Tehnici de analiza a rezultatelor

Tehnici de analiza a rezultatelor

Metodele larg utilizate de analiza a informatiilor continute in cadrul contului de profit si pierdere vizeaza mai multe aspecte:

q      studiul contributiei elementelor de venituri si cheltuieli grupate in functie de natura lor la formarea rezultatului unei perioade - analiza structurala

q      analiza veniturilor si cheltuielilor care revin diverselor functiuni ale firmei - analiza functionala

q      analiza pragului de rentabilitate

q      regruparea informatiilor sub forma asa-numitelor marje de acumulare - analiza soldurilor intermediare de gestiune - accent valoare adaugata

q      analiza capacitatii de autofinantare

Un interes aparte il prezinta si analiza dinamicii elementelor de venituri, cheltuieli sau a rezultatelor, in vederea identificarii tendintelor survenite in evolutia acestora.

1. Analiza structurala a contului de rezultate

Analiza structurala urmareste stabilirea contributiei diferitelor categorii de elemente de venituri si cheltuieli la formarea rezultatului unui exercitiu.

Acest tip de analiza urmareste studiul ponderilor detinute de diversele elemente de venituri in totalul veniturilor aferente unei perioade oferind informatii asupra aportului a trei categorii majore de operatiuni (operationale, financiare si cu caracter exceptional - cum ar fi cesiunea de active) la formarea veniturilor perioadei.

In paralel sunt urmarite ponderile diferitelor categorii de cheltuieli in totalul cheltuielilor aferente unei perioade (sau doar al celor pentru exploatare). In acest mod, prin raportare la realizarile perioadelor anterioare, este posibil studiul mutatiilor (favorabile sau nu) care au loc in structura cheltuielilor, independent de volumul de activitate al firmei la nivelul perioadelor analizate:

Concluzii relevante pot fi obtinute si prin studiul comparativ al ponderilor cheltuielilor firmei analizate cu cele calculate pentru cazul unor firme cu obiect similar de activitate, sau pe baza unor valori medii sectoriale.

Modificarea volumului activitatii sau a naturii acesteia poate antrena in cazul unei firme modificari semnificative a structurii cheltuielilor[1].

Pentru a lua in calcul si posibilele implicatii ale schimbarii volumului de activitate sau a structurii acesteia asupra structurii cheltuielilor este recomandabil calculul ponderilor diferitelor categorii de cheltuieli in cifra de afaceri a perioadei sau, optional, in totalul veniturilor.

2. Analiza functionala a contului de profit si pierdere

Acest tip de analiza urmareste o regrupare a elementelor de venituri si cheltuieli continute in contul de profit si pierdere in raport cu principalele functiuni care le genereaza la nivelul unei firme:

q      Functiunea de productie

q      Functiunea comerciala

q      Functiunea administrativa

Aceasta retratare permite separarea cheltuielilor in raport cu functiunea responsabila de producerea lor si instituirea unui control mai eficient al costurilor: reducerea costurilor de productie, sau limitarea costurilor administrative, etc.

3. Analiza cheltuielilor directe si indirecte - pragul de rentabilitate

Acest tip de analiza permite studiul pragului de rentabilitate la nivelul intregii firme, al unei anume activitati, sectii de productie sau chiar la nivelul unuia din produsele aflate in nomenclatorul de fabricatie.

Ea impune o delimitare a cheltuielilor firmei in doua mari categorii:

T    Cheltuieli directe sau variabile - legate direct de volumul de activitate al firmei, de o anumita activitate sau chiar de fabricarea unui produs,

T    Cheltuielile indirecte (sau fixe) - cheltuieli independente de volumul de activitate, sau comune unei activitati sau sectii.

