langa aceasta, contrar moralei crestine, legisla­tia talmudica recu­noaste si sprijina cu putere institu­tia robiei.

"Talmudul, ca si dreptul roman, despoaie pe rob de orice personalitate si il asi­mileaza cu o simpla proprietate Constitutia mozaica recunoaste doua feluri de sclavi, care n-au nici aceleasi drepturi, nici aceeasi pozitie: robul iudeu si robul strain. Aceasta deosebire, este formala in Biblie; dar ea reiese, cu mai multa precizie, in Talmud"[65]

b) - in natie, Talmudul da ovreilor un drept de dominatie absoluta asu­pra a tot ce nu este ovrei, - adica asupra omenirii intregi.

El proclama ca singuri jidovii sunt oameni, pe cand goimii nu sunt decat animale.

"Urmasi ai lui Abraham, Domnul v-a zis: voi sunteti oameni, - pe cand cele­lalte popoare ale lumii, nu sunt formate de oameni, ci de bestii.[66]

"Ovreii sunt oameni, pe cand goimii sunt porci"[67].

"Ne-ovreii sunt caini si magari"[68].

Goimii, fiind niste bestii, - date de Dumnezeu in­susi, jidanilor, - acestia au, asupra lor, dreptul de viata si de moarte pe care omul o are asupra ani­malelor si mai ales acela de a le exploata, ca pe niste vite de munca, cat poate si in singur profitul sau.

"Precum oamenii domnesc asupra animalelor, asa si ovreii trebuie sa domneasca asupra celorlalte natii ale pamantului".[69]

Dupa Talmud, "Mesia va da imperiul lumii ovrei­lor, carora vor servi si se vor supune toate popoa­rele"[70].

Hahami celebri, ca Maimonide, Ararranel, etc., cred in viitoarea domi­natie universala a jidovilor"[71].

"Peste tot pe unde se stabilesc ovreii, trebuie ca ei sa devina stapani, - si pana ce nu obtin dominatia absoluta, trebuie sa se considere ca exilati si ca prizonieri. Chiar cand ajung sa guverneze orasele, - daca nu le stapanesc pe toate, - ei nu vor inceta sa strige: Jale! Grozavie!"[72].

Dar sa lasam sa vorbeasca si un ovrei contempo­ran[73]:

"Fara lege (talmudica), fara Israel care sa o prac­tice, lumea nu ar mai exista. Dumnezeu ar face-o sa reintre in neant. Si lumea nu va cunoaste fericirea, decat atunci cand se va fi supus imperiului universal al acestei legi, - adica imperiului jidovilor.

Prin urmare, poporul ovreiesc este poporul ales de Dumnezeu ca depozitarul vointei si dorintelor sale; el este singurul cu care Divinitatea a avut un lega­mant; el este alesul lui Dumnezeu Israel este asezat chiar sub ochiul lui Iehova; el este fiul preferat al Celui etern, fiu care are, singur, drept la iubirea, la bunavointa, la pro­iecta Sa speciala.

Ceilalti oameni sunt pusi dedesubtul ovreilor, ei n-au drept, decat prin mila, la darnicia divina, - pentru ca numai sufletele jidovilor se trag din primul om

Bunurile care sunt incredintate natiilor, apartin in realitate lui Israel.

. Aceasta credinta in predestinarea si in selectia lor, a dezvoltat la ovrei o trufie imensa.

Ei au ajuns sa priveasca pe ne-ovrei cu dispret si adesea cu ura".

Este tocmai ceea ce am spus mai sus.

Dar, acest autor iudeu, vorbeste si de ura.

Sa vedem ce e cu ea, - punand Talmudul fata de legea naturala a iubiri.

III - Legea iubirii

Caritatea, - este iubirea de Dumnezeu revarsata asupra oameni­lor si care formeaza diadema sublima a moralei crestine, - aceasta este necunos­cuta de Talmud.

Ovreii, ei insisi, o marturisesc.

"Omul caritabil nu exista pentru cei din Iuda. Nu poate fi vorba de caritate in Israel"[74]

Intr-adevar, Talmudul, care exalta sentimentele de simpatie nationala, catre jidovi, - predica, din contra, o ura salbatica impotriva celor ce nu sunt jidovi si mai ales in contra crestinilor?[75]

Astfel, el interzice ovreilor sa aiba mila de un goi, sau sa-i scape viata.

