|
|
|
INDIVIDUALIZAREA ACTIVITATILOR SCOLARE: DOMENII DE DIVERSITATE
1. Stiluri de invatare
Stilul de invatare reprezinta modalitatea preferata de receptare, prelucrare, stocare si reactualizare a informatiei. Acesta are atat componente determinate genetic, cat si componente care se dezvolta ca urmare a expunerii frecvente si preferentiale la o anumita categorie de stimuli.
a) Dupa modalitatea senzoriala implicata, exista trei stiluri de invatare principale:auditiv, vizual si kinestezic. Caracteristicile acestora sunt prezentate in Tabelul 1.
b) In functie de emisfera cerebrala cea mai activata in invatare exista doua stiluri cognitive: stilul global (dominanta dreapta) si stilul analitic sau secvential (dominanta stanga)
. Copiii care utilizeaza un stil global in invatare prefera sa aiba mai intai o viziune de ansamblu asupra materialului pentru a putea trata mai apoi fiecare componenta in maniera analitica. Ei vor prefera schemele care integreaza informatiile ca mod de pornire in studiul unui material sau vor citi un text in intregime si nu se vor opri, pentru fixarea unor idei, pana la terminarea textului.
. Copiii care utilizeaza stilul analitic de invatare prefera impartirea materialului in parti componente, prezentate pas cu pas si in ordine logica. Ei vor prefera fixarea unor idei pe masura citirii textului si refacerea ulterioara a intregii structuri.
Stilul auditiv
. invata vorbind si ascultand
. este eficient in discutiile de grup
. invata din explicatiile profesorului / celui care prezinta materialul
. verbalizeaza actiunea intreprinsa pentru a-si depasi dificultatile de invatare
. isi manifesta verbal entuziasmul
. zgomotul este distractor, dar in acelasi timp reprezinta si mediul in care se
simte bine
. suporta greu linistea in timpul invatarii
Stilul vizual
. prefera sa vada lucrurile sau desfasurarea proceselor pe care le invata
. invata pe baza de ilustratii, harti, imagini, diagrame
. este important sa vada textul scris
. are nevoie sa aiba control asupra ambiantei in care invata
. isi decoreaza singur mediul
. recitirea sau rescrierea materialului sunt metodele cele mai frecvent utilizate
pentru fixare
Stilul kinestezic
. are nevoie sa atinga si sa se implice fizic in activitatea de invatare
. invata din situatiile in care poate sa experimenteze
. a lua notite inseamna mai mult un act fizic si nu un suport vizual pentru
invatare; de multe ori nu revizuiesc notitele
. isi manifesta entuziasmul sarind
. lipsa de activitate determina manifestari kinestezice, fiind de multe ori
confundati cu copiii cu tulburari de comportament
Stiluri cognitive
Stilul Strategia de invatare utilizata
Stilul global Survolarea materialului inainte de a incepe studiul aprofundat al acestuia,
pentru identificarea subtitlurilor, cuvintelor cheie si a rezumatului care poate sa ofere perspectiva de ansamblu de care are nevoie.
Stilul analitic Rescrierea notitelor in maniera logica si ordonata, utilizarea sublinierii si a
fragmentarii materialului. Tipul de inteligenta determina de asemenea modul de operare cu cunostintele. Howard Gardner (1993) propune examinarea tipului de inteligenta din perspectiva a 7 modalitati diferite de utilizare a abilitatilor cognitive (., Gardner, 1993).
Tipuri de inteligenta
Inteligenta lingvistica
Sensibilitate la sensul si ordinea cuvintelor, respectiv a multiplelor functii ale limbajului.
Inteligenta logico-matematica
Abilitatea de a realiza rationamente complexe si de a recunoaste patternuri logice si
relatii numerice
Inteligenta muzicala Sensibilitatea la ritm, linie melodica si tonalitate, capacitatea
de a produce si recunoaste diverse forme de expresie muzicala.
Inteligenta spatiala Abilitatea de a percepe cu acuratete lumea vizuala si de a transforma sau modifica aspecteleacesteia pe baza propriilor
Inteligenta kinestezica Abilitatea de a-si controla miscarile corpului; indemanare in manipularea obiectelor.
Inteligenta interpersonala Abilitatea de a discrimina si a raspunde adecvat la dispozitiile,
manifestarile temperamentale sidorintele altora.
Inteligenta intrapersonala Capacitatea de acces la propriile trairi si abilitatea de a discrimina si a le utiliza in exprimare. Constientizarea propriilor cunostinte, abilitati si dorinte.
In conceptia lui Kolb si colab. (2002) invatarea eficienta presupune parcurgerea tuturor etapelor, de la experientierea activa, trecand prin faza de reflectare si conceptualizare abstracta a cunostintelor, pana la aplicarea practica a acestora (Figura 1.). Copiii prezinta de obicei preferinte pentru anumite etape ale acestui proces.
. Stilul divergent - invatarea se bazeaza pe experienta concreta cu situatia generatoare de
cunostinte si reflectarea ulterioara (uneori nu prea productiva) asupra acesteia.
. Stilul asimilator - valorifica reflectiile personale asupra situatiilor, ajungand la concepte si
teorii cu grad inalt de abstractizare si generalizare.
. Stilul convergent - orientat spre aplicarea creativa a ideilor si datelor prelucrate
sistematic.
. Stilul acomodativ - tentat de testarea in situatii reale a cunostintelor, presupune invatare
Pragmatica Este important de retinut ca un stil de invatare este in general o combinatie intre stilurile descrise mai sus. Ele implica atat aspecte senzoriale (modalitatile specifice de invatare), abilitati cognitive specifice (tipurile de inteligenta), cat si modalitati diferite de raportare la experienta directa cu cunostintele (modelul lui Kolb) si de implicare a emisferelor cerebrale (stiluri cognitive).
