|
|
|
SISTEMUL ENDOCRIN
Reprezinta a II -a modalitate de control a functiilor organismului si de integrare a acestuia ca un tot unitar, impreuna cu sistemul nervos.
Este format din glande endocrine, al caror produs de secretie se numeste hormon. Glandele endocrine nu prezinta canal de secretie, astfel incat hormonii sunt transportati prin sange, la distanta, in organele tinta, unde isi exercita functia specifica. Aceasta se refera la actiunea hormonilor asupra metabolismului si morfogenezei. Rolurile hormonilor sunt asemanatoare cu ale omologilor lor, substante secretate de sistemul nervos central, si sunt roluri stimulatoare sau inhibitoare.
Intre sistemul nervos si cel endocrin se realizeaza o unitate morfo-functionala reprezentata de hipotalamus si glanda hipofiza. Hipo- sau hipersecretia de hormoni este daunatoare avand ca rezultat aparitia bolilor endocrine.
Glanda hipofiza:
Reprezinta legatura dintre sistemul nervos si cel endocrin si se mai numeste glanda pituitara. Este situata in cutia craniana, la baza diencefalului, inapoia chiasmei optice, intr-o depresiune speciala a osului sfenoid numita "saua turceasca". Tija hipofizara reprezinta legatura anatomo-functionala dintre hipofiza si hipotalamus. Marimea hipofizei este cat un bob de fasole, iar greutatea ei este intre 0,4 - 0, 6 g. Ea prezinta 3 lobi: anterior, intermediar si posterior, cu origini embriologice diferite.
Adenohipofiza este alcatuita din lobul anterior si cel intermediar. Deriva dintr-o componenta embrionara numita punga lui Rathke (partea secretorie a sa).
1. Lobul anterior: este format din cordoane de celule (pituicite) intre care se afla capilare sinusoide dispuse sub forma de retea. Celulele adenohipofizei sunt de 2 feluri: cromofobe si cromofile, dupa cum se coloreaza sau nu cu coloranti acizi, respectiv bazici. Lobul anterior secreta hormonii "tropi" (care se distribuie celorlalte glande endocrine, carora le regleaza functia). Acesti hormoni sunt:
hormonul somatotrop (STH, GH);
hormonul tireotrop (TSH);
hormonul adrenocortitrop (ACTH);
hormonii gonadotropi (FSH si LH la femeie, respectiv ICSH la barbat);
STH stimuleaza cresterea organismului pana la perioada de pubertate. Actiunea sa se face pe os la nivelul cartilajului de crestere, dar si asupra organelor si sistemelor. Hipersecretia de STH la adolescent determina cresterea globala in exces a organismului (gigantismul). Daca are loc dupa perioada de crestere propriu-zisa determina acromegalia (cresterea extremitatilor: barbie, limba, urechi, etc.). Secretia diminuata de STH determina nanismul hipofizar (piticismul) in care dimensiunile organismului sunt mai mici decat normalul, dar se pastreaza proportia intre segmentele corpului, iar functia sistemului superioare nervoase sunt normale.
TSH reprezinta hormonul care regleaza secretia glandei tiroide. Hiper- sau hiposecretia de TSH se reflecta deci prin cresterea respectiv scaderea activitatii hormonilor tiroidieni.
ACTH reprezinta hormonul care regleaza activitatea glandelor cotricosuprarenale si deci influenteaza nivelul secretiei acestora.
Hormonii gonadotropi se adreseaza functiei gonadelor (ovare, respectiv testiculi) si sunt reprezentate de hormonul foliculino-stimulant (FSH) si luteinizant (LH) la femeie si de hormonul stimulant al celulelor interstitiale, testiculare (ICSH) la barbat. FSH regleaza activitatea secretorie a hormonilor estrogeni, in timp ce LH regleaza ovulatia, dezvoltarea corpului galben si secretia de progesteron. ICSH are ca actiune tesutul germinativ testicular.
In afara de acestia se mai secreta si hormonul lactogen (prolactina - PRL) care influenteaza dezvoltarea glandelor mamare si secretia laptelui.