Este oprit sa ai mila de un idolatru[76]. Cand il vezi pierind sau inecandu-se intr-un fluviu, sau cand este aproape sa moara, nu trebuie sa-l scapi"[77].

Daca cineva vede un goi, aproape sa moara, sa-l ucida.

Daca un goi se gaseste langa un put sa-l azvarle inauntru; iar, daca este o scara in put, s-o traga afara si sa astupe intrarea putului, cu o piatra, zicand: "fac aceasta pentru ca vitele mele sa nu cada inauntru".[78]

"Daca scoti un goi din groapa in care a cazut, man­tuiesti un idolatru".[79]

Ceva mai mult:

Hahamii imping cruzimea fanatica pana acolo, ca poruncesc jidanilor sa omoare pe crestini, - chiar pe cei mai buni.

"Trebuie sa ucizi pe cei mai buni dintre goimi (Tobsebegoim harog)"[80]

"Trebuie sa smulgi inima goiului si sa omori pe cel mai bun dintre crestini[81].

Si lucru de necrezut, - daca numeroase marturii, demne de crezamant, n-ar veni sa-l ateste, - jidovii talmudisti au mers, cu ura lor oarba, pana ce au depasit orice limita omeneste posibila, savarsind omoruri rituale, crime cu atat mai grozave, cu cat victimele sunt mai ales niste bieti copilasi; ina­intea carora fiarele cele mai salbatice s-ar da inapoi, induio­sate.

Iata, pana la ce grad, pot ajunge patimile ome­nesti, cand o legislatie smintita le favorizeaza, in loc sa le reprime!

"Intr-adevar, hahamii zic ovreilor: "Cel ce varsa sangele unui goi, duce o jertfa lui Dumnezeu"[82]

Trebuie sa adaugam ca ovreii din tarile din occi­dentul Europei, - civi­lizati printr-un contact secular cu crestinismul, - resping, cu indignare, acu­zatia de omoruri rituale; - ba chiar au indrazneala sa ia ca martori[83] pe ne­jidanii, care au fost si sunt victi­mele acestor crime religioase.

In tot cazul, aceasta atitudine e laudabila si, - pen­tru cinstea neamului omenesc, - trebuie sa o credem sincera

Omorurile rituale

Pentru a arata ca omorurile rituale se comit in rea­litate si nu sunt numai efectele imaginatiei nebune a crestinilor, - dupa cum sustin jidanii - vom raporta mai multe cazuri, atat de demonstrative, incat con­ving chiar si spi­ritul cel mai necredincios.

De altfel, jidovii procedeaza in aceasta privinta ca unii criminali care ta­gaduiesc evidenta, chiar cand sunt prinsi asupra faptului.

De la 1071, pana la 1670, istoria inregistreaza vreo cincizeci de cazuri de omoruri rituale, atestate de istorici demni de toata increderea. De altfel, pen­tru aceste crime, ovreii au fost de multe ori maltratati si chiar masacrati.

Un mare numar dintre aceste cazuri se gasesc po­vestite in cartea lui Ruppekt[84], din care extragem exemplul urmator:

Spovedirea unui ovrei, numit Emanuel fiul unui medic din Genova, convertit la crestinism, in 1456.

"Acest Emanuel imi istorisi un fapt de o cruzime oribila, care s-a petrecut la Savona,- fapt pe care la vazut cu ochii si pe care il atesta, de mai multe ori, inainte si dupa convertire, - adaugand chiar ca bause din sangele copilului ucis.

Imi spuse ca, intr-o zi, tatal sau il conduse in casa unui ovrei din Savona, si ca acolo se gaseau adunati alti sapte indivizi din natia lor, care s-au angajat reciproc, cu juraminte, sa nu descopere niciodata ceea ce aveau sa faca si sa pazeasca secretul pana la moarte.

Apoi adusera in mijlocul lor, un copilas crestin care n-avea mai mult de doi ani. Il pusera, gol, deasu­pra unui vas in care, de obicei, se primeste sangele la taierea im­prejur a copiilor de ovrei.

Patru din ei luara parte la grozava executie. Unul tinea intins bratul drept al ne­vinovatei creaturi; un altul, bratul stang; un al treilea ii tinea capul ridicat, in asa fel, incat sa formeze crucea, al patrulea, in sfarsit, baga ghemuri de hartie in gura nenorocitului copil, pentru a-i inabusi tipetele.

