Multiculturalismul normativ

Voi sustine in acest studiu valoarea tratarii relatiilor interculturale in termenii multiculturalismului normativ. Evolutiile relatiilor romano-maghiare (interne) din anul 2001 vor fi puse in conexiune cu ideile elaborate intr-un studiu anterior.[i]

'Multiculturalismul', in sensul circumscris aici, este construit ca si concept derivat. Primul termen definitional este 'integrarea'. In cazul societatilor unde exista o majoritate larga, multiculturalismul inseamna (si) integrarea minoritatilor in cadrul unei societati dominate de majoritate. Intr-un astfel de cadru, care corespunde, printre altele, situatiei din Romania si din regiunea central-est europeana, problema integrarii este orientata spre participarea minoritatilor la viata unei societati largi substantial distincta lor. Tema integrarii pune accentul pe exigentele societatii multiculturale dominate de majoritate in ansamblul ei[ii]

Dar multiculturalismul nu poate fi redus la problematica integrarii minoritatilor. In mod necesar, este nevoie de un concept complementar, care sa fie orientat spre minoritate. Acest concept trebuie sa puna in valoare interesele proprii ale minoritatilor si nevoia lor de a-si propune teme numai ale lor si nespecifice societatii largi. Foarte des, problematica enuntata este descrisa in termenii autonomiei, autodeterminarii interne, segregarii sau enclavizarii minoritatilor. Acesti termeni sunt deja mai dificil de legitimat iar ultimii, chiar definitiv compromisi in contextul cultural din Romania si din regiunea central si est-europeana. Conceptul care ar putea circumscrie problematica specifica este cel de 'privatitate comunitara' (privatitate de grup) legitimat printr-un 'drept la privatitate comunitara', generalizare a dreptului clasic la viata privata individuala. Ca urmare, evolutia situatiei minoritatilor va fi descrisa in doua dimensiuni: evolutia simultana a integrarii si a privatitatii comunitare, acestea definind impreuna dinamica specifica a multiculturalismului.

In Romania, principalele teme multiculturale privesc pe maghiari si pe romi. Studiul incearca sa descrie ultimele evolutii in raport cu necesitatea integrarii si, simultan, a afirmarii dreptului la privatitate comunitara a minoritatii maghiare si a comunitatii romilor.

Multiculturalism normativ si privatitate comunitara

Multiculturalismul, ca forma de legitimare a drepturilor colective, pune accentul pe ideea de coabitare, dar face apel la paradigme, cum sunt drepturile colective, care depasesc principiile liberalismului clasic. Dezvoltarea multiculturalismului liberal (vezi Will Kymlicka[iii] sau la noi, Salat Levente[iv]) are ca miza un 'liberalism modern', in masura sa faca fata cerintelor diversitatii etnoculturale si sa asigure echilibrul dintre stabilitatea societala si exigentele echitatii etnoculturale.

Multiculturalismul presupune ca un anumit grad de integrare a minoritatilor este indispensabil. In acelasi timp, cum subliniaza autori de prestigiu, un anumit grad de separare, de segregare se dovedeste la fel de necesar.[v] De aceea am propus un concept de 'multiculturalism' de tip normativ care are ca postulat tripla convergenta: axiologica (a echilibrului si corectitudinii relatiilor interetnice), a metodelor (strategii integrative si formule de autonomie a minoritatilor) si teleologica (dezvoltarea simultana a integrarii si privatitatii comunitare, considerata posibila):

D1: Multiculturalismul exprima conceptul/ atitudinea care afirma ca echilibrul si corectitudinea relatiilor interetnice presupun recunoasterea nevoii de integrare, alaturi de nevoia de separare a comunitatilor etnoculturale si sustine dezvoltarea lor reciproca, pe care o considera si posibila.

Ideea de integrare (non-asimilativa) are ca scop realizarea unei identitati comune supraetnice care sa garanteze egalitatea de sanse si un tratament non-discriminatoriu intre membrii tuturor categoriilor etnoculturale. Prin asta se amelioreaza gradul de democratizare al societatii.

O problema delicata in acest esafodaj conceptual este 'separarea' sau, dupa alti autori, 'segregarea' minoritatilor. Cel putin in context central-est european, in particular, in cazul Romaniei, 'separarea' are o conotatie negativa. Atat de negativa, incat pana si liderii maghiari sustin, in multe dintre discursurile lor, ca ei nu urmaresc o viata comunitara separata[vi]. Sau cel putin, evita sa puna lucrurile in acesti termeni.

