|
|
|
Bizant contra Bizant
Din sec 17 romanii au considerat ca strainii se afla la originea dezordinii sociale ce ameninta sa distruga obiceiurile bune si batranesti ale tarii ( considerata ca o cultura politica).
Ce-I deosebea pe straini de romani?
Intr-un hrisov de la Matei Basarab (1639) se considera ca :
legea ("sfanta" a romanilor)
neamul
limba
naravurile ("rele" in cazul romanilor).
Legea = credinta= crestinismul rasaritean;
Naravurile = comportamentele si atitudinile colective
- apartenenta etnica (neamul si limba) si legea (credinta) pareau inseparabile;
inca de la Titu Maiorescu se vorbeste despre "formele fara fond". - dar ce este acest fond si care ar fi formele care I se potrivesc natural (fara a fi importate)?
Teoria dependentei de cale (path dependence) spune ca noul nu se naste din ceva nou, din nimic, ci din resursele deja disponibile ( deci alegerile care se fac intr-o societate, institutiile care se formeaza sunt influentate de fondul deja existent). Ex: pt a intelege evolutia inei tari foste comuniste nu trb sa tinem cont doar de ultimii 50 de ani petrecuti sub comunism, ci de ultimii 500 de ani; trecutul este o resursa pt prezent.
La noi , ar tebui sa ne intrebam daca istoria Vechiului Regim (pe care istoricii o cons. Ev Mediu = sec 14-18) are vreo influuenta asupra faptului ca dezvoltarea tarii a ramas mult in urma tarilor din Occ.
Iorga, la un congres din 1934 incerca sa explice acest specific romanesc ca fiind bizantin - si Bizantul nu trece odata cu caderea Constantinopolului, ci esenta lui ramane vie in S-E Eu. pana in sec 19 (Iorga). (P15) = un trecut care nu trece.
Cartea vrea sa dem ca trecutul trece = fondul nu exista, sunt doar forme fara fond, formele produc un fond care devine viitor.
Imaginea Bizantului :
- dreptul bizantin este « bicefal » : societ. genereaza un ansamblu de drepturi subiective (=societ. de drept), iar autoritatea politica este titulara dreptului pozitiv. corpul politic este dpozitarul natural al dreptului dar nu este si autorul legilor => societatea functioneaza dupa legi bine stabilite, chiar daca trece sub ocupatie straina. (pt ca societatea spune legile, iar imparatul pune legile).( p19).
orice act imperial (chiar si dc este abuziv) este un act legal - fara a i se cere imparatului sa se supuna legilor =>puterea ramane in afara dreptului.
- ordinea este bunul soc. suprem - este o copie a ordinii ceresti.
- ceea ce a impiedicat Bizantul sa fie un stat de drept pre-modern a fost faptul ca sursa legii (imparatul) este deasupra legii.(p21)
- nu exista o separare intre delicte si pacate.
- legatura dintre Bis si Imparat : patriarhul si Imparatul nu pot fi ganditi decat impreuna si ei se supun reciproc unul altuia --- trad. crestinismului nu a impied. niciod. separarea lor.
- cum pune soc. legea ? - ex : prin practica de chezasie = procedeul juramantului = proba cu juratori ( inculpatul aduce un anumit nr de martori care garanteaza pt nevinovatia sa).
- domnul poate refuza practica de chezasie => domnul stab. cand poate soc. sa puna legea ; uneori chiar si domnul pune legea - atunci cand stabileste precedente de care se va tine seama in viitor ( decizia de a plati tribut turcilor, drepturile locuitorilor din Bucuresti, etc) p 40.
