|
|
|
Criza lumii taranesti si inventarea neo-ruralitatii. Cateva observatii privind evolutia ruralului francez
Ne gasim intr-un moment de redefinire a optiunilor privind viitorul lumii rurale. Dupa ce secole intregi am apartinut precumpanitor unui spatiu al lumilor taranesti, perioada post-belica a marcat dezvoltarea unei noi realitati sociale, orasul industrial, nascut in procesul "industrializarii socialiste". Expansiunea orasului industrial a fost insotita de marele exod rural, care a facut ca zone intregi ale ruralului romanesc sa fie aproape vidate demografic de populatia tanara. Mai are satul romanesc posibilitati de revitalizare si modernizare? Care va fi destinul noilor orase, create exploziv in perioada comunista? Intrebarile trec dincolo de raspunsurile de moment ale politicienilor, se pare, incapabili sa elaboreze strategii de perspectiva. In fond, este vorba de configurarea viitorului unor intregi generatii. De aceea, am considerat ca fiind de o mare oportunitate prezentarea a ceea ce s-a intamplat in spatiul rural francez, in istoria moderna a acestuia si, mai ales, dupa cel de-al doilea razboi mondial. In fond, transformarile ruralului francez ne pot da sugestii extrem de interesante, inclusiv pentru actiunea practica. Franta a fost, ca si Romania, o tara a micii proprietati taranesti. Cu intarzierile si desincronizarile inevitabile, determinate de conjuncturile geo-politice, Romania a traversat, in buna masura, o parte dintre procesele sociale ale lumii rurale pe care le-a traversat si Franta.
*****
Intr-un incitant articol semnat de Nicole Mathieu (La notion de rural et les rapports ville campagne en France. Des années cinquante aux années quatre-vingts), aparut in numarul 197/1990, al prestigioasei reviste pariziene Etudes rurales, se incearca surprinderea modului in care transformarea mediului rural francez s-a reflectat in modelele teoretice si instrumentarul conceptual al sociologiei rurale franceze, in special dupa anii '60, cand evolutiile satului francez il fac pe sociologul Henri Mendras sa vorbeasca de "sfarsitul taranimii" ( H. Mendras, La fin des paysans, Paris SEDIS, col. Futuribles, nr. 6, 1967).
Credem ca cercetarea acestui raport poate sa contureze atat evolutia demersului sociologic al sociologiei rurale franceze, cat, mai ales, sa ofere posibilitatea stabilirii unor eventuale puncte comune intre transformarile rurale din cele doua tari.
Principalul criteriu analitic in tipologia propusa de Nicole Mathieu este cel al raportului intre urban si rural, modul in care acesti doi termeni sunt construiti la nivelul discursivitatii sociologice. Dincolo de constructiile teoretice, pe masura posibilitatilor, vom incerca sa surprindem insa si transformarile care s-au produs in Franta in realitatea rurala, in special in perioada post-belica.
Iata principalele caracteristici ale evolutiei sociologiei rurale franceze in perioada de dupa al doilea razboi mondial.
1. Anii '50 sunt marcati de conturarea unei perspective teoretice bazate pe opozitia dintre urban si rural. Cele doua tipuri de comunitati sunt considerate ca entitati de sine statatoare, autonome, cu valori si sisteme economice distincte. De multe ori, constructia sociologica este influentata de clisee interpretative de tip marxist. Spatiul rural este vazut ca o realitate caracterizata prin dimensiuni sociologice ca: "mediu natural", "activitate agricola", univers al omului necontaminat de evolutia tehnologica, in timp ce orasul este considerat ca un mediu social opus, o lume a "mediului tehnic", al "activitatilor industriale" si al acumularilor de capital prin activitatea noului tip de agenti economici netaranesti. Perspectiva asupra ruralului capata in unele curente politice si miscari sociale, accente idilico-romantice (similare, in opinia noastra,cu unele pozitii politice care s-au conturat in cadrul P. N. T. C. D., inainte de victoria sa in alegeri, din 1996). Lumea rurala este considerata, mai ales din perspectiva unor curente crestin-umaniste, ca fiind purtatoarea unor valori morale pure, opuse mizeriei morale urbane.