Identificarea stilul de invatare
Stilurile de invatare sunt structuri flexibile. Experienta, cerintele scolii sau ale unui loc de munca, rolul pe care il avem la un moment dat, intr-un anumit context, pot forta modificarea lor sau utilizarea lor strict contextualizata.Identificarea stilului preferat de invatare intr-un anumit context permite interventia asupra materialului de invatat sau asupra mediului invatarii astfel incat acesta sa fie cat mai avantajos.
De exemplu, copiii cu stil vizual pot utiliza cu succes vizualizarea materialului, in timp ce pentru copiii cu stil auditiv este mai eficient sa discute pe marginea materialului sau sa se auda vorbind despre acesta. De asemenea, copiii cu stil kinestezic au nevoie de un mediu in care sa poata exersa sau practica prin utilizarea corpului diversele aspecte ale unui material (sa localizeze pe oharta, sa gesticuleze, sa bata tactul), in timp ce pentru copiii auditivi acest tip de mediu ar putea fidistractor.
Modalitatile concrete prin care se poate identifica stilul de invatare:
. Reflectarea asupra propriilor experiente de invatare. In cadrul unor grupuri de discutie se
poate propune ca tema analiza modului cel mai eficient de invatare experimentat pana in
acel moment. Se porneste de la descrierea modului de pregatire pentru obiectele de studiu
sau pentru una din temele la care elevul a avut succes. Impartasind experientele lor de invatare si analizand strategiile pe care le utilizeaza, cu ajutorul colegilor, copiii devin constienti de eficienta pe care o au diverse metode pentru diverse cazuri particulare si la
diverse materii.
. Identificarea stilului de invatare pe baza descrierilor existente (cum sunt cele prezentate
mai sus in forma tabelara). Aceasta modalitate poate sa urmeze descrierii realizate in grup. Copiii pot identifica, pornind de la descrierile existente, in ce masura utilizeazatehnici vizuale, auditive sau kinestezice in prelucrarea informatiilor, ajungand la un nivel superior de conceptualizare a stilului propriu de invatare.
. Utilizarea de chestionare specifice. Prin aceasta modalitate se vizeaza de asemenea identificarea individuala a caracteristicilor stilului propriu de invatare.
. Experimentarea diverselor stiluri de invatare. Aceasta tehnica poate fi aplicata in cadrul
orelor de consiliere si evaluarea metodelor utilizate, pornind de la performantele obtinute
si eficienta sub aspectul timpului si efortului depus.
2. Diferentele culturale
Diferentele culturale joaca un rol foarte important in determinarea diferentelor individuale. Copiii sunt produsul culturii in care traiesc; din familie ei invata sa act ioneze, sacomunice sau sa relationeze intr-un mod particular. Scoala in sine reprezinta o cultura, in care anumite comportamente sunt acceptate, iar altele nu. Diferenta dintre "cultura casei" si cea a scolii reprezinta una dintre cauzele abandonului scolar si a performantelor scazute ale copiilor care provin din diverse minoritati culturale. In interactiunea dinamica dintre cultura scolii si cea a familiei se pot intalni doua situatii:
. Suprapunerea celor doua culturi - insemnand ca se valorizeaza aceleasi comportamente, se practica acelasi stil de interactiune, se utilizeaza acelasi limbaj, etc.
. Conflict intre cele doua culturi - Spre exemplu, unele culturi incurajeaza competitia (ex.
cultura nord-americana), in timp ce pentru altele modalitatea cea mai potrivita de invatare este cooperarea (ex. cultura japoneza). Prin urmare, o scoala care promoveaza competitia ar putea fi potrivita pentru unele culturi, dar nu si pentru altele. Alaturarea a doua culturi diferite ar putea genera un conflict cultural, care ar putea sta la baza abandonului scolar. Reprezentarea scolii este de asemenea unul din aspectele importante ale unei culturi. Ogbu (1992) divide minoritatile culturale in functie de modul in care percep rolul scolii in: a) minoritatile voluntare, care vad in scoala oportunitatea de integrare rapida in viata economica si sociala majoritatii si b) minoritati involuntare, care datorita unei istorii de separatism si statut scazut se apara prin izolare si "inversiune culturala." (ex. dobandirea limbajului majoritatii este considerata o forma de alienare, a fi bun la scoala este uneori echivalent cu a fi asimilat - elevii isi pot pierde prietenii; se creeaza astfel "cultura de rezistenta" prin care se opun sau nu incurajeaza invatarea scolara).
Modele explicative ale diferentelor de performanta academica
. Modele ale deficitelor culturale. Aceste modele sustin ca background-ul ligvistic, social si
cultural al minoritatii determina insuccesul scolar (Villegas, 1991).
. Modele ale diferentelor culturale. Aceste modele accentueaza aspectele pozitive ale
diferentelor culturale si considera ca locusul deficientei se afla la nivelul interactiunii dintre cultura scolii si cea de provenienta. Aceasta orientare incearca sa gaseasca modalitati prin care practica educationala ar putea sa identifice si sa valorizeze diferentele culturale (Tharp, 1989, Villegas, 1991).
Stadii ale schimbarii in valorizarea diferentelor culturale
Valorizarea diferentelor culturale inseamna integrarea diverselor culturi in cultura scolii.Acest demers este unul dificil, necesitand parcurgerea urmatoarelor stadii:
. stadiul de suprafata - este stadiul in care valorizarea diferentelor culturale se traduce prin cunoasterea unor aspecte legate de culturile participante (pentru copii se pot organiza activitati de informare, de serbare a zilelor traditionale, etc.).
. stadiul de tranzitie - reprezinta o faza superioara, in care cultura minoritara se studiaza
ca optional (curriculum la decizia scolii, cursuri optionale).
. stadiul schimbarilor structurale - reprezinta continuarea adaptarii curriculei, teme apatinand studiului culturii minoritare sunt introduse in curricula obligatorie. Aceasta faza este in general una "revolutionara", in care se identifica si se discuta despre stereotipurile si miturile existente despre diverse culturi si deseori se ridica intrebari de
genul: "De ce n-am studiat despre..pana acum?" sau "De ce ni s-a impus o educatie
uniculturala?".
