|
|
|
Antropologia si-a facut intrarea in arhitectura ca o alternativa ceruta de esecul social si ambiental al arhitecturii moderne, de incapacitatea ei de a raspunde necesitatilor reale ale oamenilor (ambele traduse si intr-o criza de credibilitate a arhitecturii). De aici, obligativitatea gasirii altor modalitati de intelegere a sensului relatiei omului cu lumea si o reorientare a proiectarii de arhitectura, pentru care antropologia poate da indicatii (cel putin partiale) prin intelegerea altor culturi si sisteme de valori si a felului in care ele functioneaza, si prin recunoasterea etnocentricitatii proprii si a limitelor propriei culturi.
Perspectiva antropologica a contribuit astfel la relativizarea pretentiei universale a conceptiilor Miscarii Moderne si la ancorarea proiectarii in realitatea umana diferentiata pe care arhitectii o ignorau, si pe care aceasta perspectiva incearca sa o puna in lumina prin studii locale.
Cartea lui E.T.Hall Dimensiunea ascunsa (recomandata in bibliografie), aparuta in 1966, a reprezentat un moment foarte important pentru "punerea in criza" a principiilor cu pretentie universala ale arhitecturii functionaliste (Carta de la Atena), pledind pentru - si demonstrind prin cercetari - integrarea in productia spatiului a doua dimensiuni ignorate in gindirea urbanistica de pina atunci:
- conduitele spatiale umane, pe care le deduce din comparatia cu comportamentul animal (raportarea la etologia animala), de unde apar conceptele de teritorialitate, distanta critica, stress, etc.;
- rolul culturii (respectiv al diferentelor culturale) in constructia spatiului si in modul de organizare si folosire a lui.
In introducerea perspectivei antropologice in arhitectura, un rol deosebit l-au jucat, de la sfirsitul anilor 1950, scoala structuralista olandeza (arhitectul Aldo van Eyck), structuralismul francez (Claude Levi-Strauss), studiile tipologice italiene etc.
De atunci, influenta "stiintei despre om" asupra cercetarilor teoretice privind arhitectura si urbanismul s-a dezvoltat in trei directii principale:
Punerea la punct a problemelor tinind de orientare, de definire a teritoriului necesar individului si comunitatii si - mai general - a raportului omului cu ambientul. In aceste demersuri confruntarea cu comportamentul animalelor (antropologia comparata, ecologia, arhitectura zoologica) a jucat un rol important.
Evidentierea anumitor constante ale asezarii umane, prin confruntarea spatiului cu variabilele proprii fiecarei culturi (antropologia culturala, etnologia, in conexiune cu psihologia, Gestalttheorie, etc.)
Verificarea statistica si ordonarea istorica si teoretica ale necesitatilor sociale si simbolice ale individului, familiei si comunitatii.
Toate aceste diverse abordari teoretice, cu aplicatii atit in intelegerea arhitecturii cit si in abordarea proiectului de arhitectura, converg spre recuperarea "valorilor" umane legate de productia si utilizarea spatiilor.
In continuare, vom urmari in detaliu numai citeva aspecte teoretice care isi au originea in antropologie - una dintre perspectivele care au fertilizat gindirea arhitecturala in ultimii cincizeci de ani si au ajutat-o sa depaseasca aspectele pur formale si functionale.