Trebuie recunoscut ca motivatiile respingerii separarii comunitare nu tin numai de o anumita optiune valorica. Ci si de faptul ca ideea separarii - ca si a termenului pereche, de segregare - poarta cu ea sugestia unei atitudini anti-integrationiste, adica, aflata in competitie cu integrarea si coabitarea. Ca si cum ar masura aceeasi dimensiune, una crescand sau descrescand pe seama celeilalte.

Segregarea poate apare ca un scop in sine. Un recent exemplu arata cat de important este sa punem ordine in aceasta materie. La seminarul privind relatiile romano-maghiare, tinut pe 5 decembrie 2001 - organizat la Bucuresti de revista Sfera politicii si fundatia Konrad Adenauer -, ministrul Informatiilor Publice, Vasile Dancu a respins ideea unui multiculturalism pentru Romania. Ministrul care are in subordinea sa si Departamentul de Relatii Interetnice - deci primul responsabil in definirea politicilor publice in materie din partea Executivului -, folosea ca argument impotriva multiculturalismul faptul ca acesta ar presupune separatism comunitar. Argumentul este corect in definirea termenilor. Dar nu si sugestia implicita din argumentare, ca separatismul se opune integarii. Evaluarea ministrului Informatiilor Publice creaza, tocmai din acest motiv, o problema pentru stabilitatea raporturilor etnopolitice din Romania.

De aceea, este preferabil sa tratam tema separarii si segregarii minoritatilor ca tema a 'privatitatii comunitare'. Situatia comunitatii este considerata analoaga cu situatia persoanei care tinde sa-si circumscrie un spatiu privat, in care are dreptul sa ramana cu sine insasi, fara interventii din afara. Nevoii recunoscute de viata privata ii corespunde, in cazul persoanei, 'dreptul la privatitate'. In acelasi sens se poate vorbi despre nevoia comunitatii de 'privatitate comunitara' si despre dreptul comunitatii 'la privatitate comunitara'. Definitia D1 trebuie gandita in sensul definitiei D2:

D2: Multiculturalismul exprima conceptul/ atitudinea care afirma ca echilibrul si corectitudinea relatiilor interetnice presupun recunoasterea nevoii de integrare, alaturi de nevoia de privatitate comunitara a grupurilor etnoculturale si sustine dezvoltarea lor reciproca, pe care o considera si posibila.

Una dintre ideile implicate in definitia anterioara este ca integrarea non-asimilativa si privatitatea comunitara sunt caracteristici distincte, situatia etnopolitica fiind descrisa prin dubla specificare (nereductibila una la alta) a gradului in care se manifesta cele doua caracteristici. Anterior[vii] s-a demonstrat ca multiculturalismul (1) introduce ponderi intre gradul de integrare si cel de privatitate comunitara, specifice fiecarui caz in parte - al maghiarilor si romilor, in analiza facuta; (2) este avantajat de o ferma circumscriere a comunitatilor care negociaza raporturile etnoculturale/ etnopolitice; (3) de asemenea, s-a demonstrat ca privatitatea si integrarea non-asimilationista nu sunt antagonice.

Evolutii multiculturale in relatiile dintre romani si maghiari

As sintetiza evolutia multiculturalismului romanesc (relativ la relatia romani-maghiari) pe urma analizelor anterioare facute situatiei maghiarilor din Romania[viii] prin structurarea a patru perioade:

a)     perioada de la infiintarea UDMR pana la semnarea Proclamatiei de la Timisoara; ar fi perioada definirii de catre maghiari a optiunilor pentru o maxima privatitate comunitara si pentru o integrare conceputa ca o cooperare la nivel de reprezentanti politici.

b)     perioada de la semnarea Proclamatiei de la Timisoara la alegerile din 1996; corespunde defensivei in materie de privatitate si integrarii politice in cadrul Opozitiei romanesti, in scopul salvarii cadrului esential (pentru minoritati) al principiilor de baza ale democratiei;

c)     perioada de la intrarea UDMR la guvernare si alegerile din noiembrie 2000; cunoscuta ca 'reconcilierea romano-maghiara', ea a insemnat, pentru prima data, promovarea simultana, intensiva, a integrarii si a privatitatii comunitare a maghiarilor;

d)     perioada din momentul semnarii protocolului PSD-UDMR; am putea-o numi drept perioada 'pre-consociationista' intr-un sens care va fi clarificat ulterior.