. stadiul schimbarilor sociale - este faza de extindere la scara sociala a atitudinii de
valorizare a diversitatii culturale. Acest stadiu are ca finalitate deschiderea culturala si in
afara scolii, pe fondul schimbarii cognitiilor sociale despre minoritatile culturale.
In predarea sensibila la diferente culturale:
. se accepta si se valorizeaza diferentele culturale. Prin aceasta, profesorul comunica faptul ca toti elevii sunt acceptati si valorizati, faptul fiind important pentru toti elevii, cu atat mai mult pentru elevii apartinand minoritatilor etnice sau culturale.
. sunt acomodate diverse stiluri de invatare. Spre exemplu, cunoscand ca in unele comunitati nu este incurajata competitia, profesorii pot introduce activitati de cooperare, invatare prin colaborare, tutoring, avand ca rezultat in multe cazuri cresterea performantelor scolare (Phillips, 1983).
. este utilizat background-ul cultural al elevilor pentru proiectarea interventiilor de predare.
Beneficiile unei astfel de abordari se observa atat in activitatea scolara: cresterea performantelor scolare ale elevilor, cat si in atitudinea parintilor fata de experienta scolara a
elevilor. Aceasta creeaza un cerc pozitiv al invatarii.
. sunt implicati parintii. Rezultatele scolare depind in mare masura de suportul parintilor, prin urmare exploatarea acestei componente este esentiala.
. sunt elaborate programe bilinguale. In cazul in care este vorba despre diferente de limba
intre cultura elevilor si cultura scolii, se impune o politica eficienta de utilizre a programelor
bilinguale. Exista mai multe tipuri de programe bilinguale:
o de mentinere - predarea se realizeaza in ambele limbi. Se incearca astfel mentinerea si construirea noilor cunostinte pe baza limbii materne.
o de tranzitie - se utilizeaza limba materna ca un mijloc pentru dezvoltarea celei de-adoua, urmand ca acesta sa se abandoneze.
o limba majoritatii ca limba straina - se centreaza doar pe invatarea limbii majoritatii.
3. Diferente de gen
Studiul diferentelor de gen nu dispune inca de un model comprehensiv. In interpretarea studiilor de gen este foarte greu sa diferentiem intre influentele genetice si influentele de mediu asupra comportamentului. Nu stim cum ar fi de fapt cele doua "sexe" daca nu ar exista conditionarile culturale (ex. hainute roz pentru fete - albastre pentru baieti, papusi pentru fete - masini pentru baieti, balet pentru fete - fotbal pentru baieti).Multe dintre diferentele de gen identificate in functionarea cognitiva si comportamentala nu au o sustinere clara. Datele furnizate de studiile empirice larg disputate vizeaza in special domenii de diferentiere devenite clasice in discutarea diferentelor de gen: respectiv abilitatea verbala si abilitatea matematica, in domeniul functionarii cognitive (se considera ca fetele au o abilitate verbala superioara baietilor, in timp ce acestia au abilitati matematice superioare fetelor)si agresivitatea si conformismul, ca manifestari comportamentale (baietii se considera a fi mai agresivi decat fetele, iar fetele sunt identificate ca fiind mai conformiste decat baietii).
Diferente in functionarea cognitiva:
. abilitati generale - Nu exista diferente marcante.
. abilitati verbale - Se considera ca fetele invata sa vorbeasca si sa utilizeze propozitii mai
devreme decat baietii; au un vocabular mai bogat si obtin rezultate mai bune la testele de
abilitati verbale/fluenta. Rezultatele oferite de studiile empirice insa nu sunt concludente, iar varianta ce se poate atribui gender-ului este mica.
. abilitati matematice - Superioritatea declarata a baietilor in domeniul matematicii nu poate fi sustinuta prin diferente de gen, ci mai degraba prin diferentele existente in expectantele de rol. In Suedia, unde diferenta de expectante este mica, fetele obtin rezultate comparabile cu cele ale baietilor la testele de matematica. De asemenea, in scolile de fete unde nu sunt ercepute expectantele de rol diferite, fetele obtin rezultate mai bune decat in scolile mixte.
. rezolvarea de probleme - Exista date care arata ca baietii opereaza cu concepte mai largi,
ceea ce le da o mai mare libertate de solutionare a problemelor din domeniul matematicii sau stiintelor, unde obtin rezultate mai bune la testele de rezolvare de probleme. Dau dovada de mai multa curiozitate si sunt mai putin conservatori in situatii de asumare a riscului. Fetele obtin insa rezultate superioare in rezolvarea problemelor din domeniul relatiilor umane.
Studiile au aratat insa ca se interactioneaza mai mult cu baietii in orele de matematica si
stiinte, le sunt adresate mai multe intrebari abstracte (Sadker & Sadker, 1982), obtin mai
multe aprecieri si sunt recompensati mai mult pentru creativitate (Torrance, 1983). Aceasta
ghideaza interpretarea rezultatelor lor la testele de rezolvare de probleme ca fiind determinate de tratamentul diferentiat.
. rezultate scolare - fetele obtin rezultate scolare mai bune decat baietii, in special in clasele primare, chiar si la matematica si stiinte. Aceste diferente dispar in liceu. Stabilitatea
performantelor este mai mare la fete, in timp ce in cazul baietilor rezultatele scolare sunt mai fluctuante.
Diferente de personalitate:
. agresivitatea - baietii se considera a fi mai agresivi decat fetele. Studiile realizate au legat
mai intai aceasta trasatura de specificul hormonal, insa aceste diferente nu apar decat dupa
varsta de 5 ani ceea ce a dus la concluzia ca ele sunt determinate de mediu prin modelarea
rolurilor de sex.
. conformitate si dependenta - femeile sunt percepute ca fiind mai conformiste si sugestibile decat barbatii (Fennema & Peterson, 1986).
