|
|
|
FACTORII DEZVOLTARII ONTOGENETICE
1. Notiunea de dezvoltare
2. Ereditatea
3. Mediul
4. Educatia
5. Relatia ereditate - mediu - educatie
1. Notiunea de dezvoltare
In contextul vietii scolare, problema personalitatii copilului apare sub aspectul dezvoltarii si a educatiei, cu scopul de a identifica cele mai eficace cai, mijloace si procedee de orientare si formare a personalitatii.
Dezvoltarea este un proces complex, de trecere de la inferior la superior, de la simplu la complex, care se realizeaza printr-o succesiune de etape, de stadii, fiecare etapa reprezentand o unitate functionala cu un specific calitativ propriu. Trecerea de la o etapa la alta implica acumulari cantitative, cat si salturi calitative, acestea aflandu-se intr-o conditionare reciproca. Dezvoltarea personalitatii se manifesta prin incorporarea si constituirea de noi conduite si atitudini, care permit adaptarea activa la cerintele mediului natural si socio-cultural. Dezvoltarea permite si faciliteaza constituirea unor relatii din ce in ce mai diferentiate si mai subtile ale fiintei umane cu mediul in care traieste si se formeaza.
Dezvoltarea are un caracter ascendent, de spirala, cu stagnari si reveniri aparente, cu reinoiri continue. Ca proces ascendent, dezvoltarea este rezultatul actiunii contradictiilor ce se constituie mereu intre capacitatile pe care le are la un moment dat elevul pe de-o parte, si cerintele din ce in ce mai complexe pe care le releva mediul, pe de alta parte.
Elevul actioneaza pentru satisfacerea trebuintelor si nazuintelor sale, si astfel posibilitatile de care dispunea anterior sporesc. Pe aceasta cale, contradictiile dintre cerinte si posibilitati se lichideaza, oferind loc altora care, la randul lor asteapta o noua rezolvare. Conduita esentiala a rezolvarii sirului ascendent de contradictii este activitatea, efortul depus de individ in mod sistematic si mereu adecvat etapei dezvoltarii sale.
Dezvoltarea psihica se realizeaza in stadii care inglobeaza totalitatea modificarilor ce se produc in cadrul diferitelor componente psihice si a relatiilor dintre ele. Complexitatea si specificul dezvoltarii umane sunt determinate de doua grupe de factori:
a) factori interni, care pot fi de natura biologica, ereditara, si
b) factori externi, cum sunt mediul si educatia
Factorii interni sunt: ereditatea, trasaturile psihosociale ale personalitatii (calitati ale proceselor psihice, trebuinte, motive interne de actiune), experienta personala nemijlocita, concreta, dobandita de fiinta umana in cursul evolutiei sale. Factorii externi sunt alcatuiti din ansamblul conditiilor, ai elementelor si fortelor tuturor influentelor care se exercita din exterior in scopul formarii si dezvoltarii personalitatii umane.
In procesul dezvoltarii existentei sale, cele doua categorii de factori se interconditioneaza, creeaza o anumita fuziune, care sporeste potentialul existent al individului si determina o permanenta restructurare a formelor de reactie. Toate influentele externe sunt filtrate prin prisma conditiilor interne, si actioneaza prin intermediul acestora din urma.
Pe parcursul existentei sale omul trece printr-o multitudine de transformari la nivel fizic, psihic si social. Se inregistreaza astfel o dezvoltare fizica (concretizata in schimbari fizice, morfologice si biochimice la nivelul organismului), o dezvoltare psihica (concretizata in aparitia si dezvoltarea proceselor si insusirilor psihice) si o dezvoltare sociala (exprimata prin reglarea conduitelor individului conform cerintelor impuse de mediul social).
Dezvoltarea psihica reprezinta un proces dinamic de formare si reconstructie continua, prin invatare, a structurilor cognitive, psiho-motrice, dinamico-energetice, afectiv-motivationale, manifestate in comportament.