Ultimele doua perioade sunt caracterizate prin afirmarea unui multiculturalism romanesc specific, prin implicarea maghiarilor in coalitii cu partidele romanesti: de natura executiva, pana in anul 2000, si de natura legislativa, dupa semnarea protocolului dintre PSD si UDMR.[ix]

Anul 2001 in relatiile romano-maghiare, ca perioada pre-consociationista

Relatiile dintre UDMR si PSD in prima perioada a anului 2001 au asigurat stabilitatea noului guvern si finalizarea unor proiecte maghiare prevazute in intelegerea dintre cele doua formatiuni. Protocolul de colaborare dintre UDMR si PDSR, semnat de liderii partidelor la sfarsitul lunii decembrie 2000 a fost validat la 20 ianuarie de Consiliul Reprezentantilor Unionali (CRU). Curand, UDMR va primi fructul acestei cooperari: Legea administratiei publice locale este adoptata in luna aprilie 2001, dupa ce ani de zile ea fusese sabotata in cadrul clasei politice romanesti si nu mai putin, de catre actori civici din tara. Este cel mai important pas inainte al maghiarilor[x]. Legatura dintre cele doua partide parea in acel moment foarte puternica. Sesizarea unui grup de 74 de deputati care solicitau sa se constate incalcarea legii fundamentale a fost respinsa, la 19 aprilie, de Plenul Curtii Constitutionale. La 4 mai, erau lansate, in Miercurea Ciuc, primele manuale alternative de limba romana destinate elevilor maghiari din clasele I-a si a II-a.

La randul sau, UDMR s-a dovedit un fidel aparator al protocolului.dintre cele doua formatiuni. Asumarea acestei intelegeri a mers atat de departe incat Uniunea a votat Legea secretului de stat si de serviciu initiata de catre guvernul lui Adrian Nastase. Prevederile ei de sorginte securist-ceausista au starnit indignarea opiniei publice, astfel incat premierul care promovase legea a trebuit sa se dezica de ea. UDMR sprijinise o lege care constituie un instrument ostil chiar intereselor maghiarilor din Romania. In principiu, colaborarea UDMR cu PSD ar fi legitima atata timp cat nu se aduce atingere principiilor democratiei. Asta, cu atat mai mult cu cat drepturile minoritatilor sunt solidare cu garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale. Optica UDMR a fost, dupa cum se vede, ca respectarea protocolului de colaborare tinea exclusiv de incadrarea PSD in obligatiile asumate fata de UDMR.

Prima 'gripare' a raporturilor dintre formatiunile conduse de Adrian Nastase si Marko Bela pare sa fi fost cauzata, in principiu, de adoptarea, la 19 iunie, de catre Parlamentul ungar, a Legii privind maghiarii din tarile vecine Ungariei.[xi] 'Pare, in principiu', intrucat adoptarea legii poate sa fie doar un pretext pentru declansarea ostilitatilor. Cel putin, Partea ungara sustine, prin vocea secretarului de stat, Jolth Nemeth, ca ar fi avut o corespondenta anterioara cu Ministerul Afacerilor de Externe Roman, pentru a cere observatii pe marginea legii.[xii]

Reactia autoritatilor de la Bucuresti a venit prompt. Ministerul de Externe a trimis o nota de protest iar primul-ministru Adrian Nastase a declarat ca guvernul roman va lua masuri, ca legea sa nu fie aplicata pe teritoriul Romaniei. "Nici un stat nu poate legifera", a afirmat seful Executivului, "drepturile unor cetateni ai altei tari.[xiii]

Tema actului normativ votat la Budapesta a creat un fundal tensionat intre Romania si Ungaria care s-a prelungit, aproape automat, intr-un contencios 'cald' intre PSD si UDMR. Intrarea in faza confruntationala a relatiilor dintre co-semnatarii protocolului de colaborarea a avut loc in luna august 2001. La 15 august, UDMR si-a exprimat nemultumirea fata de modul in care este pusa in aplicare Legea administratiei publice locale. La cateva luni de la adoptare, legea nu era aplicata in multe localitati unde minoritatea maghiara reprezenta intre 20% si 50% din totalul populatiei.

A urmat interventia lui Valeriu Dorneanu, presedintele Camerei Deputatilor, care a sugerat eventuala desfiintare a partidelor etnice - o amenintare directa la adresa UDMR. Liderul PSD a trebuit sa-si retraga la putin timp sugestia, la interventia sefului sau de partid, Adrian Nastase.