. valorile si scopul de viata - in anii 50 studiile aratau diferente de orientare la barbati si femei in ceea ce priveste ocupatiile: mecanici, cercetatori stiintifici, orientare spre valorile
economice, politice, teoretice pentru barbati; iar pentru femei, activitati literare, sociale, valori
estetice, sociale si religioase. Aceste diferente incep sa se estompeze in prezent.
. orientarea spre performanta - in special pentru domeniile care sunt considerate specifice
pentru rolul de sex (ex. relatiile sociale pentru femei). Studiile au demonstrat insa ca diferentele de abilitati intre fete si baieti apar mai degraba pe o perioada scurta. Diferentele inregistrate sunt determinate mai ales de stereotipiile de gen promovate si de contextul in care se realizeaza invatarea scolara. Pentru a putea contracara efectul negativ al stereotipiilor de gen este necesara:
. constientizarea posibilitatii tratamentului diferentiat;
. incurajarea tratamentului egal al elevilor si oferirea de sanse egale;
. modificarea continuturilor curriculare care promoveaza stereotipii de gen;
. training profesional: constientizarea stereotipurilor si monitorizarea acestora.
4. Diferente de statut socio - economic (SSE)
SSE inglobeaza venitul, ocupatia si nivelul de educatie al parintilor. SSE este deseori identificat ca factor de predictie distal al rezultatelor la testele de inteligenta si performanta si al abandonului scolar (Ballantine, 1993). Interventiile educationale nu tintesc asupra statutului economic al familiei. Cunoasterea variabilelor mediului socio-economic care influenteaza performanta academica este insa esentiala pentru conceperea unor interventii educationale adecvate, care in acest caz vizeaza in special dezvoltarea intereselor si modelarea performantelor academice.
Nivele de analiza ale familiilor cu SSE.
. Necesitati fizice si experiente de invatare
In multe familii cu un SSE scazut lipseste alimentatia potrivita si asistenta
medicala. Aceste deprivari pot avea consecinte asupra nivelului de dezvoltare fizica al
copilului.
In familiile cu un SSE scazut, in multe cazuri calitatea vietii de familie (nervozitatea, frustrarea si deseori depresia determinate de instabilitatea locurilor de munca) poate sa dezvolte la copii sentimente de disconfort si insecuritate care se repercuteaza asupra calitatii pregatirii academice. Copiii crescuti in familii cu SSE scazut au acces deseori la experiente de invatare limitate, in timp ce familiile cu SSE crescut ofera copiilor experiente si materiale de lucru multiple, avand in general un "capital cultural" ridicat. Astfel, in multe cazuri, copiii din astfel de familii nu beneficiaza de activitati educationale in afara scolii (vizite la muzee, concerte, biblioteca) si nu au posibilitatea de a consulta resurse informationale aditionale
(ziare, enciclopedii, calculatoare, dictionare, carti etc).
. Modalitati de interactiune in familie
In familia cu SSE scazut interactiunile verbale sunt mai putin elaborate, nu este
incurajata rezolvarea de probleme, oferirea de solutii alternative, accentul fiind pus pe
obedienta si conformism. Spre deosebire de aceasta, in multe familii cu SSE crescut copiii
sunt implicati activ in interactiuni verbale, li se cere si li se prezinta ideile in mod elaborat
si sunt incurajati sa gandeasca independent.
. Atitudini si valori
Aspiratiile educationale sunt factori puternici de influenta asupra performantei scolare. In mediile cu SSE scazut aspiratiile si expectantele academice sunt foarte scazute. In multe cazuri parintii nu manifesta interes pentru interesele si abilitatile academice ale copiilor, nu monitorizeaza progresul elevului in scoala si nu ofera o modelare a unei atitudini pozitive pentru performanta academica.
Inteligenta emotionala
Ceea ce ne-a determinat sa insistam in abordarea acestei teme a fost faptul ca am observat in diferite imprejurari persoane care, desi inteligente (din punct de vedere al inteligentei generale) nu au obtinut in viata succesul scontat. Pentru noi aceasta a reprezentat un semnal de avertizare, constientizand faptul ca, pentru a reusi in viata este nevoie de o dezvoltare personala, nu numai din perspectiva proceselor psihice cognitive, ci si a proceselor emotionale.Astfel putem constata ca majoritatea dintre noi neglijam aspectul emotional al inteligentei noastre, considerand ca, inteligenta academica este cea care primeaza in dobandirea performantei, nerealizand faptul ca exista si o inteligenta emotionala.
Termenul de inteligenta emotionala a fost formulat pentru prima data in S.U.A. de Wayne Leon Payne in anul 1985, care considera ca inteligenta emotionala implica o relationare creativa cu starile de teama, durere si dorinta (cf. M. Roco, 2001).
1.Importanta emotiilor
Reiteram unele aspecte in legatura cu insemnatatea emotiilor si in contextul abordarii temei inteligenta emotionala, in care sens vom face cateva sublinieri.
Emotiile sunt importante pentru ca ele asigura:
Supravietuirea - emotiile noastre ne atentioneaza atunci cand ne lipseste impulsul natural; cand ne simtim singuri, ne lipseste nevoia de a comunica cu alti oameni; cand ne este frica ne simtim respinsi, lipseste nevoia de a fi acceptati.
Luarea deciziilor - sentimentele si emotiile reprezinta o valoroasa sursa de informatii, ajutandu-ne sa luam hotarari. Cercetarile au aratat ca atunci cand sunt afectati centrii nervosi din emisferele cerebrale, omul nu poate lua nici cele mai simple decizii, pentru ca nu stie ce va simti in legatura cu deciziile sale.
Stabilirea limitelor - sentimentele noastre ne ajuta sa tragem niste semnale de alarma atunci cand ne deranjeaza comportamentul unei persoane. Daca invatam sa ne incredem in ceea ce simtim si sa fim fermi in a exprima acest lucru, putem instiinta persoana respectiva de faptul ca ne simtim incomod, de indata ce devenim constienti de acest fenomen. Acest lucru ne va ajuta in trasarea granitelor care sunt necesare pentru protejarea sanatatii noastre mentale si psihice.