2. Lobul intermediar
Secreta hormonul melanocistostimulator (MSH) care raspunde de nivelul de secretie al melaninei din celulele melanofore (din piele si retina). In functie de hipo- sau hipersecretia acestuia vom avea de-a face cu o depigmentare respectiv hiperpigmentare a organismului.
Neurohipofiza (lobul posterior) este alcatuita dintr-o stroma conjunctivo-vasculara, fibre din tractul hipotalamo-hipofizar, celule gliale si celule bazofile. Fibrele reprezinta axoni ai neuronilor supraoptici si paraventriculari din hipotalamus. Exista 2 sisteme de legatura intre hipotalamus si hipofiza: sistemul porthipofizar si sistemul neurohipofizar.
Secretia neurohipofizei este reprezentata de oxitocina (ocitocina) care stimuleaza contractia muschiului uterin (miometrul), creste secretia lactata si are efect vasomotor. Alt hormon secretat de neurohipofiza este vasopresina (ADH - hormonul antidiuretic) care este vasoconstructor in doze mari, iar a carui lipsa duce la diabetul insipid (pierderea de cantitati mari de apa si electroliti prin urina).
Glanda epifiza
Se mai numeste glanda pineala, deoarece are forma unui trunchi de con. Este situata in cutia craniana, in santul median dintre tuberculii cvadrigemeni superiori. Face parte din plafonul veziculei diencefalice. La exterior prezinta o capsula derivata din piamater, care trimite la interior septuri conjunctivo-vasculare, ce delimiteaza parenchimul glandei. Celulele sale sunt de mai multe feluri:
celule principale (pinealocite);
celule gliale ;
celule pigmentare (analoage melanocitelor);
celule nervoase;
Epifiza are rol important in cresterea si dezvoltarea organismului, impiedicand instalarea pubertatii precoce, in metabolismul mineral, protidic si glucidic si in impiedicarea dezvoltarii precoce a glandelor sexuale.
Glanda tiroida
Este situata intr-o loja speciala la partea antero-laterala a gatului, anterior de laringe si trahee. Are forma literei H, cu 2 lobi laterali uniti printr-un istm si se continua superior cu lobul piramidal. Greutatea glandei este de 30 - 40 g (mai mare la femei). La exterior este invelita de o capsula fibroasa, care trimite in interior septuri conjunctivo-vasculare, care impart parenchimul glandei in lobi, lobuli si acini tiroidieni. Ultimele formatiuni secreta coloidul tiroidian care este adapostit in formatiuni specifice numite foliculi (vezicule) tapetate de un epiteliu simplu secretor. Compozitia chimica a coloidului tiroidian cuprinde hormonii tiroidieni, dintre care mai importanti sunt: tirozina (T3), triiodotironina (T4) si calcitonina.
Hormonii tiroidieni au rol important in metabolism si in cresterea si dezvoltarea organismului.
Hipersecretia de hormoni tiroidieni poarta numele de boala Basedow - Graves caracterizata prin gusa + exoftalmie + hipercatabolism + cresterea activitatii sistemului nervos vegetativ;
Hiposecretia de hormoni tiroidieni poarta numele de nanism tiroidian (in care cresterea si dezvoltarea organismului este incetinita, iar segmentele sale nu mai sunt proportionale si se insoteste de retard mintal (cretinism gusogen). Daca apare la adult duce la boala numita "mixedem" caracterizat prin retinerea in exces a lichedelor in organism insotita de gusa hipotiroidiana (endemica) de dimensiuni mari, favorizata de lipsa iodului din apa de baut.
Calcitonina este un hormon care intervine in metabolismul hidromineral, al calciului, avand efecte inverse parathormonului (vezi mai jos).
Glandele paratiroide:
Sunt 4 formatiuni ovoide situate pe fata dorsala a lobilor tiroidieni (2 de fiecare parte). Fiecare este situata in afara capsulei tiroidiene si prezinta o capsula proprie, care trimite in interiorul glandei septuri conjunctivo-vasculare ce impart glanda in lobuli. Acestia sunt formati din celule epieteliale secretoare, dispuse sub forma de cordoane care formeaza foliculi.
Produsul de secretie se numeste parathormon si intervine in metabolismul hidromineral al calciului, determinand cresterea calcemiei, pe baza mobilizarii calciului din oase. Efectul sau este antagonist celui al calcitoninei.