Dar si Adrian Nastase a mers in intampinarea unui discurs demagogic si implicit, a unei atmosfere capabile sa deterioreze raporturile romano-maghiare. La 25 august, el a facut, la Slanic Moldova, la Scoala de vara a tineretului social-democrat, declaratii care vizau, sustinea premierul, 'apararea integritatii nationale', incriminand idei precum cele de federalizare, cresterea autonomiei, delimitarea zonelor pe criterii etnice - vizand implicit pe maghiari.[xiv] Stafeta a fost preluata de catre Presedintele Ion Iliescu. La 5 septembrie, el afirma, impotriva instrumentelor internationale ratificate de Romaia, ca statul roman 'este singurul responsabil de soarta minoritatilor din aceasta tara'.

Conducerile PSD si UDMR au decis totusi, la 10 septembrie, ca relatiile de colaborare dintre cele doua partide sa continue. Peste doua zile, Premierul Adrian Nastase lansa chiar un mesaj 'de toleranta si buna convietuire' cu ocazia participarii la deschiderea noului an scolar in judetele Harghita si Covasna.

Vizita a constituit insa si momentul unor noi incriminari. Adrian Nastase a solicitat verificarea modului in care se utilizeaza manualele scolare, intrucit ar fi fost folosite manuale 'din import', care 'prezentau in mod diferit diverse momente istorice'. Apoi, la 5 octombrie, a declarat ca este 'inadmisibil' ca 'diaspore din alte tari' sa organizeze in Romania manifestari, Ardealul devenind 'un fel de centru de conferinte al acestei diaspore'.

Adevarata criza in raporturile dintre UDMR si PSD a a fost declansata in luna octombrie de catre ministrul de Interne Ioan Rus, prin discursul rostit la lucrarile Conferintei judetene a Organizatiei Cluj a PSD (27 octombrie 2001).[xv] El a lansat declaratii inflamatoare de genul: 'Nu vom accepta co-suveranitatea asupra Transilvaniei pe care prea des o afiseaza Budapesta';'romanii aflati in minoritate in propria tara sunt supusi unei politici de segregare si excluziune etnica'; 'In Harghita si Covasna romanii sunt discriminati pentru simplul motiv ca nu apartin etniei maghiare' etc.[xvi]

Chiar si asa insa, fidelitatea UDMR in relatia cu partidul lui Adrian Nastase a putut fi verificata in saptamanile care au urmat declaratiilor lui Ioan Rus. Spre exemplu, formatiunea lui Marko Bela s-a solidarizat in a urma PSD in sabotarea proiectului de lege privind Rompres. Acesta, initiat de PNL, urmarea scoaterea Rompres de sub controlul guvernului si punerea agentiei de presa sub controlul Parlamentului. Deci, un obiectiv cu substanta democratica. Blocarea proiectului s-a facut prin disparitia simultana, de la Comisia de specialitate, a parlamentarilor PSD si UDMR. Cazul este interesant intrucat el arata un tip de colaborare presupunand intimitati, intelegeri in detaliu, impartirea de secrete si confidente. Toate acestea au efecte adanci asupra raporturilor intre partenerii politici. Intelegerea politica se transfera intr-o legatura la nivel psihologic.

Si totusi criza a continuat, ducerea acestor acuzatii pana in punctul in care protocolul dintre PSD si UDMR era gata sa fie denuntat s-a facut prin interventia altui deputat al PSD, Ion Stan, presedintele Comisiei de control al SRI. Acesta a prezentat Parlamentului un Raport al Comisiei SRI - la care Directorul SRI, Radu Timofte, era evident co-responsabil - care denunta 'pierderea autoritatii statului in judetele Harghita-Covasna'. Majoritatea din Harghita-Covasna a fost acuzata de obtinerea controlului asupra unor domenii prioritare ale vietii sociale din zona; de initierea unui proces de `deromanizare`; determinarea romanilor sa paraseasca cele doua judete; incitarea conationalilor la nesupunere civica si la diminuarea rolului statului roman.

Evident, aceste acuze erau manipulari grosolane.[xvii] In urma anuntului UDMR ca in aceasta situatie va intra in opozitie, liderii politici ai PSD au revenit. Contextul parlamentar este semnificativ pentru aceasta schimbare de atitudine. Votul din Senat asupra Programului special de dezvoltare turistica a zonei Sighisoara arata, exact in acea perioada, ca deja exista o dependenta a PSD de partenerii sai de coalitie legislativa. Pozitia senatorilor UDMR s-a dovedit decisiva, de vreme ce senatorii celor doua formatiuni au avut impreuna 62 de voturi, fata de cele 51 contra si o abtinere ale PNL, PD si PRM.[xviii] Pentru sfarsitul vacantei parlamentare se anuntau motiuni, alte momente legislative fierbinti si ca urmare, o problema reala pentru mentinerea PSD la putere.