Comunicarea - sentimentele noastre ne ajuta sa comunicam cu ceilalti. In cadrul comunicarii dintre oameni, comunicarea nonverbala reprezinta cel putin 60%, iar adevarul in privinta emotiilor se afla mai mult in "cum" spune persoanadecat in "ceea ce" spune ea. De exemplu, expresia fetei noastre poate exprima o gama larga de sentimente: teama, bucurie, surpriza, suparare, dezgust, furie, etc.
Daca suntem mai abili in arta comunicarii verbale, vom fi in stare sa exprimam mai mult din nevoile noastre emotionale, avand astfel posibilitatea de a le simti mai bine. Suntem capabili sa-i facem sa se simta importanti, intelesi si iubiti, daca reusim sa fim cat se poate de receptivi la problemele emotionale ale celorlalti oameni.
Parafrazandu-l pe marele filozof Constantin Noica, intelegerea este completata de ceea ce nu este exprimat prin cuvinte. Comunicarea il contine pe om, iar omul se infatiseaza sau se ascunde prin comunicare. Din testele efectuate asupra a peste 7000 de persoane din SUA si 18000 din alte tari s-au constatat avantajele capacitatii de a interpreta sentimentele prin indicii nonverbale,inclusiv o mai buna adaptare emotionala, o mai mare popularitate si deschidere
(M. Roco, 2001).
Unitatea - sentimentele noastre sunt probabil cea mai mare sursa de
unitate a tuturor membrilor speciei umane. Sentimentele sunt universale trecand
peste granitele religioase, politice si culturale, cum ar fi sentimentele de empatie,compasiune, cooperare si iertare. Acestea au potentialul de a ne uni ca specie.Intr-o viziune de ansamblu, sentimentele, ne unesc, convingerile ne despart.
2. Definirea si caracterizarea inteligentei emotionale
Relatiile interumane presupun o serie de capacitati/abilitati de comunicare, cooperare acestea fiind reunite sub forma inteligentei sociale. Inteligenta sociala era definita de Thorndike ca fiind capacitatea de a intelege si de a actiona inteligent in cadrul relatiilor interumane. Gardner in 1993 in teoria sa privind inteligentele multiple rezerva un loc important formelor
de inteligenta care permit omului o adaptare superioara la mediul social mai indepartat sau apropiat lui, elaborand o teorie a inteligentelor multiple, printre care mentioneaza inteligenta interpersonala si intrapersonala.
Inteligenta interpersonala - consta in capacitatea persoanei de a-i intelege pe ceilalti, de a coopera mai bine cu ei.
Inteligenta intrapersonala - reprezinta abilitatea de a te intoarce spre sine,in interiorul propriei persoane, putand astfel sa actionam cat mai adecvat pe scena vietii sociale.
Psihologii au aratat ca aceste abilitati nu sunt generate de un nivel ridicat al inteligentei academice/teoretice, ci ele constituie un fel de sensibilitate specifica fata de practica si relatiile interumane. Astfel, s-a nascut o noua forma de inteligenta - cea emotionala.
In jurul anilor 90 s-au conturat trei mari directii in definirea inteligentei emotionale, trasate de urmatorii cercetatori in acest domeniu:
. Mayer si Salovey (1990, 1993) - inteleg prin inteligenta emotionala capacitatea de a percepe cat mai corect emotiile si de a le exprima, de a accede sau genera sentimente atunci cand ele faciliteaza gandirea; de a cunoaste si intelege emotiile in vederea promovarii si dezvoltarii emotionale si intelectuale.
Aici putem amintim numele psihologului american Festinger cu teoria disonantei cognitive, conform careia oamenii refuza sa se gandeasca la lucruri care le provoaca sentimente, emotii negative. Totodata, in urma relationarilor interpersonale exista tendinta de a selecta ideile care sunt conforme cu valorile proprii si care declanseaza sentimente pozitive. Este ceea ce in alt termen C. Cucos (1996, pag. 185) numeste "referential axiologic", citand sugestiv reflectia
marelui poet Nichita Stanescu "N-ai cum sa vezi zane, daca nu esti zanatec".Iata cum sunt confirmate interconditionarile intre emotie/ sentimente si gandire.
2. Reuven Bar - On - ne prezinta o alta versiune a inteligentei emotionale.Componentele acesteia sunt grupate in felul urmator:Aspectul intrapersonal. constientizarea propriilor emotii care presupune sa traiesti experienta prezenta si nu ceea ce ai simtit in trecut;
. optimism, asertivitate;
. respect, consideratie pentru propria persoana;
. autorealizare;
. independenta.
Aspectul interpersonal
. empatia;
. relatii interpersonale;
. responsabilitate sociala.
Adaptabilitate
. rezolvarea problemelor;
9 6
. testarea realitatii;
. flexibilitate.
Controlul stresului
. toleranta la stress;
. controlul impulsiunilor.
Dispozitia generala
. fericire;
. optimism.
Acesti cinci factori, componente ale inteligentei emotionale (IE) se evalueaza prin teste specifice, suma punctelor obtinute la aceste teste reprezentand coeficientul de emotionalitate, QE, prin care cercetatorii in domeniu considera ca se poate prevedea succesul in viata.
In cadrul inteligentei emotionale sunt incluse urmatoarele capacitati grupate in cinci domenii:
. constiinta de sine a propriilor emotii - introspectia, observarea si recunoasterea unui sentiment in functie de modul in care ia nastere;
. stapanirea emotiilor - constientizarea elementelor care stau in spatele sentimentelor, aflarea unor metode de a face fata temerilor, anxietatii, maniei si supararilor;
. motivarea interioara - canalizarea emotiilor si sentimentelor pentru atingerea unui scop, insotita de controlul emotional, care presupune capacitatea de a reprima impulsurile si de a amana obtinerea gratificatiilor, recompenselor;
. empatia - capacitatea de a manifesta sensibilitate si grija fata de sentimentele altora, persoana fiind in stare sa aprecieze diferentele dintre oameni. Ea aduce uneori adaugiri dimensiunii nerostite a comunicarii, completand ceea ce nu se spune, ceea ce se spune numai in parte, aluziv, caci "limbajul uman ascunde mult mai mult decat defineste. Terenul dintre vorbitor si ascultatoreste instabil,plin de miraje si capcane" (G. Steiner, 1983, pag.278). Astfel comunicarea interpersonala devine si un prilej de cunoastere interumana prin intermediul empatiei;
. stabilirea si dirijarea relatiilor interumane - se refera la competenta si aptitudinile sociale, persoana fiind in stare sa cunoasca, sa analizeze si sa controleze emotiile altora.