Timusul
Supranumit glanda copilariei, este format dintr-un tesut limfoepitelial si o componenta endocrina. Este situat in portiunea anterioara a mediastinului si se dezvolta pana la inceputul anului 2 de viata. Timusul involueaza la pubertate transformandu-se intr-o masa de tesut conjunctiv intr-o atmosfera grasoasa.
Forma timusului este alungita, fiind alcatuit din 2 lobi, inveliti la exterior de o capsula fibroasa. Aceasta trmite la interior septuri conjunctivo-vasculare care imparte glanda in lobuli. Un lobul timic este format dintr-o corticala in care se matureaza limfocitele timo-dependente (LT) numite timocite si dintr-o medulara alcatuita din celule reticulare si din corpusculii Hassal.
Rolul timusului este complex: are functii in crestere si dezvoltare, asigura procesul de osificare, impiedica maturizarea precoce a glandelor sexuale, iar prin intermediul limfocitelor contribuie la apararea imunitara a organismului.
Glandele suprarenale
Se denumesc astfel deoarece sunt mici, pereche si situate la polul superior al rinichiului. Au o greutate intre 10-12g si sunt formate din 2 portiuni distincte embriologic, morfologic si functional: cortico-suprarenala si medulo-suprarenala. Structura glandei per ansamblu este analoaga altor glande endocrine, fiind formata din stroma si parenchim, invelite la exterior de o capsula fibroasa.
Corticosuprarenala (CSR) este alcatuita din celule epiteliale dispuse sub froma de ordoane. Din ele se desprind sinusuri venoase. CSR este formata la randul ei din 3 zone:
zona glomerulara, subtire, care secreta hormonii mineralocorticoizi, cu rol in
metabolismul hidro-mineral;
zona fasciculata, mai groasa, cu celule dispuse sub forma de cordoane paralele
intre ele si care secreta hormonii glucocorticoizi, ce intervin in reglarea metabolismului protidic, glucidic si lipidic;
zona reticulara, subtire si ea, secreta hormonii cortico-steroizi, analogi celor
secretati de gonade.
Insuficienta globala a secretiei hormonilor CSR determina aparitia bolii
Adisson.
Medulosuprarenala (MSR) este alcatuita din celule mari, ovale, intre care se
delimiteaza spatii numite sinusuri. Celulele MSR reprezinta de fapt neuroni postganglionari simpatici, intreaga aceasta glanda putand fi considerata un ganglion simpatic modificat. Ea secreta 2 hormoni numiti catecolamine: adrenalina si noradrenalina, ale caror efecte sunt analoage celor determinate de actiunea sistemului nervos vegetativ simpatic.
Pancreasul
Este o glanda mixta, situata in cavitatea abdominala, a carei componenta endocrina este reprezentata de insulele Langherhans, dispuse sub forma de retea, in ochiurile careia sunt prezente capilare sanguine. Cordoanele celulare contin celule alfa care secreta glucagon si celule beta care secreta insulina. Acesti 2 hormoni au actiune antagosnista, intervenind in reglarea metabolismului glucidic.
Celeluele alfa sunt mai putin numeroase, situate central, in timp ce celulele beta, mai mici si mai putine sunt situate in periferie. Hiposecretia de insulina determina cresterea nivelului de glucoza in sange (hiperglicemie) cu aparitia bolii numita diabet zaharat.
SISTEMUL DIGESTIV
Definitie: reprezinta structura complexa destinata transformarii alimentelor, prin mecanisme mecanice, fizice, chimice in principii alimentare (nutrimente) si absorbtiei acestora in mediul intern. Este format din tubul digestiv si galndele anexe ale sale.
Tubul disgestiv are mai multe segmente: cavitatea bucala (orala), faringe, esofag, stomac, intestin subtire si intestin gros (colon).
Cavitatea bucala
Este delimitata intre 2 orificii: bucal (face legatura cu exteriorul) si buco-faringian (care se continua cu faringele). Peretele anterior este format din buze (superioara si inferioara) ce delimiteaza impreuna cu arcadele dentare vestibulul bucal. Buzele se termina cu comisurile labiale si prezinta in grosimea lor muschii orbiculari ai buzelor.