Asa se face ca de la o zi la alta liderii PSD au contestat datele Raportului Comisiei SRI si, chiar mai mult, au negat existenta unei probleme romano-maghiare. La 5 decembrie liderii PSD si UDMR s-au intrunit punand capat crizei din acel moment. Premierul Adrian Nastase a luat distanta fata de Raportul Comisiei SRI sustinand: "chestiunea pierderii controlului statului. este artificiala". Mesajul se adresa simultan opiniei publice si partenerilor de coalitie legislativa, in particular, structurilor de decizie, precum Consiliului Reprezentantilor Unionali.[xix] Inceputul lunii decembrie 2001 a readus linistea - atat cat putea fi ea liniste - in parteneriatul PSD-UDMR.[xx]

Nu pentru mult timp. La 15 decembrie, liderul UDMR, Marko Bela aprecia, in cadrul intrunirii Consiliului Reprezentantilor Unionali, drept o 'initiativa fara precedent' sprijinirea Guvernului de catre UDMR in Parlament. La numai doua zile, la 17 decembrie, Parchetul Curtii Supreme de Justitie s-a autosesizat in cazul intonarii imnului de stat al Ungariei la incheierea sedintei CRU. ' am dispus efectuarea, in cadrul Sectiei de urmarire penala si criminalisca, de cercetari prealabile si ancheta penala sub aspectul infratiunii de ofensa adusa unor insemne', a declarat procurorul general Tanase Joita. UDMR a reactionat vorbind despre 'tensionarea relatiilor ' si 'ofensa' la adresa maghiarilor, amenintand cu denuntarea protocolului. PSD si liderul sau Adrian Nastase au facut din nou un pas inapoi. Sfarsitul anului 2001 a anuntat o noua impacare intre cele doua formatiuni. Rasplatita, de data asta, de catre UDMR prin sprijinul dat PSD pentru schimbarea lui Andrei Dimitriu din fruntea Consiliului de Administratie al Societatii Romane de Radiodifuziune si inlocuirea sa cu Dragos Seuleanu. O solidaritate cu interese ale PSD care nu exprimau in nici un caz o atitudine pro-democratica[xxi]

Este necesar sa adaugam, pentru un tablou complet, ca in toata aceasta perioada de timp, maghiarii s-au gasit sub presiunea constanta a Opozitiei. Legea statutului maghiarilor adoptata la Budapesta a coalizat intreaga opinie publica impotriva maghiarilor. PNL si-a directionat strategia de captare a simpatiei publice pe contestarea UDMR. Presa a fost la randul ei in consens in a se solidariza impotriva UDMR si a Budapestei. Chiar si revista 22, altadata pro-minoritara, a publicat un articol folosind scenarii antimaghiare aberante. Ilie Serbanescu a enumerat stereotipii de genul: "Ce vrea Budapesta stim deja prea bine: Ardealul si nimic altceva". Sau, citez din nou: "S-ar putea ca, in aceste ape rau tulburi, corifei de la Est si de la Vest sa considere ca exista noi sanse pentru ca Vestul sa se intinda pana la Carpati si Estul sa inceapa de la Carpati incolo". Aceasta atitudine nu s-a dovedit nici macar o intamplare. La sfarsitul anului 2001, Ilie Serbanescu revenea intr-un stil semnificativ: 'Cand, in urma cu vreo doua luni, in aceasta revista, am apreciat drept straniu si periculos ca, in plina criza internationala, () Budapesta, in virtutea canoanelor de data asta clasice ale pescuitorilor in ape tulburi, s-a gasit sa sicaneze Bucurestiul, ba cu punerea in discutie, in formule mai mult sau mai putin alambicate, a 'Trianonului', ba cu declaratii arogante pe diferite teme () au venit imediat acuze de nationalism. () Din pacate, tot ceea ce s-a intamplat de atunci incoace ne-a cam dat dreptate'[xxii].

Concluzii privind impactul aliantei PSD-UDMR asupra multiculturalismului din Romania

Trecerea in revista a relatiilor dintre PSD si UDMR, la un an de zile de la semnarea protocolului de colaborare, ofera cateva sugestii pentru interpretarea evolutiei multiculturalismului romanesc. Mai intai, am reveni la explicitarea formulei 'perioada pre-consociationista', folosita anterior.