In determinarea dezvoltarii psihice, rolul esential il are interactiunea dintre cei trei factori:
a) ereditatea - ca premisa naturala a dezvoltarii;
b) mediul - conditia sociala a dezvoltarii;
c) educatia - conditie determinanta a dezvoltarii, datorita valorificarii depline a premiselor ereditare si a conditiilor sociale.
2. Ereditatea
Este fenomenul transmiterii informatiei genetice de la ascendenti la descendenti, insusirea fundamentala a materiei vii de a transmite de la o generatie la alta mesajele de specificitate (ale speciei, ale grupului, ale individului) sub forma codului genetic.
Organismele se diferentiaza prin genotip si fenotip. Genotipul este totalitatea informatiei genetice aflata in stare latenta inainte de interventia factorilor externi. Fenotipul reprezinta totalitatea caracteristicilor dobandite ca rezultat al intersectiei genotipului cu mediul.
Ereditatea reprezinta ansamblul predispozitiilor cu valoare polivalenta ce conditioneaza formele de reactie, nu caracterele indivizilor.
Prin ereditate se transmit:
a) insusiri general umane (apartenenta la specia umana, conformatia somatica, structura interna, tipul de sistem nervos, predispozitii pentru boli, insusiri ale analizatorilor, etc.);
b) insusiri particulare, ce se transmit in interiorul unei linii de descendenti (grupa sangvina, culoarea pielii, a ochilor, a parului, amprente digitale, trasaturi fizice particulare, etc.)
Desi cercetarile privind ereditatea umana au o istorie relativ scurta, cateva aspecte se impun a fi subliniate:
a) mostenirea ereditara apare ca un complex de predispozitii si potentialitati, nu ca o trasmitere la descendenti a trasaturilor ascendentilor;
b) diversitatea psihologica umana are cu siguranta si o radacina ereditara (constitutie, biotip, baze comportamentale, etc.) dar nu se reduce la acestea;
c) ceea ce tine de ereditate se poate manifesta in diverse etape de varsta sau poate ramane in stare de latenta pe tot parcursul vietii, in absenta unui factor activator;
d) ereditatea confera unicitatea biologica ca premisa a unicitatii psihologice;
e) prin programul proceselor de crestere si maturizare, ereditatea creeaza premisele unor momente de optima interventie din partea mediului educativ, in perioadele sensibile. Anticiparea sau pierderea acestor perioade se poate dovedi ineficienta (de ex. achizitia limbajului, a mersului, a operatiilor gandirii);
f) aceeasi trasatura de psihica poate fi la persoane diferite rodul unor factori diferiti, la unele persoane predominand ereditatea, iar la altele mediul sau educatie fiind decisive pentru urmarea acelei trasaturi.
Zestrea ereditara este o premisa necesara, dar nu si suficienta pentru dezvoltarea personalitatii individului. Caracterul polivalent al ereditatii se exprima prin faptul ca se pot forma trasaturi diferite ale indivizilor, pe un fond ereditar asemanator, datorita interventiei factorilor de mediu si educatie. Astfel ereditatea nu predetermina in mod fatal anumite insusiri ale personalitatii umane.
Rolul ereditatii in dezvoltarea individului este de premisa naturala. Aceasta premisa, cu actiune probabilista, poate oferi individului o sansa (un avantaj) sau o nesansa (o tara). Prima poate fi ulterior valorificata sau nu, iar a doua, in functie de gravitate, poate fi compensata in diverse grade.
3. Mediul
Mediul reprezinta ansamblul conditiilor fizice (naturale si artificiale) si socio-umane ce intervin in dezvoltarea personalitatii elementelor cu care individul interactioneaza, direct sau indirect, pe parcursul existentei sale.
Conditiile fizice naturale sunt cele geografice: clima, sol, vegetatie, relief, care determina modul de viata si confortul material al indivizilor, influentand sanatatea, alimentatia, ritmul cresterii si al maturizarii fizice.