3. In viziunea lui D. Goleman (1995) conceptele care compun aceasta forma a inteligentei sunt:
. constiinta de sine;
. auto-controlul;
. motivatia;
. empatia;
. aptitudinile sociale.
El prezinta ca aspecte majore ale inteligentei optimismul, perseverenta si capacitatea de a amana satisfactiile. D. Goleman a deschis noi orizonturi printr-o definire mai complexa a inteligentei emotionale.
4.4.3. Teste de stabilire a nivelului de dezvoltare a inteligentei
emotionale
Psihologii din acest domeniu au elaborat teste specifice prin care sa se evalueze componentele inteligentei emotionale enumerate anterior, insumate in coeficientul de emotionalitate (QE). Un QE ridicat este o premisa a succesului in viata.
Dupa cum am observat una din trasaturile definitorii este empatia, pe baza careia se dezvolta celelalte aspecte ale inteligentei emotionale.
Pentru un QE ridicat este nevoie de a trai cat mai multe experiente emotionale. Desi inteligenta emotionala se desprinde din cea sociala, nu este suficient sa ne axam pe dezvoltarea inteligentei interpersonale si intrapersonale (cele doua dimensiuni ale inteligentei sociale) pentru a avea un QE ridicat.Dovada sta si aplicatia experimentala pe care am realizat-o pe 90 de studenti cu varsta cuprinsa intre 19-22 ani.Scopul a constat in a analiza tipul de relatie dintre inteligenta sociala si QE.Pentru aceasta le-am aplicat un test de stabilire a gradului de dezvoltare a tipurilor de inteligenta. Testul are la baza teoria inteligentelor multiple a lui Gardner, conform careia fiecare dintre noi detinem 7 tipuri de inteligenta:
inteligenta logico-matematica, verbala, kinestezica, auditiva, vizuala si nu in ultimul rand inteligenta interpersonala si intrapersonala. Rezultatul avea in vedere ierarhizarea diferitelor tipuri de inteligenta.
Cele care se aflau pe primele pozitii erau tipurile de inteligenta mai dezvoltate la persoana respectiva.
Ulterior le-am aplicat un chestionar de stabilire a QE adaptat de Mihaela Roco dupa Bar - On si Goleman (2001, pag. 187) Rezultatele au evidentiat urmatoarele: 63 de studenti din 90 aveau un QE sub medie (sub 100 de puncte) si o inteligenta interpersonala si intrapersonala
situata pe primele pozitii; doar 27 de studenti au avut un QE peste medie (peste 100) si o inteligenta sociala pe primele pozitii. Se constata deci, ca in marea majoritate a cazurilor a existat o relatie invers proportionala intre QE si inteligenta sociala.In situatia de fata trebuie sa tinem seama de varsta subiectilor, caracterizata prin dorinta de afirmare si integrare sociala care este mai puternica decat cunoasterea celuilalt printr-o reala implicare emotionala. Ei pot detine o inteligenta sociala ridicata, in sensul stabilirii de relatii de cooperare si comunicare, dar la un nivel mai superficial, mai formal. O cunoastere reala a celuilalt presupune o "scanare" a propriilor emotii, ceea ce poate duce uneori la tulburarea echilibrului emotional.
Asadar, nu este suficient sa-ti dezvolti inteligenta sociala pentru a avea si o inteligenta emotionala ridicata. De aici putem deduce complexitatea inteligentei emotionale, fiind nevoie de o maturizare si responsabilizare sociala, comportamente de care subiectii nostri inca nu dispun pe deplin.
Niveluri si directii ale educarii inteligentei emotionale
Dupa S. Hein ridicarea nivelului inteligentei emotionale si a "culturii emotionale" presupun parcurgerea mai multor etape (cf. M. Roco, 2001, pag.143).
. In prima faza este necesara identificarea propriilor emotii;
. Faza de asumare a responsabilitatii;
. Etapele urmatoare presupun invatarea compasiunii si empatiei,
precum si incercarea de a le pune in practica in viata sociala.
De aici deducem faptul ca, subiectii din experimentul pe care l-am
intreprins se afla in procesul de invatare a empatiei, compasiunii si a altor emotii
complexe, precum si de valorificare a acestora prin punerea lor in practica, fapt
care necesita cat mai multe experiente de viata.
In figura II.1. sunt reprezentate componentele experientei emotionale
dupa Reisenzein, 1983 (cf. R.L. Atkinson, 2002, pag. 503). Schema evidentiaza
faptul ca emotiile nu pot fi separate de procesele cognitive si anume ca parerile
rezultate in urma evaluarii cognitive si perceperea activarii vegetative contribuie
la trairea experientei emotionale.
Mayer si Salovey au evidentiat mai multe niveluri ale formarii inteligentei emotionale.
1. Perceptia, evaluarea si exprimarea emotiilor se refera la acuratetea cu care un individ poate identifica emotiile sale cat si ale celorlalti, si anume:
. capacitatea de a identifica emotiile in propriile ganduri si la altii;
. capacitatea de a exprima emotiile cat mai precis si de a exprima nevoile legate de sentimente;
. capacitatea de a diferentia sentimentele precise de cele imprecise, sentimentele sincere de cele nesincere.
2. Facilitarea emotionala a gandirii, in sensul ca, emotiile influenteazapozitiv gandirea:
. emotiile dau prioritate atentiei asupra informatiei importante;
. emotiile influenteaza memoria, ce anume memoram si ce anume uitam;
. oscilatiile emotiilor determina starea individului de la optimism la pesimism;
. emotiile determina flexibilitate in solutionarea anumitor probleme.