In categoria cheltuielilor directe vor fi regrupate:

T    cheltuielile reprezentand consumuri de materii prime si materiale necesare realizarii produselor

T    cheltuielile cu manopera directa - remuneratiile personalului direct productiv

T    cheltuielile care sunt expresia consumurilor de utilitati consumate in procesul de productie (energie, abur, apa, gaze naturale, combustibili)

Cheltuielile indirecte regrupeaza ansamblul celorlalte cheltuieli:

T    amortizarea imobilizarilor

T    cheltuielile reprezentand salariile personalului administrativ

T    cheltuielile cu iluminatul si incalzirea

T    cheltuielile cu lucrarile si serviciile prestate de terti (in masura in care acestea nu pot fi alocate pe produse, activitati sau sectii de productie)

T    cheltuieli cu impozite taxe si alte varsaminte asimilate (cu exceptia impozitului pe profit)

T    cheltuielile financiare cu dobanzile

Reasezarea acestor informatii preluate din contul de profit si pierdere se poate realiza in formatul de mai jos:

Pe aceasta cale este posibil si studiul contributiei marjei asupra cheltuielilor directe la nivelul unei activitati, sectii sau produs la acoperirea cheltuielilor indirecte globale ale firmei.

Avand in vedere imperativul acoperirii prin venituri a tuturor categoriilor de cheltuieli ale unei firme (inclusiv cele indirecte) decurge necesitatea realizarii unor produse cu o marja asupra cheltuielilor directe cat mai ridicata.

Informatiile necesare unei asemenea analize trebuie sa fie furnizate de contabilitatea interna de gestiune a firmei.

4. Analiza rezultatelor pe baza soldurilor intermediare de gestiune

Este o metoda de analiza a rezultatelor unui agent economic care asigura uniformizarea informatiilor la nivel microeconomic cu cele consacrate la nivel macroeconomic. Astfel, insumarea valorilor adaugate - unul din soldurile intermediare - realizate de agentii economici rezidenti formeaza produsul intern brut.

In cadrul acestei metode se realizeaza o retratare a elementelor contului de profit si pierdere constand in agregarea si calculul indicatorilor la nivelul unor trepte succesive de acumulare in formarea profitului net al perioadei, marjele de acumulare corespunzatoare fiind urmatoarele:

q      productia exercitiului si/sau marja comerciala, dupa caz;

q      valoarea adaugata;

q      excedentul brut de exploatare;

q      rezultatul exploatarii;

q      rezultatul curent;

q      rezultatul net al exercitiului;

1.     Productia exercitiului (PE) - este prima treapta de acumulare prezenta in cazul agentilor economici din sfera productiei. Productia exercitiului este determinata prin insumarea valorii productiei vandute (exprimata in preturi de vanzare exclusiv TVA) cu valoarea productiei stocate si a celei imobilizate (ambele exprimate in costuri de productie). In cazul agentilor care desfasoara activitati comerciale prima treapta de acumulare este reprezentata de marja comerciala (MC). Marja comerciala reprezinta acumularea rezultata pe seama activitatii comerciale a firmei, fiind determinata ca diferenta intre veniturile din vanzarea marfurilor si cheltuielile cu marfurile vandute

2.     Valoarea adaugata (VA) - este expresia sporului de valoare rezultat pe seama utilizarii factorilor de productie, respectiv plusul de valoare adaugat la valoarea bunurilor intrate in circuitul economic, ca urmare a prelucrarii si transformarii acestora conform specificului obiectului de activitate al agentului considerat.

Conceptul de valoare adaugata permite realizarea unei distinctii intre consumurile interne si cele externe ale unei firme, permitand relevarea contributiei acesteia la crearea de valoare suplimentara in raport cu valoarea bunurilor si serviciilor achizitionate de la terti. Un interes aparte il prezinta si repartizarea valorii adaugate la nivelul unei perioade intre participantii directi si indirecti la activitatea economica a firmei (salariati, stat, creditori, actionari si intreprindere).

Valoarea adaugata se poate calcula prin doua metode:

i) metoda de productie (sintetica, deductiva);

ii) metoda de repartitie (aditiva).

i) Metoda de productie releva modul in care se formeaza valoarea adaugata, respectiv faptul ca valoarea adaugata este generata din activitatea de productie (sau comert), ea reprezentand plusul de valoare adaugat la valoarea materiilor prime si materialelor supuse prelucrarii.

