|
|
|
Arhitectura vernaculara:
= arhitectura fara arhitect, fara proiect desenat, facuta direct de utilizatori, eventual cu mina de lucru specializata => transpunerea directa a modului de viata;
= arhitectura populara (rurala si urbana).
Cuprinde:
(terminologia cf. Rapoport, Amos, Une anthropologie de la maison):
- arhitectura primitiva = arhitectura societatilor primitive (de obicei anterioare scrisului);
- arhitectura indigena, rurala si urbana = arhitectura societatilor urbane si rurale in care poate interveni in constructie o mina de lucru specializata (dar nu si un proiect facut de arhitect).
Alegerea formei
a.v.
- Oamenii (anonimi) construiesc exprimind direct modul lor de viata
(mod de viata = totalitatea aspectelor culturale, materiale, spirituale, sociale care caracterizeaza un grup uman inchegat).
- Forma admisa este prescrisa prin traditie, care exprima sistemul de valori colective ale acelui tip de societate. Deci alegerea formei se face conform valorilor colective ale grupului.
(traditia [din latinescul tradere = a transmite] vernaculara =
a.c.
- Habitatul este rodul creatiei unor specialisti, care il proiecteaza pentru altii.
- Forma este inventia unei "subculturi" (in sens de sub-parte a unei culturi, nu in sens peiorativ) profesionale; ca urmare, exprima in primul rind valorile acestei culturi "de elita".
(Ceea ce nu inseamna ca arhitectura culta nu are propria ei traditie, dar aceasta este o elaborare intelectuala, mult mai dinamica, si orientata catre scopuri proprii, "de specialitate".)
Transmisia formei
a.v.
- Prin transmisie orala, forma face parte din educatie inca de la nastere, prin procesul de socializare a individului (enculturatie = internalizarea normelor societatii/grupului);
- Uneori (cazul vernacularului indigen) se face si prin imprumuturi/schimburi culturale (aculturatie);
- Traditia reprezinta un acord comun, are valoare de lege, asadar reprezinta o autoritate colectiva;
- Procedeaza prin modele formale (forme prescrise, arhetipuri) = forme admise care se preiau si/sau se ajusteaza => variatiuni;
- Societatile acestea fiind foarte traditionaliste, forma prescrisa de traditie e foarte rezistenta (inovatia nu este o valoare pozitiva);
- Este caracterizata de lipsa pretentiilor estetice si teoretice (intentiile artistice nu sint conceptualizate; uneori nu exista nici vocabular tehnic).
a.c.
- Forma este o elaborare intelectuala complexa, constient orientata catre scopul de a produce o impresie (de dominare asupra maselor, sau de placere estetica, de suscitare a respectului grupurilor rafinate, de elita, etc.) si este teoretizata ca atare;
- Se transmite prin diverse forme de invatamint si prin schimburi culturale (aculturatie);
- Procedeaza prin modele teoretice si formale = modele arhitecturale (" ansamblu de cunostiinte de breasla care mediaza exprimarea prin forme a necesitatilor sociale, economice, politice ale momentului", cf.supra, cursul introductiv, dupa Castex & Pannerai)
- Si aici exista o traditie, o sedimentare in timp a cunoasterii specifice (de breasla), la care adesea se face recurs, ca la o forma de autoritate, dar aceasta traditie este scrisa, teoretizata si (apoi) transmisa;
- In general este caracterizata printr-un mai mare dinamism formal si prin inventivitate (caracteristici foart apreciate), reprezinta valori specifice (din ce in ce mai mult in epoca moderna).
Forma in utilizare
a.v
- Raspunde totdeauna modului de viata specific al societatii si valorilor acesteia: nevoi obiective si nevoi spirituale.
a.c.
- Raspunde evident unor nevoi (altfel nu ar exista), dar intre utilizatori si forma construita se interpune sistemul de valori al subculturii de specialitate, care nu coincide neaparat cu cel al utilizatorilor. Astfel, poate aparea o discrepanta intre forma creata si valorile si modul de viata al utilizatorilor; de aici se produce criza (ex. orasul Cartei de la Atena = urbanismul liber).