3. Intelegerea si analizarea emotiilor. Utilizarea cunostintelor emotionale:
Evaluare cognitiva
Credinta emotionala
Activare perceputa
Activare vegetativa
Eveniment provocator
Emotia raita
. recunoasterea asemanarilor si diferentelor dintre starile emotionale (intre a placea si a iubi);
. cunoasterea semnificatiei starilor emotionale in functie de situatiile si relatiile complexe in care se produc (legatura dintre tristete si pierdere);
. recunoasterea emotiilor complexe, contradictorii in functie desituatiile in care apar (dragoste si ura fata de aceeasi persoana);
. capacitatea de a recunoaste tranzitul de la o emotie la alta (de la furie la rusine).
4. Reglarea emotiilor pentru a promova cresterea emotionala si intelectuala
. capacitatea de a fi deschis, de a accepta atat sentimentele placute cat si pe cele neplacute;
. abilitatea de a se elibera de o emotie, dupa vointa, la momentul oportun;
. capacitatea de a manipula atat emotiile proprii, cat si ale celorlalti, prin moderarea emotiilor negative si evidentierea celor placute
(explicata prin fenomenul de disonanta cognitiva mentionat mai sus).
Inteligenta emotionala este un obiectiv important pentru munca educatorilor, parinti sau cadre didactice. Felul cum invata si se comporta un elev poate fi pus in legatura cu inteligenta emotionala.
Elevii care sunt aprobati si incurajati, care sunt motivati pentru activitatea scolara vor avea mai mult succes decat cei care sunt criticati, neglijati, acestia din urma fiind candidati la esec.
Pe parcursul carierei didactice am constatat ca stilul de comunicare al educatorului, capacitatea empatica a acestuia, abilitatea de a-i asculta pe elevi serasfrange asupra starii de emotionalitate a elevilor. Profesorii autoritari,complexati sau nevropati genereaza si sustin la elevi un nivel scazut al inteligentei emotionale, pe cand educatorii echilibrati, altruisti, cu interes si caldura pedagogica fata de elevi creeaza o atmosfera securizanta, deschisa, fac
totul ca acestia sa se simta ocrotiti, respectati si intelesi.
Este de asemenea, credem, foarte important sa dezvoltam la elevioptimismul si speranta. Aceste trasaturi se constituie in ceea ce psihologii numesc eficacitate personala, convingerea ca esti stapan pe intamplarile vietii tale si ca poti face fata provocarilor cu care esti confruntat. Dezvoltarea unei competente de orice fel intareste eficacitatea personala si face ca persoana respectiva sa fie in masura sa-si asume riscuri si sa faca fata provocarilor, care
odata depasite fac sa creasca sentimentul de eficacitate personala. Aceasta atitudine duce la valorificarea aptitudinilor si talentelor, cu alte cuvinte la dezvoltarea personala.
A. Bandura, psiholog la Stanford, care a realizat multe cercetari in legatura cu eficacitatea personala, o rezuma astfel: "Convingerile oamenilor despre capacitatile lor au un efect profund asupra acestor capacitati. Capacitatea nu este o proprietate fixa. Exista enorm de multe variante in care aceasta capacitate poate fi folosita. Cei care au aceasta eficacitate personala se dau la o parte din calea esecului; ei abordeaza lucrurile in asa fel incat sa le poata stapani si fara sa se ingrijoreze in privinta diverselor dezastre posibile" (cf. D. Goleman,
2001, pag. 117).
Pentru ca elevii sau studentii sa fie orientati spre succes T.B. Brazelton
(1992) recomanda indeplinirea urmatoarelor conditii (cf. M. Roco, 2001):
. increderea in sine - vizeaza capacitatea de a avea control asupra corpului si a comportamentului in general, de a intreprinde si experimenta singur, convingerea ca are sanse de reusita si ca va fi ajutat de adulti atunci cand intampina greutati;
. curiozitatea - tendinta de a avea o gandire pozitiva indreptata spre lucruri care ii fac placere;
. intentionalitatea - sentimentul competentei si eficientei, al capacitatii de a-si atinge scopurile propuse;
. autocontrolul - capacitatea de a-si lua sub stapanire propriile actiuni;
. capacitatea de a initia si intretine relatii cu altii si de a-i intelege;
. capacitatea de a comunica - dorinta si abilitatea de schimburi verbale si
de a impartasi emotiile cu altii;
. cooperarea - abilitatea de a echilibra nevoile personale cu ale altora in
activitatea de grup.
In opinia unor psihologi educarea si dezvoltarea inteligentei emotionale constituie una din caile pentru eliberarea corpului de "toxinele emotionale".
Acestia sugereaza printre modalitatile de asigurare a unei stari emotionale pozitive: analiza viselor si consemnarea lor intr-un jurnal, umorul si rasul.Fara a pretinde ca am realizat o abordare exhaustiva a temei tratate, in concluzie mentionam ca, atat sensibilitatea naturala, inteligenta emotionala, cat si inteligenta teoretica sau academica, alaturi de motivatie si de alti factori determina adaptabilitatea, reusita in viata si asigura supravietuirea persoanei.
Consideram, totodata, ca in activitatea instructiv-educativa se impune cu necesitate aplicarea unui stil educativ, al unui sistem de metode si strategii de natura sa sustina cultivarea inteligentei emotionale, adica a abilitatii persoanelor de a se exprima in limbajul inimii.
Dezvoltarea afectivitatii
Activitatea profesionala desfasurata ne indreptateste sa sustinem afirmatia ca educatia, inteleasa ca actiune convergenta a tuturor agentilor implicati in formarea personalitatii tinerilor, are un rol deosebit de important in modelarea, formarea si autoreglarea afectivitatii elevilor si studentilor.
