|
|
|
POVESTEA PORCULUI
Adaptare dupa basmul de Ion Creanga
Personajele:
Povestitorul
Baba/Fata de imparat
Mosneagul
Porcul/Fat-Frumos
Imparatul
Sfanta Miercuri
POVESTITORUL: Cica era odata o baba si un mosneag: mosneagul de-o suta de ani, si baba de nouazeci; si amandoi batranii acestia erau albi ca iarna si posomorati ca vremea cea rea, din pricina ca nu aveau copii. Si, Doamne! Tare-si mai doreau sa aiba macar unul, caci, cit era ziulica si noaptea de lunga, sedeau singurei ca cucul si le tiuia urechile, de urit ce le era. Si apoi, pe linga toate aceste, nu aveau mai nimic sarmanii: un bordeiu ca vai de el, niste toale rupte, asternute, pe laiti, si atita era tot. Ba, de la o vreme incoace, uritul ii minca si mai tare, caci tipenie de om nu le calca pragul; parca erau bolnavi de ciuma, sarmanii! In una din zile, baba ofta din greu si zise mosneagului:
BABA: - Doamne, mosnege, Doamne! De cind sintem noi, inca nu ne-a zis nime tata si mama! Oare nu-i pacat de Dumnezeu ca mai traim noi pe lumea asta? Caci la casa fara de copii nu cred ca mai este vrun Doamne-ajuta!
MOSNEAGUL: - Apoi, da, mai baba, ce putem noi face inaintea lui Dumnezeu?
BABA: - Asa este, mosnege, vad bine; dar, pana una-alta, stii ce-am gandit eu asta-noapte?
MOSNEAGUL: - Stiu, mai baba, daca mi-i spune.
BABA: Ia mine dimineata, cum s-a crapa de ziua, sa te scoli si sa apuci incotro-i vedea cu ochii; si ce ti-a iesi inainte intai si-ntai, dar a fi om, da' serpe, da', in sfirsit, orice alta jivina a fi, pune-o in traista si o ada acasa; vom creste-o si noi cum vom putea, si acela sa fie copilul nostru!
POVESTITORUL: Mosneagul, satul si el de-atita singuratate si dorit sa aiba copii, se scoala a doua zi des-dimineata, isi ic transta in spinare si face cum i-a zis baba. Porneste el si se duce tot inainte pe niste ponoare, pana ce da peste un bulhac. Si numai iaca ca vede in bulhac o scroafa cu doisprezece purcei, care sedeau tologiti in glod si se paleau la soare. Scroafa, cum vede pe mosneag ca vine asupra ei, indata incepe a grohai, o rupe la fuga, si purceii dupa dinsa. Numai unul, care era mai ogirjit, mai rapanos si mai rapciugos, neputind iesi din glod, ramase pe loc.
(mosneagul baga porcul in traista)
MOSNEAGUL: - Slava tie, Doamne! ca pot sa duc si babei mele o mangaiere! Mai stiu eu? Poate ori Dumnezeu, ori dracul i-a dat in gand ieri noapte de una ca asta. Iaca, mai babo, ce odor ti-am adus eu! Numai sa-ti traiasca! Un baiet ochios, sprancenat si frumusel de nu se mai poate. Iti samana tie, leit!. Acum pune de spala-l si grijeste-l cum stii tu ca se grijesc baietii; ca, dupa cum vezi, ii cam colbait, mititelul!
BABA: Mosnege, mosnege! nu rade, ca si acesta-i faptura lui Dumnezeu, ca si noi. Ba poate. si mai nevinovat, sarmanul!
POVESTITORUL: Apoi, sprintena ca o copila, face degraba lesie, pregateste de scaldatoare si, fiindca stia bine treaba mositului, la purcelul, il scalda, il trage frumusel cu untura din opait pe la toate incheieturile, il stringe de nas si-l sumuta, ca sa nu se dioache odorul. Apoi il peaptana si-l grijeste asa de bine, ca peste citeva zile il scoate din boala; si cu tarate, cu cojite, purcelul incepe a se infiripa si a creste vazind cu ochii, de-ti era mai mare dragul sa te uiti la el. Iara baba nu stia ce sa mai faca de bucurie ca are un baiet asa de chipes, de hazliu, de gras si invalit ca un pepene. Sa-i fi zis toata lumea ca-i urit si obraznic, ea tinea una si buna, ca baiet ca baietul ei, nu mai este altul! Numai de-un lucru era baba cu inima jignita: ca nu putea sa le zica tata si mama. Intr-una din zile, baba ii spuse mosneagului:
BABA: Ei, mosnege, ce mai stii de pe la targ?