In aceasta perioada, satul francez de tip taranesc, se gaseste de abia la inceputul destructurarii sale, in sensul declinului micii proprietati taranesti si al inceputului exodului rural. Cu toate acestea, ar insemna sa schitam o viziune simplificatoare daca am considera ca debut absolut al destructurarii satului traditional taranesc francez inceputul anilor '60. Semnele unor crize regionale ale spatiului rural sunt mult mai timpurii. Ele vor fi analizate de istorici si sociologi, care vor urmari si preocuparile statului francez de contracarare a efectelor acestor crize.
Primul recensamant francez cu o metodologie stiintifica, cel din 1851, indica o populatie rurala de 20 de milioane, reprezentand in jur de 75% din populatia Frantei. Mica proprietate taraneasca iesise invingatoare, din punct de vedere al productivitatii economice, in lupta sa cu fosta mare proprietate nobiliara (Pierre Lamaison, De la transsmision à l'abandon, Etudes rurales, nr. 110-111, 1988, p. 13). Teoria fiziocratului englez A. Young, care cu aproape un secol inainte postulase teoria noului ciclu al economiei agrare bazat pe suprematia proprietatii libere taranesti, isi gasise pe deplin confirmarea. Cu toate acestea, a doua parte a secolului al XIX-lea este marcata in istoria rurala franceza de crize regionale. Astfel, concurenta cerealiera a Lumii Noi, in special a S. U. A. si Argentinei, aparitia filoxerei si dezvoltarea industriei provoaca o prima mare migratie taraneasca: in perioada 1856-1866, in jur de 130.000 de persoane iau annual drumul orasului (Lamaison, p. 13). Marile pierderi umane din primul razboi mondial provoaca o alta importanta hemoragie demografica taraneasca: intre 500.000-700.000 de morti si disparuti si intre 360.000-500.000 de raniti. Criza anilor 30 determina alte miscari demografice taranesti si restrangerea spatiilor cultivate. Practic, de la inceputul secolului al XX-lea si pana la sfarsitul marii crize economice, numarul gospodariilor agricole taranesti s-a redus cu aproximativ 30%, ramanand, totusi, un numar de 4.000.000 de gospodarii; se reduce, de asemenea, cu aproximativ 50% numarul de gospodarii care detineau mai putin de un hectar de pamant (Lamaison, p. 14).
Cu toate aceste pierderi demografice si depopulari zonale, Franta isi pastreaza specificul de tara a micii proprietati taranesti, care isi mentine vitalitatea economica si demografica in intreaga prima parte a secolului al XX-lea.
"Guvernele continua sa sustina in mod viguros mentinerea unei mici taranimi numeroase, ceea ce L. Salleron comenteaza cu luciditate in 1937: « adevarul e ca o populatie de mici producatori agricoli nu costa cu nimic societatea. Ea nu trebuie nici hranita, nici platita. Dimpotriva, aceasta populatie aduce enorm societatii: 1. hraneste o cultura ultra-moderna; 2. economiseste in folosul ei; 3. resoarbe la maxim toate inflatiile industriale si financiare; 4. dispune de o putere de cumparare considerabila»" (Duby, 1976, dupa Lamaison, p. 15).
Sociologia franceza a acestei perioade de pana la cel de-al doilea razboi mondial este o sociologie a micii proprietati taranesti. Ea este complementara politicilor guvernamentale ce sustin mentinerea si stimularea acestei proprietati. Din aceasta perspectiva, teoria sociologica a opozitiei sat-oras, impletita cu o mitologie neoromantica, evident de factura citadina, isi gaseste pe deplin confirmarea.
2. Inceputul anilor '60 marcheaza explozia urbanizarii, efect al expansiunii extraordinare a modelelor economice de mare productivitate de tip industrial, determinand aparitia fenomenelor supra-consumatoriste, a cresterii nivelului de trai si a unor profunde schimbari de mentalitate, in special prin aparitia noilor tehnici de "loisir", de neimaginat in cadrele lumii taranesti. Aceste profunde schimbari vor marca si spatiul teoretic al sociologiei, dualitatea sat - oras, caracterizata prin opozitia dintre cele doua modele, va fi inlocuita printr-o teorie a unor relatii de continuitate; lumea citatina isi impune domnia generalizatoare asupra celei taranesti. Aceasta noua realitate este teoretizata sociologic sub forma atat de vehiculatului si de controversatului concept de "continuum urban - rural". Mediul taranesc al micii proprietati este considerat ca un vestigiu social si economic. In 1967, H. Mendras proclama al sau celebru "la fin des paysans". Datele statistice confirma aceasta restrangere considerabila a micii proprietati taranesti in fata industrializarii, exodului inspre oras si a comasarii proprietatilor funciare, trecandu-se la marea ferma de tip industrial: daca in 1954 populatia agricola a Frantei reprezenta 26,7% din populatia totala, in 1974 ea este de numai 10,1%. Sistemul administrativ francez consemneaza pentru anul 1968, 37.708 de comune, dar exodul rural este in plina desfasurare: 35.500 dintre aceste comune au mai putin de 2.000 locuitori, iar din acestea, 24.000 de comune au mai putin de 500 locuitori. De altfel, intre 1968 si 1974, au fost defiintate 1.266 de comune, chiar daca unele au fost intre timp refacute (I. Chiva, A propos des communautés rurales, note de curs la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, p.11 - 12).