Vom prezenta, in continuare, cateva dintre modalitatile de dezvoltare a proceselor efective, a caror eficienta a fost validata in practica psihopedagogica. Intrucat procesele afective sunt considerate importante forte motivationale structurarea afectivitatii inseamna formarea si dezvoltarea motivatiei.
In contextul relatiei afectivitate-invatare subliniem interactiunea intre procesele afective si procesele cognitive. Cand afectivul (emotiile, sentimentele, pasiunile) se afla in acord cu intelectualul (idei, conceptii, reprezentari) in sensul sustinerii energetice a acestuia din urma atunci randamentul activitatii de invatare este mai mare si faciliteaza reusita scolara a elevului.Afectivitatea se dezvolta in mediul cultural si social, restructurand in felul acesta chiar trairile afective elementare, de ordin biologic. De altfel, afectivitatea, ca si celelalte componente ale personalitatii, se structureaza in decursul vietii ontogenetice: la 2-3 ani nu exista la copil sentimente colectiviste,de colaborare, patriotism sau veritabile sentimente estetice, care se pot manifesta, in mod evident, la 15-16 ani.
Un factor important al dezvoltarii afective este considerata existenta unor obstacole in realizarea tendintelor ce apar spontan in primii ani de viata. O oarecare tensiune este necesara pentru gruparea lor in structuri din ce in ce maicomplexe. Cand nu apare nici o bariera, tendintele se consuma imediat in actiuni al caror ecou ramane redus. Este situatia din acele familii unde , existand unsingur copil, parintii considera ca o datorie sa ii satisfaca toate dorintele. Ca urmare a acestui mod de educatie copilul nu vrea sa munceasca, iar ajuns tanar
apoi om matur, el totusi nu tine la parintii sai, considerand perfect normal sa se faca toate sacrificiile pentru el, fara nici un fel de reciprocitate din partea lui. Dimpotriva, unde parintii au imbinat ingaduinta cu interdictia, permisivitatea cu obligatia, copiii ii respecta, si sunt atasati de cei care i-au pregatit pentru viata.
Evolutia afectivitatii este influentata si prin imitarea atitudinilor sau a emotiilor celor din jur. Copilul imita nu numai expresiile verbale, ci si gesturile, atitudinile adultilor, parinti sau cadre didactice. In psihopedagogie este binecunoscut faptul ca un educator exercita cea mai mare influenta asupra elevilor sau studentilor nu atat prin ceea ce spune/propune, cat mai ales prin ceeace face sau demonstreaza prin propria sa conduita.
Un alt factor care poate interveni in evolutia afectivitatii il constituie intelectualizarea sentimentelor, in sensul constientizarii existentei unui sentiment si a eventualei sale valori. Constiinta unui afect pozitiv poate sa serveasca la consolidarea lui. Constientizarea unui sentiment negativ, irational, daunator poate duce la o lupta impotriva lui, chiar daca succesul necesita o antrenare sistematica, starile afective fiind sub imperiul unor evenimete traite
intens. In dezvoltarea afectivitatii un rol deosebit il are experienta sociala a fiecarui individ, relatiile sociale, trairile incarcate afectiv a unor situatii in mediul scolar sau universitar.
Dezvoltarea maturizarii afective este o conditie importanta in educarea afectivitatii. Asa cum arata psihologul iesean A. Cosmovici (1996, pag. 241) maturizarea afectiva nu se realizeaza pe deplin, in mod automat, odata cu inaintarea in varsta. Sunt persoane care toata viata nu ajung la maturitate afectiva. Aceasta se caracterizeaza mai intai prin stabilitatea vietii afective,datorita formarii si ierarhizarii de sentimente bine conturate. In lipsa acestora, cineva poate fi o fiinta foarte emotiva, labila, capricioasa si imprevizibila.Importanta este si predominarea unor sentimente superioare, indeosebi a celor morale, asigurandu-se astfel o conduita civilizata, atitudini corespunzatoare fata de cei din jur. Este necesara si o constientizare a trairilor, atat a celor personale, cat si a celor observate la ceilalti, ceea ce face posibila interventia vointei si adoptarea unei conduite judicioase. Sunt persoane cu nivel inalt de cultura, absorbite de preocupari sustinute (lectura, calcule), dar cu o experienta sociala redusa, care nu se orienteaza in tesatura de relatii interpersonale si cad usor victima unor persoane sau actiuni care le aduc prejudicii.Prin intermediul pregatirii psihologice si al educatiei, in general, pot fi diminuate sau accentuate stari emotionale, precum: stresul, teama, frica, panica, mania, agresivitatea, intoleranta, disperarea, groaza, oroarea, instabilitatea,
curajul, increderea in sine, controlul emotional, clarviziunea, spiritul ordinii si disciplinei etc.
Nu in ultimul rand sistemul educational se rasfrange asupra proceselor afective si motivationale prin elementele de baza ale activitatii didactice, acestea incluzand:
. obiective, continuturi si strategii didactice;
. conditii logistice;
. evaluarea si valorizarea continutului de invatat;
. calitatea relatiilor interpersonale - climatul educational si psihosocial din mediul scolar.
Starile afective, sentimentele dau sens existentei noastre. Fara ele ea este seaca, searbada. Dar un sistem complex, cum e un sentiment bine cristalizat, nu e incremenit. Mentinerea lui presupune o satisfacere periodica a aspiratiilor sale si o pastrare a echilibrului intre diversele tendinte care ii alcatuiesc structura
Rezumat
In conditiile unui curriculum national, diferentierea se impune ca o trasatura esentiala a unei bune practici educationale. Clasele sunt in general mixate sub raportul caracteristicilor precum: abilitati, stiluri de invatare, cultura, gen, statut socioeconomic, etc. si totusi ele sunt de multe ori tratate ca fiind omogene. Schimbarea survenita in conceperea diversificarii si diferentierii in predare pune problema adaptarii procesului educativ la nevoile fiecarui elev. Astfel, diferentierea este vazuta ca un proces de identificare si valorizare a diferentelor individuale si de adaptare la stilurile diferite de invatare ale elevilor/studentilor.