Pe urma, luand niste instrumente de fier, foarte ascutite si lungi indeajuns, il strapunsera din toate partile, mai ales in regiunea inimii, - astfel incat sangele ii curgea din toate ranile si cadea in vas.

Pentru mine, aceasta tortura fu un spectacol insu­portabil si ma departai cat pu­tui de locul crimei. Dar, tatal meu veni repede la mine si ma puse sa jur ca n-am sa vorbesc nima­nui de ceea ce vazusem in ziua aceea. Pe urma, ma apropiai de ceilalti si nu mai vazui decat cadavrul copilului, - care peste putin, fu aruncat in fundul unei pivnite a casei.

Dupa aceasta, ovreii taiara in bucati mici diverse fructe: pere, nuci, migdale, etc, pe care le azvarlira in vasul in care era adunat sangele. Toti gustara din aceasta oribila mancare. Gustai si eu insumi, ceea ce imi produse greata si un dezgust atat de penibil, incat in ziua aceea si a doua zi nu mai putui sa iau nici un fel de hrana.[85]

Iata dupa Amelot de la Houssaye[86], istoric foarte constiincios, povestirea unui alt fapt, care a fost judecat la Metz, in anul 1670.

In ziua de 23 septembrie 1669, femeia Mangeotte Wfllemin, din satul Glatigni, se duse la o fantana, la o departare de doua sute de pasi de sat, pentru a spala cateva rufe. Ea era urmata de fiul ei, in varsta de 3 ani.

La doua sute de pasi de fantana, copilul se impie­dica si cazu; mama sa se intoarse ca sa-l ridice, dar copilul spunand ca se va ridica singur, ea isi continua drumul si merse sa-si spele rufele, incredintata ca el o va urma. Dupa cateva minute, aceasta mama, vazand ca nu-i mai vine copilul, alerga la locul unde il lasase si, negasindu-l, se intoarse indata acasa, ca sa intrebe de el pe barbatu-sau si pe persoanele ce se gaseau acolo.

Toti raspunzandu-i ca nu l-au vazut, se puse sa-l caute mai intai prin sat, pe urma la fantana si prin tufisurile dimprejur, fara insa sa-l gaseasca.

Tatal, ducandu-se pe drumul cel mare ce merge la Metz, la vreo doua sute de pasi de la fantana, intal­neste mai multe persoane (intre altele pe Daniel Payer si pe Thibault Regnault), care ii spusera ca au vazut pe acest drum, un ovrei calare pe un cal alb si care ducea dinaintea lui un copil de vreo trei sau patru ani.

Un locuitor din satul Hez, zarind de asemenea pe acel Jidov, ce avea inaintea sa un lucru pe care il acoperea cu mantaua, recunoscu ca era Raphael Levy, din orasul Boulay.

Trei zile dupa aceasta, se gasi, intr-o padure, cada­vrul nenorocitului copil

In timpul procesului, s-a interceptat o scrisoare in care acuzatul scria sefilor Sinagogei din Metz: "Am intrat in aceasta mizerie, pentru comunitate".

El fu condamnat sa fie ars de viu, si sentinta fu executata in ziua de 17 ianuarie 1670".

Iata acum un al treilea fapt, cu totul recent: asasi­natul savarsit, de catre jidovii din Damasc, asupra unui calugar (capucin), care era numit, de con­cetate­nii sai, sfantul misionar si a carui caritate nealtera­bila era cunoscuta de toti. Acest fapt a fost povestit in marele uvragiu, Histoire de l'Eglise, de Rohrbacher[87], de unde G. des Mousseaux[88] a extras pasajele urmatoare:

In ziua de 5 februarie 1840, Parintele Thomas este chemat intr-o casa ovre­iasca, sa altoiasca un copil; dar copilul este bolnav si Parintele Thomas voieste sa se retraga. El cedeaza totusi invitatiei presante sa intre in casa vecina, aceea a lui D. (David Harari), cel mai pios dintre ovreii din Damasc (!), un ovrei pe care crestinii, ei insisi, il priveau ca pe un om cinstit si pe care Parintele Thomas il numara prin­tre priete­nii sai.

Il primira cu dragoste si, peste putin, venira cei doi frati ai lui D, pe urma unul din unchii lor si alti doi ovrei, dintre cei mai insemnati din Damasc.