MOSNEAGUL: Ce sa stiu, mai baba? Ia, nu prea bune vesti: imparatul vrea sa-si marite fata.
BABA: Si asta-i veste rea, mosnege?
MOSNEAGUL: D-apoi ingaduieste putin, mai baba, ca nu-i numa atita ca, de ce-am auzit eu, mi s-a suit parul in virful capului. Si cind ti-oi spune pana la sfirsit, cred ca ti s-a incrancena si tie carnea pe tine.
BABA: Da' de ce, mosnege? Vai de mine
MOSNEAGUL: - D-apoi, iaca de ce, mai baba, asculta: Imparatul a dat de stire, prin crainicii sai, in toata lumea ca oricine s-a afla sa-i faca, de la casa aceluia si pana la curtile imparatesti, un pod de aur pardosit cu pietre scumpe si fel de fel de copaci, pe de-o parte si pe de alta, si in copaci sa cinte tot felul de paseri, care nu se mai afla pe lumea asta, aceluia ii da fata; ba cica-i mai da si jumatate din imparatia lui. Iara cine s-a bizui sa vie ca s-o ceara de nevasta si n-a izbuti sa faca podul, asa cum ti-am spus, aceluia pe loc ii taie capul. Si cica pana acum o multime de feciori de crai si de imparati, cine mai stie de pe unde, au venit, si nici unul din ei n-a facut vreo isprava; si imparatul, dupa cum s-a hotarat, pe toti i-a taiat, fara crutare, de li plinge lumea de mila. Apoi, mai baba, ce zici? bune vesti sunt aceste? Ba si imparatul cica s-a bolnavit de suparare!
BABA: - Of! mosnege, of! boala imparatilor e ca sanatatea noastra! Mi se rupe inima din mine numai cand aud de cele intamplate, ca mare jale o fi in inima mamele lor pentru dinsii! Mai bine ca al nostru nu poate vorbi si nu-l duce capul, ca pe altii. la atitea iznoave.
PORCUL: Tata! Mama! Tata, nu te infricosa, ca eu sunt! Ia si te du la imparat de-i spune ca ii fac eu podul!
MOSNEAGUL: D-apoi.ai.ai sssa-l. poti face. dragul tatei?
PORCUL: Despre asta n-ai tu grija, tata, ca esti cu mine. Numai du-te si vesteste imparatul ce-am spus eu!
BABA: Dragul mamei, drag! Nu-ti pune viata in primejdie, si pe noi sa ne lasi, tocmai acum, straini, cu inima arsa si fara nici un sprijin!
PORCUL: Nu te ingriji, mamuca, de fel! Ca traind si nemurind ai sa vezi cine sunt eu!
POVESTITORUL: Atunci mosneagul, nemaiavind ce zice, isi peaptana barba frumos, lua toiagul batrinetelor si feciorul de mina, iese din casa pornind drep la palatul imparatului. Purcelul de bucurie, mergea in urma lui, grohaind si musluind pe jos, cum e treaba porcului. In cele din urma ajunsera la palatal imparatului:
IMPARATUL: Da' ce vrei, mosule?
MOSNEAGUL: Sa traiti multi ani cu bine, luminate si preaputernice, imparate! Fecioru-meu, auzind ca aveti fata de maritat, vrea sa va aduca la cunostinta mariei-voastre ca cica el, poate sa va faca podul!
IMPARATUL: Mi se pare mie ca te-ai scrantit si nu esti in toata mintea de umbli cu porci dupa tine! ? Si cine te-a pus la cale sa ma iei tocmai pe mine in bataie de joc?