- spre deosebire de sist.bizantin unde doar imparatul este sursa acestor « legi », in sist. Romanesc, domnul se consulta cu tot poporul ( cu boierii, preotii, calugarii, dregatorii) => domnul da legea, dar tara pune legea. (domnii = dominanti dominati)
CONCLUZIE :
- soc. romaneasca preia o parte din practicile si cultura Bizantului, dar nu si esenta acestuia = sist. pol. Bizantin ( ba chiar sist rom se opune celui bizantin)
CAPITOLUL I
- in comunitatile crestine, iertarea si mila joaca un rol f. imp. - la fel si in viata pol romaneasca (sec 14-18) -> dregatorii corupti pot fi incriminati, destituiti, dar apoi iertati si repusi in functie, pt ca iertarea domnului e mai put. decat orice lege. (p51) = carierele publice nu sunt rez. al competentei sau al demnitatii, cat al influentei clientului si al poz. sale in raport cu domnul. => legea se confunda cu vointa domnului, e un atribut al puterii ; put. Legislativa si judecatoreasca a regelui e deplina, irationala , imprevizibila, si dureaza atata timp cat domneste regele. - ea poate fi schimbata prin vointa urmatorilor regi.Domnul nu spune legea in chip impersonal si general, ci particular si personal - sentinta domnului nu e un mod de a afla adev. despre vina cuiva, ci mai mult o « certare » a acuzatului. legea este exterioara dreptatii - tine de echilibrul puterii din cadrul relatiilor pol. ( p. 84)
- demnitatile publice depind si ele de rege - un dregator nu se simte responsabil sa respecte un set de principii sau de promisiuni facute supusilor, ci se simte responsabil in fata regelui care l-a numit in functie.(p 54)
- dreptatea nu este o notiune abstracta, ci este vointa celui mai puternic = domnul (p 55)
pt a-si asig. devotamentul domnul treb. sa vegheze la prosperitatea tarii in general si a fiecarei stari in particular.( sa distrib. functii pt boieri, sa fie darnic cu personalul administrativ, sa micsoreze impozitele pt taranime, sa-i intretina pe saraci, sa nu ingradeasca libert. strainilor) - in caz contrar, domnul devine tiran. ( regula milei nu treb. niciod. incalcata).
- din sec 16, domnia e vaz. ca o fictiune constitutionala, perpetua si supra-personala.
1. Puterea = nume pe care-l dam unei sit. strategice, complexe dintr-o soc. data. (nu e o instit., nici o structura, nici o autoritate pe care o au unii).
2. Tirania = reg. politienesc bazat pe suspiciune, delatiune, abuz, impozite grele pt canalizarea ec. in favoarea celor de la putere, violenta, acumularea resentimentelor fata de cei de la putere, lipsa opozitiei, manif. prin dezangajare civila ; reactii frecvente : resentimente, nemultumire, exil, rumoare. - tara devine invizibila ca pertener pol, iar principele ramane singur, fara resorturile puterii. (p 81)
1. + 2. = definitii valabile pt orice timp si loc.
mita sau darul nu sunt condamnate (ele se intalneau destul de des) dar sunt condamnati cei care primesc mita si nu ofera in schimb serviciile asteptate de la ei. ( abai intr-un cod de la sf. sec 18 mita e condamnata) - coruptia e un cuvant necun. in vocab. politic
- prin darul oferit principelui (ca acesta sa-i faca dreptate) supusul isi recun. conditia si cere mila si protectia domnului - darul e un mod de a-l constrange pe domn sa-si imparta puterea, sa faca dreptate (darul aduce un echil. de forte intre supus si domn - supusul il infl. pe domn in luare deciziilor).
Lege - Dreptate
- legea- function prin limitare, pedeapsa - ea separa actorii sociali
dreptatea - se intemeiaza pe dar si pe relatiile directe intre oam.- includerea tuturor actorilor sociali in exercitarea puterii.
CAPITOLUL II
- in sec 17-18 se poate obs. la niv elitelor de la noi o criza de constiinta.
- o astfel de criza este cunoscuta si de Eu occid. in per. 1680 - 1715 care creaza un rationalism crestin sau mai bine zis anticrestin, pt a-si rearanja spatiul public cf noilor norme.
- rationalismul rom ramane crestin (de fapt este un rationalism ortodox) - el nu neaga dogmele si nici rolul bisericii in soc. , dar isi propune sa existinda domeniile vietii cult., sa studieze manifestarile ordonate sau cidate ale nat sau sa studieze ist nationala bazandu-se pe surse laice -> Crestinismul nu mai e practica sociala, ci datorie morala ( interes pt carte si scrieri, descoperirea unei ist la scara umana, etc).
ortodoxia
- devine mai mult un mod de realizare a legaturii comunitare, o etica a conformismului pol si a supunerii fata de autoritate & comunitate. (p 95)
etica pe care o propune ortodoxia devine un mod de viata, o cultura , o forma de identitate etnica care-i solidarizeaza pe unii impotriva celorlalti, decat o forma sociala a credintei in Evanghelie ;
- este o etica mai degraba de ordin juridic si politic decat religios.
- nu cere participare, ci supunere , in conformitate cu op majoritatii.
- in soc rom ea este mai putin o credinta personala si mai mult o lege organica care guverneaza corpul social - mai mult o comunitate pol decat relig.( nu apare ca o credinta - ceea ce presupune fidelitate person. ci ca o lege -ceea ce pp supunere)
- diferenta e ca :
-religia individualizeaza
- legea uniformizeaza ;
- sec 18 rom: -spatiul public=spatiul controlat de domnie.
