Originile conceptului de cultura; cultura si civilizatie

ORIGINILE CONCEPTULUI DE CULTURA; CULTURA SI CIVILIZATIE

Dupa unii autori[1] originea acestui termenului poate fi situata in Germania, unde a inceput sa fie utilizat spre sfarsitul secolului XVII in studii de "istorie universala". Aceste studii incercau sa reconstituie istoria generala a omenirii si a societatilor. Insa istoricii erau mai putin interesati de istoria politica si militara si mai mult de istoria moravurilor, a institutiilor, a ideilor, a artelor si a stiintelor. Ei erau manati de o curiozitate nedisimulata pentru diversitatea societatilor si civilizatiilor si acumulau o documentatie bogata asupra tuturor perioadelor istorice si societatilor cunoscute. In acelasi timp erau convinsi ca istoria omenirii este si istoria progresului omenirii si ca studierea comparata a societatilor si civilizatiilor dezvaluie traiectoria acestui progres. In particular, considerau ca istoria contemporana trebuie sa permita analiza 'factorilor istorici' care au generat diferite etape ale progresului uman. Pentru aceasta era nevoie sa fie determinate acele momente ale istoriei marcate de extinderea cunostintelor, de avantul artelor, civilizarea moravurilor, imbunatatirea institutiilor sociale; se putea astfel considera ca fusese vorba de o faza mai avansata a progresului. De exemplu, in 'Consideratii asupra istoriei universale' (1905), Burckhardt distingea intre trei factori: statul si religia (acestea sint expresii ale unei nevoi politice si metafizice); cultura (aceasta ar raspunde 'nevoilor noastre terestre si spirituale luate intr-un sens mai restrins')[2].

Dupa G. Rocher, este un lucru aproape sigur ca istoricii au imprumutat termenul din limba franceza, unde nu avea totusi acelasi sens. Ei il scriau "Cultur" si abia la sfarsitul secolului a inceput sa fie caligrafiat "Kultur". In franceza Evului mediu termenul "cultura" desemna cultul religios. Se spunea "couture" sau "coture" pentru a numi un camp arat si insamantat; verbul "culturer", ca si "couturer" denumeau actiunea de a cultiva pamantul. Termenii "coutiveure", "cultiveure", "cultivure", "cultivoure", "cultivoison" erau folositi in sensul culturii solului. Se pare ca abia in secolul XVIII "cultura" ajunge sa insemne munca pamantului si, prin extensie sau prin analogie, este intrebuintata si in expresii precum "cultura literara", "cultura stiintelor". Scriitorii incep din secolul XVIII sa utilizeze termenul pentru a desemna la modul general formarea spiritului. In aceasta epoca, asadar, termenul "cultura" ajunsese sa denumeasca progresul intelectual al unei persoane ori munca necesara pentru un astfel de progres. Tradus in germana, termenul de cultura a capatat un sens mai extins, iarasi prin anologie, numind progresul intelectual si social al omului in general, al colectivitatilor, al omenirii. Astfel a dobandit pentru prima oara o conotatie colectiva. Insa a continuat sa contina ideea unei miscari inainte, a unei ameliorari, a unei deveniri.

N. Elias explica de ce notiunea de "civilizatie" nu are aceeasi semnificatie la toate natiunile occidentale. El remarca o mare diferenta indeosebi intre intrebuintarile pe care le dau acestui cuvant englezii si francezii, pe de o parte, germanii pe de alta parte: primii inglobeaza intr-un singur concept mandria fata de natiune, progresul Occidentului si al omenirii in general; in intrebuintare germana, termenul "civilizatie" denumeste cu siguranta ceva foarte util, dar de importanta secundara: ceea ce constituie latura exterioara a omului, suprafata existentei umane. Conform analizei lui N. Elias, cind un german isi propane sa se defineasca pe el insusi, cind vrea sa exprime mandria fata de realizarile sale, foloseste cuvantul "cultura" (Kultur).

N. Elias arata ca in Germania opozitia intre 'cultura autentica' si 'civilizatia exterioara' (Zivilisiertheit) si-a pierdut caracterul de antagonism social intern pentru a exprima un antagonism cu predominanta nationala.