Ideea unui consociationism romanesc, intrata deja in discutia romaneasca in materie, are la baza observatia ca diferentele culturale dintre romani si maghiari sunt atat de ample incat Romania arata, pe aceasta linie - la nivel national -, ca o societate plurala[xxiii]. Ar trebui adaugat insa ca, in conditiile varietatii etnice din Romania, termenul 'plural' nu este suficient. Pare evident ca situatia minoritatii maghiare este esential diferita de celelalte minoritati pentru care integrarea are, in raport cu separarea, cu totul alte dimensiuni. Am putea vorbi, drept urmare, de o societate plurala relativ la doua comunitati etnoculturale. In termenii studiului, ar urma sa spunem ca intr-o societate plurala relativ la doua (sau mai multe) comunitati, aceste comunitati percep nevoia unei privatitati comunitare relative (una in raport cu cealalta).

Pasul care face trecerea de la privatitate la privatitate comunitara relativa este de retinut ca o dezvoltarea conceptuala. Dar in context, intereseaza pentru formularea observatiilor urmatoare.

In conditiile unei societati plurale relativ la anumite comunitati, tipul de democratie cel mai adaptat este democratia consociationista. Numai ca genul de negociere presupus de consociationism la nivelul elitelor politice are la baza receptivitatea societatii la un raport non-dominant in raporturile politice intre majoritate si minoritati. Desi inaltul grad de separare dintre minoritatea maghiara si majoritatea romaneasca impinge procesul spre o logica consociationista, totusi, nationalismul societatii romanesti i s-a opus pana acum radical. Odata cu intrarea UDMR la guvernare, in 1996, s-a deschis sansa ca populatia romaneasca sa 'se obisnuiasca' cu ideea implicarii reprezentantilor comunitatii maghiare in actul guvernarii. Schimbarea politica din anul 2000 a fost asociata cu o alta schimbare radicala: formatiunea politica care a primit timp de 11 ani aderenta celui mai masiv grup nationalist din societatea romaneasca (cel mai numeros dar nu cel mai radical) a incheiat cu UDMR un protocol care constituie o coalitie de tip legislativ, functionand, printre altele, impotriva unui partid nationalist-sovin precum PRM. Acest fapt pune problema daca nu cumva, in perspectiva, implicarea reprezentantilor minoritatii maghiare in orice coalitie va veni la guvernarea Romaniei nu este un bun castigat pentru viitor. De altfel, unii analisti sustin deja aceasta solutie in mod transant: 'UDMR a fost acceptat definitiv ca un partener indispensabil al oricarei coalitii parlamentare: dupa colaborarea cu CDR si USD, UDMR e acum aliatul PSD; atacurile la care e supus partidul maghiarilor din partea PNL sau PD au ca temei mai degraba aceasta pozitie consolidata decat motive ideologice, discursul si actiunea UDMR nefiind in vreun fel schimbate fata de inceputul anilor 1990'[xxiv].

In sensul celor spuse, revine problema daca s-au pus bazele in Romania pentru o democratie de tip consociationist. Complexitatea societatii romanesti arata ca lucruile sunt departe de a fi transate. Cum perioada de 'mariaj' intre PSD si UDMR este departe de a se fi terminat, si este chiar departe de a avea siguranta ca se va termina bine, consideram ca am putea vorbi astazi numai despre o etapa 'pre-consociationista'.

Toata dinamica relatiei dintre PSD si UDMR din anul 2001 duce la urmatoarele concluzii din perspectiva multiculturalismului romanesc, deci din punctul de vedere al unei viitoare evolutii spre o formula consociationista:

1)     Existenta unei aliante la nivel politic s-a dovedit un element foarte important pentru salvarea raporturilor multiculturale. Intr-un fel, acest lucru s-a vazut deja in cazul coalitiei UDMR cu celelalte partide politice romanesti care au format Conventia Democratica, aflata in opozitie. Principiul se verifica din nou astazi, cand partenerul UDMR-ului este partid de guvernamant. Presiunea de tip nationalist, intensa, din partea opozitiei politice dar si civice, impotriva UDMR, a putut fi - chiar usor - stavilita. Daca insa mai adaugam si presiunea anumitor grupuri de interese chiar din interiorul PSD, putem spune ca doar legatura cu Partidul Social Democrat la cel mai inalt nivel a limitat izolarea completa a maghiarilor in anul 2001. Salvarea legaturilor, in aceasta situatie, punerea umarului, de catre UDMR, la castigurile PSD, chiar costisitoare, poate fi considerata de unii un pret de neocolit. In plus, asta a eliminat varianta cea mai periculoasa: impingerea PSD in bratele Partidului Romania Mare. Iata de ce colaborarea PSD-UDMR joaca in continuare, si pe plan intern, si pe plan extern, rolul unui mecanism de echilibru de tip pre-consociationist.

