Nicolo Machiavelli

Nicolo Machiavelli

Nacut in Florenta pe 3 mai 1469, Machiavelli a intrat in serviviul guvernului drept contabil si a cunoscut succesul dupa proclamarea Republicii Florentine, in 1498. A fost secretar al consiliului de zece oameni care conduceau negocierile diplomatice si supravegheau operatiunile militare ale republicii. Printre insarcinarile sale s-au numarat vizitele la suveranul francez (in 1504, 1510-1511), la Sfantul Scaun (1506), si la imparatul german (1507-1508). In timpul misiunilor sale diplomatice a cunoscut multi dintre prinicipii italieni si a putut sa le studieze strategiile politice, in special cele ale ecleziastcului si soldatului Cesare Borgia, care era perocupat la vremea respectiva de extinderea posesiunilor sale in Italia centrala. Din 1503 pana in 1506, machiavelli a reorganizat apararea militara a republicii Florentei. Desi armatele de mercenari erau in mod curent folosite in aceasta perioada, a preferat sa se bazeze doar pe recrutarea de localnici pentru asigurarea unei aparari permanente si patriotice a bunurilor publice. In 1512, cand familia florentina Medici a recastigat puterea asupra Florentei si republica a fost dizolvata, Machiavelli a fost destituit din functie si arestat pentru scurt timp pentru o presupusa conspiratie impotriva noii puteri. Dupa eliberarea sa, s-a retras pe un domeniu de langa Florenta, unde si-a scris cele mai importante lucrari. In ciuda incercarilor sale de a castiga increderea casei de Medici, nu a recastigat niciodata pozitia sa favorabila in cadrul guvernului. Cand republica a fost reinstaurata pentru scurt timp in 1527, a fost suspectat de multi republicani ca ar sustine casa Medici. In acelasi an, a murit in Florenta la 21 iunie.

Principele. De-a lungul carierei sale, Machiavelli a cautat sa creeze un stat capabil de a rezista atacurilor externe. Scrierile sale trateaza principiile pe care este bazat un asemenea stat, si modalitatile prin care aceste principii pot fi implementate si mentinute. In opera sa cea mai cunoscuta, Principele (1532), descrie metodele prin care un principe poate dobandi si mentine puterea politica. Acest studiu, care a fost privit adeseori ca o sprijinire a tiraniei si despotismului unor conducatori precum Cesare Borgia, este bazat pe credinta lui Machiavelli ca un suveran nu este constrans de normele etice traditionale: "Se pune astfel problema daca este mia bine sa fii iubit decat temut, sau invers. Raspunsul este ca ar trebui sa fii si una si alta; dar intrucat este greu sa impaci aceste doua lucruri, spun ca, atunci cand unul din doua trebuie sa lipseasca, este mult mai sigur pentru tine sa fii temut decat iubit." In viziunea sa, un principe ar trebui sa fie preocupat doar de putere si sa se supuna doar regulilor care duc spre succes in actiunile politice. Machiavelli credea ca aceste reguli pot fi descoperite prin deductie din practicile politice ale vremii, ca si ale perioadelor anterioare.

Alte opere importante. Formularea de catre Machiavelli a principiilor istorice inerente intr-o guvernare romana pot fi gasite in al sau Discurs asupra primelor zece carti ale lui Titus Livius (1531), un comentariu al Ab urbe condita al lui Liviu. In studiul sa, Machiavelli se indeparteaza de conceptele teocratice medievale asupra istoriei, atribuind evenimentele politice intr-o mai mare masura capriciilor omenesti si elementului neprevazutului. Printre celelalte lucrari ale sale se numara Dell'arte della guerra (1521) care descrie avantajele recrutarii asupra trupelor mercenare. Istorie Florentine (1525) interpreteaza cronicile orasului, din punct de vedere al cauzalitatii istorice. Machiavelli a fost deasemenea autorul biografiei Vita di Castruccio Castracani (1520), precum si cateva poeme si o serie de piese de teatru, dintre care cea mai cunoscuta e Matraguna (1524), o critica acida si obscena a coruptiei societatii italiene contemporane. Multe dintre scrierile sale au anticipat cresterea perioadelor succesive de state nationaliste.

Numele sau este si folosit, sub forma de machiavelism, pentru a descrie principiile puterii politice, iar persoanele care folosesc aceste principii in viata politica sau personala sunt numiti frecvent Machiaveli. ^[1]