Deodata, Parintele Thomas fu apucat pe neastep­tate de acesti oameni, care-i varara un calus in gura, il legara cot la cot, pe urma il ridicara pe sus si il dusera intr-o odaie departe de strada.

Veni noaptea si o data cu ea, sosi un haham inso­tit de barbierul ce ia sange S (Solomon) pe care sacrificatorii au contat pentru implinirea planului lor.

- "Haide, S, taie gatul acestui om; pentru asta te asteptam."

Insa barbierul devine palid; curajul ii lipseste si se declara incapabil.

Sacrificatorii, atunci, se pun sa intinda la pamant pe Parintele Thomas si D se resemneaza sa-i cres­teze el insusi gatul, cu un cutit. Dar, mana ii tremura si, peste putin, trebuie sa-l inlocuiasca fratele sau A.. (Aron), pe cand barbierul se multumeste sa tina barba Parintelui.

Sangele este adunat intr-un vas, pentru a fi trimis, mai tarziu, marelui haham

Pe urma, a trebuit sa faca sa dispara urmele aces­tui omor. Jidovii incep, deci, sa arda hainele victimei ale carei carnuri sunt tocate in bucatele mici, iar oasele sunt zdrobite cu un mai; pe urma, aceasta pasta omeneasca este azvarlita intr-o groapa ce serveste pentru laturi."

Justitia sirio-egipteana obtine "pe ramasitele aproape fumegande ale victimelor marturisirea completa a vinovatilor".

Iata un extras din interogatoriul barbierului, - dupa actele procesului, publicate de A. Laurent, - citat de G. des Mousseaux:[89]

D ma chema la el acasa. Gasii acolo pe haha­mul si pe Parintele Thomas, care era legat.

D si fratele sau A imi zisera; ucide pe acest preot. Raspunsei ca nu pot.

Ei adusesera atunci un cutit. Trantii pe calugar la pamant si, tinandu-l cu unul din asistenti, ii pusei gatul deasupra unui lighean mare.

D apuca cutitul si incepu sa-l taie, iar A.. ii de-te ultima lovitura.

Sangele fu adunat intr-un lighean, fara sa se pi­arda o picatura.

Pe urma, cadavrul fu tarat intr-o odaie unde se ti­neau lemnele. Acolo il dezbracaram de haine, care fura arse. Apoi, - cu servitorul M care sosise atunci il spintecaram, punand ramasitele intr-un sac si, treptat-treptat le duseram sa le aruncam in conducte

- Ce a-ti facut cu oasele?

- Le-am spart pe piatra, cu un pisalog

- Si cu capul?

- L-am sfaramat la fel, cu acelasi instrument.

- Si cum era sacul in care ati pus ramasitele?

- Ca toti sacii de cafea, de panza de impachetat si de culoare cenusie.

- Sacul acesta nu lasa sa picure materiile conti­nute in intestine?

- Un sac de cafea, cand este udat nu lasa sa pice ceea ce se gaseste, in el"

Justitia voi sa verifice locul unde ovreii arunca­sera ramasitele. Se descoperi canalul si se gasira, la intrare, urme de sange si filamente de tendoane Lucratorii descinsera in conducta, scoasera mai multe bucati de carne, o rotula, un fragment din inima, niste sfaramaturi de craniu si de alte oase, precum si parti din calota preotului"

Dupa asasinarea Parintelui Thomas, ovreii, hota­rara sa se scape si de servitorul sau crestin, Ibrahim Amoran, ale carui cercetari puteau deveni compromi­tatoare; si acest servitor disparu.

Ne vom margini sa relatam cateva parti din intero­gatoriile care privesc al doilea act al acestei drame.

Servitorul M a fost trimis la F de stapanul sau, care i-a zis: "du-te de vezi daca au prins pe Ibrahim si ce au facut cu el.

Ma dusei la F si gasii usa inchisa cu zavorul. Ba­tui. F veni si-mi deschise.

- Il tinem, imi spuse el; - vrei sa intri, sau sa pleci?

- Voi intra ca sa vad, ii raspunsei eu.

Intrai intr-un mic divan, care da intr-o curte exte­rioara, in care se gasesc latri­nele; - in aceste latrine, ii aruncara carnea si oasele. Usa fusese baricadata cu o grinda. Gasii acolo pe I. P si pe A. S ocupati sa lege mainile pacientului la spate, cu basmaua sa, dupa cei astupasera gura cu o panza alba. Pe urma fu trantit la pa­mant, de F si de M.F.- fiii lui R.