In cazul metodei de productie determinarea valorii adaugate se realizeaza prin deducerea din valoarea productiei exercitiului (PE), respectiv a marjei comerciale (MC), dupa caz, a consumurilor externe sau intermediare (cheltuieli cu materii prime si materiale, energie si apa, respectiv servicii prestate de terti - CI)

VA = PE + MC - CI

ii) Metoda de repartitie porneste de la destinatia valorii adaugate, aceasta contribuind la formarea veniturilor primare ale participantilor la circuitul economic:

venituri primare ale salariatilor (salarii si cheltuieli asimilate)

venituri primare ale statului (impozite si taxe, inclusiv impozit pe profit)

venituri primare ale aportatorilor de capitaluri (dobanzi si dividende)

venituri primare ale agentilor economici (cota reinvestita din profitul net si amortizarea).

Determinarea valorii adaugate prin metoda de repartitie se face prin insumarea remunerarilor care revin participantilor la circuitul economic:

VA = Chs + Pn + A + Cf + IT

Chs = cheltuielile salariale si asimilate

Pn = profitul net

A = amortizarea

Cf = cheltuielile financiare

IT = impozitele si taxele

Intr-o reprezentare schematica simplificata, determinarea valorii adaugate pe baza elementelor contului de profit si pierderi intocmit la nivelul unei perioade se realizeaza astfel:

Daca se are in vedere faptul ca valoarea adaugata este o sursa de venit primar pentru toti participantii la circuitul economic al unei firme evidenta necesitatea realizarii si comercializarii pe piata de catre acestia a unor produse cu valoarea adaugata cat mai ridicata.

3.     Excedentul brut de exploatare (EBE) - reprezinta acumularea bruta rezultata din activitatea de exploatare, ramasa la dispozitia firmei pentru autofinantarea investitiilor si remunerarea aportatorilor de fonduri in cadrul firmei (creditori si actionari):

EBE = VA - Cheltuieli cu personalul - Impozite si taxe + Subventii de exploatare

Aceasta marja de acumulare este foarte des utilizata pentru compararea performantelor firmelor ca urmare a faptului ca nu este influentata de:

Politica de finantare a firmei - nefiind luate in considerare veniturile sau cheltuielile financiare,

Politica de investitii - nefiind afectata de valoarea amortizarii,

Politica fiscala - nu tine cont de impozitul pe profit

Elementele exceptionale.

4.     Rezultatul exploatarii (RE) - masoara rentabilitatea intregii activitati de exploatare prin deducerea tuturor cheltuielilor aferente:

RE = EBE + Alte venituri din exploatare + Venituri din amortizari si provizioane - - Cheltuieli cu amortizari si provizioane - Alte cheltuieli de exploatare

5.     Rezultatul curent (RC) - obtinut prin cumularea rezultatului financiar:

RC = RE + Rezultat financiar

6.     Rezultatul net al exercitiului (Rex) - include rezultatul exceptional, respectiv influenta impozitului pe profit:

Rex = RC + Rezultat exceptional - Impozit pe profit

5. Capacitatea de autofinantare

Capacitatea de autofinantare (CAF) - este o sursa stabila generata de activitatea fiecarui agent economic, putand fi utilizata la finantarea investitiilor, rambursarea imprumuturilor sau remunerarea actionarilor societatii prin plata dividendelor repartizate acestora.

Se determina printr-una din metodele de mai jos:

q      Metoda deductiva

q      Metoda aditiva

a)     metoda deductiva:

CAF = Venituri incasabile - Cheltuieli platibile

EBE + Alte venituri (din exploatare, financiare sau exceptionale) incasabile -

- Alte cheltuieli (din exploatare, financiare sau exceptionale) platibile - Impozit pe profit

b)     metoda aditiva:

CAF = Profit net + Cheltuieli calculate - Venituri calculate =

= Profit net + Amortizari si provizioane constituite - Provizioane reluate la venituri - Subventii de exploatare + Valoarea neta contabila a activelor cedate -  Venituri din cedarea activelor

6. Valoarea adaugata globala

In prezenta tuturor categoriilor de veniturilor si cheltuieli (financiare, exceptionale), pentru a mari sfera de aplicare a analizei valorii adaugate si repartizarii acesteia, este posibila utilizarea conceptului de valoare adaugata globala (VAG), determinata pe baza unei regrupari ale elementelor de venituri si cheltuieli din contul de profit si pierderi de tipul celei prezentate in continuare [2]: