|
|
|
FEMEIA IN FAMILIE SI SOCIETATE
Rolul principal al femeii este cel de mama: Ducere uxorum liberum querendorum causa ("a lua sotie pentru a dobandi urmasi legitimi") era legea care postula importanta esentiala a femeii in familie. De aceea, fecunditatea sa, garantata de virginitatea la casatorie si de fidelitate dupa casatorie, era conditia sine qua non pentru a accede la statutul de sotie: pentru a fi sotie trebuia sa ai garantia maternitatii.
Determinarea conditiilor de precizare a rolului familial al femeii si conturarea acestuia.
-moralitate
-pacat
-sexualitate
Initiativa femeii a fost multa vreme exclusa din demersurile incheierii casatoriei. Singurul mod in care vointa sa se putea exprima cu privire la insotire era negatia totala: refuzul unei casnicii lumesti si alegerea virginitatii era singurul motiv pe care o fata il putea invoca pentru a respinge un pretendent ales de parinti. In filiatie indirecta cu mitologia greaca (in ale carei modele femeia era o creatie artificiala, inferioara), doctrina crestina rezerva, la randul ei, femeii o conditie inferioara fata de cea al barbatului. Totusi, in mitul crestin aceasta conditie este sensibil imbunatatita, caci cei doi impartasesc aceeasi substanta telurica, femeia fiind plasmuita din coasta intaiului om. In plan social, in occidentul medieval european se considera ca femeile, "mai slabe si mai inclinate spre pacat, trebuiau tinute in frau"[1] de conducatorul casei (caput mansi), care avea drept de viata si de moarte asupra sotiei, surorilor, fiicelor si vaduvelor sau orfanelor celorlalti barbati din neamul sau. In societatile taranesti din sudul si estul Europei, lucrurile erau intrucatva diferite. De pilda, in societati cum erau cea greaca sau albaneza, in care vendetta si micile razboaie locale decimau populatia masculina si in care nevoia de luptatori dicta intaietatea barbatilor in cadrul comunitatii, statutul femeilor era foarte scazut. Cu toate acestea, femeile nu erau izolate de spatiul social: spatiul rural a fost dintotdeauna, pentru femeie si barbat in aproape egala masura, un spatiu in care munca stabileste o continuitate intre public si privat.
Femeia in conceptia psihologica a lui Otto Weininger. Otto Weininger, autorul uneia dintre cele mai controversate tratate de psihologie a sexelor, Sex si caracter, formuleaza legea complementaritatii si a atractiei sexuale: catre unirea sexuala tind totdeauna un barbat deplin si o femeie deplina, tipuri ideale care se gasesc distribuite in proportii diferite la doi indivizi diferiti. Din acest punct de vedere, femeile se definesc prin ponderea mai mare a proportiei lor de feminitate, iar emanciparea lor inseamna, de fapt, emanciparea partii masculine din femeie, aceea care este oricum destinata afirmarii sociale. Femininul pur nu resimte nevoia de emancipare. Weininger spune, relativ la orice posibila revendicare de constiinta a femeilor: "Barbatul traieste constient, femeia traieste inconstient." Valorizarea sinelui, care la barbat se manifesta in vointa de valoare la nivelul personalitatii, este derivata la femeie: lipsindu-i perceptia valorii intrinseci a personalitatii umane, ea isi extrage valoarea de la barbat sau din alte "posesiuni", cum ar fi banii, bijuteriile, copiii. Chiar si simtul posesiunii este mai slab dezvoltat la femeie, chiar si atasamentul de numele propriu.
Din cauza unei individualitati nedefinite, femeia este, fundamental, asociala. Ea este, insa, organic comunitara. De aceea, familia, spatiul de intalnire intre barbat si femeie, este unitatea "de frontiera" intre comunitatea biologica, naturala, si cea sociala, culturala. Desi Weiniger sustine ca familia este, la randul sau, o structura asociala si ca barbatii care se casatoresc se retrag, in felul acesta, din societatile carora le apartinusera pana atunci, el pierde din vedere contextul cultural a celor mai multe din definitiile structurilor si valorilor familiale.
Femeile, spre deosebire de barbati, care se pot distanta, isi pot controla sexualitatea, sunt total absorbite de sfera casatoriei si a procrearii, de relatia cu barbatul si cu copiii. Ele se incadreaza legilor si logicii ciclice, anistorice, a ritmurilor naturale si cosmice. Sunt amorale, asociale, capabile de compasiune mai mult decat de intelegere, predispuse la o solidaritate organica, nu rationala. Tipurile feminine sunt femeia-tarfa si femeia-mama.