MOSNEAGUL: Fereasca Dumnezeu! ialtate iparate, sa cuget eu, om batrin, la una ca asta! D-apoi, sa avem iertare luminarea-voastra, ca acesta mi-i flacaul si poa' sa va faca podul!
IMPARATUL: Si el are sa-mi faca podul?! Hai! ie-ti porcul de-aici si iesi afara! Si daca pana mine dimineata n-a fi podul gata, mosnege, are sa-ti steie capul unde-ti stau picioarele. Intelesu-mai?
BABA: Vai de mine, mosnege! da' ce foc mi-ai adus la casa? Mie necazuri imi trebuiesc?
MOSNEAGUL: Inca mai ai gura sa intrebi?! acestea-s faptele tale; m-am luat dupa capul tau cel sec si m-am dus pe coclauri sa-ti aduc copii de suflet. Si acum, iaca in ce chichion am intrat! Ca n-am adus eu ostasii, ci ei m-au adus pe mine. Si capului meu se vede ca pana mine dimineata i-a fost scris sa mai steie unde sta!
(cei doi se culca iar purcelul printr-o vraja
face podul mult dorit de imparat. Cand se trezesc baba si
POVESTITORUL: Purcelul insa umbla musluind prin casa dupa mancare si nici grija n-avea despre incurcatura ce facuse. Mosnegii s-au ciondanit cit s-au mai ciondanit si pana la urma au adormit. Iara purcelul atunci s-a suit binisor pe laita, a spart o fereastra de bardahan si, suflind o data din nari, s-au facut ca doua suluri de foc, de la bordeiul mosneagului, care acum nu mai era bordeiu, si pana la palatul imparatului. Si podul, cu toate cel poruncite, era acum gata. Tot in acea vreme, imparatul, vazind aceasta mare minune, grozav s-a mai speriat, si temindu-se sa nu i se intimple ceva rau, a facut sfat si a gasit cu cale sa deie fata dupa feciorul mosneagului si de indata a si trimis-o. Nunta n-a mai facut, caci cu cine era s-o faca. Purcelul toata ziua musluia prin casa, iar noaptea, la culcare, lepada pielea cea de porc ramanand un fecior de imparat foarte frumos! Sotia lui vazand aceasta arunca pielea cea de foc drept in foc.
PORCUL: - Aoleo! femeie nepriceputa! Ce-ai facut? De te-a invatat cineva, rau ti-a priit, iara de-ai facut-o din capul tau, rau cap ai avut! Cind voi pune eu mana mea cea dreapta pe mijlocul tau, atunci sa se nasca pruncul din tine, pentru ca ai ascultat de sfaturile altora, de mai nenorocit si pe mine si pe tine deodata! Si daca vei avea candva nevoie de mine, atunci sa stii ca ma cheama Fat-Frumos si sa ma cauti la Manastirea-de-Tamiie!
(se face nevazut)
SFANTA MIERCURI: Cine-i acolo?
SFANTA MIERCURI: De esti om bun, apropiete de casuta mea; iara de esti om rau, sa stii ca am o catea cu dinti de otel, si, de i-oi da drumul, te face mii si mii de farame!
SFANTA MIERCURI: Da' ce vint te-a adus si cum ai putut razbate prin aceste locuri, femeie, hee? Nici pasarea maiastra nu vine pe aici, nici om pamantean.
SFANTA MIERCURI: Se vede ca tot mai ai oleaca de noroc de ai nimerit tocmai la mine. Eu sint Sfanta Miercuri, de-i fi auzit de numele meu.
SFANTA MIERCURI: Vezi? Tot de noroc sa se plinga omul! He i-a uite un corn , un pahar de vin so o furca de aur, poate are sa-ti fie de folos candva! Pastreaza-le, ca ti-ar prinde bine la nevoie!
( Sf. Miercuri ii da un corn de prescura, un paharut de vin si o furca de aur)
SFANTA MIERCURI: Se vede ca vrun blestem a lui Dumnezeu, sau altaceva, asa trebuie sa fie, de nu ai parte de ceea ce cauti, fiica mea! Ca aici este capatul unei lumi necunoscute inca si de mine, si oricit ai voi tu si oricare altul sa mai mearga inainte de aici, este cu neputinta. Ramai cu bine!