Adusera un lighean de arama spoita, pusera capul prinsului deasupra acestui lighean, si F ii taie gatul cu propriile sale maini.

Y, M, F si eu, ii tineam capul. A.., fiul lui R si I. P ii tineau picioarele si se asezasera peste ele. A. S si ceilalti (erau opt cu totii), tineau bine trupul, pentru ca sa-l impiedice sa se miste, pana ce sangele va fi incetat sa curga.

- Ce s-a facut cu sangele si cine la luat?

- Adevarul este ca Y, lua ligheanul si varsa san­gele intr-o sticla, - pe care o tinea in mana A. S, - printr-o palnie noua de tinichea, ca acelea pe care le intrebu­inteaza negustorii de ulei. Dupa ce fu um­pluta, A. S. o dadu lui Y

- De ce mijloc s-au servit ca sa-l faca pe servitor sa intre acolo?

- Am mai spus ca erau adunati cinci insi in strada, langa poarta, - ca servito­rul veni sa intrebe de stapanul sau, - si ca Y ii raspunse: "Stapanul tau a intarziat la noi; vaccineaza un copil; daca vrei sa-l astepti, intra si du-te de-l gaseste".

El intra, si se intampla ceea ce am declarat"

"Ar fi greu, zice G. des Mousseaux[90] sa-ti inchi­pui o bogatie si o precizie de amanunte mai remarca­bile, ca acelea care ies din gura celor ce depun".

Sa mai ascultam si cateva din depozitiile autorilor acestei crime inspaimanta­toare, in ceea ce priveste intrebuintarea sangelui de crestin.

Cu ce scop ati omorat pe Parintele Thomas?

- Ca sa-i luam sangele, - raspunde jidovul D L-am strans intr-o sticla alba, sau khalabiehs, pe care am trimiso la hahamul A., - sangele fiind necesar la implinirea datoriilor noastre religioase.

- La ce serveste sangele in religia voastra?

- Se intrebuinteaza la azime

- Pentru ce n-ati pastrat sangele la voi?

- Obiceiul vrea ca sangele sa stea la haham."

"Intrebare hahamului A.:

- Cine ti-a remis sangele?

- Hahamul Y se intelesese cu A., si cu altii ca sa aiba o sticla de sange omenesc si acest haham ma instiinta si pe mine. Fratii A.. ii fagaduira ca, chiar daca ar trebui sa-i coste o suta de pungi de bani, tot i-o vor obtine. Fuse-i, in urma, informat de dansii ca adusesera o persoana, pentru ca sa o omoare si sa-i ia sangele, si imi zisera; du-te la hahamul Y

- Ai intrebat pe hahamul Y, daca trimite din san­gele acesta in alte locuri?

- Hahamul Y mi-a spus ca trebuie sa trimita din el la Bagdad.

- Au venit din Bagdad scrisori care sa-l ceara?

- Hahamul Y mi-a spus-o

- Si la ce este trebuincios sangele? Il pun oare in painea azima si toata lumea mananca din ea?

- De obicei, sangele, pus in azima, nu este pentru popor, ci pentru persoanele zeloase.  Hahamul Y, ramane la cuptor in ajunul sarbatorii azimelor. Acolo, oamenii zelosi ii trimit faina, din care el face painea. El insusi framanta pasta, fara ca nimeni sa stie ca pune in ea sange, si trimite painea acelora carora le apartine faina"[91].

Rezultatul procesului a fost ca, - din saisprezece ovrei, implicati in asasinatul Parintelui Thomas si al servitorului sau, - doi au murit in timpul procedurii, patru au obtinut iertare pentru ca au facut destainuiri si zece au fost condamnati la moarte"[92]

Jidanii din Europa, la aceasta noutate care ii tul­bura groaznic, incepura sa tipe - nu impotriva vinova­tilor, - ci impotriva justitiei"[93].

