|
|
|
COMUNICAREA DIDACTICA
Motto: ,,Invatat e omul care nu termina niciodata de invatat"N Iorga
Conceptul de comunicare didactica este mai des folosit in literatura de specialitate, iar cel de comunicare interpersonala este folosit in domeniul psihologiei sociale.
Conceptul de comunicare educationala de tip scolar, este de preferat ca fiind rezultatul zonei de intersectie a celor doua domenii de unde incercam sa extragem cateva aspecte mai putin evidente si mai putin constientizate a caror cunoastere este de mai mare utilitate practicianului.
De altfel, comunicarea nu este altceva decat functionarea concreta in fuziune, a celor patru deprinderi (receptarea mesajului oral, exprimarea orala, receptarea mesajului scris, altfel spus, citirea/ lectura si exprimarea scrisa ).
Asadar, comunicarea este un domeniu complex care inglobeaza procesele de receptare a mesajului oral si a celui scris, precum si cele de exprimare orala si scrisa.
Limba este cel mai important mijloc de comunicare dintre oameni. Comunicarea prin limba presupune schimbul de idei si intelegerea reciproca a semnificatiilor. Celelalte mijloace de comunicare nonverbale: mimica, gesturile, pantomima sunt conventionale si au o aplicare limitata, greoaie si lipsita de precizie.
Dezvoltarea vorbirii copilului si a capacitatilor de comunicare se leaga in mare masura de nivelul inteligentei, dar si de conditiile de viata si de mediu.
Limba se invata. Ea nu se transmite prin codul genetic. Fiecare copil se naste cu capacitatea potentiala de a vorbi, dar omul, copilul, nu inventeaza limbajul si nu alege limba pe care o invata. Toate generatiile isi insusesc limba colectivitatii in care se dezvolta.
Iubim copiii, ne exprimam in relatiile cu ei nu numai respectul pentru OM, sperantele de parinti, ci, mai ales, indatoririle de dascali si indrumatori care pot si trebuie sa asigure evolutia lor intelectuala, pregatirea corespunzatoare la celelalte discipline.
Integrarea limbii romane in realitate, deci in actul comunicarii implica abordarea ei din perspectiva tuturor elementelor acestui act. Limba (codul) este concretizata in mesaje, create de emitatori si interpretate de catre receptori. Dar emitatorii si receptorii sunt fiinte umane si se va tine seama de particularitatile lor psihologice, precum si de contextele sociale si situationale in care se realizeaza mesajele. Fiecare copil are o anumita capacitate de comunicare verbala, un anumit limbaj. Increderea copilului in propriile sale posibilitati de vorbire trebuie intarita si stimulata. Cunostintele si experienta lingvistica anterioara a copilului vor constitui punctul de plecare pentru invatarea vorbirii, pentru dezvoltarea controlata a limbajului. Trebuie sa-i ajutam pe elevi, intr-o maniera eficace si utila, sa-si insuseasca limba, care le permite sa gandeasca si sa comunice, sa inteleaga procesele dezvoltarii lumii inconjuratoare si ale propriei lor maturizari.
Accentul se va deplasa deci pe comunicarea orala si scrisa, pe perfectionarea exprimarii orale si a receptarii mesajului, asigurand accesul elevilor la tipurile variate de comunicare, stimulandu-le activitatea verbala, ajutandu-i sa comunice prin practicarea limbajului oral, a celui scris in cadrul componentelor studiului limbii romane in invatamantul primar: citirea, scrierea, exprimarea scrisa, utilizarea expresiva a limbii.
Comunicarea verbala se bazeaza pe dialog. Acesta presupune prezenta a cel putin doi parteneri care au, alternativ, rolul de vorbitor si de ascultator si care, prin replicile lor, fac sa se mareasca numarul informatiilor transmise.
Discutia ca forma superioara a vorbirii, a limbajului, va fi utilizata progresiv, in functie de achizitiile elevilor in materie de limbaj. Se va acorda intotdeauna atentie marita pentru crearea unui climat optim si adecvat pentru discutii si se vor adopta masuri pentru ca toti elevii sa participe la discutie, activ si echilibrat.
In mod concret, in sala de clasa pot fi identificati cativa parametrii comportamentali in functie de care se pot diferentia doua planuri ale comunicarii.