Conditiile de mediu artificiale sunt cele oferite de domeniul economic (institutii, administratie, mijloace de munca, de transport, de comunicare), de domeniul politic (conducerea comunitatilor umane) si de domeniul cultural (institutii de invatamant, de cultura stiintifica, tehnica, artistica, institutii religioase).
Conditiile socio-umane se refera la ansamblul, structura si calitatea relatiilor interumane constituite la nivelul grupurilor.
Mediul social isi exercita actiunea pe doua planuri fundamentale:
a) asigura pastrarea tuturor achizitiilor istoriei umane, oferind astfel posibilitatea fiecarei generatii de a prelua experienta umana in forma ei ultima, concentrata si perfectionata, scutind-o de repetari si reluari succesive ale unor tipuri de activitati.
b) Aceste produse ale culturii concentreaza in ele si capacitati psihice care le-au generat, facilitand astfel transmiterea de la o generatie la alta. Daca in lumea animala noile achizitii se fixeaza in tiparul ereditar, in cazul omului ele se fixeaza in rezultatele muncii sale, iar transmiterea se realizeaza prin intermediul mediului social.
Caracteristic pentru specia umane este deci faptul ca achizitiile sale se fixeaza nu numai in modificari organice, ci si in fenomene de cultura. Mediul social este cel care pastreaza aceste fenomene si reprezinta o potentialitate virtuala pentru dezvoltarea tinerei generatii.
De aceea o intelegere adecvata a rolului mediului rezulta numai din raportarea la celalalt factor, ereditatea. Mediul declanseaza si actualizeaza predispozitiile ereditare considerandu-se ca rolul mediului este mai pregnant in ceea ce este individual si personal in structura personalitatii unui individ, iar ceea ce este tipic depinde mai mult de ereditate.
Principalele medii educationale sunt:
a) familia;
b) scoala;
c) institutiile de ocrotire sociala;
d) institutiile extrascolare;
e) mediul profesional;
f) comunitatea religioasa;
g) comunitatea etnica;
h) grupul de prieteni.
4. Educatia
Societatea umana a perfectionat in timp un mecanism de diminuare si de crestere a controlului asupra dezvoltarii umane. Acest rol il indeplineste educatia.
Educatia poate fi definita ca activitate specializata, specific umana, care mijloceste si diversifica raportul dintre om si mediul sau, favorizand dezvoltarea omului prin intermediul societatii si a societatii prin intermediul omului.
Din aceasta perspectiva, educatia este liantul dintre potentialitatea de dezvoltare ereditara a individului si oferta de oportunitati oferite de mediu. O actiune educativa reusita armonizeaza ceea ce s-ar putea cu ceea ce se ofera. Oferta trebuie sa fie stimulativa, putin peste posibilitatile de la un moment dat ale individului (deci sa se situeze in "zona proximei dezvoltari"), aceasta pentru a determina dezvoltarea individului, evolutia sa.
Evident dependenta de ceilalti factori si fara a avea puteri nelimitate (pentru ca nu poate compensa o ereditate profund defavorabila si nici nu poate schimba conditiile unui mediu total dizarmonic), educatia actioneaza programat, constient, organizat in sensul dezvoltarii individului.
5. Relatia ereditate - mediu- educatie.
Sintetizand actiunea factorilor dezvoltarii personalitatii, ereditatea reprezinta conditia primara datorita predispozitiilor cu valoare polivalenta, mediul reprezinta ansamblul conditiilor fizice si socio-umane care favorizeaza sau defavorizeaza evolutia personalitatii, iar educatia este constienta de stimulare si dirijare a procesului de formare a personalitatii.
Se considera ca in cadrul acestor factori educatia detine rolul conducator, datorita specificului actiunii sale ce se manifesta numai direct, ci si indirect, prin intermediul celorlalti factori.
Educatia are rolul conducator intrucat:
a) activeaza si dirijeaza potentialul genetic, atenueaza sau estompeaza efectele lui negative,
b) creeaza si valorifica un mediu propice pentru educatie si autoeducatie, contracarand influentele negative pe care le exercita uneori mediul.