Dupa ce au oferit consulului Frantei, milioane[94], care au fost refuzate, - ei au inundat cu aur autorita­tile sirio-egiptene si, delegatii lor, Montefiore si Ckemieux, (pe care ii vom intalni din nou mai de­parte), ducandu-se in Egipt, obtinura de la Kediv amnistia sau mai bine zis iertarea acuzatilor, - caci ea le-a fost acordata fara reinoire de ancheta si fara reluarea procesului, faptele fiind probate si nediscutabile"[95]

Iata termenii firmanului, cu care ovreii fura obli­gati sa se multumeasca: "Prin expunerea si dupa cererea d-lor Moses Montefiore si Cremieux, - care au venit la noi ca delegatii tuturor europenilor care profeseaza religia lui Moise, - am recunoscut, ei doresc punerea in libertate si siguranta pentru acei dintre ovrei care sunt detinuti si pentru cei ce au fugit, din pricina instruirii afacerii Parintelui Tho­mas, calugar din Damasc, el si servitorul sau Ibrahim. Si cum, din cauza unei populatii atat de numeroase, nu ar fi convenabil sa refuzam rugamintea lor, ordonam ca prizonierii ovrei sa fie pusi in libertate si sa se dea, celor fugiti, siguranta pentru intoarcerea lor".

Astfel de crime, in fata carora te apuca groaza, con­tinua sa se comita chiar si azi.

Fara sa mai vorbim de omorul din Tisza-Elzlar, cunoscut de toti, vom povesti doua cazuri petrecute acum cativa ani.

Monitorul Romei, din 15 iunie 1883, cita un omor ritual care avusese loc la o data cu totul recenta.

Un copilas, - apartinand uneia dintre familiile gre­cesti cele mai insemnate din Smirna - fu rapit in apropierea pastelui ovreiesc. Patru zile dupa aceea, i se gasi, pe malul marii, cadavrul, strapuns de mii de lovituri de pumnal. Mama sa, nebuna de durere, acuza sus si tare pe ovrei de acest omor. Populatia crestina se ridica in masa si alerga in cartierul ovreiesc, unde avu loc un masacru ingrozitor, in care pieira peste 600 de jidani[96].

In 1881, la Lutcza, - un mic sat din Galitia austri­aca, - a fost comisa o crima rituala asupra unei tinere fete, numita Francisca Mnich. Trei acuzati (Moise Ritter, nevasta sa si un alt jidan complice), fura condamnati la moarte, in ziua de 21 decembrie 1882, de juratii din Rzeszov.

Curtea superioara de justitie casa judecata, pentru ca procedura nu fusese in­deplinita si trimise pe ovrei inaintea tribunalului din Cracovia, care, la 10 octom­brie 1883, reinnoi tripla condamnare la moarte.[97]

In momentul de fata se judeca la Kiev procesul unui omor ritual, savarsit de un jidan Beilis, impre­una cu mai multi complici, asupra unui biet baietel de 6 ani, Iuscinski. Opt zile dupa omor fu gasit, intr-un sant, cadavrul nenorocitei victime, stra­puns de 47 lovituri de pumnal.

Dar, ceea ce arunca o vie lumina asupra intelectu­lui jidovimei intregi, e faptul ca, inainte de a se da verdictul toata presa ovreiasca din Europa si de la noi[98], s-a napustit, cu o furie nebuna, ca si in timpul procesului din Damasc, - nu asupra omoratorilor, - ci asupra Tarului, asupra raposatului Stolipin, asupra oligarhiei din Rusia, pana si asupra juratilor - din Kiev, pe care ii numeste taranoi inculti.

La noi, in Romania, asemenea crime trebuie sa fie foarte usor de realizat. Acum 4 sau 5 ani, se gasi in Bucuresti, pe un maidan, un baiat mort de o moarte violenta. Pentru a stabili identitatea cadavrului, politia publica o in­stiintare, adresata parintilor care pierdusera de curand un fiu, pentru a veni sa-i recu­noasca corpul.

Atunci, spre stupefactia generala, se vazura vreo douazeci de mame, ve­nind dezolate la morga, ca sa reclame fiecare trupul copilului ei, care dis­paruse fara sa i se mai dea de urma.

De asemenea, G. des Mousseaux vorbeste de "nu­marul, cu mult mai mare de cat si-l inchipuie cineva, de oameni, de femei si mai ales de copii, care in anumite orase ale Europei, dispar pentru totdeauna, fara sa lase cea mai mica urma, spre ma­rea inmarmu­rire a rudelor lor"[99].

Dar, sa vedem, pentru ce motiv iudeii savarsesc omoruri rituale asupra crestinilor?

Ne vom adresa pentru aceasta, la scrierea unui fost haham, trecut la crestinism si botezat sub nu­mele de Neofit.