Cei 2 pereti laterali ai cavitatii bucale sunt reprezentati de obraji. Peretele inferior este format dintr-un planseu reprezentat de muschii: milohioidieni, geniohioidieni si pantecele anterior al digastricului. Peretele superior este ca un platou (palat dur) format din oasele palatinale si apofizele palatine ale maxilarului. Inapoia acestui palat dur se afla palatul moale sau valul palatin. De o parte si de alta sunt flancati de pilieri si amigdalele palatine.
Mucoasa care tapeteaza acest prim segment al tubului digestiv este denumita dupa formatiunile pe care le captuseste: mucoasa bucala, linguala, gingivala, jugala (a obrajilor).
Arcadele dentare se intind de la nivelul vestibulului bucal pana la peretii laterali ai cavitatii bucale propriu-zise.
Aparatul masticator, care se ocupa cu fragmentarea mecanica a alimentelor, este format din dinti si limba.
Limba este un organ musculo-membranos tapetat de o mucoasa specializata in receptarea excitantilor gustativi, servind atat la masticatie cat si la fonatie (vorbire). Limba are 3 portiuni distincte: varful, corpul si radacina. Aceasta din urma o leaga de osul hioid si de epiglota. Limba prezinta 2 fete (superioara si inferioara) si 2 margini (stanga si drepta). Structura limbii este complexa (ca si functiile sale): in profunzime contine un schelet fibros pe care se infasoara musculatura striata voluntara, iar la suprafata este tapetata de mucoasa de care vorbeam mai inainte. Pe fata inferioara, pornind de la baza se afla o formatiune anatomica numita fraul limbii, in vecinatatea sa aflandu-se 2 caruncule, prevazute cu orificiile externe excretoare ale glandelor salivare sublinguale. Functiile limbii sunt in: masticatie, deglutitie, fonatie (vorbire), perceperea gustului.
Dintii sunt formatiuni dure, in numar de 32 (cate 16 pe fiecare arcada) impartiti astfel dupa pozitie, forma si functie: 8 incisivi (pentru retezarea alimentelor), 4 canini (pentru sfasiere), 8 premolari, 8-12 molari (pentru maruntire, triturare). Fiecare dinte este format din smalt si dentina, pe mijloc se afla camera pulpara ce contine pachetul vasculo-nervos al dintelui. La exterior se afla coroana dentara, iar pe arcade si respectiv in gingie, este prezenta o depresiune speciala pentru fiecare dinte in parte (alveola dentara), de care dintele este legat printr-un ligament alveolo-dentar.
Faringele
Reprezinta al II-lea segment al tubului digestiv, la nivelul caruia se produce incrucisarea cu tractul respirator. Faringele se intinde de la baza craniului la orificiul superior al esofagului. Este dispus inaintea coloanei cervicale si inapoia si mai jos de fosele nazale, prezentand pe mijloc cavitatea faringiana care comunica atat cu esofagul cat si cu laringele. Posterior se afla coloana cervicala, lateral pachetul vasculo-nervos al gatului, superior ligamentul faringo-bazilar. Anatomic faringele cuprinde 3 portiuni: nazo (rino)-faringele, cuprinzand choanele si orificiul trompei Eustachio (tuba auditiva); buco (oro)-faringele si laringo-faringele.
Esofagul
Este al III-lea segment al tubului digestiv, cu forma tubulara, aproximativ vertical. Este lung de 20-25 cm si face legatura intre faringe (prin orificiul faringo-esofagian prevazut cu epiglota) si stomac (prin orificiul cardia prevazut cu un sfincter). Esofagul este dispus pe fata anterioara si mediana a toracelui intre trahee (anterior) si coloana vertebrala (posteior), fiind un organ toracic (2/3) dar si abdominal (portiunea inferioara) unde ajunge strabatand diafragmul prin hiatusul diafragmatic. Prezinta pe traiectului 3 stramtori: cricoidiana (in dreptul osului cu acelasi nume) bronho-aortica (la incrucisarea cu cele 2 componente) si diafragmatica. Rezulta deci 3 segmente: cervical, toracal, abdominal (1-2 cm). Structura esofagului cuprinde (ca a intregului tub digestive) 4 tunici concentrice, care dinspre interior spre exterior sunt: mucoasa, submucoasa, musculara si adventicea.