Deceniile al VI-lea si al VII-lea ale secolului nostru sunt caracterizate printr-o schimbare fundamentala a lumii rurale; practic intr-o scurta perioada de timp, in mai putin de 20 de ani, are loc procesul de disparitie a tarnimii, dezvoltarea sistemului bazat pe marea ferma agricola si extraordinara explozie a producttivitatii. Cateva date statistice suplimentare sunt semnificative pentru surprinderea acestor mutatii ce au determinat o adevarata "destaranizare a ruralului": in 1963 agricultura franceza avea peste un milion de tractoare, in timp ce in 1955 numarul lor era abia la 300.000; productivitatea muncii in agricultura a crescut in intervalul 1950 - 1980 intr-un ritm anual de 7%, fapt ce a determinat o crestere cu 2/3 a productiei agricole. In 1960 un agricultor producea hrana pentru sapte persoane, in timp ce in 1983, un agricultor hranea 40 de persoane. Procesele de comasare a proprietatilor, de creare a marilor exploatari agricole, sunt paralele cu marele exod rural: intre 1963 - 1985 au disparut 800.000 de exploatari agricole familiale de tip traditional, bazate pe mica proprietate. Populatia agricola a suferit un accentuat proces de imbatranire si de scadere a ratei natalitatii: in 1983, varsta medie a populatiei agricole a fost de 53 de ani, 63% dintre agricultori avand peste 55 de ani, in timp ce populatia sub 35 de ani reprezenta numai 20%. In 1982, numarul mediu de copii pe o familie de agricultori a fost de 0,9 copii, in timp ce in mediul muncitoresc acest indice era de 14 copii. Intregi zone montane au fost vidate demografic; in anii '60, intre 2.000 - 4.000 de scoli si-au inchis anual portile. (Lamaison P., 17)
Teoria sociologica a continuumului urban - rural surprinde conceptual tocmai acest proces de transformare a ruralului in sensul modernizarii sale pe baza criteriilor de eficienta. Satul se va supune acestor criterii de rationalitate economica, produse in spatiul economiei urbane. Realitatea rurala va fi perceputa ca o forma sociala aflata pe diferite niveluri de evolutie inspre ideal - tipul de urbanitate ce isi instituie dominatia modelului sau.
3. Deceniul al noualea marcheaza repunerea problemei distinctiei dintre urban si urban. Chiar daca unele curente sociologice mai insista inca asupra existentei unui continuum urban - rural, in aceasta perioada se remarca in paralel, un tot mai puternic curent "anti-liberal-productivist", care readuce in discutie distinctia dintre urban si rural. Printre cauzele care au reactualizat aceasta distinctie se por enumera:
a) aparitie unei adevarate crize demografice in anumite zone ale Frantei (Cérvantes, Alpii Sudici, Corsica, Pirinei), criza care a facut ca sociologii sa vorbeasca de geneza unui "desert francez", cuprinzand spatii intregi golite de populatie:
b) semnele unei ingrijorari crescande din partea politicienilor in fata acestei "desertificari" a spatiului rural. In 1971 Georges Pompidou spunea:
"Franta nu trebuie sa devina o aglomeratie urbana, dispersata intr-un desert verde. A salva natura, care va fi maine prima nevoie a omului, este a salva natura locuita si cultivata. O natura abandonata de catre taran, chiar daca este intretinuta, este o natura artificiala, as putea spune chiar funebra. Toate alte posibile formule, nu sunt numai deplorabile ci chiar ruinatoare. Si chiar pe plan economic este, in opinia mea, mai rentabil de a avea pamanturi locuite si cultivate de catre oameni, chiar daca suntem obligati sa-i ajutam pe acesti oameni, decat de a avea vaste rezervatii nationale, intretinute, conservate si protejate, fatalmente, de catre o masa de functionari"(Lamaison, 17).