Examenul cartii Infruntarea jidovilor asupra legii si a obiceiurilor lor", de Neofit[100].

"A ucide pe crestini si a le lua sangele", - zice Neofit, - este o taina a ovrei­lor, sau mai bine zis o ratacire, care astazi este cunoscuta, caci "o au scris multi".

Dar, adauga el, nu mi s-a intamplat sa vad nica­ieri:

1° - pentru ce ucid jidovii pe crestini?

2° - ce fac ei cu sangele crestinilor?

Neofit vrea sa lamureasca aceste doua secrete, pe care le cunoaste bine, caci, zice el, "fiind rabin si invatatorul ovreilor, au fost descoperite mie si le-am pazit pana ce am primit Sfantul Botez"[101].

"Mai intai, sa se stie ca aceasta taina nu este cu­noscuta de toti jidovii, ci numai de rabini sau de hahamii lor, de carturarii si de fariseii lor, ce se numesc de dansii hasindem. Si aceasta taina o pazesc ei cu mare scumpatate"[102].

In plus, - acest ultragiu fata de omenire "nu este scris nicaieri. Rabinii il lasa fiilor lor cu blesteme ingrozitoare, ca acestia sa nu-l descopere, nici prosti­lor din­tre ovrei, nici crestinilor, - chiar daca li s-ar intampla sa sufere tot felul de munci. Astfel, de pilda, marturisesc in frica lui Dumnezeu, ca atunci cand am ajuns la var­sta de 13 ani si cand tatal meu mi-a pus pe cap cornul acela, - ce se numeste tafilis, - mi-a desco­perit taina privitoare la sangele de crestin si m-a afurisit, pe toate stihiile cerului si ale pamantului, ca sa nu descopar secretul acesta, nici chiar fra­tilor mei.

Si cand ma voi casatori si voi avea pana la 10 feci­ori, sa nu il fac cunoscut, decat numai unuia singur, adica aceluia care va fi mai destept, mai invatat si, in acelasi timp, capabil de a-l intelege; - iar la partea muiereasca nu trebuie nicidecum sa-l des­copar[103].

Si imi mai spuse: Fiule, sa nu te primeasca paman­tul, de vei dezvalui taina aceas­ta, - macar de ti se va intampla sa te faci si crestin[104].

Astfel imi grai tatal meu"[105].

Principalul motiv al crimelor rituale este, marea ura ce au ovreii asupra cres­tinilor, parandu-li-se ca, facand aceasta ucidere, aduc jertfa lui Dumnezeu Intr-ade­var, rabbi Solomon (Talmud) zice: celui mai bland dintre serpi, scoate-i creierii, - iar pe cel mai bun dintre crestini, ucide-l - adica, dator este orice jidan sa omoare un crestin, fiind convins ca cu aceasta se va mantui"[106].

Aceasta ura este intiparita in sufletele ovreilor inca din copilarie. Inainte chiar de a incepe sa arate copiilor A, B, C, dascalul trebuie sa-i invete sa-i huleasca pe cres­tini, pentru ca sa stie, cand vor trece pe langa o biserica crestineasca, sa zica: sacat te satine vasaef tasavinichi hairimi - cuvinte care inseamna: spurcata spurcatilor, necurata necurati­lor, sa fii afurisita"[107].

"Asijderea, cand vad ducand vreun crestin mort la groapa, dator este tot jido­vul sa zica: saium had, lamuhar trii, - adica: azi am vazut un pagan mort, maine sa vad doi. Hulele acestea, chiar si un copil mic trebuie sa le stie. Mai pe scurt, daca jidovii au atata ura si vrajmasie impotriva crestinilor, este pentru ca scrie la Talmud: "nu se cuvine a numi pe altcineva cu numele de om, - decat numai pe ovrei"[108].

Neofit indica apoi ce fac jidanii cu sangele cel strang in timpul crimelor rituale si spusele lui se aseamana cu marturisirile acuzatilor din Damasc.

1° - Jidanii intrebuinteaza sange de crestin pentru ca sa prepare leacuri impo­triva unor boli[109], de care sufera, - si pentru ca sa faca farmece.