Stomacul
Este situat in abdomen, sub diafragm, in stanga etajului supramezocolic, intinzandu-se intre orificiul cardia (superior) si cel piloric (inferior). Are forma de cimpoi (litera J, sau carlig de undita) cu 2 fete (superioara si inferioara), 2 margini (marea si mica curbura) si 2 portiuni: una verticala (fundul stomacului-fornixul, camera cu aer) si una orizontala cuprinzand antrul si canalul piloric.
Fata anterioara se afla in raport cu peretele abdominal, cea posterioara cu pancreasul, rinichiul stang si splina, marginea dreapta cu ficatul, iar cea stanga cu splina.
Mucoasa gastrica prezinta pliuri prevazute cu glande ce secreta mucus si suc gastric (contine HCl si enzime proteolitice: gastrina, pepsina, catepsina), in timp ce digestia mecanica se face prin miscarile peristaltice ale musculaturii netede dispusa circular, oblic si longitudinal. Rezultatul este chimul gastric, puternic acid, ce trece prin pilor in intestinul subtire.
Intestinul subtire
Este cel mai lung segment al tubului digestiv situat intre stomac (cu care comunica prin pilor) si intestinul gros (prin care comunica prin orificiul ileo=cecal prevazut cu sfincterul si valvula omonime). Intestinul gros are 3 segmente: duoden, jejun si ileon.
Duodenul, prima portiune de dupa stomac, are o lungime de 25-30 cm, forma de potcoava (in golul careia care se afla capul pancreasului) si este segment fix. La nivelul duodenului se deschid: canalul Wirsung (pancreatic principal) prin marea caruncula, prevazuta cu ampula Vater, canalul coledoc (care il leaga de colecist) prevazut cu sfincterul Oddi, iar mai sus mica caruncula prin care se deschide canalul accesor pancreatic (al lui Santorini). Jejunul si ileonul reprezinta segmentul mezenteric, mobil al intestinului subtire, lung de cca 4m cuprinzand 14-16 anse intestinale. Se deschide in intestinul gros prin orificiul ileocecal.
In interiorul intestinului subtire se continua digestia chimului gastric sub influenta sucului intestinal, pancreatic si a bilei. In plus se produce absorbtia nutrimentelor (aminoacizi, monozaharide si glicerina-acizi grasi) prin mucoasa intestiala dispusa sub forma vilozitatilor intestinale, din celule ciliate (care formeaza marginea in perie-platoul striat).
Intestinul gros (colonul)
Se intinde de la orificiul ileo-cecal la cel anal pe o lungime de 1-1,7m cu urmatoarele portiuni : cec, colon ascendent, colon transvers, colon descendent, sigmoid, rect, canal anal.
Cecul este o portiune de cca 7 cm situat sub unghiul ileo-cecal, care prezinta o prelungire in deget de manusa (apendicele vermiform) de 6-7 cm.
Colonul propriu-zis se intinde sub forma unui cadru in care colonul ascendent se afla in vecinatatea ficatului (unghiul hepatic, colic drept) iar descendentul in vecinatatea splinei (unghi splenic, colic stang).
Sigmoidul porneste de la fosa iliaca stanga pana la nivelul vertebrei S3, unde se prelungeste cu rectul.
Rectul are 3 parti: rectilinie, ampula rectala, canalul anal, care se continua cu orificiul omonim prevazut cu 2 sfinctere: intern, neted, automat si extern, striat partial voluntar.
Mucoasa intestinului gros prezinta formatiuni numite haustre si tenii, tunica sa mucoasa fiind bine reprezentata si determinand miscari peristaltice de 3 feluri: circulare, longitudinale si de avansare-evacuare mai ales in portiunea terminala culminand cu actul defecatiei.
Functia intestinului gros este de a evacua reziduurile neabsorbite, de a absorbi apa, de a lubrefia aceste reziduuri formand bolul fecal. La nivelul mucoasei se afla o bogata flora de fermentatie si de putrefactie, care asigura descompunerea reziduurilor din bolul fecal.