Invatatorul va indeplini un rol de ascultator si-si va diminua aportul sau la discutie ca vorbitor in beneficiul copiilor. Limbajul invatatorului trebuie sa fie accesibil si sa reprezinte un model pentru copii.
a. Comunicarea aparenta: desi partenerii sunt intr-o relatie de tip ,, fata in fata", raporturile dintre ei raman formale in ciuda faptului ca invatatorul emite mesajul sau educational (se poate face acest lucru cu destul de multa competenta) caci destinatarul nu-l recepteaza sau il recepteaza fragmentar, confuz, neimplicandu-se suficient in actul receptiei. Consecinta, schimbul de semnificatii nu se produce.
b. Comunicarea autentica: Exploatand faptul ca se afla ,,fata in fata" cu partenerii sai, educatorul ca sursa de influenta educativa, emite mesajul sau (cu functii simultane in plan educativ si interpersonal) fiind preocupat explicit de modul in care se realizeaza receptia ( cat de bine e receptat, inteles, asimilat mesajul, cum e prelucrat, care sunt reactiile de raspuns ale interlocutorilor).
Consecinta: Schimbul de semnificatii se produce deoarece receptorul participa activ la relatia de comunicare, acest fapt fiindu-i favorizat de catre invatator, care isi elaboreaza si isi construieste interventia tocmai in acest scop.
Nici o relatie de comunicare nu poate fi constientizata sub toate aspectele deoarece partenerii relatiei educationale de tip scolar sunt inegali din mai multe puncte de vedere: varsta, nivel de cunostinte, camp de experienta, putere, ceea ce da suprematie adultului, facandu-l responsabil in cea mai mare masura pentru succesul ori insuccesul comunicarii. Unii invatatori au un stil de comunicare autoritar/dirijist, ori mai liberal/ participativ, iar elevul isi configureaza cu timpul un stil comunicativ corespunzator ecuatiei lui personale - unul e timid, altul agresiv, unul e conformist, altul nonconformist, unul e activ, mai de graba emitator, altul e pasiv- mai degraba receptor, aspect ce influenteaza calitatea actului comunicarii.
Spre deosebire de comunicarea verbala, cea scrisa necesita un efort mai mare deoarece e lipsita de mijloacele ajutatoare de exprimare (mimica, gesturi, intonatie). Mesajul scris cere mult mai multa atentie in elaborare. Limba scrisa e mai ordonata, mai curgatoare si mai corecta decat cea vorbita. La scolarii mici, posibilitatile de exprimare sunt limitate de insesi limitele gandirii, de experienta de viata a copiilor .Numarul replicilor creste odata cu dezvoltarea gandirii copilului.
Invatatorul are permanent in vedere corectarea si imbogatirea exprimarii copiilor, activitate privita nu ca scop in sine, ci in vederea realizarii unei bune comunicari, pentru formarea elevilor ca fiinte sociale capabile sa coopereze cu cei din jur.
Unii copii au o activitate verbala vie:vorbesc mai mult, mai tare, au autoritate in realizarea dialogului, aduc informatii interesante, acapareaza discutia, altii, dimpotriva nu au initiativa, nu au curaj si sunt mereu ,,acoperiti" de ceilalti. Invatatorului ii revine sarcina de a-i antrena pe cei mai retrasi, de a-i invata pe cei exuberanti sa-si respecte partenerul si sa nu-l intrerupa.
Vorbirea simultana la copii intervine tocmai din cauza faptului ca unii din ei nu stiu ca trebuie sa aiba rabdare, sa asculte mesajul si numai apoi sa intervina si ei. Cand comunicarile se suprapun, se acopera inseamna ca nu se produce comunicare pentru ca regulile elementare nu sunt respectate.
Un exemplu de ineficienta a comunicarii e vorbirea in cor, atunci cand fiecare comunica altceva . Multi copii, desi au limbajul dezvoltat, nu comunica.
A comunica inseamna nu a vorbi mult, ci a vorbi des.
Replicile poarta pecetea gandirii copilului. Preocuparea invatatorului va fi orientata nu numai in directia dezvoltarii limbajului ca scop in sine, dar si in dezvoltarea deprinderilor de conduita in societate.
