|
|
|
Cum sunt definite probele de audit- ISA 500
"Probele de audit" reprezinta totalitatea informatiilor utilizate de auditor pentru emiterea unei concluzii pe care este bazata opinia de audit, si includ toate informatiile continute in evidentele contabile care stau la baza situatiilor financiare si a altor informatii. Nu se asteapta ca auditorii sa abordeze toate informatiile care exista. Probele de audit, care sunt cumulate ca natura, includ probe de audit obtinute din procedurile de audit efectuate pe parcursul auditului si pot include probe de audit obtinute din alte surse, cum ar fi angajamentele de audit anterioare si procedurile unei firme de control al calitatii pentru acceptarea clientilor si continuarea contractelor cu clientii deja existenti.
Evidentele contabile includ, in general: evidentele inregistrarilor initiale si evidentele justificative, cum ar fi verificari si inregistrari ale transferurilor electronice de fonduri; facturi; contracte; registrul jurnal si registrul inventar, inregistrari contabile si alte ajustari ale situatiilor financiare care nu sunt reflectate in inregistrarile contabile oficiale; alte evidente cum ar fi documente de lucru si foi de calcul care justifica alocarile costurilor, calculele, reconcilierile si prezentarile de informatii. Inregistrarile din evidentele contabile sunt adesea initiate, inregistrate, procesate si raportate in forma electronica. In plus, evidentele contabile pot face parte din sisteme integrate care distribuie date si asigura suport pentru toate aspectele legate de raportarea financiara, operatiunile si obiectivele de conformitate ale unei entitati.
Conducerea este responsabila de intocmirea situatiilor financiare pe baza evidentelor contabile ale entitatii. Auditorul obtine unele probe de audit testand evidentele contabile, de exemplu, prin intermediul analizei si revizie, reefectuand procedurile urmate in procesul de raportare financiara si reconciliind categoriile si aplicatiile aferente ale acelorasi informatii. prin efectuarea unor astfel de proceduri de audit, auditorul poate stabili ca evidentele contabile sunt consecvente la nivel intern si poate fi de acord cu situatiile financiare. Totusi, datorita faptului ca evidentele contabile de sine statatoare nu furnizeaza suficiente probe de audit pe care sa se fundamenteze o opinie de audit asupra situatiilor financiare, auditorul obtine si alte probe de audit.
Alte informatii pe care auditorul le poate utiliza ca probe de audit includ procese verbale ale sedintelor; confirmari de la terte parti, rapoarte ale analistilor, date comparabile cu privire la concurenti (etalonare), manuale de control, informatii obtinute de auditor din proceduri de audit de genul investigatiilor, observarii si inspectiei, precum si alte informatii constatate de auditor sau disponibile acestuia care ii permit sa emita concluzii in urma unor analize valide.
Gradul de suficienta reprezinta masura cantitatii probelor de audit. Gradul de adecvare reprezinta masura calitatii probelor de audit; cu alte cuvinte, relevanta si credibilitatea acestora in furnizarea de suport pentru categoriile de tranzactii, solduri ale conturilor, prezentarile de informatii si asertiunile aferente, sau in detectarea denaturarilor de la nivelul acestora. Cantitatea probelor de audit necesare este afectata de riscul de denaturare (cu cat riscul este mai mare, cat atat mai multe probe de audit este probabil sa fie cerute) si, de asemenea, de calitatea unor asemenea probe de audit (cu cat calitatea este mai ridicata, cu cat mai putine probe vor fi cerute). In consecinta, gradul de suficienta si gradul de adecvare al probelor de audit sunt interrelationate. Totusi, simpla obtinere a unei cantitati mai mari de probe de audit nu poate compensa calitatea slaba a acestora.
Un set dat de proceduri de audit poate furniza probe de audit care sa fie relevante pentru anumite asertiuni, dar nu si pentru altele. De exemplu, inspectarea evidentelor si a documentelor referitoare la colectarea creantelor dupa sfarsitul perioadei poate furniza probe de audit cu privire atat la existenta, cat si la evaluare, desi nu furnizeaza in mod necesar probe referitoare si la gradul de adecvare al separarii exercitiilor la sfarsitul perioadelor. Pe de alta parte, auditorul obtine adesea probe de audit din diverse surse sau de natura diferita care sa fie relevante pentru aceeasi asertiune. De exemplu, auditorul poate analiza maturitatea conturilor de creante si colectarea ulterioara a creantelor pentru a obtine probe de audit aferente evaluarii provizioanelor pentru creante indoielnice. Mai mult decat atat, obtinerea de probe de audit asociate unei anumite asertiuni, de exemplu, existenta fizica a stocurilor, nu constituie un substitut pentru obtinerea de probe de audit cu privire la o alta asertiune, de exemplu, evaluarea stocurilor.