2)     Presiunile interne din interiorul PSD au folosit alianta legislativa cu UDMR drept o principala tinta de atac. Avand in vedere mijloacele si temele folosite, ar fi vorba despre optiuni care privesc nu numai tema etnoculturala, ci un anumit mod de a defini interesele nationale. Astfel, creand un scandal de genul "pierderii autoritatii in regiunile cu majoritate maghiara', Comisia de control a SRI a sugerat intregii lumi ca in Romania statul nu mai are control. Cum sa fie Romania exportator de stabilitate in regiune - teze folosite pentru sustinerea ideii ca integrarea Romaniei este o necesitate pentru Continent - , daca nu este in stare sa asigure ordinea la ea acasa? Nimic nu apare mai grav, pentru deciziile care privesc procesul de integrare al Romaniei, decat sugestia de instabilitate, interna - in raport cu situatia din judetele Harghita-Covasna -, fie externa - in primul rand, in relatia cu Ungaria.

In acest sens, crizele care s-au succedat in anul 2001 si in primul rand, cea din toamna, privesc statul roman si doar intermediar raporturile interetnice din tara. Competitiile interne care vizeaza evolutia internationala a Romaniei se dovedesc legate de destinul multiculturalismului romanesc. Aceasta legatura stransa face ca eforturile indreptate in cele doua directii sa se sprijine reciproc sau sa se saboteze reciproc. Suportul pentru directia democratic-internationalista constituie sprijin pentru ameliorarea cadrului si substantei raporturilor romano-maghiare si invers.

3)     In conexiune directa cu observatia anterioara, se poate sustine ca perioada pana la alegerile din anul 2004 va fi decisiva pentru statutul multiculturalismului romanesc. Este perioada in care se va testa capacitatea Romaniei de a-si mentine statutul de candidat in procesele de integrare europene si euro-atlantice si aceasta nu este posibila fara mentinerea actualelor castiguri in ce priveste raporturile interetnice[xxv]. Data fiind evolutia din anul 1996 pana astazi, implicarea intr-o forma sau alta a reprezentantilor comunitatii maghiare in deciziile din tara - cel putin in ceea ce-i privesc - incepe sa fie perceputa la nivel international drept o garantie a functionarii democratice in Romania. Ca si in teoria drepturilor castigate, reperul pre-consociationist devine ireversibil. In cadrul conceptual definit in studiu, multiculturalismul in Romania are deja limitele inferioare ale gradului de integrare si ale gradului de privatitate, simultan, ridicate peste nivelul pre-consociationist: sub aceste limite, raporturile interetnice vor intra in criza.

4)     O concluzie teoretica finala: starea de criza sau de echilibru in raporturile multiculturale nu rezulta dintr-o evaluare 'absoluta' a situatiilor. Conditiile care sunt percepute de comunitatile in cauza drept una de echilibru multicultural depind de traiectoria pe care au urmat-o anterior aceste raporturi. Ultima intrebare ar fi daca tendinta consociationista in raporturile romano-maghiare, reflectand avatarurile traiectoriei lor pana acum, reprezinta sau nu un drept castigat.

Privatitate comunitara si integrare in cazul romilor

Numarul romilor stabiliti de recensamantul din 1992 este cu siguranta mai mare decat numarul lor real. Asociatiile romilor vorbesc, in mod obisnuit, de valori intre 1 milion si 2,5 milioane. Un studiu publicat in Franta pentru guvernul francez indica si el 2,5 milioane de romi.[xxvi] Insa singura cifra care rezulta dintr-o cercetare sociologic controlata este cea a Institutului de Studiu a Calitatii Vietii, care estima, in momentul investigatiei, circa 1,5 milioane de romi.

Actualul sistem legislativ relativ la minoritatile nationale, fondat pe masuri speciale, prin care se asigura privatitatea comunitara a minoritatilor pare sa fie suficient pentru nevoile romilor. Problemele acestei comunitati tin, pe de o parte, de discriminare, pe de alta parte, de asigurarea emanciparii comunitatii, prin care sa se asigure o mai buna reprezentare si o mai buna participare la impartirea resurselor. Atat tema discriminarii, cat si obtinerea reprezentativitatii pusa in beneficul participarii la utilizarea resurselor sunt, esentialmente, teme ale integrarii minoritatii romilor.