Astfel, de patru ori pe an, la inceputul anotimpuri­lor, - "pentru ca sa evite cade­rea akifei, adica a unui sange ce pica din vazduh pe mancarurile lor si omoara indata pe cel ce gusta din ele, - jidovii intrebuinteaza un piron de fier, ce a fost bagat in sange de crestin muncit si pun peste bucate. De altfel, la calendarul lor scrie si mi­nutul in care cade sangele acela, - si merge hahamul cu un ceas sau doua mai ina­inte, din casa in casa si da de stire"[110].

2° - Asijderea, la nunta, tinerii soti postesc o zi in­treaga, nemancand si neband nimic. Si spre seara, vine rabinul, care le da la amandoi sa manance un ou copt, pre­sarat cu cenusa in loc de sare. Aceasta cenusa o fac, arzand in foc o panza inmuiata in sange de crestin chinuit.

In acelasi timp, hahamul zice incet niste descan­tece, ca noii soti "sa poata insela pe crestini si sa poata manca si sudoarea crestinului, ca si cum ar manca sangele sau[111].

3° - Rabinii mai intrebuinteaza sange de crestin muncit, la taierea imprejur, amestecand, in vin, o picatura din sangele acesta si o picatura din sangele ce curge din rana facuta pruncului si punand, cu degetul cel mic, de doua ori, cate putin din acest amestec, in gura copilului.

Aceasta datina este necesitata de indoiala in care se gasesc hahamii, care nu stiu daca Iisus, fiul Mariei, a fost sau nu adevaratul Mesia. "Si cum Hristos a scos din iad, prin sangele sau, sufletele oamenilor care n-au fost botezati cu apa, asa si pruncul acesta, nebotezat cu apa, sa se mantuiasca prin sangele unui crestin botezat cu apa, - sange varsat prin munci ca si al lui Hristos"[112].

4° - Cand moare un ovrei, hahamul ia un albus de ou si o picatura de sange de crestin muncit, le ames­teca si stropeste cu ele mortul, - zicand, in acelasi timp, stihul din proorocirea lui Iezechiel: "Si voi stropi peste voi cu apa curata si va veti curati de toate spurcaciunile voastre.[113]

5° - Asijderea la 9 iulie, jidovii fac plangerea Ierusalimului; atunci rabinii sed jos pe pamant, isi pun pe frunte cenusa, ce contine sange de crestin chinuit si ma­nanca un ou copt, presarat cu aceeasi cenusa; iar mancarea aceasta se cheama de dansii Saida amafsancas[114].

6° - La Paste, hahamii fac separat o azima, numita eficoimon, continand putina cenusa din sange de crestin, care trebuie sa fie chinuit, precum si Iisus Hristos a fost chinuit. Pentru aceasta, ei fura copii mici, ca sa poata mai usor sa ii chinuiasca si pentru ca Hristos a pazit fecioria.[115]

Orice ovrei, pana la cel mai mic, trebuie sa ma­nance, din azima aceasta, o bu­cata de marimea unei masline[116].

7° - La sarbatoarea numita Purim, jidovii omoara pe un crestin care infatiseaza pe Aman, persecutorul lor. Hahamii ii iau sangele si fac cu el mici turte dulci triun­ghiulare, pe care le trimit la toti ovreii. Aceasta trimitere se numeste Maschloiamunas.

In seara de Purim, jidanii cauta sa fure copii de crestin si ii ascund pana la paste, care este aproape, - pentru ca sa le ia sangele si pe urma sa-i omoare[117].

In rezumat, in loc de a combate patimile de propri­etate si de dominatie, Talmudul le favori­zeaza si le impinge pana la un paroxism nemaipome­nit. El face pe jidani sa creada ca au misia (misiunea) sa acapareze intreg pamantul, prin mijloace mar­save, ca: furtul, ascunderea lucrurilor gasite, camata­ria, frauda si juramantul fals.

El le mai spune ca apartin unui neam ales si ca sunt chemati sa supuna pe toate celelalte po­poare, - compuse numai din robi nemernici, sau mai bine zis, din vite de munca, - si care nu sunt vrednice decat sa lucreze ca sa imbogateasca si sa glorifice pe Israel.

Caritatii crestine, Talmudul ii opune o ura cruda si oarba impotriva intre­gului neam omenesc, - ura care merge pana la a comite, intre alte crime, si omoruri rituale.

Cand citesti prescriptiile legale ale Talmudului, - in realitatea carora un suflet crestinesc aproape nu poate sa creada, - iti inchipui ca esti intr-un vis urat si te intrebi, daca Talmudul nu este codul unei bande de hoti si de asasini lasi.