Credibilitatea probelor de audit este influentata de sursa si natura acestora si depinde de circumstantele individuale in care sunt obtinute probele. Se pot formula generalizari cu privire la credibilitatea diferitelor tipuri de probe de audit; totusi, astfel de generalizari fac obiectul unor exceptii importante. Chiar si atunci cand probele de audit sunt obtinute din surse externe entitatii, pot exista circumstante care sa afecteze credibilitatea informatiilor obtinute. De exemplu, probele de audit obtinute dintr-o sursa externa independenta pot sa nu se bucure de credibilitate daca acea sursa nu este in cunostinta de cauza. Desi se recunoaste faptul ca pot exista si exceptii, urmatoarele generalizari referitoare la credibilitatea probelor de audit pot fi utile:
Probele de audit sunt mai credibile atunci cand sunt obtinute din surse independente din afara entitatii.
Probele de audit care sunt obtinute din interiorul entitatii sunt mai credibile atunci cand controalele aferente impuse de entitate sunt eficiente.
Probele de audit obtinute in mod direct de catre auditor (de exemplu, observarea aplicarii unui control) sunt mai credibile decat probele de audit obtinute indirect sau prin deductie (de exemplu, investigari cu privire la aplicarea unui control).
Probele de audit sunt mai credibile atunci cand ele exista sub forma de document, fie pe hartie, electronic sau de alta natura (de exemplu, o inregistrare scrisa folosind metode contemporane a unei intalniri este mai credibila decat declararea ulterioara in forma orala a problematicilor discutate).
Probele de audit furnizate de documente originale sunt mai credibile decat probele de audit furnizate de fotocopii sau facsimile.
Un audit presupune rareori legalizarea documentatiilor, iar auditorul nu este nici instruit, si nici nu se asteapta de la el a fi un expert in astfel de legalizari. Totusi, auditorul ia in considerare credibilitatea informatiilor ce vor fi folosite ca probe de audit, de exemplu, fotocopii, facsimile, documente inregistrate pe film, digitale, sau ale documente in format electronic, luand in considerare inclusiv controalele exercitate asupra intocmirii si pastrarii acestora, acolo unde este necesar.
Atunci cand informatiile produse de entitate sunt utilizate de auditor la efectuarea procedurilor de audit, auditorul trebuie sa obtina probe de audit cu privire la acuratetea si exhaustivitatea informatiilor. Pentru ca auditorul sa obtina probe de audit credibile, informatiile pe care carora sunt fundamentate procedurile de audit trebuie sa fie suficient de complete si corecte. De exemplu, la auditul veniturilor prin aplicarea preturilor standard la volumul vanzarilor din evidente, auditorul ia in considerare acuratetea informatiilor referitoare la pret, precum si exhaustivitatea si acuratetea datelor referitoare la volumul vanzarilor. Obtinerea probelor de audit referitoare la exhaustivitatea si acuratetea informatiilor produse de sistemul informatic al entitatii poate fi realizata concomitent cu procedura de audit efectiva aplicata informatiilor atunci cand obtinerea unei astfel de probe de audit constituie o parte integranta din insasi procedura de audit. In alte situatii, auditorul poate sa fi obtinut probe de audit despre acuratetea si exhaustivitatea unor astfel de informatii prin testarea controalelor executate asupra producerii si pastrarii informatiilor. Totusi, in unele situatii, auditorul poate stabili ca sunt necesare proceduri de audit suplimentare. De exemplu, aceste proceduri suplimentare pot include utilizarea tehnicilor de audit asistate de calculator pentru a recalcula informatiile.
In mod obisnuit, auditorul obtine, o certificare mai mare din probe de audit consecvente generate de diferite surse sau cu naturi diferite, decat din elemente dispersate, individuale, din cadrul probelor de audit. In plus, obtinerea probelor de audit din surse sau cu naturi diferite poate indica faptul ca un element individual al probelor de audit nu este credibil. De exemplu, coroborarea informatiilor obtinute dintr-o sursa independenta de entitate poate spori certificarea pe care auditorul o obtine dintr-o declaratie a conducerii. In mod contrar, atunci cand probele de audit obtinute dintr-o sursa nu sunt consecvente cu probele obtinute dintr-o alta sursa, auditorul stabileste ce alte proceduri de audit suplimentare sunt necesare pentru a solutiona situatia de inconsecventa.
Auditorul ia in considerare relatia dintre costul obtinerii probelor de audit si utilitatea informatiilor obtinute. Totusi, aspectul legat de dificultate sau de cheltuiala implicat nu constituie in sine o baza valida de omitere a unei proceduri de audit pentru care nu exista nici o alternativa.
In procesul de formare a opiniei de audit, auditorul nu examineaza toate informatiile disponibile, deoarece concluziile, in mod normal, pot fi trase utilizand abordarile de esantionare si alte mijloace de selectie a elementelor testate. De asemenea, auditorul gaseste ca fiind necesar sa se bazeze pe acele probe de audit care sunt, mai degraba, persuasive decat conclusive; totusi, pentru a obtine o certificare rezonabila, auditorul nu se multumeste cu probele de audit care sunt mai putin decat persuasive. Auditorul face uz de rationamentul profesional si exercita scepticismul profesional atunci cand evalueaza cantitatea si calitatea probelor de audit si, astfel, gradul de suficienta si de adecvare al acestora, pentru a sustine opinia de audit.