c) esecul social al modelului urbanizarii. Expansiunea urbana ca semn al dezvoltarii, teoretizata cu putina vreme inainte este pusa in discutie. Tendintele centrifuge care au insotit marele exod urban sunt urmate de tendinte centripete, marcate prin noile politici de ruralizare a spatiului. Chiar intr-o tara ca Franta, recunoscuta prin centralismul sau excesiv din care si-a facut o importanta dimensiune a politicilor administrative, se produce o crestere in importanta a factorilor locali, ca elemente generatoare de strategii comunitare.
In aceasta noua ipostaza, satul nu mai este vazut nici ca un spatiu al idilicului, ca un ultim refugiu al unei lumi alienate, dar nici ca punct pe continuumul urban - rural, care imita specificitatile orasului. In noile stategii de dezvoltare locala, se produce reinventarea ruralului. Evident este vorba de un rural de o alta factura decat satul traditional al micii proprietati taranesti. Este un rural "destaranizat", recuperat in dimensiunea sa socializatoare. Satul francez devine un raspuns la marile provocari urbane. In jurul marilor orase si pe principalele artere de comunicatii, Franta redescopera functionalitatea spatiului rural. Acest rural destaranizat este folosit ca un spatiu de locuit dar si ca spatiu de dezvoltare a micii industrii si a serviciilor. Angoasa si atomizarea urbana sunt inlocuite prin comunizarea rurala. In ultima vreme se pot constata fenomene extrem de interesante, adevarate institutii de resocializare si redescoperire a traditiilor. Marile momente din ciclul vietii, in special nunta, sunt regandite la dimensiunea lor comunitara de alta data si nu ca momente familiale. Reuniunile de vineri sau sambata seara, imita balurile de odinioara si redescopera placerea comunicarii. Revarsarea orasului la tara este marcata de reinventarea strategiiilor socializante ale satului traditional.
***
Exemplul transformarilor lumii rurale franceze cred ca este sugestiv si pentru spatiul rural romanesc. In fond, Franta a demonstrat ca se poate face o trecere relativ rapida si fara mari convulsiuni sociale, de la economia rurala de tip taranesc la economia fermiera, mentinand, acolo unde este posibil si satul, ca forma de comunitate functional respecializata, pe turism, activitate micro-industriala sau ca spatiu periurban de habitat, pentru populatia care desfasoara activitati in oras.
Cred ca este timpul unor strategii lucide de raportare la realitatea rurala. Perpectivele idilizante si mitologizante trebuie inlocuite printr-o situare realista in raport cu marile provocari ale istoriei momentului. Lumea rurala nu poate fi numai un teren al experimentului politic, esuat in lamentabile slogane politicianiste aducatoare de voturi, ci o realitate care merita reconsiderata. Ea trebuie regandita ca un spatiu al marilor strategii. Sa nu uitam ca in Franta, la inceputul anilor '60, atunci cand s-a produs marea criza a "taranitatii" si disparitia treptata a acestei categorii sociale cu o istorie care vine din profunzimile ahaicitatii europene, au existat oameni politici si de stiinta care au inteles momentul istoric. Nasterea sistemului fermier a fost un produs al unor evolutii economico-sociale, dar si al unor decizii politice. Acolo unde nu a fost posibil, satul a disparut, dar in multe cazuri satul a fost reinventat ca optiune posibila la provocarile crizei urbanului.
Sa nu uitam ca tot la inceputul anilor '60, conducerea Frantei a lansat un mare program prin care pamanturile nelucrate, datorita exodului urban, au fost cumparate de catre stat, lotizate dupa principiile marii exploatari agricole fermiere si apoi vandute viitorilor fermieri, cei care vor deveni in scurt timp cei mai mari producatori agricoli ai Europei (in conditiiile unui sol mult mai slab mult mai slab decat cel romanesc). Comasarea organica a proprietatii funciare a fost insotita de remarcabile decizii etatiste. Asemenea solutii pot fi gandite si pentru Romania. Cred ca nu putem lasa ca Romania sa se transforme intr-un desert verde.