Este de notat ca niciodata nu a fost exprimata, din partea majoritatii, vreo preocupare fata de existenta unei cat mai mari privatitati comunitare a romilor. Din contra, fortele nationaliste romanesti par sa fi preferat un cat mai mic contact al societatii cu romii. Pana in 1996 au existat zeci de cazuri de expulzare a unor grupuri de romi din satele unde locuiau. Atitudinile exprimand o dorinta de segregare - la scoala, in zonele de locuit - sunt de asemenea curente. Aceasta arata ca atata timp cat nu exista o competitie simbolica cu o minoritate, privatitatea comunitara a minoritatii este dorita, nu contestata. Niciodata nu a fost exprimata teama de o eventuala "enclavizare" a romilor, asa cum s-a intamplat in cazul maghiarilor.[xxvii]

Lucrul acesta constituie un revers al refuzului integrarii. Practic, probematica romilor, in toti cei 11 ani de la schimbare, a fost problema discriminarii si a accesului la resurse. Presiunea noilor lideri ai romilor, civici si politici, impreuna cu presiunea fortelor interne prodemocratice, la care se adauga presiunea internationala, a facut ca aceasta stare de lucruri sa inregistreze o anumita evolutie.

Guvernarea de dupa 1996 a asigurat pentru prima data o dezvoltare institutionala destinata sa asigure o mai mare participare a romilor. Departamentul pentru Protectia Minoritatilor Nationale si 16 Roma ONG-uri[xxviii] - formand un grup de lucru al romilor - au semnat un protocol de parteneriat pentru elaborarea unei strategii nationale pentru protectia romilor si pentru punerea in aplicare a unui program de imbunatatire a situatiei romilor din Romania. Oficiul National pentru Romi din cadrul DPMN a capatat competenta pentru stabilirea si mentinerea relatiilor cu organizatiile romilor.[xxix]

In august 1998, a fost creat un Comitet Inter-Ministerial pentru Minoritatile Nationale, cu scopul coordonarii si unificarii politicilor publice pentru protectia minoritatilor nationale, incluzand cele care vizeaza populatia roma. Sub autoritatea Comitetului Inter-Ministerial, s-a creat o Sub-comisie pentru romi, cu statut de organism mixt, format din experti guvernamentali si experti independenti numiti de ONG-uri ale romilor.

Pentru intreaga complexitate a situatiei romilor si a incercarilor de a ii gasi un raspuns, ca studiu de caz poate fi luata situatia invatamantului pentru romi. 'Numai 50% dintre copii romi merg la scoala in mod regulat nu sunt segregati in institutii speciale dar predominanta sentimentelor anti-roma in scoli si in particular, printre multi profesori descurajeaza parintii sa-si trimita copiii la scoala () 80 dintre romi nu au o educatie vocationala.'[xxx] Conform datelor din 1996, din 70.000 persoane fara educatie, majoritatea erau romi.[xxxi]

Urmarea a fost ca Ministerul Educatiei Nationale a promovat strategii de discriminare pozitiva si a creat un cadru pentru lupta impotriva analfabetismului.[xxxii] Studiul limbii romani in scoala primara a inceput in cateva clase in anul scolar 1992-1993. In 2000-2001 existau circa 200 profesori romi si ne-romi, predand romani ca limba materna la mai mult de 10 000 de elevi."[xxxiii]

Mai trebuie mentionat ca in fiecare an aproximativ 150 de romi beneficiaza de actiuni afirmative in universitati.[xxxiv] In total, aceasta inseamna aproximativ 600 de studenti romi.

De abia in anul 2000, s-a reusit adoptarea unui act normativ care asigura, pentru prima data, sanctionarea celor mai curente acte de discriminare pe baza rasiala si etnica. In 2001 s-a adoptat Strategia nationala in beneficiul romilor. In 2002, Strategia este in plina desfasurare.

In concluzie, multiculturalismul romanesc s-a aflat in fata unei puternice presiuni pentru integrarea minoritatii romilor. Problema privatitatii culturale aproape nu se pune, desi punerea ei in discutie nu ar fi cu totul lipsita de relevanta.[xxxv] Datorita divizarii extreme a comunitatii de romi, puterea politica a acestora ramane scazuta.[xxxvi] Ca urmare, integrarea romilor trebuie descrisa mai putin in termenii negocierii dintre comunitatea de romi si majoritate, cat in termenii cerintelor unei societati democratice. Presiunea externa[xxxvii], miscarea civica romaneasca pentru drepturile minoritatilor si constiinta, la nivelul autoritatilor publice, a faptului ca dezvoltarea generala nu este compatibila cu starea de subdezvoltare a romilor au constituit principalele forte care au determinat luarea masurilor pentru o mai mare integrare a romilor.