- patria este priorotara in comp cu libertatea individuala.
timpul - se masoara in functie de muncile agricole
- apare ideea de timp-marfa (imprumutul cu camata)
- timpul muncii negustorului=timpul devine individual
- modernitatea apare ca sinonim al descrestinarii + schimb modului de gandirea elitelor. (sec 18).
- apare burghezia de sutana= preotii care form prin meseria lor o "burghezie" a satelor, pur nationala, impusa de monarhia administrativa si scutita de taxe => starea a 3-a. ( preotii sunt slujbasi indatorati domnului).
CAPITOLUL III
- istoria = mai putin memorie a faptelor, cat comemorare a persoanelor.
- uneori apare si elem supranatural in scrierea ist.
- ideea de noroc si de hazard
- apare si ideea ca ist = o constientizare a duratei ;
- idea ca ist este creatia lui Dzeu (care s-a retras in afara timpului dupa
ce a creat-o).
- sensul ist este dat de proiectul de viit. al propriului pop conceput dupa
un proiect pol rational.
- se naste ideea in sec 18 ca prin scris (documente) societatile intra in ist
cu o identit proprie.
- in sec 18 cartea este f rara, un prod de lux.
- in per 1800 - 1819 sporeste prod literara fata de per 1760 - 1779.
- se obs in per de criza a constiintei slabirea controlului Bis asupra universului intim al persoanei - principele (prin functionarii sai) decide asupra structurii si vol de prod tipografica - imprimeria este un auxiliar al put domnesti. (p 175).
CAPITOLUL IV
- una din preocuparile elitei in per crizei de constiinta a fost nevoia de a-si insemna trecerea prin ist - prin scrieri , dar si imagini (ctitorii, picturi, icoane, etc).
- portretul unui membru al starii III de la inc sec19 rom: confuzia intre palat si serai, confuzia intre superstitie si devotiune, admiratie pt tot ce vine de la Paris, colectionarea de privilegii, obs diferentei dintre semnele bune si rele ale timpului
- populatia rurala, majoritara, va continua sa ramana in orizontul traditional, se va folcloriza, refuza valorile moderne, occidentale.
- bazele sociale ale starii III ( in special mica burghezie), incearca sa conserve formele trad., conformismul relig., respingerea amestecului elem tradition cu valorile Occ. ( p 230).
CAPITOLUL V
- criza elitelor din sec 17-18 e una de adaptare, de includere a ratiunii in cadrul cunoasterii traditionale - aceasta intreprindere a unui grup de carturari nu va avea efecte imediate, pt ca nici o instit publ nu se angajeaza sa promoveze rationalismul ortodox. (p 231).
- credinta in Bis devine increderea ca Biserica iti aduce automat mantuire (idea de colectivitate a credinciosilor) - prin apartenenta (esti mantuit pt ca ai fost botezat si esti credincios) => mantuitii din oficiu sunt membrii Bis, iar ceilalti sunt condamnati- conceptie raspandita mai mult la sate.
- in cazul elitei: se impune ideea judecatii individuale ( oricine, indiferent de profesie sau statut e un posibil condamnat) - mentalit ce va fi preluata si de mase.
- in sec 18 mestesugarul e condamnat de soc si de Bis - e marginalizat (pt ca munca lui e indreptata spre profit, spre individualism, nu tine cont de timpul natural, nu lucreaza pamantul, + e strain de multe ori) = dusman al soc de tip agrar, traditional.
- de fapt, la sf Vechiului Regim, Bis nu era pregatita sa incurajeze timpul personal, interior, individual. (p 244).
Concluzie :
- in sec 18 criza de constiinta se propaga de la varf spre baza - trecere care se exprima prin limbaj escatologic.
- criza de constiinta populara dpdv escatologic culmineaza in 1780 - 1820 = crepusculul Vechiului Regim
- in per de trecere de la sec 17 - la 18 elitele se preocupa cu prospectarea viit.
- escatologia a fost calea prin care mentalitatea colectiva face descop viitorului.
- inventarea statului de dr in sec 19 = nu o consec a corpului soc traditional, (pt ca obstile satesti vor supravietui) dreptatea nu mai tine de domn , ci de lege
- ar treb ca o soc sa-si consume exper sa istorica in ritmul sau propriu pt a se ajunge la un consens pol legat de drepturile ce se cuvin incredintate statului , capabile sa devina un proiect al societatii, al colectivitatii.
